Let me BEnelux: Bruxelles

Această călătorie în Benelux era planificată de mai bine de 2 ani. Planul iniţial era să o facem anul trecut, dar oarecum pe ultima sută de metri m-am răzgândit şi am mers la Londra în schimb, amânând Beneluxul încă un an.

Cu biletele de avion rezervate încă de la Crăciun (mulţumită Happytour), m-am tărăgănat luni bune fără să planific nimic. Cu excepţia faptului că aveam pe cineva drag din familie care ne putea găzdui undeva lângă Liege (într-un sat foarte frumos, Comblain-au-Pont), cu o lună înainte de plecare habar nu aveam unde o să dormim în rest, în ce ordine vom călători prin tot Beneluxul, prin CE oraşe vom poposi sau orice alte detalii. Tot ce ştiam era că aterizăm la Bruxelles şi zburam înapoi spre Bucureşti de la Amsterdam Schiphol :P Bună treabă, nu?

Când am realizat efectiv că mai e DOAR O LUNĂ şi că mi-a ajuns cuţitul la os, am început planificarea. Am pus repede un traseu la cale, am stabilit cam pe unde aş vrea să ne aflăm în fiecare zi, ca să pot să încep să caut cazare. Aveam de gând să încercăm prima dată şi Couchsurfing (oficial), deci era momentul să încep să trimit nişte cereri.

Pe cât de flower power eram când m-am apucat de asta, pe atât de tare s-au complicat lucrurile. Am realizat cu stupoare că în încercarea mea de a evita să fim pe 26 aprilie în Amsterdam ca să nu prindem aglomeraţia de King’s Day, am nimerit o altă perioadă aglomerată, şi anume cea cu 1 mai, pentru că nu am realizat din prima că şi ei o să caute să facă rost de o minivacanţă luându-şi liber (dacă nu aveau deja din oficiu) pe 2 mai. Aşa că refuzurile pe Couchsurfing au început să curgă încă de la prima cerere, pentru că mulţi erau plecaţi în perioada respectivă. Şi dacă nu erau plecaţi, erau ocupaţi, aveau alţi surferi, şi tot aşa.

Aşa că am trimis ŞI mai multe cereri, am vorbit cu ŞI mai multă lume, până în punctul în care a trebuit să încerc să schimb nişte date, ca cineva să ne poată găzdui în Brugge. Moment în care totul s-a dat peste cap, şi… long story short, în ziua în care am decolat, habar nu aveam unde aveam să dormim următoare seară. Ştiam că probabil vom fi în Luxemburg, dar dacă aveam să dormim într-un hostel, la o gazdă de pe Couchsurfng sau pe stradă, era o chestiune încă o necunoscută :)

Tot ce ştiam însă era că eram în sfârşit în avion, în sfârşit în “vacanţă”, şi că ne aşteptau atâtea locuri noi pe care să le descoperim.

Singura grijă a mea nu era că nu ştiam unde o să dormim, ci că prognoza nu arăta prea bine… se anunţa ploaie, şi asta era practic o problemă mult mai mare. Un pat, o bordură, ceva, găseam noi, dar nişte soare? Nişte soare mai greu de făcut rost…

Dar să nu disperăm, speranţa moare ultima :)

26 aprilie 2014. Ora 4:30

Alarma telefonului trage de mine să mă trezesc. Eu parcă i-aş da un snooze, dar ştiu că nu e de glumă cu avioanele, aşa că fac un efort supraomenesc şi mă dau jos din pat, deşi afară e o beznă de nedescris. Îh, urăsc zborurile cu noaptea în cap. Fac o notă mentală să nu mai plec niciodată la ore din astea. Trezitul pe beznă va fi interzis de acum încolo în vacanţele mele. Am zis.

Dorm pe mine atât în taxi cât şi prin aeroport, până când dau cu ochii de geamurile mari chiar de după controlul de securitate. Un răsărit superb mă trezeşte brusc şi uit de somn şi de toate. Mă uit stânga dreapta, nu văd pe nimeni care ar putea să aibă o problemă dacă aş face poze (nici nu văd cu ce aş greşi dacă fac poze spre exterior) aşa că scot aparatul şi încerc să captez momentul. Cu aşa un început, deja sunt mult mai încrezătoare că până şi prognoza se va schimba în favoarea noastră.

Zborul decurge destul de lin, fac ceva poze şi din avion (doar nu degeaba mi-am ales cel mai bun loc la geam din toată aeronava ;) şi aterizăm cu bine pe Brussels Airport (BRU) la ora locală 9 fix.

Îmi notasem că trebuie să luăm autobuzul 272 operat de compania De Lijn ca să ajungem la Gara de Nord (Gare de Bruxelles-Nord / Station Brussel-Noord) aşa că urmărim săgeţile de “Bus” din aeroport şi ajungem la terminalul de autobuze. Văd autobuzul 272 pe afişaj, zice că vine peste vreo 20 de minute, dar nu văd de unde putem să ne cumpărăm bilete. Ştiu că se pot lua şi de la şofer, dar un pic mai scumpe, adică 3 euro în loc de 2, dar nu apare nicăieri niciun automat de bilete, decât pentru nişte autobuze operate de cealaltă companie, MIVB/STIB.

Decidem să ne întoarcem la punctul de informare turistică pe lângă care tocmai trecusem, ca să întrebăm.

Când ajungem acolo, rămân mască. Întreb pe domnul de acolo de unde pot să cumpăr bilete pentru autobuzul care ne duce la Gara de nord şi el scoate repede o hartă şi îmi arată ca la cretini unde suntem noi şi unde e gara şi că nu există autobuz între cele 2 puncte, ci trebuie să iau trenul.

Eu fac ochii mari, îl mai întreb o dată, el nu şi nu. Domle, da’ eşti sigur? Nu e autobuzul 272??? Nu, nu, TREN! Trebuie să luaţi trenul!

Îl las pe om în taina lui şi plec stupefiată. Atâta de şocată am fost încât nu mi-am dat seama să îi mai spun şi că autobuzul e trecut pe afişajul de afară. Oare atât de incompetent să fie?

Sincer, nici până în ziua de astăzi nu ştiu dacă a fost vorba de incompetenţă sau rea voinţă. Dar noi ne-am dus frumos în staţie, am aşteptat să vină autobuzul, am luat bilete de la şofer, şi apoi am coborât frumos la Gara de Nord.

În timpul ăsta am realizat că dacă nu era incompetenţă, atunci sigur a fost rea voinţă. De Lijn nu este compania principală de transport în comun în Bruxelles. De fapt ei nu operează decât câteva autobuze, în schimb trenurile, metroul şi majoritatea autobuzelor (niciunul între aeroport şi Gara Centrală sau de Nord) sunt operate de MIVB/STIB. Să fie oare o chestie politică la mijloc şi de asta nu a vrut să ne spună de autobuzul De Lijn??? Oare chiar în halul ăsta? Adică, na, politică, politică, dar tu eşti pus acolo să ajuţi turiştii, nu să îţi baţi joc de ei…. Sau poate chiar era incompetent? Îmi vine greu să cred… Dar cine ştie? Nu vom afla niciodată :P

Tot ce pot să pun e că nu aveam niciun chef să dau 8,50 euro pe biletul de tren (x 2 persoane) în loc de 2 sau 3 euro cât era autobuzul. Şi preţul ca preţul (că vorba aia, dacă de grăbeşti, merită), dar MAI important decât atât este că:

1. Noi nu ne grăbeam

2. Autobuzul e cel mai bun mod de a intra pentru prima dată într-un oraş, mai ales venind dinspre aeroport spre centru. Doar aşa poţi trage cu ochiul la cum arată oraşul în zonele limitrofe, cum arată clădirile pe acolo, care e atmosfera şi cum se schimbă peisajul pe măsură ce te apropii de centru. Din tren, nu vezi nimic sau vezi în viteză. Şi nu aveam de gând şi să plătesc mai mult şi să fiu privată de această experienţă.

Aşadar, coborât-am la Gara de Nord. Tot a fost bine că am fost la punctul de informare, că m-am ales cu o hartă gratis. Numai bună acum când trebuie să mă orientez. Ne dăm repede seama că trebuie să mergem un pic înapoi, şi că era mai bine să fi coborât la penultima staţie (Rogier), şi nu la ultima, dar nu aveam de unde să ştim. De aici trebuie să mergem cam 2 km pe jos prin zona centrală până la Gara centrală (Gare de Bruxelles-Central / Station Brussel-Centraal), unde să ne lăsăm rucsacii la “dulapuri” ca apoi să ne putem plimba în voie prin oraş fără greutate în spate.

Aceşti 2 km au fost până la urmă ceva mai mulţi cred, pentru că n-am luat-o pe traseul cel mai scurt, ci după ce am ajuns pe prima stradă pietonală, am băgat în buzunar harta şi m-am orientat după al 6-le-a simţ :P

Am căscat gura la clădiri, la lume, am descoperit un pasaj frumos…

Am ieşit pe partea cealaltă unde am văzut o clădire foarte îngustă şi interesantă…

Şi încet încet ne-am croit drum spre centrul vechi fără să ne dăm seama, şi ne-am trezit pe străduţele înguste care anunţă apropierea de Grand Place. Străduţele sunt foarte pitoreşti, însă cam prea pline de restaurante că să le simţi foarte bine aşa cum erau ele cu câteva secole în urmă.

Am nimerit din păcate aici într-o sâmbătă, aşa că din momentul în care ne-am apropiat de centru a trebuit să cam răzbim printre mulţimile de oameni. Lăsându-ne purtaţi de picioare în direcţia în care voiau ele să meargă, am ajuns pe neaşteptate la Galeriile Saint Hubert. A fost o surpriză foarte plăcută, chiar distractiv să mergi aşa la ghici. Ne-am trezit chiar la mijlocul lor, acolo unde se separă Galeria Reginei de celelalte 2 secţiuni, Galeria Regelui şi a Prinţului.

Continuăm la dreapta, prin Galeria Reginei de data aceasta, ca să ne croim drum spre Gară (nu de alta dar rucsacii sunt cam grei), urmând să ne întoarcem mai târziu să vedem galeriile cum se cuvine.

Ieşirea din galerii se face în Piaţa Agora, unde este o piaţă de vechituri, antichităţi şi altele asemenea, permanentă cred. Aici dăm de foarte mulţi turişti, aşa că facem repede stânga spre gară că să scăpăm de aglomeraţie.

După o mică bâjbâială pentru că nu reuşim să găsim gara (culmea, nu? :), lăsăm bagajele într-un dulap mediu în care au intrat ambii noştri rucsaci (3,5 euro), ne cumpărăm un Rail Pass pentru Belgia de la un automat (76 euro, 10 călătorii între orice 2 staţii din Belgia, poate fi folosit de mai multe persoane) şi zburdăm înapoi spre centru, uşori ca 2 pene acum fără rucsaci.

Prima oprire este, desigur, în Grand Place / Grote Market.Aşa cum scriu şi eu acum, în 2 limbi, se regăsesc toate denumirile şi la faţa locului, inclusiv pe hârţi. Iniţial ni s-a părut un pic ciudat, însă mi-am amintit că în zona Dolomiţilor denumirile sunt scrise chiar în 3 limbi (pe indicatoarele rutiere e cel mai distractiv!!!), aşa că aici e chiar floare la ureche.

De ce se întâmplă asta? Pentru că Belgia este o ţară ocupată în oarecare egală măsură atât de flamanzi cât şi de valoni, şi fiecare e cu limba lor. Flamanzii cu flamanda (olandeză la bază), iar valonii cu franceza. Şi uite aşa a ieşit un terci minunat. Aşa cum aveam să aflăm în următoarele zile, în sud se vorbeşte predominant franceza, iar în nord, flamanda. Şi când spun “se vorbeşte”, mă refer şi la scrierea denumirilor “pe toate gardurile”.

În Liege de exemplu totul este scris în franceză, în Brugge în schimb, în flamandă. În Bruxelles însă, deşi limba predominantă este franceza, toate denumirile se întâlnesc scrise în ambele limbi. De ce? Unu la mână pentru că e capitala ţării şi e localizată central, şi doi la mână pentru că Bruxelles a fost iniţial  un oraş flamand, însă apoi au început din ce în ce mai mulţi valoni să se stabilească aici, şi în felul ăsta, franceza a devenit predominantă.

Dar să revenim la Grand Place. Se spune că este una dintre cele mai frumoase pieţe din Europa. Nu ştiu ce să zic despre asta , dar cu siguranţă îţi ia ochii imediat ce pătrunzi în ea pe una dintre străduţele înguste pe care poţi ajunge acolo. Şi nu mă refer neapărat la placările cu aur (cred) de pe unele clădiri (cu care eu personal nu sunt de acord în general, mi se pare o risipă prostească), ci la dimensiunile pieţei şi faţadele deosebite ale caselor breslelor. Nu degeaba este inclusă în Patrimoniul UNESCO.

Ceea ce vedem acum nu este originalul din secolul 13. Piaţa a fost construită atunci, însă bombardată ulterior de francezi pe la 1700. La scurt timp după aceea a fost construită în stilul gotic pe care îl vedem acum.

Probabil în orice zi dacă vii aici e aglomeraţie, dar acum cu atât mai mult, fiind sâmbătă. Şi eu care speram ca toată lumea să fie în Amsterdam la King’s Day!  Ce destrăbălare trebuie să fie acolo fix acum :P

Toată lumea face poze în piaţă, încearcă să prindă cele mai bune unghiuri, dar realitatea e că cele mai bune unghiuri se obţin de la etajele superioare ale clădirilor ce delimitează piaţa. Nu mi-am dat încă seama cum un turist ar putea ajunge acolo, eventual şi moka (sincer nici n-am încercat să caut sau să întreb lumea la faţa locului – lucru de care îmi dau seama abia acum şi mă oftic), dar măcar pe balconul primăriei cred că se poate ajunge.

Primăria se poate vizita cu tur ghidat, şi e posibil (nu sunt sigură) ca turul să includă o ieşire şi acolo. Acum însă, singurii de pe balcon sunt un cuplu care tocmai ce s-a căsătorit şi au ieşit pe balcon să facă cu mâna la mulţime.

În încercarea mea de a prinde nişte unghiuri bune de la nivelul solului, mă strecor printre glastrele de flori aranjate frumos de una din doamnele care ţin aici o piaţă de flori. Ulterior aveam să aflu că am fost un pic norocoşi să prindem, pentru că în puţin timp au dispărut toate florile din piaţă (se ţine doar între 8 şi 14 marţea, miercurea, vinerea şi în weekend).

Dar maximul de flori de care turiştii se pot bucura în Grand Place este Covorul de flori care se ţine o dată la doi ani, câteva zile în jurul datei de 16 august. Fiindcă ultima dată a avut loc în 2012, anul acesta este un prilej bun de a merge la Bruxelles la vară, pentru că se va ţine între 14 şi 17 august.

Probabil va fi foarte aglomerat, dar în aceeaşi măsură cred că merită. Pe 14 august puteţi urmări întregul proces de fabricare al covorului de flori, de la 12 la 19, apoi la ora 22 este festivitatea de deschidere, urmând ca între 15 şi 17 august să poată fi admirat toată ziua, iar seara sunt scurte spectacole de lumini şi sunet la orele 22, 22:30 şi 23. Costul momentan de “presales” este de 5 euro.

Chiar şi fără flori, piaţa este absolut încântătoare. După un tur de pozat, am luat în primire o bucăţică de bordură ca să absorbim atmosfera. Fără aparatul foto, doar cu ochii şi cu mintea. În toată aglomeraţia aceea, am reuşit să mă detaşez şi să o privesc dincolo de grupurile de turişti. Asta e varianta low budget :P Dacă vă place cafeaua (eu nu beau), puteţi încerca una dintre terasele din piaţă şi să savuraţi experienţa astfel.

După scurta pauză de odihnă şi admiraţie, pornim din nou la picior pe străduţele micuţe pe care nu ajunsesem atunci când eram cu rucsacii în spate. Zona fiind turistică, este împânzită de magazine. Deşi Bruxelles este o destinaţie trecută cu vederea de mulţi, am găsit oraşul destul de turistic (mă refer la centru, desigur). Astfel că la orice pas se găsesc „clasicele” magazine cu prostioare şi suveniruri mai mult sau mai puţin kitschoase pentru turişti, tone de magazine de ciocolată, unele de autenticitate îndoielnică, însă dacă privim cu atenţie printre toate şi le filtrăm, mai găsim şi ceva de calitate.

Spre exemplu magazinele Godiva, probabil maximul de fiţă în materie de ciocolată, pentru că au un spate un producător înfiinţat tocmai în 1926, chiar aici, la Bruxelles. Aceasta e varianta scumpă, însă cei ce doresc un suvenir de calitate în materie de ciocolată, vor găsi, dacă se uită cu atenţie, şi magazinaşe cu produse un pic mai ieftine, dar la fel de autentice.

De asemenea, printre toate uşile şi vitrinele de magazine menite să atragă turiştii, par foarte uşor de ratat discretele intrări înghesuite printre acestea, dar care ascund istoria oraşului.

Curioasă din fire, cum văd o intrare din aceasta, cum mă întreb “da’ ce-o fi aici” şi bag capul imediat. Uneori ascunde o străduţă, de cele mai multe ori un gang, dar întotdeauna ceva interesant. Cristi o secundă dacă nu e atent, când ridică ochii după mine eu deja am dispărut :))) Noroc că ştie cu cine are de-a face şi ştie sigur că mă găseşte în cel mai apropiat gang :))

Un astfel de gang este Impasse Saint-Nicolas de pe Strada Marche aux Herbes, la numărul 8-12. Intrarea e greu să nu-ţi atragă atenţia dacă nu caşti gura doar la magazine :P

Clădirea se numeşte Casa Îngerului şi datează din anul 1700, dar fiindcă în al doilea război mondial Bruxelles a suferit multe bombardări sub dominaţia germană, a fost renovată în 1946 şi porta încadrată în piatră sculptată în stil neobaroc datează de atunci.

Există mai multe astfel de porţi deosebite în Bruxelles, dar multe sunt închise. Aşadar cum prindeam una deschisă, cum hop în interior să văd ce e acolo.

Un alt gang descoperit pe acelaşi stil “da aici ce-o fi?” :P este pe Petite rue des Bouchers. Nu are o intrare atât de frumoasă ca Impasse Saint-Nicolas, dar este încadrat deasupra de numeroase arcade de cărămidă, iar în capăt de tot de vede o poartă veche de piatră. Fără să vreau, am dat chiar peste Teatrul regal Toone, care este ascuns aici în capătul gangului.

Nu am intrat, însă citind despre el aflu că este de fapt un pub interesant unde poţi bea liniştit o bere, dar poţi avea şansa şi să vezi un spectacol cu marionete. Înăuntru e posibil să uiţi în ce an te afli, pentru că atmosfera îţi arată un pic cam cum erau puburile acum 100-200 de ani. Însă pe de altă parte, am auzit şi păreri negative, care se plângeau de servire şi preţurile piperate. Deci… fiecare trage ce concluzie vrea.

După ce am cercetat toate cotloanele prin centrul istoric, ne-am întors în Galeriile Saint Hubert cum ziceam mai devreme, şi am admirat cafenelele dichisite şi vitrinele cu Rolex-uri şi alte minunăţii din acestea. Este, desigur, un loc cu magazine scumpe şi cu pretenţii, dar nu ne opreşte nimeni să căscăm gura aiurea :P

Mai departe am ieşit pe o străduţă de unde am zărit la orizont ceva verde şi ne-am îndreptat într-acolo. Şi uite aşa am ajuns într-un mic părculeţ liniştit care ascunde în spatele lui bine cunoscuta Cathedrale des Saints du Michel et Gudule, o minunăţie gotică ce nu trebuie trecută cu vederea.

Aici e un loc bun de odihnă, pentru că se găsesc câteva şezlonguri de lemn pe care ne putem tolăni în voie.

Între timp, studiez un pic harta ca să văd pe unde să continuăm de aici. Un tânăr cu multe bagaje (inclusiv role) mă întreabă de unde am luat harta, şi îi spun că din păcate nu din zonă, ci de la aeroport. Îi spun pa-pa şi plecăm mai departe spre Mont des Arts.

Numai ce ne ridicăm de pe şezlong şi mergem vreo 5 minute că îmi dau seama că am pierdut harta. Pfff… măcar de i-o dădeam lui… acum trebuie să văd de unde putem face rost de alta.

Ajungem repejor în Place de l’Albertine şi de acolo trecem printre copacii frumoşi cu trunchiuri albe din Jardin du Mont des Arts, urcăm scările şi aaaaah… ce frumos se vede Bruxelle de sus!

Mă rog, nu este extrem de sus, dar ne mulţumim cu ce avem. Şi ce privelişte avem…

Continuăm mai departe spre Place Royale, şi fix când mă întrebam cam pe unde trebuia să o luăm spre Parcul Regal şi Palais de Bruxelles, hop dau nas în nas cu un punct de informare (Bruxelles Info Place) unde intru să-mi fac rost de o hartă. Ups, aici nu mai e gratis, e 50 de cenţi, dar nevoia acută şi preţul infim mă determină să o cumpăr.

După câteva poze în faţa Palatului, ne întoarcem în Place Royale şi pornim mai departe în direcţia Place du Petit Sablon, una din cele mai cochete pieţe din Bruxelles, lucruri pe care habar nu le aveam atunci, eu doar văzusem pe hartă un punct verde cu ceva apă în mijloc lângă o biserică gotică, şi am zis “hmm, hai să vedem ce e acolo” :)

Intuiţia nu mi-a dat greş nici de data aceasta, pentru că într-adevăr am găsit o piaţă-părculeţ de toată frumuseţea, în care personajele principale erau lalelele mov. Nu ştiu exact cum arată în restul anului acest loc, dar acum în aprilie mi s-a părut fenomenal.

Din Place du Petit Sablon pornim mai departe în căutarea a ceea ce păreau pe hartă nişte vechi turnuri din fostul zid de fortificaţie (primul, din sec. 13). Trecem de Place du Grand Sablon, o altă piaţă foarte importantă din Bruxelles, şi ajungem pe străduţa pietonală Rue de Rollebeek. O clădire veche din cărămidă îmi atrage imediat atenţia. Uşa are de asemenea o încadrare din piatră ca la Impasse Saint-Nicolas, iar acum găzduieşte restaurantul L’estrille du vieux Bruxelles.

Imediat după aceea ajungem la primul turn, Tour d’Angle, foarte bine păstrat, împreună cu o mică bucată din vechiul zid. Modul în care este încadrat de o clădire mai nouă care s-a construit în jurului lui este cel puţin interesant. Din păcate acum se făceau ceva lucrări de construcţii acolo şi nu am făcut poză.

Iar al doilea turn, Tour de Villers, care este la 2 străzi distanţă dar nu poate fi admirat ca lumea pentru că este blocat de nişte clădiri. Singurul mod în care am putut vedea vechiul zid fortificaţie a fost să o luăm pe străduţa din spate, Rue de Villers, însă turnul nu se vede.

Un alt turn care se poate vedea foarte bine este un pic mai la nord, tot în centru, ascuns bine în spatele Catedralei Sainte Catherine, de asemenea încadrat de o clădire nouă. Pe acela însă nu l-am văzut.

Ieşind de pe Rue de Villers, facem instinctiv stânga şi coborâm pe Rue du Chene, fără să avem nici cea mai vagă ideea ce ne aşteaptă. În capătul străzii, de fapt la prima ei intersecţie, un puhoi de oameni se îngrămădesc şi fac poze la ceva.

Mă uit nedumerită dar nu văd nimic. Apoi scot harta să desluşesc misterul, şi ce să vezi. Am făcut ce-am făcut ţi-am ajuns la Manneken Pis. Acest Manneken Pis este o mică statuetă care înfăţişează un băieţel care urinează. Aflasem de mai demult de el, şi n-aveam nici cea mai vagă dorinţă să-l văd, însă se pare că toate drumurile duc într-acolo :)))

Mă uit stupefiată cum lumea se îmbulzeşte să îl fotografieze, iar eu nu înţeleg nimic. Dar e ok, nici belgienii  nu prea mai ştiu cum a ajuns acest băieţel să fie simbolul oraşului Bruxelles.

M-am întrebat contrariată de ce oare o avea un costum verde pe el, dar fiindcă foamea se instalase de cel puţin 15 minute, am fugit în căutarea unui loc în care să mâncăm ceva bun. Iniţial voiam să încerc un bistro cu atmosferă locală, însă pentru că ne-am lăsat surprinşi de foame, am găsit un restaurant drăguţ chiar pe una din străduţele înguste un pic mai departe de Grand Place, unde am savurat, jumi juma, o lasagna delicioasă şi o friptură parcă şi mai gustoasă, cum n-am mai mâncat vreodată prin alte părţi.

Contrarierea maximă a venit abia după aceea, când, din nou fără să vrem, am ajuns pe o altă străduţă tot la Manneken Pis. Şi culmea, acum parcă mulţimea era ŞI mai mare. Iar când să ne apropiem, ce vedem?! Băieţelul este acum îmbrăcat într-un alt costum, albastru de data asta, are pălărie şi mustaţă şi, stupoare, nu mai debitează” apă, ci vin!!! (Bine, iniţial am crezut că e vin, acum am senzaţia că poate era bere). What da….???

Mai mult, doi bărbaţi, dintre care unul este îmbrăcat la fel ca şi statuia, umblu pahare de la… să zicem debitul băieţelului (care, să ne înţelegem, urinează în paharele lor, da?) şi le împart unor bărbaţi  din “primul rând” care, acum observ, sunt toţi îmbrăcaţi la fel cu statuia. Eh, ACUM chiar că nu mai înţeleg absolut nimic.

Urmăresc un pic scena nevenindu-mi a crede ochilor ce văd… fac iar câteva poze, şi plec cu gândul clar ca la întoarcere în ţară să caut să văd ce e cu băieţelul ăsta, ca prea e dubioasă treaba.

Acum că am investigat un pic chestiunea, am aflat că treaba asta cu schimbatul costumelor este chiar ceva obişnuit, evenimentul având loc de câteva ori pe săptămână, şi că de-a lungul timpului i s-au făcut o grămadă de astfel de costume, încă din secolul 17 când a fost făcută de sculptorul Hieronimus Duquesnoy the Elder, ajungând acum la un număr de aproximativ 300, şi multe pot fi văzute la Musee de la Ville din Grand Place.

Ce am mai aflat este însă că nimeni nu ştie cum de a devenit acest pişăcios mascota oraşului, dar toţi fac într-o veselie ministatuete care pot fi cumpărate ca suvenir, brelocuri, magneţi, insigne şi ce vrei şi ce nu vrei, şi, „preferata mea”, figurine de ciocolată. Deci da, pentru că cine nu îşi doreşte să mănânce un pişăcios.

În spatele statuii stau multe legende, care mai de care mai creative:

1. Una spune că prin anul 1142 era ceva lord care avea 2 ani, şi armata lui trebuia să se bată cu nu ştiu ce alte trupe. Ăstora le-a venit ideea strălucită de a-l pune pe lord într-un coş şi de a-l atârna într-un copac, ca să-i provoace pe adversari. De acolo, lordul a făcut pipi de adversari, şi ăia au pierdut :))) Isteţ, nu?

2. Altă legendă spune că în secolul 14, Bruxelles era sub asediu de către alţi nenorociţi. După ce au observat că ăştia se ţin pe baricade cam mult, au opus la cale un plan de a pune explozibili la zidurile orașului. Un băieţel pe numele lui Julianske cică a spionat toată operaţiunea şi a făcut pipi pe fitilul explozibililor şi astfel a salvat orașul.

3. O alta poveste spune că un negustor bogat şi-a pierdut fiul în timpul unei vizite în oraș cu familia. Localnicii au format repede o echipă de căutare şi au cutreierat toate colțurile orașului, până când au găsit băieţelul făcând pipi fericit într-o mică grădină. Ca să-i răsplătească, negustorul le-a făcut cadou o fântâna pe care a construit-o în acel loc.

Mai sunt desigur şi alte variaţiuni ale acestor legende, cum că băieţelul s-ar fi pierdut de mamă-sa, nu de ta-su, dar mă rog, în speţă tot aia e ideea.

Până la urmă dacă tragi linie, nimeni nu ştie ce-o fi fost în capul lui nenea ăla Hieronimus Duquesnoy the Elder care a sculptat băieţelul pişăcios, şi dacă mă întrebaţi pe mine, eu cred că era beat. Sau fumase ceva dubios :)))

Noi cu această a doua vizitare întâmplătoare a lui Manneken Pis, am mai mers o dată în Grand Place să ne luăm la revedere de la Bruxelles, şi apoi ne-am îndreptat încetişor spre Gară, pentru că mai aveam încă vreo 2 ore până ajungeam “acasă”, în Comblain :) O oră cu trenul până la Liege şi apoi încă vreo 50 de minute cu autobuzul.

La momentul în care am ajuns în Comblain, încă nu ştiam unde aveam să dormim următoarea noapte, dar… despre asta în episodul următor :)

Concluzia mea despre Bruxelles: nu e adevărat ce se spune – că nu ai ce vedea în Bruxelles – eu personal chiar am fost impresionată şi cred că mai erau multe de descoperit dacă mai stăteam încă o zi.

“Let me BEnelux” a fost o escapadă susţinută de HappyTour.ro, partenerul nostru pentru biletele de avion.

Pentru a vedea galeria foto: click pe prima poză şi apoi le puteţi frunzări cu scroll, la dimensiune mare.
Aparat foto: Sony NEX 5R + 16-50

Utile:

Pentru cei ce au un pic mai mult timp la dispoziţie, recomand în Bruxelles următoarele, în plus faţa de ce a văzut noi:

Muzeul Horta (un mustpentru iubitorii stilului Art Nouveau)

Mini Europe şi Atomium

Beguinage-ul (eventual, mai ales dacă nu aveţi posibilitatea să vedeţi un alt beguinage, din Brugge de exemplu)

Noi nu prea am avut timp pentru muzee şi Atomium, care este cam departe de centru, însă cred că e destul de drăguţ de văzut.

Am pus cap la cap o hartă pe care o puteţi descărca şi printa dacă vreţi, sper să vă placă.
La faţa locului, hartă cu Bruxelles se poate lua:
– de la punctul de informare turistică din aeroport (gratuit)
– în centru de la Bruxelles Info Place din Place Royale (0,50 eurocenţi)
– posibil şi de la alte centre de informare din centru, dar nu ştiu dacă gratuit sau contracost

 

Traseul nostru aproximativ pe google maps:


Vizualizaţi Bruxelles pe o hartă mai mare

Cheltuieli:

3,5 euro – dulap mediu pentru bagaje la Gara Centrală (au încăput 2 rucsaci medii)

76 euro – Rail Pass pentru Belgia (10 călătorii între orice 2 staţii din Belgia, poate fi folosit de mai multe persoane)

30 euro – masă 2 persoane, restaurant

3 euro x 2 – bilet autobuz 272 de la aeroport la Gara de Nord (cumpărate de la şofer)

7 comentarii:

  1. Ce fotografii frumoase!!! Cea de deschidere e… cea mai cea! Nu mai vorbesc de text, atat de minutios realizat. Zici ca ai muncit doar o zi sa scrii atat si asa?! Cred ca abia ai avut timp sa te ridici…
    Nu sunt o mare pasionata de cladiri, orase… dar modul cum le prezinti tu de fiecare data ma face sa visez ca sunt acolo.

  2. Pingback: De pe blogurile de travel adunate (35)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *