HM – ziua 22 (II): Burano bate la fund Murano

Ziua 22, Marţi, 31 iulie 2012: Burano***

Rămăsesem cu povestea în Veneţia, la Gară, de unde am luat până la urmă vaporetto spre Burano. Îmi doream foarte mult să ajung pe Burano din două motive:

1. Pentru casele colorate şi atmosfera de poveste pe care o creează

2. Pentru Turnul înclinat al Bisericii San Martino.

Suna cam ciudat nu? E doar un turn înclinat la urma urmei… Şi nu e ca şi cum ar fi Turnul din Pisa. Da, dar eu am o relaţie total specială cu acest turn.

În anul 4 în facultate am avut un curs opţional de Fundaţii speciale care mi-a plăcut foarte mult. Mai ales pentru că la final nu trebuia să dăm examen, ci să facem un proiect pe o temă specială. Eu am tras la sorţi Minipiloţi foraţi. Habar nu aveam ce sunt ăia, dar ăsta era şi scopul proiectului. Să scormonim literatura de specialitate ca să aflăm cât mai multe despre tema care ne revenise, în cazul meu minipiloţi. La ce îs ei buni, unde se folosesc şi eventual cum se calculează.

Şi cum unul dintre lucrurile mele preferate în viaţa mea este să fac research… am fost cea mai fericită! În perioada de o lună (sau aşa ceva) cât am avut la dispoziţie pentru adunarea informaţiilor, am dat vreo 10 telefoane pe la tot felul de biblioteci după revista Tribuna construcţiilor, care s-a dovedit cam imposibil de găsit şi pe care, după cele telefoane, am renunţat să o mai caut şi m-am mulţumit cu fragmentele pe care le găsisem pe net, am scurmat internetul pentru tot, dar absolut TOT despre minipiloţi, am aflat că şi în România s-au folosit minipiloţi, de exemplu în proiectul de consolidare şi reabilitare de la Sibiu, la consolidarea zidului Cetăţii Medievale din zona Piaţa Mica, sau la consolidarea Turnului Fierarilor din Cetatea Medievală Sighişoara.

Dar bijuteria proiectului, cireaşa de pe tort, a fost consolidarea Turnului înclinat din Burano. De fapt, s-au folosit minipiloţi foraţi pentru a stopa procesul de înclinare a turnului şi a-l stabiliza pentru a nu reprezinta niciun pericol. Astfel, e înclinat, dar poate rămâne aşa şi nu supără pe nimeni :)

M-a încântat aşa de tare turnul ăsta încât am făcut şi o poză gif, ca să înţeleagă profu şi colegii mei despre ce vorbesc, căci a trebuit să prezint proiectul cum ar veni “în faţa clasei” :)) Şi l-am prezentat cu o grămadă de emoţii, dar şi cu plăcere, căci am pus suflet în el.

Aşa că acum sper că înţelegeţi ce relaţie specială am eu cu acest turn, şi de fapt cu tot Burano dacă e să o iau aşa.

Dar până să văd în sfârşit turnul cu pricina şi pe viu, aveam de trecut şi prin Murano. Cum ziceam, dacă luaţi vaporetto de la gară, nu există cursă directă până pe Burano, ci trebuie schimbat pe Murano. Doar de la Fondamente Nuove este cursă directă până pe Burano.

În vaporetto am capitulat pe un scaun, şi atâta de moleşită eram, că era să adorm. Arătam cam aşa:

Şi de fapt cred că la un moment dat am şi adormit… şi când am ajuns la Murano, m-a trezit Cristi şi am făcut aşa:

:P Ăsta e un câine care stătea fix în faţa noastră în vaporetto şi înainte să adorm i-am făcut ceva poze că era tare haios.

Bătrânul gânditor :)))))))

Pe Murano nu am stat foarte mult. Trebuia să schimbăm oricum staţia de vaporetto, şi mai mult de plimbarea între staţii, cu mici opriri colo colo, nu am făcut. Am vrut să vedem o reprezentaţie dintr-un atelier de sticlă, dar din păcate n-am nimerit la momentul potrivit, pentru că am găsit gol.

E bine totuşi că ne mulţumeau.

În rest Murano e doar plin de magazine şi ateliere de sticlă (de Murano, duuh) şi dacă vrei să cumperi un suvenir autentic, aici e locul potrivit. Atenţie însă, obiectele din sticlă de Murano originală sunt destul de scumpe, aşadar toate ieftinelile pe care le vedeţi prin magazinele de suveniruri sunt făcături.

Găsisem şi eu nişte suveniruri foarte drăguţe din sticlă de Murano, pe care era cât pe ce să le iau, dar la o privire mai atentă mi-am dat seama că nu sunt originale, era doar o sticlă ordinară vopsită.

Dacă vreţi însă să luaţi un cadou original cuiva de acasă, intraţi în ateliere. Dar pregătiţi-vă şi pentru preţuri măricele.

De pe Murano am luat iarăşi vaporetto, până pe Burano. Punând şi drumul dinainte la socoteală, a fost tare lung. Nu ştiu care e viteza maximă cu care se poate merge pe apă în zona aia, dar mie una mi se părea că e foarte mică.

Odată coborâţi pe Burano, mi-am dat seama că, deşi n-am planificat aşa, lucrurile s-au aranjat mai bine decât le-am fi organizat vreodată. Era deja ora 18 când am ajuns, adică destul de târziu, însă am realizat imediat că e cea mai bună oră la care puteam ajunge. Căldura deja se mai domolise (deşi am căutat în continuare să mergem cât mai mult pe la umbră, nu de alta dar aveam impresia că am alergie) iar străzile erau foarte libere. Faţă de ce înfruntasem în Veneţia, aici mi se părea că e aşa de gol încât toată insula e a mea.

Imediat ce am dat cu ochii prima dată de clădirile colorate, am simţit că am înviat.  Abia atunci am început şi eu să zâmbesc pe ziua aia, să mă bucur, să fac poze, să zburd. Până atunci abia mă puteam târî de colo colo din cauza căldurii şi a aglomeraţiei.

Poate şi toate culorile acelea frumoase de pe clădiri m-au readus la viaţă, dar cert e că m-am simţit aşa de bine aici, încât chiar mi-a părut rău că nu aveam decât o oră  la dispoziţie. La 19 aveam vaporetto înapoi, şi că să ajungem la gară şi să prindem un tren spre casă trebuia să îl luăm pe acela. Nu de alta dar a doua zi trebuia să ne trezim devreme. Dar pentru ce anume… vă spun în episodul următor.

Ah, staaaţi, că nu am terminat episodul ăsta încă :)

Mai am ceva poze să vă arăt, căci într-o oră chiar poţi să faci muuulte :) Mai ales într-un loc precum Burano.

Am venit aici având în gând doar cele două motive de care vă ziceam la început: turnul şi casele colorate. Însă am găsit şi am plecat de acolo cu mult mai multe.

Ana Maria mi-a povestit despre macrameuri, şi că “ce mişto ar fi să găsim pe străduţe nişte tăntici care fac macrameuri”, aşa cum auzise că se strâng pe aici.

Şi după ce am intrat pe o străduţă… ce credeţi că am găsit? :)

O adevărată şezătoare, nu glumă. Erau 5 doamne veritabile, cu iscusinţa acului de cusut, dar să ştiţi că nu toate erau peste 70 de ani, ci cred că două dintre ele erau fiicele altor două, sau ceva de genul. Probabil se asigurau astfel că obiceiul este transmis mai departe, din generaţie în generaţie, ca să nu se piardă.

Le-am rugat pe doamne să ne arate câteva obiecte făcute de ele, şi am făcut foarte impresionaţi cu toţii, iar dacă nu erau aşa de scumpe, probabil că şi cumpăram ceva :P

Am impresia că doar totoşeii ăştia erau 80 de euro, dar nu mai ţin bine minte.

Dacă sunteţi curioşi vis-a-vis de macrameuri, să ştiţi că este şi un Muzeu al macrameului pe insulă.

Noi nu l-am vizitat, la ora aia deja se închisese, plus că nu aveam timp de asta, şi nici nu pot să zic că mă pasiona atât de tare. Şi oricum, întâlnirea cu doamnele adunate la “şezătoare” era o experienţă de o însemnătate mult mai mare decât vizitarea unui muzeu.

În schimb, am ales să petrecem puţinul timp avut la dispoziţie pentru a ne plimba pe străduţe. Mai întâi am mers pe traseul cel mai evident pentru a ajunge la Turnul înclinat, iar la întoarcere spre staţia de vaporetto, am ales calea mai întortocheată şi mai interesantă, adică pe cele mai înguste străduţe şi cotloane, care ne-au purtat direct în viaţa localnicilor. În niciuna dintre călătoriile mele nu cred că am mai avut vreodată acel sentiment de violare a intimităţii localnicilor, care mă jena uşor dar în acelaşi timp mă fascina.

Plus că după nebunia din Veneţia, nici prin cap nu mi-ar fi trecut vreodată că vom ajunge în aceeaşi zi într-un loc atât de special, cu ATÂTA linişte şi pace. Am întâlnit oameni liniştiţi care intrau sau ieşeau din case, dând pânza de la uşă la o parte (toţi aveau aşa ceva), oameni care se duceau acasă după ce au mers să cumpere una alta de pus pe masă, sau oameni care mergeau la slujba de seară.

Tot ce a trebuit să facem ca să vedem asta a fost să ne abatem de la străzile principale, şi să facem stânga-dreapta pe prima străduţă pe care o vedeam cu ochii over and over again.

A fost un sentiment tare plăcut. Abia aştept să mă mai întorc la Burano şi, acum că mă gândesc, cred că mi-ar plăcea mult să rămân şi peste noapte. Nu pot decât să vă recomand din tot sufletul să nu vizitaţi Burano superficial, doar dimineaţa de exemplu, ar fi mare păcat să rataţi ce am avut noi norocul să întâlnim.

Pentru întoarcerea la Veneţia am luat vaporetto care ne-a lăsat la Fondamente Nuove iar de acolo am mai dat o ultimă tură pe străduţe până la gară

Abia acum am putut căsca şi eu gura la vreo două vitrine cu măşti şi costume de carnaval, nu de alta dar în cursul zilei erau acoperite de mulţimile de oameni. Acum şi peste Veneţia pusese stăpânire liniştea, şi era chiar uman să te plimbi pe străzi. Probabil lumea era la masa de seară, că altfel nu îmi imaginez unde au dispărut toţi aşa brusc, că nu era încă atât de târziu încât să se fi dus la culcare. Seara abia începea. Dar noi aveam un tren de prins!

Şi nici n-am ştiut până în ultimul moment cât de puţin timp aveam la dispoziţie. Dar am ajuns atât de “la fix”, încât a trebuit efectiv să fugim după el ca să nu îl pierdem. Nici n-am mai avut timp să compostăm biletele în gară şi, ce credeţi.. imediat ce ne-am urcat am dat cu nasul de naş. Am zis că am încurcat-o, şi Ana Maria a început să îi explice că n-am avut timp, că bla bla bla, dar omul a fost super de treabă, şi ne-a spus că e suficient dacă scriem noi cu pixul ziua şi ora la care ne-am urcat. Aşa că ne-am conformat :)

Arrivederci Venezia!!!

Seara am petrecut-o studiind prognoza meteo pentru a doua zi, şi… savurând o masă plină de pizzaaaa :D ca între prieteni vechi, de zici că nu abia ne cunoscusem live cu 2 zile în urmă.

A fost ultima noastră noapte în Italia. A doua zi aveam să trecem din nou graniţa, să schimbăm limba definitiv, fără nicio cale de întoarcere. Nu rataţi următorul episod: Nuntă la 2500 de metri :)

Şi ca să închei cu o concluzie, aşa cum se cuvinte, o să încerc să reunesc tot ce am adunat eu în minte despre Veneţia şi mi se pare util să vă transmit şi vouă:

  • Dacă vreţi să vă plimbaţi cu vaporetto mai mult de o două curse, în loc să vă luaţi bilete individuale (care costă 7 euro) mai bine vă luaţi bilet valabil 12 ore pe orice cursă, nelimitat (care costa 18 euro). De exemplu, dacă vreţi să ajungeţi pe Burano fără oprire pe Murano, atunci puteţi lua 2 bilete individuale, dar nu uitaţi că se ia doar de la Fondamente Nuove direct. Dacă luaţi de la Gară sau de la San Marco, înseamnă opriri intermediare, adică 4 bilete în loc de 2.
  • În plus, distanţa de la Gară la Piazza San Marco, parcursă pe jos, nu este chiar scurtă, aşadar să o faceţi mai mult de 1 dată în aceeaşi zi este destul de obositor. Şi probabil veţi prefera ca măcar o dată să o faceţi cu vaporetto, pe Canale Grande. Adică încă un bilet.
  • Repet, nu mergeţi la Veneţia vara. E o idee foarte proastă. Dacă nu eram în luna de miere, n-aş fi călcat în Veneţia vara nici să mă baţi. Dacă faceţi însă imprudenţa asta, nu uitaţi că pentru a intra în Bazilica San Marco trebuie să aveţi pantaloni lungi şi măcar tricou (nu maieu!). Se face triaj la intrare! :)
  • De asemenea, nu mergeţi doar o zi decât dacă efectiv nu aveţi încotro. Dacă mergeţi doar o zi, nu vă faceţi iluzii că puteţi vedea mult mai multe decât am văzut noi.
  • Unde puteţi mânca: ca să nu plătiţi coperto şi servizzio de să vă usture, nu vă aşezaţi la terase şi restaurante. Căutaţi localurile gen împinge tava sau ceva similar. Sau eventual puteţi pur şi simplu să întrebaţi din prima dacă percep coperto şi servizzio şi dacă da, cât. Poate fi 5 euro, sau poate fi 50…
  • Noi fiind cu Ana Maria şi Marian, am mers pe mâna lor şi nu ne-am fript. Dacă eram singuri, mare posibilitate era să luăm ţeapă :) Am mâncat la Brek, un local de lângă gară, care la intrare are senvişuri şi alte asemenea, iar în spate are un fel de împinge tava, cu multe feluri de pene, paste şi alte feluri pe care nu le mai reţin pentru că eu am mâncat pene pene şi iar pene. Preţurile sunt foarte bune şi mâncarea la fel. Îl găsiţi aici pe hartă.
  • Şi apropo de hartă, am găsit această hartă în google cu toate bisericile din Veneţia. Mie mi se pare foarte utilă, mai ales că harta Veneţiei nu se găseşte decât de cumpărat. Nu este gratuită la hoteluri şi centre de informaţii pentru turişti aşa cum este în orice alt oraş european în care am ajuns eu. Şi ca nicăieri altundeva, la centrul de informaţii pentru turişti de lângă gară este o coadă imensă, aproape mereu. Pentru că de acolo se şi cumpără diverse bilete, inclusiv pentru vaporetto. Deci înarmaţi-vă cu răbdare.
  • Şi apropo de biserici, foarte multe sunt cu plată, şi nu merită vizitate (pierdere de timp) dar Ana Maria ne-a dus la o biserică foarte interesantă, San Maurizio, transformată în ”Muzeul muzicii”, cu exponate din jurul anului 1700, dedicat lui Antonio Vivaldi. Intrarea este liberă, programul este de la 9:30 la 19:00, iar după ora 21:00 de multe ori se ţin concerte de muzică clasică. Muzică clasică se poate auzi înăuntru şi în timpul vizitelor, dar în difuzoare, bineînţeles. Mie mi-a plăcut foarte mult. Aici găsiţi o listă completă cu toate bisericile din Veneţia. Eu în locul vostru m-aş duce numai ca să văd dacă mă descurc să ajung la ea fără hartă prin labirintul de străduţe din Veneţia :)
  • Si apropo de asta, ultimul sfat pe care ţin morţiş să vi-l dau este să vă pierdeţi pe străduţe. Ştiu că v-am mai dat sfatul ăsta şi cu alte ocazii, dar aici cu atât mai mult insist.
  • Poate merită ca prima dată când mergeţi spre Piazza San Marco să urmăriţi săgeţelele pe care le găsiţi pe clădiri la fiecare pas, menite tocmai să vă ajute să nu vă pierdeţi, dar după aceea, uitaţi de ele. Nu vă temeţi, păşiţi pe cele mai înguste şi pustii străduţe, şi lăsaţi-vă purtaţi de instinct. Veţi descoperi oraşul mult mai bine pe urmele localnicilor, şi veţi avea o experienţă de neuitat, departe de freamătul turiştilor. Pentru că fie că ne place sau nu, veţi găsi turişti în orice perioadă a anului, chiar dacă nu e vară. Şi gândiţi-vă că nu vin degeaba, vin pentru că Veneţia chiar e un oraş special, unic (cine mai ştie altul la fel, speak now or forever hold your peace), un oraş pe care probabil majoritatea oamenilor de pe planeta asta consideră că trebuie văzut măcar o dată în viaţă. Iar eu sunt unul dintre ei :)

Va urma…. Nuntă la 2500 de metri :) Dar asta deja… la anu’. Acesta este ultimul articol de pe 2012, aşadar vă doresc la mulţi ani şi un nou an cu multă sănătate şi tot ce vă doriţi! Have fun de Revelion!

Utile:
 
1. Bilete:
  • Urcare în Campanile di San Marco: 8 euro / persoană
  • Bilet pentru vaporetto valabil 12 ore pe orice cursă: 18 euro / persoană

Mulţumim pentru susţinere Sony, Kingston, Portbagajul.ro (Inchireri portbagaje), Casa de traduceri (casadetraduceri.ro), cat si prietenilor care ne-au primit la ei acasă sau ne-au împrumutat echipamente montane: Mihai Mares (outdoor-events.ro), Ana Maria ChitoiuFlorin Sasca, Dan Chitila (danchitila.ro) si Daniel Ionescu.

15 comentarii:

  1. Ce amintiri faine mi-ai trezit! Nu pot sa uit casa galbena (care am impresia ca apare si in pozele tale) care-ti atrage privirea ca un magnet in fata careia era o babuta cocosata care mergea in baston. Parca nimerisem in mijlocul unei adevarate povesti :)

    Si am vizitat si muzeul. Merita sa intrati, are un documentar foooarte interesant despre traditia macrameurilor pe insula, cu interviuri cu doamne in varsta care povestesc cum au invatat ele sa coasa.

  2. Eu sunt veteran in excursiile in Venetia :)

    Recomandarile mele: niciodata sa nu te gandesti sa stai mai putin de 3 zile pline. Propun cazarea pe Lido, unde ai si acces la mare, la plaja. Neaparat abonament pentru transport. Pierdutul pe stradute e un must. Si hranirea porumbeilor din San Marco (luati orice de mancare cu voi… nu cumparati boabe de la aia), pentru ca senzatia e unica. Recomand de asemenea sa urcati si in turnul din San Marco. Dp meu dv, este cam singurul obiectiv care merita TOTI banii (sunt n muzee, n biserici care mai merita). Privelistea de acolo e minunata. In rest… multa plimbare, cascat gura la vitrine, mancat si baut in picioare. Cumparaturile se fac din Billa (Venetia sau Lido) sau COOP de la apa pana la mancare.
    Nu trebuie sa te enervezi din cauza multimii care de la an la an devine mai nesimtita. Cine are si isi permite, poate incerca gondola. Banuiesc ca e fun. Murano recomand doar pentru multitudinea de magazine, ateliere si evident pentru produsele de acolo. 90% sunt niste kitsch-uri, dar poti gasi si chestii dragute. Rabdare sa ai. Si memorie, pentru ca este posibil sa nu mai gasesti ACEL magazin in care ai vazut ce ti-a placut. Pe murano mai poti sa vezi si cateva creatii din sticla. Sunt destul de… aparte sa zic asa.
    Burano – recomand cu cea mai mare caldura. Dupa aglomeratia din Venetia si miliardele de magazinase din Murano, Burano e o oaza de liniste si relaxare. Culorile or sa va incante cu siguranta. Merita sa stati o dupa-amiaza intreaba pe Burano, pentru odihna. Mai recomand si Torcello – cea mai salbatica insula vizitabila. Acolo este si mai liniste, te simti ca la tara.
    Venetia – plimbari nocturne cat mai multe. E genial si sa stai in anumite pub-uri, care-s pline ochi. Pentru atmosfera.

    Gata, ca iar nu ma mai opresc :)

  3. @Adriana: Ma bucur! :) Si eu am avut aceeasi senzatie, de poveste :) Acuma imi pare rau ca nu am fost la muzeu, chiar ar fi fost interesant din ce zici. Eh, dar data viitoare nu il mai ratez :)

    @Al Alvera: Mersi frumos! :) Atent la detalii, ca de obicei :)

    @Vlad: Multumesc in numele cititorilor pentru completarea sfaturilor :) Le voi folosi si eu in urmatoarea vizita pe cele pe care nu le stiam deja :)

    Si sunt total de acord cu tine: turnul din piata San Marco (Campanile) merita toti banii. De aia am tinut si eu mortis sa urcam in el. Daca esti curios, am pus cateva poze de sus in articolul precedent.

  4. Eu nu apreciez asolut deloc aurul folosit la exteriorul cladirilor, interioare de biserici, etc, mi se pare o risipa extraoridnara. Basilica San Marco merita vizitata cu siguranta, dar nu neaparat pentru Pala d’Oro.

  5. mulțumesc,

    am luat un abonament de 12 ore și m-am plimbat cu vaporetto toată ziua,
    cât de tare poate să fie, să te urci în care apuci fără să te intereseze prea mult unde ajungi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *