Weekend pe Transalpina: ziua 1 – Chillin’ and rollin’

Transalpina, 3 septembrie 2011

Am auzit prima dată de Transalpina de la Andrei cred, prin 2009, când lucrările începuseră de ceva vreme iar el a reuşit să ajungă cu maşina până în Pasul Urdele, chiar dacă mai era mult până avea să se aştearnă asfalt acolo. Noroc că drumul era cât de cât practicabil. Vorbind noi aşa, paremise că am estimat că până în vara anului următor, adică 2010, probabil se va asfalta şi voi putea şi eu să trec pe acolo în road tripul planificat pentru vara lui 2010.

Din păcate, sau fericire, depinde cum privim, road tripul meu s-a modificat şi nu a mai fost cazul să trecem pe Transalpina, dar oricum, nici Transalpina nu ne aştepta cu braţele întinse…ăăăă… pardon, cu asfaltul întins, pentru că lucrările avansaseră, dar nu suficient.

Aşa că a zis, lasă, mergem pe Transalpina în road tripul din 2011. După cum probabil aţi remarcat însă, nici atunci n-a fost să fie, căci nu s-au aliniat stelele şi traseul pe care l-am făcut nu mai era optim dacă treceam pe acolo :PDeci, ca să recapitulez un pic, se făcuseră cam 2 ani de când aflasem de Transalpina şi nu ajunsesem pe ea. Dar aveam un plan!! La o parte!

Pusă în calendar în weekendul 3-4 septembrie 2011 cu cel puţin 3 luni înainte, tura pe Transalpina se apropia cu paşi repezi. Vorbisem, tot aşa, cu ceva timp în urmă, cu colegele de la Viajoa să punem de o excursie împreună. Până la urmă am rămas doar eu, Adriana şi Gabi. Eu desigur nici gând să vin eu pe Transalpina şi să nu mă învârt şi de o tură în Parâng, până la Lacul Gâlcescu, aşa că am întrebat-o pe Gabi:

– Gabi tu ai mai fost la Gâlcescu nu? (Gabi e de loc din Novaci, deci… nu mică mi-a fost mirarea când mi-a spus că nu.
– Nu??????? Ai, dios mio, dar aşa ceva este inacceptabil! Pai no, hai c-am venit eu de la Moldova să mergem împreună atunci! :)

Săraca şi aşa se ruga de mine de nu ştiu când s-o iau şi pe ia pe munte şi iaca nu ni se aliniaseră până atunci stelele. Dar ce? Stelele îs aşa… de capul lor?? Le aliniem noi, ce mama naibii?

Vremea ne-a cam ţinut în şah până chiar cu o zi înainte. M-am gândit şi răzgândit de zece ori dacă să facem tura la Gâlcescu sâmbătă sau duminică, şi  era cât pe ce să renunţăm, dar până la urmă ne-am mulţumit cu prognoza de vreme semi-bună anunţată pentru duminică, şi am pornit aşadar sâmbătă dimineaţă spre Novaci, împreună cu Adriana şi Bogdan, care aveau să se întoarcă în Bucureşti seara.

La Novaci aveam să ne întâlnim Gabi, şi să o preluăm şi pe ea în maşină, dar nu singurică, ci cu 2 prieteni de la Peace Corps, cu care ne-am împrietenit şi noi pe loc, Andrea şi  Gordon.

Aşa se face că, în formulă de 2 maşini şi 7 oameni, am pornit sâmbătă din Novaci în urcuş pe Transalpina.


Maică stai aşa că e abrupt rău! Nu cred că mai păţisem nici măcar pe Transfăgărăşan aşa, dar zău că mi se părea că urcam cu viteza luminii stinse. La fiecare serpentină trebuia musai să schimb a doua, şi uneori chiar treapta 1 (!!!) căci altfel mai mult stăteam decât să mergem. Era adevărat, era şi maşina full de oameni şi de bagaje, dar toootuşi… Şi nici nu pot să zic că avem o maşină slabă… Dar de… te pui cu Transalpina? :)

De Rânca nu vă spun nimic, căci e total neinteresantă. După ce am trecut de Rânca am început şi noi să observăm una alta. Era tare frumos şi aveam şi noroc de vreme bună. Drumul încă nu era finalizat, dar era asfaltat integral şi acuma se lucra la al doilea strat de asfalt. De parapeţi sau delimitări de bandă nu poate fi încă vorba. Îs curioasă în ce stadiu va fi anul ăsta, căci am de gând să mai trec pe acolo dacă s-o putea.

După ce m-am obişnuit niţel cu faptul că e destul de strâmt drumul şi trebuie mare atenţie, am început să caut locuri în care puteam opri. Eu dictam opririle, aşa că ar fi cazul să mă orientez, nu?

Prima dată am oprit undeva înainte de Pasul Urdele (care se şi vede în poza de mai sus), numai că eu nu ştiam încă asta. Abia mai târziu ne-am dat seama, când trecusem de mult de pas şi noi îl căutam nevoie mare şi el nimic! The joke was on us!

Am oprit însă într-un loc mai mult decât mirific, undeva se unde am putut admira Muntele Mohoru în toată splendoarea lui.
Toată lumea a început să se împrăştie care pe unde apuca, îmbătaţi parcă de frumuseţea locului şi încercând fie să facă poze, fie să zburde, fie să contemple calmi şi să-şi clătească ochii.
Mohorule, dar mare esti băi nene!
Aaaaaah, this is the life!!! (Adriana şi Bogdan în uniune cu natura :)
Gordon se bucură de plaiurile româneşti. Şi la Chicago e la fel, dar nu prea.. :P
A doua oprire a fost în una dintre serpentinele strânse ce urmează după Pasul Urdele. Noroc că eram doar 2 maşini că mai multe nu prea încăpeau.
A meritat zic eu…
Deşi nu era prea regulamentar…
Dar cine mai stătea să se mai gândească şi la asta… Eram oricum pe modul “Fă poză la tot ce prinzi de parcă mâine e sfârşitul lumii”
Următoarea oprire am făcut-o în următorul pas (Muntinu probabil) pe care îl recunoaşteţi după maaaarea întindere de pe o parte şi alta a şoselei, mai ales pe partea dreaptă (cum veneam noi) şi un spaţiu mai încolo, pe stânga, unde e un soi de parcare şi un panou turistic la care nu vă obosiţi să opriţi că e o hartă de pe care nu se înţelege nimic, trust me. Aici am făcut o mică pauză de masă, în timp ce alţii făceau o maaare pauză, cu umbreluţe, măsuţe şi alte lucruri. Decent totuşi, nu era aglomerat şi nici gălăgie.
Pe urmă ne-am îmbarcat spre Obârşia Lotrului, să mâncăm ceva. Poza de deasupra şi de dedesubt sunt făcute de Cristi, din mers cred.

La Obârşie am incercat sa mancam la Pensiunea Bradu.

Spun ca am incercat pentru ca, dupa ce am asteptat peste jumate de ora sa ni se ia comanda, dupa ce chelnerita a fost mai mult decat impertinenta, raspunzandu-ne „asta e” cand am rugat-o sa ne ia comanda pentru ca stam de mai mult de jumatate de ora, a venit intr-un final si cand sa comandam, ciorbele, ne-a spus ca nu mai are deloc ciorba si nici multe dintre felurile pe care le mai voiam. Asa ca ne-am ridicat frumos de la masa si ne-am intors la Cabana Obarsia Lotrului, un loc mai modest insa unde am fost serviti cum se cuvine.
Noroc ca nu eram chiar lihniti de foame, insa ne-a fost foarte rusine fata de cei doi prieteni din Peace Corps care erau cu noi. Sincer noi n-am mai patit asa ceva niciodata, si am mai dat de servicii proaste in Romania, dar destul de demult incat sa fiu cam socata. So, daca ajungeti aici NU mergeti la Pensiunea Bradu.
Dupa ce ne-am pus in sfarsit burtile la cale, era insa destul de devreme asa ca ne-am dus pana la Barajul de la Lacul Vidra. Atentie insa, ultimii 4 km nu sunt asfaltati, dar sunt circulabili cu orice masina. Pentru amatorii de senzatii tari, aici se poate „vizita” statiunea neterminata si parasita Vidra.
De la Baraj ne-am despărţit de Adriana, Bogdan şi Gordon, şi am rămas eu, Cristi, Gabi şi Andreea, care am campat într-un loc nu chiar ideal dar acceptabil, la Obarşie.
Încă de cu seara se făcuse cam frig, şi probabil ne-a îngheţat acea parte din creier care mă determină să fac poze, drept urmare n-am. După ce am montat corturile, ne-am băgat toţi patru într-un singur cort ca să mai stăm puţin de vorbă, adică cu alte cuvinte le-am încălzit cortul lui Gabi şi Andrea, după care ne-am dus la culcare în cortul nostru, care era mai rece ca o peştera. Detaaalii… Din fericire nu am uitat să-mi bag hainele pentru a doua zi în sac cu mine, ca să nu fac spume de frig a doua zi dimineaţă. Dar cam cât de frig a putut să fie de fapt aflaţi în articolul următor…
Va urma.
Speak peak pentru următorul articol ;P

13 comentarii:

  1. Statiunea parasita Vidra…uite o chestie care nu o stiam!!!

    O faza asemanatoare cu restaurantul am patit undeva la Podul Dambovitei. Dupa ce am asteptat aproape o ora sa ne ia comanda, desi localul era gol, nu aveau aproape nimic din meniu…si era unul mare si aspectuos…Nu mai stiu cum se cheama …

    Zona este frumoasa, stiam de multa vreme ca exista un drum neasfalatat peste Parang si am aflat vara trecuta ca s-a asfaltat…insa n-am mai apucat sa ajung.

    Frumoase imagini si povestire :)!

  2. @Calianu: pozele sunt facute cu un Nikon D3000, obiectiv 18-55, cu filtru de polarizare.

    @Anda si Ionut: Mersi, am vazut deja articolul :) Mie nu mi-a placut mai mult decat Transfagarasanul, dar nici nu as vrea sa aleg intre ele.

    @Carmen: succes si bafta sa ajungi vara asta!

    @Larisa: aici era plin localul dar totusi… a fost super nesimtita chelnerita..nici nu mai zic…

    Poate data viitoare cand ajungi pe aici vara o sa ai timp sa dai si o tura pe Transalpina si sa faci traseul pana la Galcescu, o sa scriu despre el zilele astea. E superb!

    @Calin: mult, foarte mult! :)

  3. Deci n-au schimbat chelnerita :)) Imi pare rau ca ati dat si voi de ea, oricum bine ca nu ati mancat acolo, nu de alta dar si mancarea este in ton cu servirea:))

    Anda

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *