Italia: Veneția & Murano & Burano (iul 2012) – 22/34

Ziua 22, Marţi, 31 iulie 2012: Veneţia ***

După cum vă ziceam săptămâna trecută, ne-am stabilit tabăra de bază pentru următoarele două zile la Ana Maria, lângă Treviso. De fapt au fost mai degrabă două nopţi, pentru că nu puteam rămâne decât o zi plină, zi rezervată pentru Veneţia, desigur. De la ea şi până la Veneţia sunt în jur de 55 de km, şi cel mai rentabil a fost să luăm trenul.

Drept pentru care, marţi de dimineaţă eram cu ochii mijiţi în tren. Hmmm, cred că am uitat să iau o piatră în gură, nu de alta dar cred că era prima dată când mergeam cu trenul în Italia. Dar cum nu prea îmi place aroma pietrelor, am zis pas.

Nici nu ştiu când a trecut timpul din vorbă în vorbă şi la ora 10 deja făceam poze într-o biserică. Habar n-am în ce biserică. Probabil cea de lângă gară, Santa Maria di Nazareth sau Chiesa degli Scalzi, care îţi cam ia ochii de cum dai ochii cu Veneţia. Venind cu trenul, desigur, dar cu ce altceva ai vrea să vii?

Nu de alta dar să vii cu maşina în Veneţia e mai mare bătaia de cap, de ce credeţi că noi am luat trenul? Nu menţionez decât că e vorba de nişte parcări supraetajate foarte aglomerate şi nişte preţuri deloc prietenoase ca să îţi laşi maşina acolo. Aşadar pentru noi nu a fost o variantă, şi am lăsat maşina să se hodine un pic azi. Nu că nu s-ar fi hodinit săraca 9 zile cât am făcut noi TMB.

Deci da, sunt mulţi români în Veneţia :)

Din start pot să spun că indiferent câte poze ai fi văzut cu Veneţia (şi în articolul ăsta o să vezi destule), nu poţi să înţelegi exact cum vine treaba cu Veneţia asta. Nu ai cum să nu fii surprins prima dată, după părerea mea. Şi tot după părerea mea, nu are cum să nu îţi placă. Şi în continuare o să vă explic şi titlul :)

Eu nu văzusem multe poze cu Veneţia, nu am avut timp să caut. Toată imaginea pe care mi-am format-o de-a lungul timpului despre Veneţia se baza pe ocazionalele imagini pe care mi le aducea în cale internetul. Ba pe facebook, ba pe un blog, dar acum dacă mă gândesc în urmă, nu îmi aduc aminte nimic concret, o imagine sau două cu care să fi asociat în capul meu Veneţia înainte să ajung acolo.

Mintea mea era oricum foarte odihnită după TMB, aşa că m-am dus destul de flower power. Mai ales că Ana Maria îmi dăduse cu o seară înainte vestea bună că vin şi ei cu noi în plimbare (ceea ce sperasem dar nu ştiam dacă o să şi poată), şi cum ei mai fuseseră de mai multe ori în Veneţia, nu mi-am bătut eu capul cu detalii, aşa cum fac de obicei când merg undeva. Şi ca să spun sincer, Veneţia chiar mi se părea o bătaie de cap, aşa că a fost o mega uşurare că merg ei cu noi şi nu a trebuit să ştiu eu dinainte de unde se ia vaporetto, la ce oră, cum, de unde iau bilet, cum ajung pe Burano, unde putem să mâncăm ok fără să fim jecmăniţi, etc…

Da, mintea mea era odihnită, dar am uitat un mic amănunt. Pe munte, chiar dacă mergi mult cu soarele în cap, atunci când faci o pauză de regulă ţi se face frig în 5 minute, uneori chiar şi dacă nu stai la umbră. Plus că nu e aglomerat, nu ai atâţia factori de stres în jurul tău. Şi acum, nu mi-am dat seama de asta decât pe la jumătatea zilei, când simţeam că leşin de la atâta mers pe jos prin căldură.

De ce mi-a plăcut şi mi-a displăcut Veneţia în acelaşi timp? De plăcut e clar. Cred că nu există oraş pe lumea asta care să aibă străduţe înguste şi pietruite care să nu îmi placă mie. Şi când mai adaugi şi nişte canale cu poduleţe, deja poţi să mă laşi acolo şi să te întorci după mine peste 10 zile, că eu tot nu am terminat. Dar nu când e aglomeraţia de pe lume. Nu când mori de cald.

Ăsta a fost de fapt singurul motiv pentru care nu mi-a plăcut Veneţia, şi nici măcar nu ţine de ea, săraca. Ea n-are nicio vină că e aşa de aglomerată vara, când e foarte cald. Vina îmi aparţine doar mie, care nu m-am gândit că o să căpiez într-un oraş precum Veneţia vara pe caniculă. Şi uite aşa am ajuns să iau decizia solemnă de a nu mai vizita vara oraşe atât de vizitate de turişti din toată mea cât oi trăi.

Experienţa din ziua precedentă de la Verona chiar nu mă pregătise deloc. Şi acolo era multă lume, şi era cald, dar a fost mic copil pe lângă ce am îndurat în Veneţia. Iar noi având şi doar o zi la dispoziţie, vă daţi seama că am vrut să vedem cât mai mult…

Deci… un sfat prietenesc pe care pot să vi-l dau este acela pe care mi l-am dat singură: nu mergeţi la Veneţia vara (decât daca nu cumva vă place aglomeraţia… eu nu o suport…). E adevărat, veţi găsi ceva aglomeraţie şi în restul anului, dar în niciun caz la aceeaşi amploare, şi chiar dacă ar fi aşa, nu ar trebui să înduraţi în plus şi canicula.

Pentru mine, combinaţia asta de aglomeraţie + caniculă e devastatoare pur şi simplu. Mergeam pe stradă şi căutam umbra cu disperare, mă simţeam ca în deşert fără apă… şi când nu puteam să fac şi eu o poză ca lumea, că mai erau alţi 317 oameni care vroiau să facă acelaşi lucru sau mi se băgau în cadru… îmi venea să mă arunc în apă. Nu era deloc greu, oricum.

A, şi nu vă mai zic că eram îmbrăcată toată din cap până în picioare de parcă mergeam la spovedanie, nu alta. Îmi spusese Ana Maria că în Bazilica San Marco nu te primeşte dacă nu ai pantaloni lungi şi măcar tricou (adică nu maieu) şi eu ce mă gândesc: păi să mă îmbrac atunci!!! Doar nu vreau să rămân pe afară şi să nu văd San Marco??? Dar cum singurii mei pantaloni lungi care nu erau de munte (era şi culmea să mă duc cu pantalonii de trekking prin Veneţia, râdea tot poporu’ de mine şi cu…) erau blugii, şi e inutil să vă mai zic că blugii ăia ai mei nu erau ei nici cei mai groşi din lume, dar nici cei mai subţiri. Iar pe canicula care era, simţeam că am pantaloni de ski pe mine, nu alta!!

Şi acum ca să râdeţi şi mai tare de mine, să vă spun că nici n-am mai intrat în San Marco până la urmă?? :)) De ce? Pentru că am ajuns în Piazza San Marco, după 547 de stângi şi 239 de drepte pe străduţe frumoase + vreo 72 de poduleţe, şi după ce ne-am făcut loc prin mulţime, am constatat că există două cozi: una pentru biserică, şi alta pentru Campanile (turnul din Piazza San Marco), şi cum cea pentru turn era infinit mai mică decât cealaltă, şi pentru că nu eram în stare să stăm la amândouă, am hotărât să alegem. Iar cum memoria mea pentru interioare de biserici dă rateuri, am ales coada pentru turn. Nu vă imaginaţi că dacă am zis că era mult mai mică decât cea pentru Bazilica San Marco înseamnă că nu am stat mult la coadă. Nuuu, de fapt am stat vreo 40 de minute (parcă.. nici nu mai ştiu) cu soarele în cap. Dar zic că a meritat…

În rest… ce să vă zic c-am mai făcut în Veneţia… ne-am plimbat de ne-a venit rău (aproape la propriu) pe străduţe, am admirat arhitectura veneţiană, ne-am minunat la tot ce nu vezi în niciun alt oraş de pe lumea asta (sau poate în prea puţine) şi am pozat cam toate gondolele pe care le vedeam de pe poduri :)

Dar noi nu ne-am dat cu gondola. Nu aveam efectiv timp să ne dăm, sau mai bine zis, dacă ne-am fi dat, ar fi fost tot pe fugă, ori asta cu gondola mi se pare o chestie pe care să o faci în tihnă, without a care in the world. Şi pe mine căldura şi aglomeraţia mă agitaseră prea tare. În plus, mi s-a părut că nu se merită la banii ăia. Şi fiindcă mie să mă tocmesc la preţ îmi place cam la fel de mult cât îmi place să îmi tai singură cauciucurile… am zis că poate ne vom da cu gondola data viitoare când ajungem în Veneţia, când cu siguranţă va fi mai puţin aglomerat, şi nu atât de caaald.

N-am avut niciun plan pentru ziua în Veneţia, şi din cauza asta ne-am cam plimbat haotic. Dar până la urmă tot răul spre bine. Eu ştiam doar că vreau să ajung şi pe Burano (evident, în aceeaşi zi, că doar nu degeaba sunt nebună) şi ne-am gândit şi răzgândit de vreo câteva ori dacă să mergem dimineaţă, la prânz sau spre seară, şi până la urmă am ajuns să facem (PE JOS!) drumul între Gară şi Piazza San Marco de două ori. O dată dus, şi a doua oară întors, logic :P

 Observaţi ceva în imaginea asta?

Nicolae Iorga was here :)

Iar la întors, înainte să ajungem la locul unde am mâncat, cred că am avut şi ceva halucinaţii :)) Nu de alta dar nu mai vedeam bine pe unde merg de căldură şi de foame, eram ca un beţiv după mult prea multe pahare, şi când am trecut pragul restaurantului m-am simţit ca Pheidippides, care o alergat săracu până la Atena de şi-o dat sfârşitul la linia de sosire şi a scris prima pagină din istoria Maratonului, dar din fericire eu nu am dat ortu’ popii.

După ce am mâncat, brusc lucrurile parcă arătau ceva mai bine. Măcar nu mai vedeam în ceaţă de foame :P Cu forţele recăpătate, am luat în sfârşit vaporetto spre Burano. Dar stai, nu există vaporetto direct până pe Burano de la Gară, aşa că, vrem nu vrem (şi eu chiar nu ţineam musai) trebuie să ne oprim şi pe Murano, cel puţin ca să schimbăm vaporetto.

am luat până la urmă vaporetto spre Burano. Îmi doream foarte mult să ajung pe Burano din două motive:

1. Pentru casele colorate şi atmosfera de poveste pe care o creează

2. Pentru Turnul înclinat al Bisericii San Martino.

Suna cam ciudat nu? E doar un turn înclinat la urma urmei… Şi nu e ca şi cum ar fi Turnul din Pisa. Da, dar eu am o relaţie total specială cu acest turn.

În anul 4 în facultate am avut un curs opţional de Fundaţii speciale care mi-a plăcut foarte mult. Mai ales pentru că la final nu trebuia să dăm examen, ci să facem un proiect pe o temă specială. Eu am tras la sorţi Minipiloţi foraţi. Habar nu aveam ce sunt ăia, dar ăsta era şi scopul proiectului. Să scormonim literatura de specialitate ca să aflăm cât mai multe despre tema care ne revenise, în cazul meu minipiloţi. La ce îs ei buni, unde se folosesc şi eventual cum se calculează.

Şi cum unul dintre lucrurile mele preferate în viaţa mea este să fac research… am fost cea mai fericită! În perioada de o lună (sau aşa ceva) cât am avut la dispoziţie pentru adunarea informaţiilor, am dat vreo 10 telefoane pe la tot felul de biblioteci după revista Tribuna construcţiilor, care s-a dovedit cam imposibil de găsit şi pe care, după cele telefoane, am renunţat să o mai caut şi m-am mulţumit cu fragmentele pe care le găsisem pe net, am scurmat internetul pentru tot, dar absolut TOT despre minipiloţi, am aflat că şi în România s-au folosit minipiloţi, de exemplu în proiectul de consolidare şi reabilitare de la Sibiu, la consolidarea zidului Cetăţii Medievale din zona Piaţa Mica, sau la consolidarea Turnului Fierarilor din Cetatea Medievală Sighişoara.

Dar bijuteria proiectului, cireaşa de pe tort, a fost consolidarea Turnului înclinat din Burano. De fapt, s-au folosit minipiloţi foraţi pentru a stopa procesul de înclinare a turnului şi a-l stabiliza pentru a nu reprezinta niciun pericol. Astfel, e înclinat, dar poate rămâne aşa şi nu supără pe nimeni :)

M-a încântat aşa de tare turnul ăsta încât am făcut şi o poză gif, ca să înţeleagă profu şi colegii mei despre ce vorbesc, căci a trebuit să prezint proiectul cum ar veni “în faţa clasei” :)) Şi l-am prezentat cu o grămadă de emoţii, dar şi cu plăcere, căci am pus suflet în el.

Aşa că acum sper că înţelegeţi ce relaţie specială am eu cu acest turn, şi de fapt cu tot Burano dacă e să o iau aşa.

Dar până să văd în sfârşit turnul cu pricina şi pe viu, aveam de trecut şi prin Murano. Cum ziceam, dacă luaţi vaporetto de la gară, nu există cursă directă până pe Burano, ci trebuie schimbat pe Murano. Doar de la Fondamente Nuove este cursă directă până pe Burano.

În vaporetto am capitulat pe un scaun, şi atâta de moleşită eram, că era să adorm. Arătam cam aşa:

Şi de fapt cred că la un moment dat am şi adormit… şi când am ajuns la Murano, m-a trezit Cristi şi am făcut aşa:

:P Ăsta e un câine care stătea fix în faţa noastră în vaporetto şi înainte să adorm i-am făcut ceva poze că era tare haios.

Bătrânul gânditor :)))))))

Pe Murano nu am stat foarte mult. Trebuia să schimbăm oricum staţia de vaporetto, şi mai mult de plimbarea între staţii, cu mici opriri colo colo, nu am făcut. Am vrut să vedem o reprezentaţie dintr-un atelier de sticlă, dar din păcate n-am nimerit la momentul potrivit, pentru că am găsit gol.

E bine totuşi că ne mulţumeau.

În rest Murano e doar plin de magazine şi ateliere de sticlă (de Murano, duuh) şi dacă vrei să cumperi un suvenir autentic, aici e locul potrivit. Atenţie însă, obiectele din sticlă de Murano originală sunt destul de scumpe, aşadar toate ieftinelile pe care le vedeţi prin magazinele de suveniruri sunt făcături.

Găsisem şi eu nişte suveniruri foarte drăguţe din sticlă de Murano, pe care era cât pe ce să le iau, dar la o privire mai atentă mi-am dat seama că nu sunt originale, era doar o sticlă ordinară vopsită.

Dacă vreţi însă să luaţi un cadou original cuiva de acasă, intraţi în ateliere. Dar pregătiţi-vă şi pentru preţuri măricele.

De pe Murano am luat iarăşi vaporetto, până pe Burano. Punând şi drumul dinainte la socoteală, a fost tare lung. Nu ştiu care e viteza maximă cu care se poate merge pe apă în zona aia, dar mie una mi se părea că e foarte mică.

Odată coborâţi pe Burano, mi-am dat seama că, deşi n-am planificat aşa, lucrurile s-au aranjat mai bine decât le-am fi organizat vreodată. Era deja ora 18 când am ajuns, adică destul de târziu, însă am realizat imediat că e cea mai bună oră la care puteam ajunge. Căldura deja se mai domolise (deşi am căutat în continuare să mergem cât mai mult pe la umbră, nu de alta dar aveam impresia că am alergie) iar străzile erau foarte libere. Faţă de ce înfruntasem în Veneţia, aici mi se părea că e aşa de gol încât toată insula e a mea.

Imediat ce am dat cu ochii prima dată de clădirile colorate, am simţit că am înviat.  Abia atunci am început şi eu să zâmbesc pe ziua aia, să mă bucur, să fac poze, să zburd. Până atunci abia mă puteam târî de colo colo din cauza căldurii şi a aglomeraţiei.

Poate şi toate culorile acelea frumoase de pe clădiri m-au readus la viaţă, dar cert e că m-am simţit aşa de bine aici, încât chiar mi-a părut rău că nu aveam decât o oră  la dispoziţie. La 19 aveam vaporetto înapoi, şi că să ajungem la gară şi să prindem un tren spre casă trebuia să îl luăm pe acela. Nu de alta dar a doua zi trebuia să ne trezim devreme. Dar pentru ce anume… vă spun în episodul următor.

Ah, staaaţi, că nu am terminat episodul ăsta încă :)

Mai am ceva poze să vă arăt, căci într-o oră chiar poţi să faci muuulte :) Mai ales într-un loc precum Burano.

Am venit aici având în gând doar cele două motive de care vă ziceam la început: turnul şi casele colorate. Însă am găsit şi am plecat de acolo cu mult mai multe.

Ana Maria mi-a povestit despre macrameuri, şi că “ce mişto ar fi să găsim pe străduţe nişte tăntici care fac macrameuri”, aşa cum auzise că se strâng pe aici.

Şi după ce am intrat pe o străduţă… ce credeţi că am găsit? :)

O adevărată şezătoare, nu glumă. Erau 5 doamne veritabile, cu iscusinţa acului de cusut, dar să ştiţi că nu toate erau peste 70 de ani, ci cred că două dintre ele erau fiicele altor două, sau ceva de genul. Probabil se asigurau astfel că obiceiul este transmis mai departe, din generaţie în generaţie, ca să nu se piardă.

Le-am rugat pe doamne să ne arate câteva obiecte făcute de ele, şi am făcut foarte impresionaţi cu toţii, iar dacă nu erau aşa de scumpe, probabil că şi cumpăram ceva :P

Am impresia că doar totoşeii ăştia erau 80 de euro, dar nu mai ţin bine minte.

Dacă sunteţi curioşi vis-a-vis de macrameuri, să ştiţi că este şi un Muzeu al macrameului pe insulă.

Noi nu l-am vizitat, la ora aia deja se închisese, plus că nu aveam timp de asta, şi nici nu pot să zic că mă pasiona atât de tare. Şi oricum, întâlnirea cu doamnele adunate la “şezătoare” era o experienţă de o însemnătate mult mai mare decât vizitarea unui muzeu.

În schimb, am ales să petrecem puţinul timp avut la dispoziţie pentru a ne plimba pe străduţe. Mai întâi am mers pe traseul cel mai evident pentru a ajunge la Turnul înclinat, iar la întoarcere spre staţia de vaporetto, am ales calea mai întortocheată şi mai interesantă, adică pe cele mai înguste străduţe şi cotloane, care ne-au purtat direct în viaţa localnicilor. În niciuna dintre călătoriile mele nu cred că am mai avut vreodată acel sentiment de violare a intimităţii localnicilor, care mă jena uşor dar în acelaşi timp mă fascina.

Plus că după nebunia din Veneţia, nici prin cap nu mi-ar fi trecut vreodată că vom ajunge în aceeaşi zi într-un loc atât de special, cu ATÂTA linişte şi pace. Am întâlnit oameni liniştiţi care intrau sau ieşeau din case, dând pânza de la uşă la o parte (toţi aveau aşa ceva), oameni care se duceau acasă după ce au mers să cumpere una alta de pus pe masă, sau oameni care mergeau la slujba de seară.

Tot ce a trebuit să facem ca să vedem asta a fost să ne abatem de la străzile principale, şi să facem stânga-dreapta pe prima străduţă pe care o vedeam cu ochii over and over again.

A fost un sentiment tare plăcut. Abia aştept să mă mai întorc la Burano şi, acum că mă gândesc, cred că mi-ar plăcea mult să rămân şi peste noapte. Nu pot decât să vă recomand din tot sufletul să nu vizitaţi Burano superficial, doar dimineaţa de exemplu, ar fi mare păcat să rataţi ce am avut noi norocul să întâlnim.

Pentru întoarcerea la Veneţia am luat vaporetto care ne-a lăsat la Fondamente Nuove iar de acolo am mai dat o ultimă tură pe străduţe până la gară

Abia acum am putut căsca şi eu gura la vreo două vitrine cu măşti şi costume de carnaval, nu de alta dar în cursul zilei erau acoperite de mulţimile de oameni. Acum şi peste Veneţia pusese stăpânire liniştea, şi era chiar uman să te plimbi pe străzi. Probabil lumea era la masa de seară, că altfel nu îmi imaginez unde au dispărut toţi aşa brusc, că nu era încă atât de târziu încât să se fi dus la culcare. Seara abia începea. Dar noi aveam un tren de prins!

Şi nici n-am ştiut până în ultimul moment cât de puţin timp aveam la dispoziţie. Dar am ajuns atât de “la fix”, încât a trebuit efectiv să fugim după el ca să nu îl pierdem. Nici n-am mai avut timp să compostăm biletele în gară şi, ce credeţi.. imediat ce ne-am urcat am dat cu nasul de naş. Am zis că am încurcat-o, şi Ana Maria a început să îi explice că n-am avut timp, că bla bla bla, dar omul a fost super de treabă, şi ne-a spus că e suficient dacă scriem noi cu pixul ziua şi ora la care ne-am urcat. Aşa că ne-am conformat :)

Arrivederci Venezia!!!

Seara am petrecut-o studiind prognoza meteo pentru a doua zi, şi… savurând o masă plină de pizzaaaa :D ca între prieteni vechi, de zici că nu abia ne cunoscusem live cu 2 zile în urmă.

A fost ultima noastră noapte în Italia. A doua zi aveam să trecem din nou graniţa, să schimbăm limba definitiv, fără nicio cale de întoarcere. Nu rataţi următorul episod: Nuntă la 2500 de metri :)

Şi ca să închei cu o concluzie, aşa cum se cuvinte, o să încerc să reunesc tot ce am adunat eu în minte despre Veneţia şi mi se pare util să vă transmit şi vouă:

  • Dacă vreţi să vă plimbaţi cu vaporetto mai mult de o două curse, în loc să vă luaţi bilete individuale (care costă 7 euro) mai bine vă luaţi bilet valabil 12 ore pe orice cursă, nelimitat (care costa 18 euro). De exemplu, dacă vreţi să ajungeţi pe Burano fără oprire pe Murano, atunci puteţi lua 2 bilete individuale, dar nu uitaţi că se ia doar de la Fondamente Nuove direct. Dacă luaţi de la Gară sau de la San Marco, înseamnă opriri intermediare, adică 4 bilete în loc de 2.
  • În plus, distanţa de la Gară la Piazza San Marco, parcursă pe jos, nu este chiar scurtă, aşadar să o faceţi mai mult de 1 dată în aceeaşi zi este destul de obositor. Şi probabil veţi prefera ca măcar o dată să o faceţi cu vaporetto, pe Canale Grande. Adică încă un bilet.
  • Repet, nu mergeţi la Veneţia vara. E o idee foarte proastă. Dacă nu eram în luna de miere, n-aş fi călcat în Veneţia vara nici să mă baţi. Dacă faceţi însă imprudenţa asta, nu uitaţi că pentru a intra în Bazilica San Marco trebuie să aveţi pantaloni lungi şi măcar tricou (nu maieu!). Se face triaj la intrare! :)
  • De asemenea, nu mergeţi doar o zi decât dacă efectiv nu aveţi încotro. Dacă mergeţi doar o zi, nu vă faceţi iluzii că puteţi vedea mult mai multe decât am văzut noi.
  • Unde puteţi mânca: ca să nu plătiţi coperto şi servizzio de să vă usture, nu vă aşezaţi la terase şi restaurante. Căutaţi localurile gen împinge tava sau ceva similar. Sau eventual puteţi pur şi simplu să întrebaţi din prima dacă percep coperto şi servizzio şi dacă da, cât. Poate fi 5 euro, sau poate fi 50…
  • Noi fiind cu Ana Maria şi Marian, am mers pe mâna lor şi nu ne-am fript. Dacă eram singuri, mare posibilitate era să luăm ţeapă :) Am mâncat la Brek, un local de lângă gară, care la intrare are senvişuri şi alte asemenea, iar în spate are un fel de împinge tava, cu multe feluri de pene, paste şi alte feluri pe care nu le mai reţin pentru că eu am mâncat pene pene şi iar pene. Preţurile sunt foarte bune şi mâncarea la fel. Îl găsiţi aici pe hartă.
  • Şi apropo de hartă, am găsit această hartă în google cu toate bisericile din Veneţia. Mie mi se pare foarte utilă, mai ales că harta Veneţiei nu se găseşte decât de cumpărat. Nu este gratuită la hoteluri şi centre de informaţii pentru turişti aşa cum este în orice alt oraş european în care am ajuns eu. Şi ca nicăieri altundeva, la centrul de informaţii pentru turişti de lângă gară este o coadă imensă, aproape mereu. Pentru că de acolo se şi cumpără diverse bilete, inclusiv pentru vaporetto. Deci înarmaţi-vă cu răbdare.
  • Şi apropo de biserici, foarte multe sunt cu plată, şi nu merită vizitate (pierdere de timp) dar Ana Maria ne-a dus la o biserică foarte interesantă, San Maurizio, transformată în ”Muzeul muzicii”, cu exponate din jurul anului 1700, dedicat lui Antonio Vivaldi. Intrarea este liberă, programul este de la 9:30 la 19:00, iar după ora 21:00 de multe ori se ţin concerte de muzică clasică. Muzică clasică se poate auzi înăuntru şi în timpul vizitelor, dar în difuzoare, bineînţeles. Mie mi-a plăcut foarte mult. Aici găsiţi o listă completă cu toate bisericile din Veneţia. Eu în locul vostru m-aş duce numai ca să văd dacă mă descurc să ajung la ea fără hartă prin labirintul de străduţe din Veneţia :)
  • Si apropo de asta, ultimul sfat pe care ţin morţiş să vi-l dau este să vă pierdeţi pe străduţe. Ştiu că v-am mai dat sfatul ăsta şi cu alte ocazii, dar aici cu atât mai mult insist.
  • Poate merită ca prima dată când mergeţi spre Piazza San Marco să urmăriţi săgeţelele pe care le găsiţi pe clădiri la fiecare pas, menite tocmai să vă ajute să nu vă pierdeţi, dar după aceea, uitaţi de ele. Nu vă temeţi, păşiţi pe cele mai înguste şi pustii străduţe, şi lăsaţi-vă purtaţi de instinct. Veţi descoperi oraşul mult mai bine pe urmele localnicilor, şi veţi avea o experienţă de neuitat, departe de freamătul turiştilor. Pentru că fie că ne place sau nu, veţi găsi turişti în orice perioadă a anului, chiar dacă nu e vară. Şi gândiţi-vă că nu vin degeaba, vin pentru că Veneţia chiar e un oraş special, unic (cine mai ştie altul la fel, speak now or forever hold your peace), un oraş pe care probabil majoritatea oamenilor de pe planeta asta consideră că trebuie văzut măcar o dată în viaţă. Iar eu sunt unul dintre ei :)

Va urma…. Nuntă la 2500 de metri :) Dar asta deja… la anu’. Acesta este ultimul articol de pe 2012, aşadar vă doresc la mulţi ani şi un nou an cu multă sănătate şi tot ce vă doriţi! Have fun de Revelion!

Utile:
 
Bilete:
  • Urcare în Campanile di San Marco: 8 euro / persoană
  • Bilet pentru vaporetto valabil 12 ore pe orice cursă: 18 euro / persoană

Mulţumim pentru susţinere Sony, Kingston, Portbagajul.ro (Inchireri portbagaje), Casa de traduceri (casadetraduceri.ro), cat si prietenilor care ne-au primit la ei acasă sau ne-au împrumutat echipamente montane: Mihai Mares (outdoor-events.ro), Ana Maria ChitoiuFlorin Sasca, Dan Chitila (danchitila.ro) si Daniel Ionescu.

0

17 comments

  1. Cât de bine seamănă vizita voastră la Veneția cu a noastră!! :) Of, Doamne!
    Iar sfatul” nu mergeţi la Veneţia vara!!!” l-am dat si eu cui am putut dupa ce ne-am intors. Mi-a plăcut și mie Veneiția și m-aș întorace acolo cu multa bucurie, dar NU vara, mi-e rau si acum cand ma gandesc ce aglomerat a putut fi…
    In rest Italia E DE VIS, dar oare vine Ana Maria si cu mine prin zona, daca mai incerc Venetia odata :D :P (Ana?) :))

  2. Stii care e diferenta intre Venetia vazuta toamna (cum am mers eu) si vara (cum ati fost voi)? Pozele si culoarea cerului de un albastru clar si intens! Toamna e drept ca nu e aglomeratie si nici soarele ce sa te bata in cap si nici caldura dar ploua, sunt inundatii deseori, ceata si un cer gri!

  3. @Bia: Bia, imi pare rau ca si tu ai avut aceeasi experienta… Dar dupa cum vezi, Ana Maria e o scumpa si te va ajuta cum va putea ea mai bine cand te mai duci la Venetia! Si daca ai patit fix ca mine, clar trebuie sa te mai duci :)

    @Al Alvera: Multumesc! :)

    @Alicee: Asa e, chiar ma uitam si eu azi la articolul tau si am vazut ca nu ati avut noroc cu vremea…

    E adevarat ca sansele sa fie vreme proasta vara sunt mult mai mici decat toamna, dar nu e exclus sa ai noroc de vreme buna si toamna, sau ghinion de vreme proasta vara.

    Eu primavara m-as mai duce data viitoare. De regula asta e anotimpul in care vizitez orase… Si toamna ar fi frumos, dar mi-e teama sa nu nimeresc fix cand sunt inundatii :) Tu ai avut noroc, dar eu nu stiu daca as avea :P

  4. Frumoase poze… Frumoasa Venetia si extrem de fotogenica.
    Venetia se viziteaza in octombrie-noiembrie pentru ca este mai putina aglomeratie, nu e soarele atat de puternic.
    Pentru mine, Venetia ramane orasul de suflet.
    Si da, sper ca in 2013 sa mai ajung, inca o data :)

  5. Nu cred ca e o regula, fiecare il viziteaza cand poate. Noiembrie e periculos din cauza inundatiilor, pentru cei ce nu tin neaparat sa se intalneasca cu ele.. Desi acqua alta se poate intampla oricand din noiembrie pana in martie… A fost o data si in aprilie..

    Cum ziceam si mai sus, primavara (la sfarsit cel mai bine…) mi se pare o perioada buna de vizitat..

    Sper sa iti aduca Mosul ce iti doresti pentru la anu :)

  6. Yup! :)
    Si uite ca daca tot veni vorba de asta, esti probabil prima care afla ca in aprilie mergem la Londra :) Probabil o sa te deranjez cu cateva intrebari la un moment data, daca nu te superi :)

  7. Eu am fost la Venetia spre sfarsit de septembrie si tot a fost ultra/mega/super aglomerat. Cel mai aglomerat oras pe care l-am vizitat. Si extrem de cald, desi eu cred ca de la umezeala se simtea asa. De unde venisem din Croatia de la 22-23 de grade si era perfect, de ne plimbam cu orele, cu zilele, fara sa obosim, in Venetia, dupa cinci ore, eram pur si simplu sfarsiti, ne-am asezat pe jos coplesiti de caldura, de aglomeratie, de galagie…
    Sa notam si ca mie imi place vara, imi place caldura, nu ma deranjeaza aglomeratia. Nu, la Venetia nu mi-au placut :)

  8. Eu am fost in Noiembrie si am avut noroc de vreme ok, dara pana si in Noiembrie strazile inguste care duceau spre San Marco erau super aglomerate, mai ales in weekend.. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published.