Cum am ramas incuiati pe dinauntru la Manastirea Carta

După o dimineaţă aşa de magică, am plecat trişti spre staţia telecabinei. Am stat ceva la coadă ca să coborâm, timp în care am crezut că linşez un puşti care nu stătea locului nicio clipă şi mai că ni se urca în cap de neastâmpăr. Ne călca pe picioare, dădea peste noi, se înghesuia, se împingea, iar maică-sa fix lângă el. N-avea nicio taină, o durea la başcheţi că ne deranja. Noi să fim sănătoşi, de ce să ne educăm copiii să aibă bun simţ??

Mă rog, am încercat totuşi să nu îmi stric buna dispoziţie cu aşa ceva şi să pierd bunătate de energie pozitivă pe care o acumulasem în cursul dimineţii.

După scurta călătorie cu telecabina am revenit la altitudini mai apropiate de 3 cifre şi am luat direcţia casei însă nu aşa, oricum, ci înarmată cu aparatul foto, căci aveam de făcut 4 opriri foarte importante.

Că prima oprire s-a transformat în vreo 10, asta e cu totul altceva :) Voiam neapărat să fac o poză cu Făgăraşii din stradă, văzusem eu o poză bestială la Căminul alpin şi am încercat să găsesc unghiul. Am făcut poze şi de după Cârţişoara, şi din drumul european, şi din turnul mânăstirii Cârţa, şi de unde n-am mai făcut…. dar până la urmă am realizat că momentul din zi este atât de prost, încât oricât m-am chinui eu, tot n-are cum să iasă ceva extraordinar. Așa că am făcut vreo 2 alb-negru.

Ah, şi dacă tot a venit vorba de mânăstirea Cârţa, să vă povestesc un pic cum am reuşit noi să rămânem închişi în ea :)))

Mai venisem aici şi în Turul României făcut în 2009, deci cam ştiam care e treaba. Aşa că imediat ce am intrat pe poartă, am făcut stânga şi am urcat în turn.

După o urcare încolăcită pe treptele mai mult decât şubrede din turn (nu ştiu dacă va fi multă vreme deschis publicului dat fiind starea în care e, aşa că grăbiţi-vă), pe care, cu bocancii mei de iarnă le-am găsit destul de greu de urcat, mai ales că spaţiul este foaaarte mic, am ajuns în vârf, de unde am privit iarăși spre crestele Făgăraşului.

Admirăm şi zidurile fortificaţiei, sau, mă rog, ce a mai rămas din ele, vedem turiştii din curte, toate bune şi frumoase. După ce pozăm tot ce se putea poza de cel puţin 2-3 ori (prietenii ştiu de ce :))) coborâm.

Cumva nu-mi ia foarte mult şi observ că uşa bisericii este închisă cu o uşă din cadru metalic. Moment în care îmi pică fisa şi dau să verific dacă şi uşa pe care am intrat noi mai e deschisă. Evident, nu mai era. Am rămas închişi pe dinăuntru! o_O

După un scurt moment de panică, cumva am găsit foarte amuzantă situaţia asta, şi pentru că tot stăteam degeaba cu camera în mână, m-am gândit să documentez momentul. Oricum, ce altceva aş fi putut să fac ca să nu mă plictisesc, nu?? :))

Oricum, de ieşit ştiam sigur că vom ieşi, întrebarea era cam cât avea să dureze… Păi.. hai să vedem. Aşa că am început să filmez, în reprize scurte. Ce a ieşit, vedeţi mai jos, dacă aveţi curiozitatea :)

După cum probabil aţi constatat din ultimul clipuleţ (care vă rog să mă scuzaţi că se termină aşa brusc, dar mi-era jenă de femeia aia să o filmez aşa ostentativ de la 1 metru distanţă) am fost salvaţi :) Nu a durat mult toată aventura, dar eu, după cum m-aţi şi auzit probabil, m-am distrat la greu! :))

Cu ocazia asta am plătit şi noi bilet (spre deosebire de 2009 când era doar o căsuţă în care făceai o donaţie simbolică doar dacă voiai) şi am şi întrebat cum facem să ajungem în spatele mânăstirii, căci în 2009 ratasem unghiul acela. În felul ăsta am ajuns şi noi lângă ziduri, am găsit şi nişte ghiocei, am pisăit o mâţă complet fără succes (nici măcar nu ne-a băgat în seamă), şi am încheiat astfel şi a doua oprire.

A treia oprire a fost în Făgăraş, la cetate, unde de asemenea ne oprisem în 2009, însă la fel “era un unghi care îmi scăpase” :) Era un pic cam mult vânt ca să am noroc de o oglindire frumoasă a cetăţii în apă, însă la cât de bună a fost vremea în rest, eu am fost mai mult decât încântată de ce a ieşit.

A patra oprire, şi ultima, a fost la un restaurant să mâncăm. Habar nu aveam de niciun local în Făgăraş, aşa că am oprit la întâmplare la un restaurant găsit spontan pe marginea drumului. Şi spre surprinderea noastră, nici nu puteam nimeri mai bine, căci mâncarea a fost mai mult decât excelentă, domnul care ne-a servit a fost de o amabilitate extraordinară (chiar dacă noi intrasem într-un loc destul de elegant îmbrăcaţi în haine de munte şi în bocanci) şi tot “pachetul” chiar m-a impresionat. Chiar vă recomand să-l încercaţi şi voi în caz că sunteţi în zonă la o oră la care stomacul vă cere o realimentare :) Se numeşte Fântâniţa Mândrei şi este chiar înainte de a intra în Mândra, venind dinspre Făgăraş în sensul nostru de mers.

Cam aşa am încheiat noi un weekend genial la începutul lui martie, în care am văzut în sfârşit cum e iarna în 7 scări, cum e iarna la Bâlea când e vreme superbă, şi cum poţi rămâne încuiat la Mânăstirea Cârţa :)) Cam acesta a fost traseul de întoarcere:

Vizualizare hartă mărită

Revin săptămâna asta şi cu jurnalul turei din care tocmai m-am întors. Pregătiţi-vă pentru mult mov ;)

Vă mai las cu câteva poze care n-au mai încăput printre povestiri :)

9 comentarii:

  1. Era prea frumoasa ruina aceasta ca sa nu zaboviti mai mult la ea :)) Eu am fost de trei ori la ea, daca nu ma insel, dar n-am prins niciodata poarta deschisa si trebuia sa caut pe cineva la parohie ca sa intru, in casuta din dreapta, dar n-am stat niciodata mult. Data viitoare macar stiu sa nu intru de capul meu. Macar erau clopote in turn? Ati fi luat franghii de acolo si ati fi coborat pe ele, in exteriorul zidurilor :D

  2. Da, stiu, si pentru mine e foarte speciala, e biserica mea fortificata preferata din toate pe care le-am vazut.

    Prima data cand am fost nici noi nu am gasit deschis si am cerut cheia la praohie, dar ce-i drept era si seara tarziu..

    Uite ca nici prin cap nu mi-a dat sa fi batut clopotele ca se ne bage cineva in seama.. dar presupun ca daca mai dura mult ne venea si ideea asta :))))

    Ah, nu, nici gand de fantome, tu n-ai vazut ca eu muream de ras? :))) Oricum, cimitirul ala e asa frumos ca nici macar nu are cum sa te faca sa te gandesti la nebunii din astea :)

  3. Eu de mult imi doresc sa ajung acolo. Prima oara am vazut la stiri, la Tv niste imagini de acolo si un comentariu in care a vorba ca in aceasta biserica se intampla fenomene paranormale, se misca scaunele singure in timpul slujbei si alte chestii asemanatoare si asa am inceput sa citesc despre biserica aceasta care arata fabulos in poze. La Carta am fost ,dar pe atunci nu stiam ce este la Cartisoara. Stau si ma gandesc la patania ta, chiar ca E CEVA! Te-or fi incuiat acolo sa ai timp mai mult de rugaciune:)) Si sincer, te

  4. Am tot asteptat sa vina continuarea comentariului :) “Si sincer te…” ? :)

    In orice caz, sa fim seriosi, asta cu miscatul scaunelor singure in timpul slujbei e sf :)) Pe noi ne-a inchis din greseala “ghidul”, l-am si vazut iesind din biserica impreuna cu un grup, chiar cand noi am urcat in turn, dar nu m-am gandit ca o sa si inchida poarta dupa noi, mai ales ca eram sigura ca ne-a vauzt.

    Carta e altceva decat Cartisoara. Cartisoara e pe drumul ce duce spre Balea, iar Carta e pe partea cealalta a drumului european. In Carta e aceasta manastire.

  5. Trebuia apasat pe surubul ala pe care ai incercat sa-l rotesti!
    Cand apesi, se declanseaza un electromagnet – ca la interfonul de la scara blocului – si elibereaza un iepuras dresat care da fuga in localitate anuntand ca au ramas turisti incuiati :-) :-)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *