I ♥ London 2013. Ziua 8: excursie la Oxford si Cotswolds

Aşteptând o zi cu vreme bună pentru a face o excursie în zona Cotswolds, am ajuns până la urmă să facem asta cu o zi înainte de plecare, adică sâmbătă, deşi iniţial nu prea voiam să fac asta în weekend. Dar a fost super ok până la urmă.

Ce este Cotswolds şi de unde am aflat de ea? În primul rând am aflat de la Andrei şi Mara de la Turul de weekend, care au fost acolo acum 2 ani. Am fost foarte impresionată de fotografiile lor, mai ales că e o zonă care e caracterizată de unul din stilurile mele arhitecturale preferat, similar cu ce văzusem în Normandia, în Franţa, casele din piatră. Aşa că imediat am început să îl iscodesc pe Andrei legat de excursia pe care au făcut-o.

Ei au ales atunci o excursie cu ghid, de la www.premiumtours.co.uk, şi am fost şi eu tentată să aleg varianta asta, însă până la urmă, pentru că voiam să stau mai mult în Cotswolds şi excursiile de la Premium Tours erau combinate şi cu alte oraşe precum Stratford, dar mai ales pentru că sunt o încăpăţânată, am ales până la urmă să-mi fac singură turul. În felul ăsta am mai şi economisit un picuţ.

La finalul articolului o să explic clar şi punctual care a fost itinerarul şi preţurile. N-a fost tocmai uşor şi a fost vorba de o călătorie dus-întors cu trenul şi apoi pe parcursul zilei de schimbat nişte autobuze de vreo 5 ori, însă a fost ok. HOWEVER, dacă nu vreţi să vă bateţi capul cu asta, vă recomand una din excursiile de la Premium Tours: Lunch in the Cotswolds (combinat doar cu Stratford, care merită, dar eu îl mai văzusem) sau Stratford, Stonehenge, Bath & The Cotswolds (dar care mie îmi pare o alergătură mult prea mare).

Să revenim la ce e Cotswolds… pe scurt, e o zonă superbă (a primit distincţia „Area of Outstanding Natural Beauty”). Pe larg, e o zonă tipic englezească, chiar reprezentativă pentru Anglia aş putea spune, de sate şi orăşele în care s-a păstrat foarte mult din arhitectura veche. Casele din această zonă sunt construite cu piatră de Cotswold, şi arată ca în poveşti, vă veţi convinge probabil din pozele de mai jos.

Nu mai insist foarte mult pe treaba asta şi cât de specială şi cochetă este zona, cert este că am avut o zi foarte frumoasă şi chiar liniştită, chiar dacă am avut multe drumuri de făcut.

Dar să începem cu primul drum, cel mai palpitant aş putea spune. Cred că în viaţa mea n-am avut un comportament mai similar cu cel dintr-un coşmar :))

Să o iau cu începutul. Cumpărasem biletele de tren cu 2 zile înainte, de pe net. Ca să le putem ridica, trebuia să mergem în gară şi să le printăm la unul dintre aparatelor lor automate. Simplu şi rapid.

Trenul pleca la 7:21. Ne-am trezit destul de devreme, însă de la noi de „acasă” şi până la gara Paddington făceam ceva… Una dintre magistralele de metrou care ne trebuia nouă era închisă (în weekend mereu se întâmpla asta, trebuie să verificaţi panourile) aşa că în loc să schimbăm de 2 ori, a trebuit să schimbăm de 3 ori. Ştiam dinainte chestia asta, dar am crezut că mi-am luat o rezervă suficientă de timp. Dar nu. După primul metrou, am constatat, cu fiecare minut care curgea, că există o şansă foarte mare să pierdem trenul. În viaţa mea n-am alergat mai tare prin subteran. Iar în timpul ăsta, nu ştiam dacă să-mi pară rău de banii daţi pe bilete (35 de lire) sau de faptul că mi se ducea dracu tot planul meu de schimb de autobuze pe toată ziua. Toată excursia se ducea pe apa sâmbetei.

Când am ieşit de la metrou la Paddington Station am simţit că-mi iau plămânii foc de la viteza cu care alergam spre gară. Mai aveam 3 minute până la tren şi nu aveam biletele printate.

Ajunşi la aparat, aproape că am plâns în faţa lui să se mişte mai repede. Nu mai printasem niciodată bilete acolo (duuuh)  dar noroc că era destul de intuitivă interfaţa. Ca să printezi bilete cumpărate în avans trebuie să ai cu tine codul care ţi s-a trimis pe mail în momentul cumpărării şi cardul cu care ai cumpărat (pe care trebuie să îl bagi în tonomat doar pentru verificare). Buuun, ei na şi scrie Alexandro codul mamei mă-sii format din nu ştiu câte cifre intercalate cu nu ştiu câte litere, în timp ce-ţi tremură mâinile ca la parkinson.

Am greşit codul de 3 ori. Jur. Nu mergea bine o tastă, şi trebuia apăsat mai tare. După ce mă chinuiam cu ochi mijiţi să înţeleg ce naiba am scris pe foaie, când ajungeam la final şi mă uitam pe ecran, vedeam că îmi lipseşte un caracter (ăla de nu mi-l lua).

Era ca în coşmarurile alea în care trebuie să fugi şi nu poţi (sau poate doar eu am coşmaruri dinastea?!?!). Acuma mă pufneşte râsul când îmi amintesc, dar atunci m-au trecut toate apele.

Aveam de printat 2 bilete dus-întors, pentru 2 persoane. Ei da ce credeţi, că aparatul scuipă două hârtii şi pa la revedere??? Nuuu.. scuipă 6 hârtii (câte unul pentru fiecare drum + câte unul pentru locurile din tren, sau ceva de genul ăsta)

Cred că vă daţi seama că am ţopăit lângă tonomatul ăla de pe un picior pe altul, cu ochii ieşindu-mi din cap, întrebându-mă „de ce DOAMNE IARTĂ-MĂ zice că scuipă 6 hârtii??????”…

La fiecare bilet scuipat, mă uitam la ceas:

“5 tickets left to print” – mai avem 2 minute

“3 tickets left to print” – mai avem 1 minute jumate

 “1 ticket left to print” – mai avem 1 minut. Fuuuuuuck!

După ce am înşfăcat fericită ultimul bilet, dau să fug din faţa aparatului, când colo prostu ce credeţi că îmi zice?

“Please wait for the customer’s copy” – wait, whaaaaat? What dafuq is that?? I don’t have time for this shit!!! Fuuuuuuck! Scuip-o mai repede, you stupid machine!!!!!!

Cu 7 bilete din mână am făcut un sprint echivalent cu o teleportare până la porţile de acces la linii. În timp ce fugeam de mâncam pământul, am făcut biletele evantai şi am urlat la tipul care stă acolo şi verifică biletele “nene, nu ştiu ce bilet tre să bag, dar te rog lasă-ne să trecem pentru oxford”. Tipul a deschis imediat porţile (cele pentru handicapaţi!!! :))))))) ca să putem să trecem în fugă (a se reţine, nu m-am oprit nicio secundă, totul era un fel de matrix :)))) şi în 2 secunde am pus piciorul în tren.

10 secunde mai târziu a plecat din loc. La 7:21 fix, evident.

Şi dacă nu mă credeţi pe cuvânt, am dovada:

Remarcaţi ora de printare şi ora de plecare a trenului :)

Mi-a luat aproximativ juma de oră să ajung din nou la temperatura normală a corpului uman şi tot cam atâta ca să ajung la ritmul normal de inspir şi expir :) Peste încă juma de oră am ajuns la Oxford.

Era un frig de îmi venea să intru în primul magazin şi să-mi iau un palton si un fes, noroc că era ora 8:20, sâmbăta, şi nu erau deschise. Vremea aia bună care se anunţa la meteo o luai de unde nu era. Nu era numai frig, ci şi înnorat, aşa că entuziasmul meu pentru această excursie se apropia de 0.

Am mers la staţia de autocare de unde trebuia să luăm prima cursă spre Burford, şi pentru că aici e capătul, autocarul era prezent deja, chiar dacă trebuia să plece abia peste vreo jumate de oră.

Am întrebat şoferul dacă nu au un fel de bilet valabil toată ziua pe orice cursă (i-am explicat că tre să mergem până la Northleach şi înapoi, dar că facem o oprire şi în Burford, deci 3 călătorii cum ar veni), şi a mormăit el ceva acolo de numai el a înţeles (cred că era puţin cam plictisit şi sictirit, ceva destul de neobişnuit pentru Anglia, dar nah, mai sunt şi din ăştia) şi mi-a zis că au un bilet „ROVER”, whatever the hell that means, care costă 6,30 lire. Zic bine, dă-mi două. Şi mai repede, că mor de frig.

BURFORD

La căldurică în autocar parcă am revenit la sentimente mai bune. Până la Burford am făcut 45 de minute, dar când am coborât, sentimentele anterioare călduricii au revenit. În plus pe lângă frig şi nori, a început şi să picure. Greeeeat! Stupid weather.

După ce am coborât pe jos până în orăşel (autobuzul te lasă la drumul principal, de unde trebuie făcut dreapta ca să ajungi în centrul Burfordului) şi am trecut de 2 vitrine cu prăjiturele, „patiserioare” şi alte dulciuri de genul, am decis spontan să intrăm într-unul dintre localuri, nu de alta dar nu mai vedeam bine de frig. Aveau şi câteva mese, aşa că numai bine am luat şi un ceai (numai ca să-mi pot pune mâinile pe cană ca să mi le încălzesc, că de but l-a băut Cristi, mie nu-mi plăcea) şi am savurat bunătăţile.

După asta parcă am văzut totul cu alţi ochi. Ploicica a mai durat doar puţin, după care îîîîn sfârşit a început şi cerul să se arate de după nori. Hai mă că nu-s chiar proşti ăştia de la meteo :D

Frigul s-a menţinut într-o oarecare măsură, şi am mai avut ceva de îndurat, dar parcă altfel vezi lucrurile când îţi mai întră şi o rază de soare în ochi din când în când.

Ah, dar era să uit, în drum de la Oxford la Burford am trecut prin Witney. Este un orăşel medieval ceva mai mare decât Burford, şi mai dezvoltat, însă atât cât am apucat să văd eu din autobuz, este foarte frumos şi extrem de pitoresc, dacă aş fi ştiut dinainte, l-aş fi inclus cu siguranţă pe itinerar, deşi habar nu am cum am fi putut să le vedem pe toate în aceeaşi zi. Dar am zis să vă zic vouă, în caz că o să ajungeţi pe acolo.

Şi la fel, Bourton-on-the-water e un sătuc foarte deosebit, eu aici voiam să merg în primă fază, dar nu merge autobuzul acolo decât în timpul săptămânii. Plus că era fie Bibury, fie Burton-on-the-water, n-aveam cum să ajung în ambele în aceeaşi zi… În timpul săptămânii însă, am impresia că sunt mai multe autobuze decât în weekend.

Burford este un orăşel destul de mic, dar nu se poate numi chiar sat. Am mers dintr-un capăt în altul al străzii principale, după care, după ce am trecut apa pe un poduleţ,  am văzut un indicator pe care scria “footpath” şi am mers în direcţia indicată.

Am traversat un teren înierbat destul de mare, şi am ajuns într-un loc ceva mai înalt, de unde se vedea cam tot Burfordul., unde chiar erai la ţară.

La întoarcere pe acelaşi traseu am făcut stânga spre Biserică şi apoi ne-am întors la staţia de autobuz pe nişte străduţe secundare.

Lângă biserică era şi un mini târg/„garage sale” cu produse pentru casă şi grădină şi am intrat şi noi să vedem despre ce este vorba. Foarte interesant a fost, m-am bucurat că am avut timp să ne abatem pentru chestii neaşteptate (aveam 2 ore jumate până la următorul autobuz) şi am făcut o mulţime de poze (50% din produse erau panouri cu mesaje inspiraţionale sau funny).

Din Burford voiam să ajungem în Bibury, un sătuc ceva mai faimos. Dar nu există cursă directă. Ca să facem asta a trebuit să luăm autobuzul până în Northleach (15 min), şi din Northleach să luăm alt autobuz, de la altă companie, până la Bibury (încă 15 min). Cred că este de prisos să vă spun că aceste autobuze nu întârzie şi că respectă întocmai programul afişat pe net pe site-urile lor.

NORTHLEACH

În Northleach nu aveam de gând să stăm, dar fiind punct de legătură între autobuze, între care aveam de aşteptat 1 h şi un sfert, am mers un pic în recunoaştere şi aici.

Northleach este şi el un sătuc destul de mic, şi fiindcă drumul principal nu mai trece pe aici de multă vreme (de fapt în multe cazuri e aşa), este destul de liniştit. Şi chiar dacă e mic, adăposteşte o catedrală foarte importantă pentru Oxfordshire, denumită chiar „The Cathedral of Cotswolds”, care datează din sec. 12. Este într-adevăr, punctul de atracţie principal (şi aproape unic) din Northleach. Ar mai fi nişte puburi şi un muzeu al ceasurilor (parcă) dar oricum… catedrala e miezul.

BIBURY

În Bibury am ajuns cu un alt autobuz, care ne-a dus pe un drum atâta de îngust, cu viteză atâta de mare, că mai mai îmi venea să îi zic şoferului „slow down, maaan, you’re gonna get us killed!”. Dar legat de îngustimea drumului nici măcar el nu avea ce să facă. Bibury este destul de izolat, în inima Cotswolds-ului, şi de aceea drumurile sunt un fel de uliţe de ţară asfaltate :))

Odată ajunşi în Bibury, noroc că am întrebat şoferul de unde luăm autobuzul înapoi, că altfel nu ştiam unde e staţia, că nu e marcată cu niciun stâlp, nimic. Dar e simplu, e pe partea cealaltă :)

Aici se vede mult mai clar că e ceva mai turistic sătucul, oameni de-ai locului nu prea vezi, în schimb în Burford erau o grămadă de localnici pe străzi, turişti mai puţin.

Toată lumea vine la Bibury să vadă Arlington Row, un şir de căsuţe pitoreşti frumos aliniate. Ce să zic, e frumos, dar nu e singurul lucru de văzut în Bibury. Spre exemplu, noi am văzut şi o nuntă :))

Da, glumesc, a fost interesant, dar presupun că nu e o nuntă aici în fiecare sâmbătă (sau mai ştii). Din cauza ei nu am putut intra în biserica satului, foarte frumoasă de altfel, dar până nu m-am dus la uşă să văd eu cu ochii mei că nu se poate intra şi am primit prin geam o privire de „dafuq, pleacă naibii de aici, turist idiot” de la invitaţii care stăteau pe băncile din dreptul uşii cu geam transparent, nu m-am lăsat :))

Ah, şi să nu uit, ca să pozezi Arlington Row fără oameni în cadru e un fel de Mission Impossible 6. Am aşteptat cu soarele în cap de mi-a venit rău, dar fără niciun fel de succes. Plecau unii, apăi veneau alţii, şi tot aşa. Am revenit după vreo jumate de oră să mai fac o încercare, şi de data asta am avut noroc, dar am şi sărit gardul ca să prind eu nu ştiu ce unghi mai bun. Ca până la urmă să-mi dau seama că oricum cu oameni are mai mult farmec :))) Plus că pozele fără oameni mi-au ieşit mai prost decât primele.

Surpriză în iarbă

Din Bibury am făcut cale întoarsă în Northleach, după care am schimbat iar, spre Oxford. A trebuit să îi explic puţin şoferului de ce am biletul „ROVER” rupt (când ne-am urcat a doua oară pe acelaşi traseu, de la Burford la Northeleach, şoferul ne-a tăiat biletele, habar nu am de ce, de asta nu înţeleg ce înseamnă acel ROVER) dar până la urmă a înţeles şi nu ne-a pus să plătim încă un bilet. Nici în ziua de azi nu ştiu dacă era bun biletul ROVER pe oricâte curse în ziua aia, sau doar a fost el amabil :)

OXFORD

La ora 18 am ajuns şi noi în sfârşit înapoi în Oxford, şi la ora aia ne-am apucat şi noi să îl “vizităm” aka să ne plimbăm de-aiurea pe străzi.

Vă e clar că am luat-o pe acolo, nu? :)

Mai fusesem în Oxford şi în anul 2000, dar nu mai ţineam minte decât Monumentul martirilor şi că ne-au dus la Colegiul la care învăţase Mr. Bean, dar în rest 0 barat. Între timp oricum, s-a întâmplat Harry Potter, şi s-a creat o nouă faţă pentru Oxford: oraşul în care s-a filmat Harry Potter.

Sau ceva de genul. Nu ştiu sincer ce, cât şi unde s-a filmat, că nu sunt fan, şi am văzut filmele cumva pe sărite şi n-am nici cea mai vagă idee despre ce e vorba, dar tre să recunosc că treaba asta atrage. Pot doar să-mi imaginez cât de tare e să vezi unde s-a filmat Harry Potter dacă eşti fan înrăit.

Din câte am înţeles, dacă şi ce s-a filmat, s-a filmat undeva în Christ Church. Se poate vizita, desigur, şi recomand (merită!) dar în mod cert nu la ora 18. Tot ce am văzut eu am văzut prin arcada de la intrare :)

În schimb, lângă Christ Church este Christ Church Meadow, un parc imens care aparţine de catedrală însă este deschis până seara. Noi am luat-o frumos prin el, pe lângă catedrală, şi am descoperit unghiuri foarte interesante.

Vă recomand să luaţi o hartă de la oficiul turismului înainte să vă duceţi pe străduţe, pentru că sunt foarte multe de văzut, „obiective” foarte interesante. Oxford are chiar şi un castel, dar care evident, nici el nu mai era deschis la ora aia. Noi nu am avut nicio hartă şi mă opream la fiecare colţ de stradă (noroc că erau panouri) ca să mă uit pe unde să o luăm mai departe ca să ajungem la nu ştiu ce chestie văzusem eu pe harta inspectată la ultimul colţ de stradă.

După cum probabil ştiţi, Oxford este centru universitar, are 38 de colegii, University of Oxford fiind una dintre cele mai bune universităţi din lume. Şi am fost foarte mândri când am întâlnit chiar în plimbarea noastră pe lângă Christ Church doi tineri români care erau studenţi acolo.

Faptul că este centru universitar se observă imediat. Studenţii sunt PESTE tot, mijlocul principal de transport este bicicleta (o să vedeţi parcări IMENSE pentru biciclete, mai ales lângă gară) şi atmosfera este foarte faină. Oraşul păstrează mult din arhitectura medievală, de asemenea, aşadar mi-a plăcut foarte mult. E ca un mare campus medieval dacă aş putea spune. Genial! Mi-ar fi plăcut mult să învăţ acolo.

Închei prin a spune simplu că mi-a plăcut tare mult Cotswolds, nu rataţi o astfel de excursie dacă mergeţi la Londra, veţi vedea spiritul englezesc în forma cea mai tipică posibilă.

Va urma. 1 more episode left :)

Citeşte continuarea: I ♥ London – cu Paravion.ro. Ziua 9: despartire in fuga, la proba de 1000 de metri garduri
Sau mergi la lista cu toate articolele din seria I ♥ London.


Vizualizaţi Excursie de o zi in Cotswolds pe o hartă mai mare

Itinerariu excursie Cotswolds:

7:21 Gara Paddington , Londra – Oxford 8:19 (cu trenul)

9:00 Oxford – Burford 9:45 (cu autobuzul 853, Swanbrook)

12:30 Burford – Northleach 12:45 (cu autobuzul 853, Swanbrook)

14:00 Northleach – Bibury 14:17 (cu autobuzul 855, Pulhams)

16:00 Bibury – Northleach 16:16 (cu autobuzul 855, Pulhams)

16:35 Northleach – Oxford 17:45 (cu autobuzul 853, Swanbrook)

Orarul de sâmbăta / duminica diferă de cel din timpul săptămânii.

Aveţi aici orarul autobuzului 853 şi orarul autobuzului 855.

Biletele de tren se cumpără de aici: www.thetrainline.com

Costuri excursie Cotswolds:

Biletul de tren Londra – Oxford (dus întors): 17 lire / persoană

Preţurile diferă destul de mult în funcţie de zi, oră, şi alte necunoscute :)

Dacă ştiţi clar ziua în care puteţi să mergeţi la Oxford şi nu puteţi aştepta să vedeţi prognoza, aveţi totuşi un avantaj major. Puteţi merge cu autocarul, pe megabus găsiţi oferte chiar şi la 1 liră / bilet dus. Atâta doar că trenul facem vreo oră, iar autocarul face vreo 2.

Biletul ROVER de la Swanbrook (valabil toată ziua, cred): 6,30 lire / persoană

Bilet Northleach – Bibury (dus-întors): 2,4 lire / persoană

TOTAL: 26 lire / persoană

La care s-a mai adăugat masa pentru 2 persoane, 24 lire, la Irish Pub în Oxford. Am zis să vă spun şi asta, în cazul în care vă întrebaţi cam care ar fi preţurile. Desigur, au şi Mc Donald’s în Oxford, în caz că vreţi ceva mai ieftin, mai rapid dar mai puţin sănătos :)

 

“I ♥ London” a fost o escapadă susţinută de Paravion.ro.

Dacă aveţi nevoie de cazare, aveţi aici câteva variante de hoteluri în Londra.

10 comentarii:

  1. Arlington Row arata intr-un mare fel. Am mai vazut poze pe net.
    Sunt faine satele lor. Asta cred ca ar fi unul din motivele principale pentru care as mai vrea sa merg odata in Anglia.
    Plus Scotia….

  2. Vaai…iarasi ai avut parte de peripetii…Am stat si eu cu sufletul la gura pe parcursul povestirii (si vazand pozele inainte, gandeam…totusi a ajuns…e un cosmar cu happy end).
    Vazand imaginile mi-am amintit de satucul Mariei Antoaneta de la Versailles…Day dreaming

  3. Salut, Alexandra…imi place mult blogul tau…dar este un minus….nu crezi ca ar fi mai bine sa scrii in paranteze traducerea la frazele acelea care le scrii in english…eu, de exemplu ma pricep binisor in aceasta limba…dar intelegi cum nu poti invata o limba numai la scoala sau la orisicare cursuri….trebuie sa exersezi in realtate sa vorbesti cu cineva si doar atunci poti vorbi bine….multumesc anticipat

    • Buna Patricia! Multumesc frumos atat pentru aprecieri cat si pentru sugestie. Din pacate nu pot pune in paranteze traducerea, pentru ca folosesc anumite exprimari in engleza tocmai pentru ca nu exista echivalent in romana sau pentru ca imi suna mie mult mai bine. E defect profesional… Stiu ca e rom-gleza si multora nu le place, dar asta sunt eu :) Face parte din felul in care imi place sa scriu si o traducere in engleza ar afecta flow-ul citirii (vezi, nici acum nu pot sa ma lipsesc de engleza :)))) Oricum, sunt sigura ca 95% din cei ce mai citesc inteleg. Pentru ca, oricum, a vorbi bine o limba e total diferit de a o intelege in scris. Sper ca intelegi. Multumesc frumos si te mai astept cu drag pe aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *