HM – ziua 31: momentul de maxima beautitudine

Ziua 31, joi, 9 august 2012:  chillin’ în Brela, Croaţia

În ultima zi in Brela, după o plimbare cu barca pe nişte valuri un pic mai mari decât mi-aş fi dorit, la apus am avut momentul meu de maximă beautitudine din luna de miere. Ştiam că a doua zi trebuie să plecăm, cele aproape 4 zile petrecute aici fuseseră extraordinare, şi pe de o parte eram tristă din cauza asta, dar pe de alta a fost o atmosfera de poveste. Dar până atunci să vă povestesc cum de am ales noi Brela in the first place şi cum de nu m-am mai căţărat eu pe muntele de la mare.

Când mi-am făcut planul pentru luna de miere, ştiam că vreau să stăm vreo 5-6 zile undeva să ne odihnim la mare, în Croaţia, dar nu ştiam exact unde. Că până la urmă din alea 5-6 zile am tot tăiat câte una, câte una, asta e altă poveste. V-aţi prins voi de ce :)

Căutând noi aşa “best beaches in Croatia”, am constatat că aproape în toate topurile apărea Brela. Nu auzisem de Brela în viaţa mea, dar peste tot ziceau că în e pe nu-ştiu-ce loc în nu-ştiu-ce top Forbes cu cele mai frumoase plaje din Europa (sau din lume, nu mai ţin minte). Şi cam aşa ne-a convins :) Ah, plus că Brela are în spate Parcul natural Biokovo, un munte impunător de calcar, care ajunge până la 1500 de metri, ceea ce nu e chiar o joacă, dat fiind că se pleacă de la 0 metri.

Desigur, planul iniţial era să urcăm într-o dimineaţă pe vârf, şi să privim marea de sus, însă până la urmă n-am mai făcut asta. Pur şi simplu n-am mai fost în stare. În momentul în care am ajuns în Brela, practic am simţit că am lăsat muntele în urmă (Dolomitii, Mont Blancul, Zugspitze, Triglavul…) şi am luat în primire marea, chiar dacă marea noastră era păzită îndeaproape tot de un munte.

A rămas… pentru altă dată… Nu ştiu sigur când vom mai reveni în Brela, dar cu siguranţă vom mai reveni şi vom urca acolo sus. Ne-am făcut nişte amintiri prea frumoase acolo ca să nu ne întoarcem, chiar şi peste 10 – 20 de ani. Dacă nu şi mai mult… cine ştie?

Când mă gândesc la prima amintire din ziua aceea, mă apucă râsul, deşi atunci n-am râs deloc. Mai ştiţi că vă ziceam data trecută că vroiam să închiriem o barcă? Eh, pe cat de nerăbdătoare eram să facem asta, pe atât de frică mi-a fost în barcă.

Valurile de cu o zi înainte se potoliseră, dar marea asta… nu e chiar ca un lac, şi mi-am dat seama că versul “Barca pe valuri pluteşte uşor” pe care l-am cântat de atâta ori când era mică, e o tâmpenie colosală. Barca aia făcea orice, da’ numa’ uşor nu plutea. Cum m-am urcat în ea mi-am dat seama că o să regret amarnic, dar la naiba, vreau să fac poze din larg!

Aşa că am îndurat… de numai eu ştiu! Abia reuşeam să fac poze la cât mă arunca în sus barca, nu mai ştiam de ce să mă ţin mai degrabă şi cum să fac să nu se stropească aparatul la cum sărea apă din toate părţile, şi în concluzie… am crezut că mor. :)))))

Acum evident că nu mai regret, dar atunci nu vroiam decât să mă dau jos. Dar unde naiba să te dai jos la sute de metri de mal? Şi mai eram şi încăpăţânată. Nu-mi era bine deloc, dar parcă nici că vroiam să ne întoarcem.

Deh, mi-e cam frică de apă, recunosc, cred că de acum o să mă limitez la plimbări doar pe lacuri, sau, dacă mai mergem pe mare, mă voi îndrepta spre bărci ceva mai mari. Şi de preferinţă conduse de alţii. Nu că nu aveam încredere în Cristi, Doamne fereşte, doar că dacă sunt conduse de alţii, înseamnă că sunt suficient de mari încât nu am şanse să zbor peste bord la un val mai măricel :P

Şi la cât de stresată am fost ziua.. seara am trecut la o stare cu totul diferită. Cum spuneam, momentul meu de maximă beautitudine. Am rămas pe plajă special până la apus, şi am făcut pentru prima dată o baie în lumina aurie a asfinţitului. Aaaah…. this is the life! Nu îmi mai amintesc, dar nu cred că mai era cineva cu noi pe plajă. Sau cel puţin dacă mai erau oameni, i-am ignorat aşa de bine că am şi uitat de ei.

Apoi am stat frumos pe mal, şi am urmărit toate culorile de pe cer şi din apă, care se schimbau de la minut la minut, aşa explicându-se şi multitudinea de poze (evident, pe acestea le-am ales la sânge, mai aveam vreo 70 – nu exagerez).

Vouă poate vi se vor părea identice la o primă vedere, dar pentru mine fiecare înseamnă cu totul altceva.

Când am ieşit pe urmă ca să luăm masa, am observat că nu eram singurii care duceu “o viaţă bună” aici pe mal :)

Am fotografiat pentru ultima dată simbolul Brelei, am mâncat pentru ultima dată la terasa a cărui nume efectiv nu reuşesc să mi-l amintesc în momentul ăsta, dar pentru care merita să mergem în fiecare seară jumate de oră dus şi jumate de oră întors pe faleză, şi am urcat pentru ultima oară scările de la plajă spre vilă.


AMR 3 zile.

Utile:

1. În Croaţia se plătesc taxe de drum pe diverse autrostrăzi. Moneda oficială este Kuna.

Taxe de drum: Autostradă Zadar – Split: 78 kn

2. Benzină: aprox. 1.4 euro – l

3. Cazare: nu o să găsiţi viluţa în care ne-am cazat noi pe internet, pentru că nu prea funcţionează ei pe sitemul ăsta. Dar nu duc lipsa de clienţi, ei au clienţii lor fideli şi ei la rândul lor recomandă prietenilor, şi tot aşa. Cred că vă imaginaţi că n-am primit niciun fel de chitanţă, dar în orice caz, am plătit abia la final, deci s-a mers pe încredere.


Dacă sunteţi încântaţi şi vreţi să mergeţi eu vă recomand cu căldură. Dar eu personal am uitat să îi iau o carte de vizită, ceva, dar am găsit pe net numărul de telefon. Deşi noi am păţit ce am păţit la campingul cu pricina, probabil că în cazul ăsta o rezervare telefonică ar fi suficientă. Nu ştiu cine răspunde la telefon, căci atunci când am plătit doamna avea lângă ea o femeie mai tânără care ştia puşină engleză, dar ea personal ştie germană, în caz că vă ajută cu ceva. Acestea sunt informaţiile:


Villa Morana, proprietari: Ana & Josip Sosic,

Telefon: +385 (0)216 18202, adresă: strada Podrace nr. 12. O puteţi vedea şi daca intraţi în street view pe harta google pe care v-am pus-o mai sus.

Mulţumim pentru susţinere Sony, Kingston, Portbagajul.ro (Inchireri portbagaje), Casa de traduceri (casadetraduceri.ro), cat si prietenilor care ne-au primit la ei acasă sau ne-au împrumutat echipamente montane: Mihai Mares (outdoor-events.ro), Ana Maria ChitoiuFlorin Sasca, Dan Chitila (danchitila.ro) si Daniel Ionescu.

12 comentarii:

  1. Ehehe, las ca vezi imediat ce e in Biokovo – varful e Sv Jure cu 1752m si ghici ce? Se ajunge cu masina acolo :D Grossglockner si Stelvio sunt plimbare in parc pe langa drumul ala :)

  2. Mah, Sveti Jure ii pentru cand esti turist, eu vroiam sa urc pe jos din Brela pana sus, sa simt cum e sa pe cateri pe munte la mare :)

    Plus ca Sveti Jure nu e deasupra Brelei, e cam in dreptul Makarskei. Oricum, stiam ca ai fost pe sus pe acolo cu masina, ca ai pus o poza parca in Intro, si am vazut ca era mega stramt! Chiar abia astept sa postezi! :)

  3. SV Jure e cam inland, doar ca e mai inalt. Da, pentru senzatii trebuie urcat acolo pe buza.

    PS. Ai scos commenturile cu nume/link? E destul de enervant sa trebuiasca sa ma loghez de fiecare data… :)

  4. Nice sunsets… cred ca preferata mea e nr. 131. Tot nu pot pricepe de ce ti-e frica: de apa, de barca sau de valuri…sau de Cristi(desi nu-l cunosc, imi permit sa-i spun asa din considerente usor de inteles ;-) ) cum conduce barca?

  5. Fantastic…stai sa ma vezi pe mine ca merg cu barca la care tre sa dau din lopeti in laguna la Venetia :)))). Nici nu vreau sa ma gandesc ce nebunie o sa fie. Inca ma intreb cum am rezervat loc :))))

  6. Citind postara ta, nu stiu cum, mi-am amintit de momentul amuzant de la Ramet, cand nu ati reusit sa va cazati la cabana. Ei, acum ca v-ati casatorit puteti merge fara emotii acolo :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *