Cum sa cauti pe blogul meu tura potrivita pentru tine

Pentru că mulţi dintre voi mi-aţi spus de-a lungul timpului că intraţi pe blogul meu şi căutaţi diverse informaţii în moduri diferite, mai ales când vine vorba de ture pe munte, m-am gândit să vă fac viaţa un pic mai uşoară, şi să clasific turele / traseele făcute de mine în mai multe feluri, în funcţie de modul în care căutaţi voi.

Aşadar, acum puteţi „răsfoi” turele făcute de mine în funcţie de situaţia în care vă aflaţi. Am identificat 3 situaţii (dacă ar mai fi şi altele, vă rog să îmi spuneţi):

  1. Nu ştii ce tură să faci şi ai nevoie de idei de ture într-un ANUMIT masiv/munte -> Consultă lista cu turele făcute de mine, clasificate pe masive. Sunt împărţite pe ture de 1 zi, 2 sau 3 zile.
  2.  
     

  3. Nu ştii ce tură să faci şi ai nevoie de idei de ture în ORICE masiv/munte -> Consultă lista cu turele făcute de mine, ordonate cronologic. Îţi poţi alege tura în funcţie de anotimp.
  4.  
     

  5. Vrei să faci un anumit traseu şi vrei să afli mai multe detalii. Vezi dacă l-am făcut şi eu -> Consultă lista cu traseele făcute de mine, segmentate în funcţie de marcaje (apare în faţa fiecărui traseu) şi însoţite de hărţi ale masivelor, pe care sunt desenate traseele făcute de mine.

Pentru clarificare, când folosesc termenul traseu mă refer la cea mai mică subunitate, adică cea marcată cu un singur marcaj.

Iar când folosesc termenul tură mă refer la o „excursie” de 1 zi sau de mai multe zile.

O tură de 1 zi poate fi formată din mai multe trasee înlănţuite, cu marcaje diferite.

Sper să vă ajute cele 3 pagini pe care le găsiţi la linkurile corespunzătoare, şi m-aş bucura să îmi transmiteţi feedback ca să ştiu dacă le mai pot aduce îmbunătăţiri ca să vă fie cât mai utile.

16 comentarii:

  1. Bravo! Este foarte buna ideea ta. Chiar voi salva in favorites adresa asta din blog sa o am la indemana. E folositor cand vrei sa te inspiri pentru o tura si sa aflii si amanunte printr un clik.

  2. Buna idee. Si ai putea-o imbunatati astfel: cei care nu te cunosc ar fi bine sa stie in ce conditii ai facut traseele respective, si anume varsta, conditia fizica etc. Datele astea ar putea fi puse la indemana; plus niste recomandari personale pentru cei mai putin initiati. Ca amator, m-am intrebat intotdeauna daca durata traseului indicata pe tablita este pentru mine sau pentru bunica :)

    • M-am gandit sa fac asta, si probabil la un moment dat o sa gasesc o solutie.
      E destul de greu de apreciat anumite chestii. Spre exemplu ceea ce mie mi se pare greu, altuia i se poate parea dificil… sau invers.

      De aceea eu in articole incerc intotdeauna sa relatez totul din punctul meu de vedere, fara sa dau prea multe sfaturi.

      Legat de duratele trecute pe tablite, de regula mentionez in articole daca am sesizat diferente mari, ca de exemplu acum in Retezat…

      Timpii ar trebui dati sub forma de valoare medie, si atunci stii ca daca mergi mai incet tre sa mai adaugi ceva la timpul ala, iar daca esti mai rapid, e posibil sa faci mai putin.

      Insa desi regula asta e respectata de obicei, in unele masive sunt probleme. In Retezat de exemplu mi s-au parut foarte mici timpiii dati de ei, ceea ce ne-a dus cu gandul ca au fost facuti de salvamontisti. Fara rucsac si evental in usoara alergare :)))

      In Apuseni in schimb, cand au stabilit timpii probabil au luat in calcul ca pe acolo vin si familii cu copii, drept urmare mie mi s-au parut mai mari decat normal. Noi cel putin am facut mai mult decat scria pe tablita.

      Insa cum ziceam, pana si eu pot face un traseu azi in 3 ore, alta data in 4 ore, in functie de cat de mult ma opresc sa fac poze, cat de bine sunt antrenata si cat de greu e rucsacul. Darmite daca ne gandim la diferentele de la om la om… E o discutie imensa… pentru ca sunt chestii relative.

      De aceea de exemplu ma feresc sa spun despre un anumit traseu ca e greu sau usor. Cel mult pot sa spun ca mi s-a parut MIE greu sau usor. Si aici iarasi, astazi poate mi s-a parut greu, dar daca il fac peste 2 ani poate nu mi se mai pare greu, fie pentru ca am mai multa experienta, fie pentru ca am bagaj mai usor, etc, etc.

      Ca lumea sa isi faca o idee cat mai completa despre un traseu, ar trebui in dreptul fiecaruia sa scriu un istoric kilometric, atat despre mine cat si despre conditiile in care am urcat traseul respectiv :P

  3. Ce traseu ai parcurs de ai ajuns la concluzia asta. Eu bat de foarte multi ani traseele din Retezat, cu rucsac foarte usor si timpii pe care i-am realizat au fost de regula sub ce este pe tablite

    • Pai tocmai asta spun, cu rucsacuri usori probabil sunt ok timpii, dar noi am avut rucsacuri mai grele, si de cateva ori nu ne-am incadrat in timpi. Bine.. noi ne si opream sa facem poze destul de mult…

      Insa in Retezat o chestie mai deranjanta a fost cand am intalnit acelasi timp atat pe o tablie de la cabana cat si pe o tablie la care ajungeam dupa 15-20 de minute de mers in directia respectiva. Am intalnit situatia asta de mai multe ori.

  4. Buna Alexandra,

    Ti-am descoperit blogul in aceasta dimineata, cautand informatii despre traseul Sapte scari – Piatra Mare. Si mi-a placut ce am citit pe aici…Felicitari!
    Sunt pasionata de munte, dar, din pacate, nu am prieteni care sa mearga pe munte. Asa ca merg singura, alegand trasee care par mai sigure. Stiu, nu e bine sa mergi singur pe munte, dar ce altceva pot face…
    Ai gasit tu vreun grup in care se organizeaza ture de weekend, la care pot participa noi doritori? :-)
    Iti multumesc si iti doresc drumetii minunate!

    • Buna Monica!
      In primul rand iti multumesc frumos pentru aprecieri!
      E drept, nu e recomandat sa mergi singur pe munte, dar iata ca acum o luna si ceva am mers si eu prima data singura pe munte :) E mai riscant, dar uneori nu e tocmai capat de tara daca ne asumam niste riscuri.
      Eu pe toata lumea ca si tine indrum spre carpati.org. Acolo se organizeaza mereu ture, si mai grele si mai usoare, si te poti alatura cand poti.
      Am mers si eu in cateva ture de acolo la inceput si pe langa faptul ca a fost fain, am si ramas cu cativa prieteni buni :)
      Carari cu soare iti doresc!

      • Si eu il apreciez deja! imi pare rau ca nu l am descoperit in vara sa merg putin pe urmele tale. imi vine sa ti multumesc! :)

        • Cu multa placere!
          Nu-i nimic, pana la vara cealalta poti face cateva ture si de toamna – iarna – primavara prin zonele pe unde se poate, iar la vara ai liber peste tot :)

  5. Alexandra, ma numesc Adela Ivan, am cincizeci si trei de ani si locuiesc in Resita. Am gasit blogul tau cautand informatii despre trasee turistice in Cozia, pentru iulie 2o16. De cativa ani fac impreuna cu cateva prietene drumetii pe dealurile Resitei ( 7-8 km pe zi cand vremea ne permite). Anul trecut in iulie am facut primul traseu pe munte, pornind de la Turnu Rosu pana la Chica Pietrilor( Fagaras). Am fost doar doua femei de 50+ . Mi-ar fi placut sa fim mai multi dar sotul meu si fiica mea nu sunt amatori de drumetii. In septembrie am facut o tura de trei zile in Muntii Cernei/Mehedinti, la Cascada Vanturatoarea, pe Cheile Tesnei si la Crucea Alba de deasupra statiunii Baile-Herculane. Am aflat ca iubesc muntii! Ma intreb ce am pazit atatia ani de zile, cand judetul Caras-Severin are atatea minunatii! Nici acum nu-I tarziu. Pentru 2016 am planificat o tura in Muntii Tarcu ( sper sa vad bujori de munte infloriti), cateva zile la Calimanesti cu trasee in zona, apoi Saua Padina din Muntii Cernei si I octombrie Cheie Nerei, dupa puterile noastre ( adica inceputul Cheilor din fiecare sens de intrare). Din pacate mai mult de 6-7 ore pe zi nu putem merge si nu avem curaj sa ne aventuram pe munte iarna. Dar iubesc muntii si-ti multumesc pentru traseele frumoase pe care le descrii, fotografiile sunt minunate si ne faci sa ne dorim sa ne autodepasim. Esti o tanara frumoasa, desteapta, matura si cu totul deosebita. Iti doresc tie si sotului tau sa faceti cat mai multe ture in 2016 ( deja va invidiez un pic pentru avantul pe care vi-l da tineretea) si sa aveti parte de ce-i mai frumos si mai bun in lume!

    • Va multumesc din suflet pentru aprecieri, urari si toate cuvintele frumoase!
      Si va felicit cu toata inima pentru stilul de viata frumos pe care il aveti si pentru ca va petreceti timpul liber intr-un mod atat de placut. Va doresc cu mare drag sa ajungeti pe toate traseele la care visati si sa aveti noroc de vreme excelenta! Daca va pot ajuta vreodata cu ceva, nu ezitati sa-mi scrieti! Numai bine!

  6. Salut !
    Blogul e fantastic.
    As vrea sa vin din Israel pt o saptamana cam pe 23-24/04. Ce ture as putea face in perioada asta ?

    Michael

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *