Honeymoon – ziua 5: soseaua Grossglockner si bine am revenit in Italia si… DOLOMITI

Ziua 5, Sâmbătă, 14 iulie 2012: Zell am see – Şoseaua alpină Grossglockner – Cortina d’Ampezzo: 180 km

În a cincea zi nu prea am avut noroc. Când ne-am trezit, vremea era tot închisă. Desigur că plouase iar în cursul nopţii, aşa că nu m-am mirat prea tare. Înainte de a strânge, am zis să fac şi câteva poze prin camping, pentru că merită să vadă lumea care sunt condiţiile în campingurile din afară, plus că acesta chiar era special.

Vă arăt poza de mai sus doar ca să vedeţi unde am dormit :) La foarte mică distanţă de malul lacului Zell am see. Să adormim şi să ne trezim pe sunetul micilor valuri a fost minunat.

În timp ce făceam poze au ieşit şi câteva raze de soare la iveală, aşa… ca să îmi dea ceva speranţe..

…însă s-au dovedit a fi foarte deşarte mai încolo.

Însă fiindcă era destul de plăcut afară, am mers să luăm micul dejun pe o bancă, la mal. N-am apucat noi să mâncăm prea mult că ne-am şi trezit cu un cârd de vreo 10 răţuşte care au înotat repejor spre noi, au “descălecat” de pe apă, şi s-au înfiinţat înfaţa noastră, poate care cumva or primi şi ele ceva. Aşa că le-am dat ceva mâncărică..

Şi mie mi-e frig…

Da, în scurt timp razele au cam intrat înapoi în nori şi s-a făcut un pic răcoare.. Eu însă n-aveam pene în care să-mi bag nasul, şi nici să stau într-un picior nu am considerat că m-ar ajuta prea tare, aşa că am luat-o din loc.

Drumul nostru spre Grossglockner ocolea lacul pe malul estic, aşa că am mai făcut ceva opriri pentru poze.

Dacă ar fi fost cu o zi înainte vreme bună (şi desigur, dacă n-am fi ajuns aşa târziu) planul era să fi urcat cu telecabina ca să vedem lacul de sus. Arată minunat priveliştea. Şi culoarea lacului e formidabilă văzută de sus. Dar nu le ştiu decât din poze. Pentru că din păcate nu a fost să fie. Staţia telecabinei se vede mică mică în poza de mai sus, făcută de pe malul estic spre vest. Nu urcaţi cu telecabina dimineaţă, că nu vă ies pozele, fiind în contre jour. Plus că există bilet de după-amiază, care e ceva mai ieftin.

Eu însă nu m-am lăsat bătută aşa de uşor. Pe hartă uitându-ne, se vedea că există un drum pe care am putea ajunge pe un deal sau aşa, de unde ar ieşi nişte poze mai drăguţe.

N-am prea reuşit să găsim fix acel drum, dar chiar când era să renunţăm, am văzut o vilă pe un versant şi am virat brusc la stânga pe drumul ce urca la ea.

Eh,  n-a fost chiar ce mi-am dorit eu, dar a fost mai bine decât deloc. Ca să înţelegeţi însă mai bine despre ce vorbesc, şi pentru că poate vă va ajuta, v-am pus două hărţi cu zona Zell am see, care vă dau o perspectivă foarte bună asupra reliefului.

Hartă Zell am see pentru vară

…şi pentru iarnă… în caz că vreţi să mergeţi acolo la ski.

Mai departe noi am fugit spre Grossglockner. Cu fiecare metru de altitudine pe care îl urcam, ne apropiam din ce în ce mai mult de ceaţă, ceea ce nu era chiar o surpriză, dar eu una am sperat până în ultimul moment că ea se va ridica. Dar tot ce am făcut a fost să intrăm în ea mai adânc. Am fost foarte dezamăgită. Chiar din momentul în care am oprit la barieră (se plătesc 32 de euro pentru parcurgerea acestei şosele alpine, şi deşi pare cam mult, se vede că nu iau banii ăia deloc degeaba). Aici am primit, pe lângă bilet, un flyer pe care scrie mare, negru pe alb, în traducere: Dragă călătorule, se pare că n-ai fost prea norocos cu vremea.”

Prima dată am avut un şoc. Cum adică, de unde ştie hârtia că afară e vreme naşpa?

După care mi-a trecut şocul şi m-am gândit “Gee, you think???”. Chiar era groaznică vremea.

Daaaar, dat fiind că austriecii sunt băieţi buni, rolul acelui flyer era să mă anunţe că: dacă aveam să mai vin din nou pe Grossglockner în acelaşi an, cu aceeaşi maşină, şi aveam flyerul la mine, nu mă mai costa 32 de euro, ci 9 euro. E reducere foaaarte mare. Din păcate pentru noi, nu aveam cum să ne mai întoarcem sau să stăm în zonă în speranţa unei zile mai frumoase, aşa că i-am dat bătaie.

Din această intersecţie se desprinde un drum secundar foaaaarte abrupt, foaaaaarte îngust şi cu piatră cubică,  pe care se ajunge în cel mai înalt punct oficial al şoselei alpine Grossglockner, 2571 m, deci practic mai sus decât Moldoveanu :))

Noi ne-am încumetat să urcăm aici chiar dacă nu se vedea practic SPRE ce ANUME urcam şi observam maşinile care coborau muuult prea târziu dat fiind că era o ceaţă mai deasă ca fumul. Şi nu ar fi fost mare problemă deloc dacă drumul nu era infernal de îngust. Dar până la urmă a fost ok. Păcat că mai mult decât plăcuţa şi câte ceva din jur nu am putut poza.

Însă vor urma în continuare destul de multe poze, ceea ce n-aş fi crezut dat fiind ce vreme rea a fost, dar ceaţa mi-a dat de fapt mult mai multe motive să apăs pe buton, având în vedere ce fotogenică era.

Ca să nu cumva să plec însă preaaa încântată e acolo, panourile din loc în loc mi-arătau ceea ce AR FI TREBUIT să văd de fapt. O privelişte de nedescris. În schimb, tot ce vedeam eu, şi asta când aveam noroc, era asta:

Nici urmă de piscurile din panorama lor, dar eu m-am mulţumit cu atât. Nu e ca şi cum aveam ce să fac.

Dacă ar fi să fac o comparaţie cu Transfăgărăşan sau Transalpina… nu aş putea! Aici e SF. Cum zicean, nu dai banii degeaba. Nici nu ştiu cu ce să încep. Cu impecabilitatea drumului? Cu pliantele pe care le primeşti o dată cu biletul, care îţi descriu toate obiectivele de pe traseu şi îţi dau indicaţii de drumeţii?  Cu punctele de informare, magazinele cu bun gust de suveniruri, restaurantele şi terasele de pe drum? Cu parcarea cu 5 etaje de lângă gheţar? Cu centrul de observare Swarovski dotat cu binocluri performante? Sau cu muzeul imens aflat la 2369 m? Nu ştiu, alegeţi voi care vi se pare mai interesant..

Până una alta…aici pe cea mai cunoscută şosea alpină, e raiul motocicliştilor.

Din pîcate pentru ei, cât şi pentru noi, a început să şi picure.

Noi însă mergem mai departe, nu ne dăm bătuţi.

Cotind dreapta la un moment dat, ne îndreptăm spre gheţarul Pasterze. Aici se găseşte şi parcarea supraetajată de care vă ziceam, ceea ce a fost un mare şoc pentru mine. Înainte de asta însă, am oprit pentru a filma dansul norilor deasupra unui lac. De vis!

Până acolo n-am ştiut dacă să-mi pară rău că a fost ceaţă şi nu a fost soare, însă când am văzut asta, mi-a trecut orice dubiu şi orice supărare.

Din cauza ploii, culoarea apei din lacuri nu era chiar cea turcoaz pe care o ştiam eu din pozele cu soare, însă am profitat la maxim.

Ce vă ziceam de panouri informative…

Chiar dinainte de a ajunge la parcare, mi-am dat seama clar că aici e de venit cel puţin o zi – două, nu de alta dar ai ce face, şi tot nu termini. Sunt foarte multe locuri în care e frumos să opreşti, iar peisajele mă gândesc că sunt răpitoare pe vreme bună. Ca să nu mai vorbesc de câte drumeţii poţi face în zonă, prin Parcul Naţional Hohe Tauern. Nu mi-ar ajunge nici una – două luni, nu zile.

Şi când mai ajungi şi la gheţar (mă rog, nu chiar lângă el, dar foarte aproape) te loveşte un val de “OMG! E real???”. Încă îmi amintesc că mă simţeam în parcarea aia ca la mall. Nu că ăsta ar fi un lucru bun în general (pentru că urăsc parcările subterane de la malluri şi urăsc mallurile din ce în ce mai mult), dar în cazul ăsta este. Pentru că toţi oamenii care vin aici (care nu sunt chiar puţini) au unde parca fără nicio şansă să rămână pe afară. Nuuuu, nici n-ar fi nevoie de ceva similar la Bâlea lac. Dar deschidem cutia Pandorei, nu alta.

Pe noi în afară de valul de uimire ne-a mai lovit ceva. Ploaia. Dacă până atunci doar pictura un pic, acum a început să toarne cu găleata. Aşa că n-am avut de ales decât să intrăm în Centrul Vizitatorilor. În curând mi-am dat seama că e muuult mai mult decât atât, este un adevărat muzeu, care are vreo 5 etaje.

La parter şi la ultimul etaj poţi vedea şi două filme scurte. Cel de la parter e mai artistic, iar cel de la etaj e ceva mai informativ, prezentând şi istoria drumului, construcţia lui, etc. Ambele geniale. Până le puteţi vedea pe acelea, intraţi pe site-ul lor: www.grossglockner.at, unde găsiţi foarte multe informaţii despre această şosea, puteţi afla când se închide / deschide, precum şi alte detalii importante.

Pot să spun că “muzeul” şi-a atins scopul în cazul meu, pentru că pe mine m-a convins să revin.

Pe trei etaje sunt expuse, atenţie!, maşini de epocă, maşini clasice, motociclete, maşinuţe în miniatură, şi diverse alte mijloace de locomoţie, ca cel de mai sus :)

De la centrul vizitatorilor am mai tras o fugă şi până la centrul de observare Swarovski. Nu vă impacientaţi, nu veţi găsi nici urmă de diamante acolo. Dar nişte marmote şi capre ikex sigur găsiţi :)

Chiar şi un culcuş de marmote. Şşşş, linişte, e ora de somn :)

Bineînţeles, şi aici totul e pus la punct până la ultimul detaliu, şi ţi-e mai mare dragul să descoperi ce i-a mai dus capul să facă, acolo sus în munţi.

A venit însă timpul şi să plecăm, chiar dacă afară încă ploua la greu. Nu fără a semna condica mai întâi, ca să ştie lumea că am fost pe acolo :) Hai Româniaaaaa! :))

Am coborât deci mai departe spre sud, am trecut prin Heiligenblut, un oraş cu denumire foarte ciudată. Desigur, când am trecut pe acolo habar nu aveam cum se cheamă (adică nu am fost atenţi mă refer) dar am oprit instant când am văzut o frumuseţe de biserică şi o minunăţie de peisaj în spate. Dacă veţi căuta pe google imagini această denumire, veţi vedea cât de grozav e aşezată biserica. Cred că e o bază numai bună în care să te cazezi pentru a explora toată şoseaua alpină şi zona parcului naţional.

Mai departe, pe cai! Astăzi avem de trecut graniţa, nu ne jucăm. Părăsim în jur de ora 18 Austria (însă nu pentru ultima dată în această lună de miere) şi….

Ta-daaaa! Bine te-am regăsit Italie dragă!! De când nu te-am mai văzut… Păi.. cam de ultima dată când am mai fost în..

Dolomiţi!!!! Yuhuuuuuuuuuuuuuu! I’m back baby!!!!!!! Come to mama!


Vizualizaţi Honeymoon ziua 5 pe o hartă mai mare

(Nu uitaţi să vizualizaţi pozele dând click pe prima sau ultima dintre ele, şi apoi cu scroll, pentru a le vedea la o calitate mai bună şi la o dimensiune mult mai mare. Vă mulţumesc!)

Utile:

1. Vignetă Austria: 46 de lei pentru 10 zile ( nu există vignetă pentru un număr mai mic de zile).
2. În Italia se plătesc taxe rutiere pe autostrăzi.

3. CazareCamping Olympia, Cortina d’Ampezzo, localita Fiames: 21 euro / noapte pentru 2 persoane + cort

4. Şoseaua alpină Grossglockner: 32 euro / maşină / zi

Mulţumim pentru susţinere Sony, Kingston, Portbagajul.ro (Inchireri portbagaje), Casa de traduceri (casadetraduceri.ro), cat si prietenilor care ne-au primit la ei acasă sau ne-au împrumutat echipamente montane: Mihai Mares (outdoor-events.ro), Ana Maria ChitoiuFlorin Sasca, Dan Chitila (danchitila.ro) si Daniel Ionescu.

7 comentarii:

  1. Trag si eu sa-mi iau ceva mai mic, cum ti s-a parut Sony? Spune-mi impresii despre “cum il simti in mana” cum se zice, despre calitatea imaginilor stiu. Scuze ca ma departez de la subiect.

  2. Eu am mai zis si in alte randuri… am devenit fanul Sony mirrorless nr. 1.

    Insa este un aparat pt oameni care nu stiu sa umble cu un DSLR (ceea ce nu este cazul tau). Eu pentru asta il vreau, pt ca e mai destept ca mine :) Cand vine vorba de facut poze, desigur.

    In mana il simti asa si asa… Adica mie mi s-a parut ca e cam greu obiectivul 18-55 in raport cu body-ul.. Nici nu vreau sa stiu cum s-ar simti cu un obiectiv mai mare. Pare un pic nefiresc. Dar banuiesc ca aceeasi senzatie o ai si cand pui un tele pe un body normal de dslr.

    Te obisnuiesti repede cu el, oricum.

  3. Da, trebuie tinut cu mana nu numai de body. Ceva gen mana dreapta tine de body si in palma mainii stangi ai obiectivul.
    Greu fara vizor… sau modelul asta are? Cand ai soarele in spate cum ti s-a parut? Vezi ceva?

  4. Pai, da, normal ca asa se tine, cu ambele maini, ca totusi nu e compacta :)

    Da… cam greu fara vizor dupa ce ai folosit un dslr mai multi ani de zile..

    Nu, F3 nu are vizor, doar modelul NEX 7 are, si acum va avea si NEX 6. La modelele 5N si 5R se poate pune, optional.

    Cu soarele in spate.. cam greu.. nu se vede mare lucru dar rezultatul a fost satisfacator.

  5. In 04.07.12 am urcat si noi pe Grossglockner Houchalpenstrasse. Am dormit tot in camping la Zell am See (conditii bune dar cam scump). Grossglocknerul mi-a placut foarte mult, din mai multe puncte de vedere: peisajele sunt superbe, platesti biletul si apoi ai totul inclus (parcari, 4 muzee, etc.). Am prins vreme mai buna si am facut poze frumoase. Am intalnit marmote care erau destul de prietenoase. Am urcat pe Edelweisspitze, iar la ghetarul Pasterze am mers prin 5 tuneluri de ~250 m pana la Gamsgrubenweg, pana in apropierea ghetarului. In aceasta zona era plin de marmote.
    Daca vrei sa vezi ce nu ai ratat – poze aici: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=386336151432126&set=a.386335471432194.90158.100001672327311&type=3&theater
    Eu unul imi doresc sa revin pe Grossglockner. Iar o alta atractie din zona este soseaul alpina Gerlos cu cascaa Krimll (a cincea cascada din lume, de 400 m)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *