Cel mai bun jurnalist / blogger de turism al anului

Cât am stat săptămâna trecută la Londra am petrecut foarte puţin timp la calculator, şi intram în fiecare seara aprope doar pentru a vă posta câte o poză pe facebook (în principal pentru că eram mult prea obosită pentru orice altceva), aşa că nu mică mi-a fost mirarea când acum 2 zile aflu, tot de pe facebook, de la un prieten, cum că sunt nominalizată pentru Cel mai bun jurnalist/blogger de turism al anului la gala premiilor de excelenţă Hotel Tourism & Leisure Investment Conference, organizată de Evensys.

 

A trebuit să mă frec bine la ochi ca nu care cumva să fiu în lumea viselor :)) Dar nu, odată ce dau click pe linkul către pagina nominalizaţilor, iaca mă văd pe listă. Mno, e adevărat, trebuie să dau scroll până la capătul listei, pentru că secţiunea noastră e trecută ultima, dar sunt acolo, negru pe alb. Mă rog, verde pe alb, pentru că am link în spate :) Suntem 20 de nominalizaţi, aşadar… fie ca cel mai bun blogger să câştige! :) Sau jurnalist. Dar aş prefera blogger :)

Aşadar şi prin urmare, dacă mă urmăriţi cu drag de 1 lună / 1 an, 2, 3 sau aproape 4 ani (pe care blogul meu îi va împlini anul acesta în august), dacă vă plac fotografiile mele din călătorii, dacă v-au ajutat vreodată jurnalele mele de tură, dacă v-am făcut măcar o dată să râdeţi, dacă aţi găsit utile informaţiile pe care vi le-am dat, dacă v-am adus măcar cu un pas mai aprope de visurile voastre, dacă aţi călătorit virtual alături de mine, sau, în altă ordine de idei, dacă vă place ce fac eu pe aici şi consideraţi că merit efortul, îmi puteţi acorda un vot, care nu durează decât 1 minut şi NU presupune crearea unui cont (aviz celor care m-au votat anii trecuţi la Roblogfest şi s-au chinuit săracii să-şi facă cont, pentru care le mulţumesc din tot sufletul!).

Concret, cum puteţi să mă votaţi? V-am făcut mai jos câteva print screenuri, ca să vă ajute. Nu sunt decât câteva clickuri.

1. Intraţi pe pagina de votare şi introduceţi numele vostru şi adresa de mail la care vreţi să vi se trimită linkul de votare.

2. Vă verificaţi mailul şi apăsaţi pe link-ul catre pagina cu categoriile de premii acordate în cadrul Galei.

3. Apăsaţi pe categoria “Distincţii pentru experienţă şi excelenţă”.

4. Apăsaţi pe secţiunea “Cel mai bun jurnalist/blogger de turism al anului”

4. Mă găsiţi pe poziţia 3, sub numele de cod “Alexandra Roşu”. Bifaţi cerculeţul din dreptul numelui meu. De cod :))) Apoi apăsaţi pe butonul “BACK”.

5. Acum apăsaţi pe butonul “VOTE”.

6. Pentru a trimite votul, trebuie să verificaţi că aţi făcut alegerea buna (dacă m-aţi ales pe mine, e clar! :))). Daţi scroll până în josul paginii, şi apăsaţi pe butonul “SEND”.

GATA! :)

Vă mulţumesc mult şi vă ţin la curent cu ce se petrece! :)

11 comentarii:

  1. A dracului de contraintuitiva procedura de vot, dar am bifat, ca te citesc si iti apreciez excelenta documentare a turelor, pe care le fac si eu cu ajutorul tau. Spor la toate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *