Turul Romaniei ’11: Ziua 7 (I) – Aventuri in Cheile Rametului

Ziua 7, vineri, 22 iulie 2011: Trasee în Munţii Trascăului: Cheile Râmeţului şi Piatra Secuiului
Cu maşina:
Rimetea – Aiud – Teiuş – Valea Mânăstirii (Cheile Râmeţului) – Rimetea (Piatra Secuiului) – Cluj: 165 km

Partea I: Cheile Râmeţului:

Cabana Râmeţ – Cheile Râmeţului parţial – Brâna caprei – Cheile Râmeţului pe firul apei – Cabana Râmeţ (  + : 4h 45)

Aceasta era ziua cea mare. Ziua în care trebuia să facem ce trebuia să facem în 2. Dar cu un plan bine pus la punct, şi cu o dimineaţă foarte frumoasă… aveam mari şanse să reuşim.

Dis de dimineaţa în Camping: se anunţă o zi numai bună de drumeţii

Prima tură de pe listă era explorarea Cheilor Râmeţului, pe sus la dus, şi pe jos la întors. O să vedeţi imediat ce înseamnă asta :)

Ca să ajungi la Cheile Râmeţului trebuie să ocoleşti prin Teiuş. Este singura cale de acces cu maşina ca să ajungi cât de cât aproape de Cheile Râmeţului, adică în Valea Mânăstirii. Pe google maps dacă ne uităm, din Aiud se vede că mai este şi drumul DJ107l dar din păcate, şi din fericire pentru mine că m-am anunţat un prieten din timp, acela nu este un drum pe care se poate circula cu maşina. Cu nicio maşină. Aşadar, din cauză că situaţia asta nu este singura de acest fel, nu vă încredeţi în ce vă arată google maps. Cercetaţi.

În fine, din Teiuş de face drumul 750C, care e un drum destul de îngust (îmi sărea inima de câte ori vedeam o maşină din sens opus), ce trece prin sate, aşa că mare grijă, nu mergeţi cu viteză.

Înainte de a merge spre Chei, am oprit câteva momente şi la Mânăstirea Râmeţ, un lăcaş frumos, aflat într-un cadru natural deosebit.

Din păcate nu aveam mult timp la dispoziţie având în vedere planurile pentru ziua respectivă, aşa că nu am făcut decât câteva poze şi am pornit mai departe.

Mi-ar fi plăcut însă tare mult să am timp să mă cocoţ pe vreun deal de prin zonă pentru că văzusem nişte poze foarte frumoase cu biserica făcute de undeva de sus. Cadrul este chiar special.. Dar mai lăsăm şi pentru data viitoare…

De la Mânăstirea Râmeţ se continuă drumul şi după cam 1 km ajungem şi la Cabana Râmeţ. Este cabana la care vă ziceam în articolul trecut, Este proaspăt renovată, cel puţin pe afară, pentru că i-au mai adăugat încă 2 etaje.

De la Cabana Râmeţ şi până la intrarea propriu-zisă pe traseu în mod teoretic se mai poate continua cu maşina pe un drum forestier bunicel, şi chiar mă bazam că salvam timp făcând cu maşina cei 2,5 km x 2. Din păcate, chiar în dreptul Cabanei Râmeţ apare acest indicator:

Sincer la o primă vedere nu se vedea nicio mişcare, însă nu am vrut să risc şi astfel am lăsat maşina în parcarea Cabanei Râmeţ şi am pornit pe jos, un pic dezamăgită pentru că nu ştiam cum ne vom încadra cu timpul în cazul ăsta.

Imediat ce am înaintat un pic m-am lămurit clar că nu am fi putut merge cu maşina, pentru că am dat de o ditamai groapa în care se afla un excavator, pe care nu aveai cum să o ocoleşti decât dacă maşina ta zbura.

Într-adevăr se lucra, şi la întoarcere chiar am întrebat pe un nene care părea un fel de şef de şantier pe acolo şi am aflat că fac reţea de canalizare şi apă şi apoi asfaltează. Ce tare ar fi…!

De ce era nevoie de aşa ceva? Pentru că pe o parte şi alta a acestui drum parcă uitat pe lume erau o mulţime de case de vacanţă. Sincer nu am mai văzut crecă în viaţa mea nişte căsuţe mai frumoase şi mai drăguţe. Ţi-era mai mare dragul să te uiţi la ele.

Bineînţeles că am început să le fac poze, super încântată de “descoperirea mea”, gândindu-mă ce fain o fi să ai o casă din asta de vacanţă şi să vii aici să stai toată vara.

Pe la unele era mişcare, pe la unele deloc. Şi asta probabil şi din cauza lucrărilor. Chiar mă întrebam cum s-a gestionat problema asta cu lucrările. Adică, cel puţin în stadiul pe care l-am văzut noi în ziua aceea, erau multe case la care nu se mai putea ajunge cu maşina. Sau ce se făcea de exemplu în cazurile în care un om se ducea cu maşina şi pe urmă când vroia să plece constata ca nu mai poate pleca? Cam aiurea…

În fine, eu mai mult mă concentram asupra caselor :P

Apoi, după cam jumătate de oră de mers pe acest drum, am ajuns în final la potecă şi apoi la intrarea în chei. Să înceapă distracţiaaaa! :D

Iniţial totul începe cuminte, ca orice început de chei, cu o potecă prin pădure. După ceva timp, poteca dispare şi mergem pe pereţi, folosind amenajările din dotare, în cazul ăsta trepte metalice înfipte în stâncă. Fuuuuun! :D

Arăt de parcă merg în aer, nuuu? :P

O bună bucată de vreme se merge aşa, pe malul stâng, în mare parte pe astfel de scări, dar şi pe pietre, în orice caz, fără vreun pericol de udare. La un moment dat se vede pe malul drept intrarea în Brâna Caprei, varianta de parcurgere a Cheilor pe la înălţime. O lăsăm deocamdată şi mergem mai departe.

Ajungem în curând la Portal, o boltă foarte impresionantă care se ocoleşte prin stânga, pe potecă.

În curând ajungem şi la zona denumită La Cuptor, total spectaculoasă, unde singurul mod de trecere este prin apă.

Există totuşi nişte cabluri pe perete, semn că s-ar putea probabil încerca o traversare pe perete, fără udare. Cristi desigur că a vrut să încerce, dar după ce l-am văzut ce avea de gând să facă, am concluzionat imediat că ar fi ajuns, mai devreme sau mai târziu, tot în apă, şi ar fi fost chiar culmea, având în vedere că aveam ciupici de apă luaţi la noi special.

Totuşi… afară era destul de răcoare, din cauză că era cam înnorat (unde e vremea aia bună care se anunţa… :( ) şi nu aveam niciun chef să merg prin apa aia, care sigur era rece… Nu prea eram decişi ce să facem, dar având în vedere că oricum planul era să urcăm pe Brâna caprei mai întâi şi la întoarcere eventual să ne întoarcem prin chei, ne-am întors la punctul de intrare pe Brâna caprei şi ne-am gândit că probabil o să ne întoarcem pe acelaşi drum…

Aici te întâmpină din prima şi o cruce, semn că nu e chiar de joacă. Când te uiti prima dată chiar nu înţelegi pe unde trebuie să urci, dar înţelegi imediat după ce vezi cablurile pe stâncă.

Înainte să încep să urc, iaca un fluturaş vrea să-l duc şi pe el până la prima :P N-a fost însă încântat de ce urma, aşa că m-a lăsat singură singurică.

Traseul pe Brâna caprei este destul de dificil. Este nevoie să tragi bine de cabluri, să ştii să te caţeri, în orice caz, să fii obişnuit cu efortul şi cu prăpastia pe partea stângă (mă rog, cred că sunteţi acceptaţi şi dacă aveţi experienţă cu prăpastie doar pe partea dreapta :))) În orice caz, nu încercaţi pe ploaie.

Câteva poze ca să înţelegeţi despre ce vorbesc:

Mai în 2 lăbuţe, mai în 4… :)
Unele din puţinele dăţi când vedeam pe unde urma să fie poteca
Hei rup!
Cine are rău de înălţime să închidă ochii! :)
Nu te uita în stângaaaaa :P

Brâna este cât se poate de interesată. Suntem permanent suspendaţi deasupra cheilor, din loc în loc sunt  porţiuni de căţărare care îţi pun mintea şi corpul la încercare… chiar deosebit. Eu însă am avut mereu un sentiment ciudat. Nu ştiu să-l explic. Ceva legat de Brâna asta mă neliniştea, şi după ce am mers vreo jumate de oră pe ea îmi doream să se termine. Dar nu pentru că nu îmi plăcea, pentru că de plăcut chiar mi-a plăcut. Am fost poate şi influenţată de faptul că nu era deloc soare, şi nu ne-am putut bucura la maxim de privelişte. Plus că nu am mai întâlnit tot traseul niciun picior de om. Plus că nu ştiam niciodată pe unde avea să continue traseul, pentru că ori nu se vedea, ori nu îţi dădeai pur şi simplu seama, pentru că poteca era foarte îngustă şi te ducea prin te mire ce locuri.

Cel mai mult mi-a plăcut când am ajuns la acest stâlp, pe care l-am văzut de departe şi a fost ca un fel de ţintă pentru mine, ghicind că după el probabil vom începe să coborâm spre apă.

Un loc numai bun ca să îmi iau zborul :)

Foarte interesant mi se părea faptul că la capătul Brânei caprei aveam să ajungem la cătunul Cheia, un vechi sătuc abandonat. Citisem că cică ar mai fi cineva care locuieşte acolo, dar eu una nu am văzut niciun om, deşi urme de vaci am văzut..

Primul semn de civilizaţie a fost cocioaba de mai sus. De aici a trebuit să căutăm un pic cum să ajungem mai departe, pentru că nu prea se mai vedea marcajul dar ştiam sigur că mai sunt case.

Am dibuit însă până la urmă şi cum să ajungem şi la celelalte case, unde am întâlnit chiar şi nişte indicatoare care nu par deloc vechi. Poate va ajută cu ceva informaţiile de pe ele…

De aici ne-am întors la firul apei. Eu una mă hotărâsem în gândul meu de mult că nu vreau să mă mai întorc pe brână, ci prin apă. Nu mă interesa cum şi ce fel, dar aşa vroiam.

Bun, zis şi făcut. Ne-m dus frumos pe mal, ne-am dat jos bocancii şi pantalonii (eu cel puţin, pentru că aveam pantaloni scurţi speciali pe dedesubt) şi ne-am pus în picioare ciupicii de apă şi…. aaaaa…ce rece e!!!

Hai nu te mai plânge! Follow me! :D Şi uite aşa am început:

Mă rog, nu chiar aşa, la început am mers din piatră în piatră, evitând apa cât mai mult, pentru că era destul de mică….însă după scurt timp încep să alterneze zonele cu pietre cu zonele cu apă mai mare, bolovani, praguri, etc.

Eu mergeam prima, şi Cristi după mine, după cum se vede, care după ce că “îi plăcea la nebunie” că l-am băgat prin apă, mai trebuia să facă şi poze, şi nu oricum, ci stând în apă most of the time. Şi tot eu eram: aoleu vezi să nu scapi aparatul în apă că te omooor! Acu hai, hai să mergem! Faci poze, da? :))))

Aici deja o încurcasem:

Până aici mai făceam eu tot felul de artificii, încercam să nu intru unde e apa mai mare, testam terenul, deja eram o mare profesionista :)))) Dar aici, aici am zis băi… cred că ne udăm bine. Nu se vede din poză, dar am udat şi pantalonii, iar eu aveam noroc cu picioarele… Unii dintre noi, nu spun cine, care au picioarele mai scurte, s-au udat şi mai sus de atât… :P :P

După ce am trecut de hopul ăsta, deja eram de ceva vreme în apă şi începeam să ne dorim să se termine. Ochiul meu profi a pus: cred că după colţ ajungem La cuptor. :)

Şi n-am mai făcut mulţi paşi şi am ajuns. Ei, acu-i acu. Ştiam deja că apa acolo e mai adâncă, dar nu ştiam cam cât. Ce nu ştiam dinainte e că ăla era ultimul lucru pentru care să-mi fac griji (doar nu era să mor de la puţină apă) pentru că până acolo mai aveam 2 obstacole de trecut:

1. un prag micuţ unde apa avea ceva viteză
2. ocolirea marelui bolovan.

Eu la începutul cursei cu 3 obstacole :P Hmmm…pe unde să o iau, pe unde să o iau…?

Prima dată când am pus piciorul undeva în zona pragului, era să cad, fiindcă se aluneca binişor. Great.

Am înfipt bine picioarele, cum s-ar zice, şi am trecut până la urma şi de ceea ce putea fi un minunat tobogan.

Pe urmă am încercat să ocolesc bolovanul prin stânga. Wrooong! Apă mare! Abort! Abort! Hai să încerc prin dreapta. După această poză Cristi nu m-a mai văzut mai bine de 1 minut. Cred că a fost interesant.

Cel puţin pentru mine a fost. Am trecut, am făcut nişte echilibristică pe acolo, şi vroiam să mă întorc să-i spun că e ok, şi că poate să vină şi el după mine, dar să aibă grijă pe unde calcă, dar nu îl vedeam. Mare mai era bolovanul ăla! :P

Am reuşit să îi fac nişte semne abia după ce m-am depărtat un pic de bolovan. Ţipam eu acolo de zor dar nu ştiu dacă m-a auzit din cauza zgomotului făcut de apă.

Stăteam cu mari emoţii pentru el, mai ales că nici eu nu l-am văzut pentru câteva momente, până când a scos şi el capul după bolovan. După aceea, porţiunea cu cablu a fost chiar uşoară după tot ce făcusem până aici :P

M-am ajutat de cabluri ca să nu intru chiar cu tot piciorul iarăşi în apă, nu de alta dar în mijloc apa era chiar măricică.

La final, după ce am văzut că am reuşit-o şi pe asta, m-am desprins liniştită de cabluri şi am făcut câţiva paşi prin apă, relaxată la maxim. Chiar aici pe mal ne-am schimbat la loc cu pantaloni lungi, şosete şi bocanci, şi am pornit înapoi spre cabană, pe acelaşi drum, eu cel puţin super încântată, cu gândul “hei, am făcut-o şi pe asta”.

Pentru mine sincer a fost o tură genială. Mi-a plăcut la nebunie aventura prin apă şi sentimentul ăla genial de încântare că faci ceva nou combinat cu un strop de teamă (că de, nu suntem inconştienţi) care îţi face inima să bubuie un pic, şi la final te simţi complet tâmp cu un zâmbet din ăla caraghios pe faţă :P

Şi lui Cristi i-a plăcut, însă el a avut ceva probleme, şi cu ocazia asta vreau să atrag atenţia şi să punctez nişte lucruri, ca să nu se înţeleagă totuşi că e o joacă de copii.

1. În primul rând apa este rece. Pentru unii, foarte rece. De exemplu, eu am simţit rece la picioare, dar m-am obişnuit destul de repede şi îmi era frig doar când nu eram cu picioarele în apă pentru că rămâneau ciupicii uzi şi cu apă în ei. Cristi, în schimb, a simţit cu totul altceva. După ce a băgat picioarele în apă a avut senzaţia aceea că-i taie piciorul, după care l-au durut efectiv picioarele din cauză că apa era probabil prea rece pentru el. Pe urma s-a obişnuit şi el cât de cât dar chiar m-a surprins când mi-a zis că a simţit durere, iar eu nu…

2. Contează foarte mult ce ai în picioare. Cu picioarele goale nu recomand nimănui, este riscant. Cu papuci nici atât că alunecă şi nu numai că ai şanse maxime să cazi, dar ai şanse maxime să pleci de acolo cu ceva rupt. Recomand nişte încălţări sigure, cu talpă aderentă, pe care eventual să îi testaţi înainte la mare sau undeva unde puteţi. Eu de exemplu am avut ni;te aquashoes şi au fost foarte buni, dar Cristi a avut nişte sandale de plastic de la Decathlon, şi a spus că i-au fugit picioarele în ele ceva de groază şi nu avea niciodată siguranţă pe picioare din cauza lor. Recomand ciupici (aquashoes) cu talpă aderentă.

3. Pietrele din apă sunt foarte alunecoase uneori, aşa că aveţi mare grijă la fiecare pas, pentru că orice pas greşit vă trimite cu fundul în apă, în cel mai bun caz.

4. Apa poate fi mai mare decât cum am prins noi, aşa că fiţi pregătiţi să intraţi în apă şi până la brâu în vreo 2 locuri. Oricum, luaţi schimburi la voi şi nu o să aveţi probleme. De preferinţă hainele de schimb să fie băgate într-o pungă şi punga în rucsac, că Doamne fereşte, cădeţi în apă şi se udă şi schimburile…

Acum revenind, mie mi-a plăcut la nebunie şi a fost exact aşa cum mă aşteptam şi cum auzisem: super! Aflasem din 2009 de Cheile Râmeţului dar atunci nu prea ştiam noi cu ce se mănâncă aşa ceva, iar când mi-am amintit în 2010 de ele, mi le-am trecut imediat pe lista pentru 2011 :)

Cum am terminat cu ele ne-am grăbit cât am putut spre maşină ca să ajungem înapoi în Rimetea, pentru o a doua tură, cu toate că soarele nu se mai arătase de dimineaţă şi nu puteam decât să sper că în Rimetea e vreme mai bună, căci altfel nu am fi putut admira Piatra Secuiului în toată splendoarea ei.

Revin săptămâna asta cu a doua parte a zilei, să vedeţi dacă am avut noroc cu vremea sau nu ;)

Dacă vrei să citești continuarea sau celelalte jurnale despre Turnul României 2011, le găsești aici.

Desfăşurător (a se consulta cu harta):

10:30 Mânăstirea Râmeţ
11:30 Cabana Râmeţ
11:30 Începutul Cheilor Râmeţului
12:30 Intrare în Brâna caprei
13:25 Ieşire de pe Brâna caprei
14:00 Intrare în apă
14:55 Ieşire din apă
14:45 Înapoi la cabană

Traseul cu maşina în Ziua 7:


Vizualizare hartă mărită

38 comentarii:

  1. SUPER tura! Felicitari!
    Sa inteleg deci ca v-ati facut incalzirea pentru canyoningul de anul viitor din Fagaras :))

    Dupa experienta noastra de anul asta cea mai potrivita varianta pentru mersul prin apa de munte ar fi o pereche de sosete de neopren si o pereche de ghete (mai vechi) cu talpa aderenta. Bineinteles ca nu ar strica si un costum de neopren :)

  2. Mult curaj si antrenament e nevoie pt traseul acesta! Pozele sunt excelente, descriu bine ceea ce povestesti! mie clar mi-ar fi fost frica, desi pe vremuri faceam si eu echilibristica ca sa ajung la o cascada (ciucas daca o stii) de langa Cheile Turzii :)))

  3. @Ovidiu: Da, avem super incalzire, asteptam sa se faca iara cald pt canyoning :) Si da, e f buna combinatia de sosete cu ghete!

    @Alice: e adevarat, aveam ceva din fiecare, si curaj si antrenament :) Si mie mi-ar fi fost tare frica daca as fi venit aici mai demult..

  4. Oau!Le ai cu cataratul. Stiu de ce zici ca ai avut totusi un sentiment de teama, din cauza crucii pe care ai vazut-o la baza, nu? Chestia cu picioarele in apa rece …brrrrr! la ce frig este afara acum, mi s-a facut si mai frig! Frumoase locuri, insa satul ala parasit cred ca mi-ar fi dat ceva adrenalina la pompat, nu urcusul neaparat! :)

  5. Nu, nu, chiar n-a avut legatura cu crucea… La cate cruci am vazut pana acum pe munte…

    Cred sincer ca a fost din cauza ca nu vedeam aproape niciodata pe unde urmeaza sa continue poteca. Aveam in fata mereu ori o stanca, ori copaci..nu vedeam niciodata ce avea sa urmeze si astfel nu stiam la ce sa ma astept. Dar a fost totusi si fain din punctul asta de vede. A fost un mix de emotii :)

    Si satul a fost foarte interesant de vazut, si pentru mine a fost un punct culminant al turei.

  6. Chiar frumos traseul! Combinatia de stanca cu apa este geniala! Si catul acela parasit…foarte tare!Mi-a placut! Auzisem de Cheile Rametului dar nu am ajuns niciodata pe acolo…Poate intr-o zi…cine stie..Astept continuarea ;)

  7. Multumim Marius! Adevarul e ca, asa cum spuneam, in prima faza si eu renuntasem la a mai intra in apa… dar pe urma… si pentru ca nu mai aveam chef de brana si pentru ca mi se facuse pofta de aventura… :) am ajuns tot in apa :P

  8. felicitari pt acest traseu care este superb….recunosc ca eu inca nu sunt pregatita sa fac traseul asta, mi se pare foarte greu, dar cine stie ce va fi pe viitor..poate prin curaj ;)
    carari cu soare in continuare!

  9. exact acelasi sentiment l-am avut si eu ca tine in brana caprei….ceva ma nelinistea:)dar nu-mi puteam explica ce anume,ca si difiultate eu l-as numi mediu spre ridicat,poate putin mai greu decat pe jepii mici….in orice caz este o tura frumoasa,cu atentie mare se poate bucura oricine de ea:)

  10. Salut din nou! Felicitări pentru jurnal. Savuros, ca de obicei…

    Vream să mergem în Mţii Trascăului în viitorul apropiat.

    Să înţeleg că aţi mers cam o oră prin apă? Brâna Caprei e o zonă de urcuş abrupt, adesea pe cabluri? Urcuş din chei, pe peretele muntelui?
    O pensiune în zonă pe care o recomanzi, ai?
    Mulţumesc. Spor…

  11. Mersi frumos Ionela! :)

    Da, deci prin apa se merge cam o ora.
    Brana Carpei nu are urcus abrupt decat la inceput, acolo sunt si cablurile si implict portiunea cea mai dificila, de catarare. Dupa aceea se merge pe brana efectiva, si portiunile de urcare sunt putine. Se urca un pic, se coboara, un pic, si tot asa, pana la final, cand se coboara din noua la nivelul apei, in catunul Cheia.

    Pensiune in zona… nu prea stiu. E doar Cabana Ramet, care e acolo unde poti lasa masina. Noi acolo am vrut sa stam, numai ca din cauza ca nu eram casatoriti la vremea aia, nu ne-a primit sa dormim in aceeasi camera. Aveau camere separate de fete si camere de baieti :)

    • Buna Lucian!
      Din pacate nu imi amintesc deloc amanuntul acesta…
      Parca nu prea era…
      Dar daca vrei sa fii sigur, poti incerca sa intrebi la salvamontul local. Incearca sa suni la numerele acestea de telefon: http://www.carpati.org/salvamont/muntii/trascaului-50/

      Daca nu iti raspunde nimeni, suni la 0salvamont si ceri sa ti se faca legatura la o formatie salvamont pentru Muntii Trascaului (specifici eventual si Cheile Rametului) si ca vrei doar niste informatii.

      Mersi frumos, ma bucur ca te-a inspirat! :)

  12. Buna,

    Poti sa-mi spui pentru mersul prin apa ce recomanzi?sandale ,ciupici?
    Nu mai merg linkurile.
    Multumesc

  13. Salut,
    In cazul in care citeste cineva si comentariile (mai stiu eu pe cineva …), am facut cu sotia traseul pe 30 mai 2015 si pot sa spun ca era foarte bine echipat, cu trepte si cabluri noi pentru toate trecerile un pic mai dificile. Era cablu pana si in spatele bolovanului pe care-l mentionezi in jurnal si cam oriunde ar fi putut fi o mica problema. Cand am trecut apa era mai mare decat in poze, dar cum traseul era bine echipat s-a mers fara sa ne udam posteriorul :). Incaltamintea de apa ramane necesara. Pe brana Caprelor sensul normal de parcurgere este cel cu intrare dinspre prima parte a cheilor si iesirea spre satul Cheia, altfel exersezi descatararea.

    • Wow, super! Mersi mult de informatii, Dragos! Apreciez mult de tot gestul!
      Ma bucur mult ca au reamenajat bine traseul si acum sunt cabluri prin portiunile mai dificile.
      Numai bine si carari cu soare! :)

  14. Ieri (28 Iunie) am fost cu niste prieteni ( soț, soție şi o fetiță de 11 ani) Am venit din Cluj. Am avut 3 variante de traseu. Mi-e ciudă că ne am bazat pe GPS şi am ales traseul cel mai prost spre Galda de Jos şi n-am intrat prin Teiuş astfel am ratat şansa să ajungem în Chei din cauza că am mers pe un traseu pe care la un moment dat a trebuit să o luăm pe jos şi să abandonăm mașina. Am urcat pînă la dealul Geoagiului un drum destul de lung cu o fetiță după noi şi era prea târziu să coborâm spre chei. Aşa că am admirat de departe depe un deal înalt împrejurimile şi Cheile. Cumva am avut un regret în mine.Poate uneori e mai bine să mergi singur. A fost mai degrabă un drum de explorare. Rămâne pe data viitoare. Partea bună a lucrurilor e că dacă nu veneam pe acest traseu nu vedeam frumusețile cheii Gâldăului

    • Novak, iarta-ma te rog! Am fost plecata zilele acestea, si de aceea nu ai putut vedea comentariile tale, pentru ca nu am avut acces la un calculator de unde as fi putut sa ti le aprob. Cum sa nu fii binevenit? Doamne fereste! :) Din contra, iti multumesc frumos pentru comentariu si te mai astept cu drag pe aici!

  15. Foarte fain articol. În cele din urmă mi am văzut comentariile postate. Cred că am să le arăt prietenilor mei şi data viitoare ocolim ruta arătată pe google map sau ne interesăm si pe net când mai pornim la drum

  16. Buna Seara Alexandra. Nu tu esti de vina. Sistemul a fost. A trebuit sa dau refresh la pagina si sa mai scriu odată ca sa mi apara comentariul. E ciudat dar nu e vina ta. Cică am trimis comentariu duplucat dar ulterior a aparut imediat după postare. Probabil ca si acest comentariu va fi la fel, Dar dupa ce trimit am sa mai trimit unul scurt ca sa fiu sigur ca asta apare. Ai un Blog minunat!Si eu dupa 37 ani de viata m am trezit ca vreau sa vad locuri minunate deocamdată aproape de Cluj, Ma bate gândul sa fac un Blog despre locurile fin Romania pt ca avem o țărișoara minunata si ascunsă cu locuri unice. Trebui sa promovăm tara noastră. Bine ar fi sa faci un blog si in engleza

    • Buna Novak! Nu, stai fara grija ca orice comentariu postat il primesc garantat, atata doar ca trebuie mai intai sa il aprob eu din interfata wordpress ca sa apara si pe blog.
      Iti multumesc mult pentru aprecieri! M-am gandit sa fac un blog si in engleza, dar momentan timpul nu imi permite. Ma voi mai gandi insa la o solutie…

  17. Altii si politicienii ne fac reclama urâtă despre România. VREAU sa merg in locuri faine si sa le promovez pe un blog. Ma bucur ca am gasit acest blog

  18. Alexandra uite ce am găsit pe site ul digi24. Mă bucur că mulți sunt care promovează țărișoara noastră frumoasă. Această persoană care a realizat acest filmuleț trăiește în Dublin de 14 ani. A realizat acest filmuleț sătul de prejudecăți când vine virba de România http://www.thisisbrasov.com si eu îmi foresc să fac asta mai ales cu Clujul meu, inima Transilvaniei

    • Foarte fain! Mersi frumos pentru link!! :)

      PS. scuze cu comentariile. Cum spuneam, ele nu se publica automat, trebuie sa le aprob eu manual ca sa apara pe blog. Si am acum o perioada in care sunt mult pe drumuri si nu prea am acces la calculator…

  19. E ok stai linistită. Mă bucur că am reușit să postez comentariile care doream să le vezi. Articolul tău pe care l am găsit căutînd pe google mi a fost de folos. De căutăm săptămână trecută si o găseam poate am fi reuşit sa ajungem în Chei şi nu mergeam pe ruta pe care imi arată GPS ul. Articolul tău conține informații foarte valoroase si mi- a confirmat de ce n am ajuns în Chei Duminica trecută. Am mers pe rută greșită desi GPS-ul ne arătat-o ca o variantă a treia de rută şi cea mai scurtă. Asa ca am ales-o oe aceasta, dar oricum a fost mai degrabă o drumeție de recunoaștere. Daca nu ne rătăceam nu vedeam frumusețile Galdei de Jos. Văd că tu umbli mult prin țară, eu abia am fost în câteva locuri în 37 de ani. Dar de acum înainte dacă îmi permite buzunarul voi merge chiar si singur. Voi apela la tine pentru sfaturi si informare. La un moment dat în articolul tău ai specificat despre echipamentul folosit de tine si amicul tău. Ai folosit un termen nou pentru niște şosete mai speciale cu care nu aluneci pe piatra. CUM se numește te rog si unde se găsește? Mulțumesc frumos

    • Nu e nimic rau in a merge singur, dimpotriva, ai sa vezi ca sunt si avantaje foarte mari! Eu luna trecuta am fost intr-o scurta excursie pentru prima data singura, si mi-a placut foarte mult!
      Cu cel mai mare drag te voi ajuta cu orice ai nevoie, daca stiu sa te ajut! :)
      Chestiile alea cu care nu aluneci pe apa nu sunt sosete, sunt un fel de ciupici. Se gasesc la Decathlon, uite aici: http://www.decathlon.ro/2326-aquashoes

      • Super! Mulțumesc frumos. Vad că au prețuri bune. Am căutat bocanci si m am dezumflat când am vazut prețul. Am nevoie să mi cumpăr echipamente de excursie… E o provocare la salariul pe care l am din păcate. Sper totuşi să ajung să mă duc in excursii prin România. Dacă sparg gheața îmi fac blog

  20. Mă întreb cum a reușit persoana în cauză acel comentariu în engleză despre Braşov? Este foarte coerent, perfect şi se potriveşte cu filmările si muzica de fond. Oare o fi vocea lui? Mă îndoiesc. Însă în orice caz ar trebui realizate asemenea documentare despre România

  21. Buna, nu ne-am mai auzit de mult :)
    Am sa te rog sa-mi dai niste lamuriri pentru a lua decizia de a merge acolo impreuna cu Diana (11 ani acum):
    1. Pe brana in orice zona expusa ai cablu prins cu pitoane asfel incat sa pot folosi asigurarea de tip via ferrata? Daca distantele vor fi mari voi putea folosi o semicoarda.
    2. Parcurgerea ei este recomandata in sensul in care ai facut-o tu?
    3. Coborarea in chei este usoara?
    4. Perioada in care ai fost tu, a fost secetoasa?
    5. Nivelul maxim al apei a fost pana la jumatatea pulpei?
    6. Este o intrebare la care iti va fi greu sa raspunzi: Am sanse sa duc in spate fetele?(asa am facut in Valea lui Stan pe ultima bucata cu laculet in canion; acolo nu prea aluneca si pe fundul apei nu erau multi bolovani; de exemplu in Cheile Galbenei nu as putea)

    CV Dianei :)
    http://muntele-prin-ochii-unui-copil.blogspot.ro/2013/08/top-10-trasee-montane-prin-ochii-unui.html

    Vreme buna,

    • Buna Costin! :)
      Intra-devar, cred ca avea 10 ani Diana cand am vorbit ultima data :))
      Mai… eu cred ca cu putina atentie e un traseu ok pentru o fata de 11 ani cu experienta ei.
      Sus pe brana nu exista cabluri peste tot, dar nici nu e atat de expus incat sa fie neaparata nevoie.
      Pe jos prin apa e posibil sa fie un pic dificil, mai ales daca apa e mare, dar puteti decide la fata locului.
      Sensul de parcurgere, da, cred ca cel mai ok e cum l-am parcurs eu.
      Nivelul apei difera de la saptamana la saptamana, darmite de la an la an. Mie atunci mi-a venit maxim pana un pic mai sus de jumatatea pulpei, dar eu am picioarele lungi.. e irelevant.
      La ultima intrebare mi-e intr-adevar cam greu sa raspund.. n-as putea sa iti spun. Eu zic ca ar fi cam dificil. Probabil ai vazut in jurnal, e un loc destul de nasol la un moment dat, si trebuie echilibru perfect.

      Dar in orice caz, de cand am fost eu s-au adus ceva imbunatatiri traseului, poti vedea in comentariul lui Dragos de mai sus. Eu zic sa incercati. In cel mai rau caz va intoarceti de unde nu se mai poate. Sa ma tii la curent! :)

  22. Salutare tuturor,

    Doresc sa ma duc maine 27.08.2015 sa vad Cheile Rametului. As dori sa stiu daca exista un camping/loc special amenajat pentru a sta cu cortul cateva nopti. Am tot cautat si nu gasesc nimic, doar un camping pe nume Floare de Colt, site-ul nefiind actualizat din 2010, si nu pot lua legatura cu ei.

    Multumesc mult pentru ajutor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *