Croația: Insula Vis – plaja Srebrena & Split

Scris de | Alexandra

Ziua 28, luni, 6 august 2012:  Insula Vis (Komiza -> Vis) – Split – Brela: ~100 km pe uscat***

Acest articol s-ar fi putut numi la fel de bine “Ce crezi tu că pot face nişte munţomani pe o insulă la mare?”. Pentru că în afară de faptul că seara am crezut că îmi explodează capul de nervi, ziua a fost extraordinar de frumoasă şi am explorat insula cum ştiam noi mai bine: am urcat pe vârf! :)) Cum am ajuns acolo? Vă povestesc imediat.

Ziua a început de fapt cu o veste proastă. Cum ne-am trezit, am mâncat, ne-am făcut bagajele şi am tulit-o spre port. Cum vă povesteam în articolul anterior, seara ne-am agăţat de o ultimă speranţă pe care ne-a dat-o băiatul de la firma care organizează excursii pe mare, cum că poate-poate prognoza de vreme proastă pe mare se va schimba şi vom ajunge totuşi la Blue Caves.

Însă oricât de multă energie pozitivă am încercat eu să trimit în direcţia asta, când am ajuns dimineaţă la el ne-a dat vestea proastă definitivă: nu se merge azi spre Blue Caves.

Din  toată luna de miere, Blue Caves e singurul loc din toată lista mea, făcută cu luni bune înainte, în care nu am ajuns. Bine, în afară de Salzburg şi canionul Liechtenstein, dar la care renunţasem de bună voie (şi siliţi de faptul că a trebuit să plecăm cu o zi mai târziu) dinainte de plecare. Deci singurul ghinion a fost Blue Caves.

Eh, asta e, totuşi mai avem vreo 2 ore până la ferry, aşa că … .ce putem face, ce putem face? Ne gândim, ne răzgândim, dar parcă nu ştim. Să ne plimbăm pe aici prin Komiza..? Bine, dar cât poţi să te plimbi? Să mergem iar la Stinva? Dar am fost ieri… Mmmm, hai să mergem la o altă plajă aşa mişto, trebuie să mai fie!

Aşa că am intrat la un birou de turism, am luat o hartă din aia gratuită şi am întrebat-o pe tanti aia să ne spună ce alte plaje faine mai sunt pe insulă în afară de Stiniva. Şi să fie şi cât de cât uşor de ajuns, ca să avem timp să prindem feribotul de ora 12 spre Split.

Ne arată tanti vreo 3 plaje, din care alegem Srebrena. Se ajunge cu maşina până într-un punct, după care ai de mers vreo 8 minute pe jos. Perfect. Ne urcăm în maşină, punem pe GPS, şi duşi suntem.

Nu ieşim bine din Komiza că începem să urcăm serpentine. Facem nişte poze, ba din mers, ba din “hai opreşte undeva pe aici să fac o poză de pe geam, hai că nu vine nimeni”, după care ieşim din zona cu panorama.

Şi cum stăteam eu aşa cu harta în braţe, ce credeţi că văd eu: un semn de vârf. Ce vârf? Păi… cel mai înalt de pe insulă, cum „ce vârf?”.

Văd eu pe hartă că se cheama Hum, are 587 de metri, şi că de fapt are un drumuleţ care duce spre el. Oare o fi practicabil? Hmmm… îl întreb pe Cristi cu jumătate de gură: vrei să mergem?

Cu jumătate de gură pentru că ştiam că ar prefera de o mie de ori să mergem pe plajă decât să urcăm pe cel mai înalt vârf de pe o insulă. Îl şi auzeam în gândul meu cum îmi zice: Seriously???

Dar, ca de obicei, zice că da. Sincer şi eu parcă aş fi avut chef de o bălăceală, but but but… e un vârf aici!!! Şi zice că e loc de panoramaaaa! Trebuie să mergem să vedem! TRE-BU-IE!!!

Din fericire pentru noi, drumul este practicabil până sus, şi nu am pierdut mult timp. Nu se poate merge chiar până pe vârf, pentru că sus acolo este o unitate militară, şi accesul este restricţionat, dar nici nu e nevoie. Urmărind o săgeată de pe marginea drumului, am ajuns să ne bucurăm de o privelişte superbă spre oraşul Komiza, aflat la 550 de metri sub noi. Şi pentru asta a meritat din plin scurta abatere.

Şi uite aşa, am avut timp şi de vârf, şi de plajă. Noroc că ăştia n-au totuşi vârfuri până la care trebuie să faci traseu de 10 ore :)

Plaja Srebrena e, cum ziceam, la vreo 8 minute de mers pe jos de la locul în care se lasă maşina. Drumul până aici nu e tot asfaltat, dar practicabil cu orice maşină.

Golfuleţul nu seamănă cu Stiniva, e mai larg, dar are forma în aşa fel încât cuprinde două plaje.  Prima e cea la care ajungi imediat ce ieşi din pădure, şi arată aşa:

iar la a doua… ajungi pe o micuţă cărare, şi arată cam aşa:

Am stat aici vreo oră, cam aşa, şi nu ne mai venea să plecăm la cât de frumos era.

Însă aveam un ferry de prins. Odată ce ne apropiam de Vis, m-au apucat emoţiile. Primul motiv ştiam care e, dar al doilea nu. Şi simţeam clar că sunt două :)

 Ne apropiem de Vis
Vis

Primul era că se făcuse cam târziu şi mi-era teamă că nu mai prindem loc pe ferry. Când am ajuns în port, era o coadă imeeensă, şi noi aproape că nu mai aveam unde să ne băgăm (rămâneam cu fundul maşinii în stradă) însă după juma de oră de stat cu inima în gât, am fost lăsaţi să ne urcăm pe ferry. Şi fie vorba între noi, m-am stresat degeaba, că mai era loc de încă vreo 20 de maşini după noi, numai că n-au ăştia suficient spaţiu în port pentru câte maşini încap pe ferry :)

Also, n-am avut nicio problemă nici cu biletele, cumpărate de data asta pentru maşina cu înălţimea de sub 2 metri, adică prima categorie, implicit cel mai mic preţ. (dacă n-aţi citit povestea cu biletele de ferry, o găsiţi aici)

Au urmat alte 2 ore şi 20 pe ferry, timp în care mi-am dat seama că cineva a petrecut un pic cam mult azi noapte…

Odată ajunşi înapoi în Split, cum spuneam şi în articolul anterior, am mai intrat o dată să vizităm Palatul lui Diocleţian, pentru că nu mă săturasem prima oară după o fugă de colo colo în doar 45 de minute.

Acum am avut mult mai mult timp, plus că nu mai trebuia să urcăm în turn. Şi mi se părea mie că nu trebuie să ne grăbim chiar aşa de tare spre Brela. Aveam rezervare, dacă ajungeam pe la 16:30, apăi aveam timp să mai mergem şi la plajă. Aveam să aflu, nu după mult timp, cât de tare mă înşelam.

În Split ne-am plimbat pe toate străduţele posibile şi imposibile, cotind pe cele mai înguste ori de câte ori aveam posibilitatea.

Una dintre ele ne ducea la Cea mai veche pizzerie din Split.

Satisfăcuţi de data asta, am plecat din Split şi am luat direcţia Brela. Acolo aveam rezervare pentru următoarele 4 nopţi, la un bungalow dintr-un camping, singura cazare pe care o găsisem la aprox. 50 de euro. Bine, nu e ca şi cum aş fi căutat mult, dar după ce am văzut pe booking că toate hotelurile sunt foarte scumpe, am căutat să văd dacă găsesc bungalowuri, pentru că îmi plac foarte mult. Şi asta am găsit.

La momentul respectiv, adică undeva prin luna mai, cred, am trimis un mail la campingul respectiv, întrebând de perioadă şi dacă pot face rezervare. Însă nu mi s-a răspuns, lucru care în loc să mă pună pe gânduri, cum ar fi trebuit, m-a făcut să apelez la telefon.

În apărarea mea, aveam atunci atât de multe pe cap cu nunta încât nu mai funcţionam chiar la cei mai buni parametri. A sunat Cristi să facă rezervare, l-au direcţionat către cineva mai competent, şi a făcut rezervare. Însă nu ne-a dus capul să le spunem să ne trimită ceva pe mail, sau na… să ne spună numele persoanei cu care vorbisem.

N-am fost eu foarte încântată atunci, dar am lăsat-o aşa, în capul meu amestecându-se imediat după aceea alte o mie de chestii care trebuiau rezolvate.

Însă acum, în drum spre Brela, mi-am dat seama că eu de fapt aveam o presimţire urâtă încă de la începutul lunii de miere. Ăsta era de fapt şi al doilea motiv pentru care aveam de dimineaţă emoţii, şi nu ştiam care e.

Din fericire pe drum îmi mai dispărea din când în când golul din stomac, fiind uimită de peisaje şi de cadrul pe care îl traversam.

Nici nu mai ştiam… suntem la mare sau la munte?? Well… ambele! Aici la Makarska Riviera ai atât mare cât şi munte. Locul ideal pentru munţomanii care vor să facă şi ceva băiţă :)

Atâta de fain era încât nu m-am abţinut să mai fac o filmare cu melodia celor de la Red Hot Chili Peppers, că tare se potrivea de minune :)

PS: Nu râdeţi, mai cântam şi eu din când în cand :))

Dar să revenim la realitate. Şi cum eu mereu când am presimţiri, nu le am degeaba, iacă am aflat că… dacă în România poţi face liniştit rezervări telefonice, în Croaţia you should do no such stupid thing.

Am ajuns la camping la o oră mai mult decât ok, adică în jur 16:30. Am parcat lângă recepţie, şi n-am mai coborât şi eu din maşină că mi-era lene. Mă aşteptam să meargă Cristi să facă check-in-ul, ca de obicei, să vină repede cu cheia şi să ne vedem de treabă.

Însă trec 10 minute, trec 15, trec, 20, şi Cristi tot nu vine. La un moment dat, după ce îmi pierdusem orice răbdare, îl văd că iese, dar fără nicio hârtie sau cheie, nimic. Şi cum ştiam că asta nu-i a bună, mi-am dat seama că cel mai mare coşmar al meu pentru luna asta de miere s-a adeverit.

Dar el vine calm în maşină, se aşează la volan şi îmi zice: Mmmm, se pare că nu ne găsesc rezervarea.

În secunda 2 nici nu ştiam ce mă enervează mai tare: faptul că visul meu de a petrece măcar alea 4 zile amărâte într-un loc superb precum Brela, fără griji şi NU în cort, s-a dus pe apa sâmbetei, sau faptul că nu-mi venea să cred cum poate fi atât de calm.

Chiar nu aveam chef să petrec nici măcar o seară la cort aici, darmite PATRU!!!

În caz că nu v-aţi prins, eu nu reacţionez bine în situaţiunile astea. Am blestemat momentul în care am făcut rezervarea telefonic, nu de alta dar tipa de la recepţie, pe care aproape mi-a venit să sar peste tejghea să o strâng de gât, ne-a zis dând din umeri că îi pare extrem de rău, dar dacă nu avem nici hârtie doveditoare sau măcar numele persoanei cu care am vorbit la telefon, nu ne poate ajuta.

Şi bineînţeles că în toiul verii nu aveau un alt bungalow just laying around, waiting for us.

Singurul motiv pentru care n-am sărit să o strâng de gât a fost că ea de fapt a fost foarte drăguţă, şi s-a oferit să ne cauze cazare în orăşelul/sat de lângă camping.

Însă dat fiind că acest camping nu era chiar lângă Brela, ci lângă un sat de lângă un sat de lângă Brela, am decis până la urmă să mergem singuri să ne căutăm cazare, pentru că dacă tot am avut ghinionul ăsta, măcar să ne cazăm direct în Brela, unde vroiam noi, nu în satul alăturat de satul alăturat.

Şi aici a început aventura, pe care dacă vi-o povestesc cu lux de amănunte, aşa cum ar trebui, mă apucă paştele aici, şi parcă n-aş vrea. O să vă povestesc însă cele mai de seamă păţanii. Râsu plânsu, nu alta.

Cert e că faptul că muream de foame amândoi şi nici nu prea mai aveam benzină, iar cea mai apropiată benzinărie era la vreo 30 de km, a amplificat un pic nivelul meu de stres.

Am mers cu maşina pe toate străzile posibile şi imposibile din Brela, şi ca să înţelegeţi despre ce vorbesc, staţiunea asta, precum toate celelalte din zonă, este supraetajată, în felul următor:

De la şoseaua principală, drum european, ce e el, se coboară pe serpentine spre plajă, practic formându-se nişte străzi paralele, foarte înguste, una sub alta, pe care sunt tot felul de case care oferă cazare. Sunt foarte puţine hoteluri mari, pentru că nu e loc de ele.

Şi practic, dacă te cazezi mai aproape de şosea decât de plajă, distanţa pe care ai face-o de 2 ori dus-întors până la plajă în fiecare zi ar fi imensă. Şi da, suntem noi munţomani, but spare me, mai vreau şi eu să mă odihnesc, da?

Ok. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mergem la un birou de turism, pentru că ăştia, printre altele, ar trebui să îţi sugereze unde să te cazezi.

Peste tot unde vroiam să oprim, inclusiv aici, nu era posibil, pentru că nu există parcări, cum ziceam, strada este abia suficient de lată cât să treacă două maşini minuscule, darmite să mai şi parchezi. Stânga dreapta deja intri în casele oamenilor. Fiecare casă are un număr limitat de locuri de parcare, altele deloc. Doamne ajută!

Aşa că, înainte să intrăm la biroul de turism, ne-am fixat câteva condiţii pentru cazarea căutată.

1. Să avem şi noi un loc de parcare decent

2. Să nu fie la mama naibii. Acuma nu vreau să fie nici fix pe plajă, că poate nu intră în buget, dar nici la cucuieţii din deal.

3. Să fie până în 50 de euro, că na, la sfârşitul lunii de miere deja cam sufla vântul prin buzunarele noastre, doar nu era acuma să dăm o căruţă de bani pe o cazare amărâtă.

Dat fiind că lăsăm maşina aproape în stradă, eu rămân în maşină şi merge Cristi. Nu stă nici 3 minute că iese. Îmi imaginez că probabil i-a spus că nu are nimic, că totul e full, dar nu. Îmi zice că tre să urmărim un domn cu o maşină.

Întreb:

 Păi cum? Tu ai întrebat pe doamna de la birou dacă ştie să ne recomandă vreo cazare şi deja a apărut nenea ăsta?

 Da

 Păi de unde a venit, a ieşit de sub masă?

 Nu ştiu, a apărut aşa, deodată…

Bine, fie, hai să-l urmărim. Eh şi urcă omul nostru pe stradă, şi urcă, şi urcă, serpentină, după serpentină, de mă uitam deja spre plajă şi nu mai vedeam nici urmă de apă. Zic:

 Mai Cristi, da omu ăsta nu ţi-o zis unde are casa?

 Păi nu, că nu ştie engleză.

 Păi şi cum ne înţelegem cu el?

 Nu ştiu, prin semne…?!

Dar ce credeţi. Omu nostru urcă aşa de mult că la un moment dat iese la şoseaua europeană. Zic:

 Auzi, da tu ai chef să cobori şi să urci 8 km până la plajă în fiecare zi?

 Nu…

 Păi şi atunci de ce naiba îl mai urmărim pe ăsta?

Dar cum din mers nu puteam să urlăm la el “băi nene, stai opreşte-te, că nu mai vrem”, l-am urmărit în continuare. Şi să vedeţi ce urcă omul nostru. Urcă, şi urcă, şi urcă, serpentină după serpentină că de, etajarea de care vă ziceam că e între şosea şi plajă continuă şi în sus, pe munte.

Zic:

 Măi Cristi, ăsta o şti că noi suntem munţomani şi ne urcă naibii în vârf. Unde o avea Doamne iartă-mă omul ăsta ăsta casa, că dacă n-am urcat deja 10 km???

Într-un final, când deja ne săturasem şi tot ce vroiam era să ne întoarcem, taci că ajungem. Acu, no, înţelege-te cu nebunu prin semne şi explică-i, dacă se poate şi politicos, ca să nu ne ia şi la bătaie eventual, că nu suntem decât noi şi el în pustietatea asta, că e cam (foarte) departe de plajă şi că nu prea vrem.

Ăştia nuuu, staţi aşaaa..

 We call doctor!!

Ce doctor mă, sunteţi nebuni?

Ulterior ne-am prins că aveau eu un doctor care ştia engleză şi vroiau să ne înţelegem cu el la telefon. Oameni plecaţi cu sorcova!

Când am văzut că se îngroaşă gluma ne-am urcat în maşină şi duşi am fost.

Întorşi la biroul de turism, îi zic lui Cristi să întrebe dacă nu au şi altceva, de preferinţă pe o rază de maxim 1 km de plajă… Intră şi iese.

Zic:

– Ce ţi-a zis?

– Păi mi-a zis că n-au altceva dar…. nenea de mai devreme nu v-a spus că avea ticket gratuit de parcare pe plajă??

WTF??? Şi cine puii mei se urcă în fiecare zi de 2 ori în maşină, şi merge 8 km dus-întors doar ca să meargă la plajă???

Am decis astfel să gestionăm singuri problema. Pasul 1: căutat cazare pe toată strada asta pe care ne aflăm.

O fost săracu Cristi din casă în casă, o bătut la toate uşile posibile şi imposibile, dar tot ce auzea era “Nema”. No bun, deja începem să învăţăm şi croată.

Când am văzut aşa, am scos frumos harta Brelei pe care mi-o printasem de acasă şi am început să studiez în ce alte zone am putea căuta cazare. Nu de alta dar aici unde eram acum era cea mai aglomerată zonă din Brela, care colcăia de turişti şi oricum nu prea îi plăcea. Aşa că am căutat ceva mai retras.

În prima zonă aleasă n-am avut noroc. Am oprit la o casă uşor nefinisată pe afară, dar care avea multe locuri de parcare. Zic no, poate oameni n-au apucat să termine pe afară dar pe dinăuntru o fi gata. Se duce Cristi înăuntru, stă vreo 10 minute, după care se întoarce.

De data asta nu vine direct la volan, ca dăţile trecute când nu primea decât răspunsul clasic “Nema”, ci vine la geamul meu. Taci că a găsit (mă gândesc eu în sinea mea).

– Măi…. am găsit… (zice el cu juma te gură)

– Daaar? Ce-are? Înăuntru e terminată?

– Mmmm, nu chiar… Mi-a arătat o cameră.. şi era cu cărămizi..

– Cum adică… cu cărămizi? Se vedeau cărămizile? Nu e tencuit şi văruit sau cum? E ca la Musala în Bulgaria?

– Mmm, cam aşa ceva, minus păturile pe de pereţi… Dar problema era alta…

– Care??? Zi odată!!

Păi… când a aprins lumina… a fugit ceva pe perete…

– Cum adică a fugit ceva pe perete??? Adică un gândac sau cum???

– Nu… că era ceva mai mare..

:)))) Ok, acum îmi vine să râd, dar atunci m-am îngrozit şi i-am zis că nu înţeleg de ce nu s-a urcat direct în maşină în cazul ăsta, chiar credea că în luna de miere am chef să stau într-o cameră cu cărămizi şi lighioane??? Sau în orice altă călătorie for that matter??

Aaaanyway, în disperare de cauză… am sunat şi la hoteluri. Am zis frate, tre să o încerc şi pe asta. Sunt 2 sau 3 hoteluri în Brela, iar când am sunat la primul, mi s-a spus că au toate locurile rezervate în toate hotelurile, cumva toate sunt administrate de ei, sau ceva de genul ăsta. Suuuuper!

Ultima încercare: hai pe strada asta. “Asta” fiind o stradă random care mi s-a părut că e cât de cât retrasă dar că se apropie cel mai mult de plajă.

Şi după juma de oră în care Cristi a bătut iar la toate uşile de pe stradă, şi în care eu aproape am revenit la obiceiul din copilărie de a-mi roade unghiile la câţi nervi şi câtă foame aveam în mine şi cât de puţină benzină mai aveam în maşină, Cristi se întoarce cu un zâmbet larg pe faţă.

– Am găsit!!!

– Ce ai găsit? Şi de ce stai iar la geam? Iar e ceva cu cărămizi? Sau cu lighioane pe pereţi???

– Nuuu, e super frumos… doar că…

– Doar că CEEE???

– Nu sunt alăturate paturile.

– Eh, Doamne iartă-mă, păi şi ce? Nu se pot alătura???

– Ba cred că da…

– Păi şi… gata, ai plătit, urcăm?

– Păi am venit să te chem, să vezi şi tu. Plus că am nevoie de ceva ajutor, nici tanti asta nu ştie engleză.

Oh boy!

Eh, dar chiar dacă doamna nu ştia engleză, vreau să vă spun că ne-am înţeles de minune. Până am urcat şi eu sus, ea deja unise paturile, şi trebuie să vă spun că habar n-am cum a făcut asta aşa repede, pentru că nu era o cameră din aceea obişnuită de hotel, unde muţi noptiera, apropii paturile şi gata. Ci paturile erau puse perpendicular iniţial. Dar cumva a făcuit o magie, iar când am intrat în camera, a exclamat o chestie care a rămas în istorie. Nu mai ţinem minte cum a făcut, dar suna ceva de genul “Sim sim Salabim!” :)))) Era tare haioasa tanti!

Singurele mici inconveniente erau că nu era aer condiţionat şi camera era un pic cam micuţă dar….. astea chiar nu mai contau la cât de fain era în rest.

O căsuţă superbă, plină cu flori, plaja era la doar 2 minute de mers pe jos, şi culmea, am dat doar 34 de euro pe noapte!! Adică mult mai ieftin decât ce aveam rezervat.

Aşa că… tot răul spre bine. A meritat să murim 2 ore de foame, şi toată răbdarea lui Cristi de a căuta din casă în casă a dat roade peste aşteptări.

Aşadar, să nu ne mai plângem, să ne bucurăm de 4 zile la mare, în linişte şi pace, total relax, fără griji, fără program…. (mă rog să nu exagerăm, normal că am câteva chestii în program, unde s-a mai văzut organizator maniac care se poate relaxa 4 zile fără program :))))

Vor urma câteva episoade cu scene rupte din paradis :)

Vizualizaţi Honeymoon ziua 28 pe o hartă mai mare

Utile:

 

1. În Croaţia se plătesc taxe de drum pe diverse autrostrăzi. Moneda oficială este Kuna.
Taxe de drum: Autostradă Zadar – Split: 78 kn

2. Benzină: aprox. 1.4 euro – l

3. Parcări: 10 kn – oră în Split

4. Cazare: nu o să găsiţi viluţa în care ne-am cazat noi pe internet, pentru că nu prea funcţionează ei pe sitemul ăsta. Dar nu duc lipsa de clienţi, ei au clienţii lor fideli şi ei la rândul lor recomandă prietenilor, şi tot aşa. Cred că vă imaginaţi că n-am primit niciun fel de chitanţă, dar în orice caz, am plătit abia la final, deci s-a mers pe încredere. 

Dacă sunteţi încântaţi şi vreţi să mergeţi eu vă recomand cu căldură. Dar eu personal am uitat să îi iau o carte de vizită, ceva, dar am găsit pe net numărul de telefon. Deşi noi am păţit ce am păţit la campingul cu pricina, probabil că în cazul ăsta o rezervare telefonică ar fi suficientă. Nu ştiu cine răspunde la telefon, căci atunci când am plătit doamna avea lângă ea o femeie mai tânără care ştia puşină engleză, dar ea personal ştie germană, în caz că vă ajută cu ceva. Acestea sunt informaţiile:

Villa Morana, proprietari: Ana & Josip Sosic,

Telefon: +385 (0)216 18202, adresă: strada Podrace nr. 12. O puteţi vedea şi daca intraţi în street view pe harta google pe care v-am pus-o mai sus.


5. Ferry:
Bilet Split – Insula Vis (1 dus): 54 kn – persoana şi 370 kn – maşină normala (preturile variază in funcţie de dimensiunile maşinii).

Mulţumim pentru susţinere Sony, Kingston, Portbagajul.ro (Inchireri portbagaje), Casa de traduceri (casadetraduceri.ro), cat si prietenilor care ne-au primit la ei acasă sau ne-au împrumutat echipamente montane: Mihai Mares (outdoor-events.ro), Ana Maria ChitoiuFlorin Sasca, Dan Chitila (danchitila.ro) si Daniel Ionescu.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. Peripetii, nu gluma. Faza cu aprinsul luminii si urcatul pe perete o tineam minte de la „Honeymoon”;) Cred ca o sa ma lecuiesc si eu de rezervat exclusiv prin telefon, de doua ori (sau chiar mai mult) am patit-o (in Romania). In alta ordine de idei, ce seamana Cristi cu Ionut al meu. Si mie mi-e de multe ori lene,cand facem ture prin tara, si-l trimit pe el la inaintare si cand vad ca trec minute intregi si nu se intoarce, e clar, e de rau!:))

  2. :))) Da, nu e semn bun :)
    De multe ori ma ocup eu, dar acum era prea nervoasa ca sa am rabdare sa umblu din casa in casa..

    Da, nu mai tineam minte daca am apucat sa povestesc intamplarea aia la seara de povesti :)

    Ce cheestie, eu n-am patit niciodata in Romania… In ce cazuri ti s-a intamplat? Cand ai sunat cu mai mult timp inainte ca sa rezervi mai multe zile? Sau si de pe o zi pe alta?

  3. Hmmm, multa rabdare are sotul tau! Sincer e cam greu pe insule, am fost si eu pe cateva si la cat sunt de mici chiar ai sanse sa nu gasesti nimic!
    :((((
    Bine ca s-a terminat cu bine, dar totusi cred ca ti-ai ros destule unghii cat ai avut de asteptat

  4. Da, este extreeeem de rabdator! Eu de aia am ramas in masina, ca nu as fi avut atata rabdare!

    Nu mai eram pe insula, Brela e pe Coasta dalmata, dar oricum, in plin sezon, gasesti foarte greu..

    Da, nici nu mai tin minte ce am facut in masina atata timp. Ah, si am uitat sa zic, era INGROZITOR DE CAAALD! Si nu puteam tine motorul pornit ca sa am aer conditionat, pentru ca nu mai aveam benzina. A fost minunat! :)

  5. Alexadra, ai un stil de a povesti…extrem de amuzant, cred ca ti-am mai spus! Mai ales intamplarile nasoale. M-a bufnit de cateva ori rasul pe parcursul jurnalului tau, mai ales la faza cu lighioanele, desi, fireste, imi dau seama ca la momentul respectiv nu era deloc de ras. Oricum, oricat ar fi de amuzante jurnalele, desigur ca iti doresc la cat mai putine astfel de intamplari.

  6. Multumesc mult Larisa! Noroc cu tine si cu inca o mana-doua de oameni care aveti rabdare sa cititi tot :P

    Da, eh, eu acuma nu mai tin minte partea nasoala de atunci, ma distrez si eu amintindu-mi :P

  7. Mai, mai, mai, dar la cursurile de aventura vietii ati lipsit? Cel putin, eu asa am luat luna de miere(care intr-adevar a fost mai mult de o luna, dar sa nu intru in detalii)… Una peste alta, cred ca astea sunt deseori binevenite, pentru ca nu sti ce anume te asteapta (dovada ca ati gasit o cazare mai ieftina).
    Cat despre lighioane, suntem oameni de munte, traim cu ele, langa ele si ne obisnuim vrem-nu vrem. La cat mai multe calatorii pline de aventuri! ;-)

  8. Alex, era serios pentru ca era a 347-a oara cand asculta melodia aia in luna de miere. Numai eu ma mai distram :))))

    Calin, eh, dar cine s-a plans? :) Atunci da, a fost cam nasol, dar nu cred ca exista vreocineva pe care sa nu il fi deranjat situatia respectiva. In rest, noi sa fim sanatosi :)

    Multumesc, adevarul e ca faca aventuri dinastea, nu prea as mai avea ce povesti :P

  9. Am patit-o in Covasna, am sunat cu 2 zile inainte (http://www.hailabord.ro/2011/08/cazare-pensiunea-lacramioara-din-turia.html), la Ramnicu Valcea, cred – cu o zi inainte -, cand am vorbit cu fiul patronului, care era la Vama Veche si nu transmitea mai departe rezervarile pe care le confirma si am ajuns sa dormim in dormitorul patronului pensiunii (am avut acces la camerele de supraveghere, hihihi) si cred ca s-a mai intamplat undeva,dar nu-mi aduc aminte pe moment:)

  10. Asta imi aduce aminte de o cautare de cazare acum vreo 10 ani la Jupiter. Incheiata cu bine, ca si la tine.
    Folosind teorema probabilitatilor era aproape evident ca o sa apara undeva o veriga rupta in atatea cazari cate ati facut.
    Pe insule intotdeauna esti cam prins captiv in chestii din astea.

Comentariile sunt închise.

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei