Weekend pe Transalpina: ziua 2 – Lacul Galcescu

Transalpina – Lacul Gâlcescu, 4 septembrie 2011

Traseu: Transalpina (mai jos de Pasul Urdele) (~ 2000 m) – Vârful Iezer – sub Vârful Mohoru (~2300 m)-  Şaua Mohoru – Vf. Pleşcoaia (2250) – sub Vf. Setea Mare (  – 2h10)
sub Vf. Setea Mare – Hornul Lacurilor (!) – Lacul Vidal – Lacul Gâlcescu (1940 m) (  – 1h)
retur:
Lacul Gâlcescu – sub Vf. Setea Mare (  – 1h)
sub Vf. Setea Mare – Transalpina (  – 2h)

Durată totală: 7h15
Surse apă: sub lacul Vidal

Cum vă spuneam în articolul precedent, când ne-am culcat era cam frig. Nici pe departe însă pe atât de frig pe cât a fost în cursul nopţii. Din fericire am reuşit să dormim, dar dimineaţa a fost cruntă tare de tot! Mi-a luat jumate de oră să-mi fac curaj să ies din cort, dar noroc că aveam maşina la 2 metri distanţă şi am sărit în ea să ne încălzim. Termometrul din bord ne-a dat un mic atac de cord: 2 grade Celsius la 7 dimineaţa. Deci cu siguranţă în timpul nopţii au fost undeva în jur de 0 grade. Nu mă aşteptam la asta la începutul lui septembrie la altitudinea la care e Obârşia Lotrului, dar.. asta e..

Asta e cam singurul lucru care nu îmi place la cort, că dimineaţa mor de frig şi mi-e lene să ies… e aşaaa de cald şi bine în sac… În rest, îmi place la nebunie la cort.

După ce am mâncat (tot în maşină, logic :))) am zbughit-o repede înapoi pe Transalpina. Fain tare la ora aia, când nu e nimeni şi e aşa linişte. Şi mai frumos a fost când am mers pe Transfăgărăşan la ora asta şi am parcat la Bâlea Lac la 8 dimineaţa. Magic!

Am mai oprit pentru câteva poze în Şaua Muntinu, şi de data asta am zărit şi Lacul Iezerul Muntinului, care ne scăpase cu o zi înainte pentru că nu oprisem chiar în acelaşi loc.

 Transalpina – sub Vf. Setea Mare: 2h 10

Traseul spre Lacul Gâlcescu începe undeva în prima serpentină dintre cele câteva strânse ce urcă spre Pasul Urdele. Este montat un indicator de traseu chiar pe marginea drumului, deci e cam imposibil de ratat.

Eu personal m-am informat destul de mult despre traseul ăsta, am întrebat în stânga şi în dreapta, am citit pe net, pentru ca să fiu sigură că totul e în ordine. Şi asta pentru că traseul spre Lacul Gâlcescu nu apare pe harta montană a Munţilor Parâng de la Dimap pe care o am eu. Mi-am amintit însă că atunci când am fost în iulie în Parâng pe partea cealaltă, din Petroşani, am făcut o poză la panoul cu hartă de la Salvamont, şi iată că pe el apare un traseu ce se desprinde din banda roşie, traseul de creastă. Nu apare marcat însă, aşadar a trebuit să mă interesez dacă nimeresc intrarea pe traseu.

Din fericire am găsit undeva pe net că cică ar fi totuşi marcat recent, cu triunghi roşu, aşa că am plecat liniştiţi la drum. Am “parcat” maşina undeva într-o serpentină, ceva mai sus de indicator, unde era mai mult loc.

Traseul nu este foarte greu, dar nici foarte uşor, pentru că trebuie să urcăm o serie de vârfuri. Primul e Vf. Iezer (cel în dreapta în poza de mai sus).

Urmează apoi o coborâre în şaua ce precede o a doua urcare un pic obositoare, pe muntele Mohoru, dar din fericire nu urcăm chiar până în “vârful moţului”, traseul trecând cu aprox. 70 m pe sub Vf. Mohoru.

Exist totuşi şi un avantaj că suntem aşa sus, pentru că avem nişte privelişti deosebite. Ba chiar ochim şi nişte lacuri în nişte căldări îndepărtate şi facem o mică sesiune de orientare pe hartă cu Gabi.

De aici traseul nu mai este dificil o vreme, şi avem vlagă să mergem lejer şi să discutăm una alta, mai ales că o avem pe noi pe Andrea, americanca noastră dragă din Peace Corps, pe care am vrăjit-o cu munţii noştri.

 sub Vf. Setea Mare – Hornul Lacurilor – Lacul Gâlcescu: 1h

Intersecţia cu triunghiul roşu a fost mai mult decât evidentă, deoarece în mijlocul unei maaari întinderi, în şaua destul de mare de sub Vf. Setea Mare, se află grupul de pietre de mai sus, pe care este indicată foarte bine ramificaţia.

Cele trei muschetare, de la dreapta la stânga: Andreea, Gabi şi eu, pornind nerăbdătoare spre minunatul Lac Gâlcescu

După o mică porţiune destul de plană, începe brusc intrarea în Hornul Lacurilor, de unde vedem prima dată atât Lacul Gâlcescu, cât şi Lacul Vidal, dinaintea lui, într-un tablou care ne uimeşte pe loc. Cu greu am reuşit să aleg din zecile de poze făcute pe această bucată de traseu, şi nu pot decât să vă rog să mă credeţi că e de 1000 de ori mai frumos acest tablou în realitate.

Până a ajunge să vedem mai îndeaproape lacul, trebuie să avem puţină grijă în Hornul Lacurilor, căci nu e de joacă. Noi noroc că aveam antrenament cu grohotişurile abrupte din Piatra Craiului…

Deşi lumina bătea fix din spate, am făcut totuşi o poză cu Hornul Lacurilor după ce am terminat coborârea prin el, ca să vedeţi cam cum se vede de jos. Aceasta este singura porţiune mai delicată de pe traseu, care necesită atenţie sporită. Pe vreme rea nu se recomandă abordarea Hornului Lacurilor.

După aceasta suntem deasupra Lacului Vidal, care are şi un mic jacuzzi în dreapta lui, dacă îl observaţi :)

Lacul ăsta e efectiv superb, şi de departe şi de aproape…

Atât de limpede şi curat…

Şi culmea, totul se schimba şi devenea şi mai interesant pe măsură ce îl înconjuram pe potecă…

După Lacul Vidal mai urmează încă o mică coborâre şi….

Iată-l! Am ajuns la Lacul Gâlcescu!

Dacă cumva aţi rămas fără cuvinte, cu gura căscată la aşa frumuseţe, de aici cred că e safe să alimentaţi cu apă. Este un pârâu care cred că se scurge din Lacul Vidal. Dar să revenim la Lacul Gâlcescu...

Parcă şi mai clar şi mai frumos ca Lacul Vidal… Mă rog, acesta e mult mai mare..

Obosiţi de atâta frumuseţe, ne-am aşezat cu toţii pe malul lacului şi am băgat un mic pui de somn de jumate de oră după ce am luat o gustare :) Nu înainte însă de a mă băga prin tot felul de terenuri mai mult sau mai puţin stabile ca să fac o serie de poze cu tot lacul, pentru o panoramă :)

 Lacul Gâlcescu – Hornul Lacurilor – sub Vf. Setea Mare: 1h

În total am stat aproape o oră la lac, după care am pornit înapoi pe traseu, cu părere de rău că nu putem sta mai mult. În urcare, Hornul Lacurilor este la fel de tricky, mai ales pentru Andrea, care nu e obişnuită cu aşa ceva, însă ne-am descurcat.

Am meritat însă o mică pauză în “capătul” hornului, nu de alta dar să mai admirăm o dată tabloul cu cele două lacuri unul sub celălalt.

 Vf. Setea Mare – Transalpina : 2h

Traseul înapoi până sub Vf. Iezer n-a fost deloc dificil aşa că am mai putut sta puţin de vorbă din mers, învăţând-o pe Andreea încă nişte cuvinte româneşti, unele mai funny ca altele. Nu vă impacientaţi, nu am învăţat-o înjurături :P

Sub vârful Iezer se observă că poteca se ramifică. Noi însă alegem firicelul din dreapta, căci pe el am venit. Dacă am fi pornit pe cel din stânga poate n-ar fi fost rău, dar n-am mai fi ajuns la maşină. Şi am o vagă senzaţie că asta ne-ar fi încurcat niţel…

Ultimul urcuş e întâtdeauna cel mai greu, mai ales că începuse să şi bată vântul un pic..

Vârful Iezer este punctul magic din care se văd frumoasele serpentine ale Transalpinei de sub Pasul Urdele. După amiază este momentul ideal de a veni aici pentru a face poze, pentru că dimineaţa ne bate soarele în aparat şi nu e bine. Din păcate n-am avut norocul ca la întoarcere să mai fie aşa senin ca dimineaţă la plecare, dar ne-am mulţumit cu ce aveam. Eu chiar am vrut să mai zăbovesc un pic pe vârf ca să văd dacă am noroc şi pleacă un pic norii, dar mi-am dat seama rapid că n-am nicio şansă şi mai bine coborâm.

Spot our car! :P

Închei prin a vă povesti cât de ironică a fost coborârea noastră. Tocmai ce terminasem de 1 minut să îi povestim lui Andrea că la noi sunt tot felul de cocalari care îşi duc piţipoancele pe munte pe tocuri, când vedem un mândru cum îşi urca de mână mândra pe panta abruptă şi cu grohotiş ce duce pe Vf. Iezer, pe care şi noi cu bocanci trebuia să fim extra careful, dar ea nu frate, urca liniştită pe toculeţe de x centimetri, unde x > 5. Probabil se întreba în mintea aia îngustă a ei de ce oare ne uităm aşa ciudat şi de ce “in God’s name avem bocanci”. “Ce oameni domle, pe căldura asta merg cu bocanci!! Ce nesăbuiţi!!”

Când am ieşit la şosea mi-am dat seama că pe indicator nu scrie decât că pe traseul ăla se ajunge la Lacul Gâlcescu, nu şi câte ore faci până acolo, drept pentru care probabil specimenele astea îşi imaginează că o fi aici colea, la 2 paşi, şi apăi cum să nu le treacă prin cap să-şi ducă consoartele pe malul lacului. Ce romantic, nu? Aşa că am făcut ceva nu foarte frumos, dar zic eu că motivul scuză mijloacele: am scos briceajul şi am scrijelit pe indicator “3,5 ore”, sau aşa ceva. Oricum, a fost foarte dificil cu briceagul, dar cine pleacă la munte cu markerul la el? Oh wait, don’t answer that!

No more comment legat de asta. Noi ne-am întors victorioşi la maşină şi până la Bucureşti am mai oprit doar in Novaci, la Gabi acasă, unde ai ei părinţi au fost cele mai minunate gazde şi ne-au primit cu căldură la masa lor, ba ne-au mai dat şi o ditamai sacoşa de roşii, care nici nu vă mai spun cat de delicioase au fost, că am savurat din ele vreo 2 săptămâni, şi cea dinainte şi cea de după Dolomiţi, despre care voi începe cât de curând să vă povestesc ;)

Aparat foto folosit: Nikon D3000 + 18-55mm

Desfăşurător:

9:15 Plecare de la Transalpina (începutul traseul de creastă, bandă roşie)
11:25 Sub Vârful Setea mare, intersecţia cu triunghiul roşu
12:35 Lacul Gâlcescu
pauză
13:30 Plecare de la Lacul Gâlcescu
14:30 Sub Vf. Setea mare, intrare înapoi pe banda roşie
16:05 Vf. Iezer
16:30 Revenire pe Transalpina

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citindu-mi jurnalul. Pentru că îmi doresc să împărtășesc cu toată lumea pasiunea pe care o am și să ajut cât mai mult, blogul meu este gratuit și va fi întotdeauna gratuit, chiar dacă fiecare jurnal presupune multe ore de muncă. Dacă ți-a plăcut povestea sau te-au ajutat informațiile găsite aici, singura răsplată pe care ți-o cer este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu face gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus, dă-mi te rog un mesaj aici și te voi ajuta cu mare drag! :)

50 comentarii:

  1. …si noi am fost vara trecuta…a fost un vis devenit realitate…este minunata Transalpina…pacat ca incepe sa se aglomereze…de la intersectia cu Obirsia Lotrului noi am luat-o spre Sebes…drumul e tare frumos doar ca inca mai erau utilaje care lucrau…foarte frumoase pozele tale…

  2. Poate cineva sa-mi spuna cat e de dificil drumul de la sosea pana la lacul Galcescu si cea mai scurta varianta de la sosea la lac cam cat dureaza. Ma intereseaza daca pot ajunge acolo cu un copil de 5 ani. Merci mult.

  3. Hmmm… cat de dificil este traseul si cat dureaza am scris chiar in acest articol… E suficient sa il citesti.

    Ca idee, nu cred ca e o idee buna sa mergi acolo cu un copil de 5 ani. Coborarea si urcarea prin hornul lacurilor este destul de dificila, chiar si pt un adult…

  4. foarte fain…
    o intrebare/doua am rogu-te:
    ati lasat masinile la Obarsia Lotrului? de unde incepe traseul de creasta spre triunghi rosu?
    mersi
    si ture faine in continuare

  5. Nu, am lasat masinile intr-o serpentina pe Transalpina. Am scris si in articol. De acolo incepe traseul de creasta marcat cu banda rosie.

    Vezi ca este o poza cu o harta in articol. Triunghiul rosu nu apare acolo, dar se desprinde din traseul de creasta spre lac.

  6. Alexandra, felicitari pentru tot blogul, il urmaresc de mult, dar e prima data cand scriu.

    Scurt si la obiect: este semnal pentru telefon pe traseul descris de tine? Intentionez sa ma folosesc doar de Google maps de pe telefon si de articolul tau, nu mi-as mai lua si alte harti daca este semnal. Am inteles ca singurul punct critic este coborarea in caldare. Iar acum 3 ani am lasat masinile ca voi dar complet nepregatiti de traseu am ajuns doar pana pe vf Iezer.

    Mersi mult, Crina

  7. Buna Crina!
    Iti multumesc tare mult ca ma urmaresti!

    Din pacate nu imi amintesc foarte bine daca era semnal, dar asa vaaag, parca as zice ca nu era.

    Nu m-as baza pe asta. Tipareste o harta ca sa ai cu tine si te descurci si fara google maps. Reciteste articolul o data, de doua ori si va fi ok. Sunt marcaje si daca nu ratezi coborarea spre dreapta prin hornuri, nu o sa ai probleme.

    Cand vreti sa mergeti? Banuiesc ca mai la vara, nu?

  8. Multumesc mult, Alexandra,toooot hartia ramane de baza!

    Daca nu ajungem in timpul acestei Mari Vacante Nationale :), poate ca la vara, poate ca la toamna, de vreo 4 ani am aflat de acest lac, dar pentru conditia noastra fizica era inabordabil inainte de asfaltarea Transalpinei.

    Numai carari cu soare sa aveti!

  9. N-ai pentru ce!
    Nu stiu exact daca se va circula pe Transalpina de 1 mai… Dar chiar daca s-ar circula, in Hornul Lacurilor sigur veti gasi zapada si gheata, si nu recomand..

    Si voua la fel!

  10. Ma asteptam la frig si “limbi de zapada” in Horn, dar realitatea e alta…pe Transalpina nu se circula, in unele locuri e inca zapada de 1m.

    Asadar…asteptam vara, facem planuri si pana atunci citim bloguri de calatorii:).

  11. Da, pai era de asteptat… nu e aproape nimic diferit de Transfagarasan in ceea ce priveste conditiile, si Transfagarasanul se deschide de regula in jur de 15 iunie…

    Te astept pe aici cu drag :)

  12. Asa fac, la sfatul tau imi iau catelusul si prietena si mergem la galcescu maine, sper ca daca plec la 5 din buc sa fiu acolo cat mai devreme, legat de vreme zambim la soare , pacat ca nu avem tovarasi de drum. Cat mai sus , iti urez!

  13. Revin cu inca o intrebare, ceva ursi urca acolo daca sti? Eu am auzit ca ursi in zona parang nu sunt, au fost vanati agresiv acum ani si ani dar intreb, daca se fac focuri langa lac sau trebuie butelie?

  14. Foc langa lac in niciun caz, e interzis.
    Daca vrei sa gatesti, trebuie butelie cu arzator.

    Ursi nu stiu sa fie, dar preveniv lasati mancarea cat mai sus, undeva pe niste jnepeni (copaci nu sunt), departe de cort.

  15. Vremea a fost perfecta, vantul a batut tare rau dar asa e pe varf.Acum wekendul urmator avem omu in obiectiv si ma gandeam sa plec din moieciu de langa Mistral, am mai fost acum 3 saptamani si am urcat decat pana la Saua Strunga, de data asta am vrea sa mergem direct Omu, adica din Bangladeasa stanga.

  16. Draga Alexandra,

    Am citit cu zambetul pe buze aceasta tura a ta pentru ca imi trezeste amintiri frumoase si nu stiu de ce simt nevoia sa iti impartasesc din experienta mea aici.

    Traseul pana la Galgescu are o valoare deosebita pentru mine deoarece a fost primul meu traseu montan mai serios (cu rucsac in spate :) Nu stiam noi prea multe dar aveam bocanci, gps, harti si mancare la noi cat pentru 3 zile. Am lasat masina cred ca in acelasi loc ca si tine si am pornit cu cel mai mare entuziasm la drum, pe la 7:30 dimineata.

    Am mers la pas lejer, am coborat cu grija prin Hornul Lacurilor minunandu-ne intr-una prin ce minune a lumii am ajuns. Am intins o paturica un pic mai jos de lac si am luat picnicul, timp in care a aparut, din senin, ploaia. Aia de munte, cum nu mai vazusem noi. Bineinteles, nu aveam pelerina. Am stat cu patura in cap asteptand sa se opreasca dar nici vorba. Am zis fie ce o fi, mergem asa in continuare, se mai linistise un pic.

    Ma uit pe harta ta si nu vad ce am vazut pe a mea :) La mine se facea un traseu spre dreapta, un pic mai jos de lac, care te intorcea sus pe creasta dar nu pe acelasi grohotis din horn, intoarcere pe care nu am nimerit-o. Am coborat in schimb pe traseul spre locul unde banuiesc ca ati campat voi. Am zic ca ne intoarcem pe jos pe transalpina, cat poate sa fie de greu..

    Si uite de aici incepe povestea noastra de urcat pe jos pe soseaua Transalpinei, de la podul Lotrului pana sus aproape de Mohoru unde lasasem masina, uzi, urcare ce a durat cam 7-8 ore, am facut semne la masini sa ne ia, nu a oprit nimeni. La cum aratam cred si eu :)) E ziua in care sunt mandra ca mi-am depasit fortele, am ajuns prima la masina, pe inserat, dupa care m-am intors cu ea si mi-am salvat camarazii de pe marginea drumului, vreo 3 km mai jos.

    Mie una imi rade inima de bucurie cand imi amintesc si nu-mi aduc aminte de nici un efort supraomenesc pe care l-am facut.

    Iti doresc calatorii superbe si carari cu soare! Ne faci zilele frumoase!

    • Nicoleta, in primul rand iti multumesc din suflet ca ai impartasit cu noi aceasta experienta frumoasa :)
      Tin sa te felicit, nu numai pentru reusita, cat si pentru decizia buna (de a cobori la vale pe ploaie, nu de a urca) si mai ales pentru felul in care te raportezi la experienta asta si cum o pretuiesti! Felicitari din suflet!
      Iti doresc si tie asemenea! Carari cu soare! :)

  17. Am fost si eu acum doua saptamani pe traseul acesta.Nu pot sa explic in cuvinte cat de mult mi-a placut.Imaginea din Hornul Lacurilor e idilica.Si linistea aceea care nu poate fi cumparata de niciunde.

    Noi am facut 2,5 h pana la lac,tot timpul le spun baietilor ca e cam alert ritmul nostru,dar sunt nevoita sa ma tin dupa ei! :) pe indicatorul din Pasul Urdele scrie ca se fac 2h pana la lac,si eu tind sa cred ca cel care a trecut acest timp nu a fost pe traseu.E imposibil de facut in 2h,orice conditie fizica ai.
    Felicitari pentru pasiunea pentru natura,modul cum ne transmiti noua trairile tale si fotografiile superbe! Am ales sa fac acest traseu pentru ca m-a convins articolul tau! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *