Eurotrip 2012 – ziua 7: bucurie nemarginita in Dolomiti

Ziua 7, Luni, 16 iulie 2012: Cortina d’Ampezzo – Rifugio Auronzo şi retur: 50 km
Traseu de via ferrata în zona Tre Cime, urcare pe Monte Paterno, 2746 m

Nu ştiu dacă a fost datorită faptului că ne ţine noroc cifra 7 (după ce ne-am fixat data nunţii pe 7.07, am început să vedem tot felul de coincidenţe) sau pentru că am păşit cu bine în a doua săptămână a lunii de miere, dar ziua cu numărul 7 a fost cea în care ni s-a schimbat norocul cu vremea şi a fost o zi… cum n-am mai trăit niciodată pe munte. Seara am căzut lată de oboseală din cauza intensităţii la care am simţit totul în cursul zilei.

Ştiam că prognoza era ceva mai bună pentru ziua de astăzi, iar dimineaţă când am scos capul din cort s-a adeverit. Era complet senin, chiar dacă în cursul nopţii mai picurase un pic.

Dimineaţă în camping

Cu sufletul la gură, am scos pentru prima dată echipamentele de via ferrata, şi le-am aşezat frumos în rucsac. A fost pentru prima dată când mi-am pus pe cap casca mea nouă şi frumoasă cumpărată cu câteva săptămâni în urmă. Emoţie mare! :)

Cu mare durere în suflet am decis să renunţăm la via ferrata Ivano Dibona pe care trebuia să o facem cu o zi înainte, şi am mers să facem via ferrata planificată din start pentru a doua zi în Dolomiţi: Sentiero de Luca / Interkofler – Monte Paterno din zona Tre Cime (cea mai frumoasă şi cunoscută formaţiune din Dolomiţi).

Pentru a ajunge la Tre Cime, trebuie să urci pe o şosea alpină ce începe de la Lago Misurina şi are dead end la Rifugio Auronzo (unde este o parcare imensă), şi costa 22 de euro pentru o maşină (parcarea este inclusă în acest preţ). Alternativ, se poate lua autobuzul din Cortina, care costa foarte puţin (2-3 euro) însă dezavantajul este că ultimul autobuz care pleacă de la Auronzo este pe la 16-17 şi noi vroiam să nu avem grija asta şi să stăm mai mult dacă puteam. 22 de euro e destul de mult, dar chiar merită.

Când am ajuns la capăt am avut două şocuri:

1. Era foarte frig şi mi-am pus pe mine tot ce aveam în rucsac, mai exact geaca groasă peste polar gros peste bluză cu mânecă lungă de corp

2. Era o imensitate de parcare, în care mişunau o mie de oameni care se pregăteau şi ei să intre pe traseu.

Din ce am mai citit şi pe urmă, este, într-adevăr, una dintre cele mai aglomerate zone din Dolomiţi. Şi pe bună dreptate. Însă eu cu ocazia asta am decis să nu mai vin vara în Dolomiţi, ci la începutul lui septembrie, aşa cum am fost anul trecut.

Traseul dintre Rifugio Auronzo şi Rifugio Lavaredo

Din fericire pentru noi, doar prima porţiune de traseu este aglomerată, adică cea de drumeţie, pentru că odată ce intri pe via ferrata, lucrurile sunt ceva mai lejere. Aglomeraţia, copiii mici (era o tabără ceva) dispar. Cu toate astea, şi pe via ferrata trebuie să aştepţi uneori ca să coboare cineva dacă tu eşti în urcare sau invers.

Una dintre cele Tre Cime

Monte Paterno

Înainte de ferrata programată, mi-a venit ideea să mai facem încă una, pentru că aveam timp berechet. Era în aceeaşi zonă, însă era vorba de o ferrată 3B, de care nu mai făcusem. Dar diferenţa de dificultate nu este chiar aşa de mare, aşa că nu ne-am făcut mari probleme. Era vorba de Torre Toblino. Urcarea era 3B, şi coborârea 2A, deci foarte uşoară.

Din nefericire însă, nici măcar nu am ajuns bine la începutul ferratei, că mi-a îngheţat sângele în vene. De două ori. Prima dată, eu eram în faţă şi Cristi în urma mea, şi la un pas de-al meu, mi s-a desprins de sub talpă un bolovan imens, care a fugit cu grohotişul. Traiectoria ajungea fix în capul lui Cristi, şi pentru o fracţiune de secunda am avut în faţa ochilor o imagine de groază. Bolovanul era mai mare decât capul lui deci…

Am început imediat să urlu să se dea la o parte, şi din fericire a fost receptiv şi s-a mutat imediat de pe traiectorie. Am privit bolovanul cum îl ratează aproape la limită. Not a happy scene!

Am continuat mai departe, deşi nu mă simţeam prea bine. Din cauza asta probabil nu am fost un moment atentă, şi am ratat varianta oficială a traseului, şi ne-am angajat într-o traversare foarte expusă. Acolo nu erau cabluri de asigurare, şi a trebuit să păşim practic ca pe o balustradă foarte strâmtă. Un pas greşit şi….

Nu vreau să îmi imaginez.

Eu am trecut mai uşurel, pentru că nu aveam rucsac şi sunt mai subţirică, dar când i-a venit rândul lui Cristi, mi-am ţinut iar respiraţia câteva secunde. El avea şi rucsac, şi geanta foto în lateral, şi am transpirat toată până când a ajuns lângă mine, în siguranţă. După asta, încă doi paşi şi am ajuns la începutul via ferratei. M-am asigurat, am dat să mă caţăr şi… mi s-au înmuiat picioarele. Nu neapărat pentru că prima urcare era aproape verticală, ci pentru că abia acum am simţit cu adevărat efectul celor două întâmplări.

Aşadar am decis că nu sunt în cea mai bună stare psihică să fac în acel moment o via ferrată, şi ne-am retras. A fost cea mai bună decizie pe care puteam să o luăm în momentul acela. Am coborât spre începutul via ferratei spre Monte Paterno pe care o aveam în plan iniţial, unde este şi Rifugio A. Locatelli. Aici, ca să îmi revin complet, am făcut o pauză şi am mâncat o prăjitură delicioasă cu ciocolată, ca să mai prindem şi ceva energie.

Până la ultima linguriţă deja mă simţeam în formă maximă, aşa că am pornit în cea mai frumoasă via ferrata pe care am făcut-o până atunci. Dar înainte de asta, am ochit ceva în vitrină care m-a făcut să vreau să mai stau o dată la coadă, care nu era tocmai mică :) Nu, nu era de mâncare, ci Paşaportul de Dolomiţi :) E o cărticică mică, care seamănă foarte bine cu un paşaport, pe care poţi aduna ştampile de la cabane şi de pe vârfuri, pasuri, etc. Cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată cu 6 euro :)

Am plecat cu o stare complet diferită pe via ferrata. Iar acolo, pe stâncă, am trăit momente deosebite.

Noi am ales via ferrata Sentiero de Luca / Interkofler – Monte Paterno din mai multe motive:

1. Pentru că era singura via ferrată 2B din zona Tre Cime

2. Pentru că priveliştile sunt de vis în această zonă, atât cu Tre Cime, cât şi cu Monte Paterno şi lacurile de la bază

3. Pentru că e una dintre puţinele zone în care pe traseul de via ferrata sunt multe tunele din primul război mondial

4. Pentru că trecea pe sub vârful Monte Paterno, pe care puteai ajunge imediat dacă părăseai un pic traseul principal.

Am trecut deci prin tunele peste tunele, lacuri de culori nemaivăzute, sculpturi de stâncă… o nebunie! O bucurie cu adevărat fără margini! După o săptămână întreagă în care atunci când nu ploua era înnorat şi invers, am simţit că suntem “On top of the world”, chiar dacă atunci când am ajuns pe Monte Paterno, nu eram decât la 2746 m :)

Alexandra Rosu

Alexandra Rosu

Pe Monte Paterno, 2746 m

Dar pentru noi a fost superb, extraordinar, nemaipomenit! N-am cuvinte, de aceea bag toate superlativele care îmi vin la degete :)

În plus, am cunoscut pe traseu şi un american tare simpatic, Andrew, cu care am vorbit vrute şi nevrute şi care ne-a însoţit în continuare până la finalul traseului. El era de vreo lună în Europa, backpacking, şi ne-a şocat spunându-ne că “I walked from Austria” :) Omul chiar mergea foarte mult pe jos, şi lua autobuze foaaarte rar şi pe distanţe foaaarte mici. Well… la doar 22 de ani, e şi normal să aibă atâta energie! :) Şi asta era ultima lui vară înainte să se angajeze… deci ce pot să mai spun… Tineretul ăsta! :))))

Mă pregăteam de traversare

Alexandra Rosu

Traseul s-a încheiat cu o masă copioasă la Rifugio Auronzo. Eram atât de flămânzi că ne-am luat ca nehaliţii mai multă mâncare decât puteam duce :P Dar a fost aşaaaaaa de bună!

La plecare am cerut cu ochii sclipicioşi ştampila refugiului, am aplicat vreo două pe noul nostru Paşaport de Dolomiţi, şi am fugit satisfăcuţi peste măsură spre camping. Nu îmi mai aduc aminte nimic după asta.

Ah, ba da, doar că am mai oprit o dată la Lago Misurina, ca să mai facem o poză. Şi că ne-am întâlnit cu nişte români care ne-au claxonat :)

În rest, nimic. Somn de voie. Mâine e o zi mare. Începem ascensiunea spre cel mai înalt vârf din Germania! Prima data pe un gheţar! Prima dată în Germania!


Vizualizaţi Honeymoon ziua 7 pe o hartă mai mare

Utile:

1. Cazare: Camping Rochetta, Cortina d’Ampezzo 24 euro / noapte pentru 2 persoane + cort
2. Şoseaua alpină Lago di Misurina – Tre Cime: 22 euro / maşină / zi

Mulţumim pentru susţinere Sony, Kingston, Portbagajul.ro (Inchireri portbagaje), Casa de traduceri (casadetraduceri.ro), cat si prietenilor care ne-au primit la ei acasă sau ne-au împrumutat echipamente montane: Mihai Mares (outdoor-events.ro), Ana Maria Chitoiu, Florin Sasca, Dan Chitila (danchitila.ro) si Daniel Ionescu.

29 comentarii:

  1. Si la tine era lume..inchipuie-ti ca in septembrie cand am fost eu era un concert la bisericuta de langa refugiul Auronzo..deci o gramada de lume….la Locatelli era cursa de running, unde doar inscrisii de anul asta erau 1000 :)))))))…Dar foarte frumos :).

  2. Ah cat de frumos! uneori imi pare rau ca nu ma pot catara pe munti (am rau de inaltime)dar asa uneori ma mai astampar cu povestirile tale si pozele de la inaltime! din fata calculatorului ma simt foarte bine acolo :)

  3. Maaama mia, concert si cursa de running??
    Pfiu, ce bine ca nu am nimerit atunci :P

    Alice, ma bucur mult ca iti fac placere jurnalele si pozele mele :)

    Oricum, sa stii ca pe prima bucata de traseu nici vorba sa ai probleme cu raul de inaltime, e bulevard! :) Poate o sa mergi candva :)

  4. Vai ce traseu fain. Il pun pe lista mea de la anul. Eu nu am avut noroc sa vad cele Tre Cime caci fix in ziua traseului a fost foarte innorat si destul de multa ceata, deci am cam orbecait si nu am avut parte de peisaje faine.

    Imi era foarte teama de aglomeratie mai ales ca am fost in perioada 10-20 august, deci prin excelenta perioada de evitat, insa am observat ca uneori e suficient sa pleci pe traseu cu 1h mai tarziu decat pleaca gloata si gata ai via Ferrata doar pt tine. Intr-adevar in preajma refugiilor era ceva mai aglomerat insa nu cat sa ma simt sufocata.

    Faine pozele!

  5. @Monica: da, sunt tot felul de strategii, adevarul e ca noi am inceput via ferrata ceva mai tarziu, si nu a fost aglomerat.

    @Larisa: Exact! Si eu mi-am dorit mult sa vad tunelele acelea, si au fost o minunatie!

  6. Buna, Alexandra. Foarte frumoasele sunt pozele de la Tre Cime de Lavaredo. Felicitari! Imi doresc si eu sa ajung in august si am rugamintea, daca mai tii minte, sa-mi spui si mie cam cat timp a durat sa faceti traseul via ferrata Sentiero de Luca / Interkofler – Monte Paterno? Multumesc.

    • Ok, mi-ai zis punctul de plecare, dar nu si punctul de sosire. Ca imi imaginez ca nu o sa dormi in varful Monte Paterno :)))

      In fine. Iti zic tot traseul facut de noi. Ti-am facut o schema pe google maps in care se vad segmentele de traseu: http://goo.gl/maps/Zl7iN

      Segment 1: Ref. Auronzo – Ref. Lavaredo (poteca normala: 30 min)
      Segment 2: Ref. Lavaredo – Ref. 3 Cime (poteca normala: 1 h 15)
      Segment 3: Ref 3 Cime – Vf. Monte Paterno (via ferrata: 2 h)
      Segment 4: Vf. Monte Paterno – Ref. Lavaredo (via ferrata + poteca: 1 h 30)
      Segment 5 = Segment 1

      La timpii astia mai trebuie sa adaugi ceva pauze de odihna (pe varf, etc). Ei includ acum doar pauzele scurte de pe parcurs pentru facut poze.

  7. :))). Multumesc mult pentru informatii! E posibil sa dormim pe vf Monte Paterno, ca n-o sa fim in stare sa si coboram :-D. In general, cand plecam pe traseu listam ce scrii tu pe blog si ajungem sanatosi inapoi :).

  8. Pingback: Misurina SkyMarathon, întâlnire cu Tre Cime di Lavaredo : LA INALTIME

  9. Cant ai ajuns pe varf (Paterno) te-ai gandit cum a fost in 4 iulie 1915, cand Pietro de Luca a pravalit bolovanul in capatana lui Sepp Innerkofler, mantuindu-l pe vecie? In noptea / dimineata lui 4 iulie 1915, Sepp Innerkofler, impreuna cu un pluton au parasit baracile aflate langa refugiul Locatelli / Drei Zinnen Hutte si au pornit prin tuneluri sa gaseasca o cale de a cuceri postul detinut de Alpinii italieni pe varf. Au iesit din tuneluri si in dreptul unde cablurile ferratei traverseaza valcelul ce coboara din Forcella dei Camosci si se inscriu pe muchia din stanga, au continuat in catarare pe culoarul de pe mana dreapta (se vad doua pitoane din actualul traseu de catarare), pasind cu grija sa nu disloce pietre care sa ii atentioneze pe cei de pe varf. Ies pe creasta nord-vestica, depasesc un pasaj de gradd IV si ajung tot mai sus. Ajunsi in apropierea varfului, Sepp arunca o grenada spre avantpostul italian insa, la scurt timp, vede deasupra lui o figura ce ii striga – “vin dupa tine!”. Fata era a lui Pietro de Luca, iar acesta disloca un bolovan in capul lui Sepp, trimitandu-l in abis. Putin mai jos de varf, se gaseste mormantul provizoriu, unde italienii, din respect pentru personalitatea lui Innerkofler, l-au inmormantat. Ulterior, acesta a fost deshumat in 1918 si transportat in vale. Astazi odihneste in cimitirul din Sexten. Istoria locurilor are o duritate aparte, compensata insa de peisajele ce-ti taie respiratia precum si de provocarile alpine ce ti le ofera, din belsug, muntele.

  10. Constantinescu Andrei

    Buna. Multumesc mult pentru informatiile importante pe care le-ai postat.
    Am si eu doua-trei intrebari:
    -intre Refugio Auronzo si Refugio Lavaredo exista o poteca. Cat timp se face pana la Refugio Lavaredo?
    -mai exista si alta poteca care face circuitul inconjurand Tre Cime si care ajunge inapoi la Refugio Auronzo? Daca DA, in cat timp se face circuitul?
    -daca ajung la Refugio Auronzo cu masina, spune-mi de unde as putea obtine cele mai bune cadre foto cu Tre Cime ?

    Multumesc anticipat.

    • Buna!
      De la Rifugio Auronzo pana la Rifugio Lavaredo am facut aproximativ jumatate de ora.
      Da, exista si o alta poteca intre Rifugio A. Locatelli si Rifugio Auronzo. Este notata cu 105. Nu stiu exact cat ar dura un astfel de circuit Rif. Auronzo – Rif. Lavaredo – Rif. A. Locatelli – Rifugio Auronzo, dar extimez undeva la 3-4 ore. Ca sa intelegi cat mai bine, ti-am facut o poza la harta mea, pe care o poti vedea aici: http://bloguldecalatorii.ro/wp-content/uploads/2015/09/DSC_0201.jpg

      Cat despre cadre foto, depinde desigur de pozitia soarelului, dar odata ce ajungi la Rifugio Auronzo, crede-ma ca vei vrea sa fotografiezi in toate directiile :)
      Pentru a prinde insa clasica vedere cu Tre Cime in care se disting clar toate cele 3 formatiuni, cele mai bune puncte ar fi la Rifugio A. Locatelli, pe varful Monte Paterno si pe Torre di Toblin (care e in spatele Refugiului A. Locatelli).

    • Servus Alexandra. Foarte utile relatarile tale din drumetii. Spuneai mai sus ca ai renuntat la traseul Ivona Dibona. Imi poti spune ce a aveai in plan pe acest traseu? Era cumva lacul Sorapiss si Monte Cristallo (cu pudul suspendat la 3000 m) prin planificarile tale?
      Multumesc.

  11. Multumesc pentru pontul cu pasaportul de Dolomiti. L-am gasit cu greu la Rifugio Auronzo, ascuns printre alte obiecte neinteresante. Probabil e un mod de a atrage din nou drumetii pe potecile Dolomitilor, desi daca stai si te uiti bine imprejur de pe poteci, nu iti mai trebuie alte motive ca sa revii. Acum il tin la loc de cinste cu promisiunea de a reveni cat de curand la vanatoare de stampile.

    Apropo de harti pentru Dolomiti (pomeneai in articolul Giro di Sassolungo) exista un site al unei companii austriece ce produce harti, unde sunt descrise foarte multe din traseele montane si nu numai din Austria/Italia. De acolo se poate descarca descrierea traseului cu harta, puncte de reper si multe alte informatii importante (din pacate in germana). Exista si o aplicatie cu harti foarte detaliate (contra cost) si care stie sa faca si tracking, cam ceva genul aplicatiei Muntii Nostri. N-as vrea sa sune a reclama, dar poate informatia e utila celor ce vor mai ajunge in Dolomiti. Mie sigur mi-ar fi fost, inainte de a ajunge la Tre Cime. Site-ul este kompass.de iar aplicatia KOMPASS Wanderkarte.

    Carari cu soare, pe oriunde or fi ele!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *