Let me BEnelux – video trailer

Aşa cum vă spuneam chiar înainte de plecare, sâmbătă pe 26 aprilie mi-am luat zborul spre Benelux. Am aterizat la Bruxelles, după care am mişunat peste tot. Prima dată la Luxembourg, apoi la Brugge şi Gent, după care am luat ultimul tren (sau cel puţin aşa credeam eu) spre Amsterdam, de unde am şi zburat înapoi spre casă duminica trecută.

Cum a fost? Greu de descris în doar câteva cuvinte. La Bruxelles am savurat o masă delicioasă pe străduţele medievale din centru, în Luxemburg am reuşit să găsesc o potecă în pădure :P, de Brugge m-am îndrăgostit la prima vedere ireversibil, în Gent m-am dat cu tramvaiul pe lângă castel, iar în Amsterdam m-am ferit de biciclete şi m-am dus să le văd pe fete :))

Chiar dacă a fost o călătorie urbană, peripeţiile nu m-au ocolit nici de data asta, dar în aceeaşi măsură nici norocul, mai ales cu vremea, care a fost mai mult decât superbă pentru acea zonă. Nu m-a plouat decât 5 minute în Gent şi în rest doar când eram în tren :D E drept, la Amsterdam am congelat de frig, şi am umblat cu mănuşi şi toate puloverele pe care mi le luasem la mine, dar am înţeles că lipsa ploii şi prezenţa soarelui în Amsterdam e ceva destul de rar, iar eu m-am bucurat de ambele din plin, aşa că nu am de ce să mă plâng :)

M-am întors iarăşi cu tolba plină de poze, visuri împlinite, informaţi şi amintiri frumoase, dar până să mă apuc să le aştern pe toate pe “hârtie”, v-am pregătit un scurt trailer de 1 minut pe care vă invit să îl vedeţi cu căşti sau boxe! :) Sper să vă placă! :)

video preview

 

8 comentarii:

  1. Sa-ti fie de bine calatoria!
    Promitator trailerul ;)! Astept acum peripetiile detaliate.
    Brugge ma tenteaza si pe mine. Planuiesc un weekend acolo in curand mai ales ca nu-i chiar foarte departe si pot merge cu masina.

    • Sarumana, Larisa!
      Oh daaaaa, mergeti, mergeti, mergeeeeti!!!! :d :D
      Eu sunt disperata, daca as avea de unde, le-as da bani oamenilor sa mearga acolo :))))
      In prima zi crede-ma ca am avut un soc. Faceam poze si spuneam in continuu “asa ceva chiar exista???”. Eram ca o moara stricata :)))

  2. Vazand videoclipul, m-am simtit ca un Gulliver in tara unor pitici harnici, ordonati, curati si bine crescuti. Totul este minutios elaborat, de la lebedele albe pana la acel tren de mare viteza, toate sunt puse acolo unde trebuie, frumos colorate si atragatoare pentru turisti. Sa tot vii aici…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *