HM – ziua 21: Ca doi salbatici prin aglomeratia din Verona

Ziua 21, Luni, 30 iulie 2012: Aosta – Milano  – Verona – Treviso: 515 km   ***

Prima noapte după ce am terminat Tour du Mont Blanc a fost luuungă. Şi asta pentru că am dormit mult. Ne-am trezit cu puteri noi, pregătiţi pentru încă două săptămâni prin Europa.

Astăzi trebuie să ajungem tocmai la Ana Maria, lângă Veneţia, de fapt lângă Treviso, deci practic avem de străbătut de la un capăt în altul, aproape toată Italia de nord. Nu realizez asta de fapt decât abia când vorbesc cu mama la telefon şi îi spun fără niciun stres „eh, ne ducem spre Veneţia, dar vizităm şi Verona azi…”. Dar ea: „Voi sunteţi nebuni? Păi de unde aveţi timp???”

Aveeeeem, no rush! Chill! :))

Aveam un zen în mine ceva de speriat! Îmi dădeam seama că sunt vreo 500 de km, dar aşa de puţin mă stresam încât ne-am hotărât să nici nu mergem toată ziua numai pe autostrăzi.

Nu de alta dar nu mai aveam chef să dăm iar o căruţă de bani pe taxele de drum. Când ne-am dus încolo, am dat numai de la Milano până la Courmayeur 27 de euro, apăi dacă mergeam până la Treviso, cât dădeam? 40? Să nu exagerăm…

Aşa că prima parte am mers pe drum naţional. Dar la câte localităţi au ăştia…. îţi vine rău, nu alta. La Milano am capitulat şi am intrat pe autostradă, că nu se mai putea. Plus că se făcuse deja foarte târziu.

Am ajuns la Verona abia pe la 15:15. Zenul meu s-a cam dus, nu de alta dar vroiam să ne plimbăm măcar vreo 3 ore, şi nici la Ana Maria şi Marian nu puteam să ajungem ca nesimţiţii cu noaptea în cap, la cât de drăguţi au fost să ne primească în gazdă 2 zile.

Caut o parcare pe GPS şi o aleg pe cea mai apropiată de centru, adică lângă Grădina Publică Arsenale. Nu e parcare cu multe locuri, aşa cum îmi imaginam, dar se parchează pe stradă lateral, în locuri desemnate. Găsim un loc, deşi e în bătaia totală a soarelui de ora 15, şi deja mor de cald când mă dau jos, nici nu vreau să ştiu cum o să fie când ne întoarcem… dar nu mai stau să caut acuma altă parcare, nu vreau să se repete istoria de la Milano. Bine, nu ştiu nici acum dacă aveam voie să parcăm acolo, că erau nişte chestii indescifrabile pe o pancartă, dar am riscat de data asta :)

De aici nu trebuie decât să traversăm Ponte di Castelvecchio (sau Ponte Scaligero) şi am ajuns deja în centrul istoric.

Podul fortificat din cărămidă roşie este foarte frumos, păcat însă că nu este cel original, din anii 1300, ci este unul refăcut, în anii 1950, pentru că primul a fost complet distrus în al doilea război mondial.

Odată ajunşi pe partea cealaltă, a început nebunia. Am intrat în zona pietonală a centrului vechi, unde colcăie de turişti. OK, ăsta nu e un lucru rău pentru turismul lor, dar pentru noi… e groaznic! Să vii după 9 zile pe munte şi să dai de atâţia oameni care mai de care mai agitaţi… te simţi sălbatic!

Observaţi ceva pe masă? :)

Bine, eu nici în oraş nu suport aglomeraţia de la mall de exemplu, şi îmi blestem zilele când mă trezesc că îmi trebuie ceva din mall fix când e cel mai aglomerat posibil, deci nu sunt un etalon, dar oricum.

Oamenii ăştia zici că sunt nebuni! Unii fac poze disperaţi, alţii ţipă, alţii dau peste tine fără nicio jenă… unde am nimerit Doamne iartă-mă?

Dar hai că în Piazza  Bra, unde e Amfiteatrul Roman, nu e chiar aşa de rău. Nu de alta dar ar fi şi culmea la cât de mare e piaţa. Facem greşeala şi ne luăm bilet să îl vizităm. De ce zic greşeală?

Pentru că n-am văzut nimic interesant. La Colosseumul din Roma e altceva, parcă ai ce vedea, dar aici… nu văd decât o scenă nepusă la punct, nişte chinezării, şi nişte prelate puse aiurea. Asta din cauză că aici încă se ţin spectacole binemersi. Singurul lucru care merită e bucăţica asta de perete, singura care s-a mai păstrat din al treilea etaj de arcade. E fotogenică ea aşa, dacă faci abstracţie de toţi stâlpii de lumini, gardurile metalice şi oamenii care strică poza :)

Nu stăm mult şi pornim pe jos pe străduţe. Asta măcar îmi place mult, chiar dacă mă bate soarele în cap la greu. Cică am şi pălărie, dar mai mult mor de cald cu ea pe cap decât să îmi ţină umbră, aşa că nu m-am ales decât cu un obiect în plus de ţinut în mână. Great! :)

Nişte nebuni fac aceeaşi „magie” ieftină ca la Viena, numai că aicea sunt 2 proşti, acolo era doar unul. Nu-mi dau seama cum poţi avea atâta răbdare să stai acolo ore în şir, sau cât or sta ei. Şi asta în condiţiile în care e o căldură afară de leşini, iar ei stau fix unde să-i bată soarele mai bine. Pe mine dacă mă pui să stau degeaba juma de oră o iau razna, poţi să-mi dai şi o valiză de bani, că tot degeaba. Mă rog….

Dar dacă de ăştia ne mirăm… staţi să vedeţi…

Paşii ne poartă spre Casa Julietei. Când intrăm aici, chiar ne luăm de cap. Atâţia oameni la un loc într-un spaţiu atât de mic chiar că nu ştiu dacă am mai văzut. Mă uit şi nu-mi vine să cred. E om lângă om, umăr lângă umăr. Abia îmi fac loc să ajung într-un colţ unde e liber. Nu de alta dar să văd şi eu la ce se înghesuie, că zău că nu înţeleg.

Deci, din câte am observat, procedura e aşa:

  • Intri în curte, te zgâieşti ca prostu la balconul Julietei

  • Pui mâna pe ţâţa statuii Julietei şi cineva îţi face poză (că ai auzit tu o legendă cum că iei noroc, un fel de „pune mâna pe Vasilică ca să ai noroc”)

  • Te duci să-ţi iei bilet să vezi şi casa Julietei, dar nu intră toată lumea deodată, se face cu schimbul, nu de alta dar tu când ajungi în balcon, tre să fie cineva jos în curte care să-ţi facă poză. Dacă n-ai poză, n-ai rezolvat absolut nimic!! Păi tu pe facebook ce pui?

  • Ieşi în balcon, prostu pe care l-ai lăsat în curte îţi face poză, după care ieşi din balcon, şi în alea câteva secunde până când vine altu să se pozeze în balcon, tot restul lumii care e în curte şi vrea să facă o poză cu balconul GOL, trage frenetic câteva cadre, din care evident nu iese niciun bună, şi mai aşteaptă încă o piţipoacă să se pozeze în balcon. Yeeeey!

  • După care ieşi din clădire şi faci schimb cu ăla de ţi-a făcut ţie poză în balcon, că vrea şi el. Normal, nu? El ce pune pe facebook?

Recunosc, poate în cu totul şi cu totul altă dispoziţie (gen dacă nu mai era nici naiba pe acolo şi nu trebuia să stau la coadă şi mă plictiseam teribil) poate aş fi făcut şi eu poză în balcon. Dar nu sunt sigură, la cât de stupid mi s-a părut acuma.

Stau aşa câteva minute în colţul de care vă ziceam, şi mă uit ca la filme mute… O mulţime de oameni se îmbulzeşte de parcă s-ar da ceva moka. În curte e un magazin de suveniruri plin de kitschuri cu Romeo şi Julieta, şi jur că am intrat să cumpăr măcar ceva la caterincă, dar n-am găsit niciun răhăţiş decent. Singura chestie drăguţă era un pahar de plastic de care deja aveam acasă că îmi adusese mama suvenir acum câţiva ani.

Pe gardul ăsta de lângă mine sunt sute sau mii de lăcăţele puse. Ok, niciun rău în asta, zic. Dar cu copacul ce-aţi avut frate?

Cât e de greu o fi oare să înţelegi ce vrea să zică o poză cu un lacăt tăiat???

Eu am impresia că oamenii nu îşi dau seama că Romeo şi Julieta sunt nişte personaje FICTIVE! Au fost create de Shakespeare fraţilor, nu au existat în realitate! Get it???

Mă uit la Cristi, Cristi se uită la mine, şi ne facem semn să o tulim. Aici nu e de noi! Şi când credeam că nu ne poate şoca nimic mai tare decât atât… pe holul prin care intri în curte avem aşa:

1 perete pe care sunt lipite gume de mestecat (mestecate! wtf??)

1 perete mâzgălit de sus până jos (mai puţin acolo sus sus unde nu ajungea nimeni, nici măcar luat în cârcă.

De fapt amândoi pereţii sunt mâzgăliți dar doar pe unul erau şi gume (parcă). Nici măcar telefoanele astea de la care poţi asculta informaţii nu au scăpat. Pe mine, sincer, mă depăşeşte total…

Am decis aşadar să fugim spre zone mai liniştite. Nu de alta dar în ritmul ăsta eu mă întorc pe munte şi acolo rămân!! Reuşim să găsim cumva nişte străduţe mai puţin populate, şi încetişor ne mai relaxăm un pic şi ajungem în Piazza dei Signori.

Cu o mică magie ne trezim într-o curte interioară ascunsă, unde nu mai e aproape nimeni. Aaaah, aici e de noi! :) Culmea, iar dăm peste intrarea într-un turn, tot cu ceas, ca în Innsbruck. De data asta am găsit Torre dei Lamberti, şi ne suim repede în el, că tare ne place să vedem oraşul de sus :)

La intrare găsim Scalla della Ragione, unde am văzut că se tot pozau unii, dar n-am înţeles dacă asta se întâmpla doar pentru că erau ei genul de oameni care se pozează cu tot ce prind, sau scara asta chiar are vreo însemnătate istorică importantă. Poate ştie vreo unul dintre voi să îmi spună, că eu nu am găsit nimic la o primă căutare, şi mai mult de un sfert de oră n-am avut răbdare să caut.

Câteva imagini din Torre dei Lamberti cu Verona:

De al aerul tare de la altitudine ni s-a făcut cam foame, aşa că ne-am pierdut iar pe nişte străduţe în căutarea unui loc de mâncat. N-am găsit cine ştie ce, dar ne-am luat nişte panini imense, care au fost destul de bune. Şi apoi am poftit şi o îngheţată gigantică, căci trebuie să mai profităm cât mai suntem în Italia.. că peste două zile… sărim iar pârleazul :)

La întoarcere spre maşină am căutat să găsim nişte străduţe cât mai neumblate, ca să ne plimbăm în linişte, şi foarte bine am făcut, că aşa am observat şi nişte detalii de arhitectură preţioase.

Ca să ajungem la maşină tot pe Ponte Scaligero a trebuit să trecem, numai bine cât să mai tragem câteva cadre :)

 Fereastră

De la Verona până la Treviso am mai făcut cam 2 ore, iar înainte de a ajunge la Ana Maria şi Marian ne-am urmărit cu o maşină de Galaţi de credeam că sunt chiar ei :)

Dar nu, ei ne aşteptau acasă, şi ne-au primit aşa, cu haine murdare, cu tot, ba Ana Maria ne-a mai şi pregătit nişte penne extra mega delicioase, pe care le-am devorat, nu alta :) Sărumânaaaa! :)

După aia nici nu ştiam ce să fac mai repede, să pun rufe la spălat, să stăm de vorbă, să trimit poze pentru concursul Sony pe Viajoa, să transferăm toate cele 2560 de poze pe care le făcusem de ultima dată când mai văzusem laptop în faţa ochilor, să ne punem telefoanele la încărcat, să verificam vremea pentru următoarea tură, să răspund la mailurile urgente, să facem planul pentru a doua zi în Veneţia… aaaaa, câte tre să faceeeem!

Iar noi gândiţi-vă că atunci ne vedeam pentru prima dată, nu vorbisem decât pe mail şi facebook până atunci, şi deşi simţeam că ne cunoaştem deja foarte bine, imaginaţi-vă câte aveam să ne spunem :P

Deci vă daţi seama că ne-a prins ora 2 sau aşa ceva… nici nu mai ştiu :)

Hai, la culcare! Avem puţin de dormit, iar mâine dimineaţă ceasul o să sune la 7 (sau 8?). Avem un tren de prins! :)


Vizualizare hartă mărită

Utile:
 
1. În Italia se plătesc taxe de drum pe autostrăzi. De la Milano la Treviso am plătit în jur de 20 de euro.
2. Bilete:
  • Arena Verona: 6 euro / persoană
  • Urcare în Torre dei Lamberti: 4,5 euro / persoană

Mulţumim pentru susţinere Sony, Kingston, Portbagajul.ro (Inchireri portbagaje), Casa de traduceri (casadetraduceri.ro), cat si prietenilor care ne-au primit la ei acasă sau ne-au împrumutat echipamente montane: Mihai Mares (outdoor-events.ro), Ana Maria ChitoiuFlorin Sasca, Dan Chitila (danchitila.ro) si Daniel Ionescu.

23 comentarii:

  1. Să încep așa: Hahahahaha…
    Mi-a placut enorm Verona, daca trecem peste faptul că tâmpenia aia de casă a Julietei este cel mai supraevaluat obiectiv turistic din cate am vazut in viata mea. Eu n-am urcat la balcon, am făcut doar poza cu mana pe sanul aleia, aici a fost o faza foarte tare.
    Cica daca pui mana pe san o sa ai noroc in dragoste :)) Ai observat ca unul din sani straluceste la cum il sterg sute de mii de maini. Merg eu, îmi face Clau poză, apoi îi zic “hai să-i fac și ție”. Și zice Clau, “nu măi, asta e pentru cine nu are noroc, eu am, mulțumesc”. Câțiva de prin preajmă au început să râdă, semn că erau mulți români în curtea aia :)))))

    In altă ordine de idei, daaaaa, aglomeratie mare la Juli acasă… dar Verona tot frumoasă mi-a ramas in memorie :)
    Aici am păpat cea mai bună înghețată din lume :D

  2. Imi aminteste de filmul Letter to Juliet :p numai ca acolo era mai gol :))
    Interesant peretele ala cu guma de mestecat, ce pot sa spun :)). Insa de sus din turn orasul arata minunat!

  3. Mie-mi place sa vad intr-un oras tocmai lucrurile mai deosebite, pe care nu le gasesti in alta parte. Chiar si pereti acoperiti cu guma sau mazgaliti. M-as fi scandalizat daca se intampla asta pe un monument sau intr-o rezervatie (cum se intampla in Grota Haiducilor din Baile Herculane). Iar dupa privelistile din orice turn sunt innebunita. Si eu, daca am ocazia, ma urc sa surprind panorame.

  4. @Bia: Deci mor de ras! Clau a fost bestial la faza asta! :) Cum sa nu te bucuri la asa remarca? :)

    Eu nu stiam atunci faza cu ai noroc in dragoste daca pui mana, poate puneam si eu :)))))))))))

    Adevarul e ca am uitat sa mentionez.. lasand toate astea la o parte, si mie mi-a placut foarte mult Verona. Doar ca asa cum ziceai si tu, casa aia e cel mai supraevaluat obiectiv ever..

    @ Larisa: N-am vazut filmul.. dar iti dai seama ca era gol, ca doar nu filmau cu toti turistii claie peste gramada acolo :P

    Si inca eu n-am prins in poza cand era SI mai aglomerat.. dar daca ti se parea ca parca prea ai mult loc sa respiri, nu trebuia sa astepti decat 2 minute, si era din nou umar la umar :))

    @Anda: Mai da, era deosebit, dar totusi un pic prea exagerat as zice…

    Lucurile deosebite ar trebui sa fie placute la vedere, ori asta nu era foarte..

  5. Mare rugaminte am: spune-mi cum de statea aia, asa, in aer? A vazut si sotul meu unul d-asta, dar nu a vrut sa imi dezvaluie secretul. Si eu, de luni de zile, imi storc creierii sa aflu explicatia.
    Arena din Verona e vestita pentru spectacolele de opera care se tin acolo, dar aici au fost anul acesta si 2 concerte memorabile de-ale lui Adriano Celentano.
    Iar in Piazza delle Erbe, mai acum un an, se auzise (oficial, la stiri) ca isi cauta Madona casa.

  6. Si si-o fi gasit casa Madonna? :))
    Eh, ce sa zic, fitze.. :)

    Da, deci… daca te uiti atent la poza cu aia de sta in aer, ai sa vezi ca fundul ei pare ciudat si ca amandoi au manecile mai largi si mai lungi decat ar trebui.

    E vorba de o structura metalica rigida si se imbraca dupa ce intra in ea. Amadoi stau pe un fel de scaune ridige, unite prin niste chestii pe care le au de-a lungul bratului (nu stiu exact cum arata, ca n-am vazut dedesubturile) si intre chestiile astea e batul ala, care iarasi o foarte rigid, nu e un bat de lemn simplu, e metalic pe dinauntru.

  7. Nebunii aia mi-au placut cel mai mult! Am vazut si eu unul in Barcelona dar astia sunt si mai interesanti. Inca tot nu am inteles exact cum stau si cu cadrele alea, tot e ciudat ….

    In alta ordine de idei, nu stiu daca sa-mi para rau ca nu am ajuns in Verona. Mi-a placut in filmul Letters to Juliet dar ce vad in pozele tale nu e nici pe departe la fel …

  8. Daca esti curioasa, in comentariul de mai sus am explicat cum stau :)

    Acuma, eu nu stiu filmul ala, nu stiu cum au ilustrat Verona, dar in niciun film orasele nu arata fix asa in realitate… oricum, eu n-am prins in poza foarte multe locuri misto de prin oras, nu stiu de ce, dar sunt f multe.

    Daca ti-a placut Venetia, sigur ti-ar placea si Verona, cred ca se merita sa mergi acolo intr-un city break de 2-3 zile daca prinzi un zbor ieftin :)

  9. Ba au existat in realitate! Doar ca nu au luat otrava, au fost impuscati intr-o scoala din Los Angeles. Adevarata poveste a lui Romeo si a Julietei e aceasta: ea era la tabla, o scosese profa sa-i mareasca media. Cremenalul a intrat in clasa si a tras. Glontul a trecut prin Julieta, prin creta, prin profa, prin geam, prin al doilea geam si s-a oprit intr-o creanga din curte unde a fost gasit ulterior de LAPD.
    Romeo, care ceruse voie la toaleta sa traga o etnobotanica, s-a intors si i-a gasit pe toti secerati, cazuti care cum apucasera, in fuga, dormind, pe chat, stand pur si simplu, ridicati pe jumatate, in salt, ascunsi dupa iPhone sau chiar filmandu-si ultimele microsecunde din viata – cativa chiar au reusit sa apese Share… Youtube. Ah, cata durere pe Romeo! A cautat in maldarul de cadavre si a gasit-o pe sarmana lui Julieta :(( Cu lacrimile siroind din ochi a murmurat: Eyes, look your last! Arms, take your last embrace! And, lips, the doors of breath, seal with a righteous kiss, a dateless bargain to engrossing death!
    Am sa inchei aici pentru ca m-a podidit si pe mine plansu’. Ultimele sale cuvinte au fost: “O true apothecary! Thy drugs are quick. So, with a kiss I die.”

  10. Scara Ratiunii cica duce in Palatul Ratiunii. Acolo erau pe vremuri Colegiul notarilor, Fiscul, Curtea magistratilor si alte chestii legate de… ratiune :) Scara cica e din marmura rosie, venetiana. Si cum rosul e cel mai greu de reprodus de senzorul aparatelor foto, toata lumea pozeaza marmura si acasa se lauda care rosu e mai rosu, ala de Nikon, ala de Canon sau ala de Sony.

  11. de doua zile am tot citit, aveam senzatia ca ai scris toata luna de miere si nu ma prindeam mai inainte de ce nu mai am newer post :))
    foarte interesanta excursia de pana aici, am citit pe nerasuflate, cu o bucurie imensa si o curiozitate crescanda! consider ca sunteti niste norocosi ca v-ati gasit si ati avut prilejul sa vedeti atatea si va doresc sa fiti mereu asa! multumesc :)

  12. @ aA: :) nu, nu am scris tot, mai am mult de povestit…

    mersi frumos pentru cuvintele frumoase! da, chiar suntem norocosi, n-am ce zice :) e si un pic de noroc facut cu mana noastra, si cu un pic de sacrificiu, dar in mare, consider ca suntem niste persoane destul de norocoase.

    Multumesc si eu foarte mult!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *