Tura in Cozia – cea mai frumoasă padure din Romania

Data: 20-21 octombrie 2012

Traseu:
Sâmbătă: Mănăstirea Turnu (375 m) – Şaua La Troiţă (625 m) – Manstirea Stânişoara (773 m) – Cabana Cozia (1573 m)
Duminică: Cabana Cozia –  Şaua La Troiţă – Mănăstirea Turnu

Marcaje:
Sâmbătă:     + 
Duminică: 
Timp:
Sâmbătă: 7 h (lălăială)

Duminică: 3 h 30

Dif. nivel: + 1400 m / – 1400 m

Telefon Cabana Cozia: 0722 721922; 0744 562198

O tură în Cozia era planificată de vreo 2 ani pentru o jumătate de octombrie, însă nu reuşisem încă să ajung. Şi fiindcă pe 2012 aveam stabilită o excursie Viajoa pe Valea Cernei în culorile toamnei, ca să (re)vedem crovurile din Mehedinţi, Cozia ajunsese iar pe calendarul turelor de “la anu”. Trona frumos în agenda mea pentru octombrie 2013.

Numai că o veste proastă s-a transformat într-o veste bună cât ai clipi, şi mi-am îndeplinit visul de a ajunge în Cozia mai devreme decât mi-aş fi imaginat.

Tura din Crovuri era pentru 13 octombrie, numai că a trebuit să anulez toată excursia cu doar două zile înainte, din cauza vremii foarte proaste ce se anunţa.

Asta nu însemna că luna octombrie aveam să mă resemnez şi să rămân acasă, Doamne fereşte! Mi-am amintit numaidecât de Cozia, am făcut cruce să fie vreme bună următorul weekend, şi am pus mâna pe telefon să rezerv locuri la cabană.

Săptămâna a zburat efectiv, nu de alta dar o zi am petrecut-o la Vocea României, iar o altă jumătate la Emisiunea Vânătorii de vacanţe. Şi uite aşa sâmbătă dimineaţă îngheţam pe malul Oltului, făcând poze cu Toamna :)

Probabil ca să se revanşeze pentru săptămâna precedentă când ne-a stricat planurile, Doamne Doamne ne-a dat o vreme de milioane de data asta, şi nici cel mai vag nor nu ne-a stricat tura.

 Mănăstirea Turnu (375 m) – Şaua La Troiţă (625 m): 1 h

Am lăsat maşina la Mânăstirea Turnu, de unde ne-am înscris frumos pe bandă roşie, spre cabana Cozia, trecând pe la Mânăstirea Stânişoara.

Cum am intrat în pădure… s-a rupt filmul. Eram ca un câine lăsat să alerge după ce l-ai ţinut în casă o lună. Abia mai aveam timp să mai respir. Făceam poză după poză, ochii mari la tot ce mă înconjura, şi n-a fost frunză să nu scape nepozată. Mă chinuia talentul grav! :))

Nu ştiu dacă a fost din cauză că nu mai făcusem tură de vreo lună, dar vă zic sincer că mi s-a părut cea mai frumoasă pădure pe care am văzut-o în viaţa mea. Eu nu mă pricep bine la copaci, recunosc, dar nu am putut să nu remarc mesteacănul, copacul care mi se pare cel mai fotogenic.

Razele de dimineaţă ale soarelui pătrundeau printre copaci ca într-un vis şi jocul de lumini mă fascina la fiecare pas. M-am simţit un copil mic, ieşit pentru prima dată pe munte :) La câte creste şi trasee de gol alpin am făcut, uitasem cât de superbă poate fi o simplă pădure.

La figurat vorbind, căci asta numai simplă nu era. Cred că am văzut zeci de feluri de frunze, în mii de culori, formând acel frumos covor pufos care foşnea atunci când treceam prin el.

Din cauza mea, traseul de mare lejeritate până la Mânăstirea Stânişoara ne-a luat aproape dublu :) Dar nu conta. Graba era undeva pe ultimul loc. Deşi Cristi mă tot bătea la cap “haaaai să mergem!! Iar o să te plângi că ai o mie de poze de sortat”. Ceea ce e adevărat, dar pentru prima dată nu m-a interesat asta. Dar ce-i drept, el era cel cu rucsacul mai greu, aşa că îl înţelegeam.

Numai că mie îmi fugeau ochii în toate direcţiile, mă mir că nu m-au durut la finele zilei. Floricele, arici pogonici (castane), ghinde, frunze, copaci, aaaah, coajă de copaaaaac! :))

Efectiv mă fascina şi cel mai mic şi obişnuit element al pădurii. Aşa de tare, încât nici nu m-a interesat când, la un moment dat, printre copaci s-a zărit suuuus de tot releul, la care ştiam că trebuie să ajungem. Ştiam că mai avem multe ore până acolo, dar chiar şi mergând mereu în ritmul ăsta, sigur ajungeam pe lumină. Oare? :))

 Şaua La Troiţă (625 m) – Manstirea Stânişoara (773 m) – Cabana Cozia (1573 m): 5h 30

În Şaua Troiţa, unde am intrat pe bandă albastră, am întâlnit şi un călugăr, care ne-a spus să ne grăbim un pic. Aş, părinte, şezi blând! (şi be palincă! :)))) N-aveam nici cel mai vag stres. Simţeam sângele de ardelean în vene (sigur am ceva rude pe acolo, dar nu le ştiu eu care îs) şi i-am spus că ne descurcăm noi, ştiu că părem abia scăpaţi de la mama de-acasă, dar suntem oleacă mai bătrâni decât părem şi avem ceva trasee la activ :)

Un prim popas mai serios am făcut la primul punct de belvedere. O fereastră de peisaj de care nu ne-am  bucurat doar o singură dată, căci pădurea din Cozia e tare generoasă, şi are mai multe astfel de oaze.

Când am ajuns la Mânăstirea Stânişoara parcă am intrat în altă lume. Aici puteam ajunge şi cu maşina (drum forestier nu foarte bun din câte am înţeles) dar de ce să fi făcut o asemenea prostie şi să fi ratat cea mai frumoasă pădure EVER?

Aici o ghiduşie de căţeluş prichindel vine la noi şi dă din coadă aşa de tare că ai impresia că mai are puţin şi se ridică de la sol.

Mânăstirea e impresionantă după părerea mea, mai ales că se află într-un loc aşa retras şi liniştit, şi mozaicuri ca aici parcă n-am văzut nicăieri. Ori aveam eu toate simţurile turate la maxim :)

Mergem mai departe şi continuăm urcuşul, pe bandă albastră. Spre surprinderea mea, ceva mai sus întâlnim chiar şi nişte lanţuri, ceea ce nu te aştepţi deloc la un munte precum Cozia. Numai că nu este doar un munte superb, ci şi un munte plin de surprize. Prima ar fi de exemplu (desigur, dacă nu te interesezi de acasă) că deşi cel mai mare vârf are 1668 m, urci de jos de la 560 de m (altitudinea de la Mănăstirea Turnu) şi mai sunt şi mici porţiuni de coborâre. Deci în total diferenţa de nivel ar fi undeva la 1400 m.

Desigur, dacă urci doar până la Cabana Cozia, sunt doar 1300 m :)

Pe ultima porţiune am devenit nerăbdători, ştiam că ne apropiem , dar din păcate nu chiar cu paşi mari, şi nici repezi, pentru că era destul de abruptă panta.

Înca un loc de belvedere, încă o mică pauză.

Sus am ieşit direct în drumul forestier care urcă de jos tocmai până la cabană, însă pe care nu vă recomand să urcaţi vreodată cu maşina pentru că este lung şi nu foarte bun.

Dat fiind că nu mai fusesem acolo niciodată, am stat un pic să ne uităm dacă trebuie să facem stânga sau dreapta, căci nu ştiam încotro spre cabană. Cabană care nu se vedea de unde eram noi.

Am activat însă simţul ascuţit de Sherlock Holmes şi am ales stânga, care ce s-a dovedit imediat varianta corectă, cabana ivindu-se după câteva minute la “orizont”. Până acolo însă, spectacolul de pe lume.

Culmile pe care pe văzusem până atunci doar în pozele făcute din Cozia mi se arătau acum în faţa ochilor. Ne-am clătit privirile cât să ne facem plinul, după care am mers să ne cazăm.

Aici am întâlnit şi trupa de pe carpaţi de care aflasem că avea aproximativ aceleaşi planuri ca şi noi, ba am şi recunoscut câţiva omuleţi cu care mai fusesem în trecut în ture, cu care am schimbat câteva vorbe ceva mai târziu în cabană.

Cabana Cozia ne-a plăcut din prima clipă. Cabanieri super de treabă, mâncare bună, ceiuţ bun, cameră curată şi călduroasă, căţeluşi drăgălaşi foc şi pisicuţe frumoase, iar de peisaj… nici nu mai zic.

A urmat o seară foarte distractivă, am jucat cărţi pe echipe, întrecerea a fost foarte strânsă, şi până la urmă pe la 22 ne-am retras la nani, ca nişte pensionari care suntem. Nu, de fapt aveam o scuză: vroiam să ne trezim la răsărit. Şi cum cu câteva luni mai devreme, la Omu, în aceeaşi echipă, am eşuat lamentabil la acest plan măreţ, de data asta nu mai puteam să îl ratăm, dat fiind că răsărea ceva mai târziu.

Toate bune şi frumoase, ne-am băgat în pat în polare, ca să nu cumva să murim de frig domle. Aveam în cap experienţa recentă de la Omu, când, cu tot cu sobă, n-a fost deloc cald noaptea. Şi cum atunci când ne-am culcat noi încă nu se făcuse chiar foarte cald de la sobă, ne-am îmbrăcat şi învelit bine, nu de alta dar eu cel puţin, dacă mi-e frig, nu pot să dorm deloc.

Da ce credeţi? La ora 1 noaptea ne-am trezit toţi transpiraţi leoarcă, pentru că se încălzise aşa de tare încât cel puţin noi fetele, care stăteam în paturile de sus, ne-am dat jos aproape tot de pe noi (hai nu vă gândiţi la prostii! :))) şi tot nu puteam respira. Aşa că am deschis geamul, ca să intre aer.

Eh, şi cum am deschis noi aşa geamul, Sebi aruncă un ochi şi zice: maaaama, ce stele sunt pe cer! Da eu: Stai să-mi pun ochelarii! :)))))))

Maaaaamă, hai să ieşim afarăăăăă!

Aşa că pune tu la loc tot ce ai dat jos, îmbracă-te bine, şi ieşi afară. Pentru ca peste 10 minute să repeţi operaţiunea la întoarcere. Dar alea 10 minute…. vai de capul meu! Au fost de vis! Ştiu că am mai văzut şi anul trecut un cer extraordinar când am fost în Peştera în octombrie, dar sincer nu mai ţin minte dacă era atâââta de frumos. Nu cred că am văzut în viaţa mea mai multe stele, iar carul mic şi carul mare erau aşa de clare încât îţi venea să le apuci cu mâna.

Noroc că îngheţasem şi ne înţepenise gâtul de la cât ne-am zgâit la cer, că altfel mai stăteam acolo până dimineaţă.

Dar am mers înapoi în cameră, am dat jos toate straturile din nou, şi ne-am culcat la loc.

La ora 6:40: ţâr ţâr! Telefonul îmi zice să mă trezesc să văd răsăritul. Nu pot să mă abţin şi dau un snooze. Pe urmă mă trezesc. Îmi dau seama că nu vreau să îl ratez iar.

Mă dau jos, mă apuc să mă îmbrac bine, Adina şi Sebi mă urmează, Cristi… cu cornu în pernă zice că nu vine. Treaba ta. Eu mor de cald, aşa că fug afară.

Mergem vreo 5 minute până în locul din care am bănuit că se va vedea cel mai bine. Şi am bănuit bine, căci nu suntem singurii când ajungem aici. Mai sunt trei omuleţi de la cabană.

O primă geană de lumină portocalie se poate vedea la orizont, iar “steaua” cea mai puternică (Venus?) încă e sus pe cer.

Un moment de neuitat. Şi apoi stăm. Şi aşteptăm. Ne ia frigul. Soarele nu vrea să iasă. Geana de lumină se măreşte, noi facem sprinturi ca să nu îngheţăm de tot. Soarele tot nu vrea să iasă.

Facem poze. Deja s-a luminat suficient de mult pentru asta. Dar totuşi, unde e soarele???

Până la urmă s-a scurs o oră întreagă, şi la ora 8 soarele încă nu ieşise. Se pare că avea oareşce dificultăţi tehnice la orizont, unde dăduse de ceva fenomene meteo care îi întârzia apariţia. Văzând aşa, până la urmă ne-am hotărât să plecăm, mai ales că frigul era deja la cote mari. Numai că aşa de bine am făcut, că fix când am ajuns noi la cabană a ieşit şi el îîîn sfârşit din vizuină, astfel că am ratat momentul la mustaţă. Bine, l-am văzut de lângă cabană, dar nu a fost chiar acelaşi lucru. M-am resemnat cu faptul că era deja atât de puternic încât nu mai puteam să îi fac poze oricum, aşa că ne-am băgat repede la căldurică şi… ne-am culcat la loc! :))

Am mai dormit vreo două ore, şi la ora 10 am mers şi noi la micul dejun.

Pe traseul de întoarcere, de duminică, ne-am înscris pe bandă roşie, ultima bucăţică, de la Şaua La Troiţă şi până la maşină fiind comună cu cea de ieri.

 Cabana Cozia (1573 m) –  Şaua La Troiţă – Mănăstirea Turnu (375 m): 3h 30

Ne-am cuplat aproape pe tot traseul cu grupul cu care ne tot intersectasem şi cu o zi înainte pe traseu, şi am continuat traseul împreună, o bună bucată de vreme. Am găsit nişte oameni tare de treabă, cu care am văzut că avem multe în comun şi, cine ştie, cu care poate vom face vreo tură pe viitor.

Coborârea a fost destul de abruptă, astfel că muşchii şi genunchii noştri nu au fost prea încântaţi. Dar când te mai iei cu vorba cu unu, altu’, când mai o glumă două, când mai vine un câine doi şi Adina se sperie, totul trece mult mai repede :)

Aşa că am ajuns la maşină la doar 3 ore jumătate de la plecarea de la cabană, lucru la care chiar nu mă aşteptam.

La Mânăstirea Turnu era acaum parcarea plină, nu cu 3 maşini cum o lăsasem noi cu o zi înainte, şi toată trupa de pe carpaţi ajunse cam în acelaşi timp cu noi şi se dezechipa, adăpa, spăla, şi alte chestii de genul. Era o căldură de august, nu de octombrie, aşa că după o mică pauză la umbră (în soare nu puteai să stai mai mult de 3 secunde) am luat drumul spre casă, nu fără să mai oprim o dată şi pentru a ne potoli stomacurile.

Pe autostradă a fost o aglomeraţie cum n-am prins niciodată, drept pentru care am tras concluzia că nu ne-am întors la o oră bună. Trebuie ori mai devreme (ceea ce nu s-a întâmplat şi nu se va întâmpla niciodată), ori mult mai târziu (ceea ce se întâmplă mereu, motiv pentru care nu am văzut niciodată aşa aglomeraţie).

Eh, dar ce mai conta, noi eram cu sacii în car, cum s-ar zice. Tocmai ne întorceam dintr-o tură de milioane, pe care n-o vom uita prea curând. Să fie şi mama aglomeraţiei! Noi suntem zen! :)

44 comentarii:

  1. Muntii Cozia sunt foarte frumosi, daca mai aveti vreodata drum pe acolo musai sa deviati un pic de la traseu cam la 40 de minute dupa ce ati plecat de la Cabana Cozia, pe traseul albastru. O sa dati de o casuta din povesti, cu o bunica vesela care va va spune multe povesti. O gasiti acolo la fiecare sfarsit de saptamana, de iarna pana toamna :)

    O mica poveste despre casuta aici : https://thechocolatesoflife.wordpress.com/2012/07/30/a-weekend-in-the-carpathians-mount-cozia/

  2. Dumnezeu sa-i dea sanatate! Cu siguranta vom trece pe la dansa cand vom reveni in Cozia. Caci cu siguranta vom reveni! Probabil vom urca in urmatorii ani in fiecare anotimp :)

  3. Eu personal iti spun sincer ca daca n-as avea cu cine sa merg, as merge singura, atat de tare imi doresc.

    Daca nu stiai deja de carpati.org, iti recomand sa intri acolo si sa mergi in turele care se organizeaza in fiecare weekend. Ioan Stoenica spre exemplu e un om in care poti avea incredere. Dar mai sunt si altii.

  4. multumesc pentru tips legat de carpati.org. De multe ori mi-am dorit sa existe un grup de oameni cu care sa merg pe munte dar in anturajul meu nu prea exista…:(

  5. Da, se poate ajunge si cu masina, insa cum ziceam si in articol, drumul e foarte lung si foarte prost. Eu nu m-as baga. Mai bine inveti copilul cu urcatul pe munte, mai ales ca e un traseu atat de fain si deloc greu.

    Bine, acuma nu stiu despre ce varsta vorbim, dar daca niste adulti pot sta la cabana, atunci si un copil poate. E ca in tabara… Plus ca toaleta este foarte civilizata (cea din corpul cu sala de masa).

    Plus ca uite, noi am stat intr-o camera de 4 (2 paturi suprapuse) si era numai buna pt o familie.

  6. Poti merge linistit cu masina, daca n-a plouat inainte si e uscat pe jos. Am fost asta vara si a fost ok, cu o dacia logan urci fara probleme (si plina de bagaje). Eu am un Suzuki Swift mai vechi, si cu ala merge ok. Doar viteza 1, dureaza cam o ora, dar se poate.

    Daca nu, chiar ultima casa de pe drumul forestier pe dreapta, este un domn cu aro, poti vorbi cu el, negociezi si te poate duce cu aro pana sus si poti lasa masina la el in curte pana te intorci.

  7. Da de ce ai vrea sa faci asta? :)))
    Eu nu recomand asta, si nici urcatul la cabana Cozia vara, indiferent daca pe jos sau cu masina.

    TOCMAI pentru ca se poate ajunge cu masina, vara merg acolo o multime de cocalari si pantofari, din cauza carora nu poti dormi noaptea.

  8. @ Alexandra – Are 3 ani si drumul prin padure ma gandesc sa nu fie foarte solicitant. Cat dureaza daca mergi asa incet drumul pe jos?

    Inca nu ai intrat in segmentul asta de piata :))

  9. :))

    Da, 3 ani e cam putin, asa e. Probabil ar obosi.. Nu stiu, cred… :)

    In cazul asta daca vrei neaparat sa urci sus, incearca cu masina, dar in niciun caz vara, mergi tot toamna.. asa cum am fost si eu.

  10. Pai n-as putea sa iti spun decat cam cat a durat in cazul nostru, si e scris in primele randuri din articol, adica 7 ore la urcare, in conditiile in care ne-am lalait.

    In ritmul unui copil de 3 ani n-as putea sa spun cat ar dura :) Si cum ziceam, parerea mea e ca ar cam obosi…

  11. Pai n-am stat chiar la picnic, dar pauza sa mancam si noi niste senvisuri tot am facut :)

    Ne-am lalalit pentru ca eu faceam foarte multe poze :P Pauze de stat pe loc am facut vreo 3 dar doar una mai lunguta.

    Da, cand o sa fie un picut mai mare o sa poti sa il iei pe jos.

  12. Mda. De-aia ma gandeam sa urc la cabana cu masina si sa dormim acolo si eu sa explorez zona. Are la activ Cabana Urlatoarea si un traseu Trei Brazi- Timisul de Jos. Adica de vreo ora si jumatate.

  13. Da, daca din fotografii se vede atata minunatie, iti dai seama cum e la fata locului!
    Mi-am adus aminte de bancul ala cu un gamer carer dupa cateva zile de joaca non-stop, iese pe balcon, se freca la ochi si exclama: frateeee, ce placa video tare e aici afara!
    :))
    Asa si eu, cred ca toate setarile graficii video sunt pe Very High in Cozia.

  14. Ciao,

    Urmaresc de cateva luni blogul tau si pot spune ca aici gasesc absolut toate informatiile necesare pt o iesire pe munte sau in alta parte. Asa ca, te rog, keep up the good work. Multe din destinatiile mele sunt “inspirate” de pe blogul tau, cateva poze pe pagina de FB, Amazing Romania: https://www.facebook.com/amazingromania

    Legat de acest traseu voiam sa te intreb dc se preteaza pt biciclete? Ai pomenit si de urcari abrupte, dar am vazut ca de la Manastirea Stansioara ar fi ceva traseu spre dreapta, in loc de stanga (spre Cabana Cozia). Stii cumva ceva despre acel traseu?

    Mersi. O zi faina!

    • Buna Silviu! Mersi mult de tot pentru mesaj! Ma bucur ca te inspira jurnalele mele! :)

      Traseul nu este in totalitate drum forestier. Forestierul se termina la Manastirea Stanisoara (poti face acest traseu cu bicicleta, e superb). Apoi, are si portiuni de catarare, deci nu merge cu bicicleta.

      Insa pana sus la Cabana Cozia ajunge un alt forestier, incepand din Calimanesti – Seaca – Bradisor, insa e lungut, are vreo 20 de km. Se vede si pe google maps.

    • Mersi. Ma gandeam sa lasam bitele la Manastirea Stanisoara (acolo au priotectie divina, dar si lanturi ca si fallback :D ), apoi cu pejosu’ pana la Cabana Cozia (sleep), inapoi la Manastirea Stanisoara si apoi coborare pe la Cabana Valea Marului ajungand la Pausa.

    • Mersi frumos Marius, atat pentru aprecieri cat si pentru corectura!
      Nu mai stiu unde am gasit atunci altitudinea de 560 m, dar clar e gresita, am gasit acum ca ar fi 375 metri. Voi corecta. Ture frumoase si tie!

    • Nu, in cel mai rau caz va intoarceti, dar eu zic sa incerci, pentru ca nu cred ca va fi cazul :)

      Nu cunosc extrem de bine comportamentul cainilor, deci nu stiu daca unii sunt mai lenesi decat altii, dar cert e ca sunt foarte inteligenti si am vazut caini miscandu-se complet natural pe portiuni mult mai grele, unde oamenii se chinuiau sa se catere, sau gasind solutii foarte repede. Sunt sigura ca si al tau e foarte destept si te va suprinde :)

  15. Pingback: 10 idei de trasee pe munte pentru parinti cu copii - miniCalatorii in trei

  16. Heei ! In concluzie,traseul nu prezinta o dificultate ridicata,nu ? Si daca doresc sa il fac intr-o zi,adica sa ma intorc la Manastirea Turnu pe lumina,in jur de ce ora ar trebui sa plec?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *