Toamna pe ulita – ziua 2: Satul Magura

Data: 30 octombrie 2011

Traseu: Sat Peştera – Sat Măgura şi înapoi (retur pe traseul de Maratonul Piatra Craiului) – în total 3h15

După ce am adornit probabil odată cu găinile din curte, dimineaţă ne-am trezit fresh pe la 9. Am domit mai mult decât permite legea. Eh, aveeeem timp! Nu ne grăbiiiim! :)

Ne-am distrat un pic însă când ne-am dat seama că de fapt era ora 8, căci se dăduse în noaptea aceea ora în urmă. Eh, oricum nu conta, nu ne trebuie ceasul pe aici :)

După ce am mâncat câte ceva din traistă, am coborât să plecăm. Am dat să întrebăm gazda de unde putem să cumpărăm nişte brânză de pe undeva de prin sat (ne place brânza de la munte, ce să facem), şi ce credeţi? Ne-am trezit că ne aduce ditamai bucăţoaică de brânză. O chestie din aia imensă şi rotundă, îmi scapă acuma cum se zice.

Noi am crezut că ne taie din ea, dar de unde, ne-a dat-o pe toată! Aşa gazdă n-am mai pomenit, nu mai zic că a trebuit să insist ca lumea ca să ne primească bani pe ea. Bani care erau oricum de vreo 5 ori mai puţin decât dacă luai brânza aia de la piaţă sau de la magazin. ŞI să nu vă mai zic ce gust avea… Cine credeţi că mânca brânză direct din punga câteva ore mai târziu, pe marginea drumului dintre Bran şi Piteşti :P

A, şi ca să ne simţim şi mai bine, ne-a mai adus şi nişte lapte proaspăt din ăla de îl pomeneşti 3 ani după aia la ce bun e! Mmmm, yummy! No, păi sărumâna şi la revedere, noi plecăm până în Măgura. Pe jos? No, păi normal că pe jos, că doar nu pe sus, şi în plus, mersul pe jos face piciorul frumos! :)

Şi uite aşa am mers iarăşi cu maşină până la intersecţia drumului despre Măgura, dar acolo am lăsat-o, şi mai departe am pornit pe jos. Planul a fost să mergem pe un drum până în Măgura şi să ne întoarcem înapoi pe altul. Cel mai bine se vede pe hartă:

Cu verde: traseul la dus

Cu albastru: traseul la retur

(Cu roz: traseu de ieri)

Cum am început traseul am fost bombardaţi de tot felul de culori tomnatice, care mai de care mai frumoase, de nu mai ştiam unde să mă uit mai întâi şi ce să pozez mai degrabă.

Estimez că am stat cu aparatul la ochi mai mult decât fără el…

Traseul este mai întâi în uşoară coborăre. De fapt nu este traseu, ci un drum forestier care, după cum vă ziceam şi în articolul anterior, nu este circulabil cu maşini. Menţionez însă că am văzut un matiz pe acest drum, dar nu cred că îi păsa prea mult de maşină. Deşi la prima vedere drumul pare acceptabil, ulterior se strică şi este o porţiune la un moment dat destul de ruptă care sigur ar fi extrem de nemiloasă cu orice maşină care nu e 4×4 cu garda foarte mare.

Şi la urma urmei de ce oare ai vrea să vii pe aici cu maşina, pe un drum de căruţă, care e mai mult decât frumos de parcurs pe jos. Plus că din Peştera până în Măgura nu am făcut decât o oră şi un sfert, nu mai mult.

Mi-a plăcut la nebunie indicatorul de intrare în Peştera, care te întâmpină dacă cumva vii invers de cum mergem noi, adică din Măgura spre Peştera.

Fereastra fermecată

Vaca pribeagă

Până şi fluturii sunt în culoarea toamnei :)

Alt copac înflăcărat

După ce am coborât bine de tot, chiar şi pe vreo 2 serpentine, ajungem la un punct de intersecţie cu un drum care duce spre Mânăstirea Sfânta Treime Peştera. Noi însă facem la dreapta, continuând drumul nostru spre Măgura, care începe să urce, ca să simţim şi noi totuşi că suntem la munte :) Alţii însă stau tolăniţi fără niciun stres şi nu mişcă niciun deget. Păi unde e dreptatea în lumea asta???

Mă bronzez, vă rog nu mă deranjaţi!

Odată ajunşi în Măgura, am dat de case şi ceva oameni, însă cu toate astea satul păstrează liniştea şi “zen-ul” în care mă cufundasem pe drum încoace. E ceva foarte peaceful la zona asta.

În Măgura nu am mers mult, doar până la intersecţia cu drumul care vine din Zărneşti. Am găsit doar un loc amărât de pus fundul un pic pe jos pe iarbă, asta după ce eram în stare să intru fraudulos în curtea unor oameni care aveau leagăn, numai să mă aşez pe ceva, că nu mai puteam de oscioare :P (deh, vârsta asta :))))

Nu am zăbovit însă mult, şi ne-am urnit înapoi pe acelaşi drum, până la o intersecţie unde am făcut dreapta, în urcare (se vede pe harta de mai sus). Din punctul acela mai sunt doar câteva case, şi pe urmă drumul se transformă într-o potecă mai lătuţă. Până la potecă însă am întâlnit două personaje extrem de haioase şi drăgălaşe. Mai întâi o pisicuţă foarte frumoasă dar sperioasă, pe care ne-am chinuit să o ademenim dar degeaba. Şi cum ne agitam noi pe acolo, hop îşi ridică scăfârlia un câine supărat pe care nici nu îl observasem până atunci, probabil pentru că dormea buştean :P

Băi, ce-i gălăgia asta???

 Mă nu ştiu ce faceţi voi, dar eu îmi iau tălpăşiţa!

Mai departe traseul este uşor în urcare cam mereu, ceea ce mă cam face să regret că nu ne-am întors tot pe unde am venit, dar mi-aduc aminte rapid că şi pe acolo tot cam aşa ar fi fost :P plus că pe aici avem parte de alte peisaje :)

De aici avem privelişte directă spre drumul pe care am venit din Peştera

Una dintre “vederile” mele preferate

N-aş zice nu să stau pe aici vreo săptămână…

După vreo oră în care mai mult am urcat decât să coborâm, am ajuns la o zonă foaaarte plăcută, unde ne-am putut odihni puţin. Locul numai bun de pauză e cel din poza de mai sus.

După ce ne-am odihnit am mai urcat puţin, dar doar o pantă, după care am ajuns la “fereastra spre Bucegi“. Mă rog, aşa am denumit-o eu :P

După asta imediat se coboară la Casa Folea şi.. the end.

Nu chiar the end de tot, pentru că înainte de a ne uşchi înapoi spre casă am oprit şi la Peştera Liliecilor, la care se ajunge urmând direcţia indicată pe o plăcuţă de la marginea drumului, imediat după ce ieşiţi din Peştera şi drumul începe să coboare. Atenţie că se vede mai bine când urcaţi din Bran, decât când coborâţi din Peştera spre Bran, şi o puteţi rata.

Până la peşteră se fac doar vreo 5 minute pe jos. Nu este ea extreeem de interesantă, dar mie mi-a plăcut. N-am văzut însă niciun liliac, nu vă speriaţi. :)

Dar asta nu înseamnă că nu mi-am pus gluga în cap. Preventiv, preventiv.

Intrarea în peşteră

Spre Bucegi, de pe mica potecă spre Peşteră

 Privelişte spre Piatra Craiului de pe drumul de întoarcere din Bran spre Piteşti

Pe drum am mai făcut o singură oprire, la Mânăstirea Nămăieşti, la care mă tot chinuiam să ajung de multă vreme, fiind vrăjită de ce citisem şi pozele pe care le văzusem.

Din păcate am fost destul de dezamăgită. O dată din cauza mea, pentru că ajunsesem cam târziu şi soarele o luase spre nani nani şi nu mai lumina mânăstirea, dar în rest din alte motive. În primul rând pentru că imediat ce am coborât din maşină m-a abordat o ţigancă cerşetoare, care tot acolo era şi când ne-am întors.

Şi în alt doilea rând pentru că s-a construit atât de mult în jurul mânăstirii, încât au stricat tot farmecului acestui lăcaş deosebit, o biserică rupestră cum puţine mai găseşti la noi în ţară (nici nu ştiu dacă mai este vreuna similară, ceea ce oricum n-ar conta, pentru ca ar trebui să avem grijă maximă de fiecare în parte, oricâte ar fi).

Am plecat un pic cu un gust amar, însă totuşi cu inima împăcată după un weekend atât de minunat în nişte locuri cu adevărat speciale, care te ung efectiv la suflet. Recomand tuturor cu căldură (cel puţin) un weekend în zona satelor Peştera şi Măgura, în absolut orice anotimp, nu numai toamna, pentru că oricând aţi merge veţi găsi ceva destul de rar, da buuuuun :) Şi nu mă refer doar la brânză :)))) Aţi prins voi ideea ;)

11 comentarii:

  1. Tiii….ce de minuni…am ratat ” fereastra fermecată”…aud ca e undeva lângă Hotelul Nobilis…si nu ştiam ca din Bran este autobuz catre Zărneşti,care te lasa in Peştera…localnicii iti indică taxiul..dar ne- am încăpăţânat să nu dam banii astia..si bine am facut..asa e cand nu ai maşină))) Alexandra..stiu ca esti o persoană f modestă,insa fotografiile tale sunt incredibil de frumoase si bine realizate…sunt multi pe net care se cred fotografi de calibru,insa tu le dai clasă..nu totul stă in achiziţionarea unui aparat foto…trebuie sa stii..sa fii si artist,sa creezi…Bravo! Acum..probabil ne vom caza in Peştera,pentru o astfel de tura…Multumim!

  2. Felicitari! Doamne,ca frumos mai poti sa scrii! Iti citesc articolele cu drag si ai fost un fel de ghid pentru mine in multe trasee pe munte.Pentru ca pe langa povestea in sine chiar dai multe detalii despre traseu,asa,sa stii la ce sa te astepti.
    Acusi merg si eu pe traseul acesta si vroiam sa te intreb daca la intoarcere din Magura spre Pestera,drumul este tot gen carare mai lata.Adica…nu am cum sa ma ratacesc,nu? :) Pare mai safe primul traseu,de la Pestera la Magura,ca e pe drum neasfaltat,deci te duce sigur undeva :)

    Fotografiile sunt minunate,ca de obicei! Sa ai carari frumoase in continuare!

    • Draga Alina, iti multumesc din suflet! :) M-a bucurat mult mesajul tau si sa stii ca inseamna mult pentru mine!
      Da, in mare parte e la fel de lata poteca si la intoarcere din Magura spre Pestera, chiar nu ai cum sa te pierzi.
      Iti doresc vreme excelenta! :)

  3. Foarte frumos articolul; asa de frumos, încât ne-am hotărât și noi (varul meu și cu mine) sa vizitam satele Peștera și Măgura.

    Asta este pe scurt povestea noastra: (sper ca nu este prea lunga)

    “Am fost acolo înainte cu o luna (Iunie 2017), chiar la început de vara; am luat trenul din București pana în Brașov, din Brașov un alt tren pana în Zărnești, iar din Zărnești am urcat pe jos pana în Peștera.
    Am cautat mult și bine o pensiune pentru noapte, dar pentru ca la Padina era plin, și pentru ca multe pensiuni erau închise din pricina sezonului (cred), am găsit una doar după mai bine de o ora de hoinărit cu cele 12 kile de rucsac pe spate : ).

    Am înnoptat la o pensiune cam meh (Mamina), iar a doua zi am pornit înapoi spre Măgura cu gândul sa găsim o pensiune mai pe gustul nostru unde sa lăsăm rucsacii, ca sa putem a ne plimba în tihna prin sat restul zilei. Singura problema în legătură cu pensiunile de acolo este ca doar cele mai “fancy” au o placa cu numele lor pusa afara, iar celelalte pensiuni se pierd printre numărul mare de case de vacanta din zona care arata tocmai la fel cum arata și mai toate pensiunile…

    Oricum, după 4 ore de admirat peisaje superbe, dar și de cautat și de întrebat pe localnici, am realizat ca ne-am pierdut undeva în partea estica a satului, mergând încotro vedeam cu ochii… Dar chiar atunci a apărut un cățeluș simpatic, care a început sa ne însoțească, iar apoi, când nu mai știam pe unde sa mergem, ne-a condus (și noi l-am urmat realizând din plin situația puțin ridicola) pe o poteca îngustă, prin tufișuri, traversând un parau și un pâlc de copaci, care avea ieșire la o parte a satului la care nu am fi ajuns vreodată singuri.

    Ei bine, tocmai acolo, la sfârșitul potecii, se afla o pensiune draguță (Popasul Vânătorului), liniștită, cu o gazda foarte cumsecade, care atunci când a auzit ca vrem sa mâncăm cina din merindele pe care le mai aveam, ne-a servit pe gratis o tocăniță de porc bunaaa, urmata de lapte proaspăt cald…
    (Cred ca nu este necesar sa zic ca am mai stat acolo doua nopți..; )”

    Oricum, asta este povestea noastră, despre cum un cățeluș ne-a condus pana la o pensiune super, într-un sat cu priveliști de vis și cu oameni buni la inima.

    (Daca cineva este interesat de locația pensiunii; este la capătul drumului dinspre Moieciu de jos spre satul Măgura. Drumul este un drum simplu de praf, dar se poate urca și cu mașina pe el.)

    Deci mulțumim Alexandra pentru inspirația de a vizita aceste sate minunate, unde am petrecut de minune în natura, explorând culmile din apropiere, și stand de vorba cu oamenii ieșiți la cosit.

    • Vaaaaai, cat de frumos!!! Si ce intamplare deosebita cu catelusul si gazda atat de faina! Ma bucur mult mult de tot pentru voi! Si multumesc mult ca ai impartasit cu mine aceasta amintire! La cat mai multe! Ce drag!

    • Buna,

      In primul rand, multumim Alexandrei pentru impartasirea impresiilor si fotografiilor de pe traseele facute. Acestea m-au determinat sa pastrez link-ul spre blogul tau, Alexandra, pentru viitoare drumetii.
      Si noi vrem sa mergem saptamana viitoare pe acest traseu, suntem 3 familii cu copii.
      Andrei, poti sa-mi dai un numar de contact de la pensiunea Popasul Vanatorului? Nu o gasim pe net si se pare ca nu mai gasim nimic disponibil in aceasta perioada.
      Multumesc frumos.

    • Buna Andrei,
      Ai un numar de contact de la Pensiunea Popasul Vanatorului? Imi trebuie pentru acest weekend. Multumesc mult.

Leave a Reply to Aurora Matasaru Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *