Turul Romaniei ’11: Ziua 10 – Mocanita din Maramures

Ziua 10, luni, 25 iulie 2011: Vişeu de sus – Borşa: 25 km

În ultima vreme mi se părea că se crease aşa un fel de aură de poveste în jurul Mocăniţei, citisem câteva articole şi am zis hai să vedem și noi dacă chiar merită. Chiar dacă biletul e cam scump…

Ştiind că Mocăniţa se înfiinţează în gară pentru plecare la ora 9, ne-am trezit noi frumos de dimineaţă şi pe la 8 şi ceva deja parcam în parcarea gării. Nu mâncasem, că ne gândeam că mâncăm mai încolo, când face pauză Mocăniţa la capăt şi mai ales pentru că acum puteam mânca gogoşi din gară. Mmmmm…. yummmyyyyy, abia aştept!

În gară era deja ceva agitaţie, multă lume se înghesuia pe peron, dar nici urmă de gogoşile mele. Vai și ce poftă îmi era!! Şi ce e mai rău… e că aveau gogoşi, dar le-au dat, chiar pe sub nasul meu, unora dintr-un tren special care a plecat înaintea noastră. Nu ştiu ce era aşa special la ei, dar zău că mi-a venit să alerg după tren (şi la cât de repede mergea îi prindeam după 3 paşi) şi să le fur gogoşile. Şi uite aşa am rămas eu şi cu pofta, şi cu foamea. Am mâncat un corn :|

Dar stai, ce se întâmplă???? A venit Mocăniţaaaaa! Yuhhuuuu! Într-un moment scurt în care s-a arătat o rază de soare (vremea era în continuare cam proastă, ba se şi anunţa ploaie pentru mai târziu) Cristi a fugit şi a reuşit să-i facă o poză din faţă. De ce spun că “a reuşit” de parcă ar fi vreo ceva complicat în a face poze??? O să vedeţi imediat…

Cum a tras mocăniţa în gară, toată lumea s-a repezit să prindă locuri bune. Toate vagoanele erau cam la fel, aşa că am ocupat 2 locuri care mi-au inspirat mie atunci pe moment feng shui, în orice caz, cu faţa spre sensul de mers, şi ne-am bagat rucascul în care aveam mâncărică, apă şi gecuţe pe jos, sub băncuţă, căci locuri de bagaje nu există.

În acelaşi compartiment cu noi se aflau aşa: un cuplu cam la 30 de ani aflat în vacanţă fără copil, drept pentru care vorbeau numai despre asta între ei şi la telefon cu soacra care avea grijă acasă de copil, un grup de cam 5-6 olandezi cu vârste cuprinse între 35 şi 70 de ani, foarte entuziasmaţi, şi un cuplu cam la 35 de ani din care el era foarte enerva(n)t de entuziasmul olandezilor, exteriorizat la un nivel sonor probabil un pic cam mare pentru el.

Mocăniţa merge pe Valea Vaserului, drept urmare în permanenţă apa este la doi paşi de calea ferată. Se spune că Valea Vaserului este o zonă foarte sălbatică, o zonă împădurită enormă, fără nicio cale de acces în afara acestei căi ferate şi complet izolată, cu animale sălbatice…bla bla bla.

Că e sălbatică nu neg, că vorba aia, e în Munţii Maramureşului, dar în rest .. nu ştiu ce să zic. Prima parte a călătoriei se face pe o bucată destul de mare printre case, deci… unde e sălbăticia? La fel, un drum de acces, desigur, neasfaltat, însoţeşte calea ferată destul de mult. Abia de la jumătate încolo ne îndepărtăm cu adevărat de civilizaţie. Şi e, recunosc, destul de captivant.

Pe scurt, traseul Mocăniţei este cam următorul:

pe drum opreşte 1 dată ca să alimenteze locomotiva cu apă. Pauza este de cam 10-15 minute, timp în care lumea face următoarele: merge la toaletă, stă la coadă la cafea, pe care o servesc angajaţii CFF dintr-un vagon, se înghesuie să facă poze cu Mocăniţa şi explorează împrejurimile. (poze mai jos)

după 2 ore de mers ajunge la capăt, staţia PALTIN. Desigur, nu e capătul căii ferate, nici măcar la jumătate, dar până aici plăteşti cei 45 de lei, sau mă rog, jumate din ei. Aici se stă cam 1 oră jumate. Angajaţii CFF se instalează la un foişor şi încep să facă de-ale gurii: grătare, cârnaţi… din astea… lejere… Dacă n-ai chef să dai bani pe asta, poţi desigur să vii tu cu pacheţelul în gentuţă şi să-l mănânci liniştit la o bâncuţă. Sunt o grămadă. Băncuţe vreau să zic.

– în timp ce tu mănânci, ăştia se chinuie din greu să facă manevrele de întoarcere pentru Mocăniţă. Mai întâi pleacă cu vagoanele în spate. pe urmă se întoarce locomotiva singură de nebună (presupun că după colţ au desprins-o de vagoane), pe altă şină, evident (dar să nu vă imaginaţi că e şi întoarsă cu faţa în cealaltă direcţie) şi pe urmă, după ce am ameţit de tot, se uneşte nu mai ştiu cum la loc cu vagoanele. Atunci m-am prins şi că era cazul să fac toate pozele la dus, pentru că la întors 1 la mană locomotiva e cu fundul în faţă, dacă înţelegeţi, şi 2 la mână e lăsată să curgă la vale, deci abur… not so much.

– după manevre se pleacă de la Paltin înapoi spre Vişeu. Dacă nu le-aţi văzut la dus, pe drum se află următoarele atracţii: o pepinieră (chiar interesant de văzut de aproape) şi nişte urme din al doilea Război Mondial.

Şi acum să revenim. Ne dăm noi jos la primul popas al Mocăniţei pentru alimentare, şi ….ce să facem .. ce să facem? Unii intelectuali dintre noi au treabă, nu glumă.

Ei, dar ce avem aici…. o bolostâncă!!! Trebuie neapărat să ne urcăm pe ea, cu orice preţ!!!!
Două minute mai târziu: mda, am examinat apa stând cocoţat pe stâncă… acu ce să mai fac??? Ei, nu contează, oricum sunt cel mai jmecher de aici de pe bolostâncă!
Meanwhile, în faţa Mocăniţei… să fii tâmpit să speri mai mult de 3 minute că toate lumea chiar se va da la o parte ca să faci tu o poză doar cu locomotiva…

Aşa că după 3 minute în care m-am enervat, bineînţeles, că nu pot să fac poze, m-am lăsat la mâna mea şi am început să fac poze la specimenele din jur….

Exemplu de echipament obligatoriu pentru ziua în care te dai cu Mocăniţa. V-aţi notat, da?

Într-un final apoteotic, după ce am aşteptat trei mii de ani să se plictisească lumea şi să facă orice altceva decât să sufoce locomotiva, am reuşit să fac şi eu o poză, din lateral evident, că altfel nu aveam cum. Observaţi un specimen suit pe Mocăniţă pe partea cealaltă?

 

În sfârşit ne urnim din loc. Toată lumea stă evident la geam, cu degetul pe butonul aparatului. E o luptă, vă zic!

Momentul în care ajungi la Paltin e singurul în care, dacă nu cumva mori de foame, poţi sta la pândă pentru nişte poze cu Mocăniţa.

Momentul în care pleacă nu trebuie ratat! Atunci lumea nu prea e pe fază (deja se concentrează pe mâncare) şi poţi să fugi de nebun pe acolo ca să încerci să prinzi momentul în care scoate abur :)

Tot ce reuşeam eu însă să prind cel mai bine era un nene în roşu care jur că se băga în toate pozele mele de zici că făcea intenţionat. Era special omu….

Mocăniţa singură pe şine
Cam aşa arată un vagon

Pe drumul de întoarcere, care a durat tot 2 ore, am făcut următoarele:

– am stat cu ochii pe o mare iritaţie de pe mana mea care a apărut brusc şi de nicăieri chiar din momentul în care s-a pornit mocăniţa, şi care se făcea din ce în ce mai mare, provocată probabil de o înţepătură de păianjen invizibil sau ceva, nu de alta dar alta explicaţie nu am găsit. Şi cum eu sunt cu alergiile, mă uitam cam disperată văzând că se măreşte zona afectată şi noi urma să mergem 2 ore cu trenul ăsta oleacă mai rapid decât melcul prin mijlocul pustietăţii. Locul ideal în care vrei să te afli când ai o reacţie alergică. În fine, până la urmă n-am păţit nimic.

– am moţăit vreo 1 oră cu capul căzându-mi sacadat (măcar nu mi-au curs bale) asta în primul rând pentru că ieşise soarele în sfârşit (dimineaţă unde erai????) şi ne toropea pe toţi.

– am mai încercat să fac câteva poze dar nu ieşea nimic spectaculos. Cum ziceam, pozele trebuie făcute pe drumul de dus.

La sosire înapoi în Vişeu de sus am apucat să facem două poze cu locomotiva frumoasă şi sclipitoare expusă în gară după care au năvălit iarăşi nişte specimene care fuseseră cu noi cu mocăniţa şi nu se dădeau să fac şi eu o poză nici dacă mă puneam în fund şi urlam de nebună. Se căţărau pe săraca locomotivă, se pozau cu ea.. da’ ce nu-i făceau… Aşa că după ce m-am lămurit că nu mai am nicio şansă după cele 2 poze…

…ne-am urcat în maşină şi am plecat spre Borşa.

Ca paranteză, cel mai tare mi s-a părut că după ce am revenit din această vacanţă şi am scris pe Viajoa pe unde am fost, am primit mail de la Aliceee că şi ea a fost exact în aceeaşi zi, exact cu aceeaşi Mocăniţă. :P Mică e lumea, nu? :)

La Borşa am căutat cu ajutorul indicatoarelor Complex Borşa Turism, unde am rămas pentru următoarele 3 nopţi, o premieră pentru noi, pentru că de mult nu mai stătusem mai mult de 1 noapte într-un singur loc. Aici ar fi muuulte de spus, dar cred că o să las pentru articolul următor :)

_________

Dacă vrei să citești continuarea sau celelalte jurnale despre Turnul României 2011, le găsești aici.

 _________

Utile:
Preţuri Mocăniţă: Vara: 45 lei / adult, 32 lei / copil, gratuit pt copii sub 6 ani
Primăvara şi toamna: 41 lei / adult, 28 lei / copil
Program: 28 aprilie – 30 octombrie + trenuri speciale de Paşte, Crăciun şi Revelion
Mocăniţa pleacă la ora 9 din Vişeu de sus şi se întoarce vara la 15:30, în rest la 14:30.
Mai multe detalii pe: www.cffviseu.ro

12 comentarii:

  1. Nu imi vine sa cred cum intorc astia Mocanita! Oare este chiar atat de greu sa construiasca o bucla de intors? Romania, land of dumbness! Si specimenele din jur cred ca ti-au taiat pe putin jumatate din distractie!

    Macar a fost frumoasa Mocanita…

  2. @Raphaelly: da, asa e. Nu exista nicio bucla! Eu ma uitam si tot speram ca locomotiva se va intoarce cu fata si la intors dar din pacate nu avea cum… :(

    E pacat.. dar ma rog… ce sa faci… probabil au chestii mai “importante” de facut cu gramada de bani stransi din bilete decat sa faca o bucla si sa asfalteze drumul pana la gara…

    @turisticus: Mersi! Intr-adevar, nu prea am scris in asa fel incat sa reiasa ca a fost grozava calatoria. Nici acum nu stiu cum sa raspund cand lumea ma intreaba daca merita..

    Eu zic ca e interesant de mers o data, dar ceva care sa te dea pe spate complet, nu e…

  3. Sfatul meu: du-te pe Oravita-Anina :D
    Nu se compara peisajele de acolo cu cele de pe Vaser. Eu am fost cu ambele si am ramas mult mai impresionata viaductele si tunelele sapate manual de pe Oravita-Anina decat de asa-zisa salbaticie de pe Vaser. Intr-adevar, locomotiva cu aburi e speciala, pacat ca la Oravita nu e, dar compenseaza peisajul. Ca sa nu mai spun ca pretul e, cred ca, la propriu doi lei :)) Fiind doar 30 km si tarif de CFR… Uite aici povestirea noastra si poze http://ferestresprenatura.blogspot.com/2009/05/o-istorie-pe-sine.html

  4. Wow! Ce frumos! Chiar ca nu se compara!
    Mersi ca mi-ai spus si mi-ai dat link! Imi doresc foarte mult sa ajung in zona, in principal pt Cheile Nerei, dar acum ca mi-ai zis o sa pun pe lista si Oravita-Anina :)

  5. Este frumos pe valea Aninei dar nu se compara cu Valea Vaserului. Din pacate nu multi inteleg ce se intampla acolo. Si e chiar salbatica, incepand de acolo de unde se termina casele. e frumos cu Mocanita pe Valea Vasereului! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *