Croația: Zadar & Split & Insula Vis – plaja Stiniva

Scris de | Alexandra

Ziua 27, duminică, 5 august 2012:  Korenica – Zadar – Split – Insula Vis (Vis -> Komiza): ~270 km pe uscat***

Ziua cu numărul 27 a fost una plină. După 15 zile de munte, încet încet ne-am apropiat de Coasta Dalmată, şi astăzi, în sfârşit… am ajuns la mareeeeeeeeee!!!


Dar să nu vă imaginaţi că am ajuns “the easy way”. Staţi să vedeţi cum merg munţomanii la mare :P

Dimineaţă după un mic dejun copios, ne-am luat la revedere de la familia de croaţi care ne găzduiseră, şi am plecat spre… mare. Lui Cristi deja îi sticleau ochii. Dacă avea opţiunea “take me to the seaside. now” pe GPS, cu siguranţă ar fi folosit-o.

Seara aveam de ajuns tocmai pe Insula Vis. Dat fiind că alesesem Brela pentru stabilirea taberei de bază peste câteva zile, aveam totuşi o dambla: vroiam să petrecem în luna de miere măcar o noapte pe o insulă. Şi ce insulă poate fi mai potrivită decât Insula Vis? Da, ACEA insulă Vis pe care se află celebra plajă Stiniva. Practic era un motiv suficient pentru mine, dar în plus faţă de această plajă, al doilea motiv a fost faptul că de pe Insula Vis se pleacă în excursie la Blue Caves de pe insuliţa vecină.

Dar până să ajungem pe Insula Vis aveam multe de făcut. Prima oprire a fost în Zadar. Adica… nu degeaba, ci în oraşul numit Zadar :) Zadar are un oraş vechi extraordinar, amplasat pe o peninsulă, cu clădiri cu acoperişuri portocalii şi complex istoric cu ruine romane. De imaginea aeriană a acestui oraş vechi am fost ademenită, însă din păcate doar cu un avion aş fi putut să-l văd aşa.

Totuşi, după ce am pătruns pe străduţele pietruite pietonale pe care aveam impresia că sunt în cu totul şi cu totul alte timpuri, am zărit un turn cu clopot şi în secunda 2 am ţâşnit spre el cu determinarea unei armate hotărâte să cucerească o cetate.

I shall conquer this tower!!!

Eram mega-entuziasmată, ziceai că funcţionez numai pe adrenalină pură, muream de nerăbdare să văd Zadar-ul de sus. În marşul meu hipnotic înspre turn zăresc un Tourist Office. Mă abat un pic, nu de alta dar ritualul explorării unui oraş nou începe cu procurarea hărţii gratuite de la Tourist Office.

Intru eu acolo, iau harta, ba şi o întreb pe domnişoara de acolo, mai mult de confirmare, că oricum eram sigură că se poate urca în turn: Domnişoară, deci.. în turnul ăsta de acilişa de la voi se poate urca, da? Da, doamnă, se poate urca.

Atââât, în 2 secunde eram la uşa turnului, şi… în alte 2 secunde mă adunam de pe jos. Turnul era închis. Nu nu mereu, doar atunci. Pentru că era duminică.

Cred că am stat vreo 5 minute pe loc, zgâindu-mă la uşă, sperând se se petreacă o minune şi să putem urca. Auzi domle, să vrei să dai bani şi să nu poţi.

Extrem de dezamăgită şi cu inima zdrobită am plecat mai departe, dar restul plimbării n-a mai fost la fel. Prea mă obişnuisem ca în fiecare oraş în care am ajuns să pot urca într-un turn. Şi acum mi se luase jucărica :)

Cumva am mai uitat de asta când am ajuns, în sfârşit, la apă. Deşi fix aici în locul ăsta nu este plajă, ci nişte trepte de piatră care coboară în mare, sunt câţiva oameni care fac baie.

Îl vâd pe Cristi cum deja salivează… Hai, mai rezistă un pic, încă un pic, mâine facem baie. Deocamdată ne amâgim amândoi doar intrând cu picioarele în apă. Aaaah, this feels gooood! :)

Ieşim din apă şi ne uscăm din mers. Au ăştia aici o promenadă tare faină. Mai dăm o raită, ochim nişte vapoare imeeense, de care nu cred să mai fi văzut vreodată (ok, mint, am mai văzut fregată, dar în portul Constanţa, iar vasele pe care le-am văzut pe Dunăre nu prea semănau cu astea), după care ne întoarcem la maşină.

Next stop: Split.

Feribotul nostru (adică bac-ul, cum ar veni) spre Insula Vis porneşte de aici. Înainte de a pleca însă spre Vis, vreau să vizităm un pic Split-ul, pentru că aici se află Palatul lui Diocleţian, datând din secolul 4, şi care este trecut pe lista UNESCO.

Odată ajunşi în Split însă, am avut un şoc. Iniţial am crezut că e aşa mare nebunie doar pentru că e duminică, însă a doua zi am putut observa clar că nu e aşa.

Străzi foarte aglomerate, plin ochi de turişti, iar zona din care se ia feribotul e o adevărată nebunie.

Înainte de a vizita Palatul lui Diocleţian, am zis să parcăm, să ne luăm bilete pentru ferry şi apoi să ne plimbăm.

Aşa că am intrat liniştiţi în parcarea centrală. O dată ajunşi la ghişeul de bilete pentru ferry, am avut două mari surprize. În primul rând, avem ferry în două ore, şi doamna de la caserie ne spune că putem parca maşina în coloana pentru ferry şi să o lăsăm acolo. Doar să ne întoarcem cu vreo 45 de minute înainte. Ceea ce însemna că nouă ne rămâne cam 1 oră ca să vizităm palatul. Greeaat! Şi nu numai asta, dar ne-am băgat maşina în parcare degeaba, şi evident că pentru 10 minute cât am ţinut-o acolo am plătit 10 kn, cât pentru 1 oră (ţeapăăă!). Double great!

Ca paranteză, acuma îmi dau seama cât de aerieni am fost şi cât am riscat necăutând dinainte programul feriboturilor, pentru că pentru insula Vis sunt doar 2 curse pe zi, iar pe asta am fi putut-o pierde foarte uşor dacă am fi ajuns cu doar 1 oră mai târziu. Ca să nu mai zic că dacă era mai aglomerat probabil îl pierdeam pe fondul lipsei de spaţiu pe ferry. Well… norocul prostului cum ar veni.

Acuma, după ce că aveam 1 oră, am mai şi pierdut vreo 15 minute aiurea pentru că nimeni nu era în stare să ne zică unde trebuie să lăsăm maşina pentru cursa noastră de ferry. O nebunie, cu ziceam. Iar după ce am găsit pe cineva să ne spună, am aşteptat o grămadă ca să ne poată da VOIE să ne aşezăm în coloană. După aia am şi greşit coloana… eh… o poveste întreagă. Acuma na, noi nici nu mai fusesem niciodată cu ferry, nu e ca şi cum aveam experienţă. Plus că pe mine mă ia durerea de cap numai dacă tre să mă urc pe bac să trec Dunărea, darmite când e vorba de ditamai feribotul.

Mă rog, cu tot cu asta şi cu faptul că a trebuit să schimbăm nişte bani că iar nu mai aveam nicio kună amărâtă, am rămas cu vreo 45 de minute pentru vizitat.

A, dar să nu uit, a doua surpriză constatată în timp ce stăteam la coadă la bilete a fost că diveritele categorii de bilete sunt în funcţie ŞI de înălţimea maşinii. Deşi mă aşteptam, căci de, e firesc, să depindă de lungimea maşinii, am constatat cu mare tristeţe că dacă ai maşină de lungime obişnuită, dar e mai înaltă de 2 metri, tre să plăteşti aproape dublu decât în mod normal.

Şi cum noi aveam portbagaj pe maşină, ne încadram foarte frumos la categoria 2. Deh, nu mai fusesem cu ferry, nu ştiam cum e, aşa că am zis frate, dacă-i musai, îi musai, şi am decartat banul. De fapt cardul :))

Revenind, pentru a intra în Palatul lui Dicoleţian, am trecut printr-un adevărat bazar. Exact ca la piaţă la Obor, ceva de genul. Mi-am pus mâinile în cap. Din nou, am speram că e aşa doar pentru că e duminică, dar nu.

Odată intraţi în complexul istoric, m-am mai potolit un pic. Aici e altă lume. Afară nebunie, în interiorul zidurilor Palatului Diocleţian, istorie. Pentru asta pot sa spun că pe de o parte mi-a plăcut Split foarte mult, pe de alta mi s-a părut groaznic.

Am ochit imediat turnul cu clopotniţă (St. Domnius) şi m-am declarat extaziată că am văzut sus nişte oameni. Deci se poate urca!!! Pe eeeel! (Ura mea pentru cei ce au hotărât să nu se urce în turnul din Zadar duminica a crescut simţitor.)

Până sus se urcă printr-un labirint tare fain de scări, o parte din piatră, pe culoare strâmte, şi o parte metalice. Sus… nu pot să vă spun ce încântată am fost. Să vii aici şi să nu urci în turn îmi pare o mare pierdere. Convingeţi-vă singuri:

Uuuu, dar ce o fi steguleţul ăla înfipt? Oare se poate ajunge acolo?? Pariez că se vede super fain palatul de acolo.

Ca să înţelegeţi mai bine cum arăta acest palat acum muuulţi, mulţi ani:

O bijuterie, zic.

Din turn se vede portul.

Abia acum îmi pică de fapt fisa, amintindu-mi ce scria pe biletul nostru de ferry: navele astea imense pe care scrie Jadrolinija sunt feriboturi!! O navă exact ca astea văzusem în Zadar şi mă minunam eu ca boul la poartă nouă, neştiind că peste câteva ore o să mă urc pe una la fel.

Acuma să vă zic cum ne-am mai luat noi încă o ţeapă (încă neştiind că de fapt era a treia pe ziua de azi, nu doar a doua. Pe a treia vi-o explic mai încolo).

Grăbiţi fiind să urcăm în turn, ne-am înfiinţat la prima coadă de bilete văzută şi am cumpărat ce se vindea acolo: adică un bilet combinat, turn + încă nişte chestii prin biserică de care nu prea ne interesa pe noi, mai ales pe fuga pe care eram.

Asta ca să constatăm la coborâre că pentru turn mai era o intrare, de unde puteam cumpăra bilet numai pentru turn, evident, mult mai ieftin. Turişti fraieri, cacing!

Acuma, în apărarea noastră, chiar dacă nu ne grăbeam, nu cred că îmi imaginam eu că existau două intrari pentru turnul respectiv, decât dacă eventual aş fi citit dinainte de ţeapa altora pe un blog, aşa cum faceţi voi acum de altfel :) Atâta doar că eu înainte de nuntă numai timp de căutat informaţii pe bloguri n-am avut, iar în frunzărerile mele oişnuite a blogurilor pe care le citesc în mod normal, nu am găsit informaţia asta.

Moving on. După turn nu ne-a mai rămas cine ştie ce timp, aşa că ne-am plimbat puţin pe străduţe, încântaţi de labirintul format, labirint care la un moment dat ne-a dus la o ţâşnitoare cu buton, ascunsă un pic de văzul turiştilor.

Constatând cu frustrare că nu mai avem timp şi trebuie să fugim spre maşină ca să nu blocăm coloana dacă porneşte, am concluzionat că a doua zi când ne vom întoarce de pe insulă rsă evenim ca să mai explorăm puţin centrul istoric, pentru că e bestial. Mult mai fain decât se poate vedea din poze.

La maşină ajungem cu puţin timp înainte să se dea drumul la îmbarcare. Coloana începe să se mişte, şi când  ne vine rândul, ne dăm seama de ţeapa numărul 3. Vreţi să o aflaţi şi pe asta?

Păi, e simplu, ne-am luat ca fraierii bilet pentru maşină cu înălţimea peste 2 metri, crezând că… pana mea, o avea feribotul ăsta două încăperi, una mai joasă alta mai înaltă, ce ştiu eu? Dar de unde? Am intrat toţi în aceeaşi “burtă”, şi am fi putut să ne luăm liniştiţi bilet pentru maşină normală, că nu ne zicea nimeni nimic. Ceea ce am şi făcut pentru întoarcere, evident.

Intrăm în burta vaporului

Bani pierduţi, moving on, asta e, trebuie să trecem peste, căci nu avem încotro. Şi trecem foaaarte repede peste, pentru că odată ce parcăm maşina în burta feribotului, eu deja mă simt ca pe Titanic.

Din pântece şi până sus pe punte trebuie să urci o mulţime de scări, şi durează o grămadă. Desigur, există şi lift, dar de ce ai face asta??? Unde mai e funul???

Sunt ca un copil mic: Maaaaamaaaa, ce vapor maaaaaare! Eu fiind din Galaţi, şi având un bunic care organiza festivităţi de premiere pe vapor pentru concursurile de şah la care era arbitru, m-am plimbat un pic cu vaporul pe Dunăre, dar cum să vă zic…. vaporul ăla de m-am dat eu cu el pe Dunăre ar încăpea cu tot în vaporul ăsta. Feribotul ăsta l-ar mânca la micul dejun şi ar zice că nu s-a săturat! :)

Însă deşi e imens feribotul, spaţiul de pe punte nu e foarte mare. Deh, are spaţiu mult pentru maşini, nu e vas de croazieră pentru oameni.

Eu nici n-am apucat bine să zburd pe toate punţile, încă mă învârt ca o muscă fără cap, şi unii deja se instalează pe băncuţe, iar alţii (nu le-am făcut poză) se dau cu cremă şi se instalează la plajă.

Feribotul o ia în sfârşit din loc, şi eu, cu gura până la urechi, mă întorc şi-zic lui Cristi:

Suntem pe Titaaaaaniiiiic! :D :D 

Da el, ca un pragmatic care este: 

– Eşti sigură că vrei să fii pe Titanic??
:))) True, true, dar uiteeee, au băci de salvare!
Da, şi pe Titanic aveau! :)
– Well…Taci şi bucură-te!

Split

 După ce fac vreo 1247 de poze PESTE TOT, mai ales că Split-ul lăsat în spate arată fenomenal, îmi dau seama că mor de cald. Singurul loc acoperit de pe punte unde sunt băncuţe e un pic cam aglomerat, dar oricum, chiar şi acolo este extrem de cald, aşa că ne hotărâm să coborâm la un nivel inferior, unde e un fel de sală cu mese. Îmi aduc o carte din maşină, şi mă pun pe citit. Nu de alta, dar înainte de asta am îndrăznit să întreb un băiat de la bar cât facem până pe insulă, şi mi-am adunat făcile de pe jos: 2 ore şi 20. Jesus Madre de Dios! Mă aşteptam să fie cam 1 oră jumate, dar nici chiar aşa. Ok, bine măcar că m-a dus capul să-mi iau carte la mine.

După ce ne desprindem de port…. o imensitate de vreo 2 ori cât feribotul nostru se arată la orizont. Ăla da vapor mare! :)

Două ore mai târziu, scoatem iarăşi capul de la cutiuţă, ne apropiem de Vis. Operaţiunile de intrare în port durează destul de mult, dar nu ne supărăm, numai bine că avem timp să mai facem ceva poze. Avem la ce.

Vis
Portul Vis

Pe ferry am încercat să descifrez un program de curse găsit pe un perete, dar am eşuat lamentabil să înţeleg limba croată şi excepţiile lor. Aşa că primul lucru după ce ne-am dat jos de pe ferry a fost să merg să cumpăr bilete pentru a doua zi. Nu de alta dar ne-am dat seama că nu e de glumă, plus că după juma de oră de zgâit la programul cela, începusem să suspectez că pentru mâine ar fi doar un ferry pe la 12 şi ceva şi încă unul pe la 17, şi dacă era aşa, nu ne permitem să îl pierdem pe primul. Cum parcatul în portul Vis e o commplicăţenie şi mai mare, l-am lăsat pe Cristi parcat ilegal undeva, şi m-am dus singură să iau biletele. Bănuielile mele s-au adeverit: avem ferry a doua zi pe la 12. Minunat, nu stăm pe insula asta nici 24 de ore! Well… asta e.

Iau biletele de ferry, de data asta pentru maşină mică, logic, după care dau să caut un Tourist office ca să întreb de bărcile care pleacă spre Blue Caves, pentru că dar dacă la 12 avem ferry şi noi suntem cazaţi în partea cealaltă a insulei, vreau să aflu cât durează excursia ca să ştiu dacă ne luăm gândul sau chiar avem şanse să o facem.

E cam nebunie în portul ăla, sunt zeci de panouri cu tot felul de chestii scrise pe ele, dar mergând eu aşa pe trotuar, văd un fel de Birou de turism. Bag capul pe un geam, şi întreb pe oamenii de la birou dacă mă pot ajuta cu ceva.

Unul dintre ei îmi răspunde: Sure, but please come in and take a seat.

Abia atunci îmi pică fisa. Eu băgasem capul pe o fereastră, nicidecum pe un ghişeu :)) Oamenii săracii nu aveau aer condiţionat şi stăteau cu ferestrele larg deschise. Ştii, e ca şi cum ai locui la parter şi ai avea biroul cât de cât lângă geam, şi te-ai trezi cu unul care baga capul pe geam să te întrebe ceva :))

Omul foarte drăguţ, îmi dă toate informaţiile de care am nevoie, îmi dă şi un pliant cu firma organizatoare de excursii spre Blue Caves pe care mi-o recomandă, şi plec mulţumită, căci îmi spune că excursia durează doar 1 oră şi prima cursă e la ora 9. Deci am avea timp.

Pfiu, în sfârşit am rezolvat cu toatele. Şi acum, să trecem la surpriza lui Cristi. Îl păcălisem că abia mâine facem baie, dar de fapt acum setez GPS-ul pe coordonatele găsite pentru Plaja Stiniva şi zic hai să merem.

– Unde mergem??
Surprizaaaaaaaaa! :D :D

Din portul Vis începem să urcăm nişte serpentine super faine, căci vorba aia, insulă insulă, mare mare, dar şi munte munte :) aşa că pun pe volum maxim piesa mea preferată (care a devenit imnul lunii noastre de miere) şi bag o filmare.

Nu e cine ştie ce, dar eu iubesc filmuleţul ăsta (şi mai am unul, făcut a doua zi) pentru că îmi aduce aminte de atmosfera şi spiritul lunii noastre de miere :)


Ca să ajungenm la Stiniva trebuie să parcăm maşina undeva de unde trebuie mers apoi pe jos. Iar “mers”… e understatement. Este de fapt un traseu marcat de 15 minute, care la dus înseamnă o coborâre pe grohotiş, iar la întoarcere… o urcare numai bună de făcut poftă de mâncare, în caz că lipsea.

După ce i-am pus în braţe geanta de plajă, supriza a cam fost spulberată, dar tot nu înţeegea de ce l-am pus să meargă cu ea pe umăr pe un traseu?!?

Acuma, în apărarea mea, nu vă imaginaţi că am stat să o aleg special! Că doar nu-s chiar dusă cu pluta, dar ce să fac eu dacă aşa e plaja Stiniva?!

Ca fapt divers, se pare că o dată ce am dat cu nasul de mare, am cam uitat de spiritul nostru munţoman şi, deşi ştiam că se coboară pe o potecă cu grohotiş şi destul de abruptă, am coborât în Crocşi. Ceea ce e un fel de papuc, dar la care aveam şi baretă în spate. Este evident că am înjurat de mama focului, şi vă sfătuiesc să coborâţi totuşi măcar cu nişte teneşi (că doar nu sunt nebună să vă zic să coborâţi spre plajă în bocanci), nu de alta dar în papuc piciorul se mişcă, alunecă, şi pe grohotişul ăla a trebuit să fiu atentă la absolut fiecare pas ca să nu îmi rup gâtul.

Cum a fost prima baie? Genială!

Am ajuns din păcate un pic cam târziu, şi localizarea plajei face să fie luminată doar o parte din zi, înspre seară fiind umbrită parţial, iar noi am ajuns aici abia pe la ora 18.

Din fericire erau foarte puţin oameni acolo, 1 la mână pentru că pentru mine asta înseamnă plajă de vis, şi 2 la mână pentru că dacă ne vedea mai multă lume cred că apăream şi pe youtube. Să ne fi văzut ce fel arătam, albi ca varul peste tot mai puţin pe mâini, cu o dungă clară, ca nişte tractorişti care au muncit toată vara. De fapt noi aveam mâinile negre de pe munte, dar nu ştia nimeni asta. Plus că indiferent că ştia sau nu, tot eram de râsul curcilor. Eu ca eu, dar la Cristi era diferenţa aşa de mare, că nici eu nu mă puteam abţine să râd.

Well… munţomanii la mare, ce vă ziceam? :)

După ce ne-am făcut pofta, a urmat urcarea înapoi la maşină. La final, chiar că muream de foame. Am ajuns destul de repede în Komiza, celălalt oraş de pe insulă, unde aveam cazare. Înainte de a găsi cu greu un loc de parcare (pentru că jumate din oraş e pietonal, şi cazarea noastră era pe o stradă în care nu aveam acees cu maşina), se petrece faimoasa fază cu „Ioaaaanoooo, iar te-ai îmbătat?„, pentru că greşim o intrare.

 

 
Ajunşi la poarta cazării, dăm să întrebăm stânga dreapta, căci asta e doar un guest house, nu există recepţie, proprietarul locuieşte în altă parte. După ceva timp, un vecin îl cheamă pe proprietar, care soseşte destul de repede.

Omul săracu ne zice că a fost la staţia de autobuz să ne aştepte “but you didn’t come”. Hai nu zău.

– And I also called you.

Eu: really???

Şi scot inoncentă telefonul din geantă, la care cred nu mă mai uitasem de vreo 2 zile :))) Mda, constat că am vreo două apeluri piedute de la un număr de Croaţia.

Ridic capul la fel de inocent şi zâmbesc larg… “You know…. we’re on our honeymooon!” [imaginaţi-vă aici zâmbet tâmp de nevastă proaspătă cu capul în nori].

Oricum, nu era nevoie de teatru, tipul e foarte de treabă şi înţelegător, cu doar câţiva ani mai mare ca noi, cred, şi ne conduce în cameră. Totul e super ok, îi dăm banii, după care îi spunem că murim de foame, dacă ştie să ne spună un local bun de mâncat.

– Oh, come with me, I take you!

Bingo! Pe drum de la vilă şi până în centru, deşi nu durează decât 10 minute, vorbim câte şi mai câte, şi ne spune tot felul de secrete pe care numai un localnic la poate şti. Îmi place la nebunie că într-un timp atât de scurt, vin peste tine atât de multe informaţii faine, că te copleşesc.

Ajungem destul de repede în port, după care o ia pe nişte străduţe spre restaurantul la care vrea să ne ducă, şi repede îmi dau seama că trebuie să fim atenţi ca să nu cumva să ne pierdem şi să nu ştim să ne întoarcem

Eh, dar nu e chiar aşa de grav, e destul de mic orăşelul, oricum. Ajunşi la restaurant, gazda noastră intră să vorbească cu chelneriţele (cu care observăm că se cunoaşte) şi ne aranjează să ne ocupe o masă, pentru care să ne întoarcem peste juma de oră, pentru e super full. Super full înseamnă papa bun, deci ne bucurăm, îi mulţumim mult pentru ajutor, şi plecăm să ne mai învârtim un pic prin port.

Primul lucru pe care îl facem este să mergem la ghişeul firmei de excursii pe apă pe care mi-o recomandase domnul din Vis mai devreme. Ei stau toată ziua aici, chiar şi seara, pentru că ies mulţi turişti la plimbare şi îşi pot rezerva locuri pentru a doua zi. La ghişeu e un băiat tânăr, dar care vorbeşte destul de bine engleză. Când mă apropii, deja aud că vorbeşte cu alţi clienţi de Blue Caves. Le spune că astăzi a fost vreme rea pe mare, şi din cauza asta nu s-a putut face excursia. Şi mai rău, prognoza pentru a doua zi e la fel.

Când termină cu ei, mă apropii şi eu, dar mă fac că nu am auzit. Momentan nu vreau să accept că nu o să ajungem la Blue Caves. Îmi spune acelaşi lucru, însă tot îmi aruncă o mică speranţă de care mă agăţ cu toate puterile: Come tomorrow morning, maybe the forecast changes.

Evident că şansele să se schimbe prognoza în doar câteva ore sunt foarte mici, dar… speranţa moare ultima.

Mai avem timp. Plimbându-ne prin zona portului, observăm nişte scaune aranjate ca pentru un concert. Hmmmm, oare ce s-o pune la cale?

Apoi, dăm de o intrare într-o clădire cu turn. Uşa e deschisă. Hmmm, hai să intrăm. Este de fapt un muzeu al pescarilor (sau aşa ceva) pentru că Komiza este un fost sat de pescari. Nu ne ia mult şi observăm nişte scări pe care se poate urca. Niciodată n-am mai urcat într-un turn noaptea. Uuuu, this is exciting! Mai ales că nu mai e aproape nimeni altcineva înăuntru cu noi, şi din cauză că e şi noapte, vizita devine un pic spooky, ca într-un castel prăsit, dar foarte interesantă!

Next thing you know, privim portul Komiza de sus.

And neeeext thing you know, ne înfigem într-un platou mixt de peşte, căci vorba aia, merităm şi noi un pic de răsfăţ! 

După o masă genială, coborâm de la restaurant (ah da, am uitat să vă zic, restaurantul era de fapt o terasă undeva la etaj, de unde vedam marea. Magic!) şi auzim muzică. Apăs pe REC la aparat şi merg. Ahaaa… deci pentru asta erau scaunele:


 Hai, noapte bună că a fost o zi luuuuungă!


Vizualizaţi Honeymoon ziua 27 pe o hartă mai mare

_____________________________________________________________________________________

Utile:

1. În Croaţia se plătesc taxe de drum pe diverse autrostrăzi. Moneda oficială este Kuna.
Taxe de drum: Autostradă Zadar – Split: 78 kn

2. Benzină: aprox. 1.4 euro – l

3. Parcări: – 12 kn – oră în Zadar – 10 kn – oră în Split

4. Cazare: – 30 euro – cameră dublă cu baie pe hol la Pansion Grururic în Korenica
– 65 euro – camera dublă pe Insula Vis, în Komiza

5. Obiective turistice – diverse bilete: 
– Bilet complet pentru Catedrala St. Domnius, palatul Diocletian, Split: 35 kn – persoană
– Bilet ferry Split – Insula Vis (1 dus): 54 kn – persoana şi 370 kn – maşină normala (preturile variază in funcţie de dimensiunile maşinii).

_____________________________________________________________________________________
Mulţumim pentru susţinere Sony, Kingston, Portbagajul.ro (Inchireri portbagaje), Casa de traduceri (casadetraduceri.ro), cat si prietenilor care ne-au primit la ei acasă sau ne-au împrumutat echipamente montane: Mihai Mares (outdoor-events.ro), Ana Maria ChitoiuFlorin Sasca, Dan Chitila (danchitila.ro) si Daniel Ionescu.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. O adevărată epopee :))
    Toată lumea îmi spune cât de bine se simt influențele din Italia in Croatia (in arhitectură) și văd și din pozele tale că lumea nu se înșeală, chiar sunt multe, multe infuențe italiene pe coastele Mediteranei.. :)

  2. O epopee care merita citita zic :)

    Pai da, Split, de fapt o buna parte din Croatia, a fost o lunga perioada sub stabinirea Republicii Venetiene, deci e firesc sa se vada influentele. Nu avea cum sa se insele lumea :)

  3. Apropos de muntomanii la munte, am si eu o istorie asemanatoare. Dupa o saptamana de Apuseni cu punct culminant pe Cheile Galbenei am ajuns la mare, la Vama Veche. 9 personaje albe ca branza si pline de vanatai intinse la soare. Eram o aparitie :))

  4. Buna,Alexandra! Nu am vazut mentionat de catre tine nimic despre Orga Marina din Zadar. Sa nu-mi spui ca nu ai ascultat glasul valurilor…este …unic! Daca totusi n-ai facut-o,cu prima ocazie TREBUIE sa indrepti eroarea! Eu si sotul meu am aflat despre acest obiectiv – care da unicitate orasului – de la dna unde am fost cazati in zona lacurilor Plitvice. Cand a aflat de la noi ca traseul nostru nu trece prin Zadar, a insistat sa ne schimbam planurile cu o vizita aici. Ne-a spus de Orga, de oras…de faptul ca Zadar este special si trebuie sa vedem pe viu de ce…Seara cand am ajuns noi, marea era calma,foarte calma si nu am descoperit nimic special cu exceptia Cercului Solar care alaturi de orga reprezinta obiectivul nr.2, unicat,al Zadarului…Am vazut la tine ca ai postat foto cu Cercul Solar ziua.Sper sa fi avut ocazia sa-l fi vazut seara,cand totul este magic.Se transforma intr-un ”covor”multicolor cu mii si mii de fete noi,un fel de orga de lumini…noi am avut norocul sa prindem in mijlocul lui niste tineri ce cantau la chitara muzica medievala ”asortata” cu desenele Cercului Solar si totul a fost de poveste…Dar sa revin la orga…a doua zi am revenit in port si am ajuns in apropierea Cercului Solar,din nou,numai ca de data asta erau valuri si ca atare orga functiona…ascultand muzica ”cantata” de valuri cu ajutorul ”orgii” nu ne venea sa mai plecam…este ceva absolut fabulos…de altfel ambele obiective apar pe harta orasului – pe care noi am obtinut-o gratuit de la hotelul unde am fost cazati o noapte…Spune-mi ca ai avut ocazia sa savurezi la propriu magia! In caz contrar,cum spuneam mai sus, TREBUIE sa revii! MERITA!

    • Buna!

      Nu mi-am dat seama ca n-am mentionat. Sincer nu imi mai aduc aminte asa de bine, dar cand am fost langa Orga, nu cred ca se auzea mare lucru. Probabil nu erau valuri.

      Seara insa nu am fost, noi am stat in Zadar doar vreo 2 ore in cursul zilei. Asa cum am scris in articol, am plecat apoi mai departe spre Split si Insula Vis.

Comentariile sunt închise.

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei