Turul Romaniei ’11: Ziua 13 – Lacurile Lala si Vf. Ineu (poate cea mai frumoasa zi pe munte)

Ziua 13, Joi, 28 iulie 2011:

Traseu în Munţii Rodnei: Gura Lalei – Lacurile Lala mare si Lala mică – Vf. Ineu (2279 m). 

Cu maşina: Borşa – Fundu Moldovei: 100 km

Notă: e o tură superbă , pe care vi-o recomand fără nicio ezitare. Dacă totuşi n-aveţi chef să citiţi acum toate descrierea turei, daţi la finalul articolului ca să râdeţi un pic. Sper :)

Gura Lala (pe DN18, în apropiere de Şesuri) (~1000m) – La Vâltoare (~1300m) (  – drum forestier – se poate parcurge cam cu orice maşină – 30 min.)
La Vâltoare – Lacul Lala Mare (1850m) (  – 2h)
Lacul Lala Mare – Lacul Lala Mică (~1950m) (  – 30 min)
Lacul Lala Mică – Şaua Inăuţului (2050m) (  – 30 min)
Şaua Inăuţului – Vf. Ineu (Inău) (2279m) (  – 30 min)
Retur pe acelaşi traseu: Vf. Ineu – La vâltoare (2h 30)

Durată totală cu tot cu pauze şi drumul forestier parcurs cu maşina: 7h 30

Diferenţă de nivel + 980 m

Surse de apă: La Vâltoare sunt izvoare. Apoi se merge până la lacul Lala mare în permanenţă de-a lungul cursului apei.

Notă: datorită faptului că eu înainte de a pleca nu am găsit o descriere detaliată a acestui traseu şi am bălăurit un pic în vreo 3 locuri, şi pentru că acest traseu este puţin umblat şi marcajul este un pic cam rar (poţi să te pierzi dacă vine ceaţă de exemplu) voi încerca să includ în acest jurnal cât mai multe informaţii pentru o descriere foarte bună a traseului, în speranţa că vă va ajuta dacă veţi dori să îl parcurgeţi. Menţionez că se merită din plin!

Îmi învăţasem bine lecţia de cu o zi înainte: muntele îţi arată doar ce vrea el şi când vrea el, şi nu se înduplecă nici dacă te pui în fund şi începi să plângi :P Totuşi nu aveam cum să nu plec azi cu mari speranţe că voi avea ceva mai mult noroc pe al doilea vârf al Rodnei, Vf. Ineu (sau Inău, nu ştiu care e denumirea corectă). Asta mai ales că vremea se anunţa foarte bună astăzi. Dar totuşi… când mergi pe munte vremea nu mai ţine cont de nimic…

În primul şi primul rând aveam 1 bucată mare problemă, şi anume:

Traseul ales de noi spre Vf. Ineu porneşte de la Gura Lalei, punctul aflat pe cel mai infect drum naţional din România, DN 18 (l-am marcat pe harta de mai jos), în care se varsă pârâul Lala în râul Bistriţa Aurie. Aici este începutul unui drum forestier, despre care citisem pe net că este bun de parcurs cu maşina, scutindu-se astfel 6 km x 2 de mers pe jos, mai exact aprox. 3 ore, care nu-s de ici colo. Care era problema? Problema era că cu 2 zile înainte, când mai trecusem pe aici, văzusem mai multe semne care indicau clar că accesul cu maşina nu este permis:

Ba chiar am întrebat nişte ţărani din Borşa dacă ştiu ceva de drumul ăsta şi ne-am zis că da… e pentru circulaţia maşinilor de cară lemne şi nu putem să intrăm….

Iar eu care sunt un om cu bun simţ şi îmi crapă obrazul să încalc cine ştie ce legi, am zis: nu frate, deci dacă nu e voie, nu e voie, mergem pe jos!

Aşa că am lăsat maşina undeva pe partea cealaltă de intrarea pe drumul forestier, lângă o clădire de la ocolul silvic parcă, dar oricum nu era nicio mişcare pe acolo. Complet pustiu.

Am traversat DN18 şi am început să mergem pe drumul forestier. Nu mergem noi nici 2 minute că observăm că pe partea stângă sunt nişte oameni amărâţi cu un fel de corturi. Eu iniţial am crezut că sunt ţigani aşa că am dat să trecem repede, însă hopaaa…. vine o maşină! O dubă de fapt! Mamă, să vezi că poate avem noroc şi ne duc ei până în capăt! Le dăm bani, numa să ne ducă!

Bucuria ni s-a dus repede pentru că în maşină era un nene şi un preot care ne-au spus că din păcate nu au venit decât până aici, să vadă ce fac oamenii ăia şi nu ne pot duce, dar ne-au sugerat să îi rugăm pe ei să ne ducă, să le dăm bani de o bere…

Eu, ca o mega speriată de bombe ce sunt, zic nu… mergem mai departe. Dar de aici am început să ne codim. Cristi nu prea vroia să meargă pe jos atâta (aproximasem eu cam 1 h 30 la dus, şi tot cam atat la întors, deci 3 ore, e mult!) dar săracu făcea ca mine, ce să facă :P Nici eu nu vroiam să merg atâta pe jos degeaba când există un drum forestier numa bunm dar ce naiba să facem? Mergem în continuare dar deja începeam să ne plictisim şi să ne dorim să fim într-o maşină, şi nu pe jos. Întorceam problema pe toate părţile, dar nu ştiam ce să facem. Eu nu ştiam de ce să-mi fie frică mai degrabă:

– dacă mergeam cu maşina, dacă ne lua careva la întrebări şi intram în belea? Mi se ducea toată tura pe apa sâmbetei, şi în plus, unde lăsăm maşina? În mijlocul pădurii? Dacă nu o mai găsim? :)))) Nu râdeţi, că nu e de glumă! :|

– în acelaşi timp nu e ca şi cum acolo unde o lăsasem pe DN18 era în mega siguranţă. Tocmai îmi aminteam că văzusem cu 2 zile înainte nişte ţigani care furau lemne sau nu ştiu ce naiba făceau. Le-o fi jenă să spargă o maşină sau să ne fure cauciucurile în mijlocul pustietăţii?

– nici cu ţiganu nu mă urc în maşină (more like tiriplişcă) să mă ducă până la capătul drumului, în mijlocul pădurii. Mai vreau să trăiesc totuşi.

Şi atunci ce pana mea facem? Hai să ne întoarcem să luăm maşina şi vedem noi. Aşa că mi-am călcat pe inimă şi am făcut stânga împrejur. Ce-o fi o fi.

S-a întâmplat însă ca atunci când treceam pe lângă corturile lor, oamenii să ne observe că ne întoarcem şi ne-au întrebat ceva, nu mai ştiu ce, şi am intrat în vorbă cu ei. Abia acum m-am uitat mai bine la ei şi mi-am dat seama că nu prea erau ţigani, ci doar nişte oameni mai amărâţi sau ştiu eu ce, de stăteau în corturi…

Partea bună e că ne-au zis că putem să mergem liniştiţi cu maşina (prima dată dacă ne-au văzut pe jos nu aveau de unde să ghicească că avem maşină, deci nu ne-au spus că e ok), că bariera de acolo nu se închide niciodată, că putem să mergem până în capăt şi să lăsăm maşina acolo că e loc, şi, cel mai important, că drumul e bun pe toată lungimea. Ne-a zis şi că o să întâlnim camioane şi oameni care lucrează cu lemnul dar că nu e nicio problemă.

Mamă, atât vroiam să aud. Ne-am suit rapid în maşină şi duşi am fost! Pe drum într-adevăr am întâlnit un utilaj, un camion şi oameni care tot lucrau pe acolo să taie lemne (habar nu am dacă aveau voie) şi chiar mă aşteptam să se uite la noi ca la OZN dar ţin să spun că nici n-am întors capul. De parcă era ceva normal să treacă o maşină pe acolo.

Eu una m-am mirat pentru că ştiu că nu vine f multa lume pe aici. Noi pe tot traseul nu am întâlnit picior de om. E adevărat că era joi, dar nu cred că în weekend e vreo mare diferenţă… Mă rog.

Drumul se parcurge cam în 30 de min. Poţi să mergi şi mai repede dacă nu ţi-e milă. Poate fi parcurs cam cu orice maşină, pentru că e foarte bun, nu sunt gropi, etc. Doar într-un singur loc mi s-a părut un pic mai dificil, cam la 4 km distanţă de la Gura Lalei, unde o maşină cu gardă foarte joasă nu ştiu dacă se descurca. Dar eu zic că chiar şi 4 km nu-s de ici de colo dacă se pot salva.

Pe harta de mai jos am făcut cu galben punctat cei 6 km de drum forestier pe care i-am făcut cu maşina, şi cu verde traseul parcurs pe jos în continuare.

Şi în premieră vă arăt şi maşinuţa noastră (nu vă uitaţi că e murdară, doar facem Road Trip, ce vreţi? :P), mai mult ca să vedeţi cum arată capătul drumului forestier şi locul în care se lasă, care e foarte larg şi plat. Se poate pune şi cortul aici în caz de ceva. Deşi mie mi-ar fi cam târşă cu atâta pădure în jur :P

Pentru cei curioşi, nu este o maşină 4 x 4, are doar o gardă suficientă cât să putem face faţă fără emoţii prea mari la diverse drumuri din ţărişoara noastră pe care ne încumetăm să ne aventurăm, gen drumul spre Padiş din Apuseni spre exemplu.

De aici, de unde am lăsat maşina, loc numit “La vâltoare“, începe practic traseul pe jos. Marcajul este punct albastru dar practic este cam şters şi cam rar, în fine, per total vechi. Drept pentru care noi am bălăurit un pic în vreo 3 locuri.

 La Vâltoare – Lacul Lala Mare (1850m) – Lacul Lala Mică (1950m) – Şaua Inăuţului (2050m): 3 h 30

Prima porţiune de vreo 1,5 km sunt destul de simpli. Se merge pe o continuare a drumului forestier, un fel de drum de căruţă, până când se ajunge la un pod de lemn peste pârâu, pe care trebuie să îl traversăm, mergând mai departe pe partea stângă a râului. Noi am făcut prostia să ne luăm după descrierea din cărţulie, unde spunea că sunt două variante: una pe malul drept care are şi marcajul, şi alta pe malul stâng care urcă într-o poiană, o traversează şi se întâlneşte cu traseul de pe malul drept la o căsoaie-grajd. De fapt descrierea era foarte bună, numai că eu am încurcat malul stâng cu malul drept pentru că am crezut că e în sensul de mers, de fapt logic e în sensul de curgere a apei, şi am luat-o prin dreapta, Drept pentru care am bălăurit prin poiana respectivă. Nu ne-am pierdut dar ca să ajungem la căsoaia respectivă am intrat prin nişte bălării înalte cât mine.  Deci nu recomand. Traversaţi podul ăla de lemn, treceţi apa şi urmăriţi marcajul, că apare din când în când. De la pod şi până la căsoaie (e o chestie în paragină) e cam 1 km.

De la căsoaie se intră bine de tot în pădure, una dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut eu. Pe jos era un adevărat covor de muşchi verde şi pufos, de-ţi venea să te trânteşti pe el şi să te tăvăleşti. Chiar arăta de poveste!

În permanenţă cum înaintăm prin pădure nu prea există riscul de pierdere, dar ţineţi cont că trebuie mereu să auziţi apa. Suntem pe MALUL drept, adică pe PARTEA stângă a pârâului, aşa cum înaintăm noi. Deci apa se aude din stânga la urcare :) Bănuiesc că acum e cât se poate de clar.

Singurul moment în care ne depărtăm un pic de apă, spre dreapta, este când ieşim un pic la luminiş şi vedem o zonă un pic rasă, probabil de o avalanșă.

Aici a fost singurul loc în care cred că nu am mai auzit apa. Din fericire poteca începe să se strecoare printre jnepeniş şi chiar dacă nu se vede mereu marcajul, poteca este binişor conturată şi nu am pierdut-o niciodată.

După ce trecem prin jnepeniş revenim iar la cursul apei, de data asta chiar pe lângă apă, iar jnepenişul ne “zgârie” pe mâna stângă.

Avem norocul să vedem nişte căderi de apă foarte frumoase…

După cam 15 minute de mers aşa, în dreptul unei cascade se traversează apa, aici:

După asta în scurt timp de ajunge la Lacul Lala Mare. Teoretic. Practic… noi am bălăurit un pic. Nu mult, dar cert e că marcajul se pierde la un moment dat şi nu prea mai e potecă. Am cam înjurat un pic ca să fiu sinceră, pentru că terenul este foarte divers şi intram în tot felul de vegetaţie ciudată şi porţiuni mlăştinoase şi nici că vedeam vreun lac. Şi nici nu aveam cum să-l văd, pentru că eram cu câţiva metri mai jos de el şi era imposibil de văzut. Am bălăurit noi ce-am bălăurit şi tocmai când mă pregăteam să mai înjur un pic, l-am zărit. Era acolo the whole time. Doar că nu ţipa şi nu mă agăţa de nas. Cam ca atunci când îţi pierzi cheile :P

Cheia găsirii Lacului Lala mare: după ce traversaţi râul, mai urcaţi un pic drept şi pe urmă încercaţi să ţineţi stânga, pentru că lacul se ocoleşte după cum se vede şi pe hartă, prin stânga. Apropo de asta, chiar dacă am marcat eu traseul pe hartă, ca să vă puteţi orienta cât mai bine, vă recomand cu tărie să vă cumpăraţi Harta Munţilor Rodnei. Mai ales în cazuri de astea de marcaj prost e musai să aveţi hartă bună la voi, pe care se văd bine cotele de nivel, cum o ia traseul faţă de cursul apei, etc. Eu am avut ghidul turistic de la Belapin, nu harta de la Dimap. Am preferat ghidul pentru că are descrieri de trasee.

Când am ajuns într-un final fericit la Lacul Lala Mare, s-a impus o mică pauză, în principal de odihnă printre flori.

Dar iată ca iar aveam situaţie de veste bună / veste proastă.

Vestea proastă era că de când ieşisem în golul alpin se cam plimbau nori pe cer şi soarele intra destul de des în ei. Vestea bună era că din cauza asta nu muream de cald în bătaia directă a soarelui, ceea ce nu era chiar rău. Atâta doar vroiam ca sus pe vârf să plece toţi norii :P şi la coborâre să fac nişte poze mai bune cu Lacul Lala Mare, că tare frumos e!

Destul de repede am ajuns şi la lacul Lala mică, de fapt am trecut la o mică distanţă pe lângă el, nu am ajuns chiar la mal. Aici e singurul loc legal de pus cortul în Rezervaţia Bila Lala. Aici am şi văzut primii oameni. De fapt am văzut corturile. Oamenii i-am văzut mai încolo puţin.

Deşi făcusem o mică pauză şi la Lala mare, eram foarte obosiţi, şi cred că mai degrabă cam lihniţi când am ajuns aici, şi după ce ne-am chinuit puţin să găsim un loc bun de întins pe iarbă, am tras o pauză binemeritată de vreo 30 de minute în care am mâncat ceva.

Dar mâncatul a durat 5 minute. În tot acest timp, ceaţa şi norii care se jucau pe sus au venit şi au acoperit toată creasta. Când ajunsesem, puteam vedea Vf. Ineu de aici de jos, dar acum nimic. Nu se mai vedea NIMIC! Am zis că o iau iar razna. Aşa ceva nu se poate! Cum să am eu atâta ghinion, şi ieri şi azi? Mi-am refuzat categoric această soartă aşa că am hotărât că facem o pauză mai lungă, în care să ne odihnim şi spatele un pic, după care norii se vor risipi. Am zis! Nici nu discut!

Aşa că ne-am ghemuit ca pentru somnicul de prânz, acolo pe iarbă, spate în spate, şi am închis ochii. La un moment dat aud o voce:

– Are u ok?

Moment în care eu ridic capul de după Cristi şi tipul, vizibil surprins, zice:

– Oh!

Nici nu mă văzuse. Credea că e numai Cristi pe jos, şi în poziţia în care stătea, şi cum avea şi ochii închişi, omul s-o fi gândit că cine ştie ce păţise. Noi de fapt n-aveam nicio treabă. Eram bine mersi :P

În total am stat acolo cam 30 de minute. Nu mai ţin minte exact dacă s-a întâmplat asta chiar când am plecat noi de pe loc sau la 5 minute după asta, dar cert e că toţi norii au început să o ia care în stânga care în dreapta, exact cum visasem eu, şi au început încet încet să se risipească. Nu neg nici faptul că tot timpul cât am stat ghemuită am zis de-a rugăciuni şi m-am smiorcăit în gând la Doamne Doamne cât n-am zis eu tot anul :P Doar doar or pleca norii… Şi iată că n-au fost în zadar.

Nici nu-mi venea a crede ce noroc aveam, dar fiindcă norii se tot plimbă pe cer, neştiind dacă chiar se risipesc sau fac mişto de mine, am băgat un pic viteză ca să ajungem cât mai repede pe vârf. Evident că la viteza mea de melc cu cârje, mai mult de treapta a doua nu puteam să bag, dar în fine :P

Am ajuns în 30 min în Şaua Inăuţului, unde ne-am întâlnit cu traseul de creastă, marcat cu bandă roşie, desigur. De aici în 5 minute ajungem în Şaua cu Lac (chiar există un lac minuscul acolo :).

 Şaua Inăuţului (2050 m) – Vf. Ineu (Inău) (2279m): 30 min

Indicatoarele din Şaua cu lac:  

Mult am avea să ajungem unde am fost ieri…


Din Şaua cu lac începe ultimul urcuş spre vârf. Atenţie că la un moment dat apare o bifurcaţie:

Dacă e ceaţă nu se vede clar că în faţă e vârful, aşa cum se vedea acum. Deci: în faţă e derivaţia (marcată tot cu bandă roşie) care duce pe Vf. Ineu în cam 15 min, iar spre stânga se continuă traseul de creastă, asta pentru că Vf. Ineu nu e pe creastă.

Deci nu mergeţi spre coşmelia asta mică din stânga:

… căci veţi rata vârful, ci mergeţi drept înainte, spre vârf:

Se vede vremea excelenta, da? Mie una nu-mi venea să cred, şi nu ştiam cum să mă ţin mai bine după Cristi, care mereu mi-o ia înainte.

El deja e sus, sus, eu încă mai fac poze stânga dreapta că nu-mi vine să cred ce noroc avem!!!

Dar totuşi am ajuns şi eu într-un final pe vârf :D

De aici încolo…. a urmat nebunia. Eram în extaz efectiv: toţi, dar TOŢI norii mari şi urâţi plecaseră la plimbare fix acum, când am ajuns noi pe vârf parcă prin minune, totul era extraordinar de frumos, nu ştiam unde să ne uităm mai degrabă, nu ne venea efectiv a crede ce se întâmplă. Cred că au fost cu adevărat unele dintre cele mai frumoase clipe petrecute pe munte!

Sub noi, Lacul Lala mică, şi de fapt întreaga Rezervaţie Bila Lala
Creasta Pleşcuţei, pe care nu mă mai săturam să o privesc
Ca să nu mai zic de creasta principală, cu Vf. Tomnatecul (cred, nu sunt sigură, vă rog să mă corectaţi dacă greşesc!)
Piatra şi crucea de pe Vf. Ineu
Mă uitam şi nu-mi venea a crede. Râdeam singură … 
În plus faţă de tot ce se aliniase perfect, pe cer se petrece un fenomen foarte interesant: norii formau un fel de linie perfect dreapta.  Nici aşa ceva n-am mai văzut în viaţa mea :P
Alexandra Rosu
Nu mai îmi venea să plec…

 Vf. Ineu (Inău) (2279m) – Şaua Inăuţului (2050 m): 15 min

Din păcate la un moment dat a cam trebuit să mai şi plecăm. Din fericire ne-am permis să stăm trei sferturi de oră pe vârf :)

Indicatorul din Şaua Inăuţului ne confirmă presupunerile: 12 km până la Gura Lalei, deci cam 6 km până la maşină…

 Şaua Inăuţului (2050 m) – La vâltoare (1300 m): 2h 15

Şi fiindcă nu se întâmplaseră deja o grămadă de lucruri extraordinare, când am ajuns la lacul Lala Mare din nou, am avut exact surpriza la care visasem: soare din abundenţă! :)

E incredibil ce chestii mişto ştie să facă soarele ăsta. Din partea asta lacul e verde:

Şi după ce îl înconjor bine de tot pe nemarcatelea ca o gazelă ce sunt, ca să am soarele în spate, iaca ce albastru e:

Şi uite aşa mi-am obţinut şi poza la care visam de când mi-am pus traseul ăsta în cap. Mă rog, nu mi-a ieşit aşa albastru ca în poza văzută cu ceva timp înainte aici, dar tot am făcut o treabă :P

De aici i-am dat bice spre maşină, căci aveam de ajuns tocmai în ăăăă, mă scuzaţi, la Fundu Moldovei. Ce vreţi dacă aşa se cheamă?

După lac am bălăurit iarăşi în aceeaşi porţiune în care am bălăurit şi la urcare, cam la fel de mult, dar până la urmă am revenit pe drumul cel bun.

În schimb, spre deosebire de urcare, acum la coborâre am bălăurit şi în zona de defrişări, acolo unde vă ziceam că suntem deviaţi de la cursul apei (de data asta spre dreapta) şi cum marcajul nu prea era…. am bâjbâit un pic. Dar nu foarte mult.

La întoarcere, după căsoaie am luat-o de data asta pe traseul bun, adică prin dreapta, pe MALUL drept şi pe PARTEA dreaptă, dar fiind că acum înaintăm în sensul curgerii apei. Pe aici nu ne-am pierdut dar nici nu pot să zic că marcajul era foarte des. Mi-amintesc că am intrat la un moment dat prin nişte teren mlăştinos, şi totul era destul de spooky de jur împrejur pentru că nu era o potecă clară şi nu mergeai, ca de obicei, pur şi simplu printre copaci aliniaţi de o parte şi de alta a potecii. Aici mergeai de-a dreptul prin pădure deasă şi ocoleai crengi eventual. Interesant. Dar şi spooky :P

Când am ajuns la maşină în sfârşit mi s-a luat o piatră de pe inimă! Era acolo! Era întreagă! Mai avea roţi! :))) Nu de alta, da oricine avea timp să o ia cu totul de acolo, nu doar roţile :P Da, ei.. aşa sunt eu mai paranoică de fel când vine vorba de din astea :P

Dar să revin la Fundul Moldovei, unde trebuia să ajungem în această seară. Dat fiind că traseul nostru se schimbase un pic (în seara asta, conform planului iniţial trebuia să fim în cu totul altă parte) şi fiindcă ştiam că, mai ales dacă făceam drumul forestier pe jos, aveam să coborâm de pe munte foarte târziu, a trebuit să găsim cumva o soluţie să dormim undeva cât mai aproape. Ştiam şi că tre să parcurg iar diavolul ăla de drum DN 18, aşa că aveam să pierdem timp la greu. Mi-am adus însă aminte că găsisem pe net că există un camping în Fundu Moldovei (Camping de Vuurplaats) aşa că în seara precedentă am sunat la ei să îi întreb dacă ne primesc dacă venim cam târziu şiiiii, cel mai important desigur, dacă ne dau de mâncare!!! Duuuuh! Mai aveam puţin şi le spuneam că venim mâncând pământul, la propriu! :)))) Noroc că nu ştiam cum se zice asta în engleză, deci cred că i-am zis că we’ll be starving. De ce vorbeam în engleză? Pentru că campingul este administrat de o familie de olandezi.

Ne-au zis că e ok, că ne pot da mâncare, după care a urmat o întrebare la care trebuia să-mi fi dat seama că trebuia să răspund ca şi cum viaţa mea depindea de asta.

– Vreţi mâncare tradiţională românească, cu 3 feluri?

La care eu toantă, de ruşine ca să nu îi fac pe oameni să creadă că suntem nişte nehaliţi şi că mai am şi pretenţii după ce că venim la ora 9 seara.. am zis:

– Ah nu neapărat…. cum aveţi…. nu e nicio problemă.

Curând aveam să-mi dau seama cât de nesăbuită am putut să fiu! Şi acum să vă povestesc de ce :P

Ajungem noi acolo frumos, chiar mai devreme de ora 21, toate bune şi frumoase, campingul arată bine, ne punem cortul. Şi pe urmă ţuşti ne înfiinţăm la masă, pe care ne-au pregătit-o între timp.

Ne aşezăm noi la masă şi aşteptăm. Prima dată ne aduc o felie cu salata de vinete. Eu care sunt o mare mofturoasă, nu mănânc aşa ceva. Dar ce naiba să fac, am mâncat-o! N-am murit, e adevărat! Dar dacă nu stăteau ei lângă noi ca scaiul, cică să servim un păhărel de ţuică, nu ştiu dacă o mâncam. Ca paranteză, după ce au plecat de lângă noi, mi-a zis Cristi că era groaznică ţuica aia. Şi omul ăla săracu era aşa mândru că a făcut el ţuica, dintr-un prun din curte pe care ni l-a şi arătat… Ghinion..

Au stat un pic de vorbă cu noi, că aşa e frumos, să întâmpini oaspeţii cu ceva de-al casei şi cu câteva vorbe (deşi eu nu mă supăram dacă nu ne băgau în seama la cât de obosită eram). Ne-au povestit că multor români li se pare scump la ei dar ne-au motivat ca campingul e relativ nou şi că au băgat mulţi bani ca să aibă facilităţi exemplare (şi chiar au) şi că încă mai recuperează investiţia. Eu mă uitam ca bou’ la poartă nouă şi nu mă gândeam decât: mamă să vezi cât ne-o costa toată distracţia, că eu ieri n-am mai şi întrebat şi cât ne costa cazarea şi masa, că doar am mai fost prin atâtea campinguri, cât naiba poa să fie… (Wrong!)

Din fericire după puţin timp au plecat şi ne-au adus felul 2. Şoc! Eu, aşa mai de la ţara cum sunt, am belit nişte ochi cât cepele (glumesc, eu sunt o doamnă de fapt, n-am stat nicio zi la ţară, dar îs mai din topor, nu-s plimbată prin restaurante de fiţe). Sub nas mi se pusese o farfurie în care era o felie de pepene galben şi deasupra o chestie care, chiar dacă-s eu mai de la ţară aşa, ştiam că era un fel de prosciuto crudo. Mă rog, cred…

Mă uit la Cristi. Ăsta era baştan. Nu ştiu pe unde naiba fusese el prin ţări străineze la nu ştiu ce seminar şi mai văzuse aşa ceva.

Mă uit stânga, mă uit dreapta.. zic hai în pana mea să gust… mor de foame, doar n-o să fac acuma mofturi.

Urmarea a fost desigur că era să vomit şi că i-am dat lui Cristi pepenele. Eu am păstrat şunca, doar nu eram fraieră să las să-mi scape bunătate de carne la ce foame îmi era.

Mă rog, trece şocul cu pepenele  flamboiant, după care pauză. Mă sună mama în timpul ăsta.

– Ce faci mamă?

– Uite bine, am fost azi pe munte, a fost super, acu suntem la camping la masă bla bla bla tocmai am încercat să mănânc o hidoşenie de pepene cu şuncă, lua-l-ar naiba, şi acuma stăm şi ne uităm unu la altu’ şi nu ştim dacă ne mai dau ăştia ceva de haleu sau asta a fost tot şi vom muri de foame.

Râsu plânsu nu alta. Drama vieţii mele. Aia a fost timp de încă ceva minute până când am văzut cum, slavă Domnului, ne aduce şi restul mâncării. The real food!!!!

Eu eram încă cu telefonul la ureche cu mama la capătul celălalt şi încercam să îi povestesc încet, fără să ne audă, că olandezii ştiau şi română, mama lor!

– Vălei mamă, vom supravieţui! Ne mai aduc mâncare! Aaaaleluia!

Ni se aşează toate cele în faţă.

– Acu măcar e ceva comestibil?

– Măi mamă… e! E un bol mare de salată (nu că aş mânca eu salată verde, dar mănâncă Cristi), e cartofi prăjiţi şi e… nişte carne într-un sos…

Bag eu furculiţa într-o bucăţică de carne, dau s-o miros, îi ok, aşa că bag sub nas.

– da’ băi mamă să fiu a naibii dacă ştiu ce carne e asta! Ei, dar nu contează, hai că tre să închid ca să pot să o devorez!

Şi uite aşa, până la urmă n-am murit de foame şi ne-am şi săturat. Morala: ask for the damn traditional food! N-ai cum să dai greş!

Ce ziceţi, ghiciţi cam cât ne-a şi costat toata distracţia asta? Vă zic dacă aţi fost pe aproape sau nu în episodul următor :)

Campingul din Fundu Moldovei

Traseul cu maşina:


Vizualizare hartă mărită

PS: Era carne de viţel. Am întrebat. N-am putut să mă culc fără să ştiu ce am mâncat.

Desfăşurător (a se consulta cu harta):

10:15 Gura Lalei
10:35 Plecare cu maşina de la Gura Lalei
11:05 La Vâltoare
12:40 Traversarea pârâului
13:00 Lacul Lala Mare
13:30 Lacul Lala Mică
pauză
14:30 Şaua Inăuţului
14:35 Şaua cu lac
15:00 Vf. Ineu
15:40 Plecare de pe vârf
16:10 Lacul Lala Mică
16:35 Lacul Lala Mare
18:15 La Vâltoare
18:45 Gura Lala

__________

Dacă vrei să citești continuarea sau celelalte jurnale despre Turnul României 2011, le găsești aici.

36 comentarii:

  1. Am citit turul Romaniei si de abia in a 13a zi ai spus “in pana mea”…..am sarit peste fazele cu “sa moara Gibilan”, ….cand “ies” din gura ta, te bufneste automat rasul !!! cum pana mea “o doamna” sa zica asa ceva ?!?!:))) oricum,lasand gluma la o parte…..daca asta e pasiunea ta….de a calatori…..nu te lasa…..caci o faci PREA BINE ! ;)PS : si pune mai multe poze ca sa vedem si noi, cei care din cvarii motive nu putem sa calatorim asa de des…..caci n-o sa te acuze nimeni ca pui monopol….pe blog…. :D

  2. :))))) In apararea mea, in 2011 nu eram inca “o doamna” :))) Dar pana la urma, daca te bufneste rasul, inseamna ca e de bine :)

    Acuma cred totusi ca nu mai folosesc expresii dinastea :P

    Andreea, cu siguranta nu ma voi lasa! Mersi frumos!

    Cat despre poze, cred ca de anul trecut am inceput sa pun si mai multe poze :) Nu e vorba de monopol, e vorba ca nu toata lumea are rabdare daca vede tone de text si de poze :)

  3. Salut! Aveam semn de carte la articolul acesta ca să am informaţii când ne pornim al drum. Cred că anul acesta printre altele a venit rândul Ineului. Ce zici, aprilie e prea devreme? Nu călătorim iarna pe munte – nu suntem atât de experimentaţi, în plus o facem împreună cu copilul noastru care acum are 10 ani. Cel mai devreme am mai fost în mai prin alte locuri.

  4. Adi multumim frumos pentru pozele sugestive.

    Ionela, eu personal ti-as recomanda sa astepti pana in mai macar. Mai ales ca nu aveti experienta si MAI ales ca mergeti cu copilasul. E cel mai bine sa alegi calea mai sigura.

  5. Mulţumesc!
    Mergem în perioada 1-3 mai!!!! Oricum, copilul nostru înainte de 4 ani a fost pe Vf. Omu iar în vara asta a rezistat la o tură de 12 ore pe Parângu Mare şi alte vârfuri.

    Încă o întrebare – din cele scrise de tine înţeleg că marcajul turistic este prost. Aş fi vrut să imprim relatarea ta de aici să fi fost aşa… de rezervă în caz de nedumerire asupra traseului, dar se pare că informaţiuile sunt protejate la copiere că nu le-am putut copia. Nu ai în alt format aceste informaţii? Mulţumesc.

  6. Bravo! Va felicit din tot sufletul ca va educati copilul in spiritul asta! E mare lucru!

    Am dezactivat acum ceea ce te impiedica sa poti copia textul. Acum poti printa :)

    Vreme excelenta va doresc! Poate imi spui pe urma cum a fost! :)

  7. Mulţumesc mult! Oricum, să ştii că am fost în stare să fac printscreen, să decupez bucăţile din text pentru a le asambla şi să le lipesc apoi pe un fişier word. Aşa că am deja la bord informaţiile! Nu îmi permit să umblăm brambura, tot timpul suntem bine informaţi aşa încât uneori se amuză localnicii pe seama noastră, că ştim mai multe ca ei! Mersi mult! Deocamdată vremea se a anunţă bună!

  8. Poi… nu m-am chinuit deloc – gândul că evadez după o pauză de câteva luni îmi dă forţă – oricum , numai ieri am încercat să imprim informaţiile de aici şi am observat că nu pot iar azi ca să fiu sigură am prestat acest serviciu folositor! În plus, treaba mea la serviu este în mare parte în faţa calculatorului deci sunt obişnuită cu tot felul de jonglerii din astea ca să ies dintr-o situaţie.

  9. Salut! Ne-am întors… Au fost 4 zile minunate cu… de toate, inclusiv o oarecare dezamăgire – spre Ineu a fost foarte multă zăpadă. Ne-au ajutat mult informaţiile tale şi am rezistat “eroic” până am terminat cu pădurea dar după ce am ieşit la zona neîmpădurită, evident- adio total marcaj plus sectoare cu enorm de multă zăpadă, foarte periculoase – abrupte, zăpada foarte alunecoasă. Şansele să găsim lacul ar fi fost micuţe aşa că ne-am bucurat doar de privelişte şi ne-am întors. Am bombănit puţin din pricina proastei administrări a comorilor naturale de către mândrele noastre autorităţi. Drumul forestier nu l-am parcurs până la vâltoare pentru că era blocat de brazi căzuţi în drum – am parcurs vreo 2 km pe jos plus că… surpriză!!! la întoarcere bariera era… PUSĂ! Dar ne-am descurcat ca de obicei fără lamentări. Ne-am propus Ineul pe o vreme mai de… vară şi cu pornire din localitatea Valea Vinului, marcajul e mai bun!

    Succesul ieşirii a fost TOROIAGA – 1930 m pe o vreme minunată, panoramă completă spre lanţul Rodnei.

    Fotografii sunt aici.
    https://www.facebook.com/media/set/?set=a.654430014583621.1073741826.100000498869178&type=3

  10. Salutare! Mersi mult ca mi-ai dat de veste la intoarcere! :)

    Imi pare rau ca n-ati ajuns pe Ineu.. ma gandeam eu ca o sa fie multa zapada …

    Bine totusi ca ati reusit sa urcati pe toroiaga si a fost frumos!

  11. Valea Lala ca si Bila si toate vaile de acces sunt inchise cu bariera, accesul cu masina imposibil. Marcajul de creasta banda rosie sunt revopsite, Borsa Complex Cascada Cailor triungh revopsit. Informatie din Mai 2013. Multumim pt toate informatiile utile ce le dai pe site!
    Istvan

  12. Ma voi duce prima data in Rodnei in August si am timp doar pt unul din cele doua trasee (Pietrosul Rodnei sau Vf Ineu). Pe care l-ai recomanda? Care e mai frumos/spectaculos? 10x

    • Pfff… greu de zis.
      Ambele sunt la fel de frumoase. As inclina usor spre Pietrosu, dar doar pentru lacul Iezer care are forma Romaniei, ca altfel chiar n-as putea sa te sfatuiesc….

      Vreme buna iti doresc!

  13. Ai facut draga Alexandra o descriere destul e exacta a traseului, care mi-a fost foarte utila si pentru care-ti multumesc mult !!!
    Traseul spre virful Ineu e de departe CEL MAI frumos traseu, CEL MAI frumos peisaj pe care l-am vazut in 20 de ani de cind fac muntii patriei + de departe cel mai usor traseu de facut !!! Asa ceva m-a lasat efectiv mut de admiratie si de contemplare, chiar si pe mine batosul de banatean, care nu-s prea impresionat si impresionabil de peisaje si de poezie !!!
    Se ajunge cu masina la Iacobeni venind dinspre Suceava. O luati dvs. pe drumul spre Borsa si mergeti pina la Gura Lalei. Cind va apare pe partea stinga cantonul silvic “Gura Lalei”, parcati masina si opriti. Coboriti si vedeti un pod din ciment pe stinga, pe care-l treceti si mergeti tot inainte pe un drum forestier (in unghi drept fata de soseaua spre Borsa) cam 6,5 km intr-o urcare FOARTE usuoara.
    Aveti grija sa aveti PERMANENT piriul LALA in stinga dvs., treceti de un prim pod cam la 30 de minute de la plecarea dvs. (piriul Lala este si ramine paralel cu drumul, dar pe stinga dvs. !), apoi mai mergeti cam o ora si dati de un al II-lea pod, cind veti trece dvs. pe partea stinga a Lalei, care o sa va ramina o perioada bunicica in partea dvs. dreapta. Cam cu 1 km INAINTE DE acest al II-lea pod exista si un marcaj “punct albastru” pe care-l urmati cu strasnicie.
    Mergeti putin prin padure, urcati apoi putin, spre stinga, pastrind Lala la 20-30 m in linie dreapta, iesiti din padure si dati de o ruina de casa din lemn parasita, avind Lala in dreapta si in fata-stinga (la ora 11) vedeti deja virful Ineut de 2.222 m.
    Intrati din nou o scurta perioada prin padure, terminati repede cu padurea asta si intrati intr-un jnepenis. Apoi urcati lent chiar pe malul Lalei, care va este permanent in dreapta si dupa a III-a cascada treceti / sariti Lala, care o sa va insoteasca o scurta perioada pe partea stinga. Putin veti sta pe partea dreapta a Lalei, caci o veti traversa din nou si ajungeti la un Lac Glaciar = Lala Mare = deosebit de frumos = sinteti deja la 1.815 m altitudine !!!
    IL ocoliti prin stinga si urcati un perete usor de munte, iar apoi ajungeti intr-o noua caldare glaciara, de data asta la 1.950 m, unde apare frumosul lac Lala Mica.
    De aici continuati drumul, avind in stinga virful Ineut si in dreapta virful Ineu (2.279 m) si tot in dreapta virful Plescuta. Mergeti pina in saua Ineului (2.050 m), iar apoi ajungeti, luind-o la dreapta pe virful Ineu SAU luind-o la stinga pe virful Ineut (2.222 m).
    Aici sus la 2.279 o sa fiti captivat de frumusetea celui mai frumos peisaj vazut vreodata de mine !
    Timpii pe care i-am scos cu sotia mea, va pot fi orientativi si de ajutor, spunindu-va ca am mers tare, cu putine pauze de 1 minut !
    – ora 10, am pornit de la podul din ciment care traversa Bistrita si am urcat pe drumul forestier avind piriul Lala in stinga
    – ora 11:12 ajungem “la viltoare” = o zona mai lata a drumului forestier unde in dreapta pe o piatra mare este primul marcaj “punct albastru”
    – ora 12:22 intram in jnepenis
    – ora 12: 45 trecem Lala pe partea dreapta dupa a III-a cascada
    – ora 13: 02 ajungem la Lala Mare
    – ora 13: 27 ajungem la Lala Mica
    pauza 10 minute si mincam un pachet de biscuiti cu fibre per 2 persoane
    – ora 13:37 plecam de la Lala mica
    – ora 13: 54 ajungem in saua Ineutului (2.050 m)
    – ora 14:18 sintem pe virful Ineu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *