O zi in Cheile Dobrogei (+ Biserica si Pestera Sfantul Ioan Casian)

Data: 19 noiembrie 2011

Se făcea că venise un weekend cu vreme bună peste noi în noiembrie, şi noi nu ştiam ce să facem cu el. De plecat, claaaaaar, îmi era mai mare dragul, dar unde? Evident, vroiam la munte, dar după ce m-am răsucit şi m-am învărtit de vreo 10 ori, m-am găsit în acelaţi punct ca la început. Nu ştiam unde să mergem şi cu asta basta.

Dar n-a durat mult şi mi-am amintit că doar cu vreo 2 zile în urmă văzusem nişte poze din Cheile Dobrogei, şi mi le trecusem pe Wish list. Şi cine a zis că o chestie tre să stea în wish list cu lunile, sau, cel mai degrabă, cu anii?

Şi uite aşa am ajuns noi sâmbătă pe la ora 11 să ne aflăm… pe câmp:

Cum am ajuns cu maşina pe un drum de tractor din mijlocul câmpului? Hmmm.. pe larg… am scris deja aici, pe viajoa (textul necesită răbdare dar promit că vă face şi să râdeţi :). Pe scurt… după ce am ieşit de pe autostradă, cu tot cu atlasul rutier şi cunoştinţele mele de orientare pe hartă recunoscute şi atestate, am reuşit să facem nişte alegeri foarte proaste privind drumurile comunale şi ne-am “pierdut” de vreo 5 ori cu brio. Aventura, pe larg, e descrisă la linkul de mai sus… dacă aveţi curiozitatea.

Recunosc că după ce s-au scurs 5 ore de la plecarea din Bucureşti, în care am ajuns cu adevărat să cred că nu ne e dat să ajungem la Cheile Dobrogei în acea zi, nu prea mai aveam chef de nimic. În plus, zona era pustie, singura vietate fiind un boschetar care umbla ca o muscă fără cap căutând lucruri pe jos. Normal că mi s-a făcut puţin teamă, mai ales că vroiam să lăsăm maşina într-un loc şi să mergem în plimbare pe jos.

Îmi era foame înainte de toate, aşa că am deschis doar portierele şi am scos să mâncăm un senviş. Dar poţi??Bineînţeles că din prima a venit boshetarul la noi să ne ceară…. ceva. Că numai el înţelegea ce spunea. Aşa că mi-a stat şi senvişul în gât. I-am zis să facă paşi şi a plecat, dar credeţi că am scăpat de el aşa uşor? De unde? Cum se ducea într-o direcşie şi credeai că ai scăpat de el, hop se întoarcea. Şi iar, şi iar, şi iar, până m-a zăpăcit de cap. Am zis, hai frate, sunt eu cam fricoasă de fel, dar totuşi, aici chiar nu e nimeni! E pustiu ca pe lună! Cum să mă simt bine când umblă nebunul ăsta pe aici.

Până la urmă a găsit o altă ţintă ceva mai îndepărtată şi mi-am făcut curaj să plecăm în plimbare.

Chiar lângă locul unde am lăsat maşina se afla un copac foarte frumos. Din păcate, nu prea am avut noroc de o lumină bună pentru fotografii, şi fiind noiembrie, iarba era de culoarea pământului. Recunosc, peisajul de primăvară de aici e superb, şi chiar vă îndemn să trageţi o fugă peste 1 săptămână – două, dar nu mai mult, că pe urmă o să prindeţi plin de grătărişti.

Am reuşit să şi urcăm un pic, ca să admirăm peisajul de sus, că vorba ceea, unii spun că şi Cheile Dobrogei sunt nişte mici munţi.

Sus ne-am întâlnit şi cu “urma” unui şarpe

Deşi drumurile parcurse pentru a ajunge aici au fost mai mult decât buclucaşe, şoseaua care traversează Cheile Dobrogei este chiar bună.

Ca lungime, Cheile Dobrogei nu sunt deloc lungi, în total având cam 2 km. Lejer se pot parcurge pe jos.

Am luat-o şi noi un pic la picior pe marginea şoselei, dar doar câteva sute de metri. În plimbarea noastră ne-am întulnit cu THE MAN.

Sau THE FACE, cum vreţi voi…

A nu se mânca! :)

Deşi foarte impresionaţi de formaţiunile sculptate în stâncă, a trebuit să plecăm căci era destul de târziu având în vedere că ajunsesem din prima cu întârziere.

Dar nu era însă aşa de târziu ca să plecăm înapoi acasă, fiindcă mai aveam ceva de făcut până atunci. A doua oprire a fost deci la Biserica Sfântul Ioan Casian. Aici se ajunge pe un drum de pământ, dar bun, de cam 4 km. Nu am venit neapărat pentru biserică, însă veţi vedea mai jos pentru ce anume am venit. Până una alta, fix unde am parcat maşina am găsit iarba plină ochi de brânduşe.

Deşi cu câteva luni înainte mă înţepase în pădure o viespe sau o vietate similară, nu ştiu prin ce minune am avut curaj să mă apropii aşa tare şi să fotografiez una. Menţionez că nu am teleobiectiv, nici pe departe :)

Chiar dacă nu am venit în mod special pentru Biserică, trebuie să recunosc că mi-a plăcut. Din păcate nu era nimeni pe acolo şi nu am putut intra şi înauntru să vedem cum e.

În partea opusă bisericii se află nişte bolostânci, mă scuzaţi de expresie, care nu ştiu dacă reprezintă ceva, dar dau tare bine :)

Înainte de a pleca pe poteca din spatele Bisericii, ne-am amuzat un pic bine de tot cu motanul roşcovan. Vă prezint doar o mostră de împins stâlp în stil tâmpiţel:

I can do it! I can do it!

Poteca din spatele bisericii de care vă ziceam, duce spre alt punct important din Rezervaţia Cheile Dobrogei, şi anume Peştera Sfântului Ioan Casian, spre care, atenţie! Se coboară, deci să nu vă prind că vă plângeţi la urcare! Ca… ştim noi cine :P Mai sus de vede lacul Casian.

Urcarea în Peştera Sfântului Ioan Casian

De îndată ce am reuşit să dovedim scara metalică (luuuungă a mai fost maică), am ajuns în mica scobitură în care se pare că s-a adăpostit Sfântul Ioan Casian.

Pare destul de mică dar… în stânga observăm că se face un cotlon. Din păcate realizăm că am uitat frontalele în maşină, dar…. asta nu ne-a oprit. A fost prima dată când am fost atrasă ca un magnet de ceea ce se află mai departe de cotlon aşa că am plecat în întuneric.

Cristi a fost primul, şi s-a ghidat cu ajutorul aparatului foto dar eu… am mers complet prin beznă. Cu ochii închişi sau cu ochii deschişi, era fix şi exact acelşai lucru. Jur că niciodată n-am mai trăit aşa ceva. Singura chestie care mi-a dat curaj să mă bag printr-un cotlon strâmt cât mine, în beznă totală, a fost că mersese Cristi înaintea mea, căci altfel nici să mă tai nu m-aş fi dus. Poza de mai sus e singura făcută în locul cu pricina, aşa cum s-a putut…

Cotlonul nu a fost foarte lung, dar şi acum ţin minte senzaţia pe care am simţit-o între cei doi pereţi umezi şi reci. În căpăt erau puse câteva lumânări pe jos şi o cruce parcă. Asta dacă eraţi cumva curioşi… :)

Dar să mai şi plecăm totuşi….

Ups! Dar noi pe scara asta am urcat???? Shit!

Cu puţină atenţie, am reuşit să şi coborâm scara, şi după un pic hei rup la urcare până înapoi la biserică, am ajuns şi la maşină. La întoarcere am ales, evident, drumul cel bun, care este cel pe care îl vedeţi în harta de mai jos. Drum de la care vă recomand cu căldură să nu vă abateţi, pentru binele vostru şi al maşinii voastre :)


Vizualizare hartă mărită

7 comentarii:

  1. Foarte bune pozele! Avantaj voi, ca ati mers cand era liber. Canionul insa e mai mare de 2km, sunt vreo 10 de fapt, daca iei in considerare toate stancile de-a lungul soselei.

    Si avantaj eu, ca peste 10 zile merg din nou pe acolo. Bonus: 1 mai in Muntii Macin (idee si pentru altii, zic).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *