Turul Romaniei ’11: Ziua 12 – Lacrimi de crocodil sub Varful Pietrosul Rodnei

Ziua 11, miercuri, 27 iulie 2011: Traseu: Borşa – Vf. Pietrosul Rodnei (2303 m)

Borşa (~700m) – Staţia meteo Iezer (1700m) ( – 2 h dacă ne folosim şi de maşină / pe jos din Borşa probabil 3h 30.)
Staţia meteo Iezer – Vârful Pietrosul  (2303m) (  – 1 h 50)
Vârful Pietrosul  – Borşa (  – 2 h 45 dacă ne folosim de maşină / pe jos până în Borşa probabil 4h)
Durată totală cu tot cu pauze: 8 h / 9h 30
Diferenţă de nivel + 1400 m (la care se mai adaugă ~ 200 m dacă nu ne folosim de maşină)

Povestea:

V-a intrigat titlul? Ei, o să aflaţi puţin mai jos de ce am plâns pe bune, pe munte :P Dar să o luăm cu începutul.

Dimineaţă când ne-am trezit nu vedeam mare lucru spre munte de unde eram în camping dar nu prea era senin. Dar nu conta. Dacă nu urcam nici azi pe Pietrosul nu mai urcam niciodată. Aşa că am pornit. Pentru că ştiam că avem de urcat o diferenţă de nivel destul de mare, am preferat să continuăm cu maşina încă vreo 3 km de unde se află campingul, dar o să explic cum se ajunge pentru cei ce vin din Borşa.

Deci, dacă aveţi o maşină cu gardă acceptabilă, se merită să scutiţi cam 4 km x 2 de mers pe jos. În Borşa, venind dinspre Sighet cum ar veni, am făcut dreapta după spital, pe un pod de beton. După câteva sute de metri am impresia ca a dispărut asfaltul dar drumul poate fi parcurs cu orice maşină. Abia mai încolo ar cam fi nevoie de o maşină cu gardă mai măricică (gen Logan e ok). De la pod, peste cam 800 de metru trecem pe lângă campingul Borşa Turism (e pe stânga). De aici continuăm pe drum mai departe (drumul este cam mereu în urcare), urmărind indicatoarele maro spre SCHIT.

Drumul arată cam aşa, cum menţiunea că sunt vreo 2 porţiuni ceva mai delicate, lucru care nu se vede în poză:

După încă vreo 3 km (deci aproape 4 km de la pod) ajungem la un fel de intersecţie. Spre dreapta se face un drum spre schit (cu un indicator care arată asta):

iar spre stânga se poate vedea râul:

Aici este ceva loc pentru cam 3-4 maşini. Noi aici am lăsat maşina şi mai departe am continuat pe jos. În principiu, cu maşini de teren se mai poate continua, dar pentru noi a fost suficient cat am scutit până aici.

 Borşa (~700m) – Staţia meteo Iezer (1700 m) – Vf. Pietrosu (2303 m): 3h 50

– ce am desenat cu roşu este porţiunea care se poate parcurge cu maşina
– ce am desenat cu galben este porţiunea care se parcurge pe jos

De fapt, până la Staţia Meteo Iezer este drum forestier care se poate parcurge cu 4 x 4 cu gradă mare (meteorologul de serviciu cu ce credeţi că urcă acolo?), însă 1 la mână e foarte prost, abrupt şi îngust acest drum şi 2 la mână nu e permis accesul, la baza urcuşului mai abrupt aflându-se şi o barieră (care însă era deschisă când am fost noi).

Tot drumul forestier este în urcare, uneori mai lejer, uneori mai abrupt. După 1 oră şi 20 după ce am plecat de la maşină am ajuns la Fortul lui Traian, unde se află o masă cu 2 bănci şi un panou turistic, unde am făcut o mică pauză.

De aici am continuat să urcăm mai departe pe drumul forestier în serpentine, într-o stare din ce în ce mai proastă. Tot timpul am mers cam în ceaţă aşa că am ajuns pe neaşteptate la Staţia meteo, care a răsărit deodată de după valurile de ceaţă.

Am ajuns mai repede aici decât m-aş fi aşteptat. Poate doar pentru că mă aşteptam să fie mai greu şi să facem mai mult şi mi-am dozat bine efortul. Aici am mai făcut o mică pauză şi apoi am pornit mai departe spre Lacul Iezer, care însă nu se vedea. Abia aşteptam să-l văd, pentru că ştiam că are conturul asemănător cu cel al României, dar acest lucru nu se observă când treci pe lângă el..

… ci abia după ce începi să urci serios pe poteca şerpuită ce duce în creastă:

Din fericire din momentul în care am trecut noi pe lângă lac toată ceaţa a început să dispară. În sfârşit nu mai eram bosumflată şi prinsesem speranţă că va fi o zi frumoasă, mai ales că priveliştea spre lac mă lăsa chiar fără cuvinte. De sus se vedea cu adevărat că lacul chiar seamănă cu harta României şi părea chiar incredibil. Deşi urcam destul de abrupt, de fiecare dată când simţeam că nu mai pot, mă opream şi mai făceam o poză cu lacul :P Astfel m-am trezit cu vreo 15 poze : )

Când am ajuns în creastă a fost una dintre situaţiile alea good news / bad news. Vestea bună era că am terminat urcuşul şi că mai avem foarte puţin până pe vârf, vestea proastă era că iar se strângeau norii şi ceaţa.
Am apucat doar să fac câteva poze stânga dreapta cu crestele:

… care chiar erau superbe şi pe care mi-ar fi plăcut mult să mă plimb în continuare dar timpul nu ne permitea. Nici timpul  de pe ceas, nici timpul de afară.

Când am ajuns pe vârf deja nu mai aveam vizibilitate mai mare decât se vede mai jos. Acesta este vârful. Nu este marcat cu niciun indicator din păcate dar poate fi recunoscut după coşmelia aceasta uşor dărăpănată în care nici măcar nu se poate intra pentru adăpost, pentru că este închisă.

N-am apucat să stăm 10 minute că a început să picure foarte uşor. Deja mă bosumflasem rău dar încă aveam o mare speranţă că aşa cum s-au dat mai devreme norii la o parte se vor mai da o dată. Am hotărât să stăm măcar 30 de minute să vedem dacă avem un aşa noroc, aşa că ne-am dat un pic la adăpost de vânt căci bătea cam tare.

Mai mult adăpost ca aici nu am găsit

Nici aici n-am stat mai mult de 10 minute şi a început să picure un pic mai tare, ceea ce ne-a determinat să plecăm. Am zis că dacă începe mai tare…şi noi suntem în creastă… Nu bun. Hai să coborâm. Şi uite aşa, cu moralul complet la pământ am început să o luăm la vale, pe serpentinele ce duc la lac. Mergeam de parcă mă duceam la execuţie. Îmi venea să mor de ciudă. Ajunsesem pe cel mai înalt vârf din Carpaţii Orientali şi nu văzusem nimic. Decât ceaţă. O fereastră de 1 minut. Atât îmi doream. Mi-ar fi fost suficient. Vroiam şi eu să mă bucur un pic că sunt pentru prima dată în Munţii Rodnei. Şi atunci am plâns. :P Acum pare amuzant dar zău că am plâns ca un copil mic căruia nu i-ai luat jucăria de pe raft. Acuma nu vă imaginaţi că am plâns în hohote dar nişte smiorcăieli tot am dat :P Şi cum mă smiorcăiam eu aşa, hopaaaa stai aşa! Ce se petrece? Se înseninează?

Aşa pare! Brusc ne-am oprit din coborât şi am hotărât pe loc să urcăm la loc :P Să fiu a naibii dacă am venit până aici ca să nu profit de fiecare fereastră în nori! Şi cum ştiam că urc mai greu de fel, i-am dat aparatul lui Cristi şi i-am zis să se ducă el înainte şi eventual să facă poze dacă cumva vin iar norii până ajung şi eu.

Şi uite aşa am luat-o la fugă. El mai repede decât mine evident. A fost şi prima dată când am alergat pe munte în urcare :P Era foarte abrupt şi coborâsem mai mult decât îmi imaginasem. Cu sufletul la gură, gâfâind, mă mai opream din când în când căci nu prea mă ajută plămânii din cauza astmului…

Poză făcută de Cristi cu mine urcând, după ce a ajuns în ceastă:

Nu am avut dreptate că vin iar norii până să ajung eu, dar nu a fost nici prea departe. Nici nu mai ştiu dacă pozele de mai jos sunt făcute înainte sau după ce am ajuns şi eu în creastă…

Cert e că nu a mai durat nici 10 minute şi iar a venit un val de ceaţă şi nu am mai văzut nimic. Tocmai când vroiam să o luăm iar spre vârf. De data asta n-am mai plâns, dar nu pot să spun că nu m-am enervat. Am zis că lucrează universul împotriva mea! :P În momentul ăla am zis că Rodnei sunt ca o femeie la prima întâlnire. Nu-ţi arată nimic mai mult decât vrea ea! :P

Aşa că după ce am văzut că nu-i chip să ne punem mintea cu norii, am început coborârea. Again! De data asta nu a mai apărut soarele deloc. Chiar m-aş fi enervat!

 Vârful Pietrosul – Borşa: 2 h 45

O singură rază de lumină parcă parcă a mai ieşit când am plecat de la Staţia meteo Iezer, ca să putem face  macar de data asta o poză mai acătării. Toate ca toate, mi-a plăcut mult această tură până la urmă. Chiar dacă n-am văzut nimic de pe vârf, priveliştea spre Lacul Iezer văzută de sus a meritat toţi “banii”. Aş fi venit aici doar pentru asta. Aşa că nu am de ce să mă (mai) plâng :)

Câteva mostre de drum:

Aşa arată chiar înainte de Staţia Meteo
Există şi o porţiune cu bolovăniş mare sfârâmiţat de la o alunecare recentă probabil. Nu aş veni pe aici cu maşină  normală nici să mă baţi.
Cam aşa arată în mare parte

V-am arătat pozele astea cu un motiv. Chiar dacă am spus la început că nu e permis accesul cu maşina până la Staţia Meteo, se pare că asta nu înseamnă nimic pentru unii. Cum coboram noi aşa la vale , aproape de final, deodată vedem 3 maşini 4 x 4 venind spre noi. Zic ia uite şi pe ăştia, nu ştiu că nu e voie. Într-adevăr nu ştiau, pentru că ne-au oprit ca să ne întrebe una alta. Dar credeţi că le păsau? Le-am zis şi că drumul e rău. Nu le păsa nici de asta. Nu avea de ce. Aveau cu ce urca. Mi-au zis foarte senin că ei vor să urce ca să stea cu cortul la Lacul Iezer o noapte. Dar nu vă imaginaţi că erau oameni de munte ca mine sau ca tine care să stea cu cortul. Că unui om ca mine şi ca tine îi crăpa obrazul să facă asta. Probabil erau din ăia de le ardea de băşcălie seara la foc.

Îmi pare extrem de rău că n-am avut cum să aflu ce s-a întâmplat până la urmă, pentru că nu-mi imaginez că meteorologul i-a primit cu braţele deschise. Voi ce credeţi? I-a lăsat să stea sau i-a pus să facă cale întoarsă?

Din fericire am uitat repede de asta pentru că am peste nişte tufişuri imense de zmeură peste care ne-am aruncat. Dacă vreţi vreodată să mâncaţi zmeură, aici e de venit :P

A strâns Cristi jumătate de sticlă de 0,5l + plus ce mai mâncam la faţa locului, că nu puteam să mă abţin iar eu nu aveam răbdare să strâng. Evident că era acolo zmeură cât pentru sute de sticle, dar cine stătea să le adune? Nu noi, dar cei ce erau veniţi la strâns ca să vândă erau împânziţi peste tot.

Mi-a plăcut mult poza asta. Are ceva şi din lumea rurală şi din lumea urbană. 2 în 1. Ce căuta totuşi maşina aia tocmai acolo… chiar nu-mi dau seama…
Seara când am ajuns pe la 18:30 înapoi în camping este evident că am mâncat iarăşi ca nişte hămesiţi, după care am făcut planul pentru a doua zi. Între timp a tras şi o ploaie zdravănă, motiv pentru care n-am putut decât să mă bucur că nu eram încă pe munte.
Vremea însă se arăta mult mai bună pentru a doua zi, aşa că nu puteam decât să sper că de data asta aveam mai mult noroc cu descoperirea Munţilor Rodnei. Să ne culcăm deci, căci mâine avem o zi luuungă. Ultima seară dormită în Campingul din Borşa. Tare fain a mai fost aici!

Dacă vrei să citești continuarea sau celelalte jurnale despre Turnul României 2011, le găsești aici.

Aparat foto folosit: Nikon D3000 + 18-55mm

Desfăşurător (a se consulta cu harta):

10:00 Start
11:15 Fortul lui Traian
12:00 Staţia meteo Traian
pauză
12:30 Lacul Iezer
13:25 Ieşire în creastă
13:50 Vf. Pietrosul Rodnei
pauză
15:00 Start coborâre
15:50 Lacul Iezer
16:10 Staţia Meteo
16:50 Fortul lui Traian
17:25 Zmeuriş
17:50 Înapoi la maşină

46 comentarii:

  1. Din pacate, multora nu le pasa ca e interzis accesul cu masina… Cand am fost noi in Rodna am vazut din creasta niste specimene care se dadeau mari cu 4×4-rile lor taman la lacul Stiol… ce mai putem spune ?

    Pacat ca n-ai prins vreme buna pe Pietrosu, dar nu esti singura :P Asta e semn ca musai sa te mai intorci :D

  2. Ei, ce sa faca, daca atata i-a dus si pe ei capul…

    Cu siguranta voi mai reveni in Rodnei, dar la cat de departe e, probabil va mai trece ceva timp pana atunci..

  3. Foarte frumos ,felicitari !eu sunt meteorolog dar la ses mi-as fi dorit mult la munte dar ..asta este .
    Iar in legatura cu cei cu masina si pe mine m+ar fi intrigat ,muntele trebuie respectata tu il respecti pe le si el pe tine ,ce sa mai spun asta este Romania noastra a celor cu 4X4 care ne sfideaza pe noi ceilalti ,dar cu muntele s+ar putea sa nu le tina de prea multe ori !

  4. Salut! Am incercat si noi Pietrosul acu la sfarsitul lui aprilie. Spun, l-am incercat pentru ca am ajuns pana la statia meteo, apoi am avut o tentativa de urcare, insa zapada si traseul alunecos ne-au luminat. Am ales sa fim destepti si sa amanam pe alta data decat sa ne prinda noaptea pe creasta. Oricum, traseul e ca-n “povestea” ta, atat ca de la jumatate in sus era foarte multa zapada. Zilele astea urc pozele pe Fb si “povestea” pe blog. Mersi de informatii, mi-au fost de mare ajutor!

  5. Hey! N-ai pt ce!

    Ati facut o alegere foarte buna! Nu cred ca era o idee excelenta sa incercati sa urcati mai sus de statia meteo..

    Cu siguranta data viitoare cand mergeti veti ajunge si pe varf si sper sa aveti vreme mai buna decat am prins noi! :)

    Astept sa povestesti pe blog! ;)

  6. Important e ca seara, in Borsa, eram fericiti. Nici urma de intristare pentru ca nu reusisem ce ne-am propus. Nu ne asteptam la asa multa zapada si am pierdut timp. Oricum, a doua zi, cu atat mai mult ne-am inseninat, dupa ce am ajuns la Cascada Cailor:) Am pus pozele pe Fb(povestea mai asteapta ” fereastra” din timpul meu). Te astept la http://www.facebook.com/iubescmuntele!

    Gabi Red

  7. Foarte bine! Asta e immportant, sa nu iti para rau!
    Ma bucur ca ati ajuns la Cascada Cailor, noi nu am mai putut ajunge.. si cine stie cand mai trecem prin zona.. mai ales la ce rele sunt drumurile..

    Am intrat pe pagina de pe fb, like! :)

  8. Ati avut cat de cat noroc. Daca trecea de 15 august, excursia ar fi devenit mult mai grea, pentru ca dupa Sfanta Marie mare vine toamna in Maramures. Eu am prieteni la Viseul de Sus si am mers cu ei si pe Valea Vaserului. La 20 august ploua ca in luna noiembrie, mocaneste, si temperatura scazuse la 10 – 12 grade Celsius maxima din timpul zilei. Iti inchipui cat de frig era noaptea.
    In 1997, la inceputul lunii august, am fost pe Pietrosul Rodnei, dar spre deosebire de voi, am parcurs cei 4 km de la intrare pe jos. Pentru ca eram un grup numeros, ne-am scos autorizatie de la Salvamont Borsa pentru intrarea in Rezervatie.
    Drumul a fost greu pe grohotisul acela pe care il prezinti si tu in poze, iar seara, cand ne-am intors in Borsa, parca m-ar fi lovit toata ziua cineva in talpi cu ciocanul…Atat de tare am simtit pietrele de pe Pietrosul Rodnei.
    Tin minte ca atunci am fost dezamgiti crunt de atitudinea celor de la statie meteo, carora le-am cerut sprijinul si care ne-au refuzat pe un ton agresiv, ca si cum nu aveau nevoie de straini prin preajma.
    In orice caz, excursia a meritat, si am facut o burta de afine, pentru ca acolo sunt si foarte multe afine, nu doar zmeura din imaginile voastre.

  9. Si m-a mai impresionat ceva: atunci, pentru prima data in viata mea, am vazut stramosul masinei automate de spalat de azi. Pe raul pe care il prezinti si tu, era facuta o chestie din lemn, prin care trecea apa, iar inauntru se afla o cerga alba, care era spalata asa cum sunt spalate hainele la masinile automate de azi. Era invartita in continuu de curentul apei – eu i-am spus vartelnita, dar nu stiu daca aceasta este denumirea, dar unul dintre insotitorii mei a denumit-o masina de spalat automata inventata de dacii liberi ai Maramuresului. Pacat ca filmul de atunci s-a voalat pana am ajuns acasa si nu am poze. A fost superb

  10. Foarte frumoasă şi utilă descriere.
    Dacă se mai poate,rectifică: Pietrosul Rodnei se află în Carpaţii Orientali, nu în cei Occidentali.În rest, totul este OK, felicitări!

  11. Frumoasa relatarea, frumoase si pozele.Felicitari!Am sa urmaresc pe blog-ul tau sa mai citesc si alte impresii din calatoriile tale.Cica

    • Buna Paula! Se poate face cu bicicleta doar pana la lacul Iezer. De la lac se urca apoi destul de abrupt pana pe varf, si nu se poate cu bicicleta, decat daca o iei in spate eventual :P

      • In primul rand daca respectam si protejam natura, dorim sa ramana asa salbatica cum este …Bicicletele nu ar avea ce sa caute in munti, locul lor este pe drum. Pe munte te duci pedestru astfel incat impactul civilizatiei sa fie cat mai mic.In al doilea rand ciclismul montan produce anumite probleme si anume: erodarea solului, crearea de santuri pe terenul moale, omorarea unor vietati aflate pe poteci, pe iarba sau sub pamant,distrugearea unor flori si plante alpine. Deci atat din considerente stintifice cat si morale ciclismul pe munte poate fi de cele mai multe ori nociv acelui mediu. In strainatate lucrurile sunt mai stricte asta dupa ce multi ani ciclistii au fost lasati pe poteci. In USA exista o adevarata lupta intre drumeti si ciclisti si mai ales intre ciclisti si organizatiile care lupta pentru conservarea mediului in areale salbatice.Au fost inchise trasee, s-au cheltuit o gramada de bani pentru refacerea stricaciunilor aduse mediului si toate pentru ce? Toti avem picioare si putem sa ne plimbam pe munte intr un mod cat mai linistit dar .. lenea si placerea se pare ca primeaza etici si rationalului.
        In al doilea rand Lacul Iezer face parte din Rezervatia naturala Pietrosul Mare ( clasa I IUCN cu grad de protectie stricta). Sa permiti accesul cu bicicleta intr un loc care este protejat este o tampenie! Pe de alta parte Regulamentul de vizitare al APNMR este destul de clar cand face referire la motoristi si biciclisti ( da fac parte din aceeasi categorie doar ca biciclistii sunt mai putin nocivi decat ceilalti) :

        Art.47. Accesul public cu mijloace motorizate sau cu biciclete se reglementează
        de către APNMR în colaborare cu deţinătorii/administratorii drumurilor aflate pe
        teritoriul PNMR. Pe drumurile pe care se interzice accesul public cu mijloace
        motorizate sau biciclete, au acces doar mijloace motorizate care servesc
        interesele de management ale parcului, lista cazurilor precum şi a
        instituţiilor/persoanelor cărora li se permite accesul motorizat, fiind întocmită de
        APNMR şi aprobată de Consiliul Ştiinţific.

        Este greu de crezut ca, Consiliul Stintific ar aproba o asemena tampenie.

    • Cu placere! Da, la lac oricum e foaaarte frumos. Si daca vreti, puteti vorbi cu domnul de la statia meteo sa lasati bicicletele la el, si pe urma sa urcati pe jos pana pe varf. Ar fi pacat sa ratati privelistea cu lacul vazut de sus, care arata ca Romania :)

      Cat despre drumul din Borsa pana la lac.. sa va pregatiti, ca in momentul in care incepe sa urce… tot urca si urca, nu sunt portiuni line pe care sa puteti sa va trageti sufletul.. Insa merita din plin, si sunt sigura ca daca va pregatiti psihic, o sa va descurcati foarte bine! Sa-mi spui cum a fost! :)

  12. Am mai urmarit din intamplare blogul tau. esti formidabila. iti multumesc mult .Starile prin care ai trecut tu in Rodnei mi s/au intamplat si mie prima oara in Retezat.In august anul acesta il voi revedea pentru a 4 a oara.De 1 iunie un grup de galateni vom ajunge in Maramures si vom urca pe vf. Pietrosul, sper sa avem vreme acceptabila . Ma bucur ca ai aceasta pasiune si ca esti tanara.Pentru mine anii au cam trecut dar dorul de munte ,ma provoaca mereu .Urmaresc tot ce publica Mecanturist ,tot din Galati ,si ei sunt formidabili,dar pentru ca ei dorm numai la cort ,nu ma pot atasa lor.

    • Multumesc tare mult, Elena!
      Varsta mai putin conteaza, muntele ne ajuta mult sa ne pastram mereu tineri in suflet! :)
      Va doresc din toata inima sa aveti vreme superba la vara in Maramures si sa va bucurati de munte si de tot ce ofera el!
      Urmaresc si eu pe consatenii mei de la Mecanturist, cum sa nu! :) Bravo lor ca s-au strans atat de multi iubitori ai muntelui intr-un oras de campie!
      Numai bine si carari cu soare! Te mai astept cu drag pe aici! :)

  13. SI pe noi ne-a prins ploaia urcand catre Pietrosu’ in iulie. Nici nu am ajuns la statia meteo ca a inceput o mare rapaiala. Din fericire ne-a luat cineva in remorca pana jos :)).

    Sa speram ca saptamana viitoare cand mergem vom avea mai mult noroc :)

  14. Şi nouă ne-a fost teamă, la un moment dat, că dă ploaia peste noi – se strânseseră ceva nori aproape de Pietrosul… Dar ce, a fost rău că ai urcat de două ori? :)
    Ţin însă minte că, anul trecut, la Vânătarea lui Buteanu, nu a plouat, dar au fost nori de aşa natură încât nu am văzut niciun vârf făgărăşean.
    În 2015, pe drumul forestier spre Schitul Pietroasa, noi ne-am îndopat cu afine! Dar erau şi ceva zmeurici la discreţie…
    O dată cu achiziţionarea maşinilor scumpe (4×4) oamenii orbesc brusc în faţa indicatoarelor cu „acesul auto interzis”?

    • Apai n-a fost rau, doar obositor cam de pamana :)
      Nu stiu daca orbsesc, cred ca tine strict de educatie :)
      Felicitari pentru resusita! Chiar putin mai devreme ma uitam pe jurnalul tau :)

  15. Salut, Alexandra!
    Am descoperit blogul tău căutând fotografii cu Pietrosul Rodnei , în timp ce planificam o tură prin zonă. Citind articolul de mai sus, doream să ți spun că am fost pe Pietrosul, in 10 septembrie cred că l-am atins, și că au apărut niște plăcuțe care marchează vârful ( una plasată de către Salvamont). De asemenea, am putut intra în refugiul de beton de pe vârf, spre marea noastră bucurie, deoarece am prins un vânt și un frig care ne intrau prin geci până în oase…..și nori care nu ne-au dat voie să vedem nimic din vârf :)
    În rest, imi place felul detaliat în care descrii traseele. Nu am apucat să citesc blogul tău pentru ca să pregătesc un traseu, dar pentru poze și impresii , mai citesc din plăcere.

  16. Salutare, Alexandra! Astazi, aproape ca am ajuns pana pe varful Pietrosu, am ajuns la mai putin de 5 minute de varf, zapada ne-a indepartat putin de traseul marcat. Sunt super fericit, ca am reusit sa fac cateva poze!! Zona este superba! Schitul, pana unde se poate ajunge cu masina(drumul este bun acum pentru orice masina), ofera si cazare.

  17. Mulțumiri pentru informațiile… „actualizate”. Sunt „rodneist” împătimit (mai ales în primii 30 de ani), de cca. 20 de ani am lăsat-o mai moale. Anul acesta (la 50 de ani!) îmi voi face cadou a șaptea ascensiune pe Pietrosu, spre sfârșitul lunii. Sper să am parte de o vreme ceva mai puțin capricioasă… Drum bun, pe unde-i mere!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *