Turul Romaniei ’11: Ziua 14 – Si-am ajuns si in Moldova (Voronet, Neamt, Dragomirna)

Ziua 14, Vineri, 29 iulie 2011: Fundu Moldovei – Voroneţ – Dragomirna – Târgu Neamţ – Mănăstirea Neamţ – Durău: 260 km

Utile:

Preţuri Camping de Vuurplaats, Fundul Moldovei:
53 lei / cort cu 2 persoane + maşină / noapte
cina: 42 lei / persoană
mic dejun: 21 lei / persoană
Preţ vizitare Mănăstirea Voroneţ: 3 lei / adult, 10 lei taxă foto
Preţ vizitare Cetatea Neamţului: 5 lei / adult, 10 lei taxă foto
Preţ vizitare Mănăstirea Neamţului: 5 lei / adult

Povestea:

Cum vă ziceam, astăzi vă dezvălui cât ne-a costat “distracţia” de la Campingul din Fundu Moldovei. Preţurile le vedeţi mai sus. Orice termen de comparaţie am avea, a fost scump. De banii ăia aproape stăteam de la pensiune, iar cina şi micul dejun ne-a costat mai mult decât la un restaurant. Din păcate se mai întâmplă şi din astea dacă nu întrebi şi mai ales dacă nu ai timp să cauţi. Fundu Moldovei e un sat în care nu prea sunt restaurante la tot pasul. De fapt deloc…

Dar fiindcă eram în concediu şi încercam să ne relaxăm, nu să ne enervăm, ne-am continuat liniştiţi mai departe drumul în inima Moldovei, cu o primă oprire la cea mai cunoscută mănăstire din Moldova, Mănăstirea Voroneţ.

Sinceră să fiu nu prea pot să aleg o singură mănăstire din cele pe care le-am văzut anul acesta în Bucovina şi Moldova, dar Voroneţ a fost cea care mi-a plăcut cel mai mult dintre cele pictate. Chiar dacă sunt un pic şterse, picturile de pe exteriorul mănăstirii sunt chiar impresionate.

E destul de greu să prinzi curtea mânăstirii goală, aşa că m-am mulţumit doar cu faptul că vremea era superbă şi mi-am făcut pozele în voie.

Mănăstirea Voroneţ

Aici cred că am văzut pentru prima dată de vânzare (sigur mai sunt şi la alte mănăstiri) ouă pictate. Am luat şi noi un set de 4 ca să dăm la mămici şi prieteni :)

Mai departe am pornit spre Suceava, prin care am trecut cam glonţ, neavând timp să oprim, pentru că destinaţia noastră intermediară era Mănăstirea Dragomirna.

Ca majoritatea mănăstirilor pe care le-am văzut în această zonă, şi Mănăstirea Dragomirna era în renovare. Din păcate noi am prins-o fix când avea schele pe turlă (la restul de obicei aveam noroc că schela era fix pe partea pe care nu o fotografiam, dat fiind poziţia soarelui :P). Dar chiar şi aşa, asta nu ne-a oprit din a încerca să surprindem frumuseţea acestui loc deosebit.

Ca şi la Mănăstirea Suceviţa, nu ne-am mulţumit doar cu vizitarea curţii şi a interiorului, ci ne-am dus din nou să cercetăm zona. Ştiam că e o apă pe aici pe undeva căci văzusem poze cu mănăstirea reflectată ;)

Nici nu ne-a luat mult, a trebuit doar să studiez o poză aeriană a mănăstirii, să ne depărtăm de zidurile ei şi să ignorăm un mic semn de acces interzis (eh, sigur nu era pentru noi!)

După ce am obţinut victorioasă şi pozele cu Mănăstirea Dragomirna de după apă şi după ce am constatat că avem un puricel în aparatul foto pe care habar nu aveam cum să-l scoatem dar se plimba agale prin aparat şi-l vedeam când să dăm să facem o poză (super enervant nemernicul!) am plecat mai departe. A doua zi nu l-am mai văzut. Probabil a murit. În aparatul nostru. RIP.

Următoarea oprire a fost în Târgu Neamţ, în care nu mai fusesem niciodată. Aici scopul era să vizităm atracţia oraşului, Cetatea Neamţului, de la care aveam mai multe pretenţii de la Cetatea Deva. Din fericire de data asta aşteptările ne-au fost chiar uşor depăşite.

Cetatea Neamţului este cocoţată pe o stâncă, mai exact Stânca Timuş, drept pentru care poate fi văzută şi de la distanţă. Din păcate accesul cu maşina până la Cetate nu este permis. Desigur, există un drum asfaltat de acces, însă noi nu avem voie decât să urcăm la picior pe el. Am văzut însă taxiuri care au urcat până sus.

Pentru noi restul care venim cu maşina personală, înainte de Cetate, pe partea stângă, există o parcare destinată turiştilor care vin la cetate, se lasă maşina acolo şi apoi se porneşte pe jos, pe drumul de care vă ziceam care este destul de abrupt. De ajunge sus în cam 10-15 minute. Partea mai nasoală nu e la urcare neapărat, ci mai mult la coborâre, când ai senzaţia că ţi se duc picioarele la vale singure. Destul de incomod. Cumva aş fi preferat să nu fie asfaltat.

Mie personal mi-a plăcut cel mai mult curtea interioară, însă există, după cum se vede şi în poză, încăperi şi la parter şi la etaj care pot fi vizitate. Ele au fost desigur amenajate în aşa fel încât vizitatorul să înveţe cât mai multe despre viaţa la cetate în perioada în care era însufleţită. Spre exemplu în una dintre încăperile de la subsol se pot vedea condiţiile din închisoare. Spooky. Mai ales şoricelul de pluş.

Alte încăperi amenajate sunt camera de taină, bucătăria, sala armelor şi mai multe săli în care se prezintă fotografii din perioada de restaurare a cetăţii sau planuri în care se vede amprenta construcţiei din vremea lui Petru Muşat şi ceea ce a fost adăugat de Ştefan cel mare.

Dat fiind că nu am fost niciodată vreo pasionată de istorie, mai mult de atât nu prea ştiu să vă zic. Decât că merită cu adevărat vizitată. Eventual dacă aveţi răbdare, luaţi-vă şi un audioghid, costă 7 lei.

Pe mine m-a interesat mai degrabă să ies şi să dau un ocol cetăţii, prin mici bălării, ca să profit la maxim de vremea bună pentru a mai face o poză două, şi pentru că de… ne-am obişnuit să ne mulţumim doar să intram, să belim ochii, şi să plecăm. Mai şi explorăm puţin, da?

Cu ocazia asta am dat şi peste un cuţ mic şi drăgălaş, cu şoseţele albe şi curate, cu care am dat noroc. Ah, ce l-aş fi luat acasă :P

Next and last stop: Mănăstirea Neamţului, ultima mănăstire din acest Road Trip, care nu este foarte departe de Târgu Neamţ. Chiar dacă nu este pictată, mie mi-a plăcut foarte mult această mănăstire. Este mare, impunătoare şi zidurile ei din piatră par copleşitoare când te apropii. Plus că e şi cea mai veche mănăstire din Moldova.

În curtea bisericii există o placă de marmură pe care scrie: “În acest loc, la 24 mai 1986, s-au descoperit în chip minunat, osemintele unui cuvios plăcut lui Dumnezeu, ale cărui moaşte se află în sfânta biserică”. Primul lucru care ne-a venit în minte a fost: “cum adică în chip minunat??” Norocul a fost că am prins o măicuţă care le povestea unui grup de tăntici ce e cu placa aia şi am auzit explicaţia.

Cică se făcea că la un moment dat în anii 1980 (deci nu chiar de demult dacă e să ţinem cont că biserica asta e aici cel puţin din anul 1407) în locul cela unde e placa acum, a început să se ridice pământul cu tot cu pavajul aleii. Iniţial s-a considerat, desigur, că e ceva “lumesc” (ce-mi place cuvântul ăsta) adică cine ştie ce chestii geodezice sau din cauza unei ţevi de canalizare , dar după ce s-a constatat că după două zile pământul era ridicat cât 2 palme, s-a decis să se sape ca să se descopere cauza.

După ce au săpat un metru şi ceva şi au văzut că nu dau peste nicio ţeavă şi de fapt peste nimic suspect, au vrut să o lase baltă. Însă a doua zi s-au gândit să mai sape un pic, şi au găsit într-un final nişte oseminte, care ulterior au fost sfinţite ca moaşte. Dacă vreţi să aflaţi mai multe, căutaţi după “moaştele sfântului necunoscut“.

De la Mănăstirea Neamţ noi am purces mai departe spre Durău. Eram deja cu 1 zi în urmă, deci planul meu cu o tură de 2 zile prin Ceahlău căzuse. Puteam face o tură doar de 1 zi însă. Asta dacă era vreme bună. Din păcate vremea numai bună de tură nu se anunţa pentru a doua zi, aşa că o dată ajunşi în Durău, am oprit lângă Mânăstire, am suspinat la vederea versantului nordic, şi ne-am pus pe plănuit.

Problema era gravă: nu numai că a doua zi se anunţa vreme rea, dar se anunţau ploi sănătoase. Noi aveam în plan să stăm la un camping aici în Durău, însă când am concluzionat că vrem-nu-vrem, sâmbătă trebuie să stăm pe loc, am zis că n-are rost să stăm la cort. Doar n-o să stau o zi întreagă în cort ascultând cum plouă pe el. Drept urmare ne-am pus pe căutat pensiuni care să şi servească masa. Lucru destul de dificil 1 la mană pentru că în Durău nu sunt foarte multe şi 2 la mână pentru că trebuia să căutăm pe telefon.

Am sunat la vreo câteva pensiuni însă ori erau full ori nu serveau mâncare. Unele erau prea scumpe…etc etc. Până la urmă am făcut compromisul de a nu sta chiar în buricul Durăului şi am ales o pensiune mai jos de Durău, dar unde era liber, linişte şi, mai important ca orice, ne făceau şi de mâncare.

Mai pe larg vă povestesc în articolul urmator :)

Dacă vrei să citești continuarea sau celelalte jurnale despre Turnul României 2011, le găsești aici.

Traseul cu maşina în Ziua 14:


Vizualizare hartă mărită

9 comentarii:

  1. Superbe pozele cu cetatea Neamtului, must see again :D
    Iar dintre manastiri, preferata mea e Dragomirna, lacul ala in care se reflecta fortificatiile are un farmec special :) si seamana putin cu cetatea Fagarasului

  2. Da, pai macar la Dragomirna sa fi avut ceva mai mult noroc ca la cetatea Fagarasului. Cand am fost acolo nu prea am prins cine stie ce vreme si nici inspiratie cu apa, care daca imi aduc aminte bine era si cam murdara…

  3. …si pentru mine Cetatea Neamtului a fost o surpriza placuta…ultima oara cand am vazut-o nu era cu nimic mai sus de Cetatea Sucevei pe cand acum…foarte frumos si educativ restaurata…cat despre manastiri…Manastirea Neamtului este cea mai frumoasa…este Manastirea care te face sa pleci capul cand intri acolo si sa vorbesti in soapta…

  4. Buna, imi pare rau sa aud ca nu ai gasit restaurant in Fundu Moldovei. este pensiunea Voichita, o buna servire si preturi ieftine, atat la cazare cat si la mancare. Va urmaresc si citesc cu drag tot ce postati :) Va salut din mandra Bucovina :) Ionel

  5. Salut Ionel! Multumesc mult!

    Nu e ca n-am gasit, pentru ca nici n-am cautat, din lipsa de timp.

    Nu era in planul initial sa dormim in Fundu Moldovei si nu stiam decat de existenta unui camping acolo. Eh, e bine de stiut de acum in colo, cine stie cand mai ajung in zona :)

  6. Pingback: De ce să vizitezi Bucovina? 13 bloggeri de turism au răspuns

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *