Eurotrip 2012 – ziua 23: Nuntă la 2500 de metri

Ziua 23, miercuri, 1 august 2012:  Treviso (Italia) – Mojstrana – Aljazev Dom (Slovenia): 265 km***

În prima zi din luna august ne-am luat la revedere de la Ana Maria şi de la Italia, şi am intrat pentru prima dată în Slovenia. Şi care e primul lucru pe care poţi să faci când ajungi într-o ţară nouă? Să-i urci cel mai înalt vârf. Ei, fix asta am făcut noi.  Bine, n-am ajuns pe vârf chiar din prima zi, dar am dormit la 2500 de metri, un loc numai bun pentru o… nuntă, nu?

Traseu spre Vf. Trigav, pe ruta PRAG: Aljazev Dom (1015 m) – Triglavski Dom (2515 m)
Diferenţă nivel: + 1500 m
Durată: 5 h

Aseară am verificat din nou vremea, şi arăta la fel ca acum 2 zile: fereastră de vreme excelentă fix când avem noi programată tura pe Triglav încă de acum vreo 4 luni, când am făcut planificarea pe zile a lunii de miere, adică 1 şi 2 august. Din nou norocul ne surâde. Şi când am urcat pe Zugspitze în Germania a fost la fel, am prins fereastră de vreme bună, şi nici nu mai vorbesc de Tour du Mont Blanc, pe perioada căruia nu ne-a plouat decât de vreo 2 ori, dar mai mult în glumă decât pe bune.

Pare ireal dar visurile mele mi se îndeplinesc unul câte unul, fără mari obstacole. Aproape că nu-mi vine să cred ce norocoasă sunt.
 

După ieşirea de pe autostradă în Italia, pe care nu o ratăm (ar fi chiar culmea!), Slovenia pare un pic greu de găsit :) Nu de alta dar sunt indicatoare şi la stângă şi la dreapta, tot spre Slovenia, şi e pe ele un pomelnic de localităţi aşa de lung că nu apuca să îl parcurg pe tot din maşină, aşa că prima dată ratăm drumul corect.

Din fericire cu harta în mână şi cu GPS-ul portabil pe care avem harta Italiei (dar nu şi a Sloveniei) şi cu GPS-ul maşinii pe care avem harta Sloveniei (dar nu şi a Italiei) îmi dau seama că nu e bine, şi hotărăsc retragerea. Acum să încercăm şi cealaltă stângă.

Până la urmă ne încadrăm bine şi … ta-daaaaa! Bine te-am găsit Slovenia! :D

De la graniţă ajungem foarte repede în Mojstrana, de unde porneşte un drum forestier de vreo 10 km, pe care mergem până în capăt, unde se află vreo două cabane (cea mai importantă Aljazev Dom) şi o parcare specială pentru maşinile celor care urcă pe munte sau se cazează aici. De aici porneşte traseul spre Vf. Triglav, pe faţa nordică, pe valea Vrata (poartă/uşă în slovenă). De fapt sunt mai multe trasee, noi alegem ruta PRAG.

Suntem în super mega întârziere, pentru că aseară mi-am dat seama că ar fi trebuit să trag la xerox descrierea traseului din carte, şi să nu o mai cărăm cu noi, aşa cum am făcut pe Zugspitze. Nu de alta, dar e destul de grea! Şi cum nu puteam să mergem decât dimineaţă după ora 9 să tragem la xerox, am plecat cu întârziere.

Aşa că iată-ne ajunşi la baza traseului abia la ora 14. Şi până am mâncat ceva, până ne-am echipat, a mai trecut o jumătate de oră. Dar şi când plecăm, băgăm turbo.

Nişte sloveni pe care îi întrebăm pe unde e traseul, ca să ne asigurăm că nu greşim cumva de la bun început, se uită cam ciudat la noi când le spunem unde vrem să ajungem.

“Ce vrei frate? Dacă noi la ora asta ajungem în ţara voastră, la ora asta urcăm, da? Care-i problema?” :)

Anunţasem la cabană că ajungem la ora 20, şi ştiind cât avem de urcat (1500 m diferenţă de nivel) chiar nu îmi fac griji. Numai că trebuie totuşi să nu pierdem vremea.

Alexandra Rosu
Simbolul de la începutul traseului: carabiniera imensă

Prima bucată de traseu o facem într-un timp record. Ajungem repede la faţa stâncoasă, unde ni se dezvăluie în faţa ochilor un imperiu imens de piatră: faţa nordică a Triglavului. Numai şi numai stâncă.

Alexandra Rosu

După câteva serpentine strânse, începem căţărarea propriu-zisă (scrambling adică). Sunt pitoane şi scăriţe de fier foarte bune (deşi cică sunt, majoritatea, tocmai din 1909), care ne ajută. Îmi dau seama repede că am avut intuiţie bună să nu mai luăm echipamentul de ferrata, pentru că practic sunt doar 2 porţiuni cu cablu, şi foarte scurte şi uşoare, dar îmi pare un pic rău că nu am luat măcar căştile. Nu cad pietricele, but you never know…

E destul de linişte, nu mai este mai nimeni pe traseu, doar din când în când mai întâlnim pe cineva care coboară. Ba chiar şi nişte români la un moment dat.

E super ok, pentru că urcăm în umbră şi soarele puternic nu ne toropeşte. Mai sunt şi nişte norişori, numai bine cât să nu ne pierdem din energie şi să ne putem menţine ritmul bun.

După doar 2 zile de pauză de la finalizarea Turului Mont Blanc, ne simţim mai în forma ca niciodată. Simt că urc foarte foarte uşor, spatele nu mă doare deloc, şi asta are mult de-a face cu noul rucsac-borsetă pe care mi l-am cumpărat ca şi cadou de ziua mea (care e abia pe 16 august, dar na..) din Courmayeur, fix când am terminat turul. E genial, dar vă povestesc mai multe despre el într-un articol separat, căci merită toată atenţia.

După aproape 3 ore de scrambling ajungem la un platou imens, numit Kotel, o întindere de calcar pe care zărim imediat un şoricel mic care fuge de mama focului de noi. Atât de repede că abia avem timp să ne dăm seama ce e, darmite să facem vreo poză.

Aici suntem deja peste 2000 de m, deci mai avem mai puţin de o treime din traseu. „Plimbarea” pe platou este destul de odihnitoare, chiar dacă din mers. Nu prea ne-am permis până acum să facem mai mult de 2-3 pauze mai mari de 5-7 minute, aşa că e foarte bine primită porţiunea asta.

Spre stânga se vede într-o locaţie foarte dramatică o altă cabană, Valentina Stanica, la care însă nu ajungem, căci nu este pe traseul nostru. Nici nu prea ştiu cum s-ar fi ajuns la ea, dar nici nu am fost foarte atentă să caut vreo potecă, fiindcă nu mă interesa.

Mergem mai departe spre căbănuţa noastră, care numai căbănuţă nu e. E gigantică, şi nu de dăm seama cu adevărat de asta decât când o vedem live prima oară. E incredibil cum aşa un gigant, cu anexă, staţie meteo, 2 heliporturi ŞI, atenţie, o biserică(!!!) se găsesc toate aici, la 2500 de metri, la doar 1 oră de cel mai înalt vârf din Slovenia.

 Sunt oameni care abia la ora asta coboară de pe vârf.

Intrăm pe uşa cabanei, încă minunându-ne, şi mă uit la ceas. E ora 19:30. Wow! Am ajuns chiar mai devreme decât anticipasem! Dar entuziasmul ne scade brusc, pentru că nu mai e nimeni la recepţie şi stăm şi aşteptăm o veşnicie. Sunăm şi la telefonul la care am făcut rezervare, vorbim şi la sala de mese, dar ni se spune să aşteptăm. Bine bine, dar cât să aşteptăm, că vrem şi noi să mâncăm că murim de foame, şi nici nu vrem să ne pierdem locurile.

Până la urmă se rezolvă, dar după o aşteptare de vreo jumătate de oră! După ce luăm camera în primire, mergem în sfârşit să şi mâncăm. În sala de mese e atmosferă de cabană (slovenii sunt destul de asemănători românilor din ce am observat), ba chiar un tânăr le cântă unor prieteni la acordeon. Am făcut şi o filmare dacă sunteţi curioşi.

După masă ieşim afară la aer, şi nu mică ne e mirarea când observăm biserica (abia acuma am văzut-o). Şi nu numai că observăm biserica, dar observăm şi multă lume la intrare, iar când ne apropiem, ne dăm seama că se întâmplă ceva, căci e multă lume şi înăuntru, ca la un fel de slujbă.

Ne băgăm noi repede nasul, căci nu ne dăm seama ce fel de slujbă poate fi, şi ce credeţi, e o nuntă! Doi tineri, îmbrăcaţi în haine de munte, ca restul lumii de acolo, tocmai se căsătoriseră, şi toată lumea sărbătoreşte. Cred că printre cei prezenţi se numără şi oameni care nu îi cunosc pe miri, dar care pur şi simplu se bucură alături de ei.

Suuuper tare! Dacă exista vreo biserică şi la noi atât de sus, cred că şi noi am fi făcut o ispravă ca asta. Bine, eu probabil aş fi fost în stare să-mi car în spate rochia de mireasă până aici + l-aş fi adus şi pe Adi să ne facă poze :P

Dar pentru noi deja se face aproape o lună de la nuntă, aşa că… stăm doar şi privim. Şi chiar avem ce privi. Căci după ce termină toată lumea să îi felicite, se pun pe cântat şi pe horă, vine şi acordeonul, şi se încinge o mică petrecere la lumina lunii, care e perfect rotundă.

Nu mă pot abţine şi mă apuc să filmez şi asta. A ieşit mai lunguţ filmuleţul, dar poate vreţi să vedeţi despre ce vorbesc :)

Până când se face întuneric beznă mai stăm afară un pic, pentru că, spre surprinderea mea, chiar nu e aşa de frig. Admirăm luna, îi arăt lui Cristi vârful Triglav pe care ajungem mâine (Doamne ajută!), şi urmărim luminile de la apus. Hai, la culcare, că mâine avem de urcat pe Acoperişul Sloveniei! :)

Acolo e Vf. Triglav!

Alexandra Rosu

Alexandra Rosu

Nu ştiu ce e acolo departe dar arată frumos :)


Vizualizaţi Honeymoon ziua 23 pe o hartă mai mare

(Nu uitaţi să vizualizaţi pozele dând click pe prima sau ultima dintre ele, şi apoi cu scroll, pentru a le vedea la o calitate mai bună şi la o dimensiune mult mai mare. Vă mulţumesc!)

Utile:

1. În Italia se plătesc taxe de drum pe autostrăzi. De la Treviso la Tervisio am plătit cam 15 euro.

Pentru Slovenia am cumpărat vignetă undeva de la un popas cu restaurant de pe autostradă, înainte de ieşirea din Italia. A costat cam 15 euro (nu mai ţin minte exact şi am uitat să notez).

2. Detalii despre traseu:

Ruta aleasă de noi se numeşte PRAG şi urcă spre cel mai înalt vârf din Slovenia pe Valea Vrata, pe faţa nordică. Este un traseu pentru avansaţi (adică este notat ca dificultate 3+ pe o scară de la 1 la 5. Prezintă porţiuni scurte de Via ferrata foarte uşoară (pentru care nu prea e nevoie de echipament) însă se recomandă măcar mănuşi de căţărare şi cască (pot cădea pietricele de la cei din faţa noastră).

Sunt indicatoare pe traseu care specifică denumirile rutelor (PRAG, etc), deci nu sunt şanse să vă rătăciţi. Din locul în care se lasă maşina, se urcă aprox. 5 ore până la Cabana Triglav (vezi mai jos) şi apoi încă aprox. 1 oră până pe vârf. Coborârea se face pe acelaşi traseu.

Dacă vreţi să încercaţi o altă rută la coborâre/urcare decât la urcare/coborâre (parţial) mai există şi ruta Tominskova, care se desparte de Prag (în sensul de urcare vorbesc) la scurt timp dupa Aljazev Dom şi se reîntâlneşte cu Prag la vreo oră înainte de cabană. Această rută este însă un pic mai tehnică decât Prag şi este nevoie neapărat de kit de via ferrata.

Mai există şi ruta Luknja, care pleacă din acelaşi loc, dar este una mai lungă şi mult mai grea, cu via ferrata dificilă, pentru avansaţi.

Pentru a ajunge pe Triglav mai sunt trasee care pornesc şi din alte părţi, cum ar fi din apropiere de lacul Bled, însă sunt mai lungi

2. Cazare:

25 euro / persoană în cameră dublă la Cabana Triglav (Triglavski Dom) de la 2500 m (se mai numeşte şi Kredarica). Este o mică confuzie, pentru că în slovenă, dacă spui Triglavski Dom, înseamnă “cabana din Triglav” şi poate însemna orice cabană din Parcul Naţional Triglav. Dar fiindcă aceasta este cea mai mare şi cea mai aproape de vârful Triglav, i s-a spus aşa (Triglavski Dom). Însă dacă vorbiţi cu cineva pe acolo, s-ar putea să trebuiască să ii spuneţi şi Kredarica, pentru că altfel nu înţeleg.

Cabana este foarte mare, şi are şi camere comune, în care locul este mai ieftin. Noi am ales camera dublă pentru că, văzând nunta, ne-a fost un pic teamă că lumea va fi gălăgioasă şi nu vom putea dormi.

Numerele de telefon la care ne-am făcut rezervare sunt acestea:

fix: 0038.64.531.2864 (a se observa că ultimele 4 cifre reprezintă altitudinea vârfului Triglav – abia acuma văd şi eu :)

mobil: 0038.64.062.0781

În principiu este bine să ajungeţi până la ora 19 (până la ora aia stă cineva mereu la recepţie), însă nu e problemă nici dacă ajungeţi mai târziu, dar să nu uitaţi să le spuneţi asta la telefon, ca să nu rămâneţi fără loc. Noi aşa am făcut. Le-am zis că ajungem probabil pe la 20, dar am ajuns la 19:30. Nu ne-am pierdut locurile, dar a trebuit să aşteptăm vreo 30 de minute în hol, pentru că persoana de la recepţie nu mai era şi a durat ceva până a venit să ne dea cheia (şi să plătim…).

La masa de seara am mâncat amândoi cu 35 de euro. Se comanda exact ca la cabanele de la noi, nu au multe chestii dar sunt felurile de mâncare sunt afişate la vedere pe nişte hârtiuţe şi sunt scrise şi în engleză şi germană. Cei la care comanzi nu ştiu foarte bine engleză, dar te înţelegi cu ei cât de cât.

La micul dejun am mâncat amândoi cu 21 de euro.

Atenţie că apa de la chiuveta de la baie nu este potabilă. Dar se poate cumpăra apă de la ei (nu foarte scumpă dar nici foarte ieftină).

Baia măcar nu e ca la Omu, adică este amenajată la subsol, şi sunt mai multe cabine de toaletă şi chiuvete, însă tocmai pentru că e la subsol, miroase cam urât. Dar măcar e apă să te poţi spăla pe faţă, dinţi, mâini, şi cine rezistă la apă aşa rece… şi prin alte părţi :)

Atenţie! La această cabană au ceea ce se numeşte aşternuturi de unică folosinţă. Dacă nu ştiţi, vi se dau din oficiu şi costă cam 3 euro de persoană. Ca să nu le plătiţi, spuneţi că aveţi propriile aşternuturi şi eventual le şi arătaţi (se cheamă sleeping bag liner şi se găseşte la noi în Decathlon (de mătase – mai scump sau din bumbac – mai ieftin dar mai greu) sau la câteva magazine de Munte. Noi ne-am comandat de la Mormota). Dacă nu aveţi sau nu vreţi să vă cumpăraţi, le plătiţi pe acelea şi gata.

Dacă aveţi nevoie, există şi un camping în Dovje, lângă Mojstrana. În Mojstrana există şi un mic centru de informaţii.

3. Parcare:

3,5 euro la parcarea de la capătul drumului forestier (10 km – stare foarte bună, pe alocuri chiar asfaltat) unde se lasă maşina pentru a urca spre Triglav. Nu ne-a întrebat cât stăm şi am presupus ca e un fel de “one-time-only pay” adică plăteşti tot atâta indiferent cât stai.

Mulţumim pentru susţinere Sony, Kingston, Portbagajul.ro (Inchireri portbagaje), Casa de traduceri (casadetraduceri.ro), cat si prietenilor care ne-au primit la ei acasă sau ne-au împrumutat echipamente montane: Mihai Mares (outdoor-events.ro), Ana Maria ChitoiuFlorin Sasca, Dan Chitila (danchitila.ro) si Daniel Ionescu.

16 comentarii:

  1. Ce nebunie frumoasă! Să te căsătoreşti la înălţime! Aşa visez şi eu, într-un cadru natural, dar la lumina zilei :-P Şi pozele de la urcare sunt inspiraţionale.

  2. Eu am invatat ca primul lucru pe care trebuie sa-l faci in Slovenia, inainte sa-i urci cel mai inalt varf, e sa-i cumperi vigneta. :) Vad ca voi ati luat-o chiar din Italia.
    Other than that, traseul e superb!!

  3. Noemi, da, o nebunie tare frumoasa :) Mersi, ma bucur ca ti-au placut pozele!

    Marius, si eu ma intreb asta, nu de alta dar biserica de gheata care e acolo doar iarna nu satisface mirii care nu vor sa inghete :)

    Alexandra S, asa e, ai mare dreptate. Sper ca n-ai invatat asta “the hard way” :)

    Eu una prefer mereu sa iau vigneta din tara vecina, asa stiu sigur ca nu uit :)

  4. Din pacate a fost “the hard way”. :)) (Acum rad, dar atunci…) Slovenia a fost doar de tranzit, dupa Serbia, Croatia si Italia in care autostrada se plateste pe tronsoane, deci am presupus ca va fi la fel. Am promis atunci ca nu mai calc in Slovenia, dar dupa ce-am citit articolul tau… ma mai gandesc. :)

  5. Da, ne-a oprit la prima bariera din aia, de altfel nefunctionala ca bariera, cam la cateva sute de metri dupa ce am vazut semnul de vigneta in fata unei benzinarii, cand noi eram deja pe banda a treia. Asa ca am amanat pentru urmatoarea benzinarie, fara sa banuiesc ca politia slovena e asa vigilenta. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *