ALPI 2014 – Cap. 5: Aiguille du Midi, un pas in vid

Ziua 8, vineri, 8 august 2014

Astăzi se împlinesc 228 de ani de la prima ascensiune pe Mont Blanc. În mod ciudat, chestia asta nu e un big deal pe aici sau vreun motiv de sărbătorire (deşi atunci s-a născut alpinismul!), căci băiatul de la Maison de la Montagne cu care am vorbit alaltăieri habar n-avea. E bine că i-am zis eu :)))

În fine, dar asta e altă poveste, şi eu azi am altă treabă. De fapt treburi :) La ora 6 sunt în picioare, spălată, îmbrăcată, şi la 6:30 mă întâlnesc cu Monica la telecabină. Deja e coadă!!!!

Din camping se vede Dome du Gouter care dimineaţa este scăldat în lumina răsăritului

Wow! Wow! Wow!

Fac poze ca disperata, aproape din mers, ca să nu cumva să întârzii la întâlnirea cu Monica

Coada de la ora 6:30

Ăsta a fost de fapt şi motivul pentru care am venit aşa devreme. Prindem repede a doua sau a treia telecabină şi în scurt timp suntem sus, la 3842 m :) E incredibil cât de repede urci o diferenţă de nivel de 2800 metri!

Deşi sunt foarte bine îmbrăcată, e super super frig! Totuşi, entuziasmul m-a făcut să-mi uit fesul şi mănuşile, 2 componente extrem de importante aici sus, mai ales la primele ore ale dimineţii. Din fericire draga de Monica îmi dă nişte mănuşi de-ale ei (are 2 perechi, smart girl!) şi eu am glugă la pufoiacă, dar nu e chiar suficient, pentru că vâjâie un pic vântul.

Alţii însă stau mult mai rău ca mine (vorba ceea: „eu sunt prost, dar când mă uit în jur prin curaj” dar cu toate astea nu mă încălzeşte cu nimic :))) Mă uit stupefiată cum unii sunt îmbrăcaţi ca de oraş (că deh, acolo jos în Chamonix era căldurică), ori cu pantalonaşi trei sferturi, ori (ŞOC şi GROAZĂ pentru mine!) în SANDALE!!! Mă ia frigu’ instantaneu pe MINE numai cât mă uit la ei. Săracii, nu vreau să ştiu ce-i în mintea lor acum! Dar deh, unde nu-i cap… vai de picioare! :)))

Deşi astăzi se anunţa a fi cea mai bună zi din toată săptămâna, cerul nu este deloc senin, ci brăzdat de diverse tipuri de nori, iar marele Mont Blanc stă ascuns după ceva nor ce se joacă pe el. Pe acolo pe la peste 4000 m, dănţuiesc norii şi ceaţa în continuu, astfel că uneori se acoperă şi Mont Blanc du Tacul, şi Mont Maudit. Ce să facem… aşa-i cu vremea instabilă, nu te poţi baza pe prognoză nici de pe o zi pe alta…

Vârfuri retezate

Omuleţi mici şi corturi jos în Col du Midi

Un ecliopter face un spectacol foarte impresionant chiar la câţiva metri de noi

(aici deja îşi luase zborul şi era departe)

Fiindcă la 9 trebuie să mă prezint la cealaltă telecabină din Chamonix (cea spre Le Brevent) pentru parapantă, nu avem foarte mult timp la dispoziţie, aşa că după câteva minute pe terasa Mont Blanc, fugim la cutiuţa de sticlă, până nu se face coadă mare pentru ea.

Cutiuţa de sticlă este noua găselniţă de la Aiguille du Midi. De parcă nu aveau deja o căruţă de turişti… Şmecheria asta se cheamă Pas dans le vide (pe care au făcut-o şi marcă înregistrată) şi a fost lansată în decembrie anul trecut (2013).

Ca să ajungi acolo se urcă cu un liftuleţ până la altitudinea maximă la care pot ajunge turiştii, şi apoi se stă, după caz, la o coadă mai mică sau mai mare, pentru că în cutiuţa de sticlă nu pot intra decât maxim 2 persoane deodată.

Noi mergând atât de dimineaţă am stat destul de puţin la coadă. Când ne-a venit rândul, ni s-au dat papucei din fetru pe care i-am încălţat peste încălţămintea noastră, şi am păşit cu emoţie pe sticlă. E foarte amuzant să urmăreşti diversele reacţii şi abordări ale oamenilor din faţa ta când trebuie să intre în cutiuţă, dar şi când e timpul să faci tu asta… :))))

Am făcut un pas, am văzut că nu s-a crăpat podeaua de sticlă :)))) l-am făcut şi pe al doilea, uşurel uşurel să nu cad :)))) şi GATAAAA, sunt în cutiuţă!! :D :D

Înainte de asta am dat aparatul foto domnului de acolo care fix rolul ăsta îl are: să îţi facă poză şi să se asigure că nu stai acolo o mie de ani, şi că după 1 minut, MAAXIM 2, ai făcut paşi. În afara cutiuţei, nu în ea :)))

Aşa că vă daţi seama ce job stresant, enervant şi plictisitor trebuie să aibă săracul om. E prima oră a dimineţii şi săracul deja are o faţă de parcă îi venea să ne bată pe toţi. Bine, probabil nici el nu e chiar cea mai happy happy joy joy persoană din lume, dar oricum.

Practic dacă încerci să faci tu poze persoanei cu care eşti, îţi zice să-i dai lui aparatul că face el, “ca să meargă mai repede” :))) Faza e că omul chiar dacă are mare potenţial să-ţi strice cheful, chiar se pricepe să-ţi facă o poză decentă, încadrată cât de cât ok, că vorba aia, face mii de poze în fiecare zi :P Ceea ce nu prea pot să spun despre alţi oameni pe care i-am rugat de-a lungul timpului să îmi (ne) facă o poză, fapt în urma căruia mai mereu mă enervez pentru că mulţi (dar foaaarte mulţi) CHIAR nu ştiu să facă nici măcar o încadrare ca lumea, darmite să facă o poză care să-ţi placă per total. This should be taught in school!!! :))))

După ce ieşim din cutiuţă ne semnăm amândouă în cartea de onoare (o chestie care chiar nu ştiu ce rol are în afară de a te face pe tine să te simţi bine vreo 2 secunde, că după aia cine naiba se mai uită pe cartea aia să citească tot ce au scris zeci de miliarde de turişti… dar mă rog :) şi coborâm înapoi cu liftul.

Monica semnează condica :)

Mai avem ceva timp rămas, aşa că mergem prin galerii până la ieşirea alpiniştilor spre Vallee Blanche, locul pe care l-am văzut de atâtea ori în multe poze. Sunte multe de privit, nu ştiu unde să mă uit mai repede.

Spre Aiguilles Rouges. Jos e Chamonix.

2 alpinişti se pregătesc de coborâre

E un loc destul de emoţionant pentru mine. Urmăresc cu atenţie şirul de alpinişti care coboară spre Vallee Blanche, şi mi se face instantaneu o poftă colosală. Mamă ce m-aş da şi eu pe crestuliţa asta!!!

Umbre

Probabil cândva, altădată, mă voi da. Nu ştiu în acest moment când, dar nu acum. Acum trebuie să fugim că să mă dau cu parapanta!!! :D

Va urma.

Aparat foto: Sony Alpha a6000 (ILCE-6000) + obiectiv 16-50

Utile:

Despre Téléphérique de l’Aiguille du Midi:

Urcarea cu telecabina din Chamonix până la Aiguille du Midi (3842 m) se face în două etape.

Prima este de la Chamonix la Plan de l’Aiguille (2317m) şi a doua de la Plan de l’Aiguille la Aiguille du Midi.

În prezent (2014) o călătorie dus-întors Chamonix – Aiguille du Midi costă 55 euro / persoană.

Lista completă de preţuri o găsiţi aici: www.compagniedumontblanc.fr/fr/presentation-des-sites/aiguille-du-midi/tarifs

Vara prima telecabină este la 6:30. Pe măsură ce soarele răsare mai târziu, şi ora primei telecabine este modificată corespunzător.

Orarul actualizat al telecabinei se găseşte aici: www.compagniedumontblanc.fr/fr/presentation-des-sites/aiguille-du-midi/horaires

Timpul necesar pentru întreaga vizită şi alte detalii:

Timpii petrecuţi la coadă variază între 0 minute (dacă vă aşezaţi la coadă înainte de ora primei telecabine şi sunteţi primii pe ziua respectivă) şi câteva ore.

Timpul efectiv de urcare din Chamonix la Aiguille du Midi este de aprox. 20 de minute. Idem pentru coborâre.

Cât despre timpul petrecut sus, personal am stat acolo vreo 45 de minute în total, din momentul în care ne-am dat jos din telecabină până în momentul în care am mers să ne aşezăm la coadă ca să coborâm. Însă recomand din suflet minim 1 oră jumătate. În doar 45 de minute nu am avut timp să mergem pe toate terasele şi să admir în tihnă sau să gândesc prea mult ca să fac compoziţii interesante pentru poze. Iar asta a fost în condiţiile în care era cel mai neaglomerat moment din zi, şi n-a trebuit să stăm la coadă pentru Pas dans le vide, dar când e mai aglomerat, se pierde foarte mult timp, per total ajungând această urcare cu telecabina la Aiguille du Midi la o distracţie care poate dura şi jumătate de zi.

Dar în orice caz, nu recomand sub nicio formă să încercaţi să urcaţi cu telecabina asta altcândva decât la prima oră. Când am coborât noi, adică în jur de ora 9, deja era o coadă imeeeensă, greu de prins într-o singură poză. Iar mai târziu lucrurile nu arată decât din ce în ce mai rău.

Coada de la ora 9.

Se vede un pic mai greu, dar dacă priviţi cu atenţie se vede că în spatele acestui rând din prim plan coada se continuă, pe un rând paralel, şi apoi se pierde în dreapta după clădire.

Astfel că deşi e mai greu, trezirea înainte de răsărit pentru asta e musai. În felul ăsta prinzi şi lumina frumoasă de dimineaţă, poţi face poze frumoase şi poţi admira pe îndelete, şi nici nu trebuie să te calci în picioare pentru ele cu alţi o mie de oameni mai mult sau mai puţin civilizaţi (experienţă de care eu personal fug ca dracu de tămâie, şi recomand tuturor să facă la fel).

De altfel locurile ca acestea, foarte turistice şi deci aglomerate, nu sunt deloc unele pe care le recomand. Personal nu aveam o dorinţă foarte mare să urc acolo doar de dragul de a urca, şi asta nu neapărat din cauza preţului (care este foarte mare). Consider că pentru mine, ca montaniard, nu merită să plătesc 55 de euro doar ca să urc acolo sus pentru privelişte, ci doar dacă scopul meu este să plec în tură din acel punct. De alpinism clasic sau tehnic sau schi de tură, nu contează. Pentru că pot să văd privelişti similare în orice altă tură de altitudine în Alpi.

Însă pentru un om care nu este alpinist şi niciodată în viaţa lui nu va avea ocazia să vadă aşa ceva, atunci da, consider că merită.

O problemă însă ar fi cea legată de o îmbrăcăminte corespunzătoare. Nu îmi dau seama dacă e ceva de care orice om ar trebui să-şi dea seama sau ar trebui să se insiste un pic mai mult pe partea de educaţie a turiştilor în sensul ăsta, prin pliante la hotelurile/campingurile unde stau, prin oraş şi la intrarea la telecabină.

Pentru unii oameni care nu au treabă cu muntele şi sunt cu toată fiinţa în vacanţă (şi deci şi cu mintea) probabil este destul de greu să îşi imagineze că deşi jos în staţiune e cald, sus la 3800 de metri este foarte foarte frig, iar dacă bate vântul, temperatura resimţită este mult mai mică. Poate dacă li s-ar explica mai clar, ar avea o experienţă mai frumoasă acolo sus, fără să aibă neplăceri (destul de mari!) din cauza frigului.

Atenţie! Începând cu 14 septembrie 2014, terasa de pe vârf şi „Pas dans le vide” vor fi închise pentru lucrări de reamenajare şi renovare. Deschiderea lor este planificată pentru aprilie 2015.

10 comentarii:

  1. Wow, pozele sunt foarte faine! Ai dreptate cu urcatul la prima ora ca prinzi o lumina perfecta. Cred ca-i fain si la apus, dar nu stiu cum este programul telecabinei, nu l-am studiat vreodata, in plus sigur este mai aglomerat.
    M-am gandit si eu sa urc iarna trecuta pentru ca in ultima zi ne cam plictisisem de rachete si nu prea aveam ce face altceva, de plimbat pe strada iarna pe acolo nu prea este. N-am mai urcat pana la urma ca era nor si vremea nu dadea deloc semne de imbunatatire, sa mai dau si o caruta de bani degeaba nu se merita. Am urcat intr-un final la Flégère si-am regretat amarnic si asta, toata populatia care avea chef de plimbare cred ca gandise ca mine :D.

    • Multumesc! :)

      Din cate stiu, ultima telecabina e inainte de apus, deci nu prea ai cum sa prinzi…
      Da… daca e innorat atunci chiar nu se merita sa urci…
      La Flegere e superb de privit apusul, dar da, probabil ziua e aglomerat mai mereu.. Daca mai ai ocazia, ramai acolo la cabana peste noapte data viitoare, e ceva de vis! :)

    • Sunt convinsa ca peisajul e fain, asta iarna eu l-am vazut doar pe jumate, restul era acoperit de nori :)). Oricum in zona Chamonix e de mers vara, cand este mai respirabil, iarna e mult prea aglomerat.

    • Oh, nu m-am gandit ca iarna e mai aglomerat, nu de alta dar si vara e destul de…
      Dar probabil ca cei ce practica sporturile de iarna (ski, snowboard, etc) sunt in numar mai mare decat cei ce practica sporturi de munte de vara (catarare, trekking, etc.)…

  2. Te invidiez pentru cât de matinală poţi să fii! – dar merită pe deplin, pentru lumina asta spendidă!
    Eu cred că, dacă voi ajunge vreodată în această zonă, mai curând nu voi dormi noaptea ca să fiu trează la 5, căci sigur voi amâna trezirea cu „încă cinci minute”. Şi mai e şi timpul rezervat pentru masă – căci organismul meu nu poate fără mâncare dimineaţa, la orice oră m-aş da jos din pat. Dar, vorba ta, asta e o altă poveste.
    Revenind la minunăţia „ta”… mamă ce m-aş mai „sui” în cutiuţă! Bănuiesc că nu ai timp să te dezmeticeşti şi… gata!, altul la rând! E o experienţă…
    Toate imaginile sunt de vis, iar talentul tău de a surprinde peisajele este extraordinar!
    Ioana

    • Oh, dar eu nu sunt deloc matinala! :P Ai zis bine, POT sa fiu, daca vreau, dar chiar si-atunci cand vreau, mi-e destul de greu, trebuie sa am un motiv foarte bun, dar mereu ma plang :)))

      Sincera sa fiu doar pentru munte pot fi matinala, altfel dorm de rup :))

      Si eu mananc dimineata obligatoriu, chiar si daca ma trezesc la 4 sa plec in tura, dar de data asta am zis ca lasa, mananc mai incolo. Dar daca citesti urmatorul jurnal (postat ieri) ai sa vezi ca mi-am dat seama ca a fost o mare greseala :P

  3. Şi eu tot pentru munte sunt matinală! Nu la 5-6, dar pe la 8, 9 cel târziu, depinde ce mi-am propus să fac. Acasă, mă apucă 2-3 noaptea, la munte pic la ora 23. Da e aşa frumos, după o zi de efort şi peisaje…
    Citim, citim tot… cum să nu?! Să am timp, să savurez pe îndelete!
    Ioana

    • Oooh, 8-9 deja e boierie :))) Dar uneori, daca ne permite vremea, meritam si niste boierie din asta :) In rest, daca avem un traseu lung in fata, e bine sa plecam cat mai devreme posibil de la locul de dormit, ca sa prevenim diverse probleme.

      Eu la cabana m-am culcat o data si la ora 19 :))) Si de regula pic cam cand se inchide lumina naturala, adica imediat dupa apus :P

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *