Italia/Austria/Germania: Passo Pordoi -> Innsbruck -> Valea Hollental

Scris de | Alexandra

Ziua 8, Marţi, 17 iulie 2012: Cortina d’Ampezzo (Italia) – Passo Pordoi – Passo Sella – Innsbruck (Austria) – Hammersbach (Germania): 255 km
Traseu: Hammersbach (~760 m) – Canionul Hollental – Cabana Hollentalanger (Hollentalanger hutte) 1387 m

Da, pentru noi, marţi n-au fost 3 ceasuri rele, ci 3 ţări. Bune :) Dimineaţă ne-am trezit tot în Camping Rochetta lângă Cortina d’Ampezzo în Italia, şi seara am dormit în Germania, la 1387 m în unul din dormitoarele comune de la cabana superioară de pe Valea Iadului (Hollentalanger Hutte). Hollental înseamnă Valea iadului în germană :)

Da, aveam emoţii în legătură cu ascensiunea pe Vf. Zugspitze, dar nu neapărat pentru că traseul nostru urca pe Valea Iadului :) Am mai urcat pe văi denumite aşa şi în România şi nu am păţit nimic. Dar în acelaşi timp, pe niciuna dintre ele nu traversam un gheţar.

Şi chiar dacă gheţarul aveam să îl atacăm a doua zi, nu înseamnă că dimineaţă când m-am trezit şi ştiam că pe seară aveam să pornim pe traseu spre cel mai înalt vârf din Germania, nu aveam un mic gol în stomac. Cam ca atunci când am urcat prima dată la Omu pe Jepii mici, şi nu îmi venea să cred că în sfârşit fac asta.. Da oare o să fie bine? O să reuşesc? O să ajung în vârf?… Only time will tell.

Până să ajungem însă în Germania mai aveam multe de făcut. Mai întâi trebuia să părăsim Dolomiţii, lucru extrem de greu pentru mine, pentru că nu apucasem decât o zi de via ferrata în loc de două, din cauza vremii, şi acum era în continuare aşa de frumos afară.. iar noi trebuia să plecăm.

Ca să găsesc totuşi o mică alinare, şi pentru că oricum, pentru a ieşi din Cortina spre Germania, mai aveam ceva şosele alpine dolomitiene de parcurs, am ales să trecem pe la Lago di Fedaia, de sub Marmolada, cel mai înalt vârf din Dolomiţi. 

Din păcate însă, nu ştiu ce fel m-am orientat eu, dar am ratat drumul (ceea ce nu mi s-a mai întâmplat niciodată!) şi ne-am trezit că în loc să mergem spre Fedaia, mergem spre Passo Pordoi, cea mai înaltă trecătoare asfaltată din Dolomiţi (2239 m). Ceea ce nu era deloc rău, aşa că am decis să continuăm, oricum vroiam să ajung şi acolo cândva. De aici se poate lua telecabina până la 2950 m, la Sas Pordoi.

Mai departe a trebuit să trecem şi prin Passo Sella, unde dormisem 2 nopţi anul trecut, nu de alta dar nu aveam cum să îl evităm. Sassolungo domina, şi acum, tot orizontul, ca un rege impunător.

Pentru a ajunge din Italia în Germania nu ai de ales decât să treci şi prin Austria (sau Elveţia dacă eşti mai spre vest). În drumul nostru se afla Innsbruck, pe care nu aveam cum să nu îl vizităm.
Good bye Italy! Şezi blând că ne vedem iară în 2 zile! Austria here we come! Again!

La începuturile planificării, aveam pe listă să îi acordăm o zi întreagă, însă când am început să fac planul pe zile, mi-am dat seama că nu avem timp decât să poposim 2-3 ore.

Numai că, trecând prin atâtea pasuri prin Dolomiţi şi pe atâtea serpentine, am pierdut foarte mult timp, şi practic nu mai aveam deloc vreme să oprim în Innsbruck. Aveam totuşi un traseu de 600 m diferenţă de nivel de făcut, şi trebuia să ajungem să mai şi mâncăm la cabană.
Aşa că am dat telefon şi am întrebat până la ce oră putem ajunge. Se auzea foarte prost. I-am zis că probabil ajungem în jur de ora 20 şi am întrebat dacă mai putem mânca la ora aia sau mai bine mâncăm undeva înainte. Mi-a spus ceva de genul că “îmi pune ceva de o parte” şi putem mânca la 20 când ajungem. Okeeei, super, putem să ne oprim în Innsbruck.
Stai aşa! Suntem la munte sau la mare? Că nu mai înţeleg nimic!
Dar tot era târziu. Aşa că am găsit o parcare aproape de centru şi am plătit doar jumate de oră. Gândind retrospectiv, am fost nebună! Mi-a plăcut atât de mult Innsbruck încât nu aveam CUM să stau acolo doar jumătate de oră.

Am găsit centrul istoric, cu străduţe pietonale, foarte repede, şi de acolo am început să zburd şi să cotesc la dreapta sau stânga după cum îmi trăsnea în cap.

A fost dragoste la prima vedere. Nu ştiu dacă am mai avut vreodată sentimentul ăsta, dar în timp ce admiram clădirile şi mă pierdeam pe aleile înguste, mi-a trecut prin cap că tare mi-ar plăcea să trăiesc acolo. Sunt aproape şi de Dolomiţi şi de munţii din Germania, ca să nu mai zic de cei din Austria. Iarna ai pârtiile de schi la nas… Ce poţi să-ţi doreşti mai mult? :)

Dom zu St. Jakob

O întâmplare haioasă a fost la un moment dat când, din cauză că aveam amândoi musai nevoie la toaletă, am găsit intrarea în Turnul cu ceas. Mai că nu ne-a tras de nas. Şi uite aşa ne-am luat bilet de urcare în turn, nu de alta dar avea inclusă intrarea la baie :) O baie foarte mişto de altfel, că doar nu degeaba era cu plată.

Poza mea preferată, de care sunt tare mândră. Dacă vă uitaţi atent mă vedeţi şi pe mine în ea :)

Priveliştea din turn e deosebită, şi uite aşa s-a născut un obicei de a urca în turnuri atunci când suntem într-un oraş şi nu avem mult timp să îl vizităm la picior. Nu durează însă decât vreo 15 minute să îl vizitezi cu ochii, de la înălţime :)

O oră a trecut aşa de repede încât am uitat complet că nu plătisem parcarea decât 30 de minute. Cu chiu cu vai, m-am extras de pe străduţele cu macadam pe care le îndrăgesc atât de tare, am mai tras câteva cadre parcă în disperare de cauză, şi am traversat înapoi pe malul râului Inn, unde ne lăsasem maşina.
Ah, da, să nu uit, Innsbruck aduce aici un pic a Amsterdam, cu casele viu colorate şi dichisite de pe mal. Nu credeţi?

Odată urcaţi înapoi în maşină, am pornit spre minunata Deutschland :) Destinaţia noastră era Hammersbach, lângă Garmisch Parkenstein, care se află foarte aproape de graniţa cu Austria, aşadar n-am “muşcat” din Germania decât foarte puţin. Puteam urca pe Zugspitze şi din Austria, dar am fi ratat cel mai frumos traseu până sus.

În Hammersbach există o parcare (probabil) specială pentru cei ce urcă pe vârf, pentru că îţi poţi lăsa maşina acolo peste noapte (sau şi mai multe zile dacă vrei) la un preţ destul de bun. Am băgat la parcometru vreo 4 euro pentru 24 de ore. Bine, nu vă imaginaţi că de banii ăştia e şi păzită, dar nu mi-aş face prea multe griji în privinţa furturilor. Suntem în Germania totuşi.

Cu ceva emoţii din partea mea, ne-am echipat pentru ce avea să urmeze (echipament de via ferrata, colţari, ceva dulciuri şi haine destul de groase), şi am pornit la drum.

Mă uitasem pe vreme cu o seară înainte şi ziua în care trebuia să urcăm  (mâine cum ar veni) era singura fereastră de vreme excelentă, aşa că aveam super  noroc. Pentru seara asta se anunţa însă foarte frig, şi ceva stropi, ba chiar fulgi ceva mai sus. M-am speriat destul de tare, drept pentru care îmi pregătisem şi geaca groasă. Conform prognozei, trebuia să plouă când aveam să ajungem în Hammersbach, dar spre uimirea mea, am găsit chiar soare la sosire. Sus într-adevăr erau ceva nori, dar nimic pentru care să ne îngrijorăm.

Aşa că am pornit la drum, cu tot cu rucsacurile destul de grele în spate. Colţarii mă omorau.
Era ora 17:30 când am pornit pe traseu şi îi spusesem cabanierei că ajungem la ora 20. Astăzi aveam să facem prima porţiune de traseu, doar până la cabană, şi abia a doua zi urcam pe vârf.
Traseul până la cabana Hollentalanger este format cam din trei porţiuni. Prima este de urcare prin pădure, a doua este canionul Hollental (klamm), şi a treia este  o ultimă porţiune de potecă destul de lină.

Pe prima am cam gâfâit un pic, nu de alta dar nu prea trag boii mici la deal când începi urcuşul aşa târziu în zi.

Însă imediat ce am ajuns la canion am uitat de tot. Nici colţarii parcă nu mai atârnau aşa greu în rucsac. E o minunăţie canionul ăsta, nici nu e de mirare că trebuie să plăteşti ca să îl parcurgi.
Poarta de intrare este montată la prima cabană de pe traseu, care, probabil ca să confuzeze lumea, se cheamă Hollentaleingang (hutte). Mie cred că mi-a luat vreo lună ca să le deosebesc denumirile, cea la care înnoptam noi chemându-se Hollentalanger (hutte). Şi abia acum sunt în stare să o tastez fără să mă uit pe net cum se scrie. Să vedeţi ce mişto arată pe hârtie când sunt scrise cu tot cu hutte în coadă, legat. Damn you, German language! :)
Terasa de la cabana Hollentaleingang. Să tot stai aici.
Anyway, să revenim. Unde eram? Aşa, în canion, Deeeci, apă albastră de gheţar, tunele, scări, poduri, duşuri din loc în loc.. o nebunie!

A fost ca o gură de aer proaspăt canionul ăsta! Mi-a dat tare multă energie pozitivă. La urma urmei peste tot acolo e aer proaspăt, dar când umbli aşa de mult pe munte, te cam obişnuieşti, şi ţi se pare normal :)

A fost o surpriză extraordinară, şi deşi este foarte lung canionul, la finalul lui mi-a părut tare rău că s-a terminat. Însă adevărata surpriză a zilei abia de acum încolo avea să vină.

Mergeam paşnici pe potecă, mai aveam cam 15 de minute până la cabană, şi Cristi mergea în faţa mea. La un moment dat văd că se opreşte şi se uită fix la ceva. Iniţial m-am speriat, avea o căutătură care m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva e ursu. Dar pe urmă îl văd că face poze. Şi mă liniştesc un pic, pentru că am bănuit că dacă era ursu nu prea îi ardea de poze. Sau….?
Zic: – Hei, ce faci acolo? De ce te-ai oprit?
Eu eram ceva mai în spate şi nu vedeam ce vedea el.
Însă nu zice nimic. Doar îmi face semn să tac.
Măi comedie, ce….?!?
Şi înlemnesc. Ajung între timp lângă el, şi rămân mască. În faţa noastră, de la o distanţă destul de mică, se uită curioasă la noi o capră neagră. Şi nu numai că nu se sperie, dar înaintează direct spre noi, pe potecă.

La un moment dat se opreşte, şi începe să mănânce iarbă. Din când în când se întrerupe şi se mai uită la noi. Noi, cum ziceam, eram înlemniţi, nu ne mişcam nici un milimetru. Părea ireal, nu credeam că se poate întâmpla aşa ceva.

Vă las cu filmuleţul, căci nu mai ştiu ce să vă zic.

Pe fundal, nu vă speriaţi, sunt eu, care râdeam tâmp de uimire, efectiv nevenindu-mi să cred ce se întâmplă.

În foarte scurt timp am ajuns la cabană, dar nu înainte să mai avem o mică surpriză, o reptiluţă mică şi pitică, neagră ca smoala, care a făcut freeze în mijlocul potecii când ne-a simţit, a închis ochii şi a sperat că nu o vedem. Yeah, right! :))
Cred că s-a speriat mititica, dar noi nu i-am făcut decât două poze şi am lăsat-o în pace. Să nu facă vreun infarct săraca.
La cabană, am mai avut o ultimă mică surpriză. Una caldă şi una rece. La propriu. Fiindcă întârziasem, am primit o ciorbă de gulaş caldă, eeeextraodinar de bună. Cristi încă visează la ea. Şi atât. Am aşteptat o grămadă până când ne-am dat seama că au uitat de noi. A trebuit să merg să vorbesc cu chelneriţa ca să îi spun că ne promisese cabaniera la telefon că ne mai dă ceva. Şi ne-a mai dat. Dar ştiţi că ziceam că se auzea prost la telefon? Ei, ea a zis că ne mai dă ceva, dar era vorba de un platou rece.
N-am avut însă încotro, şi am acceptat, că doar ce era să facem. Atâta doar că aveau o pâine oribilă la gust, pe care nu am putut să o mănânc mai deloc, dar măcar nu ne-am culcat cu stomacul gol.
Noapte buna! Mâine… avem un hop mare de trecut. Cam de 2962 de metri :)


Vizualizaţi Honeymoon Ziua 8 pe o hartă mai mare

Utile:

1. Vignetă Austria: 46 de lei pentru 10 zile ( nu există vignetă pt un număr mai mic de zile).
Taxă autostradă A13 Innsbruck – Brenner pass: 8 euro / maşină
În Germania nu există taxe de drum/vignete

2. Parcări:

  • Parcarea de la Passo Pordoi 3 euro (n-am reuşit să o păcălesc să nu plătesc pentru că stau doar   15 minute)
  • Innsbruck, parcare centrală: 1 euro / oră
  • Hammersbach, parcare unde poţi lăsa maşina dacă pleci spre Vf. Zugspitze: aprox. 4,5 euro / 24 ore

3. Cazare:

  • Camping Rochetta, Cortina d’Ampezzo 24 euro / noapte pentru 2 persoane + cort
  • Cabana Hollentalanger (Germania), pe traseul spre Vf. Zugspitze: 20 euro / noapte / persoana in dormitor comun

4. Bilete:

  • Turnul cu ceas din Innsbruck: 3 euro / persoană
  • Canionul Hollental: 4 euro / persoană
Mulţumim pentru susţinere Sony, Kingston, Portbagajul.ro (Inchireri portbagaje), Casa de traduceri (casadetraduceri.ro), cat si prietenilor care ne-au primit la ei acasă sau ne-au împrumutat echipamente montane: Mihai Mares (outdoor-events.ro), Ana Maria ChitoiuFlorin Sasca, Dan Chitila (danchitila.ro) si Daniel Ionescu.

ECHIPAMENT MONTAN NECESAR


Orice drumeție reușită începe cu lista de echipament.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. poza ta favorita e perfecta! si eu as fi fooooarte mandru de ea, recunosc :)

    si mai sunt cateva frumoase, frumoase rau…

    bun, e clar ca ai avut o calatorie „de miere” formidabila; esti pregatita pentru ce urmeaza? :))

  2. ce tare era capra… ale noastre saracele sunt f speriate cand vad oameni, o iau imediat la fuga… si nu i de mirare cand vezi vre un dobitoc tipand dupa ea sau alergand-o… oricum foarte frumoasa… era ea in alerta se vede in filmulet dar oricum asa ceva… sa tot vezi :D norocosilor :))
    si zmoala era haioasa la noi sunt unele identice ca forma negre ca zmoala dar… cu pete galbene pe ele :P or fi inrudite… asteia io fi cazut petele :))

  3. Reptile din alea negre cu pete galbene am vazut si eu la noi, dar asa negre negre fara nimic, nu am mai vazut in viata mea! :)

    Capre curioase mai gasesti si la noi.. dar rar (Am vazut pe la altii in poze, eu nu am avut norocul asta). Bine, si ce am vazut noi poate fi rar, ca doar e singura data cam am urcat pe munte in germania :)

  4. Poze super frumoase ca de obicei :) tot am vrut sa te intreb..sunt si prelucrate?

    caprita era tare draguta :P

  5. Da, sunt si prelucrate. Unele mai putin decat altele, dar din pacate nu exista inca niciun aparat pe lumea asta care sa redea fix ce vedem noi live cu ochii.

    Si de aceea, mai umblu un pic la contrast, luminozitate, etc. ca sa redau in poze cam ce vedeam eu real atunci la fata locului..

    Caprita, da.. :) a fost minunata!

  6. Da, si eu stiam ca salamandrele sunt cele cu pete galbene, nu stiam ca si asta fara pete e tot salamandra. Ar trebui sa investighez mai bine.

    Aici nu plouase… dar cine stie..

    PS. Vad ca ai reusit cu domeniul! Bravo!

  7. Superbe locuri ! Ireal de frumos.
    p.s. O precizare mică mică.
    În limba germană dacă nu pui trema unde e nevoie iese altceva sau sună ciudat. Dacă nu e trema disponibilă pe tastatură se pune un e după vocală, adică „Höllental poate fi scris și „Hoellental”.
    Scuze pentru acest acces de pedanterie. :)

  8. Am ajuns aici pentru cateva impresii despre cartea ‘Born to Run’. Ai un blog de calatorie minunat. Mi-am petrecut toata ziua la birou citind-ul…

Comentariile sunt închise.

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei