ALPI 2014 – Cap. 6: in zbor deasupra Chamonix-ului

Tot vineri, 8 august 2014

Imediat ce am coborât din telecabină am fugit cu Monica spre punctul de întâlnire pentru zborul cu parapanta. Am mari emoţii, nu numai pentru că au trecut vreo 3 ani de la primul meu zbor cu parapanta dar mai ales pentru întâlnirea cu Sandie, cu care voi zbura în tandem.

Când Monica mi-a spus ieri că voi zbura cu o campioană mondială de paragliding, nu mi-a venit să cred. Şi nici acum, în timp ce o aştept nerăbdătoare să apară la staţia inferioară a gondolei spre Plan Praz nu îmi vine să cred. Nu am întâlnit în viaţa mea un campion mondial la… nimic. Darmite să dau mâna cu unul şi să mă dau cu el în parapantă. Ce noroc pe capul meu! :P Şi pentru asta am să-i mulţumesc numai Monicăi!

La 9 fix Sandie apare la punctul de întâlnire, cu un rucsac imens în spate, mai exact cel în care e strânsa parapanta,ceea ce face un contrast imens dat fiind că e destul de micuţă. Nu ştiu de ce, dar mi-o imaginam blondă, înăltuţă şi exuberantă, în schimb e brunetă şi emană un munte de bun simţ. După capul meu cred că are vreo 40 de ani. Doar câteva riduri îi dau de gol vârsta, că în rest zici că are 25.

În câteva minute suntem deja în gondolă, unde ne cunoaştem un pic şi stabilim ce şi cum urmează să facem. În timp ce gondola ne poartă încetişor spre 2000 de metri, nici prin cap nu mi-ar fi trecut că voi mai avea parte de ÎNCĂ o surpriză. Dar se pare că zilele astea am parte de ele pe bandă. Fără să fi discutat sau să fi plătit pentru aşa ceva, Sandie îmi spune că şi-a adus şi Go Pro-ul, şi până să mă dumiresc eu, ea deja îmi explică ce trebuie să fac şi cum şi când să ţin băţul :)))

Eu nici măcar nu mă gândisem la aşa ceva, nu aveam o problemă că nu voi avea filmare, voiam de fapt doar să mă bucur de experienţă. Dar iată ce lucruri frumoase se întâmplă când nici nu te aştepţi :)

Sus la Plan Praz este un platou întreg de unde zeci (de fapt cred că sute) de oameni îşi iau zborul în fiecare zi. Sandie îşi scoate parapanta, o întinde pe jos, face tot felul de reglaje şi aranjamente pe care numai ea le ştie, eu îmi pun casca şi mănuşile, după care mă echipează cu tot ce mai trebuie. Suntem gata de decolare! Yuhuuuuu!

Îmi explică din nou că trebuie să alerg cât de tare pot, chiar dacă simt că parapanta mă trage în spate, şi să continui să dau din picioare şi după ce ne-am desprins de pământ. Ok şefa, got it!

Să fugiiiiiim!!! Trag cât de tare pot eu, alerg şi prin aer şi… wiiiiiii!! Zburăăăăm!!!

Sentimentul de după e pur şi simplu prea greu de descris. Îl ştiam deja de la primul zbor, dar acum parcă e şi mai şi. Plus că până nu-l încerci iar, îl uiţi.

Timp de vreo 10 minute zburăm lin deasupra Chamonix-ului, Sandie îmi explică tot felul de chestiuni mai mult sau mai puţin tehnice, o mai întreb şi eu una alta, şi cu excepţia momentelor în care vorbesc, gura îmi e blocată pe un zâmbet permanent. Mi-e greu să înţeleg, dar chiar dacă încerc, mi-e imposibil să mă deblochez. E o bucurie continuă.

Încerc să fac câteva poze, dar mi-e de-a dreptul imposibil. În afară că e foarte greu, pur şi simplu nicio poză n-ar putea surprinde toată experienţa, tot ce văd şi ce simt. Aşa că în scurt timp realizez că jurnalul despre acest zbor (adică acesta :P) va fi unul din acela fără poze frumoase, pentru că experienţa asta e una care doar se trăieşte, se simte cu toate simţurile, şi se înmagazinează pentru eternitate doar în minte şi în suflet. Doar filmuleţul îmi poate oarecum aminti cum a fost, dar în rest, totul e stocat în creieraş :)

În a doua parte a zborului, când credeam că… this is as good as it gets, Sandie începe să îmi explice cum se pilotează parapanta. Cum se frânează, cum se accelerează, cum se virează, etc. Zic da, ok, foarte interesant. Dar ea de colo: hai, acuma încearcă tu!

Wait, whaaaat? Eeeeeu? Are you suuuure? :)))

Şi uite aşa bag timidă mâinile în cele două manete ale parapantei, şi mai departe… OMG! I’m actually flying this thing!!!!

Dacă zborul în sine mi-era greu să-l descriu, atunci senzaţia asta e chiar imposibil de explicat.

Virajele sunt aşa de frumoase şi line, viteza e aşa de uşor de controlat şi în câteva secunde am impresia că fac asta de o veşnicie. Cine ştie, poate într-o viaţă anterioară am fost parapantistă :P

Sandie mă vede aşa de entuziasmată şi plusează şi mai mult. Vrei să facem nişte cascadorii?

Eu: duuuuuuh!!! Normal că vreau!! Mă mai întrebi? Preia din nou „cârma” de la mine şi începe câteva viraje mai deosebite, după care ne învârtim cu totul într-o spirală în care nu mai ştiu care e cerul şi care e pământul. Noroc că au culori diferite :)))

E o nebunie curată, o piruetă din care nu ştii dacă mai vrei să te mai opreşti. Pentru că, ştiam eu ce ştiam, momentul în care te opreşti e nu numai cel în care revii la realitate, cea în care norii sunt pe cer şi iarba e pe jos, dar şi cel în care stomacul tău se prinde că te-ai jucat cu gravitatea. Şi probabil nu e un avantaj foarte mare că n-am mâncat de dimineaţă şi am stomacul gol.

În 3 secunde simt că ceva nu prea e în regulă, dar mă îmbărbătez repede, pentru că ştiu că urmează aterizarea şi trebuie să mă concentrez maxim. Nu de alta dar să nu mă fac de râs chiar aşa la final, mai ales că am primit laude pentru decolare :P

Sandie îmi mai explică o dată ce şi când trebuie să fac, la semnalul ei mă ridic din „scăunel” şi mă pregătesc să alerg, şi… gataaaa, suntem pe pământ din nou, încă în picioare, şi toată lumea e întreagă :)) Execuţie perfectă! :D

Multe multe parapante

Ca şi sus de unde am decolat, aici e un platou (şi mai mare), de fapt o poiană, unde toată lumea aterizează. Imediat în urma mea, la câteva secunde după ce am aterizat, mai vine o echipă, a cărei parapantă se aşterne lin chiar la picioarele mele.

Când eşti cu picioarele pe pământ, parcă deja e mult mai uşor să faci poze :)

Rog pe un coleg de-al lui Sandie să ne facă o poză împreună, îi mulţumesc din nou pentru tot şi apoi, o-oooou! Ce se întâmplă? Simt că mi se moaie picioarele şi îmi vine să mă prăbuşesc lată pe jos.

Sandie şi cu mine, iar în spate s-ar vedea Mont Blanc, dacă n-ar fi acoperit de nor, bineînţeles :P

Stabilisem cu Cristi să vină să mă ia cu maşina, şi mă îndrept spre punctul de întâlnire. În afară că mor de cald (m-am îmbrăcat gros pentru zbor, deşi vremea e foarte însorită), îmi dau seama că nu am putere nici măcar să dau jos de pe mine geaca şi polarul, darmite să pun un picior în faţa celuilalt. Îmi dau seama că am coborât prea mult pe stradă şi nu mai pot să urc spre punctul de întâlnire, aşa că îl sun pe Cristi şi îl rog să vină în apropiere de Maison de la Montagne, că până acolo pot să merg.

Faptul că nu mâncasem de dimineaţă şi-a spus cuvântul. Sunt un pic ameţită de la cascadorii şi simt un pic de greaţă. Nu e foarte grav, dar dacă nu mă întind undeva în curând ca să mi se recalibreze sistemele, ori vomit (deşi nu ştiu ce..), ori leşin. Una din 2 :))

Cu chiu cu vai ajung la maşină unde mă aşteaptă Cristi, şi în sfârşit mă aşez. La camping scoatem salteaua din cort şi mă întind la umbră.. aaaaahhh, ce bine e!!

Vreo jumătate de oră cred că mi-a luat să-mi revin, timp în care deşi îmi era foame, nu am putut mânca nimic, pentru că mi-era uşor greaţă. Însă odată ce am văzut că mă simt din nou bine, ne-am uitat amândoi la filmuleţul pe care mi l-a dat Sandie, ne-am distrat de minune la ce faţă am făcut când ne-am oprit din cascadorii şi am simţit că stomacul a ripostat, şi apoi l-am mai aşteptat un pic pe Cezar să revină în camping ca să plecăm spre traseul programat pentru restul zilei.

Va urma.

Câteva secvenţe din filmarea cu Go Pro în timpul zboruui puteţi vedea în clipul video pe care l-am făcut înainte de a începe să povestesc despre Alpi 2014:

video preview

Jumătate din poze au fost extrase din filmuleţul făcut cu Go Pro, aşadar vă rog să scuzaţi calitatea.

Utile:

Costuri:

Cazare:

Camping Les Aroles, Chamonix, Franţa: 27 euro / noapte (preţ pentru 3 pers cu o maşina + 2 corturi)

Zbor cu parapanta:

100 euro / persoană pentru zborurile de la Plan Praz (Chamonix). Eu am zburat cu Les Ailes du Mont Blanc, dar preţurile sunt în general cam aceleaşi şi la alte agenţii/şcoli de paragliding.
Dacă doriţi filmarea zborului, costă 30 euro în plus.
Zborul durează între 20 şi 30 de minute, în funcţie de condiţiile de vânt.
Mai multe preţuri găsiţi aici.

4 comentarii:

  1. Ehh :))…Uite ca pe munte nu mi-e frica, oricat de ingusta ar fi cararea si adanc haul de langa, dar sa ma vad acolo suspendata cu golul ala direct sub picioare hmm, e prea extrem pentru mine :)). Si culmea aceeasi senzatie o am si in apa, cand este prea adanca :D.
    Dar sunt convinsa ca experienta in sine e memorabila.

    • Ciudat, stiu persoane care au rau de inaltime pe munte, dar in parapanta sunt ca pestele in apa. Eu zic ca poate merita sa incerci, s-ar putea sa descoperi ca iti place mult de tot! :)

      Eu n-am nicio treaba in parapanta, dar mi-e frica sa sar cu parasuta. Pe moment imi tot gasesc scuza ca e scump, dar intr-o zi tre sa-mi fac curaj :P

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *