Dolomiti, love at first sight – ziua 2 (II): mai sus, tot mai sus!

Muntii Dolomiţi, ziua 2: 10 septembrie 2011 (partea 2)
Pentru partea 1, mergeţi aici.

Cu maşina: Passo Sella – Corvara: 20 km
Telegondola Boe + telescaun Vallon: 12,2 euro (doar dus)
TRASEU:
Masiv: Sella
Punct de plecare: Corvara in Badia, de unde se urcă cu telegondola Boe + telescaunul Vallon la 2526 m
Tip traseu: via ferrata 2B + trekking (circuit, întoarecere pe jos în Corvara) 


Traseu: Staţia sup. Vallon (2526 m) – Via ferrata Vallon (grad 2B)- Cresta Strenta Piz Boe (3152 m) (Traseu 646B + 672 – 3h30)
Piz Boe –  Rifugio Franz Kostner – Staţia sup. Vallon (Traseu 638 – 1h 40)
Staţia sup. Vallon – Corvara in Badia (Traseu 639 – 1h50)

Durata totală: 8 h 30 (la care se adaugă şi aprox. 30 de min de urcare cu gondola + telescaunul)
Diferenţă nivel: + 650 m, -1650 m

Echipament necesar: echipament de via ferrata

Cazare la Rifugio Passo Sella (cabana)

***

Aşa deci.. unde rămăsesem?? Ah da, in the middle of nowhere, lost.Din vârful deluşorului (care numai deluşor nu era la cât de abruptă a fost panta să ne cocoţăm pe el) nu se vedea nimic. Nimic util, că de frumos era frumos :P Căzuse deci şi planul B. Am hotărât aşadar să ne ascultăm instictul şi să apucăm calea simţului orientării, că doar nu eram picaţi acolo chiar din cer. A trebuit să coborâm însă de pe deluşor, pe altă parte, încă şi mai abruptă decât cea pe care am urcat, de am zis că pe fund o iau la vale… Cam aşa arăta “deluşorul” care ne-a stat în cale:

Nu mă întrebaţi pe unde am coborât ca habar nu am, cert e că am reuşit şi am făcut vreo 10 cruci când, mânaţi ca de un fel de miros de câine, am reuşit să ajungem iar la marcaj după vreo 10 minute! Aleluia!!!!!!!!!
Bucuria nu a durat însă foarte mult căci traseul a devenit în scurt timp mai mult decât abrupt…

Dar şi răsplata era pe măsură, căci obosiţi la fiecare câteva zeci de paşi, ne opream şi ne mai minunam o dată,  pentru a mia oară probabil, de locurile în care ne aflam…

Eram încă departe de vârf, însă deja aveam “the best view”!
Vremea era încă excelentă, ceea ce era bine pe de o parte, dar pe de altă parte era foarte cald, chit că era septembrie şi eram un pic sub 3000 m.
Toată deturnarea cu pierderea traseului ne-a obosit mai mult decât credeam, căci acum abia tragem la deal…
Din păcate când eram pe porţiunea asta, deja reperasem vârful şi părea foaaaarte departe, aşa că părea că o să ne ia o mie de ani să dovedim panta asta…
Din fericire aveam ce face în timp ce ne trăgeam sufletul… relieful pe aici pare efectiv din altă lume..
Curând ajungem la începutul ultimei porţiuni până pe Piz Boe: Cresta Strenta. Zărim în jos şi Rifugio Boe, care zici că e pe lună, nu alta…
Cresta strenta. O coamă îngustă dar nu foarte dificilă.. Vârful e din ce în ce mai aproape!!! We’re gonna make it! We’re gonna make it! Wait…
what the f….? Aşa de tare am făcut oare insolaţie încât avem halucinaţii? Nu, ăla e chiar un capac de canalizare la 3100 de metri…
Alexandra Rosu
And……. we did it!!!!!!!! Yuppyyy!!! Got my ass up to 3152 m!! :)
Nu trebuie să vă mire foarte tare că în vârful vârfului, la 3152 m există o cabană… Se numeşte Rifugio Capanna Fassa, şi are 22 de paturi împărţite în camere de 3-8 paturi. Ca în toate “rifugio”, se oferă pături, dar aveţi nevoie de un sac de dormit din cearşaf. Deci nu sacul cu care suntem noi obişnuiţi aici.

Anyway, odată ce am ajuns pe vârf, ne-am dat însă seama că nu putem sta foarte mult, pentru că pierdusem ceva timp când am pierdut marcajul. Am inspectat repede toate indicatoarele de pe vârf, am făcut un mic calcul, şi , ca să ajungem la timp înapoi la magazin să predăm echipamentul, luând în calcul şi o mică rezervă de timp, aveam doar 30 de minute la dispoziţie :( Aşa că n-am ştiut ce să fac mai degrabă, şi până m-am aşezat şi eu să stau un pic jos  … a mai durat ceva…

Cristi s-a aşezat la terasă să bea o “victory beer” iar eu am intrat în cabană să văd cum e. Aici am avut însă o surpriză mai mare decât mă aşteptam. Pe un suport montat în perete se afla… o ştampilă!

Am luat frumos ştampila, m-am benoclat la ea, m-am entuziasmat ca un copil mic şi… bine bine… pe ce să o aplic??? Dacă mi-o aplic pe mână… se duce… că doar mă spăl :)))) Aşa că mi-a venit ideea să o aplic pe ghidul cu Via ferrata pe care îl aveam la mine, ca să rămână forever :)

   Acu ziceţi voi, cât de tare e ştampila asta???

 

După ce am fugit pe urmă repede ca să-i arăt şi lui Cristi cu ce m-am jucat :P am trecut la explorat perimetrul vârfului Piz Boe

Unii făceau plajă…

Alţii se “iubeau periculos”…

 Alţii stăteau şi se minunau… oh, wait, that’s me :P

Şi nu m-am minunat numai de locul în care mă aflam, ci şi de anumite personaje, cum ar fi cea mai mică pitică de la 3152 de metri… O viitoare Coco Popescu probabil :)

WC that way! Aruncă-te! :)))

Ei hai că nu-i chiaaar aşa… :)

Cele 30 de minute s-au scurs mai repede ca oricând… Cu greu m-am desprins, şi am luat-o bosumflată la vale.

Din păcate am socotit că nu mai aveam timp să coborâm pe un traseu de via ferrata aşa cum avusesem în plan căci exista un traseu normal ceva mai rapid. Oricum, era doar un 1B, ceea ce e destul de simplu…

Acuma nu ştiu cât de simplu era, cert e că traseul ales de noi pentru coborâre (adică 368) am întâlnit şi un mic horn destul de abrupt, care a necesitat foarte multă atenţie.

După horn însă am luat-o pe o curbă de nivel pe lângă perete foarte frumoasă, care ne-a uns la suflet..

Frumos, frumos! Da oare cât mai avem până la refugiul de la capătul telescaunului? Eram cu ochii pe ceas… Am întâlnit indicatoare cu timpi de mai multe ori pe traseu, şi eram în grafic, dar totuşi refugiul nu mai apărea…

Dar hop, când ne aşteptam mai puţin, apare şi Refugiul de după “colţ” :) Rifugio Franz Kostner.

Aici am mai avut parte de o fază foarte haioasă. Am intrat în cabană pentru că efectiv muream de foame şi vroiam să cumpăr ceva de ronţăit. Intrăm noi, ne uităm înăuntru, iar Cristi îmi arată un panou montat de lateralul barului, pe care erau agăţaţi mai mulţi bani, printre care, surpriză, şi bani româneşti. Eu zâmbesc, şi fix atunci apare băiatul de la bar. Şi ca să nu creadă că oi fi vreo tâmpită care zâmbeşte cretineşte la panoul lor, zic, mândră şi cu gura până la urechi: “hey, this is money from my country!“. La care el se uită aşa un pic la mine şi zice… “Hai nu zău!?” :)))

După ce ne-am revenit din râs a urmat o mică discuţie cu compatriotul nostru care se întâmpla să lucreze acolo. Ne-a zis că suntem primii români pe care i-a văzut anul ăsta la căţărat pe acolo, şi a mai chemat-o şi pe colega lui din spate, care tot româncă era. O adevărată reuniune. Din păcate n-am putut sta decât foarte puţin, căci încă eram pe ceas…

Ne-am întors de unde am plecat, adică la staţia de sus a telescaunului. Mai aveam 2 ore şi jumătate până se închidea magazinul şi conform indicatoarelor ne lua 2 ore să ajungem jos, aşa că nu a fost nevoie să apelăm la telescaun sau telegondolă pentru coborâre.

Însă dat fiind că eram deja după multe ore de traseu, picioarele noastre nu prea erau fericite, aşa că am capitulat la baza unui panou…

Muşchii mei aveau nevoie de relaxare completă… Se oferă cineva să-mi facă un masaj? Mnu? Nimeni?
Atunci mai lasă-mă un piiiic!!

Sassongher

După pauza binemeritată am luat-o la sănătoasa în jos spre Corvara. Drumul nu a fost nici foarte lung, nici foarte greu, doar pustiu şi cam obositor. Mă rog, el în sine nu e obositor în sine, dar pentru noi a fost, mai ales pentru picioare, căci am coborât de la 3152 m la 1568 m.

Ziua s-a încheiat super până la urmă, am ajuns la timp ca să predăm echipamentul, m-au mai ţinut picioarele să conduc înapoi la rifugio, ba să şi mai opresc încă o dată în Passo Gardena să fac o poză, şi am şi ajuns în timp ca să prindem masa de seară. Care btw a fost delicioasă!!! Nişte paste…. mmmm… yummy! Cum numai în Italia poţi mânca!

A, chiar, am uitat să vă spun de masa de seară. Ca preţ, diferenţa dintre cazare + mic dejun şi halfboard (adică şi masa de seară) era de 15 euro de persoană. De banii ăştia ţi se dădea un meniu standard, care includea aperitiv – bufet suedez, felul 1 (paste sau pene) şi felul 2 (de ex. piure cu nişte cărniţă de porc). Plăteai în plus doar băuturi, dacă vroiai. Oricum, foarte consistentă masa. Nu existau şanse să nu te saturi, ba dimpotrivă.

Passo Gardena

Va urma.

Rezumat chestii utie:

Telegondola Boe + telescaun Vallon (Boe Gondola + Vallon chairlift): 12,2 euro dus, 17,6 euro dus-întors/ persoană
Program telegondolă şi telescaun: 9 – 12:15, 14 – 17:10

Închiriere echipament via ferrata:
Magazinul Sport Kostner (Nexus SRL)
Strada Col Alt nr. 97
Corvara in Badia
Tel: 0471 836 933
Program: 8:30 – 12, 15:30 – 19
Preţ: 12 euro / persoană (echipamentul include kit via ferrata, ham, 2 carabiniere, cască. Nu include mănuşi).

Mănuşi noi ne-am comandat din ţară, de la alpinexpe. Bine, că şi ei le-au comandat la rândul lor din Italia, asta e altceva :) Sunt exact ca astea, dar half fingers. Văd că nu mai au acum decât full fingers..

Cazare ieftină în zona Corvara: camping Colfosco

Hartă schematică: www.fassa.com/EN/Folder–Hiking-Map

Preţuri Rifugio Passo Sella: www.passo-sella.it/en/rates-2011

Ghid folosit pentru via ferrata: Via Ferratas in the Italian Dolomites Vol I – este foarte util, fără el nu văd cum se poate planifica o excursie de mai multe zile de via ferrata. Conţine o clasificare pe dificultăţi a via ferratelor, detalierea traseelor, şi detalii despre oraşele/staţiunile principale din zonă în ceea ce priveşte dotările (bănci, magazine sport, etc) şi cazare (mai scumpă, mai ieftină…)

Hartă orientativă în zonă (click pe poză pt download la dim. 1600 x 1140, sau, dacă aveţi cont google, click aici pentru dim. 2635 x 1878 – actions > download photo):

Harta cu traseul celor 4 zile:


Vizualizaţi Dolomiti, sept 2011 pe o hartă mai mare

Ziua 1 – roşu
Ziua 2 – verde
Ziua 3 – albastru
Ziua 4 – roz

(Daţi click pe linkul de sub hartă şi jucaţi-vă  cu zoom-ul ca să înţelegeţi ceva)

Traseele sunt desenate schematic cu verde şi au în mijloc şi un brăduţ verde. Am desenat cu o linie şi acolo unde am folosit telegondole sau telescaune. Sper sa vă ajute, iar pentru întrebări nu ezitaţi să mă trageţi de mânecă.

17 comentarii:

  1. Oau! Frumoase peisaje. Si inca mai frumos feelingul de a urca atat de sus pe munte! Eu nicioadat nu am strabatut muntii asa cum o faci tu, insa mi-as dori!
    Cat despre aparatul foto, te felicit pt alegere. Si eu tot un Nikon am. Mi sed pare ca reda atat de frumos spectrul de culori.

    Si chiar aveau canalizare la altitudinea asta, sau era pus la misto capacul? :)

  2. Da, e bun Nikonul, dar acum daca ar fi sa-mi iau din nou aparat, parca mi-as alege ori alt model de la Nikon, ori canon sau sony.

    Sincer, nu stiu care era faza cu canalizarea, dar stiu sigur ca la cabana din varf au apa din precipitatii, deci sigur nu e vreo conducta de apa trasa, asta e clar. Ar fi si culmea.. Poate doar au un sistem de captare a apei din precipitatii.. Habar n-am..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *