I ♥ London 2013. Ziua 5: ca niste turisti lenesi

În ziua 5 de Londra ne-am trezit târziu, ca nişte turişti leneşi. Turişti pentru că astăzi era ultima zi de London Pass, şi aveam de alergat de colo colo să mai “vizităm”. Cum spuneam şi săptămâna trecută, abia după ce mi-am luat London Pass-ul mi-am dat seama că treburile astea cu “vizitatul” nu prea sunt de mine. E un pic cam pierdere de bani şi de timp, timp în care mai bine umbli aiurea pe străzi şi vezi adevăratul oraş, nu cel împachetat pentru turişti.

Drept dovadă că după ce am văzut Westminster Abbey, prima oprire pe ordinea de zi, pot să zic că puteam să mă lipsesc. Da, College Garden e superbă şi are o atmosferă super relaxantă deşi fix în afara zidurilor ştii că e o mega nebunie şi aglomeraţie de turişti, însă în afară e asta… nu prea pot să zic că m-a impresionat.

 

Grea viaţa de elev la Westminster School

În schimb, la Saint Paul’s mi-a plăcut. Mai ales urcarea în turn, care are ca o primă “treaptă” aşa numita “Whispering Gallery”. Eu nu ştiam ce este şi am avut o surpriză plăcută, aşa că nu vă spun ce veţi găsi acolo :) Tot ce pot să vă spun că e interesant, chiar n-am mai văzut nicăieri aşa ceva.

Mai departe se urcă pe nişte scări metalice alambicate până “în vârf”, de unde priveliştea este destul de faină. Păcat că nu era o zi cu cer extrem de fotogenic, însă nici cu ăsta de l-am prins nu mi-e ruşine.

Ah, era să uit, înainte de asta am făcut o scurtă plimbare şi până la Buckingham Pallace, de care îmi aminteam destul de bine din 2000 când am fost prima dată, mai ales că statuia Victoria Memorial are în vârf o figură atât de aurie că te orbeşte. N-am înţeles niciodată moda asta stupidă de a auri biserici, statui, etc. în timp ce în Africa mor copii de foame. Dar mă rog, e doar părerea mea.

În orice caz, am ales să prelucrez poza din piaţa cu pricina, pentru că auriul ăla mă zgâria pe retină.

La Buckingham Pallace se face schimbarea gărzii ca la Windsor Castle, însă în fiecare zi de la ora 11:30. Noi fiindcă o văzusem pe aceea, nu ne-am mai programat să o vedem şi pe aceasta, însă cred că e destul de interesant de văzut şi aici. Eu credeam că se desfăşoară după gard, însă din poze văd că ies în piaţă.

De aici am pornit mai departe pe jos spre Picadilly Circus, unde ne-am coborât la metrou ca să fugim la Saint Paul’s, de care vă ziceam mai sus.

Numai bine că toate treburile astea ne-au făcut să întârziem groaznic la Tower of London, unde am reuşim să o facem de oaie şi să prindem doar ultima jumătate de oră înainte de închidere. Şi mi-a părut foarte foarte rău, pentru că la final de 3 zile de London Pass, Tower of London e cel care merita cel mai mult şi din cauză că nu ne-am organizat mai bine, n-am apucat să îl vedem cum trebuie. Să o vedem de fapt, pentru că este o cetate. O cetate superbă, în care odată ce ai intrat, te simţi teleportat.

E cu adevărat deosebită şi vă recomand din suflet să vă rezervaţi măcar 2 ore pentru a o vizita. Noi am alergat (literalmente) de colo până acolo, şi nici nu am mai avut timp să urcăm sus în White Tower. Am văzut în schimb Bijuteriile coroanei, adică de fapt o expoziţie întreagă de coroane, nu doar una, care nu au cum să nu îţi ia ochii.

În afară de structurile atât de bine păstrate ale cetăţii (reabilitate in mai multe rânduri, şi refăcute după al doilea război mondial care a făcut multe stricăciuni), mi-au plăcut corbii, un alt simbol al Tower of London. Din păcate cred că li s-au scos ceva pene sau li s-a făcut ceva clar, pentru că nu pot zbura (altfel nu cred că stăteau acolo). Sunt destul de prietenoşi şi stau la pozat dacă ai chef să le faci vreo sesiune foto. Probabil s-ar apropia şi mai mult dacă ai avea ceva de mâncare să le dai. Eu n-am avut, dar sunt mulţumită cu ce am obţinut :)

Un corb coafat :)

După ce am fost evacuaţi la oră fixă din Tower of London, am mers la Tower Millennium Pier să luam şi noi o barcă pe Tamisa. Şi când spun barcă mă refer la din aia cu multe scaune :) că doar nu credeaţi că ne-am apucat să vâslim voiniceşte (nici nu există bărci de închiriat, ce-ar fi :)))

Ca idee, în London Pass e inclus un bilet valabil o zi întreagă, în sistem hop on, hop off, deci nu faceţi ca noi să vă duceţi în ultima zi, la ora 17-18 să vi-l luaţi :)

Eu voiam să mergem până la Greenwich (măcar ca plimbare, nu să vizităm vreo ceva, că nici nu aveam ce la ora aia) dar ultima cursă spre Greenwich fusese dusă deja. Aşa că singura opţiune a fost să ne ducem până la Big Ben şi înapoi. No bun, we’ll take it. Ce altceva mai avem de făcut la ora asta oricum?

La final de cursă am mai făcut o plimbare prin zonă, pe Tower Bridge, prin faţă pe la Primărie (unde sunt „ouţele” acelea negre haioase :P), prin More London şi până la The Shard, după care ne-am întors la Tamisa şi pe Tower Bridge ca să facem nişte poze pe înserat, momentul meu preferat din toată ziua, când se aprind luminile în oraş.


Vizualizaţi Londra ziua 5 pe o hartă mai mare


“I ♥ London” a fost o escapadă susţinută de Paravion.ro.

Dacă aveţi nevoie de cazare, aveţi aici câteva variante de hoteluri în Londra.

(Pozele se văd la o calitate mai bună şi la o dimensiune mai mare dacă daţi click pe prima sau ultima dintre ele, şi apoi le frunzariţi cu scroll.)

13 comentarii:

  1. Partea cu plimbatul pe strazi are farmecul ei insa pierzi detalii importante daca stai doar pe strazi. Mai o catedrala, mai o taverna, mai un muzeu, mai un interior de cladire etc. Stiu, banii se scurg incet incet din buzunar cand faci asta dar that’s life. Iti dau un exemplu mai recent – am fost in Volterra(Italia) acum cateva saptamani. Strazile sunt superbe, medieval stuff insa una din bijuteriile mai nevazute este Palazzo Viti(paturi cu baldachin, picturi etc) pe care nu le vezi oricand. E bine sa selectezi insa pentru ca altfel depasesti usor bugetul initial. Felicitari pentru poze – desi nu e pe lista mea scurta, ma gandesc in viitorul apropiat si la Londra.

  2. Multumesc frumos Cristi!

    Ai completa dreptate! De altfel am si zis, la Tower of London de exemplu mi-a placut f mult! Si nu numai.

    Ziceam doar asa, ca idee, ca unele obiective sunt supraevaluate si nu prea merita caruta de bani care costa…

  3. True True. E un pic tricky – ideal ar trebui sa te interesezi daca iti place ceva inainte. Insa daca vei cauta prea mult deja dispare farmecul descoperirii.

  4. Da, exact, e bine sa cauti dinainte dar.. e cu duublu tais :)

    Eventual lasam farmecul descoperirii pentru plimbarile pe stradute :)

    Bine, oricum, in timp sa capata experienta si ajungi sa stii dinainte daca te-ar interesa ceva sau nu fara sa cauti prea mult sa citesti despre…

    Eu de exemplu de acum inainte o sa ma gandesc de 2-3 ori inainte sa imi cumpar un pass.. Foarte probabil sa nu-mi mai iau niciodata :))

  5. Eu in schimb sunt adeptul ”city cardurilor”
    am avut și eu London pass 3 zile.
    a fost putin stresant sa alerg 3 zile dar la final am văzut în valoare de aproape 200 lire.
    Au mai fost și dezamagiri, așa e când cumperi la pachet.

  6. Superbe fotografiile de noapte. pana la urma cu ce DSLR ti l-ai schimbat pe primul? Zi-mi si mie ce date tehnice ai folosit la poze pls, si daca ai folosit trepied sau nu? Am si eu un DSLR 3100 Nikon, insa nu am timp sa fac tot cursul si mai mult il descopar singura (ca am un pui de om de apoape 1 an acum, si de-aia nici n-am mai scris pe blog, dar fotografiile tale le vizionez mereu cu placere). Insa la fotografia de noapte nu prea ma pricep. Ce mod M S P A, ce expunere, trepied sau nu, ce obiectiv? Mersi

  7. Nu mi-am luat tot DSLR, ci mirrorless, am scris aici despre el: http://www.viajoa.ro/altele/review/de-ce-imi-iubesc-atat-de-tare-aparatul-foto-review-sony-nex-5r-16-50

    Eu avand Nikon D3000 inainte, pot sa iti spun ca pozele de seara nu ieseau la fel de bine ca la apartul pe care il am acum. Da asta imi si place atat de mult.

    Din pacate raspunsul meu nu te va ajuta vis-a-vis de setari. Eu folosesc aparatul pe modul lui “inteligent auto” iar pozele de seara nu le prelucrez aproape deloc in photoshop ulterior. Nu folosesc trepied, insa dupa ce se intuneca mai mult, ar cam fi nevoie.

    Nu stiu ce sa iti spun sa faci legat de aparatul tau. Personal ti-as recomanda sa il schimbi :) Mai ales daca nu ai chef/timp sa inveti cum se foloseste. Din motvul asta l-am schimbat si eu. Am preferat sa dau un ban in plus, dar sa am un aparat care e “un pic mai destept cam mine” :)))

    Adica sa stie sa isi faca singur setarile in functie de situatie (macro, zi cu soare, innorat, seara, etc) decat sa stau eu sa fac setari la fiecare poza in parte. Nu am rabdare pentru asa ceva, prefer sa prelucrez ulterior un pic in photoshop.

    Dar repet, tot ce vezi aici fotografie de seara nu e prelucrat mai deloc in photoshop.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *