DSC_0582

Rusalii 2012: ziua 3 – La tunele, Lacul Ochiul Beiului si Cascadele Beusnita

În ultima zi a călătoriei noastre, am mai explorat un pic Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa. Am plecat de dimineaţă cu maşinile spre Podul Beiului şi de acolo am pornit pe rând, mai întâi pentru a parcurge porţiunea “La Tunele” şi apoi spre Lacul Ochiul Beiului. 

La final, pe drumul de întoarcere,  am mai oprit un pic şi în Cheile Minişului la intersecţia drumului Oraviţa – Bozovici cu paralela 45, pentru a vedea Cascada Bigăr. Toate detaliile le găsiţi la final.

 La tunele

Zona La Tunele este printre cele mai frumoase porţiuni de pe traseul Cheile Nerei. Dacă parcursesem cu o zi înainte Cheile Nerei cu barca, astăzi am ţinut morţiş să facem măcar această porţiune pe jos, căci nu e de ratat! Este o succesiune de 7 tunele, care se parcurge în aproximativ 30 de minute dus, şi încă 30 de minute întors.

Se merge în coloană, uneori chiar şi cu pasul piticului :P

În Tunele se recomandă câteva minute de răcorire. Când e cald, desigur… :P

Atunci când ieşim din pădure… ies la iveală privelişti de neuitat

Poteca agăţată e o minunăţie (pentru cei fără rău de înălţime, desigur)

Se vede clar cum e săpată în stânca… mă întreb de cât timp….

Minitunel

Potecă dragă potecă

Mi-aduc aminte ce bine şi răcoare era în tunel numai cât mă uit la el :)

Şirul indian fără capăt :)

Panou la Podul Beiului

Indicatoare la Podul Beiului

Panouri şi indicatoare la Podul Beiului

Fluturaş prietenos

Odată întorşi la Podul Beiului, unde lăsasem maşinile în parcare, am continuat spre Păstrvărie, pe Valea Beiului, de data asta cu maşina, căci este drum forestier. Din păcate, tot din cauza ploilor, la început drumul s-a stricat destul de rău, astfel că ne-am cam speriat iniţial, dar cei cu gărzi mai înăltuţe au trecut până la urmă (sunt două gropi imense care sunt ca un fel de piatră de încercare).

Sunt 5 km până la Păstrăvărie, şi pe parcurs, din cauza ploilor, era noroi destul de mult, dar nu a prezentat mari probleme. Pe la jumătatea drumului am oprit un pic maşinile pentru a coborî câţiva metri pentru a vedea Cascada La Văioagă. Fiţi atenţi că este un panou micuţ la drum, altfel probabil o rataţi. Este foarte frumoasă, chiar merită.

Cascada La Văioagă

 Lacul Ochiul Beiului şi Cascada Beuşniţa

De la Păstrăvărie am pornit pe jos spre lacul Ochiul Beiului. Atenţie că Păstrăvăria se ocoleşte pe potecă (îngustă iniţial, după care devine foarte lată) prin stânga. Fiind proprietate privată, nu avem voie să intrăm prin curte. Oricum, scrie pe gard. Când ajungeţi la gard, uitaţi-vă imediat spre stânga şi veţi vedea pe unde e poteca.

O micuţă cascada de dinainte de Lacul Ochiul Beiului

Lacul Ochiul Beiului

De la Ochiul Beiului, veţi vedea că după ce treceţi poduleţul, apar indicatoare spre Cascada Beuşniţa. Acolo scrie că facem 1/2 h, dar în 15-20 de minute se ajunge. Atenţie că pe tot parcursul traseului se merge pe lângă firul apei, care e numai cascade-cascade. De aceea se şi numesc de fapt cascadele Beuşniţei. Căci nu e doar una.

Cascada Beuşniţa (doar partea superioară)

Din cauză că ora la care am ajuns nu prea favoriza pozele, nu prea am reuşit să fac o poză ca lumea cu toată cascada, dar vă zic sincer că e superbă. Inconvenientul este că, aşa cum vă spuneam în articolul precedent, dacă veniţi să faceţi Cheile Nerei într-o peioadă în care n-a plouat mai deloc, aşa cum e indicat ca să nu aveţi probleme pe traseu, dacă veniţi şi la Cascada Beuşniţa, e posibil să o găsiţi secată şi uscată, şi nu mai are acelaşi farmec. Aşadar nu pot decât să vă urez să ajungeţi în zonă într-o perioadă portivită, adică nici după multe ploi, dar nici în perioadă foarte secetoasă.

Ne-am întors la Lacul Ochiul Beiului şi nu ne putem lua ochii de la el..

Oază

După ce am făcut retur la maşini, am pornit la drum. Înainte de a parcurge Cheile Minişului şi de a opri la Cascada Bigăr, am mai oprit 1 minut şi pe drumul şerpuitor din zona Potoc pentru a face o poză. E minunată acest loc, şi aş fi oprit mai des pentru poze dacă nu era atât de îngust drumul şi n-am fi fost în coloană. Şi în întârziere.

Nori pufoşi

Ultima oprire pe marginea drumului înainte să părăsim Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa

Cascada Bigăr

Aici s-au format şi nişte mici chei, sau aşa ceva (nu ştiu cum se numesc) şi dacă ai maaaare grijă, poţi coborî pentru a face poze cascadei Bigăr chiar din faţă. Eu însă n-am vrut să mă complic căci mi se părea genul de coborâre unde un pas greşit te trimite direct în apă. Aşa că m-am mulţumit să cobor doar un pic în lateral.

Aici întâlnim şi indicaţia că ne aflăm acolo unde trece paralela 45. Trebuiau să deseneze şi ei o linie pe şosea ca să ne distrăm şi noi :P

De aici ne-am dat seama că ne aşteaptă un luuung drum spre casă, mai ales că mai trebuia să şi oprim să mâncăm, căci deja muream de foame. Am ales Taverna Sârbului din Drobeta Turnu Severin, care nu pot să spun că m-a dat pe spate, dar la ce foame ne era, nu mai conta. Mi-amintesc că am plecat la ora 20 de acolo… şi acasă… am ajuns… a doua zi :P

Aparat foto folosit: Nikon D3000 + 18-55mm

Info utile:

Harta Cheile Nerei:

Atenţie!

Nu există drum practicabil cu maşina DIRECT între Sasca Romănă şi Podul Beiului aşa cum s-ar deduce de pe hartă. La Podul Beiului se ajunge cu maşina doar dacă vă întoarceţi din Sasca Română în Sasca Montană, şi mergeţi mai departe până când ajungeţi la o intersecţie cu un drum spre dreapta, unde se găsesc indicatoare spre Păstrăvărie şi Potoc. Drumul este asfaltat şi bun.

De asemenea, poziţia pe harta de mai sus a satului Sasca Montană faţă de Sasca Română este greşită. Ideal ar fi să aveţi un atlas rutier sau măcar o hartă rutieră bună dacă mergeţi în zonă.

De la Podul Beiului (unde există parcare) începe un drum forestier de 5 km până la Păstrăvărie, de unde începe poteca până la Lacul Ochiul Beiului. Acest drum forestier e bine să nu fie parcurs de maşini cu gardă joasă. La început se trece un pod cu acoperire din lemn, unde pe mine m-au cam trecut câteva ape, după care au urmat 2 gropi imense de care nu aş fi trecut cu bine dacă nu mă ghida cineva din faţă. Sunt late cam cât distanţa interioară dintre cauciucuri, dar cu un pic de iscusinţă şi ajutor, se trece.

La Păstrăvărie se poate campa şi se poate lăsa maşina. Este parcare mare, în weekend e mereu multă lume. De aici şi până la Lacul Ochiul Beiului se fac cam 40 de minute, şi de la lac şi până la Cascada Beuşniţa încă 20 de minute.

Cam atât. Dacă mai aveţi voi întrebări, feel free to ask!


Vizualizaţi Excursie de Rusalii cu Viajoa pe o hartă mai mare

60 comentarii:

  1. nu vreau sa fiu rau dar fiind parc national este voie sa se mearga cu masinile pana la pastravarie? noi am lasat masina in parcarea amenajata si am continuat drumul pe jos si a fost foarte frumos.

  2. Nu chiar. Vezi ca am adaugat acum un “pin” pe harta google din articol, ca sa vezi unde e.

    Daca esti cu masina, trebuie sa te intorci cum ar veni, sa faci dreapta spre Potoc si apoi continui drumul pana la pod.

    Daca e vorba de mers pe jos, trebuie sa mergi pana in Sasca Romana si apoi pe traseul “La tunele” prin care am fost si noi, si in final vei ajunge la Podu Beiului. Dar faci ceva…

  3. Din Potoc pana la Podul Beiului e ok drumul de parcurs cu masina?
    Traseul La Tunele se parcurge in jumatate de ora, dupa care urmeaza drumul de 5 km pana la Ochiul Beiului?

  4. Da, de la Potoc pana la Podul Beiului e asfaltat drumul si e ok.

    Dar a doua intrebare nu o inteleg. Traseul La tunele nu dureaza jumatate de ora. Atata am mers noi, pornind de la Podul Beiului, si apoi ne-am intors din drum, dar daca alegi sa vii inspre Podul Beiului pe jos, pornind din Sasca Romana, faci muuult mai mult de jumate de ora.

  5. Da, daca lasi masina acolo, poti face cele 7 tunele in jumate de ora. Dar 30 de minute dus, şi încă 30 de minute întors, dei o ora in total.

    Insa dupa cele 30 de minute nu ajungi la capatul traseului, pur si simplu te opresti si te intorci din drum..

  6. Ciao. O intrebare: de la podul Beiului pana la Lacul Dracului se poate merge pe bicicleta?
    O sa merg in Cheile Nerei peste vreo saptamana si ceva si e pt. prima data. Nu as merge exagerat de mult pe jos si bineinteles ca as dori sa parcurg o zona cat mai frumoasa. Vreau sa vad si cascada Beusnita cu Lacul Beiului dar si o portiune din chei. Mersi

  7. Da. O sa ramanem chiar 2 nopti, nici sa nu ne grabim sa ne obosim, si sa putem admira din plin totul. Sper sa gasesc si ceva viperute pt o sedinta foto :P
    Mersi inca o data

  8. @ Badau Andreea : daca se continua mersul pe jos pe traseul tunelelor dinspre Podul Beiului se ajunge fix la pensiunea unde a stat Alexandra (si unde am stat si eu!). Dar pentru asta se trece peste Nera pe o punte suspendata care face o treime din farmecul acestui drum, te leagana de te trec toti fiorii ! Am niste poze cu ea, “si eu am fost in Arcadia”, pacat ca nu le pot posta aici !

  9. Salut, Alexandra! Orice destinaţie aş căuta “dau” peste tine cu plăcere… Mergem în august într-un fel de tur care include şi Cheile Nerei. Am făcut multe cercetări, uneori informaţiile sunt confuze. Având în vedere tot ce ne-am propus cam 2 zile întregi putem rămâne în Cheile Nerei, probabil ne cazăm în Sasca Montană şi am vrea să vedem: zona “La tunele”, Lacul Ochiul Bei, Cascada Beuşniţa (se pot acestea într-o zi? cum ar fi mai bine, să pornim din Sasca Montană sau trecând prin Potoc să mergem cu maşina până la Podul Bei?), apoi Lacul Dracului (aici întrebare – pe unde să intrăm în chei, dinspre La tunele sau dinspre Şopotu Nou, ca să fie mai economic sub aspectul timpului?). Şi ar mai fi Cheile Susarei… La plecare, mergând spre Bozovici vrem să vedem şi cascada Bigăr. În afară de acestă zonă avem în vizor Lacul Bucura şi Vf. Peleaga (am citit pe blogul tău informaţiile) şi Cazanele Dunării plus Munţii Buzăului (Penteleul şi vulcanii noroioşi). Dacă ai câteva clipe, te ascult cu un sfat.

  10. Buna Ionela! :)

    Da, zona aceea e un pic mai greu de deslusit, dar nu imposibil.

    “La tunele” + Lacul Ochiul Bei + Cascada Beusnita merg toate intr-o zi, noi asa am facut. Cred ca cel mai bine e sa mergeti cu masina la Podul Bei.

    Pentru Lacul Dracului… cel mai repede se ajunge din Sopotul nou, dar vedeti ca drumul care apare pe google maps ca uneste Carbunesti de Sopotul nou este un forestier in stare foarte proasta prin padure, cu serpentine, etc. Nu poate fi parcurs cu orice masina. Eu personal nu m-as duce pe acolo cu masina mea, desi are garda un pic mai inalta. Noi am fost pe acolo cu un microbuz si a fost extrem :P

    Se poate ajunge la lacul dracului parcurgand pe jos toate cheile nerei, plecand de la podul bei, insa e un traseu destul de lung ca sa va intoarceti acolo in aceeasi zi.

    Cheile Susarei da.. cu plecare din Sasca Montana, aici e simplu.

    Pentru Cascada Bigar opriti unde e indicatorul cu paralela 45, se vede pe partea dreapta a drumului daca veniti din directia Oravita -> Bozovici.

    Ma gasesti aici oricand, cu drag te ajut cu un sfat daca pot :)

  11. Buna, felicitari pentru articole.
    Vom merge si noi in curand in PN Cheile Nerei-Beusnita.
    Informatiile date de tine sunt foarte bune. Pe mine m-ar ajuta sa am o harta cu mine pe teren, din aceea clasica, cu relieful, cu traseele si diverse info pe ea. Ar fi buna si o brosura, cu explicatii, astfel incat sa inteleg ce vad.
    Ai idee daca exista asa ceva sau daca au la intrarea in Parc?! Am gasit ceva pe net de Vasile Neagu, insa nu ajungem in Resita sa cumparam cartea (inteleg ca doar de la editura se comercializeaza). Ai vreo idee/sugestie?

    Numai bine,
    Gabriela

  12. Din pacate nici eu nu am avut decat schita pe care am postat-o la finalul articolului. Si mie mi-ar fi placut sa am ceva cum spui tu, dar nu am gasit…

    La intrarea in parc parca aveau niste pliante, dar nu imi amintesc bine, sa ii intrebati pe rangerii la care se plateste taxa. Dar mai mult decat o schita si niste texte, nu o sa gasiti in plianta respectiva.

  13. Am fost, ne-am întors am văzut tot ce ne-am propus şi ce se putea vede în două zile – Ochiul Bei, Beuşniţa, La tunele, cam o treime din Cheile Nerei propriu zise, Lacul dracului, Cheile Şuşarei, cascada Şuşara, cascada Bigăr. Estimările de timpi referitoare la cheile propriu zise sunt exagerate – adică de exemplu zice indicatorul că trebuie 6 ore de la Podul Bei la Lacul dracului şi nu este adevărat – am socotit după ce am conversat cu două grupuri care făcuseră distanţa. Plus, dacă se merge cu maşina până la cantonul Damian se scurtează o oră. Din această pricină noi am ratat traseul Damian – Lacul Dracului (complet) prin chei crezând că nu avem timp suficient. Indicatorul de întoarcere este mai realist (nu este mare diferenţă că mergi pe sensul de curgere al Nerei sau invers). Lacul Dracului l-am văzut cu plecare din Cărbunari prin Ogaşul Porcului.

    Încă ceva – nu vă luaţi după localnici! Cei mai mulţi habar nu au! Nu ne era clar cam cât facem din Cărbunari până la Lacul Dracului şi am întrebat – fiecare zicea cu totul altceva şi ne ziceau că e muuuult, nici vorbă să mergem pe jos! La întoarcere am trecut prin faţa lor şi s-au mirat că ne-am întors aşa repede.

    • Buna, Ionela! Doresc sa parcurg obiectivele turistice din parcul national Cheile Nerei-Beiusnita.
      Ai putea sa.mi oferi mai multe informatii, eventual la telefon?

  14. … cum am putut să uit ce era mai important???

    Zona este un paradis autentic! Festival de fluturi şi libelule, paradisul păstrăvilor! Liane la tot pasul, iederă, tei, liliac sălbatic! natura la ea acasă. Zona merită văzută pe îndelete. Ne vom întoarce pentru traversarea completă a cheilor.

  15. Ionela, multimim mult de tot pentru toate informatiile, sunt foarte utile! Deci sa inteleg ca drumul forestier pana la cantonul Damian s-a refacut? Pentru ca era rupt cand am fost noi…

    Ma bucur mult ca ti-a placut zona! :) Ne vom intoarce si noi ca sa ne dam restantele :)

  16. Una din porţiunile unde ruptura este seriosă a fost umplută cu piatră “mişcătoare” (din aceea albă, de grohotiş) cum ne-au spus cei la care am plătit taxa. Deci, dacă nu ai oarecare abilităţi de poţi afunda cu maşina în piatră, pentru că patinează tare. Puteau să se strofoace mai tare şi să umple cu o cominaţie mai ok. Dar la dus am trecut fără probleme pt că mai întâi am coborât din maşină şi am studiat pe unde şi cum iar la întoarcere, convinşi că nu vom avea probleme ne-am împotmolit după care am coborât şi am studiat problema. După un pic de studiu şi vreo 2 încercări am ieşit.

  17. In vara lui 2013 am facut urmatorul traseu;
    TRASEU
    Roznov > Sibiu > Păltiniş> Cristian > Orlat > Săcel > Sălişte > Poiana Sibiului > Sugag > Săscior > Sebeş > Aurel Vlaicu > Orăştie > Călan > Bretea Streiului > Haţeg > [ Toteşti- Densuş – Santa Maria Orlea – Râu de Mori – Castelul din Carpaţi] > Sarmisagetuza > Otelu Roşu > Obreja > Caransebeş > Reşita > Anina > Oraviţa > Sasca Montana > Oravita > Anina > Bozovici > Iablaniţa > Băile Herculane >Orsaova>Cazanele Dunarii (Manastirea Macronia) >Orsova>Baile Herculane> Baia de Aramă > Tismana- Sohodol > Tg. Jiu >Ramnicu Valcea >Sibiu> Fagaras> Lacul Sf. Ana> Mercurea Ciuc> Gheorghieni> Lacul Rosu >Roznov.
    Obs. Am vizitat (consistent ) Oravita si imprejurimi. Am mers cu faimosul tren ; Oravita -Anina -Oravita . E superb. Am fost la lacul ,, Ochiul Beiului ” , in renumita localitate ,, Eftimie Murgu ” ( cu morile celebre unde turbinile Pelton sun la ele acasa ), Paralela 45 cu renumita cascada ,, Bigar ” …Clisura Dunarii etc etc. A fost MI-NU-NAT !

  18. Multumesc Alexandra, pentru descrierile traseelor, poze si info utile, complete si corecte pe care le pui la dispozitia tuturor! Dupa ce am primit cateva info generale de la o prietena, am apelat la blogul tau pt detalii despre Cheile Nerei, pe care tocmai le-am vizitat (m-am intors aseara dintr-o mini-vacanta de 6 zile in nordul Olteniei si Banat/ Caras Severin). Precum si pentru Clisura Dunarii, la Orsova.

    Am petrecut doua zile in Parcul Cheile Nerei (cu cazare in Sasca Montana) si am facut la pas intreg traseul Podul Bei – Lacul Ochiul Beiului – Cascadele Beusnitei, apoi La Tunele si cam o treime din cheile propriu-zise (de la Podul Beiului, trecand pe langa Cantonul Damian pana la zona de traversare a Nerei si inapoi). Plus cascada Bigar in drumul spre Baile Herculane. Am avut noroc de vreme buna, dar dupa ploi, astfel incat cascadele au avut ce sa ne arate :) Ne-au cam suparat tantarii prin padure…

    Nu am avut timp sa ajung la Lacul Dracului, sau sa cobor cu barca pe chei (de la Sopotul Nou la Podul Bei). Ramane pe altadata. Lacul, cascadele si raul Bei mi-au placut mult. Cheile propriu-zise – sau ce am apucat eu sa vad din ele – sunt frumoase, dar mi s-au parut similare cu alte trasee de acelasi gen.

    Daca e nevoie de info recente din zona, le ofer cu placere. Drum bun celor care pleaca in drumetie!

  19. Pingback: РЕПРИЗА: Национални парк НЕРА: Беушница и Шушара (Румунија) :: Serbian Outdoor

  20. Pingback: Национални парк НЕРА: кањон Беу и Шушаре; манастир Нера и Лакул Дракулуи (Румунија) :: Serbian Outdoor

  21. Pingback: 10 idei de trasee pe munte pentru parinti cu copii - miniCalatorii in trei

  22. Pingback: Национални парк кањон НЕРЕ :: Serbian Outdoor

  23. Buna Alexndra,
    am ramas placut impresionata de blogul tau, pe care recunosc ca nu l-am citit in intregime…inca !!Ai fost sursa mea de inspiratie – pentru Cheile Nerei- si mi-ai readus pofta de drumetii si nu pot decat sa-ti multumesc pentru asta!
    De-abia m-am intors dintr-un “circuit” prin tara- Cheile Nerei, Hateg,Turda,Praid,Siriu-Podul Calului. Mi-au fost de mare ajutor informatiile tale.
    Ai in mine un prieten virtual si de-abia astept postarile tale.
    Drumetii pline de relaxare si voie buna!

  24. Buna Alexandra.
    Vad ca foarte multi sunt cei pe care i-ai indrumat.
    Te rog, spune-mi si mie daca pentru Cascada Bigar e de mers pe jos. Eu vreau sa fac aceasta Cascada si tunelurile. De regula ne insoteste si mama care este mai in varsta. Cum ma sfatuiesti?
    Multumesc anticipat!

    • BUna Miri!
      Nu, pentru Cascada Bigar nu este de mers pe jos. Pur si simplu se opreste pe marginea soselei unde e semnul mare de paralela 45, si cascada e fix langa, la 2 pasi.
      Insa vezi ca tunelurile despre care vorbesc in articolul asta si Cascada Bigar sunt in 2 locuri diferite.
      Daca te mai pot ajuta cu ceva, sa imi spui te rog!

  25. Pingback: НП НЕРЕ :: Serbian Outdoor

  26. Te salut!
    Anul trecut am fost in Muntii Apuseni, cu cazare in Garda de Sus, iar informatiile obtinute de la tine m-au ajutat. Anul acesta mi-am propus sa vizitez, timp de 5 zile, rezervatia Cheile Nerei-Beusnita. Imi doresc sa nu ratez nimic, asa ca am inceput documentarea, chiar daca voi pleca in concediu abia in iulie. Si acum intrebarile:
    1. Ce localitate este mai aproape de Podul Bei care, din cate am inteles, este punctul de plecare al tuturor traseelor? As vrea sa ma cazez cat mai aproape de intrarea in rezervatie.
    2. Exista sanse sa fac traseul Patravarie-Lacul Dracului-retur intr-o zi tinand cont ca, si eu si sotia, ne apropiem de 50 de ani si nu suntem foarte antrenati pentru trasee de munte?
    3. Poti sa numesti cateva obiective pe care nu ar trebui sa le ratez, sub nicio forma, in zona?
    Multumesc anticipat!
    P.S. Anul trecut, in zona Garda de Sus, cel mai mult mi-a placut Canionul Sighistel.

    • Buna ziua!
      In primul rand va multumesc frumos si ma bucur ca v-au ajutat articolele mele! :)
      E bine ca ati inceput sa va documentati din timp :)
      Sa o luam pe rand:
      1. Cea mai apropiata este Potoc, dar nu stiu daca sunt pensiuni acolo.
      2. Nu cred, mai ales daca plecati pe jos de la Pastravarie si nu de la Podul Bei. Dar chiar si asa, e un traseu destul de lung si ar insemna sa plecati foarte foarte dimineata de la Podul Bei si sa fiti pregatiti cu frontale la intoarcere, pentru orice eventualitate.
      3. In afara de ce am scris aici… nu cred sa mai fie ceva. Cheile Nerei, Cascada Beusnita, Lacul Ochiul Beiului, Cascada La Vaioaga, Lacul Dracului, Cascada Bigar.. Cam astea ar fi de neratat cred.

      Multa bafta!

  27. Buna, Alexandra! In primul rand felicitari pentru blog, de fiecare data cand plec undeva il consult! Ultima data am fost in Londra si mi-a fost de mare mare ajutor! ACUM am in plan Cazanele, insa as avea urmatoarea intrebare: cat din ce ai facut tu in cele 3 zile dedicate excursiei se poate face fara masina? Cat de necesara este masina? Ai idee daca pot lua intre anumite puncte vreun autobuz ceva? Merci mult!

    • Buna, Roxana!
      Din pacate pentru acest traseu este absolut necesara masina. Nu poti ajunge cu altceva la Podul Bei de exemplu.
      Nici la cazane nu stiu sa fie vreun autobuz. Insa nu sunt foarte informata.
      Multa bafta!

  28. Salut Alexandra. Pentru a parcurge traseul de la Podu Beiului la Lacul Dracului unde ati lasat masina ? Este drum asfaltat pana acolo ? Vad din informatiile pe care le-ai oferit pe Google Maps ca pornirea pe acest traseu este foarte aproape de localitatea Potoc (pe noi ne intereseaza sa cautam ceva cazare in zona). E corect cum am inteles ? Mersi. Diana

  29. Pingback: 10 Meest Bizarre Watervallen in de Wereld – Verbluffend

    • Sincer nu stiu sa iti spun, dar aproape sigur nu exista traseu marcat intre aceste 2 puncte. Ai putea doar cu un gps. Iti recomand sa ceri sfatul salvamontului in acest aspect. In orice caz, drumul ar fi destul de lung. Ar fi in linie dreapta peste 20 de km.

      • Multam Alexandra! Am fost la Beusnita in vara si mi sa parut spectaculara cascada si mai ales ce am vazut dupa cascada, acolo unde nu merg turistii, mai in susul apei. Dar nu reusesc sa vad pe google earth daca paraul continua adica pana unde continua. 20 km nu ma sperie, am facut trei varfuri la Retezat in doua zile cu cortul asta vara. O zi buna!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *