România: M. Măcin – Vf. Țuțuiatu (mai 2013)

4 mai 2013

M-am născut la câmpie şi am copilărit la câmpie. Mai exact la Dunăre, în Galaţi. Când eram mică nu exista săptămână să nu avem peşte pe masă, dacă nu chiar de două ori, şi nu trecea lună fără ca mamaia să-mi pună băşicile de la peşte pe un ziar ca să le sparg cu piciorul.. Ah… memories… Acum trăiesc tot la câmpie. Din păcate, sau din fericire, depinde din ce unghi priveşti. Bucureşti scrie pe buletinul meu de câţiva ani, şi probabil va rămâne aşa pentru cel puţin încă acelaşi număr de ani dacă nu chiar forever and ever.

Nasol, ar zice unii. Câmpia e nasoală rău. Vara e caaald, totul e plat, bleah. Dar câmpia e frumoasă, cel puţin atunci când o vezi de pe munte. Dar unde vezi tu măi fată câmpie de pe munte, eşti nebună? Hehe, păi acolo unde ai munte la câmpie, adică mai exact, aţi ghicit, în Dobrogea.

Vedeţi voi, de aia oraşul meu natal e cel mai tare din parcare (glumesc, dar am şi eu cu ce să mă dau mare), pentru că are munte la o aruncătură de băţ (peste Dunăre) şi nu orice munţi, ci cei mai vechi munţi din România, Munţii Măcin. S-au format acum 300 de milioane de ani, şi unii ar zice că sunt şi cei mai vechi din Europa. Nu ştiu dacă e fix aşa, fruncea acolo în top, dar printre cei mai vechi sigur sunt.

Desigur, gurile rele ar zice… da’ ce munţi sunt băi ăştia… la 400 de metri înălţime? Ei, uite că sunt. Vârful Ţuţuiatu, la grandioasa lui altitudine de 467 de metri, reprezintă acoperişul Dobrogei, şi mai e cunoscut şi după denumirea de vf. Greci, după localitatea cu acelaşi nume care se află la poalele lui.

Eu personal nici acum nu pot să înţeleg cum am trăit 19 ani în Galaţi şi nu am fost niciodată în Munţii Măcin. Şi mai culmea, de vreo 3 ani încoace mă tot chinuiam să ajung în Măcin şi din diverse motive care ţineau în principal de vreme, planul îmi tot eşua. Aveam în minte o tură de 2 zile acolo, de fapt 2 trasee de câte o zi, şi hotărâsem să facem asta cu ocazia unui Paşte, când oricum mergem spre casă. Dar mereu se petrecea ceva. Ba îmi era rău de la alergii, ba ploua, ba nu mai ştiu ce.

Iar anul ăsta, am crezut că planul se va duce iar pe apa Sâmb… pardon, a Dunării. Şi asta din cauză că nu aveam 2 zile la dispoziţie. Nu voiam nici să nu petrecem zilele de Paşte alături de familie, şi nici să ne luăm liber special pentru asta, aşa că aproape mă resemnasem iarăşi cu “poate la anu…”. Şi asta pentru că noi spre Galaţi nu mergem decât de Paşte şi de Crăciun, şi din astea două perioade, prefer primăvara, nu iarna, deşi probabil şi iarna e destul de interesant peisajul acolo, când e zăpadă cel puțin.

Iar în restul anului nici nu prea se pune problema. Vara în Măcin este extrem de cald, leşini pe acolo doar stând locului, darmite în timp ce urci cu soarele în cap, aşa că ieşea din calcul. Până la urmă însă mi-a dat prin cap revelaţia secolului, şi anume aceea că dacă tot vreau 2 trasee în 2 zile, putem să mergem acum 1 zi, şi la anu’ cealaltă, care e problema? Decât deloc, mă mulţumesc şi pe bucăţele.

Ok, m-am luat în braţe şi m-am felicitat pentru această idee minunată (da, ştiu, sunt de râsul curcilor că nu m-am gândit la asta mai devreme) şi am trecut la planificat. De fapt nu e nimic de planificat, sâmbătă când plecăm spre Galaţi, ne oprim în Măcin şi gata :) Ce simplu!

Am ales pentru prima dată să urcăm direct pe Ţuţuiatu (ca să ştiu o treabă :) şi pentru asta nu am luat calea traseului clasic (cel care pleacă din Greci), din simplul motiv că acela merge prin “câmp deschis” şi varianta cealaltă, de pe partea opusă, merge doar prin pădure. Şi pădure = umbră, deci… variantă câştigătoare. Mai ales că noi am fi ajuns acolo în jurul prânzului, deci fix când bate soarele mai tare. Nu ştiam acum 1 an de traseul ăsta, dar noroc cu colegu’ Andrei, care a fost anul trecut şi ne-a povestit.

După un lung drum fără întâmplări de la Bucureşti până la Brăila, am luat bacul peste Dunăre şi din Smârdan am continuat pe ruta Măcin-Jijila-Luncaviţa. Din Luncaviţa se face dreapta spre Nifon pe DJ 222A şi, după ce am intrat în pădure am găsit o barieră și un indicator (săgeată) unde se desprinde la dreapta un forestier.

Eu nu ştiam de existenţa unei bariere acolo, aşa că prima dată am trecut pe lângă şi am căutat mai departe. Dar ne-am întors în curând. Când m-am dat jos să văd ce scrie pe indicator, am zis că sigur nu e bine, că scria că până pe Ţuţuiatu se fac 3 ore (nop, siiiigur nu e bine!) aşa că iar am plecat în direcţia Nifon, numai ca să ne întoarcem iar cu coada între picioare la barieră, concluzionând că sigur pe acolo e.

Dau să îl sun pe Andrei: bah, aici spre rezervaţie e o barieră? mama ta, că n-ai scris nimic despre asta în articol! Dar ia semnalul de unde nu-i. Aşa că am purces la inspectarea barierei. Hmmm…. dar ce vedem noi aici. Această barieră nu este încuiată… Hmmmm…

Acuma, dragi copilaşi, voi să nu faceţi aşa :)))) Dar noi, dintr-o mare lene (3 ore la dus plus vreo 2 la întors, calculam noi) am decis că în ziua dinainte de Paşte sigur nu e nici naiba pe aici să ne întrebe de sănătate sau să închidă bariera după noi, aşa că am ridicat frumos bariera, am trecut, şi am coborât-o frumos la loc după noi. Ţin să vă spun că mi-au tremurat un pic pantalonii pe mine (eu îs o fricoasă şi jumătate, vezi şi povestea barierei din Rodnei) dar doar un pic. Pentru că după doar câţiva km, hopaaa, ce se vede la orizont, altă maşină. Ah, şi încă una. Şi încă una. Hmmm….

Pentru cei ce vreţi să procedaţi la fel, totuşi, sau o găsiţi deschisă, startul traseului e la câțiva km dincolo de barieră, unde apare un stâncu su săgeată pe care scrie spre Țuțuiată o oră.

Traseul este foaaarte, foooarte uşor, şi scurt, drept pentru care nici nu mi-am mai luat bocancii, ci semighetele. E ca o plimbare. Atât ca pantă a terenului, cât şi ca timp. Indicatorul de aici spune 1 oră până pe Ţuţuiatu, iar după un calcul scurt, îmi dau seama că de la barieră nu aveai cum să faci 2 ore până aici nici în 4 labe. Deci clar nu erau 3 ore nici dacă plecam de acolo pe jos.

Până pe vârf am făcut fix 1 oră, printr-un peisaj care nu s-ar fi văzut foarte interesant în poze, însă care la faţa locului fascinează. Deşi mergi prin pădure, din loc în loc, mai ales după a doua jumătate, încep să apară bolovani, ditamai pietrele, specifice pentru Măcin. Atenţie mare după animăluţe. Guşterii, cel puţin, sunt la fiecare pas. Dar înţeleg că pe aici se ascund şi căprioare, ţestoase sau pisici sălbatice.

Vârful este un punct de belvedere de nota 10, iar în zilele cu vizibilitate foarte bună (care din păcate sunt foarte puţine pe an) se pot vedea de acolo atât Dunărea cât şi Oraşele Brăila şi Galaţi, dar, în restul de zile ne mulţumim cu priveliştile deosebite spre Culmea Pricopanului, oraşul Greci sau alte peisaje din Parcul Naţional Măcin. Este un parc foarte important pentru noi şi nu numai pentru România de fapt, ci pentru întreaga Europă, pentru că protejează anumite tipuri de vegetaţie şi de specii de animale care sunt unice în România şi Balcani, iar în restul Europei sunt foarte rare. Nu este marcat cu vreun stâlp sau ceva, însă stânca imensă de care dai cu nasul fix când ieşi din pădure e suficient cât să-ţi dai seama că acela este “vârful”.

Pentru că după 15 minute deja muream de cald, dar parcă nu voiam să ne întoarcem deja, după aşa puţin timp, am mai continuat un pic spre stânga, pe o potecă nemarcată (dar cred că ar trebui să fie triunghi roşu…), mai întâi într-o coborâre, după care am mai urcat un pic. Aici am crezut că o să avem vizibilitate ceva mai bună, datorită poziţiei soarelui, dar mare diferenţă n-a fost. Am tras totuşi câteva cadre care îmi plac mult.

La întoarcere am avut o surpriză de proporţii fix la intrarea în pădure. Dacă nu eram atenţi, probabil o şi ratam. Era chiar ea, vedeta Munţilor Măcin, Ţestoasa dobrogeană. Nu mai speram să o văd, însă ne-a încununat foarte frumos prima noastră mini-tură în Măcin, ca un fel de botez poate. Sperăm să o mai vedem şi la anu. Nu neapărat tot pe asta, acceptăm şi surori/fraţi sau alte rude :)

Coborârea a “mers” foarte lejer şi repede, după 40 de minute eram înapoi la maşină, un pic cam leşinaţi de sete, iar apa clocită din maşină nu prea a ajutat. După încă o ridicare şi coborâre de barieră, am luat calea Galaţiului, trecând bacul de data asta pe la noi, pe la I.C. Brătianu.

Mama I’m coming home! :)

În imagine se poate vedea turnul de televiziune din Galaţi.


MULȚUMESC MULT PENTRU VIZITĂ!

Sper că informațiile de mai sus ți-au fost de folos! :) Am pornit acest blog în 2009, cu gândul de a-i ajuta pe cei ce vor să călătorească pe cont propriu. Dacă apreciezi munca mea și-ți face viața mai bună sau mai ușoară, te rog să mă susții pe Patreon pentru a-mi putea duce visul mai departe:

sau alegând, pentru tine sau cadou pentru cineva drag, unul din produsele create de mine:


UTILE


CHECK LIST
Echipamente


Tricou sintetic sport

Pungi gunoi


CAZARE

Noi am mers în această drumeție venind dinspre București spre Galați, căci acolo locuiesc ai mei, însă în zonă sunt câteva unități de cazare. Dacă veniți mai de depart,e un weekend ideal aici ar fi: o zi pe Țuțuiatu, o zi pe Culmea Pricopanului. Dacă alegeți această variantă, recomand cazarea în Greci, căci pe Țuțuiatu se poate urca și din Greci. Mai jos afișez pensiunile din Greci de pe booking (introduceți perioada dorită pentru a le vedea pe toate):



Booking.com

Dacă nu, în apropiere de punctul de start al traseului spre Țuțuiatu prezentat în acest jurnal se află frumoasa Agropensiune Cetățuia.


TRASEU


Traseu: Valea Seacă – Vf. Ţuţuiatu – Valea Seacă

Durată: 1 h la urcare + 40 de minute la coborâre

Surse apă: nu am văzut să fie

Tip traseu: drumeție

Stare marcaj: ok

Sezonalitate: tot timpul anului (dar cel mai bun moment e primăvara, cam în aprilie. În restul anului este fie prea cald, fie prea anost peisajul. Ar mai fi intersant pe zăpadă probabil, dar nu am fost)


HARTĂ

GOOGLE MAP

INDICAȚII

Din Luncaviţa se face dreapta spre Nifon pe DJ 222A (drumul este asfaltat) şi după ce se pătrunde în pădure trebuie reperat un loc pe partea dreaptă de unde se desprinde un forestier, unde e o barieră şi un indicator de 3 ore până pe Țuțuiatu (un timp mult prea mare).

Noi am găsit neîncuiată bariera și am trecut mai departe (nu știu cât de ok e treaba asta, dar am găsit și alte mașini după ea), și după câțiva km am găsit pe stânga indicatorul de mai jos care arăta 1 oră până pe Țuțuiatu. După el, un pic mai în față, este un loc mai lărguț unde se poate lăsa mașina.


DE REȚINUT

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citind acest jurnal. Rugămintea mare pe care o am de la tine este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu fă gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, lasa te rog un comentariu sau scrie-mi la adresa alexandra @ bloguldecalatorii .ro și te voi ajuta cu mare drag! :)

0

43 comments

  1. Ma bucur ca ti-a placut la mine :) M-am nascut in Macin, insa acum locuiesc in Bucuresti. De cate ori merg acasa imi place sa strabat muntii. In copilarie i-am cutreieret de zeci de ori..
    Ai facut o descriere frumoasa, sper sa mai revii si sa convingi multe persoane sa mearga, te ajut si eu daca vrei.

  2. Salut Adrian!
    Ma bucur ca ti-a placut! Cu siguranta voi reveni! Atat muntii cat si zona.. toate sunt absolut superbe!
    La anu sper sa mai luam si cativa prieteni cu noi!

  3. Multumesc ! Din harta postata nu rezulta distanta mura-n gura. Dar plecand de la ea si fiind eu foarte inteligent am aflat asa : 269 km, 3 ore 52 de minute, E81 şi DN21/E584
    Cum am aflat ? Cine vrea sa stie, pe bere !

  4. Pai nu rezulta mura in gura, dar daca apesi pe “vizualizare harta marita”, iti apare traseul in google maps, si acolo scrie si numarul de km. 3 ore si 52 de minute nu e chiar corect, pt ca mai pierzi un pic timp si cu bacul. La Braila sunt curse din 15 in 15 minute, si calatoria dureaza cam 15 minute.

    Nici n-am observat ca pe sageata scrie Tutuianu, corect este Tutuiatu.

  5. Eu am cam ramas in urma cu articolele tale …tre’ sa recuperez :p.

    Imi pace ideea de galerie foto la sfarsit, desi nici inserate in articol nu era rau. Am incercat si eu treaba asta, insa imi lua muuult mai mult timp decat aranjarea clasica, asa ca am lasat-o balta. Bine, poate nu foloseam eu ce trebuie….
    Cat despre Macin, se vad foarte fain campurile de sus, asa parcelate si colorate.

  6. Stai linisita, stiu cum e :) Asa am recuperat si eu de pe blogul tau saptamana trecuta :)

    Eu am incercat varianta asta pentru ca in felul asta articolul nu mai pare kilometric. Eu textul tot cam atata ca inainte il scriu, dar inserand multe multe poze printre text, omul cand intra pe un articol are impresia ca e lung cat o zi de post, si nu mai citeste nimic. Ma rog, sunt exceptii :) Sper sa fie mai bine asa..

    Nu dureaza mai mult aranjarea in galeria foto, iti explic pe privat cum se face daca vrei. E doar un copy paste in word si inlocuit dimensiunile. Dureaza 2 minute.

  7. D-na Rosu Alexandra,
    1.Mi-ati smuls berea de la gura spunand intregului popor cum se face ca sa afle distanta aia !
    2.Nu ati compensat cu nimic aceasta grea pierdere !
    3.Eu mi-am schimbat poza de profil de pe facebook ptr. dvs. iar dvs. ma loviti!
    4.M-am bosumflat !
    5.Nu-mi trece !

  8. Pai, cand ai tu timp, trimite-mi un mesaj pe FB. Nu e graba, cand poti.

    Eu gasisem ceva unde trebuia sa pun adresa URL a fiecarei poze in parte, ceea ce dura mult, plus redimensionarea la sfarsit.
    Bine, cred ca mie imi lua mult si pentru ca nu le puneam pe toate la sfarsit, ci inseram cate o mica galerie de 2-4-6 poze prin articol.

  9. Buna Alexandra,
    Imi poti spune te rog daca iti mai aduci aminte, se poate face traseul pe bicicleta ? (poate fi si un pic de push bike in unele zone daca se ajunge in varf)
    Am vazut in pozele tale niste poteci, si par a fi abordabile pe bike :)
    Multam!

    1. Buna Gabriel! Mai, mie in principiu traseul asta in particular nu mi s-a parut super ok pentru bike, dar la o adica merge…
      In schimb eu ti-as recomanda sa alegi alt traseu din Muntii Macin, caci sunt unele speciale pt cicloturism.
      Daca te uiti pe harta pe care am pus-o la finalul articolului, vezi ca sunt trecute cu galben traseele de cicloturim, cred ca poti alege ceva mult mai fain decat traseul asta prin padure pe care practic, pana ajungi sus, nu prea ai ce vedea…

  10. Mi-a plăcut articolul despre M Măcin , bine documentat ,ușor de citit si explicit sper sa ajung in primăvara la MTB Măcin concurs de biciclete si sa stau de vineri pana duminica ! Bafta !

  11. Hello!
    Muţumesc pentru articolele cu şi despre Măcin! Mi-au fost de mare ajutor săptămâna trecută, când am ajuns, în sfârşit, să pun piciorul în munţii ăştia – am tot amânat şi m-am trezit taman în mai…
    Iar „scurtătura” spre Ţuţuiatu – priceless; cu o zi înainte ne copsesem un pic (mai mult) pe Pricopan.

  12. Foarte fain scri .. Imi place sa te citesc .
    Mi-ar place si sa fac cateva trasee,am pus ochii pe unele :D .. Dar n-am companie . Asa ca ma resemnez la a te citi, si pentru ca ai un mod foarte detailat,simplu si frumos de a scrie.. Parca deja am facut vreo 2 . :))

    1. :) Mersi frumos!
      Dar nu ramane cu cititul, mergi pe munte! E pacat! Vezi pe carpati.org ca mereu sunt ture organizate, alatura-te si tu!

  13. Hello!
    Multumesc pentru acest traseu! Am gasit din intamplare articolul, am strans o gasca de 7 prieteni (si ne-am numit cei 7 pitici) si ieri am “vizitat” Vf. Tutuiatu! Este pur si simplu super! Ne pregatim sa mai parcurgem si alte trasee descrise in articolele tale. ☺

  14. Frunos ! Eu sunt Brailean, orasul rival Galatiului! Dar si eu ma urcam pe bloc cand era senin si ma uitam la muntii Macinului! Chiar am evadat pe la 12 ani cu bicicleta pana in /macin si mai depate pe munte. Am mancat branza de la o stana, m-am urcat pe o testoasa si am calart-o, de’ copil! Frumos!

Leave a Reply

Your email address will not be published.