Austria: Niedernsill & Zell am see – Tabara de fotografie pentru bloggeri (ian 2013)

La cerea publicului, întrerupem programul nostru obişnuit de povestire a lunii de miere, şi dăm legătura în Austria, unde mă aflu chiar acum. Pentru început o să vă rog să mă iertaţi pentru întârziere, dar abia acum am reuşit să găsesc un pic liber ca să vă povestesc cum a fost până acum în Tabăra foto pentru bloggeri. E o nebunie aici, mereu avem câte ceva de făcut, face poze non stop şi seara le alegem fiecare pe cele mai bune şi le supunem criticilor profesorilor :)

PART 1

După cum cei care mă urmăresc pe facebook au aflat deja, sâmbătă cu noaptea în cap am plecat din Bucureşti, şi a urmat un drum foaaarte lung, de două zile, în care eu personal am dormitat un pic cam mult decât permite legea pe bancheta din spate (lucru pentru care lumea a făcut mişto de mine iar eu m-am simţit vinovată faţă de şoferi, care au condus de dimineaţă până seara) dar contrar părerii generale, nu prea m-am odihnit, şi când am ajuns la destinaţie mă confruntam cu una bucată durere de spate (care din fericire s-a mai du,s dar clar primul lucru pe care îl fac după drumul de întoarcere în România este să îmi fac o programare la masaj) şi cu una bucată durere de genunchi stâng, pe care nu mi-o explic foarte tare.

În fine… Prima noapte am dormit la Oradea (pe care din păcate a fost utilizată doar pentru somn, pentru că nu am avut timp să o vizităm), la Hotel Continental Forum. Piscina cu apă termală în aer liber a fost atracţia numărul 1, dar mie mi-era un pic rău, aşa că am zis pas. De ce mi-era rău?

Pentru că în cursul zilei făcusem o pauză la Cluj, la ferma de cai a lui Mugur Pop, unde în mod evident nu sunt doar cai, ci şi măgari, porci, câini şi pisici. Iar pisicile alea sunt absolut bestiale. Le-am fugărit de le-am înnebunit ca să le fac poze, după care n-am putut să mă abţin şi la final le-am şi smotocit şi le-am luat în braţe şi…. Eu cum sunt alergică la păr de pisică… n-a durat mult şi au început simptomele… şi au ţinut-o aşa până când m-am culcat. Şi atunci chiar am crezut că s-a meritat, nu de alta dar făcusem nişte poze bestiale, dar din păcate din cauza unei erori la aparat, am pierdut absolut toate pozele de pe drum, aşa că nu pot să vă arăt nimic. Sper însă că la întoarcere Cristi să poată face o magie şi să recupereze pozele pierdute… Chiar ar fi păcat dacă nu..

Dar să revenim. Chit că atunci când m-am culcat abia mai puteam respira pe nas, a doua zi m-am trezit aproape ca nouă (în exact aceeaşi poziţie în care m-am culcat, drept pentru care iar nu prea m-am odihnit) şi gata pentru încă o zi de drum. De pe drumul de la Oradea până la Niedernsill nu mai ţin minte mai nimic, decât că am văzut o vacă cu ochii ieşindu-i ochii din cap şi că, după ce mi-am văzut toţi colegii bloggeri înnebuniţi cu instagramul, m-am gândit ca la sosire în Nierdernsill poate ar fi cazul să văd şi eu despre ce e vorba, că pare interesant.

Aşadar… seara, după sosirea mult aşteptată şi dezmorţirea de picioare, înainte de culcare am pus mâna şi mi-am făcut cont de instagram, şi mi-a plăcut atâta de tare încât am amânat somnul şi am şi postat vreo 3 poze.

A doua zi, adică ieri, a fost prima propriu-zisă din tabără, şi am fost una de acomodare. A început minunat, pentru că imediat ce am făcut ochi şi m-am uitat pe geam, am văzut că ninge ca în poveşti.

Şi într-o atmosferă atât de faină, am ieşit cu toţii şi am făcut o mică plimbare fotografică „prin sat”, adică prin Niedernsill, tabăra noastră de bază…

…după care am fugit un pic şi până în Kaprun.

O parte din noi au mers apoi şi la o porţie de relaxare la Tauern Spa, un centru din apropiere, iar eu am încins o partidă de cărţi cu Cosmin, Gaben şi Adrian. Groparu ne-a susţinut şi el de pe margine, probabil crucindu-se din când în când la ce glume tâmpite puteam să facem. Râdem, glumim da…. nu părăsim incinta :))))))

Seara s-a încheiat oficial cu alegerea şi criticarea fotografiilor noastre din cursul zilei. Fiecare a trebuit să-şi aleagă câte 30 de fotografii din cursul zilei şi să le prezinte „în faţa clasei”, în timp ce Radu ne explica la fiecare ce e bine şi ce nu e bine. Şi uite aşa, seara a devenit partea mea preferată din zi, şi nu pentru că fotografiile mele au primit aprecieri muuult peste aşteptările mele, ci pentru că văzând în fiecare seară 30 de poze x 14 oameni şi auzind analiza lor, am extraordinar de multe de învăţat şi sunt tare bucuroasă pentru asta.

Şi dacă ieri seara a fost punctul forte al zilei, azi pot să zic că tocmai m-am întors cu vreo 600 de poze făcute numai de dimineaţă încoace. A fost o adevărată nebunie. Deşi prognoza arăta ninsoare şi vizibilitate destul de proastă, cineva a avut nişte pile sus la direcţiune şi am primit total opusul. Adică ceva de genul ăsta:

Am fost la Zell am see, unde numai ce fusesem în iulie, însă acum a fost cu toootul altă poveste. Vorba aia, iarna nu-i ca vara. Pe semne că ăla cu pilele eram chiar eu, dat fiind că astă vară am prins ploaie şi vreme cam urâţică atunci când am ajuns în zonă, şi a trebuit să renunţăm la a mai urca cu telecabina să vedem lacul de sus. Acum însă am ghidat jumătate de grup la staţia de telecabină şi mi-am luat revanşa.

Sus… o nebunie… nici n-am cuvinte momentan să vă explic ce s-o petrecut în sufletul meu să îmi iau o doză atât de faină de munte, de care îmi era atâta dor (ce vreţi, n-am mai fost sus de pe 29 decembrie, tremura sufletul în mine, nu alta :) şi, nu în ultimul rând, să văd pentru prima dată Vârful Grossglockner (cel mai înalt din Austria – 3798 m), pe care vă ziceam acum vreo două luni că îl voi urca anul viitor.

Poate mâine mi se mai duc din emoţii şi reuşesc să vă povestesc un pic mai multe despre ziua de azi… dar acum vă las, căci trebuie să îmi aleg iar 30 de poze pentru a doua seară de critică, şi o să am muuult de muncă, dat fiind că am făcut azi 2 giga de poze.

Dacă sunteţi curioşi ce mai facem noi pe aici în tabără, îi puteţi urmări şi pe colegii mei, care au fost un pic mai harnici decât mine şi deja au scris zilele astea câte un articol – două – trei:

Cristian Șuțu – sutu.ro & fotounion.ro
Radu Bădoiu – lanuldesecara.ro & fotounion.ro

Costin Cocioabă – refresh.ro
Radu Băzăvan – groparu.ro
Adrian Ciubotaru – adrianciubotaru.ro
Victor Kapra – victorkapra.ro
Toma Nicolau – tomanicolau.ro
Andreea Burlacu – andreeaburlacu.ro
Cristian Dorombach – piticu.ro
Miruna Sfia – mirunasfia.ro
Cosmin Tudoran – cosmintudoran.ro
Alissum – alissum.blogspot.ro
Denisa Bârgău – denisuca.com
Sebastian Bârgău – www.sebastianbargau.ro
Gabriel Oana – www.gaben.ro
Alexandru Damian – travelinphotography.blogspot.ro

Pe mine puteţi să mă urmăriţi în continuare pe facebook, unde postez de câteva ori pe zi, pe contul meu de Instagram, iar aici sper să revin cu un update cât mai curând posibil. Ţineţi-mi pumnii să nu primesc roşii nici la următoarele analize de fotografii! :)

Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, ediția a treia, este un eveniment organizat de Foto Union, cu sprijinul Hotel Kehlbachwirt, Domeniile Vînju Mare, Hotel Continental Forum Oradea, Opel, Neola,Anagrama şi Falcon Electronics.

PART 2

Ok, iar am întârziat cu o zi, şi nu v-am povestit ieri despre Zell am See, aşa cum v-am promis în articolul anterior, dar pe lângă faptul că iar am avut o mulţime de lucruri de făcut, am şi avut o durere de cap mai mult decât insistentă, care a durat mai bine de 24 de ore…

Din fericire acum sunt fresh, am reuşit să mă odihnesc în sfârşit şi îmi fac plinul de somn, şi vreau neapărat să vă arăt câteva poze din cele făcute alaltăieri la Zell am See, sus la Schmittenhohe (2000 m) dar şi câteva de jos din oraş, de la malul lacului.

Şi de fapt e mai bine că nu am postat ieri, pentru că aseară am mai dat o fugă până în Zell am See, la un eveniment care trebuia să fie o lansare de baloane cu aer cald, dar a fost de fapt o petrecere pe pârtie cu demonstraţii de schi, defilare de pluguri de zăpadă care aruncau în aer nori de zăpadă (bestial!) şi nu în ultimul rând artificii. Aşa că nu ne-am supărat deloc că n-au mai fost baloanele promise, pentru că a fost extraordinar de frumos şi ne-am bucurat ca nişte copii.

În felul ăsta m-am ales şi cu câteva poze de noapte din Zell am See, o completare numai bună la pozele de zi pe care vi le promisesem.

Fără prea multe introduceri, o să dau drumul la fotografii. Dacă aveţi voi întrebări… le aştept cu mare drag. La final am pus şi un mic filmuleţ, în care n-am prins din păcate nici plugurile când aruncau cu zăpadă la 10 metri în aer, şi nici artificiile cele mai frumoase, dar l-am pus ca să vă faceţi o idee cam cum a fost. Mie cel puţin mi-a plăcut maxim, şi se vedea şi pe feţele celorlalţi că şi lor :)

Kitzsteinhorn (3203 m) în dreapta şi Grossglockner undeva mai în spate, în stânga, pe după nori
 Kitzsteinhorn (3203 m) în stânga
Kitzsteinhorn (3203 m)
 Lonely
So lonely…
 Lacul Zell am see
 E un pic de vânt…
Oriunde te uiţi numai creste
 Ca şi astă vară, răţuştele tot pe lac le-am găsit
 Petrecerea de pe pârtie din Zell am See

Şi filmuleţul:

PART 3

Astăzi vă voi dezvălui o slăbiciune de-a mea, o frică mai bine zis. Mulţi dintre cei ce mă urmăriţi de mai multă vreme probabil aţi aflat deja, căci am menţionat de mai multe ori: acum 16 ani am avut un accident cam urâţel de schi.

Tocmai învăţasem să schiez (ca la carte, cu instructor) şi era prima zi în care mă dădeam fără el. Nu ăsta a fost însă motivul accidentului, pentru că deja stăpâneam destul de bine mişcările, ci un simplu moment de neatenţie în care m-am uitat după ceva. Big mistake. Next  thing I know, mă dădeam peste cap prin zăpadă. 

Ghinionul meu a fost o simplă defecţiune a schiurilor, pentru că nu mi s-au desprins în momentul în care am căzut. Şi din cauza asta, în dreptului locului unde se termina clăparul, tibia mea s-a făcut ferfeniţă.

Mi-amintesc cum stăteam grămadă în zăpadă după vreo două încercări eşuate de a mă ridica de pe jos, gândindu-mă: “hmmm… până acum mi-am rupt ambele mâini şi piciorul stâng, fix dreptul mai era întreg”. Mi-am dat seama destul de repede că s-a rupt, dar nu eram în stare să fac nimic. Pe vremea aia evident că nu erau telefoane mobile sau ceva, aşa că nu e ca şi cum aş fi putut să sun la salvamont sau pe mama. Nici măcar până în momentul ăsta nu ştiu cine i-a anunţat până la urmă, tot ce ştiu e că s-au oprit două doamne lângă mine să mă ajute şi le-am spus cum îi cheamă pe ai mei şi cum sunt îmbrăcaţi.

Şi jumătate de oră mai târziu a venit şi salvamontul. Un băiat de fapt, că nu vine nimeni cu targa din prima. Mi-a dat un algocalmin şi mi-a zis să mă ţin bine, că îmi scoate clăparul. Am muşcat bine din geacă, şi aia a fost. Ca să nu îngheţ, mi-a pus peste laba piciorului mănuşa lui. Deci ca să înţelegeţi, aveam piciorul cât mâna lui :))

După cam o oră de stat în zăpadă, a urmat o plimbare faină în targă pe zăpadă, apoi una în targă cu telecaunul, încă una cu telecabina, şi una cu salvarea.

După o noapte în chinuri, şi încă una “să fie”, am ieşit din spital cu piciorul în ghips mult peste genunchi. Pe biletul de externare scria 45 de zile în ghips, care, când s-au terminat, au fost urmate de încă 30 în care n-am avut voie să calc. Deci cam aceeaşi Mărie da fără pălărie. Muşchi atrofiaţi, genunchi înţepenit, o adevărată distracţie.

Şi uite aşa am rămas eu cu o frică de schiat pe care pe patul de spital mă juram că n-o s-o am. De atunci mi-am mai pus totuşi schiurile în picioare de câteva ori, dar simt că n-am siguranţă, simt că nu deţin controlul. Însă acum, în spatele aparatului de fotografiat, eu am tot controlul din lume.

Mi-a plăcut la nebunie să surprind oamenii ăştia făcând ceea ce le place, bucurându-se de iarnă, de zăpadă, de pârtie, de vremea bună şi de privelişte. Pentru ei, asta înseamnă muntele, pentru mine însă (aşa cum bine ştiţi), muntele înseamnă trekking şi alpinism, şi asta o să însemne forever and ever.

Ironia sorţii este însă că eu pot să vin din lumea mea în lumea lor şi să le fac poze, însă un schior care să vină după mine pe munte să-mi facă poze pe traseu sau pe stâncă… mai greu. Aştept însă cu nerăbdare momentul. Până una alta, cam aşa am surprins eu sporturile de iarnă în Austria, una dintre cele mai faine ţări (dacă nu cea mai) în care poţi să schiezi şi să te dai cu placa.

PART 4

Am ajuns acasă aseară şi am impresia că am plecat spre Austria ieri. Atâta de repede a trecut tabăra asta foto. Şi tare mişto a fost. Mă confrunt cu o mică depresie post-tabără şi post-Austria însă o să încerc să vă povestesc ce s-a mai petrecut, cu speranţa că o să-mi revin repede.

Au fost în total 4 zile pe drum (2 la dus, două la întors) şi 5 în tabăra de bază, în Niedernsill, mai exact la Hotel KehlbachwirtNiciodată nu m-am simţit mai bine într-un hotel. Proprietarul fiind român, precum şi 80% din personal, ne-am simţit ca acasă, am vorbit româneşte (nu numai între noi) şi am primit mai mult decât atenţia cuvenită.


În ultima seară am avut o surpriză de proporţii. A avut loc ultima jurizare, şi practic articolul meu anterior cu sporturile de iarnă a făcut parte din concurs. 

A trebuit să ne alegem fiecare un proiect personal din temele propuse pe care să îl prezentăm. Mie mi-a plăcut aşa de mult ziua petrecută sus pe munte (şoc, nu v-aţi fi aşteptat, nu?) deasupra staţiunii Zell am See, încât alegerea a fost firească. Cum am spus şi în articolul cu pricina, nu am schiat eu însămi, dar i-am surprins pe alţii făcând asta. 

După ce am vizualizat pe proiector toate articolele din concurs, juriul a ieşit un pic pentru deliberare şi la întoarcere am aflat cu surprindere că… am câştigaaaaaat. Am rămas cam mască to be honest, dar m-am bucurat foarte tare. Practic am un loc asigurat în următoarea tabără. Yeeey!

Am învăţat în astea 5 zile cât alţii într-un an probabil. Tocmai ce m-am uitat la un articol de-al meu de-acum un an şi mi-am pus mâinile în cap. Mi-e şi ruşine cu ce poze postam. Şi mi-e şi mai frică să mă uit la articolele de acum 2 ani, sau mai rău, 3 ani, că probabil mă apuc să le şterg dacă fac asta.

Bine, nu zic că acuma oi fi vreo expertă şi că pozele mele sunt wow… de să-ţi smulgi părul din cap când le vezi, dar pentru mine e o evoluţie mai mult decât evidentă, şi acum am un ochi mult mai bun pentru încadrare, şi ştiu măcar să fac câteva retuşuri de bun simţ în photoshop astfel încât să aduc imaginea cât mai aproape de realitate. Şi sper şi vreau să cred că mi-am atins cât de cât targetul personal pe care mi l-am fixat singură iniţial, şi anume de a face mai puţine fotografii, şi de a alege la sânge pozele. Bine, mai am mult de lucrat la capitolul ăsta, dar ştiu sigur că sunt pe drumul cel bun.

Acum, în încheiere, vă arăt şi câteva fotografii de “Making of”, că să vedeţi cam cât s-a muncit în tabără toată săptămâna trecută, şi cât patos a pus toată lumea în realizarea celor mai bune cadre.

Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, ediția a treia, a fost un eveniment organizat de Foto Union, cu sprijinul Hotel KehlbachwirtDomeniile Vînju MareHotel Continental Forum OradeaOpel, Neola, Anagrama şi Falcon Electronics.

0

11 comments

  1. Felicitari pentru fotografii, superbe ca intotdeauna. Iti tin pumnii si pentru astazi (daca nu s-a terminat deja jurizarea) si de-abia astept detalii noi. Te inteleg perfect ca nu ai timp sa ne spui prea multe, am fost si eu in octombrie intr-un infotrip si de-abia apucam sa astern cateva randuri, sa mai pun o poza pe Facebook, sa mai raspund la un mesaj. Eh, asta-i viata de blogger! Grea, dar frumoasa:D

  2. Ai facut poze foarte frumoase desi peisajele momentan (daca fac abstractie de ultimul paragraf) sunt destul de comune! Ai reusit sa scoti ce-i mai bun! Bravo

  3. Multumesc mult fetelor!

    Da, adevarul e ca fata de ce am pozat azi, astea sunt un pic comune. Nu a fost foarte ofertanta nici vremea, nici locatia.

    Din fericire am primit felicitari si pentru setul nou de poze, si de data asta sunt si eu incantata de ele :)

  4. Daca ai continuat sa faci poze pe cardul ala, adio recuperare. De fapt mai sunt sanse dar nu-l mai folosi. Fiecare poza pe care o faci o sa-ti stearga alta pe care e posibil sa o recuperezi. Ele sunt inca pe card.

  5. BRAVO SA STII CA ESTE BLOGUL MEU PREFERAT.TINE-O TOT ASASI EU IUBESC CALATORIILE MULT SI AM MULTE POZE SI FILMARI.AS VREA SA-MI SPUI CUM A FOST LA NUNTA TA?AM FOST PLECAT UN TIMP DIN TARA SI NU AM MAI BLOGARIT.SPUNE-AI CA VREI UN FOTOGRAF PROFESIONIST.AI GASIT?CUM AU IESIT POZELE?AI POSTAT UNDEVA VRE-O POZA?CA IDEE..ASTEPT RASPUNS SI MULTUMESC

  6. Nu am facut decat 5 poze pe cardul ala dupa aceea, si fiind un card de 32 de giga, nu prea imi fac griji ca nu imi recuperez pozele decat daca efectiv nu ar fi fost posibil nici daca nu as fi facut nicio poza pe el dupa aceea.

    Legat de Instagram, nu am nici timp nici rabdare acum sa citesc postul respectiv, dar furtul de poze pe internet deja nu mai e o surpriza. Saptamana trecuta am creat un viral pe facebook postand o poza cu una din pisicile mele uitandu-se in calendar, si mi-a fost furata de N pagini… Chiar nu am energie pentru asa ceva..

Leave a Reply

Your email address will not be published.