Valea lui Stan si prima “avarie sangeroasa” pe munte

Update 23 iunie 2013: Traseul este în prezent marcat şi amenajat cu scări şi cabluri sigure. La începutul traseului există un panou de informare.

Data: 6 august 2011

Traseu: Valea lui Stan (Transfăgarăşan – Valea lui Stan – Poiana Călugăriţa – Barajul Vidraru) Traseu nemarcat!

Durata totală: 4 h 45

În primul weekend de după întoarcere din Turul României, am văzut că se anunţă vreme bună în Făgăraş, aşa că n-am stat mult pe gânduri şi am zis să pun în aplicare planul pe care îl aveam de ceva vreme în minte: sâmbătă pe Valea lui Stan, duminică urcare pe Vf. Lespezi.

Aşa că sâmbătă de dimineaţă ne-am aliniat pe autostrada A1 şi în curând am intrat pe Transfăgărăşan. Am zis că nu mai vin pe Trans în weekend dar iată că mai avem totuşi treburi de făcut pe acolo şi nu ne putem abţine :P

Valea lui Stan este un traseu nemarcat extrem de frumos despre care aflasem de pe mai multe bloguri, în mai multe rânduri şi din prima îmi stârnise interesul. Pe cât de frumos e, pe atât de riscant, drept pentru care nu este marcat şi nu apare pe hărţi, însă este amenajat de salvamontişti cu tot felul de scări metalice, cordeline şi buşteni, în combinaţii care mai de care mai sfidătoare, şi din vorbă în vorbă a aflat lumea de el.

Dat fiind că nu este marcat, am avut la mine un set de indicaţii primite de la un prieten de pe carpati.org, drept pentru care o să încerc şi eu să fac în continuare un fel de jurnal cu indicaţii, ca să vă ajute să vă ghidaţi pe Valea lui Stan. Oricum, nu este foarte complicat, nu prea aveţi cum să vă pierdeţi, dar e bine să aveţi ceva printat la voi ca să vă ajute.

Atâta vă rog doar, să nu mergeţi pe acest traseu fără echipament adecvat (bocanci buni), pe vreme rea şi mai ales fără experienţă pe munte.


Vizualizaţi Valea lui Stan pe o hartă mai mare

Intrarea pe traseu se face de pe Transfăgărăşan, după ce se trece de centrala electrică şi parcarea pentru Cetatea Poenari, şi înainte de a ajunge la Barajul Vidraru (vedeţi pe hartă). Aici se găseşte o troiţă (după cum se vede în poza de mai jos). Din păcate singurul loc “de parcare” este cel ocupat de maşina pe care o vedeţi tot în poză. Însă în curbă există o zonă de lărgire, unde se mai pot lăsa cam 8 maşini, deşi nu e legal deloc. Noi când am ajuns abia am mai prins un loc.

Punctul de intrare în traseu. Reper: troiţa. Imediat după ce intraţi pe potecă o să observaţi că treceţi pe lângă o amenajare hidro
A doua amenajare hidro. Se ocoleşte prin stânga, pe o scară metalică (nu se vede în această poză, dar e acolo :)
Cascada 1. Ocol pe la balustrada din dreapta.
Cascada 2. Ocolire pe balustrade prin stânga:

După cascada 2 urmează o porţiune prin pădure, care se poate urmări uşor, pe scări şi pe potecă.

În scurt timp ajungem şi la punctul culminant al traseului, scara mare, care trece peste cascada cu nr. 3. Aici am ajuns din urmă un grup de cam 8 persoane, destul de gălăgioase şi deloc echipate. Mă uitam că aveau şi 2 copii cu ei iar partea feminină avea în picioare adidaşi şi chiar şi ciupici de pânză. Mă uitam şi îmi făceam cruce. De unde oare or fi aflat de acest traseu?

Cascada 3. Ocolire prin stânga şi apoi pe Scara Mare

Cred că dacă nu era clar până acum, e evident că cei cu rău de înălţime nu au ce căuta aici…

Scara nu este chiar standard approved, if you know what I mean. Adică este făcută din bucăţi, se mişcă şi scârţâie, a suferit diverse defecţiuni care nu au fost reparate… o adevărată plăcere pentru cei deja nesiguri pe aşa o instalaţie… Şi scara mare nu e singura care dă emoţii…

Cascada 4 (nu se vede în poză dar e în partea stângă). Se ocoleşte pe buşteni şi scări.

După asta am cam făcut-o de oaie. Nu m-a dat pe mine gata nicio scară şubredă şi nicio trecere pe buşteni, ci nişte stâncării ude şi alunecoase, din zona de mai jos:

Tocmai ce mă uitam dezaprobator ca o soacră la grupul din faţa noastră care vă ziceam că aveau nişte încălţări mai degrabă de plajă, aşa că am fost un pic neatentă când am pus piciorul să mă caţăr pe o stâncă şi …buf!!!! M-am făcut grămadă.

Ca o mega expertă în oase rupte care sunt, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă verific să văd dacă am vreun membru din mai multe bucăţi decât ar trebui. Din fericire constat destul de repede că în afară de un fund un pic ud, avariile au fost localizate la nivelul unui genunchi şi al unui cot (mamă cât poate să doară în cot)!!

Treaba era naşpa, nu de alta dar eram în mijlocul canionului, înapoi nu am cum să mă întorc, aşa că nu am de ales decât să merg înainte. Dar să vedem mai întâi dacă pot să merg. Ce bine ar fi dacă ar fi doar de mers în continuare…

Ridic uşor şi cu ochii mijiţi pantalonul ca să evaluez defecţiunea. Pfiu, e acceptabil. Mi s-au luat doar câteva straturi de piele şi e roz spre roşu dar măcar nu mi-a dat sângele.

Din păcate nu acelaşi lucru pot să îl spun şi despre cot. Mai întâi tre să mă spăl ca nu văd nimic de atâta sânge A, da, mă scuzaţi, voi cei mai sensibili, am uitat să vă spun să nu mâncaţi când citiţi acest post :P

Cotul meu arăta ca la operaţie. Aveam fix în cot (câtă ironie doamne!) o tăietură de cam 1 cm care ziceai că a fost făcută cu bisturiul, la cat de precisă arăta. Nu era f lungă dar era cam adâncă. Din fericire nu mă sperii eu din atâta şi am avut şi noroc că un băiat din faţă avea o trusă la el (pe mine m-a făcut mama deşteaptă rău şi am lăsat trusa medicală în maşină) şi m-a ajutat cu un praf dezinfectant şi 2 bandaje. Să trăieşti maică! Aşa că am plecat mai departe, nu la fel de sigură pe picioare şi mâini cum eram până aici dar cu siguranţă mai atentă, mai ales că nu a urmat o porţiune prea funny!

Zonă de bolovani în care ne folosim de tot felul de amenajări cu buşteni, cabluri, sfori…
Încă o scară, în caz că ne era dor. Ocoleşte prin stânga prima cascadă dintr-o cascadă dublă.
Şi scara de ocolore prin dreapta a celei de-a doua cascadă din cascada dublă. Atenţie că se mişcăăăăă!!
Scara care apare doar parţial în poza anterioară
Mai departe urmează acest canion îngust care la ape mici poate fi traversat fără probleme pe pietrele dispuse în acest scop
Ultima cascadă…
…care se ocoleşte pe scara din stânga
Finalul traseului este marcat de un stavilar. De aici se mai merge cam 50 m pe partea dreapta, apoi se traverseaza pârâul pe partea stângă, iar după vreo 300 m, înainte de nişte copaci cazuţi transversal peste pârău, unde găsiţi această mică cascadă:
traversaţi iarăşi pe partea dreaptă. Nu aveţi cum să rataţi cascada pentru că e singura din zonă.

După asta, mergeţi un pic pe potecă până veţi întâlni acest copac cu indicatorul spre Călugăriţa:

Urmează o serie de serpentine prin pădure, însoţite de balustrade de lemn, deci nu pot fi ratate.

Şi nu mult după asta ajungem într-o poiană maaare, şi anume Poiana Călugăriţa:

Se merge de-a dreptul prin ea, în sensul firesc. E şi o potecă firavă, în orice caz nu puteţi să vă pierdeţi.

Aici e rost şi de o pauză de masă sau de pozat, sau ambele :)

Noi am făcut pauza chiar înainte de a vedea intrarea în pădure. De aici se coboară pe o potecă destul de evidentă prin pădure, după care se iese la un drum forestier:

Se trece şi pe lângă nişte ruine, din câte am înţeles ale Cabanei Călugăriţa:

După care drumul forestier ne conduce la un braţ al Lacului Vidraru. De aici tot ce trebuie să facem e să ţinem drumul forestier care merge pe malul lacului, până ajungem la tunelul de la baraj, unde dăm de muuultă lume.

Lacul e la fel de frumos cum îl ştiam, şi îi tragem repede o poză înainte de a ajunge la tunel şi la hoarda de oameni de pe baraj.

De la baraj ne-am întors pe şosea până la locul unde am lăsat maşina, nu fără să dăm de o hoardă de maşini mai ales în zona debarcaderului unde ziceai că a înnebunit lumea, nu alta!

La maşină am tras un bandaj sănătos genunchiului avariat şi am plecat spre Piscul Negru unde am oprit să mâncăm ceva. Am inspectat să văd de unde porneşte traseul spre Vf. lespezi însă nu m-am lămurit foarte bine pentru că în zonă se desfăşurau nişte lucrări.

Culmea: Când am parcat în parcarea pensiunii Piscul Negru a venit un nene să ne ceară o sumă enormă (nu mai ştiu cât era, parcă 10 lei pe ora, sau aşa ceva) ca să parcăm dacă nu suntem clienţi. Dar l-am trimis repede la plimbare pentru că i-am zis că mâncăm aici deci suntem clienţi! Câtă nesimţire! Putea să ne spună să nu parcăm acolo pur şi simplu sau să ne ceară un preţ de bun simţ… nu mă supăram aşa…

După masă am plecat cu maşina sus, tot mai sus, în căutarea locului de campare ţuţ în care am stat cu gaşca de facultate în 2007 însă din păcate nu l-am găsit şi ne-am mulţumit cu un alt loc, aşa şi aşa.

A fost frig al naibii noaptea iar dimineaţă nu-mi venea să scot capul din cort nici să mă baţi. Când mi-am făcut însă curaj, am constatat că partea pe care urma să o abordăm era într-un mare nor. Şi cum nici genunchiul meu nu era într-o stare excelentă pentru urcat 1000 de metri şi mai ales pentru coborât 1000 m, am hotărât să renunţăm la tura pe Vf. Lespezi.

Şi dacă tot eram aici, am zis să urcăm (a nu ştiu câta oară) până la Bâlea, mai mult să mă conving că nu era doar un plafon de nori şi că nici pe la 2000 m nu stăteau lucrurile prea roz.

Lacul, la fel de frumos ca întotdeauna… zona… la fel de aglomerată ca în orice zi de w-e.. Mă rog, se putea şi mai rău totuşi…

Ceaţa şi norii dănţuiau ceva de speriat deasupra Transfăgărăşanului.. Acuma vedeai tot, acuma nu vedeai nimic. Da nimic!! Doar spre est mai era ceva soare, dar spre vest ceaţa era la ea acasă şi uneori mai venea în valuri şi spre noi.

Şi uite aşa am făcut ce-am făcut şi am ajuns şi în 2011 la Bâlea, ceea ce chiar nu-mi propusesem deloc. A fost un weekend mişto, chiar cu tot cu avaria sângeroasă :P şi cu tura pe Lespezi ratată, dar mi-a plăcut!

Concluzii, ce-am învâţat şi ce vă recomand:

1. În loc să stau să mă uit ca o soacră la cei neechipaţi şi să-mi fac griji pentru ei, mai bine îmi văd de treaba mea şi am grijă de mine. Nu de alta dar neatenţia costă! De data asta am scăpat uşor, dar mi-a fost învăţătură de minte!

2. Am prins Valea lui Stan la debit cam scăzut. Dacă vreţi să vedeţi cât de superbă e la debit mare, intraţi pe blogul tovarăşului Marius işi vedeţi cum a prins el Valea lui Stan. Am înţeles că nu e aşa de multe ori pe an dar dacă o găsiţi aşa, aveţi mare noroc. În schimb, în cazul ăsta neapărat luaţi nişte sandale de munte sau ciupici de apă (vezi articolul despre Cheile Râmeţului) că se lasă cu bălăceală, nu glumă.

3. Mai ales pe trasee de genul ăsta cu stâncării, luaţi trusa medicală la voi. Eu mă obişnuisem ca pentru ture scurte să o las în maşină, dar acum nu-mi mai lipseşte niciodată. Poate nu muream dacă nu-mi dezinfectam şi bandajam cotul, dar nici bine nu eram…

Aparat foto folosit: Nikon D3000 + 18-55mm

Desfăşurător:

11:25 Intrare pe traseu
12:20 Scara Mare
14:15 Ieşire de pe Valea lui Stan şi intrarea în pădure
14:35 Poiana Călugăriţa
15:45 Barajul Vidraru
16:10 Înapoi la maşină

42 comentarii:

  1. Pai week-endul asta se anunta 16 grade in Bucuresti si 10-11 in Curtea de Arges. Poate o sa tragem o fuga duminica. Speram sa tina vremea cu noi si dupa ce ne intoarcem, revenim cu impresii;)

  2. superrr….dar foarte periculos pt cei fara experienta sau cu rau de inaltime asa ca mine….ma bucur ca am putut vedea o astfel de zona la noi in tara, prin ochii tai, dar eu cu siguranta nu voi ajunge pe acolo…sau cine stie? poate voi ajunge dar nu prea curand ;)

  3. Kata, pas cu pas :) Nici eu cand m-am apucat de mers pe munte nu-mi imaginam ca pot sa merg pe un traseu ca asta dar in timp am prins curaj dupa ce am acumulat ceva experienta. E drept, eu de fel nu am frica de inaltime si stiu persoane care au asa ceva si am vazut cum reactioneaza.

    Dar o sa-ti dai seama tu singura pe parcurs dar iti poti depasi frica de inaltime sau nu. Eu am un feeling ca da :)

    Mult succes!

  4. Urmaresc de ceva timp blogul tau si pot spune ca este frumos! Sa-ti tina Dumnezeu naravul si iti doresc sa iti atingi toate obiectivele propuse. Deasemena iti doresc ca singurul lucru pe care sa-l mai rupi (prin paginile citite am vazut “pasiunea” legata de fracturile suferite)este sa-ti rupi timpul necesar pentru a-ti atinge toate obiectivele propuse.
    Trebuie sa recunosc ca te invidiez un pic, nu atat pentru blog cat pentru locurile pe care ai ajuns sa le vezi, insa ma bucur ca expui si pentru altii trairile si experientele tale.
    Bafta si succes in continuare!

  5. Eh..Valea lui Stan…ce locuri..ce aventuri.. :D
    Ca o mica sugestie..daca-mi permiti. E buna o trusa medicala, dar si mai ibne ar fi daca dai de niste cursuri de prim-ajutor. Eu am avut parte de cateva si mi-au prins bine…de-a lungul vietii.

  6. Ne tenteaza si pe noi traseul, cu siguranta ca o sa il facem, ne a zis o prietena de el, multumim pt poze si desctiere. Din pacate nu ne permite vremea… pe ploaie si frig nu ne incumetam nici la trasee mai usoare daramite per scari, metalu e f alunecos ud… oricum abia asteptam vremea buna :D

  7. Da, nici gand pe acolo pe ploaie! Stancile sunt partial ude chiar si asa… darmite sa fie total ude..

    Eu de aceea am cazut, ca am alunecat pe o stanca uda. Si uite acuma am mci probleme la cotul pe care l-am busit.

    Asa ca mare atentie!

    In rest… mergeti cand e frumos si fiti cu bagare de seama! Multa bafta! :)

  8. Valea lui Stan este cea mai frumoasa si salbatica vale din Romania! este marginita de paduri virgine in care isi desfasoara activitatea multe specii de pasari si animale salbatice
    datorita faptului ca traseul este deteriorat si scarile nu mai sunt foarte sigure va recomand sa mergeti pe traseu cu un specialist care sa va asigure asistenta si sa va faca asigurari suplimentare in locurile periculoase. recomand bocancii cu aderenta si o pereche de incaltari suplimentare. foarte putini reusesc sa iasa de pe Valea lui Stan fara o baie rece la picioare.

  9. Tocmai am fost, superb traseul şi adrenalinăăă multăăăăă! :)
    Frumos şi util ce ai povestit, dacă citeam înainte eram mai pregătită psihic, dar şi aşa, luată prin surprindere, a fost frumos. :p

  10. Felicitarile mele pentru traseu! Chiar ne-a fost de ajutor! E suuuperb!!! Merita vazut! Traseul este in lucru, au reparat scarile, le-au vopsit…e totul ok, daca urmezi cu atentie traseul nu ai cum sa te accidentezi, momentan au ajuns cu lucrarile pana la cascada 3 si accesul este interzis!( nu cred ca le ia f mult sa refaca scara, pt k in rest e totul ok).Traseul nu este greu (daca ai echipament adecvat) dar nu-l recomand celor cu rau de inaltime!

  11. Un traseu superb.Am fost si noi in acelasi timp cu tine. Am constatat acum ca ne regasim intr-una din fotografiile tale.

  12. Cu mare placere Anda! Ma bucur ca ti-au fost de ajutor si ca ti-a placut! A fost mai bine asa, ca v-ati dus dupa ce s-a refacut traseul, acum este mai sigur..

  13. Salut!Pentru cei care vor sa mearga pe acest traseu si mai citesc acest post, tin sa va anunt ca astazi am fost pe acolo si fata de ce s-a vorbit mai sus am de adaugat faptul ca traseul este marcat, la intrare este un panou care marcheaza traseul, iar toate scarile sunt amenajate si prezinta siguranta. O singura problema am intampinat pe o portiune unde apa era mare si a trebuit sa o traversam prin udarea membrelor inferioare pana mai sus de genunchi. Asa ca va recomand sa aveti si cate o pereche de sandale sau o pereche de papuci pentru a putea trece de acest obstacol fara a va rani la picioare din cauza pietrelor de pe fundul apei. In rest totul a fost foarte frumos.

  14. Da, pot confirma ca e amenajat cum trebuie, am fost acum pe 2 August. Alexandra, marcajul e punct rosu, si da, a trebuit sa intram in apa rece ca gheata pana la brau la 8 dimineata.. In afara de asta a fost superb, periculos pe multe portiuni, nu aveti nevoie decat de atentie. De doua trei ori am scapat marcajul din cauza vegetatiei, fiind nevoiti sa ne intoarcem. Sa nu mergeti niciodata neinsotiti, cel putin doi.

  15. salut si felicitari pentru articol, e clar ca doar cei pasionati pot scrie cu atata daruire :).
    nu pot sa nu remarc, totusi, un usor aer de superioritate pe care il afisati atunci cand vedeti persoane care nu poarta neaparat costumatia recomandata pentru un traseu montan. mi s-a parut amuzant ca, la inceput, te mirai de cei veniti in tenisi si imediat ai si alunecat/cazut. am facut si noi acest traseu recent; nu suntem cei mai mari iubitori de munte dar suntem deschisi catre nou :) si chiar daca nu am avut articole Mammut, Gravity sau mai stiu eu ce, am reusit sa parcurgem acest traseu fara dificultati notabile… ba chiar mi s-a parut ca bocancii aceia scumpi din picioarele profesionistilor aveau priza mai proasta decat cei pe care mi-i luasem eu pentru ierni neprietenoase…nu am vrut decat sa fac o remarca, mi-a revenit in minte dupa primul paragraf scris de tine.
    in rest, toate bune si la mai mare. PS: traseul este marcat iar scarile sunt refacute, sigure si rezistente (nov 2013)

    • Exact asta am spus si eu, ca in loc sa ma uit la ei ca nu sunt ocupati, mai bine imi vedeam de treaba mea si poate nu mai cadeam :) Mi-am invatat lectia.

      Insa cred ca nu s-a inteles din articol, eu dincontra, nu sunt de acord cu cei ce cred ca pe munte se poate merge numai cu echipamente scumpe.

      Eu nu am articole Mammut, etc si tot ce mi-am cumparat se incadreaza la preturi mici si medii. Insa nu plec pe munte fara bocanci. Si asta e singura chestie care mi se pare sfanta. Nu conteaza ca nu ai bani sa iti cumperi bocanci scumpi, nici eu nu am, insa niste bocanci cat de cat ok se gasesc si la preturi ok.

      Niciodata nu ma consider superioara cuiva doar pentru ca eu am bocanci si altul nu are, ar fi chiar penibil. Sunt eventual doar mai bine informata. Insa am ce am cu cei care merg pe munte in tenisi de panza (converse si alte chestii de genul asta). De fapt eu n-am nimic cu ei, treaba lor, insa nu este o alegere informata sau inteligenta.

      Din cate inteleg, si tu ai fost pe Valea lui Stan in bocanci. Repet, nu conteaza cat de scumpi sunt bocancii, ci doar sa fie.

      Faptul ca eu am alunecat a fost un accident de neatentie, insa faptul ca cei care erau acolo in tenisi nu au alunecat a fost doar un noroc. Daca ar fi avut vreun accident nu ar fi fost de neatentie ci din cauza ca nu s-au incaltat corespunzator.

      Acum sper ca e putin mai clar ce am vrut sa zic :) Departe de mine orice aer de superioritate, dimpotriva, intotdeauna imi recunosc greselile si le expun aici, ca sa invete si altii din ele.

  16. Buna Alexandra,
    Stiu ca postez la un articol vechi de ceva ani, dar te ajuta Google-ul si esti printre primele rezultate la cautari asca ca m-am gandit sa zic cum e pe acolo si in 2015 ca poate e lumea curioasa:am fost pe Valea lui Stan in acest weekend(in “turma” organizata de ~70 de oameni).Traseul arata impecabil, scarile, cablurile si treptele din stanca arata foarte bine si prezinta incredere.Cu putina atentie si fara frica de inaltimi poate fi chiar placut traseul :) La cascada dubla e un pic dificil fiind o portiune de vreo 3m in care trebuie sa ai incredere mai multa in maini, in rest e ok.Nu mai exista nimic de lemn la capitolul siguranta, toate sunt metalice.
    Legat de echipament, pe langa bocancii obligatorii (de vara ca sa nu fierbem in suc propriu :) recomand niste pantaloni lungi din cauza urzicilor :)
    Apa a fost destul de putina astfel incat am reusit sa parcurgem traseul uscati la picioare, adica nu am fost nevoie sa ne descaltam folsindu-ma de pietre si uneori busteni cazuti.Bine…unii au mai alunecat pe pietre dar fara impact major asupra gleznelor sau al genunchilor…

  17. Buna, maine (12 iulie 2015) plec si eu pe traseul asta :)
    Abia astept!!! foarte incurajatoare observatiile recente ale lui Octavian! Desi n-a trecut mai mult de o luna de la postul lui, o sa incerc si eu sa postez ceva cand ma intorc, pentru cei care vor sa mearga si au nevoie de informatii fresh!

    Multumesc pentru descrierea foarte detaliata – sigur o sa ma ajute mult1

  18. Buna , ieri 12.07.2015 am fost si eu pe Valea lui Stan si pot spune ca Octavian are mare dreptate in ceia ce priveste amenajarea traseului .Felicitari celor care s-au ocupat ,au facut o treaba fff buna chiar te simti in siguranta si asta v-o spune o persoana care are rau de inaltime .Am plecat hotarata la drum fara sa stiu exact ce ma asteapta (poate a fost mai bine asa ).Am admirat peisajul superb , am urcat increzatoare primele scari , incercand sa fac fata cu brio traseului si felicitandu-ma in gand cat de curajoasa sunt …asta pana am ajuns la scara mare .Cand m-am vazut pe pod si am privit la scara dreapta lipita de stanca ,am zis “gata eu mai departe nu mai pot am rau de inaltime asa ca o sa stau sa va astept aici “.Nu a fost asa , insistentele grupului , peisajul superb si dorinta de a nu-mi dezamagi copilul (care si-a dorit ata de mult sa ma duca pe traseu) au invins teama mea de inaltime .Acum pot spune ca ma bucur ca nu am renuntat si as repeta cu mare plcere traseul .Credeti-ma ca merita ,e pacat sa nu vedeti acea zona .

    • Multumesc mult de tot, Irina, pentru comentariu si pentru ca ai impartasit experienta ta cu noi!
      Si felicitari din suflet pentru reusita! E un sentiment extraordinar cand iti depasesti fricile si traiesti ceva atat de minunat! Bravo, bravo, bravo! :)
      La cat mai multe!

  19. Pingback: Excursie pe Valea lui Stan – Munţii Făgăraş, 2016 | Valentin Groza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *