Aniversare la Crucea Caraiman

După ce Adi a postat câteva poze cu noi la Crucea Caraiman pe facebook şi unele au fost preluate mai departe, am rămas surprinsă că întrebarea cea mai frecventă a oamenilor era “da cum au ajuns acolo îmbrăcaţi aşa?” Ba unu sau doi parcă au întrebat şi dacă nu e „făcătură”. Astfel că m-am gândit să fac lumină şi să spun povestea turei noastre speciale de la finele lui iunie în Bucegi :)

***

Data: 22-23 iunie 2014

Traseu:

Duminică:

Şaua Cocora – Babele (pe Plaiul lui Păcală ~ 1 h)

Babele – Vf. Caraiman – Crucea Caraiman (~ 1h 30 – cruce roşie)

Crucea Caraiman – Babele (~ 1 h – cruce roşie)

Luni: Babele – Şaua Cocora (pe Plaiul lui Păcală ~ 45 min)

Piatra Arsă – poalele Muntelui Furnica şi retur (~ 1 h 15 dus întors – bandă galbenă)

Din păcate nu prea mai ţin bine minte timpii, i-am pus cu aproximaţie.

***

Încă după şedinţa foto pe Transalpina de după nuntă, mi-a venit această idee. Planificasem o a doua şedinţă foto anul trecut, la 1 an de la nuntă. Visasem mult la nişte poze aniversare la Crucea Caraiman, însă din păcate n-a mai fost să fie anul trecut. Aşa că am decis să mai păstrez rochia de mireasă un pic, şi să o mai îmbrac din nou pe munte la aniversarea de 2 ani.

Am pus la cale totul cu Adi, am stabilit cât de cât data cu mai multe luni înainte, şi când s-a apropiat, am bătut-o în cuie pentru 22 iunie. Adi s-a dus în Bucegi cu o zi înainte, şi a rămas să ne vedem la Babele pe la ora 15.

Studiasem bine prognoza toată săptămâna. Pentru sâmbătă se anunţa vreme cam rea, cu precipitaţii şi temperaturi scăzute, dar duminică părea că o să fie frumos, mai ales pe seară, adică exact la apus când voiam noi să facem şedinţa. M-am pregătit psihic să dârdâi iar de frig, şi mi-am văzut de treabă.

Toate bune şi frumoase. Sâmbătă Adi ajunge la Babele şi îl sun.

– Ce faci? E nasoală vremea?

– Apăi mai devreme ploua, acu o-nceput să ningă.

– Hai măăă!!!

Un pic mai târziu văd şi la televizor interviuri cu turiştii de la Babele. Chiar ningea. Nu îmi venea să cred.

Adică… îmi vinea… dar m-am speriat. Ştiam că ninsorile astea de vară nu ţin mult şi zăpada ori nu se depune, ori, dacă se depune, se topeşte repede. Dar zic aoleu, dacă nu se topeşte de tot până mâine şi-mi acoperă mie rhododendronii? :))))

Dar na, ce să fac, stau liniştită  cu inima strânsă şi aştept să vină ziua cea mare. Duminică dimineaţă îl sun iară pe Adi.

– Ia zi, mai e zăpadă sau s-a topit?

– Apăi mai e un pic, da’ se duce.

– Ok!! Ne vedem un pic mai încolo!

Ne echipăm, ne punem rucsacii şi hainele de nuntă în maşină şi tuleo spre Valea Prahovei. Nu ştiu la ce să mă aştept când ajungem acolo, dar sper să nu avem parte de surprize neplăcute.

Fiindcă n-am niciun chef să stau la coadă la telecabină cu orele şi nici să dau atâţia bani aiurea, mergem pentru prima dată pe Transbucegi, aşa că la Sinaia facem stânga spre Târgovişte. Câţiva kilometri mai târziu suntem în împărăţia Bucegilor, şi moralul mi-este instantaneu ridicat. Aaaah, ce dor mi-eraaaaaa!!!

Oprim de câteva ori pe marginea şoselei pentru câteva poze. Acest nou drum asfaltat e foarte bun, dar foarte îngust. La intrarea pe el ne-a întâmpinat un indicator care ne anunţa că suntem în afara drumurilor de circulaţie publică, aşa că suntem „pe proprie răspundere” cum ar veni. Şi asta pentru că drumul nu este finalizat (parapeţi lipsă + alte lucrări neterminate) deci nu a fost recepţionat. Ca paranteză, acelaşi e şi cazul Transalpinei, pe care nu ştiu dacă secolul ăsta o să-o includă în circulaţia publică, dar lumea circulă pe ea la greu.

Pe măsură ce ne apropiem de finalul drumului, rămânem mască când privirea ne ajunge pe pantele din zona de ski care sunt pline ochi de rododendron. Munţi atât de roz nu am văzut în viaţa mea!!! Sunt maxim de fericită şi abia aştept să văd de aproape minunea! Deh, am mai văzut rhododendron în ture, dar niciodată AŞA de mult şi ATÂT DE roz! În sfârşit am prins momentul maxim!

 

Drumul se termină în Şaua Cocora, spre dreapta fiind încă o porţiune neasfaltată până la Piatra Arsă. Nu continuăm pe acolo, ci lăsăm maşina unde se termină asfaltul. Urmează echiparea numărul doi. Şi anume băgarea rochiei de mireasă într-un rucsac.

Rochia este imensă, şi am acceptat de ieri că va trebui să o fac sul ca să o pot băga într-un rucsac, n-am nicio şansă altfel. Iar ca să intre sulul în rucsac, trebuie să o prind cu o coardă şi să o strâng bine, că altfel nu mă înţeleg cu ea :P Păcat că n-am făcut o poză, să vedeţi rochie de mireasă strânsă cu cordelină :))))

Cu chiu cu vai, în stilul “acum eu deasupra, acum tu deasupra”, reuşim să băgăm rochia în rucsacul lui Cristi (care e un pic mai mare decât al meu), băgăm în rucsacul meu tot ce avem nevoie pentru o noapte de dormit la cabană + haine şi alte treburi, agăţăm husa cu costumul lui pe rucsacul meu, şi o luăm frumos la pas spre Babele. Ne gândim cu bucurie că nu trebuie să mai facem operaţiunea asta decât o dată, diseară după ce terminăm de făcut pozele.

Ţinem drumul de pe Plaiul lui Păcală (excepţie cele 2 serpentine pe care le tăiem de-a dreptul, chit că urcăm mai abrupt), care nu e marcat, dar pe care doar beat sau pe timp de ceaţă să nu-l nimereşti :P

Ajungem la Babele peste vreo oră (cred, nu m-am uitat la ceas), intrăm în cabană, lăsăm rucsacii jos şi îl sun pe Adi. Hai coboară c-am ajuns!

Ne bucurăm cu toţii de revedere, ne luăm paturile în primire în cameră şi mergem jos să mâncăm că tare leşinaţi de foame suntem.

După vreo oră parcă încep să văd mai clar :))

Cu forţe noi, lăsăm în cameră 2-3 chestii care nu ne trebuie pe traseu, luăm din nou rucsacii în spate şi pornim spre Cruce. Moralul bun pe care îl aveam mai devreme s-a cam dus… pentru că acum nu mai este soare, ci ne acoperă un nor imens gri care nu prea dă semne să plece prea curând. Înaintez un pic îngrijorată pe traseu, dar păstrez totuşi un strop de optimism, ca de obicei. Să nu mă impacientez. Fix aşa zicea şi pe prognoză! Nor după amiază, dar pe seară se sparge şi iese iar soarele!

Andra şi geaca ei frumoasă :) În spate Furnica cea roz!!!

Problema-i că tot pe prognoză zicea şi că o să fie 0 grade, şi încep să cred asta, pentru că deja este foarte frig. Scoatem mănuşile din dotare!

În aproximativ o oră ajungem la locul meu preferat, pe buza de pe care privim în jos spre Cruce, de unde am admirat-o de 2 ori iarna. Ce diferit e totul acum!

Fiindcă norul gri e tot pe poziţie, parcă nu-mi vine nici să mă schimb, nici să cobor. Aşa că nu coborâm spre Cruce, ci o luăm în stânga tot pe sus, spre Vf. Caraiman.

Merg şi mă tot uit spre cer. Hai mă norule măi, te rog eu, sparge-te! Te rooooog! Dă-ne şi nouă nişte soare, măcar un piiiic!

Mă rog de el în continuu, dar el nu şi nu. Niciun semn de schimbare în bine nu se întrevede, aşa că decidem până la urmă să coborâm spre Cruce, pe traseul ce vine dinspre Omu. Nu de alta dar aici sus nu putem sta mult pentru că e vânt şi am îngheţa rapid.

Jos la Cruce ne bucurăm că am ajuns din nou lângă ea, şi uit un pic de norul cel gri. Mă aşez în aproximativ acelaşi loc din care am făcut acum 4 ani prima mea poză cu bocanci, şi o reiterez.

Iulie 2010

Iunie 2014 Acelaşi om, acelaşi peisaj, numa’ bocancii diferă :)

Apoi începem operaţiunea schimbarea. Afară e un frig de crapă pietrele, şi încep să mă întreb ce-a fost în capul meu de am planificat şedinţa asta :))))))) Cu mănuşile pe mâini şi cu polarul închis bine, încerc să pun pe mine rochia fără să le dau jos. Aiaiaiai, ce frig eeeeeeeeee!!

Behind the scenes. Un pic înainte de a pune rochia pe mine. Mi-e frică. Mi-e foaaarte frică! :))))

Andra mă ajută şi mă încheie la spate, după care îl ajut şi eu un pic pe Cristi cu papionul.

Cu mănuşile e cam greu… :P

– Ok, suntem gata! Acu ce facem? :D … îl întreb pe Adi.

– Păi… jos polarul! :))))

– Aoleu! Chiar trebuie?? :))))

Eu chiar speram că mă poate poza cu tot cu polar şi pe urmă face el o magie în photoshop şi îl face să dispară :))))

Dar nu, tre să-l dau jos. Facem mai întâi câteva poze în partea dreaptă a Crucii, ne plimbăm, ne distrăm, dar băi nene, ar putea să fie mai frig de-atât???? :))

Mai mult de 5 minute nu rezist fără polar pe mine, aşa că din când în când facem pauze de încălzire. Cu polarul pe mine sunt foaaarte fericită :D :D

Yeeeeeey!

Ups, stai aşa că mi s-a desfăcut şiretul la un bocanc

Ei, şi-apoi, tocmai când nu mai trăgeam nicio speranţă ca cerul să se elibereze, s-a întâmplat minunea! Prognoza s-a îndeplinit sau rugile mele au fost ascultate, căci ca prin magie norul cel gri s-a spart dintr-o dată şi a lăsat razele de soare să ne încălzească. Chiar în momentul în care am venit lângă mult iubita Cruce să ne pozăm cu ea.

Atâta doar că de la soare şi până la noi, efectul de încălzire e redus aproape la zero de vântul care bate aşa de rău că pielea mi se face  instantaneu de găină şi mâinile îmi îngheaţă în câteva minute fără mănuşi.

Nu-i nimic! Taci Alexandro şi-ndură! :)))

Bucuroşi totuşi că măcar e soare (lasă că vântul nu se vede în poze, o să uităm repede de el :) mai facem câteva poze pe lângă Cruce, mai ales că e deschisă uşa de la soclu şi Adi s-a putut urca un pic mai sus ca să ne prindă de la înălţime.

Apoi ne luăm rucsacii în spate, mai privim o dată spre Cruce….

…şi pe urmă o luăm frumos în sus pe potecă, în ideea să mai facem şi sus câteva poze. Cristi în costum… n-a avut nicio treabă, dar eu în rochie… să mă fi văzut pe unde era mai îngust ce acrobatică eram :))) Nu pot să zic că a fost uşor, dar nici foarte greu. Sus în „vârf” ajungem fără probleme, dar până la urmă nu mai facem nicio poză artisticoasă, pentru că e o lumină cam agresivă.

În aşteptarea deciziei lui Adi. Mai facem sau nu mai facem? :)

După o poză de probă, verdictul a fost să nu mai facem, aşa că e momentul să ne schimbăm la loc. Dar unde să mă schimb, că vântul cesta mă ia pe sus. Suntem în câmp deschis, şi nu avem unde să ne adăpostim. Caut eu un pic o zonă mai ferită, dar nu prea am succes. Până la urmă mă duc pe o mică brână de pe partea dinspre Cruce, unde cu puţină echilibristică reuşesc să expun cât mai puţină piele la frigul şi vântul de afară :P Mă îmbrac cumva peste rochie, dar apoi îmi dau seama că n-am luat pe nimeni cu mine care să mă ajute să-mi desfacă corsetul. Că ochi la spate n-am, nu de alta. Scot capul de după buza versantului şi strig pe Cristi să vină să mă ajute niţel. Săracu nu prea are unde să stea, că abia aveam eu loc să stau pe brâna mea, na cată-ţi şi tu brâna ta! :)))

Cum necum, reuşesc până la urmă să ies din rochie, da acu-i acu, tre s-o fac sul, să o prind iar cu cordelina şi să o băgăm înapoi în rucsac. Prima dată, eşec total, ori n-am prins-o bine, ori nu ştiu ce se întâmplă, că nu vrea să intre sub nicio formă. O scot, o desfac, o fac sul iar, o prind cu cordelina din nou şi… meh, nici acu nu e bine, dar o îndesăm bine de tot şi până la urmă intră în rucsac. Săraca rochie…. la ce chinuri e supusă…

Dar partea cea mai proastă nu e asta, ci faptul că în timp ce mă căznesc cu ea, îmi dau seama că va mai trebui să repet operaţiunea şi mâine. Negăsind mai deloc rhododendron în zona aceasta, am schimbat planul şi tocmai am decis să mergem mâine dimineaţă şi la poalele Muntelui Furnica, unde e plin de rhododendron, ca să mai facem şi acolo nişte poze. Până la urmă ăsta a fost şi motivul pentru care am planificat şedinţa cu atâta meticulozitate, ca să prindem momentul de maxim roz! Doar nu ne dăm bătuţi aşa uşor!

În fine, pornim înapoi pe traseu spre Babele, păstrând pufoaicele pe noi că e un frig şi un vânt de nu s-a mai văzut. Sunt 0 grade ca popa. Nu-mi dau seama dacă în termometre e 0 grade sau real feel 0 grade, dar oricum, e FRIG! Niciodată nu m-aş fi gândit că voi merge vreodată vara cu pufoaica pe mine pe traseu.

Pe traseu, Adi ne mai face câteva poze

Zici că-s superman cu pelerină :)))

Pe măsură ce ne apropiem de Babele realizăm că-n faţa noastră se desfăşoară un apus superb, şi ne abatem un pic de la potecă pentru câteva poze înainte ca soarele să dispară de tot.

O încheiere perfectă la o zi perfectă

Ajungem apoi la Babele, mai băgăm o ciorbă şi un ceai ca să ne încălzim, şi apoi mergem la culcare. Sunt ruptă de oboseală, iar mâine ne trezim devreme. Unii mai trebuie să şi ajungă la Bucureşti la muncă :)))

Dimineaţă când a sunat ceasul, nu ştiu dacă dormeam. Patul, perna şi păturile n-au fost deloc confortabile, şi abia am închis un ochi toată noaptea. Unde mai pui că nu mi-am pus dopurile în urechi (nu ştiu de ce, că aveam!!!) şi o persoană (sau două, cine mai ştie) a(u) sforăit, deci… splendid!

Pornim de la Babele la ora 7, pe o vreme excelentă, cu soare din belşug. Fiind luni dimineaţă, nici ţipenie de om pe nicăieri. Ajungem destul de repede la maşină, şi apoi pornim spre Piatra Arsă. De acolo urcăm pe bandă galbenă spre Furnica, însă nu mergem decât vreo 45 de minute (cred, iară nu mai ţin minte exact) şi alegem un mic versant de dinainte de Furnica. Pe tot drumul până acolo ne minunăm cât de roz pot fi pantele. Se vedea bine încă de la Babele, şi chiar de pe traseul spre Cruce, dar acum să vedem toată minunăţia asta roz atât de aproape, e absolut fantastic!

Furnica cea roz! :)
Rhododendron
Cristi în costum şi pufoaică :P
 

Norii însă iar îmi joacă feste. De la 7 până acum la 8 jumate deja au venit peste soare şi deşi mă uit insistent la ei, poate poate se simt, nu se sinchisesc deloc.

Adi încearcă să mă liniştească „hai, stai liniştită, că e mai bine fără soare decât cu soare” dar eu nu şi nu, vreau soare! Să vie soareleee! :))))

Şi uite că a venit. Până când m-am schimbat eu, deja norii s-au mai spart, şi acoperă soarele doar din când în când, numai bine să fie toată lumea fericită.

Atâta doar că e şi-acum un frig… de numa numa. Iară nu pot să stau decât vreo 5 minute la rând fără polar pe mine, şi cum ne face Adi o poză, cum îl trag repede înapoi pe mine.

Hi hi hi!

Dar nu-i bai, şi pozele cu polarul ies bine :D

Cum se fac pozele cu bocancii (moment imortalizat de Adi)

Rezultatul (poza mea :)

Timp de vreo oră ne plimbăm printre buchetele de rhodo, le admirăm, le mângâiem şi ne minunăm a nu ştiu câta oară de acest cadou extraordinar al naturii. Din toate frumuseţile muntelui, aceasta este una dintre cele pe care le iubesc cel mai mult.

Şi sunt extrem de fericită că am avut norocul de a fi acum, aici, în acest loc absolut superb, printre aceste flori de vis, într-o zi atât de frumoasă, la aproape 2 ani de când am îmbrăcat prima dată această rochie în mod oficial.

Acesta este raiul meu

Iar acum, după ce am terminat şedinţa, o dau jos pentru ultima oară. O aşez în husă, acasă urmează să o spăl, dar nu o voi mai purta niciodată. Într-un fel îmi pare rău, dar în altul…. tare bine :P Nu de alta dar maaaare chin am mai tras cu rochia asta. Îmbracă-te, dezbracă-te, iar îmbracă-te şi iar… şi iar de atâtea ori, pe frig, pe vânt, în te miri ce condiţii, până când realmente am obosit. Gata, asta a fost ultima ei aventură :) Că până la urmă, vorba aia… ce-i prea mult strică.

Ei, şi cam asta a fost povestea şedinţei noastre la înălţime. Mi-am mai împlinit un vis, am mai luat o piatră-n gură :)) şi pot să spun că sunt foarte mulţumită de rezultat. Mulţumiri încă o dată lui Adi, care nu s-a dat niciodată la o parte când i-am mai lansat o idee nebunească de-a noastră, ba din contră, s-a bucurat, şi ne-a fost alături, reuşind să surprindă, cum numai el ştie, cele mai bune cadre, jonglând ca pe degete cu orice provocare.

Mai jos mai sunt câteva poze de-ale mele care n-au încăput printre cuvinte. Enjoy! :)


24 comentarii:

  1. Superbe pozele! Preferata mea e.. stai sa numar…18. Nu-i cu crucea dar e geniala!

    M-am gandit si eu candva la o sedinta foto aniversara, intr-un loc dragut- cel mai probabil pe la vreun castel, ca asta am eu pe aici :))- dar uite ca anul asta a trecut n-am facut-o. Poate la anu’.

    • Mersi Larisa! Da, aceea este si una din preferate mele (nu pot sa am doar una :)

      O sedinta foto la un castel cred ca ar fi super! Si nu trebuie sa fie neaparat la fix 1/2/3/etc. ani. Daca chiar va doriti, mergeti oricand. Nu e nevoie sa asteptati tocmai pana la anu :)

  2. Foarte frumoase fotografiile si experienta traita! :)
    Transportul rochiei legata cu cordeline imi aduce aminte de noi… A mea a vazut Lacul Podragu anul trecut! :))
    La multi ani, cu drag! Sa ramaneti mereu la fel de frumosi si fericiti! :*

  3. Foarte frumoase pozele. La cat mai multe astfel de aniversari. Merge si doar cu polar si fara rochie, important e sa fiti voi doi in locuri inalte si dragi inimii voastre.

  4. Emotionant, sa retraiesti emotiile din ziua nuntii la asa inaltimi cred ca numai ce-i ce iubesc muntele pot sa le traiasca.Felicitari !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *