Primavara la mare – episodul 1: Rasariturile

Acum, după ce toată lumea care a fost la mare de 1 mai s-a întors pe la calculatoare, încep şi eu o mini serie de jurnale foto de la malul mării, dat fiind că în luna aprilie m-am aflat cu treabă câteva săptămâni bune la Constanţa.

Eu cu marea suntem vechi prietene, chiar dacă nu prea s-ar zice având în vedere cu cât munte vă bombardez pe aici pe blog şi la cât de des am ales să o aman în favoarea muntelui, dar acuma a fost aşa… ca un făcut… să-mi iau toate restanţele pe care le aveam faţă de ea. Chiar dacă primăvara, şi nu vara. Aşa a fost să fie. Dar totuşi mi-a plăcut foarte tare să văd marea şi în alt anotimp decât clasica vară.

M-am gândit că cel mai potrivit pentru început ar fi să vă arăt câteva poze cu răsăriturile pe care le-am prins în fiecare dimineaţă, căci am avut noroc ca prima săptămână petrecută acolo să fie chiar prima de după schimbarea la ora de vară, deci la ora 7 când mă trezeam eu, soarele era încă jos.

Nu de alta, dar altfel nu eram eu în stare să mă trezesc special ca să văd răsăritul nici să mă baţi. Mmmm… discutabil în condiţii de violenţă :))

Cel mai amuzant a fost săptămâna trecută, când m-am trezit ca un făcut la ora 6 şi un pic, am văzut cu ochii cârpiţi o dungă portocalie pe perete, şi mi-am adunat cu greu putere să ridic un pic capul şi să îl întorc spre mare, am văzut că afară se petrecea un răsărit absolut superb, dar doar preţ de câteva secunde, pentru că puterile m-au părăsit imediat şi capul mi-a picat la loc pe pernă, după care am readormit instantaneu. Dar nici măcar nu puteam să mă oftic că nu m-am dat jos să fac poze, pentru că mă ofticasem deja cu o zi înainte, când constatasem că în aparat nu am nicun card. Dar acasă pe birou lăsasem DOUĂ! Me smaaart! :))

Vă las cu pozele mele umile cu răsăriturile pe care am avut norocul să le văd primul lucru după ce deschideam ochii dimineaţa. Atât cât m-am priceput eu să fac…

Am ajuns să fac atâtea poze cu răsărituri pentru că … ce chestie! În fiecare dimineaţă cerul, norii, culorile.. erau altfel! :) Şi mă fascina totul, efectiv! Aşadar în fiecare dimineaţă la ora 7 mă vedeai ca un japonez mic la balcon, în pijamale, făcând poze până-i îngheţa fundu, adica aproximativ 1 minut şi 13 secunde :P

Revin în curând şi cu alte episoade :)

2 comentarii:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *