Italia: M. Dolomiți – Piz Boe (sept 2011) – 2/4

Cu maşina: Passo Sella – Corvara: 20 km

Telegondola Boe + telescaun Vallon: 12,2 euro (doar dus)
TRASEU:
Masiv: Sella
Punct de plecare: Corvara in Badia, de unde se urcă cu telegondola Boe + telescaunul Vallon la 2526 m
Tip traseu: via ferrata 2B + trekking (circuit, întoarecere pe jos în Corvara)

Traseu: Staţia sup. Vallon (2526 m) – Via ferrata Vallon (grad 2B) – Cresta Strenta Piz Boe (3152 m) (Traseu 646B + 672 – 3h30)
Piz Boe –  Rifugio Franz Kostner – Staţia sup. Vallon (Traseu 638 – 1h 40)
Staţia sup. Vallon – Corvara in Badia (Traseu 639 – 1h50)

Durata totală: 8 h 30 (la care se adaugă şi aprox. 30 de min de urcare cu gondola + telescaunul)
Diferenţă nivel: + 650 m, -1650 m

Echipament necesar: echipament de via ferrata

***

După o primă zi superbă în Dolomiţi, a doua zi a fost la fel de superbă, dar presărată cu ceva peripeţii, şi drept urmare foaaaarte lungă, aşa că a trebuit să o împart în două ca să nu vă plictisiţi de tot :P

Ziua s-a anunţat de la prima oră extreeem de frumoasă. Cam aşa arată Rifugio Passo Sella la care am stat 2 nopţi. În spate se vede Muntele Sassolungo, pe care l-am explorat puţin cu o zi înainte.

Destul de dimineaţă ne-am luat tălpăşiţa de la Rifugio pentru că aveam planuri mari pentru azi. În primul rând prima via ferrată oficială, şi în al doilea rând aveam în plan să ajungem astăzi pentru prima dată pe un vârf de peste 3000 m, adică Piz Boe, cel mai înalt vârf din Sella. Ca să facem asta însă, trebuia să mergem cu maşina până în Corvara, acolo să închiriem echipament de via ferrata, să luam telegondola şi telescaunul, să facem via ferrata Vallon, să urcăm pe vârf, să coborâm, pe via ferrata Lichtenfelser Steig – Piz Boe, apoi să coborâm pe jos până înapoi în Corvara, şi în final să ajungem la magazin ca să predăm echipamentul înainte de a se închide. A, şi eventual să ajungem înapoi la Rifugio în timp să şi prindem masa de seară. Nici nu voiam multe, nu???

Ei, dar să o luăm cu începutul.

Traseul de 20 km cu maşina trece prin pasul Gardena (2136 m). Pauză cât să scoatem capul din maşină ca să facem o poză. Cum scoatem şi piciorul, vine tanti cu biletele de parcare să ne întrebe dacă vrem să parcăm. Nu, nu, tanti, doar click click şi apoi vrum vrum. Valea! Walk the bear!

Aici o să fac o mică paranteză. Observasem de cum am ajuns în Dolomiţi că toate indicatoarele rutiere sunt în 3 limbi. Ochiul meu, după ce se zbătea nedumerit la fiecare intersecţie ca să citească nişte indicatoare cu cel puţin 3 informaţii scrise fiecare în 3 limbi diferite şi încerca să trimită semnalul la mâini şi la picioare să vireze maşina către dreapta sau stânga, a identificat până la urmă că una era italiană şi alta germană. Dar a treia???

Şi zău că până acum nici că m-am interesat care era faza cu a treia limbă. Dar uite că mai învăţ şi eu ceva cu “ocazia” blogului meu propriu şi personal :P

A treia limbă este limba ladină. La.. cum? LA-DI-NĂ. Right, şi eu am zis prima dată la fel: ce naiba e aia? Limba ladină, doamnelor şi domnilor, este un grup de dialecte care se vorbesc doar în Dolomiţi. Cât mai tari decât atât pot fi munţii ăştia, care au propria lor limbă??

Şi ca exemplu, Pasul Gardena, în care e făcută poza de mai sus, se cheamă aşa:

Passo Gardena – în italiană (înţelege tot românul, clar)

Grödnerjoch – în germană (pe mine aici deja m-aţi pierdut, aleluia)
Ju de Frara sau (păzea! există două variante!!!) Jëuf de Frea – în limba ladină (Doamne apără şi păzeşte-ne!)

I rest my case!

Mai departe, am ajuns în Corvara, am găsit uşor magazinul Sport Kostner de unde am închiriat echipamentul şi duşi am fost. Mă rog, înainte să fim duşi, am oprit la Oficiul de turism din Corvara ca să întrebăm de unde se ia gondola (nu ne-am chinuit pre atare să o căutăm) şi ca să întreb cât ne ia să coborâm pe jos tocmai de pe Piz Boe înapoi în Corvara, ca să ştiu  dacă avem timp să ne întoarcem înainte să închidă magazinul ca să predăm echipamentul.

Am găsit repede şi gondola Boe, am lăsat maşinuţa acolo în parcare (care n-am înţeles dacă e cu plată sau nu dar la cum ne grăbeam am zis că aflăm noi la întoarcere) şi ţup în gondolă.

La coborârea din gondolă ne întâmpină un fel de restaurant sau aşa ceva (unde e şi ultima toaletă ne-naturală :), multe indicatoare şi o panoramă splendidă spre Sassongher (în stânga, Corvara jos şi încă nişte munţi în dreapta care habar nu am ce sunt :P).

Bun deci de aici până înapoi în Corvara se face 1h 20. Băgat la cutiuţă.

Din telegondolă sărim în telescaunul Vallon, cel mai viu colorat şi frumos telescaun în care m-am urcat vreodată!

Puteam să urcăm şi pe jos, măcar porţiunea asta de sub telescaun, dar trebuia neapărat să salvăm cât mai mult timp posibil, plus că doar un drum dus cu telescaunul costa foarte puţin. Şi oricum l-aş fi luam numai pentru cât de frumos e :P

Destul de aproape de staţia de jos a telescaunului se află şi Lacul Boe (Lech de Boe). Superb! Numai că nu aveam atunci timp să ne abatem pe la el, aşa că ne-am mulţumit să îi facem poze din telescaun şi ne-am gândit că dacă o să avem timp, o să trecem pe la el la întoarcere.

Câtă echilibristică în telescaun am făcut eu pentru pozele cu lacul… :P

Iarăşi zărim fotogenicul gheţar Marmolada! Just love it!

But waaaait, lacuuuuul!!!!!!!

Ahem. Să revenim cu picioarele pe pământ. La propriu. Nu ştiu cât de cu picioarele pe pământ suntem în comparaţie cu cât de cu capul în nori suntem, însă sus când ne-am dat jos din telescaun suntem la 2526 m şi e… o nebunie!

După o mică pauză de căscat gura, “OMG aşa ceva… n-am văzut în viaţa mea!” şi 1000 de poze, am zărit şi noi indicatorul spre Via ferrate (Piz da Lech şi Vallon). Noi vom urca pe Vallon.

Să ne echipăm deci. Clamele de păr sunt un echipament la fel de important precum hamul, bocancii, sau orice altceva. Poate şi mai important. Fetele ştiu de ce… :))))

În drum spre începutul ferratei…a doua pauză de căscat gura, “OMG aşa ceva… n-am văzut în viaţa mea!” şi 1000 de poze…

…a treia pauză de căscat gura, “OMG aşa ceva… n-am văzut în viaţa mea!” şi 1000 de poze…

a patra pauză de… aaaaaauch! Alunecat pe grohotiş, căzut în fund, julit în palma. Great! Nici n-am pornit bine! Buhuhu!! Ştiam eu că tre să-mi pun mănuşile de la început ca la copiii ăia burduşiţi de părinţi cu toate genunchierele, cotierele, protecţiile şi căştile din lume când se dau pe role :P

Pun mănuşile. Muuuch better! Trecem pe lângă începutul ferratei Piz da Lech. Uuuuu, pare abrupt! Dar noi suntem chill, ferrata noastră e 2B, iar asta e 3B. Aaaaltă mâncare de peşte! :P

Ajungem într-un final aproape de începutul ferratei Vallon. Aici ne întâlnim cu un cuplu de britanici cam de-o vârstă cu noi, cu care schimbăm câteva vorbe. Erau un pic nedumeriţi pe unde e traseul, dar i-am lămurit eu. Doar sunt de-a locului! :))))

La baza ferratei, lângă primul cablu, ne-am zgâit oleacă în sus pe perete ca să ne dăm seama pe unde e traseul. Vedeam sus o cascadă foarte subţire. Îi zic lui Cristi: să ştii că eu cred că tre să ajungem la apa aia. Scria în ghid ceva de asta. El: nuuuu, n-are cum!

Am pornit!

Înalţi mai îs pereţii ăştia mai frate!

Traseul e destul de uşor la început. După câteva lungimi de cablu, pur şi simplu ne dăm seama că ne asigurăm degeaba. Am făcut noi trasee mult mai grele în România fără nicio asigurare. Plus că e şi super enervant şi ne ia din timp să tot mutăm carabinierele alea de fiecare data ca la Aventura Parc.

Pe unele porţiuni mai asigurăm, just to be safe..

Ce ziceai că nu ajungem la cascada aia? :P

Told you!!! Oh, honey, you know I’m always right! I don’t know why you fight this! :))))

Micul poduleţ suspendat a fost desigur un deliciu. După el urmează partea mai grea a ferratei, pentru care este şi notată 2B şi nu 1B, o porţiune verticală pe care ne-am asigurat la fiecare pas.

Iniţial arată scary…

Dar cheia e să nu te uiţi în jos. Ăăăăă, cum? Da mie îmi place… :)

Alexandra Rosu

Ajuns pe tărâm ceva mai sigur, Cristi îmi face poze în acţiune :P

La capătul ferratei…

… e uşor să faci poze la alţii …

Via ferrata a fost destul de scurtă… dar a fost super pentru un prim contact cu ceea ce înseamnă via ferrata. Ne scoatem deci căştile, le agăţăm la spate şi…. ăăăă, auzi? Tu vezi vreun marcaj? Mmmmnope!

Shit! Hmmm… what to do? Hai să urcăm pe dealul ăsta şi să vedem dacă e ceva pe acolo..

10 minute de gâfâială mai târziu suntem în vârful unui soi de deal, unde ne dăm seama că suntem la fel de clueless ca mai înainte… dar stai! Avem busolă!! :)))

După 5 minute de învârtit busola pe harta anemică pe care o aveam (de, m-am încăpăţânat eu să nu cumpărăm hartă topografică detaliată) ….

Alexandra Rosu

…we are still sooo lost! Now what???

Din vârful deluşorului (care numai deluşor nu era la cât de abruptă a fost panta să ne cocoţăm pe el) nu se vedea nimic. Nimic util, că de frumos era frumos :P Căzuse deci şi planul B. Am hotărât aşadar să ne ascultăm instictul şi să apucăm calea simţului orientării, că doar nu eram picaţi acolo chiar din cer. A trebuit să coborâm însă de pe deluşor, pe altă parte, încă şi mai abruptă decât cea pe care am urcat, de am zis că pe fund o iau la vale… Cam aşa arăta “deluşorul” care ne-a stat în cale:

Nu mă întrebaţi pe unde am coborât ca habar nu am, cert e că am reuşit şi am făcut vreo 10 cruci când, mânaţi ca de un fel de miros de câine, am reuşit să ajungem iar la marcaj după vreo 10 minute! Aleluia!!!!!!!!!
Bucuria nu a durat însă foarte mult căci traseul a devenit în scurt timp mai mult decât abrupt…

Dar şi răsplata era pe măsură, căci obosiţi la fiecare câteva zeci de paşi, ne opream şi ne mai minunam o dată,  pentru a mia oară probabil, de locurile în care ne aflam…

Eram încă departe de vârf, însă deja aveam “the best view”!
Vremea era încă excelentă, ceea ce era bine pe de o parte, dar pe de altă parte era foarte cald, chit că era septembrie şi eram un pic sub 3000 m.
Toată deturnarea cu pierderea traseului ne-a obosit mai mult decât credeam, căci acum abia tragem la deal…
Din păcate când eram pe porţiunea asta, deja reperasem vârful şi părea foaaaarte departe, aşa că părea că o să ne ia o mie de ani să dovedim panta asta…
Din fericire aveam ce face în timp ce ne trăgeam sufletul… relieful pe aici pare efectiv din altă lume..
Curând ajungem la începutul ultimei porţiuni până pe Piz Boe: Cresta Strenta. Zărim în jos şi Rifugio Boe, care zici că e pe lună, nu alta…
Cresta strenta. O coamă îngustă dar nu foarte dificilă.. Vârful e din ce în ce mai aproape!!! We’re gonna make it! We’re gonna make it! Wait…
what the f….? Aşa de tare am făcut oare insolaţie încât avem halucinaţii? Nu, ăla e chiar un capac de canalizare la 3100 de metri…
Alexandra Rosu
And……. we did it!!!!!!!! Yuppyyy!!! Got my ass up to 3152 m!! :)
Nu trebuie să vă mire foarte tare că în vârful vârfului, la 3152 m există o cabană… Se numeşte Rifugio Capanna Fassa, şi are 22 de paturi împărţite în camere de 3-8 paturi. Ca în toate “rifugio”, se oferă pături, dar aveţi nevoie de un sac de dormit din cearşaf. Deci nu sacul cu care suntem noi obişnuiţi aici.

Anyway, odată ce am ajuns pe vârf, ne-am dat însă seama că nu putem sta foarte mult, pentru că pierdusem ceva timp când am pierdut marcajul. Am inspectat repede toate indicatoarele de pe vârf, am făcut un mic calcul, şi , ca să ajungem la timp înapoi la magazin să predăm echipamentul, luând în calcul şi o mică rezervă de timp, aveam doar 30 de minute la dispoziţie :( Aşa că n-am ştiut ce să fac mai degrabă, şi până m-am aşezat şi eu să stau un pic jos  … a mai durat ceva…

Cristi s-a aşezat la terasă să bea o “victory beer” iar eu am intrat în cabană să văd cum e. Aici am avut însă o surpriză mai mare decât mă aşteptam. Pe un suport montat în perete se afla… o ştampilă!

Am luat frumos ştampila, m-am benoclat la ea, m-am entuziasmat ca un copil mic şi… bine bine… pe ce să o aplic??? Dacă mi-o aplic pe mână… se duce… că doar mă spăl :)))) Aşa că mi-a venit ideea să o aplic pe ghidul cu Via ferrata pe care îl aveam la mine, ca să rămână forever :)

   Acu ziceţi voi, cât de tare e ştampila asta???

 

După ce am fugit pe urmă repede ca să-i arăt şi lui Cristi cu ce m-am jucat :P am trecut la explorat perimetrul vârfului Piz Boe

Unii făceau plajă…

Alţii se “iubeau periculos”…

 Alţii stăteau şi se minunau… oh, wait, that’s me :P

Şi nu m-am minunat numai de locul în care mă aflam, ci şi de anumite personaje, cum ar fi cea mai mică pitică de la 3152 de metri… O viitoare Coco Popescu probabil :)

WC that way! Aruncă-te! :)))

Ei hai că nu-i chiaaar aşa… :)

Cele 30 de minute s-au scurs mai repede ca oricând… Cu greu m-am desprins, şi am luat-o bosumflată la vale.

Din păcate am socotit că nu mai aveam timp să coborâm pe un traseu de via ferrata aşa cum avusesem în plan căci exista un traseu normal ceva mai rapid. Oricum, era doar un 1B, ceea ce e destul de simplu…

Acuma nu ştiu cât de simplu era, cert e că traseul ales de noi pentru coborâre (adică 368) am întâlnit şi un mic horn destul de abrupt, care a necesitat foarte multă atenţie.

După horn însă am luat-o pe o curbă de nivel pe lângă perete foarte frumoasă, care ne-a uns la suflet..

Frumos, frumos! Da oare cât mai avem până la refugiul de la capătul telescaunului? Eram cu ochii pe ceas… Am întâlnit indicatoare cu timpi de mai multe ori pe traseu, şi eram în grafic, dar totuşi refugiul nu mai apărea…

Dar hop, când ne aşteptam mai puţin, apare şi Refugiul de după “colţ” :) Rifugio Franz Kostner.

Aici am mai avut parte de o fază foarte haioasă. Am intrat în cabană pentru că efectiv muream de foame şi vroiam să cumpăr ceva de ronţăit. Intrăm noi, ne uităm înăuntru, iar Cristi îmi arată un panou montat de lateralul barului, pe care erau agăţaţi mai mulţi bani, printre care, surpriză, şi bani româneşti. Eu zâmbesc, şi fix atunci apare băiatul de la bar. Şi ca să nu creadă că oi fi vreo tâmpită care zâmbeşte cretineşte la panoul lor, zic, mândră şi cu gura până la urechi: “hey, this is money from my country!“. La care el se uită aşa un pic la mine şi zice… “Hai nu zău!?” :)))

După ce ne-am revenit din râs a urmat o mică discuţie cu compatriotul nostru care se întâmpla să lucreze acolo. Ne-a zis că suntem primii români pe care i-a văzut anul ăsta la căţărat pe acolo, şi a mai chemat-o şi pe colega lui din spate, care tot româncă era. O adevărată reuniune. Din păcate n-am putut sta decât foarte puţin, căci încă eram pe ceas…

Ne-am întors de unde am plecat, adică la staţia de sus a telescaunului. Mai aveam 2 ore şi jumătate până se închidea magazinul şi conform indicatoarelor ne lua 2 ore să ajungem jos, aşa că nu a fost nevoie să apelăm la telescaun sau telegondolă pentru coborâre.

Însă dat fiind că eram deja după multe ore de traseu, picioarele noastre nu prea erau fericite, aşa că am capitulat la baza unui panou…

Muşchii mei aveau nevoie de relaxare completă… Se oferă cineva să-mi facă un masaj? Mnu? Nimeni?
Atunci mai lasă-mă un piiiic!!

Sassongher

După pauza binemeritată am luat-o la sănătoasa în jos spre Corvara. Drumul nu a fost nici foarte lung, nici foarte greu, doar pustiu şi cam obositor. Mă rog, el în sine nu e obositor în sine, dar pentru noi a fost, mai ales pentru picioare, căci am coborât de la 3152 m la 1568 m.

Ziua s-a încheiat super până la urmă, am ajuns la timp ca să predăm echipamentul, m-au mai ţinut picioarele să conduc înapoi la rifugio, ba să şi mai opresc încă o dată în Passo Gardena să fac o poză, şi am şi ajuns în timp ca să prindem masa de seară. Care btw a fost delicioasă!!! Nişte paste…. mmmm… yummy! Cum numai în Italia poţi mânca!

A, chiar, am uitat să vă spun de masa de seară. Ca preţ, diferenţa dintre cazare + mic dejun şi halfboard (adică şi masa de seară) era de 15 euro de persoană. De banii ăştia ţi se dădea un meniu standard, care includea aperitiv – bufet suedez, felul 1 (paste sau pene) şi felul 2 (de ex. piure cu nişte cărniţă de porc). Plăteai în plus doar băuturi, dacă vroiai. Oricum, foarte consistentă masa. Nu existau şanse să nu te saturi, ba dimpotrivă.

Passo Gardena

 

Va urma.

Rezumat chestii utie:

Telegondola Boe + telescaun Vallon (Boe Gondola + Vallon chairlift): 12,2 euro dus, 17,6 euro dus-întors/ persoană
Program telegondolă şi telescaun: 9 – 12:15, 14 – 17:10

Închiriere echipament via ferrata:
Magazinul Sport Kostner (Nexus SRL)
Strada Col Alt nr. 97
Corvara in Badia
Tel: 0471 836 933
Program: 8:30 – 12, 15:30 – 19
Preţ: 12 euro / persoană (echipamentul include kit via ferrata, ham, 2 carabiniere, cască. Nu include mănuşi).

Mănuşi noi ne-am comandat din ţară, de la alpinexpe. Bine, că şi ei le-au comandat la rândul lor din Italia, asta e altceva :) Sunt exact ca astea, dar half fingers. Văd că nu mai au acum decât full fingers..

Cazare ieftină în zona Corvara: camping Colfosco

Hartă schematică: www.fassa.com/EN/Folder–Hiking-Map

Preţuri Rifugio Passo Sella: www.passo-sella.it/en/rates-2011

Ghid folosit pentru via ferrata: Via Ferratas in the Italian Dolomites Vol I – este foarte util, fără el nu văd cum se poate planifica o excursie de mai multe zile de via ferrata. Conţine o clasificare pe dificultăţi a via ferratelor, detalierea traseelor, şi detalii despre oraşele/staţiunile principale din zonă în ceea ce priveşte dotările (bănci, magazine sport, etc) şi cazare (mai scumpă, mai ieftină…)

Hartă orientativă în zonă (click pe poză pt download la dim. 1600 x 1140, sau, dacă aveţi cont google, click aici pentru dim. 2635 x 1878 – actions > download photo):

Harta cu traseul celor 4 zile:


Vizualizaţi Dolomiti, sept 2011 pe o hartă mai mare

Ziua 1 – roşu
Ziua 2 – verde
Ziua 3 – albastru
Ziua 4 – roz

(Daţi click pe linkul de sub hartă şi jucaţi-vă  cu zoom-ul ca să înţelegeţi ceva)

Traseele sunt desenate schematic cu verde şi au în mijloc şi un brăduţ verde. Am desenat cu o linie şi acolo unde am folosit telegondole sau telescaune. Sper sa vă ajute, iar pentru întrebări nu ezitaţi să mă trageţi de mânecă.

0

16 comments

  1. splendide peisajele!! imi plac la nebunie! Italia asta, mereu ne mai surprinde cu ceva!
    Astept binenteles si celelalte 4 articole, sa ma repet :))

  2. minunat! Vorba ta “OMGAAAA” asa pereti n-am vazut in viata mea! superbi! apetisant… numai buni de catarat! Foarte frumoase traseele parcurse de voi. Imi doresc sa ajung si eu acolo dar pana atunci ma multumesc cu jurnalele tale (care pe langa ca sunt frumoase si bine scrise, sunt si foarte informative). Nu m-am putut abtine sa nu rad si de numele ghetarului “Marmolada”? :):):):P Iar in ceea ce priveste clamele de par: te inteleg perfect! nu suport sa-mi intre parul in ochi sau vantul sa-mi zboare parul pe toata fata!

  3. Foarte fain traseul prin Dolomiti. Imi curg balele dupa ferratele alea. :-P

    In Italia Etna (3345 m) e ceva deosebit, desi cam plictisitor cu atata lava, mai ales ca s-ar putea sa nu fie permisa ascensiunea pana in varf, ca prea fumega si scuipa craterul central (in 2008 fu OK, am fost cu tata, dar in 2011 am ajuns pana pe la 3000 m doar – pe furis, am driblat salvamontistii).

    Am urmarit “movilitele” pe care ai urcat, ma mir ca nu ai trecut si 2 varfuri 2500+ – Bucura Dumbrava 2503 m (sau Vf. Ocolit – e de neocolit, sa stii) si Capul Morarului (2501 m), din Muntii Bucegi. Dau bine si alea la palmares. :-)

    Iti recomand Parangul Mare (2519 m), facut de pe Pasul Urdele (Transalpina e BETON – chit ca e asfaltat :-P). Se face dus+intors in cam 10 ore, pt. insi antrenati ca voi. :)

    Gabriel

  4. :) Eu nu prea urc “movilite” ca pentru palmares.. adica da, le trec acolo dar asa de amuzament. Uite ca nu am reusit sa urc pe Bucura chiar daca am fost de 3 ori la Omu… mereu era ceva mai important de facut :P Dar la anu o sa incerc…

    Iar Capul Morarului nici atat :)

    Pe Parangul mare am incercat in 2011 dar n-a tinut vremea cu noi. Mi se pare ceva mai ok daca pornesti din statiunea Parang. De pe Transalpina parca e prea departe, plus ca deja am fost pe banda rosie pana in dreptul Hornului Lacurilor, asa ca tot din Parang voi incerca data viitoare :)

Leave a Reply

Your email address will not be published.