Rezervatia de ursi LiBEARty Zarnesti – zambete si lacrimi

Sâmbătă seară, după vizita de la Rezervaţia de urşi de la Zărneşti, am vrut să vă scriu cât mai repede despre cât de impresionată am fost de tot ce am văzut şi am auzit acolo, dar din păcate am avut o zi mult prea plină şi nici netul nu îmi permitea foarte multe. Plus că vroiam să scriu în linişte, să îndepărtez orice alt gând, pentru a reuşi să vă transmit exact ce am simţit eu acolo. Nu ştiu dacă voi reuşi, cel mai probabil nu, dar voi încerca. În plus, ieri a fost de asemenea o zi foarte interesantă, în care am vizitat Schitul Bran de la Şimon şi Peştera Valea Cetăţii Râşnov, despre care o să vă povestesc de asemenea.

Am plecat vineri seară spre Bran, la invitaţia J’Info Tours, alături de colegii mei bloggeri Cezar, Roxana şi Alex, Anda, Florin, Cătălin şi Elena. Daca pe primii îi ştiam deja de multă vreme, pe Cătălin şi Elena abia acum i-am cunoscut pentru prima dată, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Ei au un blog destul de nou, wish2go.wordpress.com, şi fiindcă sunt şi ei un cuplu ca şi mine şi Cristi, cărora le stă mintea numai la călătorii, cred că avem multe în comun. De data asta n-am apucat să vorbim prea mult, dar sperăm să recuperăm data viitoare.

Seara pe întuneric am ajuns la Pensiunea Valea Arginţilor, unde doamna Carmen Pavel ne aştepta cu planul făcut pentru următoarele două zile. M-am simțit un pic cam ca în tabără sau excursie cu doamna învățătoare, când ne ducea la diverse obiective şi noi ne încolonam 2 câte 2 către autocar sau microbuz. Ceea ce e total neobişnuit pentru mine, adică să fie altcineva in charge cu programul, însă m-am lăsat dusă de val şi am ajuns în nişte locuri extraordinare.

Sâmbătă, pe un vânt de aproape ne lua pe sus, mai ales pe unii dintre noi care mai aveau puţin şi luau pietre în buzunar, am plecat spre Rezervaţia de urşi LiBEARty de lângă Zărneşti. Venind dintre Râşnov spre Zârnești, înainte de jumătatea distanței, veți vedea un indicator pe partea dreaptă a drumului, de unde începe și un drum forestier.

În scurt timp apare și un pod metalic, pe care șoferul microbuzului n-a vrut să riște să-l treacă (e un pic delicat), dar pe care o mașină obișnuită îl poate traversa. De la pod și până la intrarea în Rezervație sunt aprox. 2,5 km, ceea ce înseamnă cam 30 de minute de mers pe jos.

Vremea nu a fost chiar ideală, dar natura făcea suficient spectacol, slavă Domnului!

Pe timp de iarnă rezervaţia poate fi vizitată doar sâmbăta şi duminica, cu intrări la ora 11 şi la ora 13, iar în timpul săptămânii doar pentru grupuri de minim 10 persoane, cu rezervare prealabilă la telefon: 0731 334 781 sau 0268 471 202. Vara cred că e în fiecare zi.

Acum că a rezolvat cu toată logistica, să vă povestesc de fapt ce este mai important. Eu auzisem înainte de Rezervaţia LiBEARty, probabil de la televizor, însă nu reţinusem şi nu ştiam exact care e treaba.

Nu ştiam de unde provin aceşti urşi, de ce sunt “ţinuţi” aici, şi chiar eram uşor indignată, însă vroiam să mă lămuresc. Odată ce am început să vorbesc cu ghidul şi, mai ales, când am văzut filmuleţul care este prezentat ca parte a vizitei, pot să zic că aproape am amuţit.

Bine, iniţial l-am “terorizat”, cu toţii de fapt, pe ghid cu o rafală de întrebări, după care abia la filmuleţ am amuţit de-a binelea, încercând din răsputeri să nu mă vadă nimeni că plâng șiroaie.

Cum am ajuns în starea asta? Păi la început am intrat și noi în rezervație, veseli nevoie mare, cam ca la zoo. Nici nu intrăm bine și vedem primii urși, undeva aproape de intrare, și atenția ne e imediat captată de un ursuleț care s-a cocoțat sus sus sus într-un copac, și ne privește de la înălţime.

Bucurie mare și veselie, însă în scurt timp am înțeles că Rezervația de urși nu este deloc un zoo. Ghidul nostru ne roagă să facem cât mai puțină gălăgie și să nu ne apropiem de gard. E un băiat cam de-o seamă cu mine (cred) și vorbește calm și rar și se vede că iubește mult ursuleții din rezervație.

Îl întreb de când stă acolo sus ursulețul cocoțat, și îmi zice că de vreo 10 minute. Îl întreb dar e puiuț, nu? Ah, nuuu… are vreo 15 ani.

De fapt aici în rezervație nu sunt pui, sunt doar urși de vârstă medie și adulți în toată firea, cum s-ar zice. Aici în rezervație, NU SUNT DECÂT URȘI SALVAȚI.

Ne spune că pe garduri, plăcuțele acestea din lemn poartă numele tuturor urșilor din rezervație și data la care ei au fost eliberați.

Întreb nedumerită: Dar ce înseamnă urși salvați? Cum adică eliberați?

Eu nu înțelegeam cum urșii ăștia sunt eliberați dacă ei sunt totuși îngrădiți.

Dar am înțeles imediat: acești urși sunt cu adevărat eliberați, căci pentru ei, după chinurile îndurate în cuști minuscule, în care abia aveau loc să se întoarcă, după condițiile mizere și batjocura suportată, aici este libertate. Aici, chiar dacă noi îi vedem din spatele unui gard, ei sunt liberi.

Toată rezervația are 69 de hectare, pe care momentan trăiesc 70 de urși. Noi n-am văzut decât vreo 12-15 urși, și totuși am făcut o plimbare destul de lungă prin rezervație. Nu că aș fi dorit să vedem mai mulți, subliniez doar faptul că aria este imensă.

O mică parte din urși stau adesea aproape de gard, unde şi primesc mâncarea, suferind încă de “sindromul gardului”, aşa cum îl numeşte ghidul nostru. Restul vin la gard doar când e ora mesei, în rest nici nu-i vezi, umblă liniştiţi prin pădure. Ei sunt urşii fericiţi. Dar mai sunt câţiva care, din păcate, au îndurat chinuri atât de multe şi atât de dure, încât încă mai au sechele, încă sunt traumatizaţi.

Ea este Jacksie… Iniţial când o vezi te gândeşti “ia uite la ea… ce jucăuşă e…” dar ea de fapt are traume adânci. Nu face aşa de plăcere, ci pentru că a fost dresată şi chinuită să înveţe să distreze publicul.

Ea este ursuleţul pe care l-am adoptat simbolic, prin acţiunea de Voluntourism a J’Info Tours, m-a impresionat prea tare.

La fel şi Mura, ea este ursuleţul care stă în apropierea clădirii din centrul rezervaţiei, care are rol de clinică. Mura a fost dresată să meargă pe bicicletă, şi a fost batjocorită, îmbrăcată cu rochiţă. Acum are labele din spate deformate din cauza asta. Ştiţi, urşii n-au fost făcuţi să meargă pe biciclete…

Acum, chiar dacă a scăpat de chinuri, nu trebuie să fii expert în mimica feţei urşilor ca să îţi dai seama că încă mai poartă semele traumelor. E tristă…. Sau sper eu doar să mi se pară…

Ghidul nostru ne-a dus până aici la clinică, de pe geamul căreia am putut să o pozăm, unde am vizionat un filmuleţ de doar 10 minute despre rezervaţie, dar care a contat mai mult decât orice altceva.

Filmuleţul spune povestea nu tristă, ci extrem de tristă din spatele rezervaţiei, poveste pe care nu numai nu vroiam să o aud niciodată, ci nu vroiam să fi existat vreodată subiectul pentru ea. Şi cu ocazia asta vă sfătuiesc să veniţi să vizitaţi, şi implicit să vizionaţi clipul, care face parte din vizită, doar dacă sunteţi siguri că voi şi/sau copiii vostri cu care poate veniţi aici sunteţi pregătiţi. E un fel de avertisment similar cu cel de la ştiri: Atenţie, urmează imagini şocante!

Noi n-am primit însă avertizarea asta, şi recunosc, a fost destul de dur, cel puţin pentru mine. Am fost atât de şocată încât nu am reţinut foarte bine tot ce a spus povestitoarea, dar pot să spun că încă îmi mai sună în cap anumite fraze. Imaginile se succedau destul de repede, însoţite de cuvinte precum “urşi batjocoriţi şi chinuiţi” şi când am aflat de povestea ursoaicei Maya am înlemnit.

Maya a fost un urs ținut ilegal la un hotel din Bran, care după ani buni în care a fost ținută într-o cușcă infectă, efectiv s-a sacrificat, rozându-și propriile labe până la os, timp de mai multe luni, pentru că n-a mai suportat traumele la care a fost supusă. A murit în brațele celei care apoi, în numele ei, a înființat această rezervație, și care a luptat din răsputeri an după an, să aducă aici toți urșii deținuți ilegal și chinuiți din România. Și a reușit, sper, să îi aducă pe toți, însă se mai tot găseşte câte unul, câte unul, căci ultimul urs a venit în rezervație chiar luna trecută. Am citit articolul acestadin 2011, când, după cum puteți citi, în rezervație erau la vremea aceea 58 de urși, și mai aveau de salvat 20. Acum sunt 70.

Cred că nu greşesc când spun că toţi am fost impresionaţi de acest filmuleţ. Când s-a încheiat, stăteam cu toţii şi ne uitam la ecranul gol al televizorului, şi nimeni nu putea să zică nimic, să schiţeze niciun gest. Era o tăcere mormântală.Cu greu am revenit, de parcă cu toţii ne-am fi trezit atunci dintr-un vis urât.

Din păcate pentru ursuleţi, n-a fost niciun vis, a fost realitate, şi ce e şi mai grav, pentru unii încă mai este probabil. În prezent sunt convinsă că încă mai sunt ursuleți deținuți ilegal de diverse persoane fără cap, mai sunt animale chinuite în circuri, ba chiar și în unele grădini zoologice cu condiții mizere, cum ar fi chiar grădina zoo de la Băneasa de exemplu. Și acum îmi amintesc că am văzut acolo în 2008 un urs atât de trist încât aveam impresia că dacă mă uit atent o să îl și văd că plânge.

În momentul acela mi-am promis că nu o să-mi duc niciodată copiii la circ cu animale (care sper să dispară de tot cât mai curând posibil, și asta nu se poate întâmpla decât dacă lumea nu le mai dă bani pe bilete) şi nici la grădini zoologice care îşi bat joc de animale. Și sper că și voi veți face la fel.

Știți cum sunt dresați urșii să danseze? Pe o tablă încinsă, care le arde tălpile. Și asta e doar unul dintre chinurile la care au fost supuși urșii care au fost aduși aici. Unii au fost înțepaţi în ochi, alții bătuţi şi câte şi mai câte. Trebuie să fii un om absolut cretin ca să te distreze aşa ceva.Niciun suflet de animal sau de om, sau de ce vreţi voi, nu merită chinuit, dresat, închis în 2 metri pătraţi, batjocorit, pentru nimic în lume.

Există atâtea forme de divertisment pe lumea asta care nu implică a chinui pe absolut nimeni. Mii şi mii de forme. De ce ar trebui să mai existe asemenea barbarie pe lumea asta, de ce răspunsul idioţilor care îi ţineau şi îi ţin ilegal este “pentru distracţia turiştilor”? De ce???

Chiar şi acum vă spun sincer că scriu şi plâng în acelaşi timp. Nu mi-e uşor să povestesc despre asta, şi ştiu, poate sunt eu prea sensibilă, dar nu asta e important, ci faptul că trebuie să afle cât mai multă lume despre asta. Și poate unora nu le va veni să plângă, dar cred că trebuie să fii de piatră ca să nu te impresioneze măcar puțin, dacă nu mai mult.

Și am vrut să vă povestesc asta și pentru că în fond și la urma urmei, totuși povestea nu este doar una tristă, ci și una cu un soi de happy end, măcar pentru urșii salvați. Pentru că în final, așa cum am spus și în titlu, am plecat de acolo cu lacrimile șterse, și cu zâmbetul pe buze, pentru că la nici 100 de metri de ieșirea din rezervație, ne-a fost dat să vedem ceva ce poate pentru ghidul nostru e ceva obișnuit, dar noi nu cred că am mai văzut sau că vom mai vedea vreodată așa ceva: doi urși jucându-se.

Toată lumea a încremenit pe loc, și a început să pozeze și să filmeze. A fost un moment unic, pe care din păcate n-am reușit să îl prind nici pe filmare, decât foarte puțin, și nici în poze, de emoționată ce eram. La început efectiv mă uitam și nu îmi venea să cred ce noroc am să văd aşa ceva.

Asta e una dintre cele 3-4 poze pe care le-am făcut, focalizată prost, desigur, după care Cristi a văzut că nu-s în stare să fac altceva decât să casc gura, şi a luat aparatul să filmeze un pic.

Din păcate n-am prins chiar cel mai frumos moment, când, dacă vreţi să mă credeţi, se pupau.

Oftez. Am reuşit să să spun tot ce vroiam să vă spun, şi nu mi-a luat decât vreo 2 ore :) Dar sper că v-am transmis ce mi-am propus să vă transmit. Înainte să vă spun câteva cuvinte şi despre ziua de duminică, răspund la întrebarea pe care o aveam când am ajuns la rezervaţie, şi pe care poate vi-o puneţi şi voi. De ce sunt urşii „ţinuţi” aici? De ce a fost nevoie de această rezervaţie şi urşii nu ar putea fi eliberaţi în natură?

Ghidul mi-a răspuns: pentru că ei trăind atât de mult (unii practic toată viaţa) în captivitate, nu ar putea rezista în sălbăticie. Nu s-ar descurca. Şi sunt mult prea obişnuiţi cu oamenii şi ar veni peste gospodării, s-ar aciua pe lângă restaurante, şi probabil ar face stricăciuni sau mai rău. Aici, ei sunt fericiţi. Au foarte mult spaţiu în care se plimbă, se lăfăie, se joacă şi… fac băiţă. Da, prin toată rezervaţia există multe bazine cu apă, în care ursuleţii se scaldă şi stau cu labele în sus :)

A, şi să nu uit, dacă mergeţi acolo şi vreţi să adoptaţi un ursulet,puteţi face acest lucru. De la distanţă desigur, nu plecaţi cu el :) Costă 5 euro pe lună, şi ghidul vă poate spune care este procedura.

Acum, să trecem şi la ziua de duminică, dacă mai are careva chef :) Eu zic că merită. Am vizitat două obiective foarte interesante, despre care o să vă spun cât mai pe scurt, pentru că deja m-am lungit.

Primul este Schitul Bran din Şimon. Intrând în satul Şimon, din Bran, veţi vedea indicatoare spre Schit. Drumul are câţiva kilometri, urcă destul de mult pe o culme, şi e neasfaltat, dar practicabil. Chiar dacă nu e plăcută hurducăiala, sus răsplata este înzecită.

Schitul are o locaţie de vis, pe o coamă de pe care se vede atât versantul vestic al Bucegilor, cu Vf. Scara și Turnurile Țigănești, cât și Piatra Craiului în toată splendoarea, dar și Masivul Postăvarul și Măgura Codlei.

Schitul este destul de nou și asta se vede, atât în exterior, cât și, mai ales, în interior. Mi-am propus să vin aici și pe timp de primăvară / vară sau toamnă. Încă nu m-am hotărât, toate îmi surâd :)

Trec repede și la al doilea obiectiv, și ultimul din excursia noastră, Peștera Valea Cetății Râșnov, care de asemenea este nouă, fiind deschisă doar de 2 ani. Nu am reţinut care este lungimea totală a peşterii, însă partea vizitabilă e destul de mică, formată în principal din Sala mare. De altfel vizita durează cam 25 de minute, şi se intră din jumătate în jumătate de oră, deci dacă aţi ratat o intrare nu aşteptaţi mult până la următoarea. Între timp eventual poate vreţi să vă daţi în tiroliana amplasată acolo, dar care mie personal mi s-a părut mai degrabă pentru copii (deşi se dădeau adulţi) pentru că e foarte scurtă.

Se poate vizita şi partea speoturistică a peşterii, însă numai cu programare, cu echipament închiriat de la ei şi, evident, cu condiţie fizică şi lipsă de claustrofobie. De fapt trebuie să aduceţi şi dovadă de la medic că sunteţi apţi fizic. Programările se fac la numărul 0722.222.368, pentru grupuri de minim 5 persoane.

Pentru o vizită obişnuită nu e nevoie de programare, se poate merge în fiecare zi, şi costă 15 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii.

Însă motivul pentru care vă recomand eu în special peştera aceasta este altul. Adică vă sugerez, mai degrabă, să mergeţi în weekend (deşi în mod normal nu v-aş recomanda asta), pentru că în fiecare sâmbătă sunt concerte în interiorul peşterii.

E ideal să sunaţi în prealabil ca să spuneţi că veniţi, şi să fiţi acolo la cel târziu 16:45, pentru că spectacolul începe la ora 17 şi ţine 45 de minute. În timpul acesta, desigur, peştera nu poate fi vizitată.

Reţineţi şi faptul că din parcarea amenajată (pe drumul de la Râşnov spre Poiana Braşov) se mai fac 8-10 minute pe jos până la intrarea în peşteră.

În plus faţă de asta, mi-a mai plăcut această peşteră şi din alt motiv, pe care însă nu vi-l dezvălui, pentru că meritaţi să aveţi parte de surpriză. Tot ce pot să vă spun este că e un lucru inedit, pe care toate peşterile cu ghid l-ar putea face, dar totuşi aici e prima dată când întâlnesc aşa ceva. Chiar dacă mergeţi doar la concert, cred că surpriza se face și la finalul acestuia. Puteți eventual să întrebați ceva de genul “știți, am auzit că la finalul tururilor ghidate prin peșteră faceți o surpriză pentru turiști, nu o faceți și acum?” :)

Acestea fiind spuse, cred că v-am povestit suficient despre weekendul nostru la Bran, pentru care îi mulţumesc doamnei Carmen Pavel de la J’InfoTours.

Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre Rezervaţia de urşi LiBEARty, aveţi aici câteva linkuri:

http://bearsanctuary.com/libearty-bear-sanctuary

http://www.ampbears.ro/ro/sanctuar-ursi

http://www.evz.ro/detalii/stiri/schingiuiti-tinuti-in-lanturi-povestea-lui-marinica-si-a-celor-57-de-frati-ai-sai-947819.html

Este prima dată când fac acest lucru, dar am să vă rog, dacă v-a impresionat şi pe voi povestea urşilor din rezervaţie, sa daţi un share pe facebook sau unde doriți voi. Mulțumesc!

Localizarea pe hartă a obiectivelor:

Vizualizaţi Weekend in zona Bran-Rasnov-Zarnesti pe o hartă mai mare

43 comentarii:

  1. Intr-adevar e un articol impresionant… poate cel mai impresionant pe care l-ai scris pana acum pe Blog. Cu prima ocazie cand voi merge in Crai cu masina am sa intru si la Rezervatia de ursi, imi pare inedita ideea sa-l adopti pe unul dinte ei si nu pentru ca “ai ceva al tau” ci pentru ca ai un ursulet pe care il ajuti. Ma bucur de faptul ca, de fiecare data, in tot raul este un bine, vorba aceea.

  2. Foarte frumos articolul! sper sa ajung si eu intr-o buna zi in aceasta rezervatie, care mi se pare o initiativa tare frumoasa …intre timp, am facut o mica donatie, sperand ca astfel am ajutat si eu un urs sa zambeasca :)

  3. Andreea, iti multumesc din suflet! Da, din fericire exista un final fericit pentru cei ce ajung acolo.

    Adriana, multumesc mult! M-a impresionat mult gestul tau! Jos palaria in fata oamenilor ca tine! sper sa fie cat mai multi!

  4. Multumim, Alexandra, pentru recomandare :). Da, nu am povestit prea mult pentru ca noi eram noi “in gasca” si asteptam sa faceti voi primul pas :). Sper sa recuperam data viitoare! O sa scriu si eu despre ursuleti saptamana asta…uff…

  5. Buna Alexandra! Chiar saptamana trecuta ma intreba fiul meu, care are 17 ani, daca nu stiu un ONG unde ar putea face voluntariat, dorindu-si cel mai tare sa se ocupe de animale. I-am promis ca ma interesez si iata, ma trezesc cu articolul tau. Excelenta sincronizarea. O sa mergem si noi sa vedem ursii cat mai curand posibil. Dar pana atunci isi doreste sa participe activ, aici, in Bucuresti la actiuni care privesc animalele. Daca sti ceva in privinta asta, ti-am fi recunoscatori sa ne spui si noua. Multumim pentru articolul asta impresionant!

  6. Buna Marius! Multumesc frumos! Ma bucur ca ti-a placut si mai ales pentru ca m-am sincronizat cu intrebarea fiului tau.

    Este un copil deosebit, felicitari din tot sufletul!

    In Bucuresti exista foarte multe ONG-uri pentru protectia animalelor, si cred ca la oricare dintre ele ar putea fi voluntar.

    Aici este o lista cu toate Asociatiile si datele de contact: http://www.protectiaanimalelor.org/judetul/bucuresti/

    Am mai gasit si pagina asta, in caz ca e nevoie de completare sau doar ca si comparatie: http://www.adoptiipisici.ro/ong-uri-pentru-protectia-animalelor/

    Sper sa ii fie de folos. Aici in Bucuresti sunt mereu actiuni in care poate participa activ, chiar si daca nu e voluntar cu acte cum ar veni.
    Numai anul trecut, cand au fost nametii aceia imensi, s-au facut o serie de actiuni pentru deszapezirea cainilor din adaposturi, care sunt de regula neacoperite din pacate…

    Mult succes!

  7. Bravo Alexandra! Iar eu vreau sa le transmit tuturor natarailor care, cum vad un lucru negativ, spun ‘asta-i Romania’ urmatoarele: ‘Asta-i Romania, nu aia-i Romania!’

  8. De mult n-am mai vazut pe cineva atat de impresionat si afectat de ceva.
    De apreciat efortul celor care intretin aceasta rezervatie.
    Rezervatie… ce cuvant urat in acest caz.

  9. hai ca mi-au dat lacrimile citind. mi-am adus aminte de un documentar care a rulat pe posturile austriece despre niste bulgari care salvau ursi. n-am sa inteleg niciodata de ce oamenii chinuie animalele. si nu, nici noi nu mergem la circ cu animale, in Austria de fapt e interzis daca nu ma insel, mi-as dori sa fie interzisa forma asta de “distractie” peste tot si cei care o practica sa fie pedepsiti!

  10. Mi-au dat lacrimile citind ….
    Ma intreb adesea de unde atata barbarie? Oare unii chiar se nasc cu ea sau o dobandesc? Nu stiu si nu inteleg…dar clar ei nu pot fi numiti oamenii si ar merita la randul lor sa invete sa danseze pe table incinse. Pe bune!

  11. Ai povestit foarte frumos, Alexandra. Iti dai seama ca eu am si filmat documentarul si cred ca-mi tremurau mainile:( Iar la pestera,nu vreau sa stric surpriza, dar cred ca oricine a fost vreodata intr-o pestera neamenajata stie despre ce e vorba. Eu o “patisem” vara trecuta, la pestera Comarnic, si cand am auzit ghidul ce vrea sa faca imi ziceam in gand “oh shit! not again! not again!” Eh, dar am supravietuit. O noua amintire numa’ buna de povestit!:)

  12. Si uite asa am lacrimat eu de dimineata :(..ai facut foarte bine sa povestesti si sa dai precedenta ursuletilor, nu pentru ca pestera sau schitul nu sunt importante sau frumoase, ci pentru ca ei merita toata atentia si tot ajutorul pe care cineva il poate da :).

  13. @Vlad, sunt multe cauze pe lumea asta care impresioneaza, dar de data asta m-am lovit de una care m-a impresionat asa de mult chiar intr-o caatorie, si m-am gandit ca e de povestit aici..

    @Povestivieneze, da, chiar ar trebui sa fie interzise prin lege distractiile astea…
    (ps. o sa te rog pe viitor sa comentezi cu numele tau si cu linkul in spate, ca sa-mi fie mai usor sa comunic cu tine :)

  14. @Larisa, si eu ma intreb acelasi lucru..

    @Anda, uite mie chiar nu mi-a dat prin cap sa inregistrez documentarul, foarte bine ai facut!

    @Ana Maria, oricum rezervatia a fost vizitata sambata si celelalte duminica, deci era ordinea fireasca :) Ma bucur ca esti in asentiment.

  15. Impresionant articol, cei drept! Daca am inteles eu bine, ursii asti au trait in conditii si mai grele decat acum. Nu stiu cat de fericiti sunt ca stau dupa gard, dar presupu ca e mai bine ca inainte.

  16. Ursii NU traiesc in conditii grele ACUM. Au 70 de hectare la dispozitie, ti se pare putin? Au bazine cu apa in care fac baie, primesc hrana de care au nevoie si sunt ingrijiti.

    Ursii din SALBATICIE traiesc in conditii mai grele. Nu le da nimeni de mancare.

    Gardurile limiteaza, daca vrei, doar oamenii, culoarele pe care se pot plimba ei. Ursii au o zona imensa in care se pot plimba.

  17. hmmm, nu pot decat cu openid, daca aleg wordpress imi spune ca “URL contains illegal characters”. vad insa la comentariul anterior ca imi apare linkul… din cate imi dau seama asta e o platforma blogspot (?) si din pacate nu am cont si acolo.

  18. Astia pe care-i vedeti acum ca ies de sarbatori si bat toba aia mare printre blocuri cersind bani daca te vad la balcon… astia, pe vremuri, aveau si urs in formatie.

    Vin cu ursul din padure
    C-amu s-o hranit de mure ,
    S-am venit cu el in sat
    Sa-si castige de mancat ,

    De mancat si-a castiga
    Daca oamenii i-or da .
    Joaca , joaca , Niculai
    Ca ti-a da mosu malai
    Si ti-a da si cucuruz
    Si malaiu lui Bojut.

    Joaca , joaca , Mos Martine ,
    Ca-ti dau miere de albine !

  19. Da, barbari. :( Si e bine ca lumea sa stie de o asa rezervatie, eu de exemplu habar nu aveam, faci treaba buna cu blogul. Spunea cineva mai sus ca suna urat “rezervatie”. E totusi o diferenta, amerindienii au fost bagati in rezervatii ca sa li se poata lua aurul in liniste, aici ursii au un loc “rezervat” astfel incat sa fie protejati. Tot respectul pentru adoptie, sunt bani dati cu folos.

  20. Si pentru ca un ochi rade, altul plange, sa mai punem cateva versuri:

    Foaie verde de malai ,
    Ursul meu e de trei ani ,
    De trei ani si sase luni ,
    Noaptea umbla tot pe drum!
    Ursul meu din Spania
    L-am adus cu sania !
    Joaca , joaca , urs nebun ,
    Ca de nu-ti fac pielea scrum!

    De aici aflam ca ursii din Spania sunt mai lenesi decat ursii nostri :) Dar tot acelasi tratament barbar daca nu joaca :(

  21. Sa nu confundam Romania cu… anumiti membri ai populatiei. Pe aici a fost tara lui Papura Voda, a batut vantul din toate partile. Sa ne multumim cu faptul ca, asa putini cum sunt, cei care au facut rezervatia asta si mai fac inca alte multe lucruri frumoase in Romania, n-au disparut de tot!

    Eu imi amintesc intotdeauna de curba lui Gauss atunci cand am impresia ca ne-au napadit dobitocii. De citit exemplu teoretic de aici, cel cu studentii: http://www.pruteanu.ro/704reflec_files/gauss.htm
    E clar ca aia prosti sunt mai multi. Dar cei destepti sunt mai valorosi, si asta conteaza :)

  22. „O carte poştală – un bilet spre libertate“

    Din 1 februarie 2013, vederi cu ÎNVINGĂTORII, cu ursuleţii de la LiBEARty Zărneşti, la toate oficiile Poşta Română din ţară. Sunt 5 modele, costand 2 RON bucata iar 66% din valoare intra in contul Asociatiei Milioane de Prieteni care vegheaza la o viata mai buna a acestor fiinte.

    Putin cu putin se face mult si, pentru ca nu demult am descoperit serviciul international de schimb de carti postale #Postcrossing, de azi incolo fiecare carte postala care va pleca undeva in lume, din mana mea, va purta cu ea imaginea si povestea unui suflet acum liber.

  23. Dupa primele 2 oficii postale din Brasov, in care am intrat azi si nu aveau cartile postale (nici nu stiau de proiect), am pus mana pe telefon si am aflat ca mai trebuie sa asteptam un pic, nu foarte mult, pana intr-o luna, pana ce vor ajunge la vanzare.

    Ca in multe alte cazuri, vestea circula mai repede decat fapta, nu-i nimic, important e ca vor ajunge, le-am facut curioase si pe doamnele de la oficii iar la departamentul de distributie al Postei din Brasov, se stie despre program.

  24. Pingback: Idei pentru oameni darnici | 1001 călătorii

  25. Buna Alexandra, uite ca vreau sa iti mai fur o idee de calatorie pentru sf de februarie :) – un weekend in zona Simon. Spune-mi te rog daca ti-a lacut la Valea Argintilor, ca as merge directla ei. Merci frumos!

    Am citit si povestea ursilor chinuiti :(, sper sa ma tina curajul sa pot sta si la acel filmulet….

    Multumesc inca o data pentru idei!

    • Buna Natalia! :) E foarte frumoasa zona, poti merge acolo in orice anotimp.
      Mie personal nu prea mi-a placut la Valea Argintilor, as alege o alta pensiune din zona daca as mai merge pe acolo.

  26. Merci pentru raspuns :) Gata, fost-am si aici. Weekendul trecut, cand a fost vremea aceea superba :). Ne-a placut la Libearty si ne-au impresionat ursii tristi…din pacate, nu toti cei prezenti acolo impartaseau acelaso sentiment – erau oameni printre noi carora le-ar fi placut sa stie ursii tot felul de trucuri, uitand ca acei ursi abia au fost salvati de un astfel de tratament…
    A, si sa nu uit, poate prinde bine altor cititori, la pestera Valea Cetatii Rasnov se tin concerte doar cu programare si doar pentru grupuri de min 30 pers. Am fost chiar sambata pe la 5 acolo, dar ne-au zis de chestia cu grupul si programarea. Si mi-a placut mult surpriza de la sf – desi e a doua oara cand merg la pestera asta – mi-a dat senzatia ca toata lumea e a mea si ca exist doar eu si mama mea pe lume :) – o tineam de mana pe mama, de aceea m-am cufundat in tacere impreuna cu ea :).
    Una peste alta, merci pentru idei si calatorii frumoase in continuare, ca sa avem si noi de unde sa ne inspiram :D

    • N-ai pentru ce! Ma bucur ca ati fost si v-a placut!
      Da, din pacate multi nu inteleg nimic legat de drepturile animalelor… Nici macar cand li se explica…

      Si mie mi-a placut foarte tare surpriza din Pestera Valea Cetatii. E altminteri o pestera destul de banala, dar compenseaza prin ingeniozitatea celor ce o administreaza :)
      Si tie iti doresc calatorii minunate, Natalia!

  27. Hmm, banala mi s-a parut Pestera Dambovicioara, tot auzisem de ea si imi creasem impresia ca e ceva interesant, dar am acum am vazut ca e mai putin frumoasa chiar si decat Valea Cetatii Rasnov… Eh, dar cand oi ajunge in pesterile alea de prin Austria de care povesteai tu, atunci o sa am grad de comparatie :)

    • Eh, o pestera de gheata precum cea pe care am vazut-o in Austria e intr-adevar ceva cu totul si cu totul special.
      La noi insa mi s-au parut interesante Pestera Ghetarul de la Scarisoara (desi partea deschisa publicului larg este foarte mica) si Pestera Ursilor (desi cam prea comerciala) din Apuseni. Foarte mult mi-a placut si Pestera Vadu Crisului, unde am intrat singuri si am explorat-o fara ghid (biletul era foarte ieftin, ceva gen 2 lei). E pe etaje, cu adevarat speciala fata de altele care se pot vizita la noi.

  28. Pingback: Idei pentru oameni darnici | O viaţă bună

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *