Valea Morarului – inca o vale de abrupt superba

Data: 14 iulie 2013

Atenţie! Valea Morarului este un traseu alpin nemarcat, care cere experienţă, cunoştinţe de căţărare (măcar minime) şi nu este recomandat începătorilor! Este o vale de abrupt cotată 1A.

Marcaj: nemarcat +

Traseu: Vf. Omu (2507 m) – Valea Morarului – Poiana Morarului (nemarcat)

Poiana Morarului – Poiana Coştilei – Căminul Alpin (Buşteni) (925 m) ()

Timp: 7 ore (mers lejer), din care 5 ore pe vale şi 2 ore pe traseul marcat

Echipament necesar: se recomandă cască

În plus, dacă este zăpadă (chiar şi în iulie), musai şi colţari + piolet

Surse apă:

– La Omu NU există sursă de apă. Se poate cumpăra apă de la cabană (preţuri de 2505 m). Atenţie că anul trecut nu mai aveau apă de cumpărat. Posibil să fi fost doar o întâmplare, în anii precedenţi aveau.

– undeva la aproximativ 2 ore jumătate de coborâre de la Omu, am zărit un soi de izvor (mai degrabă se scurgea apă de pe stâncă, dar se puteau umple cu uşurinţă sticlele)

Telefon rezervări Cabana Omu: 0744 567290

Dimineaţă pe la 7 ne-am trezit din ceva ce nu prea a fost somn. Dacă am dormit 2 ore legat e mare lucru. Niciodată, dar absolut niciodată n-am dormit mai prost la o cabană. Şi am mai dormit la priciuri, în Germania, însă acolo nu am păţit aşa ceva. De ce? Pentru că nimeni nu are tupeu să facă ce s-a făcut aici.

Ce s-a întâmplat? Simplu. Cabana a fost full şi, din cauza unui nesimţit, Cristi a trebuit să doarmă pe jos. Cum şi ce fel?

Păi… la ora 22 când ne-am culcat noi, lângă Cristi mai era un loc liber. Singurul. Peste vreo oră, una dintre fetele de la cabană a venit cu o turistă şi i-a spus că ăla e locul ei. Toate bune şi frumoase.

Eu deja dormeam când s-a petrecut asta, dar am auzit cumva cu “coada urechilor”. Cum vă ziceam şi în jurnalul anterior, peste vreo oră ne-am trezit înghesuiţi ca sardelele, eu una aveam mâinile pe lângă corp ca şi cum mă legase cineva, şi nu puteam să mă mişc nici un milimetru stânga dreapta. Ca să nu mai zic că nu mai aveam aer (30 de oameni respirând în camera aia e mult prea mult, dar asta e…), şi fiindcă stăteam la priciurile de sus, se făcuse o căldură insuportabilă.

Mă uit la Cristi, îi văd şi lui privirea exasperată, dar având dopurile în urechi, nu prea înţelegeam mare lucru din ce se petrece. Dar fiindcă eram ATÂT de înghesuiţi, am aruncat o privire după el, să văd ce matahală se aşezase pe locul liber de ne-a împins în halul ăsta unii în alţii. Că na, locurile de la priciuri sunt oricum mai mici decât un pat normal, dar parcă ceva nu e în regulă!!

Şi ce credeţi că observ, cu stupefacţie? În locul liber nu era o SINGURĂ PERSOANĂ, ci DOUĂ! Călare una peste alta. Adică o ea peste un el. Să scot foc pe nas, nu alta! Manevra a fost evidentă. Domnişoara s-a prezentat la recepţie şi a plătit un singur loc, spunând că este singură, şi un pic mai încolo s-a înfiinţat şi prietenul ei direct în cameră, calculând ei că nu deranjează pe nimeni dacă dorm 2 pe un singur loc. El nici nu era ditamai matahala…

Atâta de tare m-am enervat că îmi venea să le dau la amândoi un brânci jos din pat. Însă pentru că spre deosebire de alţii, noi avem cei 7 ani de acasă + mulţi alţii de autoeducaţie, am decis că nu ar fi ok să trezim şi restul cabanei, aşa că am tăcut.

Cristi însă a spus că se duce să doarmă pe jos, pentru că în felul ăsta oricum nu mai aveam cum să dormim, asta era clar.

I-am spus că înainte de culcare zărisem un izopren pe undeva pe acolo , să-l ia şi să-l pună pe jos, şi pe urmă să-şi pună peste el păturile. Mi-a fost super milă de el, dar nu vă zic… dimineaţă ne-a spus „băi, nu ştiu cum să vă zic, dar eu am dormit mai bine decât voi”, aşa că m-am liniştit :)

După ce a coborât Cristi nu vă imaginaţi că noi am dormit mult mai bine. Cei doi nesimţiţi au continuat să se „extindă” spre mine, că deh, eu nu mă lipeam de ei şi simţeau că e rost de spaţiu liber numai bun de acaparat, îngrozitor de cald a continuat să fie… aşa că am suferit până dimineaţă.

Doar atunci, pe la 5-6 am reuşit să adorm un pic, deşi a fost mai mult un somn iepuresc. Când am făcut ochi m-am şi dat jos în secunda doi, constatând imediat diferenţa de temperatură foarte mare. Dacă n-am fi dormit sus poate ne-am fi odihnit şi noi un pic mai mult..

Valea Gaura, poate nr. 1 în preferinţele mele, I love it :)

Am încercat totuşi să depăşim momentul, să ne descotorosim de energia negativă, şi să ne bucurăm totuşi de locul în care suntem, unul dintre preferatele mele, că doar nu degeaba urcăm aici în fiecare an.

Am mâncat un pic din ce mai aveam în traistă, am mai băut nişte ceai din ăla super bun (nu ştiu ce îi pun în el, rom, cocaină, habar n-am, dar e BESTIAL!!!) şi după ce ne-am asigurat la cabană că nu mai este zăpadă pe Valea Morarului, am pornit la drum (ni s-a spus că acum 2 săptămâni mai erau doar câteva limbi mici de zapadă).

Vf. Omu (2507 m) – Valea Morarului – Poiana Morarului (~ 1300 m): 4h 30 (nemarcat)

Pentru a intra pe Valea Morarului trebuie mers doar un pic pe bandă roşie spre Bucşoiu, şi în prima şa se coboară în vale (spre dreapta cum ar veni). E foarte greu de ratat, mai ales pe vreme bună, pentru că este prima vale de după Valea Cerbului.

Traseul a fost superb, am avut parte şi de vreme bună (deşi imediat după ce am început coborârea a venit ceaţă în partea superioară şi credeam că o să vină ploaia anunţată de prognoză), de norişori pufoşi cu poftă de dans şi peisaje spectaculoase.

Valea nu este foarte dificilă, în prima parte nu se merge pe firul văii, ci pe faţa din dreapta (cel puţin aşa am mers noi, nu prea am văzut cum am fi putut merge pe stânga), după care se ajunge la o porţiune mai plată unde urmăm firul văii, iar în partea de jos unde se îngustează valea, poteca (de multe ori evidentă) alternează cu săritorile, unele mai uşoare, altele un pic mai grele, dar nu imposibile. Uneori dacă o săritoare vi se pare dificilă, căutaţi o variantă de ocolire, în multe cazuri există, şi sunt foarte uşoare. Sunt însă câteva săritori care nu au posibilitate de ocolire, iar din cauză că pietrele sunt cam spălate, trebuie puţină tehnică.

Fiind un pic influenţată de cele petrecute cu o zi înainte pe Valea albă, am stat un pic în alertă până la final, pentru că nu ştiam la ce să mă aştept, dar la capăt pot să spun că mi-a plăcut extraordinar de mult această vale, este un traseu foarte frumos şi impresionant, şi nu mi s-a părut deloc greu. După părerea mea ar putea fi marcat, nu mi s-a părut cu mult mai greu decât Jepii mici de exemplu.

Oricum, valea este destul de mult umblată, dacă e să mă iau după numărul mare de peturi pe care din păcate le-am văzut pe traseu.

Orientarea se face foarte uşor, nu am identificat nicio porţiune în care ar fi uşor să te abaţi de la traseu, la final ieşind direct în poteca marcată cu triunghi roşu care leagă Buşteniul de Cabana Mălăieşti, via Pichetul Roşu. Aici veţi observa că intrarea în vale este marcată cu litere mari, cu vopsea roşie, pe o stâncă din partea stângă. Aşadar e imposibil de ratat dacă vreţi să urcaţi pe Valea Morarului.

Însă aveţi multă grijă dacă alegeţi să urcaţi, pentru că ştiu minim două persoane care au greşit drumul, şi au făcut stânga la un moment dat, trezindu-se pe Valea Adâncă, o vale mult mai grea.

Aceea stângă greşită cred că este aici, unde se văd Acele Morarului fix în faţă. Pentru a nu face această greşeală, trebui să NU urmaţi firul văii unde aici în poză se văd nişte limbi de zăpadă, ci să ţineţi drept înainte, poate uşor dreapta (nu se vede în poza asta). Iar sus, înspre ultima căldare glaciară, aveţi grijă să nu urmaţi firul văii din dreapta, ci pe cel din stânga, ca să ajungeţi la Omu.

 Poiana Morarului (~ 1300 m) – Poiana Coştilei – Căminul Alpin (Buşteni) (925 m): 2 h

Revenind la traseul nostru, o dată ajunşi la poteca marcată ne-am întâlnit cu un mic grup de a cărui companie ne-am bucurat o bucată de drum, iar după ce ne-au părăsit ei, la ramificaţia cu Valea Cerbului ne-am întâlnit cu alţi doi tineri, cu care am continuat tocmai până la Căminul Alpin, povestind vrute şi nevrute (o adevărată plăcere, mai ales că la final de traseu te cam trag cânii), şi cu care am şi mers la final să mâncăm la Casa Magică, o pensiune cu restaurant la care se mănâncă foarte bine, la preţuri bune.

Închei cu un mic detaliu care poate va spulbera visele celor care cred că pe traseele nemarcate nu sunt urşi :) Fix când ne-am întâlnit cu ei, cei doi ne-au spus că văzuseră cu doar 10 minute în urmă, nu foarte departe de poteca turistică (Valea Cerbului), o ursoaică cu – ATENŢIE! – 3 pui. TREI! Adică worst case scenario.

Însă, spre bucuria lor şi a noastră tuturor, deşi ursoaica i-a văzut, nu a schiţat niciun gest. De regulă am înţeles că atunci când e cu pui se apără preventiv, chiar dacă nu faci nimic, ridicându-se în două labe şi făcând urât. Adică, în traducere, pentru mine, un gest care ar însemna garantat udarea pantalonilor :)))

Însă din fericire nu mi-a fost dat mie să îi văd, aşa că pot să mă consider o norocoasă. Însă e a treia oară când aud de urşi pe Valea Cerbului.

Adevărul e că 1 urs per tură mi se pare arhisuficient :) Bine, nu vă zic, după ursul de pe Valea Alba, acuma eram super crizată şi am fluierat la greu cât am fost singuri după ce am ajuns la vegetaţie mai înaltă, şi m-ar fi aşteptat o luuuungă fluierare de încă 2 ore până la maşină, însă după ce ne-am întâlnit cu ei, şi maaaai ales după ce ne-au zis că au văzut ursul, m-am mai liniştit.

Apăi, matematic vorbind, dacă noi eram cu ei şi ei tocmai văzuseră ursul, care ar mai fi şansele, conform teoriei probabilităţilor, ca să întâlnească ÎNCĂ un urs?? Nu pot decât să bănuiesc că FOARTE mici :D

Drept dovadă că până la final nu am mai văzut niciun urs. Bine, acuma poate ne-a văzut el pe noi, dar asta deja nu mai contează :)

La maşină ajunşi, ce să zic, fericire maximă, am încheiat un weekend foarte fain, şi deşi sâmbătă a fost cu peripeţii, nu pot decât să mă bucur că totul s-a terminat cu bine, şi că am avut multe de învăţat din tura asta, am făcut greşeli pe care nu o să le mai repet, şi trasee pe care sigur mă voi întoarce cândva. Mai ales Valea Albă, la care cândva-ul s-ar putea să fie un pic mai curând, pentru că trebuie totuşi văd cum e şi fără zăpadă.

Încă o dată am concluzionat: Bucegii sunt extraordinari, chiar subestimaţi după părerea mea, şi nu degeaba sunt printre munţii mei preferaţi. Văile din abruptul prahovean şi peisajele de pe partea vestică sunt printre principalele motive pentru asta.

Pentru a vedea galeria foto: click pe prima poză şi apoi le puteţi frunzări cu scroll, la dimensiune mare.

15 comentarii:

  1. Ma apuca nostalgia numai cand ma uit la harta Bucegilor, ce sa mai zic cand ma uit la pozele de la Omu, sau cand citesc astfel de jurnale… Pfff, Valea Morarului si Valea Alba erau si la mine pe lista, dar am plecat si au ramas in asteptare. Iar culmea este ca si anul asta cred ajung in tara tot iarna…Un Omu de iarna poate :))! De cand zic c-o fac si pe asta…

  2. Si eu vreau sa fac un Omu de iarna, dar nu stiu daca am cum iarna asta. Cel putin nu in preajma sarbatorilor. Om vedea! Daca vii, da-mi un semn, poate ne vedem la un suc, ceva, daca nu chiar pe munte!

  3. Am avut si eu intentia de vreo 2 ori, dar conditiile nu au fost ok si mi-a fost teama, mi s-a parut periculos.

    Nu este inca sigur ca ajung in tara, dar daca ajung iti dau un semn. Mi-ar placea sa ne vedem.

  4. In poza specificata de tine este intrarea in Valea Adanca. Trebuia sa precizez ca de fapt este intrarea comuna pentru Valea Rapa Zapezii si Valea Adanca. Cele doua se bifurca cam la 100 m altitudine fata de intrarea specificata de tine.

    O mica atentionare: la urcare pe pe firul principal pe Valea Morarului, o sa se observe la un moment dat ca valea se desparte in doua fire. Trebuie urmat in continuare firul principal care coteste usor stanga si nu cel care se vede in fata (firul secundar). Desi pare usor de la departare, este foarte friabil si dificil.

    Daca continui sa mergi pe nemarcate pe Bucegi, o sa incepi sa vezi cu alti ochi acest masiv superb.

    Daca te intereseaza, exista o comunitate pe un site (nu stiu daca sa dau linkul, sa nu se considere spam), in care 3-4 membri organizeaza ture pe nemarcate (de gradul 1A-1B) in Bucegi.

    Carari cu soare

  5. Deja il vad cu alti ochi Alex :) De multa vreme.

    Exact indicatiile date de tine le-am dat si eu in articol.

    Da-mi te rog linkul respectiv, nicidecum nu il consider spam. Mersi mult!

  6. Ah :) Banuiam eu, dar am zis totusi sa intreb. Pe carpati ii “trimit” si eu pe toti cei care imi trimit mesaje ca nu au cu cine sa mearga pe munte :)

    N-am mai fost demult intr-o tura de pe carpati, drept urmare nu prea ii mai cunosc pe cei care se mai ocupa sa organizeze ture.

  7. Super experienta. Cea de pe traseu, nicidecum cea din cabana. Am fost si eu pe Valea Morarului, cu destul de multi ani in urma. Un traseu destul de greu pentru o fata dar cu niste peisaje exceptionale.

  8. Am citit abia acum postarea asta, insa cu mare placere. Aceasta descriere mi-a facut pofta sa merg si pe valea Morarului (am fost pe Cerbului si Malaiesti) deci doar marcate pana acum in zona. Mi-a atras atentia o poza pe care spuneai ca Valea Gaura este preferta ta. Ei bine nu esti singura, am fost de cateva ori bune si daca totul e ok sper sa fiu si poimaine tot acolo. Recunosc ca sunt comod (nu in general, doar legat de traseul asta) si am facut doar coborari pe Gaura, dar tot superba este. Ca sa ofer si eu ceva la schimb uite o filmare de acum 2 sapt. cand am fost voluntar la aceasta competitie (Hit The Top ed. 5) https://www.facebook.com/outdoorromania/videos/825844110819003/?pnref=story
    La cat mai multe ture frumoase si vara asta va doresc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *