Tabara de fotografie pentru bloggeri – Sporturi de iarna in Austria

Astăzi vă voi dezvălui o slăbiciune de-a mea, o frică mai bine zis. Mulţi dintre cei ce mă urmăriţi de mai multă vreme probabil aţi aflat deja, căci am menţionat de mai multe ori: acum 16 ani am avut un accident cam urâţel de schi.

Tocmai învăţasem să schiez (ca la carte, cu instructor) şi era prima zi în care mă dădeam fără el. Nu ăsta a fost însă motivul accidentului, pentru că deja stăpâneam destul de bine mişcările, ci un simplu moment de neatenţie în care m-am uitat după ceva. Big mistake. Next  thing I know, mă dădeam peste cap prin zăpadă. 

Ghinionul meu a fost o simplă defecţiune a schiurilor, pentru că nu mi s-au desprins în momentul în care am căzut. Şi din cauza asta, în dreptului locului unde se termina clăparul, tibia mea s-a făcut ferfeniţă.

Mi-amintesc cum stăteam grămadă în zăpadă după vreo două încercări eşuate de a mă ridica de pe jos, gândindu-mă: “hmmm… până acum mi-am rupt ambele mâini şi piciorul stâng, fix dreptul mai era întreg”. Mi-am dat seama destul de repede că s-a rupt, dar nu eram în stare să fac nimic. Pe vremea aia evident că nu erau telefoane mobile sau ceva, aşa că nu e ca şi cum aş fi putut să sun la salvamont sau pe mama. Nici măcar până în momentul ăsta nu ştiu cine i-a anunţat până la urmă, tot ce ştiu e că s-au oprit două doamne lângă mine să mă ajute şi le-am spus cum îi cheamă pe ai mei şi cum sunt îmbrăcaţi.

Şi jumătate de oră mai târziu a venit şi salvamontul. Un băiat de fapt, că nu vine nimeni cu targa din prima. Mi-a dat un algocalmin şi mi-a zis să mă ţin bine, că îmi scoate clăparul. Am muşcat bine din geacă, şi aia a fost. Ca să nu îngheţ, mi-a pus peste laba piciorului mănuşa lui. Deci ca să înţelegeţi, aveam piciorul cât mâna lui :))

După cam o oră de stat în zăpadă, a urmat o plimbare faină în targă pe zăpadă, apoi una în targă cu telecaunul, încă una cu telecabina, şi una cu salvarea.

După o noapte în chinuri, şi încă una “să fie”, am ieşit din spital cu piciorul în ghips mult peste genunchi. Pe biletul de externare scria 45 de zile în ghips, care, când s-au terminat, au fost urmate de încă 30 în care n-am avut voie să calc. Deci cam aceeaşi Mărie da fără pălărie. Muşchi atrofiaţi, genunchi înţepenit, o adevărată distracţie.

Şi uite aşa am rămas eu cu o frică de schiat pe care pe patul de spital mă juram că n-o s-o am. De atunci mi-am mai pus totuşi schiurile în picioare de câteva ori, dar simt că n-am siguranţă, simt că nu deţin controlul. Însă acum, în spatele aparatului de fotografiat, eu am tot controlul din lume.

Mi-a plăcut la nebunie să surprind oamenii ăştia făcând ceea ce le place, bucurându-se de iarnă, de zăpadă, de pârtie, de vremea bună şi de privelişte. Pentru ei, asta înseamnă muntele, pentru mine însă (aşa cum bine ştiţi), muntele înseamnă trekking şi alpinism, şi asta o să însemne forever and ever.

Ironia sorţii este însă că eu pot să vin din lumea mea în lumea lor şi să le fac poze, însă un schior care să vină după mine pe munte să-mi facă poze pe traseu sau pe stâncă… mai greu. Aştept însă cu nerăbdare momentul. Până una alta, cam aşa am surprins eu sporturile de iarnă în Austria, una dintre cele mai faine ţări (dacă nu cea mai) în care poţi să schiezi şi să te dai cu placa.

Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, ediția a treia, este un eveniment organizat de Foto Union, cu sprijinul Hotel KehlbachwirtDomeniile Vînju MareHotel Continental Forum OradeaOpel, Neola, Anagrama şi Falcon Electronics.

19 comentarii:

  1. Eh, nu mai e urata pentru mine, deja a curs multa apa pe Dunare de atunci.

    Da, e o idee bestiala, dar nu e trepied, e o mini camera video care se monteaza cu un sistem de prindere pe casca. Probabil la un moment dat o sa imi iau si eu un, ca sa filmez cand fac via ferrata sau alte grozavii.

  2. Aleee eu week-end-ul asta ma duc cu rachetele…Doamne ajuta :))))…ca habar nu am cum o sa merg cu ele :)))). Un loc mai frumos nu se putea alege , imi place de nu mai pot, o sa il pun si eu pe lista, dar cred ca mai bine vara :).

  3. Stai linistita! Cum sa se mearga cu ele? Cum se merge! :) Ce crezi ca eu cand mi-a pus prima data coltari in picioare stiam cum se merge cu ei? Dar am mers, un pas in fata celuilalt, si gata :)
    Nu e mare filozofie cu rachetele astea! O sa fie super! Abia astept sa imi spui cum a fost! :)

  4. Nasola rau intamplarea ta :(
    Desi eu consider schiul un sport dragut, n-am trecut niciodata de stadiul de incepatoare. Nu stiu, probabil nici nu mi-am dorit cu adevarat. La fel ca si tine, de fiecare data cand am ajuns la multe iarna am preferat o drumetie.

  5. N-am incercat niciodata sa ma dau cu schiurile, dar daca m-ar apuca pofta sa ma dau pe o partie, in afara de sanie, cred ca as incerca mai degraba snowboardul. In alta ordine de idei, este geniala fotografia cu acea schioare in prim-plan. Are si niste ochi superbi;)

  6. brrr… incepe rau…asta e postarea de la ora 5 :)) poze cu tibia nu sunt?! Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieşit din comun? Trimite poza aici, acum! :))))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *