Aventuri in Carpati 2013 – Ziua 12: good bye Slovakia!

18 august 2013

Drumul spre casă e întotdeauna lung. Mai ales dacă ai de ajuns din Slovacia până la Bucureşti :) În mod evident nu aveam să îl facem într-o singură zi, ci în 2, aşa că astăzi mi-am permis să mai înghesui în program încă 2 “obiective” :) Deh, aşa e când eşti nesătul :P

Drumul de la camping până la Cluj nu trecea fix prin aceste 2 obiective, dar… l-am făcut eu să treacă :))

La plecarea din camping, m-a apucat nostalgia şi am tras câteva poze, aşa de final. De fapt, toată săptămâna cât am stat aici m-am tot ţinut să fac poze cu priveliştea spre Tatra, dar ori nu era vreme bună, ori plecam noi prea devreme din camping.

Astăzi e o zi absolut superbă, fără niciun nor pe cer, şi Vârful Lomnicky ne veghează ca până acum. Ne luăm la revedere de la el, strângem corturile ş toate catrafusele, ne asigurăm că n-am uitat nimic şi o tulim. Good bye beautiful Tatra! Să ne revedem cu bine.

Prima oprire: castelul Spis, de fapt o cetate extraordinară, care face parte din patrimoniul UNESCO. Şi cum de regulă tot ce e UNESCO e deosebit, nu ratăm nici ocazia asta, mai ales că e aşa aproape. Ţin să mulţumesc pentru asta unei cititoare speciale, care mi-a spus pe Viajoa despre această cetate, că altfel nu aş fi trecut pe la el.

Am fost, de asemenea, ispitită şi de o serie de fotografii geniale găsite pe net (aceasta în mod special m-a zdruncinat din toate încheieturile, era să cad de pe scaun), şi am tot visat eu unghiuri, cadre şi alte minuni din astea, dar la faţa locului mi-am dat seama că nici nu erau condiţiile atmosferice pentru asemenea poze, şi nici nu era chiar aşa floare la ureche să găseşti locul perfect şi să creezi aşa ceva. E o adevărată inginerie, pe care am lăsat-o pentru altă dată, când avem cel puţin 2 zile la dispoziţie să ne prindem care e şmecheria :P Eventual primăvara. Şi cu un tele.

Acu, o să vă explic cum să NU faceţi ca noi dacă vreţi să nu vă iasă limba de un cot urcând până la această cetate, care, duuuh, se află pe un deal, că altfel nu mai era cetate.

Eu ca o planificatoare conştiincioasă care sunt, m-am uitat pe hartă de-acasă, ca să văz ce şi cum, dar n-am observat că sunt 2 parcări pentru cetate. Iar când am pus pe GPS cetatea şi i-am dat să ne ducă la parcare, am crezut că ştie prostu’. Wroooong! Nu ştiu de ce nici după atâta timp încă nu m-am învăţat: NEVER TRUST THE GPS! :))) I should know better având în vedere de câte ori sunt păţită…

Şi uite aşa ne-am luat ţeapă, pentru că, evident, GPS-ul ne-a dus la parcarea greşită. Care erau şansele? Hmmm… 50% :))) Problema e că nu mi-am dat seama că ne-am luat ţeapă decât după 20 de minute de urcuş prin câmp, cu soarele bătându-ne în cap, cu limba scoasă de un cot, de zici că nu tocmai ce urcasem atâţia munţi în ultimele 10 zile.

Până la urma… un deal de câţiva metri ne-a făcut mai praf decât orice alt munte :)))) Cert e că pe niciun munte din ultima perioadă n-a fost aşa o căldura ca azi. Am zis că leşinăm, nu alta.

Şi când am ajuns la o intersecţie de drumuri de unde am văzut cealaltă parcare, de la care nu e de urcat decât 5 minute până la cetate… să vedeţi atunci zgâriat pe ochi. Deja îmi venea să-mi torn un bidon de apă în cap, dar nici măcar bidon n-aveam :))

Deci luaţi aminte, dacă mergeţi acolo, vedeţi aici unde trebuie să parcaţi: http://goo.gl/maps/qGtX0

Notaţi-vă coordonatele GPS sau ceva, dar orice aţi face, NU parcaţi unde am parcat noi, adică aici: http://goo.gl/maps/obqqG

Primul lucru făcut la cetate, când am văzut prima bucată de umbră de la intrare, a fost să ne odihnim. Vedeam toţi dublu de la efort şi de la căldură. Băi, aicea nu e bine, hai înapoi pe munte :))

După ce ne-am mai revenit un pic, am purces pe jos prin cetate. La o examinare atentă se observă că este un fel de combinaţie între Cetatea Rupea şi Cetatea Râşnov de la noi. Pe lângă un mic muzeu din interior, am putut vedea câteva încăperi precum bucătăria, ne-am plimbat prin curtea cetăţii şi am urcat în turnul de observaţie.

Bine, sus n-am putut sta foarte mult pentru că am fost efectiv atacaţi de nişte musculiţe enervante şi de-a dreptul violente, fapt de care am fost chiar anunţaţi înainte de urca, pe un anunţ informativ. Am râs când l-am văzut, dar după ce ne-am luptat cu ele vreo 5 minute ca să ne facem pozele, eu am capitulat prima, pentru că deja mă escaladau.

Dovada:

Apoi am prins un mic spectacol organizat de cei de la cetate, iniţial o luptă cu săbii, după care a urmat ceva cu un călău şi o fată din public… destul de interesant, dar n-am înţeles nicio iotă, că vorbeau în slovacă.

Oricum, m-am retras un pic şi am făcut poze de după un perete, că nu voiam să rămân fără cap sau vreo mână, ceva. Călăul burtos nu prea părea că ştie ce face :))

3Bine, am scăpat eu de călău, dar întreagă n-am plecat de acolo. Am reuşit să mă înec precum ţiganul la mal, ca să zic pe româneşte. N-am căzut eu toate zilele astea pe munte, n-am alunecat, nu m-am lovit, nu mi-am spart capul, nimic, dar am reuşit să o fac lată pe potecă la cetatea Spis :))) Să vedeţi…

Tocmai ce dau să intru eu în curtea cetăţii, merg frumos pe poteca pietruită, şi înaintez ca bleaga, cu aparatul foto în mână, deschis. Că deh, fac poze ca disperata, şi nu mai stau să îl închid după fiecare poză. Şi deodată… pleoşc. Habar n-am de ce mă împiedic (cred că de aer, sau ceva) şi să mă vedeţi ce graţios şi elegant mă împrăştii toată pe jos. Magic! Moment Kodak, nu alta!

Mai rău e că aşa în reluare cum îmi dau seama că pic pe jos, văd cum aparatul foto îmi zboară din mână, face câteva tumbe în aer, apoi câteva pe jos pe piatră (astea au durut cel mai tare) şi apoi se mai rostogoleşte un pic până se opreşte.

Cam în acelaşi timp ajung şi eu pe jos, lovindu-mă, bineînţeles, fix la genunchiul ăla mai paradit săracu, care pârâie tocma’ de anul trecut din Alpi. Da’ nu mă imaginaţi că de asta am început să plâng. Nu… am început automat să dau apă la şoricei din cauza aparatului. Eram sigură că s-a stricat la ce şoc a suferit săracu’, şi chiar şi după ce m-am uitat şi am văzut că pare că mai merge, tot nu mă puteai opri din plâns. Ziceai că-s ţâşnitoare, nu alta! :))

După ce m-am strâns cu făraşul de pe jos şi am constatat că au, fir-ar, da’ m-am lovit bine la genunchi, nu glumă, mi-am dat seama că faza probabil a fost mega amuzantă pentru cei ce au avut norocul să mă vadă, nu de alta dar nu vezi în fiecare zi o pălugă împrăştiindu-se pe jos fără niciun motiv întemeiat. Şi nici aparate foto zburând :))

După o asemenea amintire de neuitat la cetatea Spis, am pornit să ne mai facem încă una, la peştera Ochtinska.

La plecare am constatat că abia atunci începeau să vină mai mulţi oameni, puhoaie puhoaie, aşa că recomand vizitele la orele dimineţii (9-10), ca după aceea e cam jale cu aglomeraţia.

Peştera Ochtinska am găsit-o pe net cu doar vreo 2 zile înainte de plecare, şi pentru că am înţeles că e singura peşteră cu aragonit care se poate vizita în Europa, am zis că musai trebuie să-i facem loc în program. mai ales că şi ea e în UNESCO. Pentru ea recunosc, am făcut un ocol foaaarte mare, nu neapărat ca distanţă, dar drumurile până la ea şi de la ea până la autostradă nu sunt foarte bune şi nici drepte, şi din cauza serpentinelor am pierdut mult timp.

Dar de meritat, cred că a meritat. Peştera nu este foarte mare (vizita se face în aproximativ 40 de minute) dar imediat ce am intrat a fost un mare.. wooow. Se intră printr-un fel de falie oblică în perete, şi pe alocuri chiar trebuie să ne aplecăm ca să înaintăm. Partea asta cred că mi-a plăcut cel mai mult. Desigur, şi formaţiunile sunt interesante, şi faptul că nicăieri în Europa nu mai putem vedea aşa ceva, ne-a făcut atenţi.

Singura parte nasoală este că ghidajul se face doar în slovacă, dar, surpriză, în momentul în care ne-am plătit biletele ni s-au dat nişte foi cu traducerea în engleză a prezentării ghidului. Ceea e mi s-a părut super tare! Atâta doar că n-am prins glumele şi explicaţiile extra din peşteră ale ghidului, însă tot e mare lucru.

Amintirea aceea mai haioasă (şi cam ruşinoasă , recunosc) a fost că am încercat să intrăm fără a plăti taxa foto, şi de-aici… râsu’ curcilor, nu alta :))

Niciodată, da’ absolut niciodată n-am mai făcut aşa ceva, eu de regulă sunt omul ăla super corect, care mai bine plăteşte decât să aibă probleme (de exemplu n-am mers în viaţa mea cu naşul), dar de data asta nu ştiu ce m-a apucat, cred că mă afectase căderea de mai devreme :)))

Ideea e că mă cam şucărisem că la Peştera de gheaţă plătisem biletul foto de pomană, şi nici măcar nu m-a verificat nimeni, şi n-am vrut să mai arunc iar 10 euro pe fereastră. Aşa că am zis că dacă e să mă verifice, plătesc la ieşire şi aia e.

Însă înainte de asta mi-am adus aminte că mai am biletul foto de la cealaltă peşteră, şi am zis… ce-ar fi dacă i l-aş arăta pe ăsta dacă e să mă întrebe :))) Era el cam mototolit şi vai de el, dar na… asta avem, asta arătăm.

Partea amuzantă şi ruşinoasă a venit în momentul în care, din tot grupul de aprox. 20-30 de persoane, eu eram singura care făcea poze :)))) Şi vă daţi seama cum am bătut la ochi… Imediat a venit ghidul să mă întrebe de taxă.

Eu de colo, taci că îi arăt biletul foto de la cealaltă peşteră. Scot abţibildul meu roz mototolit ca naiba, îl arăt cu cea mai bună faţă de turist prost pe care am putut să o afişez, şi întreb: oh, this?

Dar el, cu engleza lui de baltă îmi zice calm: no, it’s yellow!

:)))))

Vă daţi seama că am picat drept cea mai proastă turistă din istoria peşterii, nu? :)))) Cred că au poză cu mine la intrare acuma :)))

Dar de fapt, faza aia şi mai ruşinoasă nu e asta, ci următoarea. El nu prea ştia engleză, dar eu îi tot ziceam că n-am bani la mine, ci la prietenii mei care au rămas afară, şi că plătesc când ies, iar el tot încerca să îmi spună că fiind ultima intrare pe ziua de azi, casieria s-a închis, şi tre să plătesc la el. Dar omul era atât de calm, încât nu s-a chinuit prea tare. Cred că a înţeles ce i-am zis.

Numai că noi… după ce am ieşit… am zis screw this! Hai să plecăm! :)))) Aşa că am luat-o la fugă spre maşină (mă rog, mers din ăla mai rapid, ca să nu batem prea tare la ochi). Partea funny era că maşina era la vreo 500 de metri depărtare, adică nu foarte aproape. Adi şi Andra săracii… habar nu aveau de ce noi am luat-o la sănătoasa. Le-am zis doar: “Băi, haideţi, da haideţi REPEDE!”. Abia în maşină le-am zis de ce i-am fugărit atâta :))

I know, sunt complet ruşinată de această faptă, şi promit că nu mai fac niciodată, dar trebuie să recunosc că mă umflă râsul când îmi amintesc. Dacă ajungeţi cumva pe acolo, să-mi spuneţi şi mie dacă au pus poză cu mine la intrare (gen wanted criminal) şi dacă am ieşit bine în ea :)))

Partea bună e că până la graniţa cu Ungaria n-am auzit nicio sirenă de poliţie după noi, deci cred că suntem safe :))))

De oprit am mai oprit abia în Ungaria, la un supermarket, unde am încercat să mâncăm la un fel de autoservire cu mâncare chinezească dar la care n-am putut plăti cu cardul şi nici nu mergeau bancomatele. Aşa că am mâncat nişte hamburgeri de la o tonetă de afară. Măcar au fost ieftini.

Pe drum până în România am prins un apus incredibil de frumos şi de roşu pe drum, dar când am ajuns la o benzinărie să-l pozăm mai bine, soarele tocmai dădea să se ascundă…

Am reuşit să ajungem în Cluj tot după miezul nopţii, încheind ziua la o pizza bună (ce bine că există livrare până la 2 noaptea!).

Va urma (ultimul episod din serie :)

Pentru a vedea galeria foto: click pe prima poză şi apoi le puteţi frunzări cu scroll, la dimensiune mare.

Aparat foto: Sony NEX 5R + obiectiv 16-50
Harta rutieră:


Vizualizaţi Aventuri in Carpati Ziua 12: Slovacia -> Cluj pe o hartă mai mare

Informaţii utile:

Cetatea Spis (Spissky Hrad)

Preţ: 5 euro / adult
Programul şi mai multe detalii aici.

Peştera Ochtinska

Preţ: 6 euro / adult
Taxă foto: 10 euro
Program şi mai multe detalii aici.

Vignete:

Pentru Ungaria şi Slovacia este nevoie de vignete dacă vreţi să folosiţi autostrăzile. Noi le-am cumpărat pe amândouă de la un chioşc de dinainte de vama Borş, însă pe urmă mi-am dat seama că mai bine le luam de la o benzinărie. Au costat amândouă 117 lei (probabil ar fi fost mai ieftin în benzinării). Cea pentru Ungaria este doar “pe hârtie” (e recomandat să păstraţi chitanţa primită) iar cea pentru Slovacia se lipeşte pe parbriz în colţul din dreapta sus.

Camping:

Campingul la care am stat noi se numeşte Rijo Camping, şi se găseşte lângă localitatea Stara Lesna de la poalele Munţilor Tatra. Ziua aveam o privelişte foarte frumoasă spre Vârful Lomnicky chiar din camping.

Condiţiile sunt ok, există stâlpi de electricitate şi mese cu băncuţe din loc în loc, există şi cu o mică terasă unde se poate comanda mâncare dimineaţa şi seara (în regim fast food mai mult), băuturi, inclusiv ceai, şi de unde se pot cumpăra diverse dulciuri, pateuri, etc.

Inconvenientele au fost următoarele:

1. Clădirea cu cabinele de duş nu avea o uşă exterioară, astfel încât chiar dacă exista draperie la cabina de duş, era destul de frig, aproape ca şi cum ai face duş în aer liber, iar seara cum e destul de frig chiar şi vara… chestia asta nu era foarte plăcută.

2. La chiuvete nu exista apă caldă. Una singură (din vreo 6) avea montat un mic boiler, dar care la femei în primele zile mergea greu,după care n-a mai mers deloc.

În final ne-am descurcat şi aşa, n-a fost problemă, însă dacă stai mai multe zile acolo (cum am stat noi 7 nopţi) nu e chiar ideal. Dacă mergeţi, nu faceţi duş la cabinele de duş din clădirea cu chiuvetele (nu se încălzeşte apa), ci mergeţi la clădirea separată de duşuri.

Alternativa ar fi campingul Tatranec, în apropiere de Tatranska Lomnica, însă nu ştiu dacă au condiţii mai bune.

Pentru cei ce au mai degrabă treabă în Parcul Naţional Slovensky Raj (Raiul Slovac) le recomand să stea la campingul de acolo, care e chiar la intrarea în parc. Din nou, nu ştiu nici acolo cum sunt condiţiile.

Preţurile pentru Rijo Camping le găsiţi şi pe site, însă ca idee, ar fi aşa:

Preţ pentru maşină / noapte: 3,2 euro

Preţ pentru cort/ noapte: 3,2 euro

Preţ pentru adult/ noapte: 3,3 euro

Taxă turism / adult noapte: 1 euro

După un mic calcul, noi fiind 4 oameni cu o maşină şi 2 corturi, am plătit 6,7 euro / persoană / noapte.

4 comentarii:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *