Ii cunosti pe bloggerii cu care am fost in tabara foto?

Când mi-a spus Cristi Şuţu să vin în TFB3 am rămas un pic mască. Adică… cum adică? M-am gândit în sinea mea “păi… eu nu cunosc pe nimeni…”. După care mi-am zis “eh, şi când a contat asta vreodată pentru mine?” :)) aşa că i-am zis din prima că vin. Suntem cu toţii bloggeri, avem cel puţin 1 lucru în comun, deci sigur ne vom înţelege de minune!

Bine, mint, nu pot să zic că nu cunoşteam chiar pe nimeni. Mda, pe Miruna o cunoscusem cu câteva luni înainte, la o întâlnire cu o prietenă comună (asta dacă poţi spune că te ştii cu cineva după o singură întrevedere), pe Radu şi pe Cristi îi văzusem de două ori (prima dată la o lansare Sony şi a doua oară când ne-au făcut Portretul de familie cu colegele mele de la Viajoa.ro, înainte de Crăciun), dar nu e ca şi cum am fi putut spune că ne cunoşteam.

Acelaşi lucru pot să spun şi despre Costin, cu care mă văzusem cu o lună înainte la karaoke la Blog’n’Roll. A tras săracu de mine să cânt ceva de groază, şi dacă nu era el, nici până în ziua de azi (şi probabil orice zi din anii viitori) nu mi-aş fi făcut curaj să cânt la karaoke. Şi nu e ca şi cum am eu cine ştie ce voce, dar îmi place să cânt şi vroiam să fac asta de mult timp. Dar cum am trac să-mi pun şi în cap… numai obligat-forţat mă prinzi făcând aşa ceva.

Iar în rest… auzisem de majoritatea, dar doar de prin online, aşa că m-am dus aşa….ca o floricică, alături de alte trei floricele, că deh, din 16 oameni, eram doar 4 femei mari şi late (mă rog, e doar un fel de a spune, nu era nimeni nici mare, nici lată). Prima dată am zis, băi, nu-i a bună, dar uitându-mă la participanţii din TFB2, mi-am dat seama că băieţii probabil au hotărât să înveţe din greşelile făcute în trecut şi să nu mai ia cu ei o armată de gagici. Ce-i prea mult strică. Sau…? :))))

Aaaaanyway, să nu deviem de la subiect. După articolul lui Gaben şi al lui Alex, m-am gândit că n-ar fi rău să scriu şi eu unul pe tema asta, nu de alta dar zilele din tabără s-au succedat cu o aşa mare viteză şi se întâmplau aşa de multe lucruri, încât abia după mai bine de o săptămână de la întoarcere mi s-au mai aşezat şi mie gândurile în cap şi m-am gândit.. hmmm… it’s confession time :D

Plus că poate vreţi şi voi să-i cunoaşteţi prin ochii mei, aşa cum i-am văzut eu.

N-am cum să încep decât cu cei doi organizatori, care separat se cheamă Cristian Şuţu şi Radu Bădoiu, şi împreună Foto Union (glumă de oameni care au văzut prea multe contracte la viaţa lor, moving on).

Oamenii ăştia doi mi s-au părut cei mai calmi, zen şi chill oameni pe care i-am văzut în viaţa mea. Nu pot să nu îndrăgesc oameni din ăstia, nu de alta dar eu la viaţa mea am avut norocul să dau de o mulţime de oameni agitaţi şi nebuni la cap efectiv.

Acum am o primă mărturisire de făcut. Cristi seamănă cu fostul meu şef aproape ca două picături de apă. Ceea ce îmi provoacă nişte foarte mixed feelings, adică pe de o parte mă uit la el şi mi-e drag că e aşa calm şi cu capul pe umeri, iar pe de alta, dacă nu mă uit prea atent, îl văd pe agitatul meu de fost şef, care şi el îmi era drag uneori, dar mai dese erau dăţile când îmi venea să…. Grrr!

Mi-a fost ruşine să-i spun asta lui Cristi, de fapt nu neapărat ruşine, dar discuţia probabil s-ar fi desfăşurat la modul cel mai stupid: “Ştii, semeni cu fostul meu şef. – Ah, da? Mmmm, okeeey…” and then akward silence. :))) Pointless talk, moving on.

Radu, dacă e posibil aşa ceva, e ŞI mai calm decât Cristi. Ca să vă imaginaţi. Radu are vreo 2 metri, cam aşa, (apropo Radu, ce înălţime ai? :) şi barbă, dar ochii îl trădează, el e de fapt un sensibilos. Ştiţi, mi-l imaginez citind poveşti de adormit copiii la grădiniţă, stând cu ei în cerc, pe un scăunel din ăla mic de kinderi, roz. Cred că i s-ar potrivi de minune rolul.

Să trecem mai departe. Cum ziceam şi mai sus, cu toţi oamenii ăştia ştiam din prima că am cel puţin un lucru în comun. Dar cum niciodată nu e doar unul, cu Cosmin, Alex şi Toma am descoperit că mai am şi muzica în comun. Unii o ascultă, alţii o cântă, şi unii, culmea, o mai şi fac. Oricare ar fi cazul, niciunii nu putem să trăim fără ea. Dar să o luăm pe rând.

Cosmin este 1/3 din Cassa Loco, aşa cum scrie şi la el pe blog. Şi ca orice om care are acu 28 de ani, mă uitam şi eu cândva la Atomic şi am fost şi eu cândva fan Cassa Loco. N-ai cum!

Cosmin e unul dintre cei mai amuzanţi oameni pe care i-am cunoscut eu vreodată, alături de Gabi, cu care a făcut o super echipă în tabără, despre care vă spun imediat mai jos.

Îmi place de Cosmin că râde de mama focului, şi automat mă făcea şi pe mine să râd, şi nu doar o dată i-am zis lui şi lui Gabi să facă o pauză, că mi se contractase diafragma în aşa hal de la râs încât era să leşin pe acolo în maşină. Pe lângă porţiile generoase de râs, lui Cosmin am să-i mulţumesc că şi-a pus pe telefon Lana Del Rey şi a pus-o în maşină pe play, şi uite aşa ascult eu de două săptămâni încoace Lana Del Rey pe repeat, de am ajuns nu numai să mă culc cântându-i vreo piesă, dar şi să mă trezesc fredonând, în timp ce fac ochi.

Gabi, zis şi Gaben, e alt nebun. Îl descoperisem pe Gabi acum vreun an, dacă nu şi mai mult, într-o perioadă în care mă apucasem eu să-l urmăresc pe Cabral, şi pusese el un mic post cu link către un clip de-al lui Gabi, ăla faimos, despre cum se bea ţuică (tutorial neică, nu ne jucăm!).

Cred că era să cad de pe scaun de râs când am văzut clipul ăla, şi încă nu ştiu câte clipuri de-ale lui, unul după  altul, de nu mă mai puteam opri. Da, deci v-aţi prins, mie îmi place să râd fraţilor. Râsul e sănătos, eliberează endorfine şi nu mai ştiu ce alte prostii din astea, şi face să dispară durerea de cap. Deci nevestelor, luaţi aminte, dacă aţi râs mult toată ziua şi seara ziceţi la bărbat că vă doare capul, vedeţi că se prinde.

Bun, dar deviem. Pe lângă faptul că Gabi nu poate să stea 5 minute fără să facă vreo glumă, mai are şi accent de Maramureş. Deci n-ai cum măi frate, n-ai cum să nu râzi. Eu îs înnebunită după accente dinastea şi am atâţia prieteni care vorbesc aşa că m-am şi molipsit.

Şi acuma o să fac o paranteză. Deci fraţilor, că mulţi m-aţi întrebat în tabără de unde sunt pentru că vorbeam cu accent. Deci, eu nu vorbesc aşa în mod normal, am o problemă :)) Deci, când sunt înconjurată de mulţi ardeleni, fără să vreau, le împrumut accentul. Nu, nu sunt ciudată, am şi căutat, că mi se părea şi mie că ceva nu e în ordine cu mine (bine, fie vorba între noi, ceva sigur nu e în ordine cu mine, dar nu e asta!). Se cheamă mirroring. Google it! De fapt mirroring e ceva mai complex, slava domnului nu împrumut nimic altceva decât accentul.

Deci, cum ziceam, eu nu vorbesc aşa de regulă, ba mai mult, eu sunt de fapt moldoveancă, şi uneori, dacă mă scoţi din pepeni, s-ar putea să mai bag un “pi”, „di ci” sau „oleacă” pi ici pi colo, dar na, am vorbit şi eu oleacă pe la tv şi pe la radio, şi am mai învăţat să vorbesc fără accent. Am însă o prietenă care mă strică :))

Revenind şi concluzionând, Gabi mă face să râd, şi pentru mine dacă mă faci să râd, eşti idolul meu. Simţul umorului e ceva care toata lumea are impresia că îl are, dar de fapt să poţi să faci pe cineva să râdă la orice oră din zi şi din noapte chiar nu e o calitate care se găseşte pe toate drumurile.

Şi acuma ca să nu ziceţi că numa’ l-am lăudat pe Gabi, să ştiţi că are şi mania contrazicerii. I-am zis într-o zi “Băi Gabi, tu ai mania contrazicerii, ai fi în stare să te contrazici cu mine şi pe data mea de naştere” şi am crezut că o să se supere pe mine, dar de unde, a recunoscut cu gura până la urechi. Ce poţi să mai zici? :)

Alex are un blog pe care abia acum cu ocazia taberei l-am descoperit, deşi ar fi trebuit să ştiu de el dat fiind că se cheamă Travel in Photography, şi face nişte poze super tari. Că doar nu degeaba a fost câştigător la prima tabără foto pentru bloggeri. Deci cu Alex am încă un lucru în plus în comun pe lângă blogging şi muzică. Alex a terminat Conservatorul, şi îl invidiez mult că a făcut pian şi canto, ceea ce mi-aş fi dorit enorm să fac şi eu. Cu Alex mi-ar plăcea să fac un duet la karaoke, deşi cred că s-ar auzi numai el.

Toma a fost cel mai tânăr dintre noi. Mi-ar fi plăcut şi mie să fi fost un pic ca el la vârsta lui şi să mă fi apucat de blogging, dar pe vremea mea maică… 

Ca şi mine, Toma nu poate trăi fără muzică, chestie pe care am reţinut-o cel mai bine de pe blogul lui, de la descriere. Nu seamănă deloc cu Alex Velea, aşa cum pare din poza lui de profil, făcută în TFB2, şi aş spune că sigur i-ar sta mult mai bine fără barbă, dar na, fiecare cu preferinţele lui/ei.

Pe Miruna, după cum vă ziceam, o cunoscusem deja, şi o mai văzusem şi o a doua oară, la Blog’n’roll, şi tot ce ştiam despre ea era ceea ce vedeam: că e demenţial de frumoasă. Lucky for me, după mici calcule mi-am dat seama că o să fie şi colega mea de cameră pe parcursul taberei, un prilej numai bun să ne cunoaştem mai bine (hoo, băieţi, nu vă gândiţi la prostii! Ok, I know, too late…)

Eh, ce pot să spun după ce am cunoscut-o mai bine pe Miruna? Că nu numai că e o femeie foarte frumoasă, dar mai e şi deşteaptă. În ultima seară, după o bălăceală binemeritată în piscina termală de la hotel, am stat de vorbă până pe la 4 dimineaţa. Eu una cred că ne-am înţeles de minune, şi sper că şi ea. E genul de om cu care tare mi-ar plăcea să mai ies din când în când la o cafea, ceva.

Alina vă spun din start, a făcut cele mai bestiale fotografii din toată tabăra. Da, mai mişto decât ale mele, de fapt ale mele au fost mic copil pe lângă ale ei, pentru că ea face poezie, nu poze. A fost omul ăla din grup care tace şi face. Şi ce poze face…

Sebi şi Denisa formează o familie de bloggeri de destui anişori. Cred că e prima dată când întâlnesc un cuplu care să aibă amândoi câte un blog. Mă întreb dacă al lor eventual copilaş va fi şi el blogger, după modelul părinţilor :) De Sebi auzisem prima dată în 2012, la Roblogfest, când am câştigat cel mai bun blog de travel cu celălalt blog pe care scriu, viajoa.ro. Era şi el printre câştigători şi de fapt nu ştiam că îl cheamă Sebi, ci Vis urât. Am reţinut asta pentru că nu e chiar un nume de blog pe care să-l uiţi prea uşor. Ceea ce nu ştiam eu e că el era la al patrulea an de premiere cu locul 1 la Roblogfest.

Când am venit din tabără, am avut curiozitatea să-i citesc descrierea de pe blog, care nu ştiu cum să vă spun, dar e lungă ca o zi de post, dat fiind că-şi povesteşte viaţa încă de la grădiniţă. Dar pe urmă am înţeles de ce a făcut asta. Viaţă cam grea a avut omul ăsta, n-am ce zice. Cât despre Denisa, am rămas cumva în minte cu imaginea ei din fotografia superbă de la fereastră făcută de Victor. Când rădea, îmi amintea de o prietenă dragă, mi-a luat vreo 5 zile să îmi dau seama cu cine seamănă.

Piticu nu e pitic, evident, e o pălugă, ca şi mine. Piticu pare un dur în poza de pe facebook, dar nici asta nu e :) De unde tragem concluzia că Piticu nu e ceea ce pare online. Şi nici cum mi se părea mie că e când l-am văzut prima dată în 2010, la Kopel’s, după Prin Bucurestiul meu, sau la Blog’n’Roll. Piticu e Cristi, un om mult mai abordabil decât lasă să se vadă, dar deh, e un VIP, să-i dăm nişte credit! :)

Cu Adi am râs de mama focului ori de câte ori o dădea pe aia a lui cu “neam de neamul meu”. Ştiu că acum ceva ani aveam şi eu expresia asta. Ah, şi cu “pffff, m-ai omorât”, pe care mi-o zicea de fiecare dată când puneam eu cartea jos la whist. Mi-a plăcut de el că e explorator ca şi mine, şi mai ales pentru că ne-a dus pe mine şi pe Gabi, la sfârşitului unei zile, sus pe un deal din zonă pe care îl descoperise el cu o zi în urmă, de unde se vedea Niedernsill miiiic mic de tot, la poalele munţilor care făceau un adevărat spectacol. M-a uns pe suflet, nu alta.

Domnul Victor Kapra, pentru că nu pot să zic altfel, este un domn :) E primul domn care se apropie de vârsta mamei cu care am încercat singură să mă conving că nu trebuie să-i spun dumneavoastră, pentru că ştiam sigur că o să mă corecteze. Asta nu înseamnă că nu am scăpat de vreo două ori un ocazional verb la persoana a II-a plural, dar m-am făcut că plouă. Ce să fac, am primit educaţie bună :))

Victor m-a convins în penultima zi să-mi facă nişte poze indoors, dar mie tot cea când încercam să mănânc un covrig sau cea cu poneiul pe care l-am alintat juma de oră la ferma lui Mugur îmi plac mai mult.

Nu ştiu alţii cum îs, da’ mie lui Radu îmi vine tare greu să îi zic Groparu, mi se pare cumva o poreclă mult prea dură pentru omul care este. A fost un simpatic la cât de mult îi era dor de nievastă (cum zice el) şi de băieţelul lui, aşa că mie mi-e tare drag de el.

Îmi place la nebunie cum vorbeşte dar şi cum scrie, vă recomand să îl citiţi. Şi pe lângă simţul umorului, e un om tare blând şi prietenos. Într-o seară, la analiza fotografiilor, am zis o prostie maaaare mare de tot, la care el mi-a atras atenţia ca un profesor, şi eu m-am făcut miiiică mică de ruşine.

Gropare, nu mă întreba ce prostie am zis, că tu poate nu-ţi mai aduci aminte, dar hai s-o lăsăm aşa.

Aah, şi măi Gropare, mai aveam să-ţi dau 1 euro, la naiba, acuma mi-am amintit!! Ah, ce nu-mi place să am datorii, mai ales la gropari.

Pe Costin l-am văzut aşa… ca pe un frate mai mare :) Întotdeauna mi-am dorit să am un frate mai mare. În maşină îmi zicea „asta mică”, deşi Miruna e cu trei ani mai tinerică decât mine. Cu Costin am în comun şi pisicile, am văzut că şi lui îi plac, şi la ferma lui Mugur a făcut o poză aşa de faină cu o pisică, de să mori, nu alta.

Cred că s-a supărat el aşa un pic pe mine că l-am părăsit după prima zi şi m-am dus în maşina de nefumători a lui Cosmin, dar ca un frate mare ce este, cred că până la urmă m-a iertat! Şi dacă nu, îi fac cadou o pisică! :))) Am vreo 6 la Galaţi, are de unde alege.

Cam ăştia au fost toţi, cred. Acuma, dacă vreţi să-i cunoaşteţi şi live şi sunteţi curioşi să vedeţi expuse cele mai bune fotografii făcute de noi în tabără (şi eu sunt curioasă, e surpriză) puteţi veni la vernisajul care va avea loc în Bucureşti, marţi, 12 februarie, de la orele 18.00, la Grand Hotel Continental, în foaierul de la etajul 4. Vă aşteptăm!

Vă las cu poza de grup:

Nu, nu încercaţi să mă găsiţi pe mine în poză, sunt în cea mai din stânga, nuuu, nu cea în negru, în SPATELE ei. O fată drăguţă din personalul hotelului s-a gândit că-i mai importantă decât mine pentru poza de grup a TFB3 şi mi-a luat faţa.Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, ediția a treia, a fost un eveniment organizat de Foto Union, cu sprijinul Hotel KehlbachwirtDomeniile Vînju MareHotel Continental Forum OradeaOpel, Neola, Anagrama şi Falcon Electronics.

13 comentarii:

  1. Sa va spun eu acum despre Alexandra: este castigatoarea Marelui Premiu al TFB3! (Asta inseamna ca a primit un loc in viitoarea Tabara de Fotografie pentru Bloggeri a Foto Union, despre care va pot spune de pe acum ca va fi intr-un loc exotic). Ne-a dat pe spate in fiecare seara cu fotografiile ei, fapt care a facut s-o iertam pentru refuzul ei sistematic de a ni se alatura la piscina sau la spa…

  2. Fain articolul…mai cunoastem lume noua si minunata…Sa stii ca eu dintre toti il stiu si urmaresc doar pe Gropar :) si chiar si asa cu numele lui sinistru il ador :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *