Eurotrip 2012 – ziua 24: Acoperisul Sloveniei, Varful Triglav (2864 m)

Ziua 24, joi, 2 august 2012:  Aljazev Dom (Slovenia) – Lacul Bled: 35 km***

Din fericire pentru noi, nunta de la 2500  m nu a durat mult, aşa că am dormit bine mersi toată noaptea fără să ne deranjeze nimeni. A doua zi din luna august ne-a adus o mulţime de surprize plăcute, începând cu o vreme mai mult decât excelentă (există? există!), continuând cu un “scrambling” de excepţie, şi terminând cu o seară de mare angajament pe malul lacului Bled. Dar să le luăm pe rând…

Traseu spre Vf. Trigav, pe ruta PRAG: Triglavski Dom (2515 m) – Vf. Triglav (2864 m) –  retur pe acelaşi traseu la Aljazev Dom (1015 m)

Diferenţă nivel: + 350 m, -1850
Durată: aprox. 8 h (cu tot cu pauze)

Facem ochi pe la 7. Mă ridic în capul oaselor ca să mă pot uita pe gemuleţul mic de deasupra patului. Cer senin cât cuprinde. Totuşi, de pe geam nu se vede spre vârf, deci trebuie să ieşim afară ca să vedem situaţiunea. (Îmi pare rău că am uitat să fac poză la cameră, era haioasă rău, lată cât un pat dublu, lungă cât două, şi cu un gemuleţ de pitici).

Şi situaţiunea e … magnifique! Mulţumesc cerului din nou pentru aşa noroc, dar îmi şi zic din nou în barbă, fudulă, “eh, se mai uită şi la om vremea asta bună”, hehe.

Ne lălăim un pic cu micul dejun şi plecarea, nu de alta dar nici să plecăm cu tot restul cabanei nu-i ideal. Porţiunea de urcare de aici până pe vârf e, cam jumate, aproape verticală şi plină de cabluri, şi numai să stau la coadă pe acolo nu am chef.

După vreo jumate de oră de urcare îmi vine să-mi dau singură palme: am uitat tricolorul în rucsac şi rucsacul l-am lăsat în cabană. Great! Pe Zugspitze m-a luat valul şi am uitat să îl scot pe vârf, acu l-am uitat. Nu ne mai întoarcem. Ptiu, da bleagă mai sunt!

 Cabana se face miiică

Dar să mă concentrez. Urcarea asta e nebunie curată. Îmi place de mor! Bine, n-aş vrea să mor. Să fim atenţi totuşi, că asigurare n-avem. Nu că am avea nevoie, numai copiii şi încă vreo 2-3 excesivi cu precauţia mai fac simfonii cu carabinierele pe cabluri. În rest toată lumea urcă la liber, şi se urcă chiar uşor, dat fiind toţi pilonii şi scăriţele metalice înfipte în stâncă.

Se vede până jos în vale..

Deşi vârful părea foarte aproape de jos de la cabană, iaca trece o oră şi încă n-am ajuns. E drept că mai e şi destul de aglomerat (nu vreau să ştiu cum era la prima oră) dar să urci şi celelalte 2 vârfuri dinaintea lui Triglav (Triglav înseamnă trei capete) nu e chiar de ici de colo.

Totuşi, nu mai trece mult timp şi iată-ne ajunşi, aşa, ca după o mică plimbare, pe acoperişul Sloveniei. Pentru sloveni e un lucru foarte important şi preţios cel mai înalt vârf al lor, drept pentru care se şi află la loc de cinste pe drapelul lor. De asemenea, aşa de mult le place, că am impresia că mulţi urcă aici anual, de unde şi aglomeraţia de pe vârf. Şi azi e joi, nu ştiu cum să zic. Noi când am fost pe Moldoveanu era sâmbătă, şi mai erau pe vârf doar o mână de români şi vreo doi germani. Atât.

Da aici… abia aveai loc. Bine, aveai loc, drept pentru care unii şi dormeau pe vârf…

Ce? Care e problema?

..şi unii le stricau pozele de vârf altora. Cum ar fi nouă. N-am nicio poză ca lumea doar cu noi singuri sau măcar cu mine singură pe vârf, că era una de stătea ca statuia tâmpă undeva lângă, în stânga. Aşa că a trebuit să cropuiesc poza. Mno, mersi! Să îmi zici şi mie când urci pe Moldoveanu, să vin să mă postez lângă tine, să văd cât de tare ţi-o plăcea.

Eu însă sunt prea absorbită de peisaj să o bag în seamă (abia acasă am observat). E absolut demenţial aici. Nu pot să mă aşez nicio secundă, îmi vine să fug de colo colo (am o plajă destul de restrânsă, dar dacă vreau să fug, zău că pot), să fac poze în continuu (asta nu numai că îmi vine dar şi fac) şi să urlu în gura mare (mă abţin, să nu zică nu–şi dea seama lumea că-s nebună!)

Vedere din interiorul capsulei, care are nişte găurici :)
Cred că e una dintre cele mai faine privelişti de vârf din câte am văzut până acum. În zare se văd o mulţime de alte culmi stâncoase, care mai de care mai atrăgătoare, de nici nu ştii în ce parte să te mai uiţi. Şi nici nu ştiam că pe ziua de azi nici măcar nu e asta singura surpriză plăcută.
Alexandra Rosu

Nu căutasem poze să văd cum e de pe vârf. De fapt nici nu fac asta niciodată. Dacă se întâmplă sa dau peste vreo una, asta e, dar în rest îmi place să fiu surprinsă. Şi aici am fost din plin.

Unii stau la coadă să îşi pună ştampila de vârf pe nişte carnete de membru vechi de când lumea şi pământul. Ce mişto o fi!

După cel puţin jumătate de oră de vârf, ne luăm la revedere de la Triglav, de la “acoperişul” ăsta de milioane, şi nu în ultimul rând de la prietenele noastre înaripate cu care ne tot întâlnim la altitudine
şi o tulim înapoi în jos. Tare aş mai fi stat aicea toată ziua…

Dar stai să vezi. Nici nu apucăm să coborâm 10 minute, că peste vârf, în urma noastră, vine o ceaţă de  zici că nu-i adevărat. Nu se mai vede nici urmă de vârf în spate, şi nu pot să cred cât de norocoşi suntem.

Încă un pic dacă mai dormeam sau dacă mai întârziam plecarea, riscam să nu vedem nimic de pe vârf. Şi adevărul e că atunci când nu ştii ce pierzi… nu ştii şi gata. Dar mă înfioară gândul să fi pierdut ce tocmai am văzut, deci mulţumesc iar cerului pentru aşa noroc (şi îmi şi zic din nou în barbă, fudulă, “eh, se mai uită şi la om vremea asta bună”, hehe) şi îi dau mai departe.

Când ajungem înapoi jos la cabană, deja nu se mai vede absolut nimic în sus. Care urcă abia acuma, urcă orbecăind. Mi-e milă de ei…

Dar în acelaşi timp nu pot să nu mă bucur. Şi mă bucur tare, nu doar aşa… puţin. Şi nu pentru răul altora, Doamne fereşte, ci pentru binele nostru. Pentru că pentru noi asta înseamnă că nu vom îndura la coborâre soarele arzând şi căldurile de crapă, ci vom merge liniştiţi prin umbră.

Ioi, oare cât mai norocoşi de-atâta putem fi? Hmmm… cam atâta:

La vreo oră după coborârea de la cabană, ne întâlnim cu un superb exemplar de ibex, cu care până acum nu văzusem decât poze în cărţi şi pe net. Ne uităm cam sceptici aşa… mai ales că eu zic că e ibex, iar Cristi zice că nuuu, că nu e ibex, că are coarnele mici. Adevărul e că ambii suntem (eram) cam inculţi, căci nu ştim (ştiam) încă faptul că femelele au coarne mici şi doar masculii au coarne din alea gigantice şi încovoiate. Dar nah, dacă netul ăsta şi cărţile numa masculi ne-au arătat… eu de unde să ştiu? Şi noroc că are cine să mă contrazică, şi cum am ajuns pe urmă la net, am intrat să caut.

Dar specia nu e singura care ne face sceptici. Ne uităm ciudat cum de stă atâta de aproape de noi. Ok, nu vine să o mângâiem, dar totuşi…. E ciudat rău. Eu îmi dau cu părerea că e bolnavă sau că e un pui rătăcit de mamă sau ceva, că nu îmi pare nici după căutătură că e în apele ei..

Dar explicaţia vine iarăşi de pe net, de data asta de la un prieten. Şi să vedeţi grozăvie. De fapt stau în apropierea potecii pentru că aşteaptă… să faci pipi. Acolo unde nu îşi pot lua mineralele din hrană (ori simt nevoia de suplimente) stau şi aşteaptă turiştii. Ca să vezi!?

Mno, din păcate nu ştim (ştiam) asta la momentul de faţă, aşa că niciunul dintre noi nu simte nevoia să… facă o faptă bună. În schimb stăm ca berbecii lângă ea şi îi facem poze. Ba să mă vezi şi cum le fac semn la alţi turişti din spatele nostru, să nu facă vreo mişcare bruscă, ca să-mi fugă subiectul din cadru. Daaa, de unde? Nu fugea nici să te faci spre ea crecă.

De la ibex (un reper foarte bun) şi până jos mai facem vreo 2 ore jumate – 3. Eu înjur de mama focului, pentru că la urcare n-am observat, dar acu la coborâre îmi dau seama că e destul de abrupt pe porţiunea de grohotiş, şi îmi fug picioarele ceva de groază.

Ultima bucată de traseu nici măcar nu o recunoaştem, aşa de mult turbo am băgat ieri când am pornit. Maşina o găsim intactă şi la locul ei, ne suim şi plecăm mai departe, ca şi cum nici n-am fi fost azi pe acoperişul Sloveniei.

Fac câteva poze pe drumul forestier de care vă ziceam, că tare îngust e pe alocuri, dar mai ales pentru că e nu-mi vine să cred în ce stare bună e (asfaltat pe alocuri!!).

Ajungem destul de repede la lacul Bled, căci nu avem decât 10 km (pe forestier) + 25 până acolo. Ne cazăm la Camping Bled, care e foarte aproape de malul lacului şi unde cele 5 stele sunt evidente. La baie e o curăţenie impecabilă, ai tot ce-ţi trebuie, unde trebuie. Iar iarba e mai bună şi mai verde ca orice altă iarbă ai văzut tu vreodată. O mai mare plăcerea să pui cortul pe ea. Ba îmi vine să şi dorm pe ea, nu alta. Eh, bine, să nu exagerăm.

Seara o petrecem, până se stinge lumina (naturală) la cină (chiar lângă camping, şi implicit lângă lac, este un restaurant bun) şi pe mal, admirând turnul bisericii de pe insulă, castelul Bled şi culorile apei la înserat.

Plaja gratuită de pe malul lacului, de lângă Camping Bled
Ne conversăm un pic şi cu o raţă care iese din apă să ne salute, ce faci băi raţă, uite bine, chilling…

…şi eu mă culc în gând cu cele 17 pliante pe care le-am “furat” de la recepţie în care am văzut chestii de făcut în zonă cât pentru o lună. Iar noi avem la dispoziţie doar vreo 3 ore mâine. Suuuper! Încropesc repede un plan imbatabil în cap, îmi dă o lacrimă când îmi dau seama că trebuie să renunţ la ceva ce mi-ar fi plăcut enorm, şi adorm cu gândul că o să perfecţionez planul în somn. Şi că o să ne întoarcem aicea cu siguranţă.


Vizualizaţi Honeymoon ziua 24 pe o hartă mai mare

(Nu uitaţi să vizualizaţi pozele dând click pe prima sau ultima dintre ele, şi apoi cu scroll, pentru a le vedea la o calitate mai bună şi la o dimensiune mult mai mare. Vă mulţumesc!)

Utile:

1. În Italia se plătesc taxe de drum pe autostrăzi. De la Treviso la Tervisio am plătit cam 15 euro.

Pentru Slovenia am cumpărat vignetă undeva de la un popas cu restaurant de pe autostradă, înainte de ieşirea din Italia. A costat cam 15 euro (nu mai ţin minte exact şi am uitat să notez).

2. Detalii despre traseu:

Ruta aleasă de noi se numeşte PRAG şi urcă spre cel mai înalt vârf din Slovenia pe Valea Vrata, pe faţa nordică. Este un traseu pentru avansaţi (adică este notat ca dificultate 3+ pe o scară de la 1 la 5. Prezintă porţiuni scurte de Via ferrata foarte uşoară (pentru care nu prea e nevoie de echipament) însă se recomandă măcar mănuşi de căţărare şi cască (pot cădea pietricele de la cei din faţa noastră).

Sunt indicatoare pe traseu care specifică denumirile rutelor (PRAG, etc), deci nu sunt şanse să vă rătăciţi. Din locul în care se lasă maşina, se urcă aprox. 5 ore până la Cabana Triglav (vezi mai jos) şi apoi încă aprox. 1 oră până pe vârf. Coborârea se face pe acelaşi traseu.

Dacă vreţi să încercaţi o altă rută la coborâre/urcare decât la urcare/coborâre (parţial) mai există şi ruta Tominskova, care se desparte de Prag (în sensul de urcare vorbesc) la scurt timp dupa Aljazev Dom şi se reîntâlneşte cu Prag la vreo oră înainte de cabană. Această rută este însă un pic mai tehnică decât Prag şi este nevoie neapărat de kit de via ferrata.

Mai există şi ruta Luknja, care pleacă din acelaşi loc, dar este una mai lungă şi mult mai grea, cu via ferrata dificilă, pentru avansaţi.

Pentru a ajunge pe Triglav mai sunt trasee care pornesc şi din alte părţi, cum ar fi din apropiere de lacul Bled, însă sunt mai lungi

2. Cazare:

25 euro / persoană în cameră dublă la Cabana Triglav (Triglavski Dom) de la 2500 m (se mai numeşte şi Kredarica). Este o mică confuzie, pentru că în slovenă, dacă spui Triglavski Dom, înseamnă “cabana din Triglav” şi poate însemna orice cabană din Parcul Naţional Triglav. Dar fiindcă aceasta este cea mai mare şi cea mai aproape de vârful Triglav, i s-a spus aşa (Triglavski Dom). Însă dacă vorbiţi cu cineva pe acolo, s-ar putea să trebuiască să ii spuneţi şi Kredarica, pentru că altfel nu înţeleg.

Cabana este foarte mare, şi are şi camere comune, în care locul este mai ieftin. Noi am ales camera dublă pentru că, văzând nunta, ne-a fost un pic teamă că lumea va fi gălăgioasă şi nu vom putea dormi.

Numerele de telefon la care ne-am făcut rezervare sunt acestea:

fix: 0038.64.531.2864 (a se observa că ultimele 4 cifre reprezintă altitudinea vârfului Triglav – abia acuma văd şi eu :)

mobil: 0038.64.062.0781

În principiu este bine să ajungeţi până la ora 19 (până la ora aia stă cineva mereu la recepţie), însă nu e problemă nici dacă ajungeţi mai târziu, dar să nu uitaţi să le spuneţi asta la telefon, ca să nu rămâneţi fără loc. Noi aşa am făcut. Le-am zis că ajungem probabil pe la 20, dar am ajuns la 19:30. Nu ne-am pierdut locurile, dar a trebuit să aşteptăm vreo 30 de minute în hol, pentru că persoana de la recepţie nu mai era şi a durat ceva până a venit să ne dea cheia (şi să plătim…).

La masa de seara am mâncat amândoi cu 35 de euro. Se comanda exact ca la cabanele de la noi, nu au multe chestii dar sunt felurile de mâncare sunt afişate la vedere pe nişte hârtiuţe şi sunt scrise şi în engleză şi germană. Cei la care comanzi nu ştiu foarte bine engleză, dar te înţelegi cu ei cât de cât.

La micul dejun am mâncat amândoi cu 21 de euro.

Atenţie că apa de la chiuveta de la baie nu este potabilă. Dar se poate cumpăra apă de la ei (nu foarte scumpă dar nici foarte ieftină).

Baia măcar nu e ca la Omu, adică este amenajată la subsol, şi sunt mai multe cabine de toaletă şi chiuvete, însă tocmai pentru că e la subsol, miroase cam urât. Dar măcar e apă să te poţi spăla pe faţă, dinţi, mâini, şi cine rezistă la apă aşa rece… şi prin alte părţi :)

Atenţie! La această cabană au ceea ce se numeşte aşternuturi de unică folosinţă. Dacă nu ştiţi, vi se dau din oficiu şi costă cam 3 euro de persoană. Ca să nu le plătiţi, spuneţi că aveţi propriile aşternuturi şi eventual le şi arătaţi (se cheamă sleeping bag liner şi se găseşte la noi în Decathlon (de mătase – mai scump sau din bumbac – mai ieftin dar mai greu) sau la câteva magazine de Munte. Noi ne-am comandat de la Mormota). Dacă nu aveţi sau nu vreţi să vă cumpăraţi, le plătiţi pe acelea şi gata.

Dacă aveţi nevoie, există şi un camping în Dovje, lângă Mojstrana. În Mojstrana există şi un mic centru de informaţii.

3. Parcare:

3,5 euro la parcarea de la capătul drumului forestier (10 km – stare foarte bună, pe alocuri chiar asfaltat) unde se lasă maşina pentru a urca spre Triglav. Nu ne-a întrebat cât stăm şi am presupus ca e un fel de “one-time-only pay” adică plăteşti tot atâta indiferent cât stai.

Mulţumim pentru susţinere Sony, Kingston, Portbagajul.ro (Inchireri portbagaje), Casa de traduceri (casadetraduceri.ro), cat si prietenilor care ne-au primit la ei acasă sau ne-au împrumutat echipamente montane: Mihai Mares (outdoor-events.ro), Ana Maria ChitoiuFlorin Sasca, Dan Chitila (danchitila.ro) si Daniel Ionescu.

8 comentarii:

  1. Foarte frumoasa povestea! Ma trec fiorii cand vad inaltimile! Categoric nu as putea sa fac asta niciodata :(

    In schimb la Lacul Bled m-as duce, sigur!!

  2. Buna,
    anul aceasta ne pregatim sa vizitam Triglav-ul, am vazut ca se poate face si fara echipament de via ferata, totusi in una din poze (poza 43) mi se pare destul de abrupt, fiind la coborare cat de abrupt e?se poatee ocoli zona respectiva?

    • Salut Csaba!

      Nu, nu se poate ocoli zona respectiva. Acolo e singurul loc unde e asa abrupt. La coborare e la fel de abrupt ca si la urcare :) Sunt tije de fier in stanca si ceva cablu care te ajuta foarte mult. Cu atentie, nu prezinta probleme. Numai rau de inaltime sa nu ai, ca atunci tot traseul e o problema.

      Daca nu aveti experienta deloc cu asa ceva, mai bine urcati dinspre Lacul Bled. Sau pana plecati, faceti cateva trasee cu cabluri de la noi din tara.

      Daca te mai pot ajuta cu ceva, sa imi spui!

  3. Salut Alexandra,
    Weekendul trecut am fost pe Triglav a fost super – chiar este o zona minunata – am ales o ruta alternativa pentru a urca fiind speriați de zona Prag – din Krma Valley pana la Triglavski Dom si de acolo ruta pe vârf. – vremea a fost un pic capricioasa – ploaie și zăpada pana la cabana apoi soare și căldura – 4 anotimpuri în 2 zile :)

    Mersi mult pentru sfaturi și mult succes în continuare pentru blog și călătorii.
    Csaba

  4. Buna Alexandra,

    Ma poti ajuta cumva cu un track de GPS pt traseul facut de tine pt Vf.Triglav sau cu o harta a traseului?
    As dori sa fac traseul intr-o singura zi si nu am gasit informatii concrete pe net.

    Multumesc mult!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *