Turul Romaniei ’11: Ziua 4: Circuitul Galbenei

Ziua 4, marţi, 19 iule 2011: Traseu în Munţii Bihor – Circuitul Galbenei

Glăvoi – Balcoanele Cetăţilor Ponorului (  – 30 min)
Plimbarea pe la balcoane (  – 20 min)
Balcoane – Avenul Bortig – Izbucul Galbenei – Cheile Galbenei – Poiana Florilor – Peştera Focul Viu – Glăvoi (  – 6 h)

Durată totală cu tot cu pauze: 7h
Diferenţă de nivel + 1000 m , – 1000 m
Distanţa: 12 km
Surse de apă: la Glăvoi; la Izbucul Galbenei şi pe tot parcursul Cheilor Galbenei; în Poiana Florilor

Atenţie! Este un traseu lung şi destul de greu, cu diferenţe de nivel care se adună… Citiţi descrierea de mai jos şi studiaţi profilul traseului pentru a şti când se urcă şi când şi cât de coboară. Secţiunea de trecere prin Cheile Galbenei este foarte dificilă dacă se încearcă parcurgerea ei pe perete, adică pe lanţuri şi cabluri, evitând udarea. Cu încălţări de apă desigur, se poate parcurge cu uşurinţă direct prin apă.

Ok, deci rămăsesem în episodul anterior că m-am trezit în toiul nopţii de la un animal ce mânca ceva pe lângă cortul nostru.

Ce mânca animalul, ştiam foarte bine. Şi ştiam şi ce animal era. Şi asta doar pentru că am avut norocul să văd, doar cu 2 zile înainte, în Parâng, cum mănâncă poneii iarbă. Să văd şi să aud. Altfel, cred că aş fi paralizat de frică în cort. Ceea ce auzeam erau cai mâncând iarbă. Nu îmi era chiar frică, însă mă trezisem şi mi-am dat seama că suntem înconjuraţi de cai şi avem sforile de la cort întinse, iar calul, aşa cum am aflat în această noapte, nu este un animal foarte inteligent.

Aşadar înainte să vă povestesc ziua a 3-a, trebuie să vă povestesc ce am făcut în noaptea dinainte, pentru că, contrar la ceea ce fac oamenii normali, nu am dormit toată noaptea :)

După ce am constatat prima dată, deci pe la 11 noaptea, că sunt cai pe lângă noi, foooooarte aproape de noi, nu prea am mai dormit bine. M-am trezit de cel puţin 3 ori, fiindcă efectiv erau foarte aproape. De fiecare dată a trebuit să iasă Cristi din cort ca să îi gonească, fără prea mult succes, o dată când unul a fost chiar la câţiva milimetri distanţa de a trage cortul fiindcă s-ar fi împiedicat de sfoară. Iar o dată s-a şi zgâlţâit cortul bine de tot că a interacţionat unul cu o sfoară.

Dimineaţă la 7 …cine era treaz? Noi. Iarăşi erau caii lângă cortul nostru. Nu de alta, dar în cursul nopţii se mai plimbau, că aveau pe unde. Eu m-am trezit iar prima, şi încerc să-l trezesc pe Cristi:
– Scoală-te că iar sunt caiii aici!
– Păi şi eu ce să fac?
-Să-i goneşti, ce să faci? Vrei să se prăvălească ditamai calul peste noi ca se împiedică de sfori?

Nu termin bine propoziţia şi simt ceva în spatele capului.
Ieşi repede că mănâncă cortul!!!!

Eu dau o palmă calului prin cort, Cristi sare repede afară să-l gonească, şi calul mai mai că se împiedică de sfori. Din fericire, nu s-a întâmplat asta până la urmă.

Şi fiindcă încă îmi era foarte somn, am încercat să mai dorm un pic. Cristi, care niiiiciodată nu se trezeşte înaintea mea, ci dimpotrivă, zice că nu mai poate să doarmă aşa că iese să facă poze la cai. Auzi tu!

Mai târziu, după ce am ieşit şi eu din cort, am găsit pe cort dovada că într-adevăr calul a vrut să muşte din cort. Erau urme de salivă şi iarbă mestecată pe fereastra cortului. :)))

Concluzii legate de cai:
– Nu sunt foarte inteligenţi
– Mânâncă jar. What the…. ???
– Mânâncă orice de fapt. E drept, cortul nostru era verde, dar în timp ce le făcea poze, Cristi a asistat la o fază comică în care un cal găsise lângă o vartă o pungă cu mere şi proprietarii au sărit la fix să o recupereze şi se luptau cu calul care trăgea de sacoşă. El pe o parte, ei pe alta. Evident că de câştigat a câştigat calul.
– Am întrebat pe cineva de acolo dacă vin mereu la Glăvoi noaptea şi mi-a zis că nu mereu, dar vin. Şi asta pentru că oamenii uită mâncare pe afară sau chiar îi hrănesc.

Acestea fiind concluzionate atunci pe loc, văzând că nu e de glumă cu caii ăştia, ne-am hotărât să strângem acum cortul şi tot, şi să nu mai rămânem şi în seara asta aici la Glăvoi, nu de alta dar vroiam şi eu să dorm…

Cu o seară înainte mă gândisem să lăsăm cortul aici montat, să plecăm pe traseu cât mai devreme şi să conducem a doua zi dimineaţă spre Vărăşoaia. Acum însă am revenit la planul din carneţel, adică să dormim seara asta la Cabana Vărăşoaia, la cort sau cum s-o putea.

Cauză din care nu am reuşit să plecam pe traseu decât la ora 10. Eu îmi doream foarte mult să plecăm mai devreme, dar nici nu am fost în stare să ies din cort mai devreme de 8 jumate, pentru că am reuşit să mai dorm o oră după ce Cristi a ieşit afară să facă poze la cai. Era ideal să plecăm cât mai devreme pentru că auzisem cu o seară înainte nişte oameni vorbind că la Gheţarul Focul Viu trebuie să ajungi la ora 14 pentru că atunci intra lumina perfect în peşteră şi e superb! Din păcate, asta e, dacă ajungem la 15 poate o fi încă bine…

 Glăvoi – Balcoanele Cetăţilor Ponorului: 50 min

Iată panoul informativ şi în spate Refugiul Salvamont şi maşina lor. Caii, după cum vedeţi, nici acum nu au putut fi mânaţi în afara zonei de campare… Mulţi mai erau mai frate!

De la Glăvoi am plecat să vedem Balcoanele de deasupra Cetăţilor Ponorului. Indicatorul apare în 15 minute. Sunt 2 balcoane deasupra Dolinei 2 şi încă 2 deasupra Dolinei 3. De aici însă nu vă arăt poze, din 2 motive: 1. pentru că este foarte greu să faci poze acolo dacă nu ai fish-eye, pentru că nu se poate prinde tot, şi din pozele facute cu apart normal nu se înţelege esenţa dacă nu ai fost acolo, iar 2. pentru că astfel lăsăm un mister :) Cei care au fost ştiu despre ce vorbesc, cei care nu, o sa descopere ceva superb acolo, frumuseţea locurilor îmbinată cu senzaţia de margine de prăpastie. :)

De la Balcoane se înaintează mai departe pe punct albastru până când ne intersectăm cu punctul galben, care duce spre Cheile Galbenei.

 Balcoane – Avenul Bortig – Izbucul Galbenei – Cheile Galbenei – Poiana Florilor – Peştera Focul Viu – Glăvoi: 6 h

După un urcuş susţinut ajungem în cam 30 de minute la Avenul Borţig.

Este un aven extrem de captivant, fiind o pâlnie foarte adânca, pe marginea căruia te simţi foaaarte mic.

De aici urmează o coborâre prin pădure cam de 45 de minute. Noi am dat de un grup mare de copii unguri (menţionez asta pentru că era foarte gălăgios, lucru specific ungurilor, no ofence, nu sunt rasistă dar asta e realitatea) aşa că ne-am apucat să alergăm un pic ca să îi depăşim, în special pe o porţiune destul de orizontală a traseului. Nu am mai alergat niciodată pe munte, aşa că a fost interesant. Cred că am şi salvat cam 10 minute :P

Când se ajunge la acest indicator, chiar dacă e o derivaţie, trebuie urmat. Artă calea spre intrarea în Cheile Galbenei. Dacă nu îl urmăm, ratam Cheile. Şi noi pentru ele am venit, nu? :)

Ca să înţelegeţi despre ce e vorba, aceasta este harta detaliată a cheilor. Probabil că dacă nu am urma indicatorul am ajunge să facem traseul de deasupra cheilor, cel de pe stânga.

Dar cum nu ne interesează asta, noi am purces spre Chei. Imediat se ajunge la Izbucul Galbenei, de unde ne-am umplut sticlele cu apă. Iar de aici începe nebunia. Probabil ca să nu continue de aici foarte multă lume traseul prin chei, nu există niciun indicator, aşa cum ne-am obişnuit să fie peste tot în Padiş Dar dacă ne uităm atent, pe partea cealaltă a apei, adică pe malul stâng, zărim nişte lanţuri. Sunt primele dintr-un şir luuuung.

Prima porţiune ne ţine destul de sus deasupra apei, pe malul stâng, unde alternează porţiunile cu cablu deloc dificile, cu porţiunile normale, fără cablu, dar foarte scurte, ca nici nu prea mi le amintesc :P

Marmite săpate în stâncă:

Porţiuni de coborâre pe cabluri:

După ceva timp ajungem în dreptul Peşterii Ponor, cea în care Galbena intră, îşi urmează apoi cursul prin subteran, şi pe urmă iese din nou la suprafaţă prin frumoasa Cascadă Evantai. Privind la baza portalului peşterii, am stat un pic să rumeg grozăvia, studiind harta.

Mai departe mai este un portal de peştera la care se poate coborî, dar trebuie grijă mare, că se alunecă. Aici peştera se poate chiar vizita. Noi am intrat puţin doar, neavând frontale puternice.

La 1 oră şi un sfert de la izbuc am ajuns în sfârşit la Cascada Evantai. N-am apucat bine să o admir că de aici… începe distracţia.

Din prima trebuie să te caţeri pe perete, cu ajutorul unui lanţ. Nu e chiar uşor, şi noroc cu picioarele lungi şi cu nişte bolovani, că la un moment dat m-am lăsat pe ei că nu mai puteam continua pe perete.

După câteva porţiuni deloc uşoare cu cabluri, la care uneori îmi lua ceva până mă poziţionam pe perete, după mai multe încercări, cââând credeam şi eu că s-a terminat greul, dăm de un nou hop:

Ce se vede mai sus în imagine este un mic tunel prin care trebuia ocolit cursul apei, însă care era foarte sus. De aici şi cablul ajutător care se vede pe stânga. Era foarte abrupt să poţi urca singur pe picioare, şi mai şi aluneca. Mai rău a fost că şi în interiorul tunelului era la fel de abrupt, nu orizontal, şi acolo a trebuit să trag tare de tot de cablu. Chiar greu, nu glumă! După care, ca să ne distram bine de tot, ieşirea din tunel tot pe un cablu se făcea.

Şi mai mult ne-am distrat după, când eu chiar credeam că nu mai escaladez pereţi, dar a urmat o porţiune de cablu, iarăşi destul de grea, urmată de ceva care arăta aşa:

Cablu sus de care să te ţii cu mâna, şi lanţuri jos (care se bălăngăneau evident) pe care să pui picioarele. M-am distrat maxim! :))) Dar cel mai amuzant a fost faza la care, în timp ce eu eram agăţată de cablurile fantastice şi mă chinuiam nevoie mare, cu o faţă de pomină, pe lângă mine trec 2 tineri, nonşalant, direct prin apă, cu adidaşi în picioare. Un fel  de… eh, f%&# it, şi ce dacă mă ud la picioare, doar n-o să mă chinui pe pereţi ca nebuna asta!

Amuzant, nu? Eh, în fine…. din fericire pentru mine, aia a fost ultima escaladare pe pereţi. Nu zic că nu mi-a plăcut, pentru că în general îmi plac foarte mult pasajele cu cabluri, de aia îmi şi place via ferrata, însă în combinaţie cu apa, nu mă simţeam deloc safe. Plus că nu a fost nici foarte uşor. De aceea nici n-ai să vezi multă lume pe acolo pe pereţi. Noi de fapt nu am mai văzut pe nimeni. Toţi erau prin apă. Concluzia: e greu, dar merită. Cristi care de regulă nu e mare fan cabluri mi-a spus ca a fost partea care i-a plăcut cel mai mult din tot concediu. Deci na… răsturnări de situaţii.. :)

Când am ajuns la drum forestier am ştiut că s-a terminat. De fapt nici nu ştiam că aici se poate ajunge cu maşina, de aia m-am cam mirat să văd aşa ceva dar.. în fine.. Este un drum îngust care se desprinde din drumul pe care am venit şi noi, dar chiar dinainte de a trece pe lângă Boga. Eu personal însă n-aş veni până aici cu maşina.

De aici arată 1 oră jumate până la Peştera Focul Viu, deci hai să mergem.

Din păcate afară era extreeeem de cald. Ca să faci traseul în continuare trebuie să treci prin Poiana Florilor, unde este şi un izvor. Când am ajuns aici deja eram leşinaţi de la căldură, şi ca să ne simţim şi mai bine, a urmat o urcare pieptiş tot prin soare. Mai mare dragul.

Din păcate nu am scăpat de soare repede, şi a trebuit să-l mai suportam încă o bucată de drum, de-ajuns cât să mă cam stoarcă de vlagă. Mă simţeam epuizată, deşi până am dat de soare nu aveam nimic.

Probabil din cauza asta am făcut un pic mai mult până la Focul Viu, adică o oră şi trei sferturi, ultima porţiune fiind una de urcare, dar măcar am urcat prin pădure.

Aici am ajuns la ora 15:45, deci şi mai târziu decât anticipasem dimineaţă, şi farmecul de la ora 14 era trecut. Noi ne-am bucurat însă de ceea ce am găsit. Am coborât până la baza portalului, de unde înaintarea nu mai e permisă, dar nu înainte de a ne echipa bine, pentru că jos era frig. Simţeai brusc cum se schimba temperatura pe măsură ce coborai cele câteva trepte.

Aici mai mult decât ce vedeţi în poza de mai sus nu e de văzut, dar eu zic că se merită, şi mai ales dacă se poate ajunge aici la ora 14. Eu sigur voi mai veni cândva, chiar şi doar pentru chestia asta. Lumina intră în peşteră printr-o fereastră (sau mai multe, nu ştiu sigur) la care se poate ajunge pe o cărăruie nemarcată, care duce pe poduleţul natural de deasupra peşterii. Nu mai ştiu ce descriere aveam la mine dar acolo am citit despre asta, şi după ce am bâjbâit un pic să găsim cărăruia, am reuşit până la urmă să ajungem la fereastra de deasupra peşterii:

De la Focul Viu urmează o coborâre foarte uşoară şi foarte lină până la Glăvoi, unde am ajuns în 1 oră. Deci pentru cineva cu copii, sau care nu vrea să vadă decât Focul Viu, poate veni foarte uşor de la Glăvoi.

Când am ajuns noi la Glăvoi, era ora 17. Eram, ce-i drept, cam rupţi. Făcusem Circuitul Galbenei în 7 ore. Pe panou scrie 8-9 ore, deci nu e că a făcut noi un timp bun, este vorba că nişte oameni fără condiţie fizică probabil ar face 8-9 ore. Deci e bine că timpii sunt daţi mai larg în Apuseni.

Harta traseului Circuitul Galbenei:

Morţi de foame, ne-am prăbuşit în faţa uneia dintre terasele de la Glăvoi de care vă ziceam. L-am rugat pe Cristi să îi spună doamnei să ne aducă ce vrea ea, numai mâncare să fie, ciorbă şi felul 2, dar ne-a dat totuşi de ales :) Sincer nu mai ştiu ce am mâncat, dar a fost super mega bun, şi la final am mâncat şi o clătită, în timp ce îmi odihneam picioarele goale pe iarbă.

După ce am luat ultima îmbucătură, efectiv n-am mai rezistat şi ne-am trântit pe jos, fix lângă mese (care btw sunt buturugi de lemn) şi ne-am tolănit. O fi râs săraca femeia aia de noi… nu ştiu… dar părea foarte amabilă şi  ne-a întrebat dacă mai vrem ceva. Noi, ridicând doar capetele de jos: nu… nota :P Muream noi de râs de ruşine, dar ce să facem… dacă atunci ne-a venit să ne tolănim pe iarbă la umbră…. nu poţi să te lupţi cu aşa ceva :P

Aşa că după ce ne-am făcut şi siesta, a venit vremea să intrăm în maşina – cuptor de la atâta stat în soare – şi să pornim spre Vărăşoaia. Drumul cam nasol până înapoi în Şaua Scăriţa îl ştiam deja, aşa că am mers mai atent şi de data asta n-am mai lovit pe dedesubt. Aşa arată “asfaltul” din Şaua Scăriţa:

Arată bine, dar din păcate drumul până la Cetăţile Ponorului nu e deloc aşa de “ca în palmă”.

De aici am pornit în continuare spre direcţia Padiş:

Acum nemaifiind weekend, am văzut că de aici spre Padiş chiar se lucra. Drumul e lat, pe jos e chiar ca în palmă, pregătit pentru asfaltare, şi am întâlnit multe utilaje şi ceva muncitori. Până la finalizare însă… mai e mult şi bine.

Drumul spre Vărăşoaia, care se desprinde de cel care duce spre Padiş un pic mai încolo nu se poate dibui fără hartă. Eu am trecut pe lângă ramificaţie, crezând că nu e ăla. Dar când am întrebat un nene dintr-un camion, habar nu avea. Nu vă aşteptaţi să ştie că mulţi nu sunt din zonă.

Este vorba de un drum care se face la stânga, undeva unde se vede la o mică distanţă şi un stâlp cu indicatoare. Pe unul dintre ele este trecută banda roşie spre Stâna de Vale şi Vărăşoaia.

Am găsit noi până la urmă, şi am luat-o pe drumul ăla. Cam îngust, dar cât de cât ok, mai ok ca cel spre Cetăţile Ponorului. La un moment dat a venit o maşină din sens opus şi le-am făcut semn să oprească. Era o familie cam la 40 de ani, cu 2 copii. Eu i-am oprit ca să îi rog să îmi spună cum e drumul mai departe, şi din fericire mi-au zis că e cam aşa cum fusese şi până atunci, deci acceptabil, practicabil cu orice maşină.

După aia însă ne-au întrebat unde mergem şi când le-am zis că la Cabana Vărăşoaia, au zis că e groaznic acolo, că de acolo vin. Noi am zis că nu-i nimic, că avem cort, şi doamna mi-a zis că mai bine stăm la cort.

Zic ok, şi cu impresia făcută, am pornit mai departe. Nu după mult timp am ajuns şi la Cabană. Nu sunasem înainte, cu gândul că dacă e, stăm cu cortul. Dar până când am ajuns la cabană, nici urmă de pus cortul, şi nici în jurul cabanei nu se putea, şi am tras concluzia că nu e permis, ceea ce am şi aflat ulterior că e adevărat. Bănuiam eu ceva…

Dar revinind. Am bunghit intrarea în curte, am tras de volan stânga, şi deja mă uitam unde am şi eu un loc să parchez, când colo, nu mai pot înainta. Eu, de colo, hmm… cred că e un bolovan, să accelerez!

Vrum, vrum! Nimic! Când colo vine un om şi îmi spune să mă potolesc. Eu, nu înţeleg de ce…

Dar apoi vine mai aproape şi îmi zice că am luat un buştean dedesubt şi s-a blocat.

Ceeee??? Şi asta când s-a întâmplat???

Nici nu apuc să mă dezmeticesc că vine disperat şi cabanierul, la bustul gol, începând să zică că el de aia pune buştenii acolo, ca să nu intre toată lumea, că aici e pentru cei care stau la cabană.

La care eu cu voce stinsă îi spun: păi intram să vă întrebăm dacă mai aveţi locuri.. că vrem să stăm aici…

Bine bine, mai aveau locuri, dar noi aveam o problemă şi mai mare. Buşteanul! Şi uite aşa începe circul:

Omul care a observat din prima zice să scoatem cricul. Noi nu am folosit niciodată cricul şi nu ştim nici cum se foloseşte. Cabanierul zice: nuuuu, nu-i nevoie de cric, dă-l încolo de cric, dă-i şi accelerează că iese el. Da de unde, că butucul era blocat pe diagonală. Nu ieşea nici dacă îl rugai în genunchi, cum de altfel şi stăteam. Dau să caut cricul. Cricul este într-un compartiment din portbagaj sub toate bagajele. Dă şi scoate toate bagajele din maşină şi pune-le în mijlocul drumului pe jos. Circ adevărat nu glumă!

Cabanierul în continuare o dădea pe al lui. Cristi încearcă să-l convingă să ne lase naibii în pace. În acest timp eu reuşesc să ajung după marea de bagaje la cric şi să îl scot victorioasă. Îi dau cricul lui Cristi. Ne uităm amândoi la el ca mâţa în calendar. Ups, mai avem nevoie de un instrument ca să desfacem cricul. Du-te şi caută iar în portbagaj. Nefiind mecanic de meserie, bineînţeles că mă întorc la roata maşinii cu tot ce găsesc.

Hai, pune cricul. Noroc că ne-a zis cineva, că noi nici măcar nu ştiam că există un loc special unde se pune cricul, că nu se pune aşa chiar oriunde. Vai de capul nostru, dacă făceam vreo pană înainte de asta, stricam maşina. Nu contează, să ne concentrăm. Cristi dă “la manivelă” ceva timp şi maşina se ridică. Buşteanul iese într-un final de sub maşină! Victorie!!! Fir-ar ea de buturugă! Era un buştean mic de tot, pe care nici nu l-am văzut! Bine că nu am luat 2, că mai era unu un pic mai la dreapta.

În fine, după ce am pus la loc toooaaaaate bagajele înapoi în portbagaj, am putut şi eu să parchez într-un final. După asta am avut parte de încă o surpriză, de data asta foarte plăcută: ni s-a dat o căsuţă în care aveam să dormim, care…. era superbă!!! Deci era totul super curat, căsuţa era foarte mare, aveam aşternuturi super curate, care miroseau foarte frumos, perne şi pilote pufoase, scaun şi măsuţă în cameră, priză şi curent electric permanent!! Şi, cireaşa de pe tort: apă caldă ca să facem duş!!!!!!

Nu-mi venea să cred! Era minunat! Nu pot să vă zic cam cât de mult îmi doream să fac duş şi cât de bine a fost să mă culc curată în aşternuturile alea! Stăteam şi mă gândeam la ce au spus cei din maşină mai devreme şi mi-am dat seama că cât de diferite erau opiniile noastre. Noi ne aşteptam la ce e mai rău, la o cameră pricăjită, la condiţii modeste, fără apă caldă sau aşternuturi curate, etc. şi am fost daţi pe spate să găsim ce am găsit, obişnuiţi fiind cu cabanele de munte. Iar ei, fiind probabil obişnuişi cu condiţii de hotel sau ştiu eu ce, unde ai baie în cameră, nu o cabină de duş cu perdeluţă într-o coşmelie construită din panouri, au fost îngroziţi.

Well… noi însă ne-am simţit genial! Cabanierul era un pic ciudăţel, aşa la bustul gol şi foarte vorbăreţ cum era el, dar amabil, nicio problemă aici.

Pot să spun că am dormit extreeem de bine, mai ales în comparaţie cu noaptea trecută, dar indiferent, Cabana Vărăşoaia este chiar un loc pe care îl recomand. O căsuţă pentru 2 persoane costa 60 de lei. Misterul curentului a fost desluşit repede pentru că ne-a spus cabanierul că sunt racordaţi la reţeaua naţională. Deci nu aveau generator, pe care oricum nu îl auzeam, deci misterul a fost elucidat.

Dacă vrei să citești continuarea sau celelalte jurnale despre Turnul României 2011, le găsești aici.

Desfăşurător (a se consulta cu harta):

10:00 Plecare de la Glăvoi
10:15 Indicator spre Balcoane
10:30 Balcon IV
10:35 Balcon III
10:45 Balcon II
10:48 Balcon I
10:54 Intersecţie cu punctul galben
11:25 Avenul Borţiz
12:00 Indicatorul spre Izbucul Galbenei
13:15 Cascada Evantai
14:00 Finalul sectorului de chei
14:30 Poiana Florilor
15:45 Peştera Focul Voi
17:00 Am ajuns înapoi la Glăvoi

17 comentarii:

  1. Eheeee, la voi era apa micuta pe chei – cred ca mai mergea si din bolovan in bolovan sau oarecum nu va udati prea mult. Eu am fost acum 2 ani in iunie dupa ce plouase cam o saptamana in continuu (nu mai aveam cand sa ne ducem si am zis sa ne riscam). La un moment dat nu mai m-au tinut mainile si am sarit in apa, care era involburata si maaare si rece. Am cazut in fund din pacate exact intr-o mica valtoare :), apa mi-a trecut peste cap da’ m-am ridicat repede repede – asa ca nu s-a udat rucsacul – noroc cu materialele astea impermeabile. Eu in schimb, uda complet complet

  2. Vai, ce “noroc” pe tine! :P

    Intr-adevar, cand am fost noi nu era asa mare, insa nici mica nu era. Nu mergea din bolovan in bolovan de la un cap in altul. A fost doar o zona in care am putut sa pun putin piciorul pe un blovan in loc sa ma tin de cabluri si sa merg pe perete. In rest…

    Crede-ma ca daca puteam pe bolovani as fi incercat, dar nu era chip :P

  3. Ce munti frumosi avem! Pacat ca nu am timp suficient sa ii strabat. (dat fiind ca avem drumuri asa de bune)

    Frumosi si interesanti. Intr-o zi am sa ma indrept catre ei. Se zice ca ar fi salvarea noastra in ei, cum era pe vremea dacilor….

  4. :))
    Concluzii legate de cai:
    – Nu sunt foarte inteligenţi
    Ba da, sunt. Dar sunt si foarte speriosi.
    – Mânâncă jar. What the…. ???
    Carbunele face bine la digestie!
    – Mânâncă orice de fapt.
    Nu chiar, dar testeaza lucruri noi. La cabana Negoiu un magar a vrut sa-i manance tricoul intins pe gard al unui amic. L-a atras sarea din transpiratie.

    Cheile Galbenei: Daca apa este mica cea ma buna abordare este in sandale cu bocancii in rucsac. Trebuie ceva rezistenta la frig fiindca apa este foarte rece.

    “noi nici măcar nu ştiam că există un loc special unde se pune cricul”
    :( Incearca daca ai undeva o curte sau in fata blocului sa dai o roata jos apoi sa o pui la loc. Daca faci acest lucru pe lumina si timp frumos o sa-ti vina mai usor in caz de pana noaptea pe ploaie, frig…. I-ati o pereche de manusi de gradinarit si tine-le in masina.

    Astept povestea din Cheile Somesului Cald :). Sunt curios daca le-ati facut complet :))

  5. Legat de cai… iti dai seama ca am tras si eu niste concluzii la vrajeala… Imi dau seama ca sunt inteligenti si eu iubesc caii, dar dupa o noapte nedormita din cauza lor… ramai cu sechele… si cu sarcasm la adresa lor :P :P
    Dar eu in continuare ii iubesc! :) De fapt eram geloasa ca n-am iesit si eu dimineata sa-i mangai, dar muream de somn :P

    Am facut chei prin apa, o sa vezi mai incolo ;)

    Cu cricul, ai dreptate, suntem varza. Pentru niste oameni care au mers mii de km cu masina prin tara si nu numai, chiar ar fi cazul sa stim sa rezolvam o problema asta usoara.

    Avand in vedere ca la anu planuim sa plecam o luna din tara cu masina, cred ca n-ar strica sa-ti urmam sfatul… Mi-e lene de mor, sincer, dar ar cam trebui…

    Cheile Somesului , coming right up next week! :) Nu stiu daca stiu exact la ce te referi daca le-am facut complet. Noi am facut tot circuitul, adica pe sus, nu pe jos prin chei. Deci da, am facut circuitul complet.

    Dar ce am patit dupa ce am facut Circuitul… asta nu mai spun acum :)

  6. “Noi am facut tot circuitul, adica pe sus, nu pe jos prin chei”

    Noi am mers pe jos prin apa. Apa era foarte mica, un pic peste glezne, dar stanca aluneca mai ceva ca pe gheata din cauza vegetatiei. Am mers pana am dat de o saritoare unde apa era pana la piept si ne-am intors.

  7. Am inteles acum. Dar prin chei nu era traseu, adica nu exista marcaj vreau sa zic.. Nu mi-a trecut prin cap sa merg prin chei, dar probabil ar fi meritat mai mult, chiar si pana la saritoare…

  8. Am ajuns si noi pana aici :) …am citit despre acest traseu si se zicea ca e cel mai greu din Apuseni…m-am speriat si de minunatele lanturi…pana sa ajung in Apuseni, nu am mai avut trasee care sa implice catararea pe lanturi deci a fost o noutate si o provocare :)

    La inceput nici nu ne gandeam la acesta varianta deoarece in grupul nostru aveam si o persoana care se descurca un pic mai greu (din cauza greutatii corporale, urca un pic mai greu) dar am prins curaj dupa Cetatile Ponorului si am zis sa ne incumetam si bine am facut :) ….noi l-am facut in sens invers adica de la Glavoi am mers la Piatra Galbena, Focul Viu, Poiana Ponor, Cheile Galbenei, Cascada Evantai, Izbucul Galbenei, Avenul Bortig, Balcoane, Glavoi si l-am parcurs in 9 ore cu pauze destul de dese :P (am mers in aceasta directie, deoarece sotul meu mai facuse traseu exact ca tine si stia urcusul chinuitor din Poiana Florilor).

    Pe traseu ne-am intalnit cu o gramada de persoane, m-a surprins cata lume se incumeta la un traseu asa lung…ma gandeam cum puteau copiii sa treaca prin chei dar stand de vorba cu unii am descoperit ca faceau derivatii de la trasee adica nu faceau tot circuitul Galbenei, evitand cheile si catararea pe lanturi.

    Panorama de la Piatra Galbena e frumoasa, se vede toata valea, din pacate se vad si despaduriri masive in zona, Focul Viu m-a lasat rece la propriu…e rece ca in congelator si era plin cu busteni cazuti, l-am prins dimineata asa ca n-am avut nici noi parte de lumina senzationala, oricum la tine in poze arata mult mai bine decat l-am vazut eu in realitate…in Poiana Florilor era fanul cat casa dar noroc ca se apucau unii sa-l taie…Cheile Galbenei, aici incepe distractia, sunt spectaculoase de-a dreptul…mi-au clatinat si mie picioarele la lanturile acelea mobile, le-am facut cu mare grija ca apa era in portiunea aia de cel putin jumatate de metru…la acel tunel am avut o mica dificultate la ultima portiune de coborare, era bine daca aveam picioare mai lungi ca la un moment dat nu gaseam loc cu priza buna pt picior, dar noroc cu sotul meu care m-a scos din impas :) ….iar ultima portiune de lanturi am preferat sa o evit si sa sar din piatra in piatra, ca sa imi salvez puterile pt mai tarziu…le-am dat idei si celor din directia opusa care mi-au urmat exemplu si n-au mai parcurs acea portiune pe lanturi :P …Cascada Evantai e frumoasa si am admirat-o de la distanta dar 2 dintre ai nostri au mers prin pestera de langa ea si au iesit pe partea cealalta, oricum la final ne-au zis ca nu era pt noi ca era mai dificila decat prin Doline asa ca n-am regretat catusi de putin ca am mers pe drumul marcat….am mers prin padure pe o poteca super ingusta, in margine era prapastie asa ca nu puteam pasi decat in sir indian :P… oricum eram bucurosi ca am scapat de partea grea…da de unde…mai ne astepta o portiune de lanturi unde am fost norocoasa si mi-am tras o julitura in cot …la izbucul Galbenei am preferat sa sar peste vreo 2 bolovani si sa fac o mica catarare decat sa merg pe lanturi, nu de alta dar ocoleam degeaba si erau un pic diferite lanturile (mi s-a zis ca te poti intepa in palma) ….apoi am urcat prin padure de mi-a venit rau, drumul parca nu se mai termina, intr-un final am ajuns la Avenul Bortig, adanc rau dar nu l-am putut cuprinde bine cu privirea….am ajuns si pe la balcoane dar n-am mai pierdut timp cu admiratul ca le-am vazut in primul traseu asa ca am trecut ca din pusca pe acolo suficient cat sa nu fiu atenta si sa pierd marcajul :P….erau alte persoane inainte asa ca am continuat directia desi imi parea nefamiliar locul…dupa cativa zeci de metri buni ne-am intors si ne-am orientat cum trebe :))))…si uite asa am ajuns inapoi la Glavoi istoviti de atata urcat si cu vreo 2 besici ca amintire :P

    Erau oameni care faceau traseul in directia noastra dar si destui care faceau traseul in directia descrisa de tine…oricum dai nu scapi de urcatul istovitor dar portiunea de lanturi e palpitanta si a meritat tot efortul :). N-as mai repeta tot traseul dar as mai face o data portiunea de lanturi, ca sa vezi ca si la mine partea care m-a inspaimantat a devenit partea care m-a incantat cel mai mult.

    In concluzie recomand dar sa mancati bine dimineata, sa va luati dulciuri si ceva de ciugulit pe drum ca la 8-9 ore de efort ai nevoie de energie :)

    • :) Pai ca asa e de obicei… lucrurile de care ne e teama ajung de fapt sa ne placa cel mai mult! :) Asa am patit eu de exemplu cu mersul singura pe munte.
      Anyway, din nou iti multumesc mult pentru comentariu, e de mare ajutor pentru toti cei ce vor sa mearga in zona, mai ales cei ce vor sa parcurga traseul in sens invers decat cel descris de mine.
      Cat mai multe aventuri frumoase iti doresc!

  9. La Cheile Galbenei se poate ajunge cel mai usor cu masina plecand din Arieseni, pe drumul ce urca pe langa Valea Coblesului pana in satul cu acelasi nume. Iar de acolo pe Valea Gojii tot pe drum pietruit pana la Canton Luncsoara si mai apoi la intrarea in Cheile Galbenei.

    Acest traseu este marcat cu triunghi galben.

    Este recomandat acest traseu daca masina dumneavoastra are o garda la sol ceva mai inalta.

  10. Ar putea trece de portiunea cu cabluri+lanturi niste copii la 1.40-1.50 m inaltime, sau trebuie sa fii mai inalt ? Apa in zona aceea este mica oare, vreau sa merg pe acolo cu copiii si nu prea am rabdare sa mai creasca…

  11. Eu am facut acest traseu, mai pe scurt. Prin partea de jos a cheilor, mai precis, am inceput cu lanturile, Balcoanele si am coborat prin Poiana Florilor. Suuper senzatie!. Referitor la comment-ul de mai sus postat de Daniel, pot sa spun ca la 1.56 m cat am eu, au fost portiuni pe lanturi, unde am ajuns cam la limita. Toata aventura a durat 2:50 h, dar pentru noi, nefiind antrenati (… si nici prea tineri ;) ), a fost istovitor. Cu masina ( cum ar fi un Ford Fiesta) se poate merge in siguranta (pentru masina), pana la Catonul Luncsoara. Acolo am si lasat-o. Dupa aceea se merge mai la risc, pentru ca drumul forestier are si portiuni cu bolovani mari, care “ataca” masina pe dedesubt. Intentionez sa ma intorc in zona ca sa vedem si Cetatile Ponorului, dar trebuie sa ma documentez pe unde si cat de mult putem urca cu masina. Nu as rezista unui traseu de 6-8 ore. Blogul tau Alexandra este o adevarata sursa de inspiratie, dar pana la vara … mai e timp de visare. :)

  12. Aventura de 2:55 h a fost doar prin chei, plus cate o ora dus, una si un pic la intors( ca eram mai obositi) pana la Cantonul Luncsoara, unde am lasat masina.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *