Primavara la mare – episodul 6: Muntele de la mare

În ultimul episod despre mare vreau să vă vorbesc un pic despre… munte! :))) Cum aşa? Păi…

Din prima dimineaţă în care m-am uitat pe geam de la camera hotelului, am dat cu ochii de asta:

O ridicătură de pământ foarte neobişnuită pentru mine, de care nu mai văzusem niciodată la mare, şi pe care am poreclit-o numaidecât “Muntele de la mare” :D

M-am uitat de multe ori la el de la balcon, până când într-o seară, când am ieşit la plimbare pe plajă, am ajuns pe lângă el. Şi zic “hai să urcăm pe el!” :P Ca un copil mic, bineîneles, vede o moviliţă şi până nu se suie în vârful ei nu se simte bine :))

Zis şi făcut, dăm să urcăm (eu şi o colegă de birou pe care am corupt-o) pe panta foarte abruptă (fără mişto!) până “în vârf”, care de fapt era un platou, de unde se vedea… aşa:

Bornă de vârf?? :))

Puţin posibil ca fotografiile să vă facă să înţelegeţi cât de mişto era acolo sus. M-am simţit ca pe munte, zău! Eram pe plajă, şi totuşi stăteam în fund pe iarbă verde. Şi vedeam marea. De sus. Cât de tare e asta? :) Minunat! Şi cum să nu mă simt ca la munte când eram la nici mai mult nici mai puţin de vreo 7 metri altitudine :)))) O grămadă!!! :) Eh, dar ăia 7 metri s-au simţit să ştiţi, mai ales la coborâre, când a trebuit mare atenţie la fiecare pas. Noroc că au fost doar vreo 10 :P

A, şi că aveam pantofi de drumeţie :P

Păi ce credeaţi, că la mare era de săndăluţe sau papuci în aprilie? :P

Ultimele momente de lumină
Muntele de la mare.. mai close up aşa… cât îmi permitea aparatul :P
The end.

13 comentarii:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *