Turul Romaniei ’11: Ziua 11 – Prima portie de Manastiri din Bucovina si cel mai infect drum national din Romania

Ziua 11, marţi, 26 iulie 2011: Borşa – Vatra Moldoviţei – Suceviţa – Putna – Borşa : 380 km

Utile:
Preţuri Complex Borşa Turism: 35 lei / cort cu 2 persoane / noapte
cina: 30 lei / persoană
mic dejun: 15 lei / persoană
Preţ vizitare Mânăstirea Suceviţa: 3 lei / adult
Preţ vizitare Mânăstirea Putna: 6 lei / taxă foto (nu se plăteşte intrarea ci doar taxa foto).

Povestea:

Borşa trebuia să fie baza de plecare (pe jos) în Munţii Rodnei, mai exact pe Vârful Pietrosul, însă vremea nu arăta deloc că are chef să se îndrepte. Aşa că ne-a trebuit un plan B. Şi repede. Şi chiar dacă urăsc să merg şi să mă întorc pe acelaşi drum, ca să mă întorc fix de unde am plecat dimineaţă, a trebuit să iau decizia să folosim o zi proasta pentru munte ca să vedem 3 mânăstiri din Bucovina. Daaaar până una alta să vă zic cum e cu campingul din Borşa.

Deci am ajuns noi cu o seară înainte la Borşa Turism, unde am găsit aşa: una bucata casa, în care locuiesc gazele, o grămadă de teren cu iarbă frumos întreţinută numai bună de pus cortul, şi încă o casă alături cu camere de pensiune. Un adevărat complex, aşa cum spune şi numele, deşi nu pare la prima vedere. Asta pentru că în primul rând ca să ajungi la complex trebuie să mergi cam 1 km pe un drum nu foarte bun, un pic mai lat decât o uliţă, circulabil totuşi cu orice maşină. şi 2 la mână pentru că din drum arată ca orice casă, unde mai pui că nici gard nu au. De ce? Pentru că aici nu se fură :)

De întâmpinat ne-a întâmpinat gazda, care din prima ne-am dat seama că nu e român, cu toate că vorbea româneşte, deşi cam stricat. I-am zis că vrem cu cortul şi ne-a arătat imediat unde îl putem pune – aveam de ales: ori în curtea principală, ori alături, pe un teren superb cu copaci… adică aici:

Era super, nicio nu ne făceam probleme, aşa că am trecut la subiecte mult mai importante, cum ar fi: haleu ne daţi? :)) După ce a zis da, nici n-a mai contat ce a mai zis pe urmă. Mă uitam cum dădea din gură dar cuvintele nu percutau până la mine. Deja mă visam cum mănânc… :))

S-a dus totuşi să întrebe în casă ce ne poate da şi dacă au şi pentru micul dejun şi s-a întors imediat ca să ne spună ce avem pe meniu. Nici n-a contat că a zis ciorbă de varză, ceea ce nu am mâncat în viaţa mea de mofturoasă ce sunt, cert e că el ne întreba dacă e ok şi noi: da, daaaa, e minunat! Sigur! Foarte bun! Mâncăm orice! :))

Long story short (nu de alta dar aş putea scrie un articol întreg despre mâncarea ce ne-a fost servită): a fost un adevărat festin! Şi nu pentru că ne era foame, ci pentru că mâncarea aia chiar a fost delicioasă! Ne-a adus un bol imens de ciorbă (cred că avea vreo 4 porţii acolo, nu 2), pe care evident că am mâncat-o şi cu ochii, chit că nu îmi imaginam vreodată că voi mânca aşa ceva, iar felul doi, dacă era posibil, a fost şi mai bun.

Despre gazde… ce să zic… nişte oameni extraordinari! El e belgian şi ea e româncă. Au trăit o vreme în Belgia dar pe urmă el a insistat foarte mult să vină în România (ne-a povestit ea, printre multe altele; cică “a prostit-o să vină înapoi în ţară” :P). Ne-au ajutat cu absolut orice aveam nevoie, au stat de vorba cu noi, ne-au dat laptopul lor ca să căutăm ce aveam nevoie… nici nu mai ştiu ce să zic. O să ziceţi că mi-au dat bani să le fac reclamă :)))) Dar nu, îi recomand sincer, fără nicio promovare, nimic, pentru că ne-am simţit efectiv extraordinar acolo şi clar când mai ajungem în Maramureş tot la ei o să mergem.

Din prima seară, cu ajutorul laptopului lor (pentru că nu ştiau pe unde aveau notată parola de la wireless ca să folosim laptopul nostru să intrăm pe net) am reuşit să concep repede traseul pentru a doua zi, care nu era deloc în plan, şi la care m-am gândit puţin… dar asta era, pe munte nu prea era chip să mergem a doua zi, pentru că se anunţa iar ploaie. Fără google maps n-aş fi reuşit, pentru că nu ştiam cam câţi km ar fi trebuit să mergem până la Putna şi înapoi, aşa că a fost de un real ajutor să pot butona un pic pe laptopul lor.

Traseul a fost următorul:


Vizualizare hartă mărită

pe care l-am respectat întocmai. Plecam din Borşa, oprim pe drum pe rând la Mânăstirea Moldoviţa şi Suceviţa, ultima oprire fiind Putna, de unde ne şi întoarcem şnur la Borşa.

Zis şi făcut. O miiiică problemă însă…

Drumul Borşa – Ciocăneşti este cel mai infect drum naţional posibil cred că din toată ţara!! Fapt pe care eu nu îl cunoşteam dinainte, că altfel nu alegeam să fac drumul ăsta de 3 ori (azi de 2 ori şi când plecam mai departe spre Moldova încă o dată).

Să o luăm pe rând. Drumul din Borşa până în Pasul Prislop (până la care se urcă pe serpentine) este acceptabil. Cârpit, dar acceptabil. Aici am făcut şi o mică pauză pentru că e rost de poze :)

Mânăstirea Prislop

Pe lângă Mănăstire, care nu prea e pe gustul meu sincer, am sesizat că aici se află nu numai o cabană, ci două: Cabana Prislop (de mai sus) şi Cabana Alpină (de mai jos). Din păcate nu am intrat să întreb ce şi cum, preţuri, etc. şi nici nu ştiu ce condiţii sunt.

Nu coborâm mult pe şosea din Pasul Prislop că începe coşmarul! Nişte cratere imense şi adânci, presărate pe toată lăţimea drumului, ca nu care cumva să ai vreo şansă să le ocoleşti şi tu ca orice om normal, care nu vrea să-şi oripileze maşina. Oribil! Total infect! Zic, hai, cât poate să o ţină aşa? Cât? Vreo 35 de km. I-am “numărat” exasperată pe drumul de întoarcere. Pe drumul de dus am fost prea ocupată să fac spasme gândindu-mă că nu numai că va trebui să ne întoarcem azi tot pe aici, dar peste 2 zile tot pe aici trebuia să continuăm Road Trip-ul, şi de asemenea eram foarte ocupată să mă autopălmuiesc la gândul că mi-am făcut-o cu mâna mea. Ştiam eu că am un motiv bun pentru care NICIODATĂ nu suport sa merg pe un drum de 2 ori în aceeaşi excursie.

Şi dacă credeaţi că cel mai naşpa lucru la drumul ăsta este faptul că e plin de cratere, ei, aflaţi că nu ăsta e. Cel mai naşpa e că porţiunile cârpite (în care poţi să mergi şi tu cam cu 50 la oră) alternează cu cele dinamitate (în care tre să mergi cam cu 20-30) şi se întâmplă cam aşa: dai de o porţiune acceptabilă şi mergi şi tu liniştit, ca omu, te mai gândeşti la una la alta sau mai vorbeşti cu copilotul….bla bla bla şi la un moment dat TROSC! simţi că parcă te-a lovit cineva cu o bâtă în creştetul capului pentru că tocmai ai văzut ditamai craterul cum se pregăteşte să-ţi înghită cu totul o roată şi îşi înfigi brusc piciorul în frână, pasagerii care eventual moţăiau mai mai că dau cu capul de parbriz şi-ţi mai zic şi ceva de dulce printre dinţi, şi probabil airbagurile mai mai că făceau şedinţă de comitet ca să hotărască dacă vor să ne cunoască din aproape moacele sau nu.

Memorabil, superb! Nişte momente pe care cu greu vrei să le dai vreodată uitării… Nooot! :|

Dar să trecem mai departe. Sper că aţi reţinut da? Dacă aveţi drum de la Borşa spre Câmpulung Moldovenesc, sau ştiu eu.. Vatra Dornei… schimbaţi-vă planurile sau înarmaţi-vă cu muuultă răbdare. Porţiunea dezastruoasă este mai exact pe DN18 între Şesuri şi Ciocăneşti.

Odată ce am ieşit, după Ciocăneşti, de pe DN18 şi am făcut cunoştinţă cu DN17, am zis că am ieşit din iad şi am ajuns în rai. Drumul DN17 e ca în palmă asfaltat, un adevărat şoc după coşmarul de pe DN18 (sună ca şi coşmarul de pe strada Elm). În sfârşit, puteam să mergem şi noi cu limita maximă admisă, nu de alta dar pierdusem o grămadă de timp deja.

Am uitat destul de repede de drumul infect o dată ce am ajuns în Bucovina, unde, pentru a ajunge la Mânăstirea Moldoviţa a trebui să traversăm Obcina Feredeului. Sunt aici nişte peisaje excepţionale. Mai jos cred că am reuşit să prind, din mers, satul Sadova.

După ce am coborât de pe Obcina Feredeului am ajuns la prima mânăstire din Bucovina, Moldoviţa.

Intrarea în Mânăstirea Moldoviţa

Ca toate celelalte Mânăstiri de aici, Moldoviţa este înconjurată de un zid înalt, ca de cetate, care protejează o aşa bijuterie:


Aici nu-mi amintesc să fi plătit taxa de intrare dar a trebuit să plătim 1 leu pentru folosirea toaletei.

Next stop: Mânăstirea Suceviţa. Pentru a ajunge aici am traversat iarăşi o obcină, şi anume Obcina Mare, ajungând în Pasul Ciumârna (1100m).

La Suceviţa e ceva mai multă agitaţie, aici e o parcare mare, care se şi plăteşte (nu mai ştiu cât dar nu mult), sunt tarabe cu suveniruri, etc. Mânăstirea Suceviţa e ceva mai mare decât Moldoviţa, mai ales curtea interioară, şi implicit anvergura zidurilor.

Aici ne-am cam făcut de cap :P Cum poţi să-ţi faci de cap la o mânăstire? Păi….. Văzusem şi de acasă, şi aici pe nişte broşuri, o poză cu Mânăstirea Suceviţa văzută de undeva de sus, dar nu din elicopter sau aşa, ci de pe vreun deal din apropiere.

Aşa că din curte am ochit mişeleşte dealul cu pricina, şi am pornit imediat înspre curcerirea lui :P

Dimineaţă tocmai ce se bucura Cristi când i-am zis că astăzi nu facem tură pe munte, iar acu să-l vezi cum urca ditamai panta din spatele Mânăstirii. Dar până să începem să gâfâim, să ne fi văzut cum bâjbâiam pe lângă zidul mânăstirii să găsim calea de acces. Erau nişte muncitori pe acolo şi ne era teamă că nu ne lasă, dar până la urmă am întrebat pe unul dintre ei cum ajungem pe deal şi noroc că ne-a arătat el direcţia că altfel noi am fi luat-o aiurea-n păpuşoi şi poate ne trezeam şi cu vreo doi dulăi după noi şi ăştia când te văd că sari gardu te capsează nu glumă…

Ah, da, am sărit gardul Mânăstirii :P Ce să facem şi noi :)

Dar răsplata a fost pe măsură. Şi nu pentru săritul gardului, că asta a fost uşor, dar panta aia, mânca-o-ar mama, am zis că scoate plămânii din mine, nu alta! Şi culmea, nu suntem singurii duşi cu pluta care au venit aici. Era potecă bătută (se vede şi mai sus) iar în vârf era şi o cruce de piatră. Vă daţi seama că a fost cărată de acolo de jos, până aici sus??? Doaaaamne!

Mânăstirea Suceviţa

Buuun, după ce am făcut-o şi pe asta am coborât înapoi şi ne-am benoclat un pic prin parcare, eu în special la nişte zmeură yummy yummy de care mi-am şi luat că mi-era poftă, neştiind ce mă aştepta a doua zi :P

În timp ce savuram zmeuricile am descoperit câteva chestii foarte interesate:

1. Un parc ecvestru care se află destul de aproape de Mânăstirea Suceviţa, la care chiar vă recomand să mergeţi dacă aveţi timp când ajungeţi prin zonă (noi n-am avut timp dar cred că se merită; detalii găsiţi aici: ecvestrupark.ro

2. Că există în zonă trasee de cicloturism:

3. Şi că există indicatoare pentru trasee perpedes:

Am făcut poze la toate indicatoarele, în caz că vă surâde să încercaţi astfel de trasee.

Noi după ce ne-am luat şi nişte chestii caramelizate delicioase, am pornit spre Mânăstirea Putna.

Aici am găsit de asemenea o curte foarte frumos îngrijită şi, dacă nu mă înşel, o mânăstire recent renovată. Pictura de la intrare care înfăţişează Judecata de Apoi era foarte clară şi chiar impresionantă.

La fel de impresionante sunt şi numeroasele morminte de domnitori care se odihnesc aici, printre care desigur marele domn al Moldovei, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.

După vizitarea interiorului am mai poposit câteva clipe printre floricelele frumoase din curte, unde am făcut şi o mică sesiune foto cu o vietate mică şi drăgălaşă, care spre ruşinea mea face parte dintr-o specie care habar nu am cum se numeşte. Poate ştie cineva dintre voi…

Notă: atenţie la îmbrăcăminte atunci când vizitaţi Mânăstiri! Nu mă refer la fuste scurte, etc. ci la faptul că nu sunt simpatizaţi nici pantalonii trei sferturi, nu mai vorbesc de bluze decoltate, etc… Noi fiind cu echipament de munte nu am avut probleme, dar toţi cei care nu se încadrau primeau nişte…. chestii (habar nu am cum să le spun) negre cu care se puteau acoperi. Păcat era că vedeam tot felul de specimene care în loc să se acopere cu ele, făceau tot felul porcării ca nişte măscărici ce erau (mai ales bărbaţii, care şi le puneau pe post de fuste, şi tot nu-şi acopereau picioarele goale, motiv pentru care primiseră de fapt acoperitoarea). Se pare că decenţa e un lucru destul de străin multora.

Şi uite aşa, la ora 16 deja reuşisem să vizităm toate cele trei mânăstiri propuse şi asta chiar pe o vreme superbă, la care nu ne aşteptam deloc având în vedere prognoza care anunţa nişte ploicele prin zona asta. E adevărat, fix când am terminat noi cu Putna s-au strâns norii şi în timp ce am mâncat la o pensiune din sat a şi dat o răpăială. Chiar ne speriasem fiindcă norii erau urâţi tare şi se şi stârnise o mică vâjâială, dar până am terminat noi de mâncat s-a liniştit.

Pe drumul de întoarcere dinamitat nu mai are rost să vă povestesc cât de duios a fost, cert e că până la urmă, cu chiu cu vai, am reuşit să ajungem şi înapoi în Borşa, unde ne-am băgat destul de repede la nani (de fapt mereu ne băgam repede la nani, căci ne culcam o dată cu stingerea luminii naturale :P) nu de alta dar pentru a doua zi, deşi nu se anunţa chiar cea mai frumoasă vreme, stabilisem să facem în sfârşit cunoştinţă cu munţii Rodnei. Măcar nu se anunţa ploaie…

_______

Dacă vrei să citești continuarea sau celelalte jurnale despre Turnul României 2011, le găsești aici.

7 comentarii:

  1. Superb blogul tau de calatorii, felicitari!

    Cu ce masina ati fost pe drumul ala cu cratere? Ma simt solidar cu voi pentru ca si eu am dat o tura duminica pe la Campul lui Neag si vreau sa spun ca Loganul meu mai nu s-a rupt in niste gropane pe drumul Targu Jiu – Bumbesti sau pe la Uricani…

    In rest avem o tara superba, sa speram ca ne mai putem bucura multa vreme de aici incolo de ea…

  2. Mersi frumos Florin!

    Cat despre drum, stai linistit! Se poate parcurge cu orice masina! Atata doar ca trebuie ocolite gropile sau incetinit ca sa treci prin alea mai putin adanci :P Eu m-am oripilat in asa hal pentru ca este ditamai drumul national, nici macar judetean… asta e mai grav…

    Am trecut si eu pe la Bumbesti pe acolo si stiu despre ce vorbesti…

  3. Superb! aste e cuvantul potrivit pentru ceea ce faci tu si aici ma refer si la minunatele plimbari si la blogul tau.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *