Ziua 2, duminică, 17 iulie 2011: Petroşani – Deva (Cetatea Deva) – Brad – Sudrigiu – Cabana Cetăţile Ponorului:  240 km (din care 25 neasfaltaţi care se parcurg în 1,5 ore)

Dimineaţă ne-am trezit în Vila Parâng, într-o linişte cum n-am mai „auzit” de mult. Am deschis uşa de la balcon şi am inspectat vremea. Era la fel de înnorat ca şi cu o zi în urmă, deci nu îmi părea rău că luasem decizia să coborâm azi şi să ne îndreptăm spre Apuseni.

Era cam ora 8 şi telescaunul nu mergea încă. Mi se părea că la ora asta ar trebui să văd ceva mişcare, însă cum ziceam, era super linişte şi nu se auzea nici musca. Scaunele roşii parcă aşteptau să apese cineva pe buton şi să le lase să se plimbe. Dar până atunci mai era o oră.

Ne-am pregătit destul de repede şi am coborât să întrebăm dacă servesc cumva şi micul dejun. Din păcate nu. Ups, asta e! Aşa că am pornit în sus la deal şi în 5 minute am ajuns la staţia intermediară, unde am aşteptat, în aceeaşi linişte înmormântală, să se facă ora 9.

La ora nouă fix instalaţia a pornit. Supraveghetorul de la staţia intermediară însă nu venise, aşa că ne-am urcat un pic amuzaţi în scaun, ca la noi acasă :P După vreo 5 minute, în timp ce noi coboram l-am văzut urcând şi pe domnul de la staţie, pe care l-am recunoscut de cu o zi înainte.

Biletele de la telescaun sunt valabile 24 de ore, deci noi ne încadram. Când am ajuns jos, evident că ne-au fost şi verificate. Când am ajuns la maşină am constatat liniştită: pfiu, hai că o închisesem! :P

De aici am plecat repejor spre Petroşani, nu înainte de a mânca ceva de dimineaţă ce mai aveam prin maşină. Şi cum mi-am stabilit eu aşa traseul pe care aveam să ajungem spre Apuseni, mi-am dat seama că treceam prin Deva. Şi cum acum 2 ani am mai trecut pe acolo special pentru Cetate şi era închisă, am zis că dacă tot avem acum timp, hai să mergem.

Ca şi acum doi ani, iar era să mă pierd pe nişte străzi înguste şi foarte în pantă din Deva şi iar mi-a luat ceva timp până am dibuit pe unde ajungem la Cetate. De data asta era deschis. Yeeeeey!

Singura problemă: era eextreeeeem de cald! Noi venind de la munte unde era suficient de frig cât să trebuiască să tragi geaca pe tine uneori, aici ne simţeam de parcă ne pusese cineva soarele pe cap. Simţeam că mă sufoc efectiv, că mă topesc.

Coada nu era mare dar am stat destul de mult încât să mă plictisesc deja, pentru că în căbinuţa asta mică nu intrau decât vreo 7 oameni.

Înăuntru: şi mai cald decât afară! Dacă e posibil aşa ceva! Turiştii ca de obicei, gen Buşteni – Babele, şi în cutiuţa aia mică şi sufocantă, m-am abţinut cât de tare am putut eu să nu cedez de la căldură, de la agitaţie, de la gălăgie…

Singura chestie care m-a făcut să rezist a fost faptul că instalaţia era chiar interesantă. Şinele au la început un unghi mai mic, după care, după ce prinde un pic viteză, unghiul şinelor se schimbă destul de mult şi suntem chiar împinşi un pic în faţă, cabina nereuşind să stea fix la orizontală.

Sus însă când am ajuns, în afară de faptul că simţeam efectiv că suntem mai aproape de soare :))) şi era o arşită de-mi venea să leşin, nu am văzut decât nişte ruine cuprinse de buruieni. 

După câţiva paşi, îi zic lui Cristi. Măi… cred că ne-am luat ţeapă! A fost şi el de acord imediat dar am zis hai totuşi să vedem ce se poate vedea aici.

Sincer, mai nimic…

Nu poţi decât să faci câţiva paşi în faţă şi să urci pe nişte scări de lemn şi să vezi Deva de sus. Cetatea în schimb…. nu ştiu cum ar fi trebuit să fie, dar m-a dezamăgit total! Am văzut că se lucra, sau cel puţin erau acolo vreo 2 muncitori care se făceau că lucrează. Şi sincer în căldura aia… nici nu-i condamn…

Am rămas proastă! Pe cuvântul meu! Noroc că nu plătisem şi intrare să văd Cetatea asta, pe care de fapt nu aveai cum să o vezi, pentru că erau sechele peste tot şi accesul era restricţionat. Nu vreau să par chiar nesuferită dar dacă se fac lucrări de reabilitare, etc. mai bine o închid de tot! Sau măcar ar putea să pună jos un anunţ că la cetate se lucrează. Dar probabil că dacă ar face asta, nu ar mai urca nimeni cu telecabina şi atunci nu ar mai face niciun ban.

Nu îmi este de cei 20 de lei pe care i-am dat pe telecabină, dar sincer a fost o mare pierdere de timp. Mai bine stăteam la cabană în hamac şi nu făceam nimic. Ca să nu mai zic de căldura pe care a trebuit să o îndurăm (sus când stai la coadă să cobori înapoi nu e pic de umbră şi te bate efectiv soarele în cap) şi specimenele care se perindau pe acolo…

Aşa că n-am mai pierdut mult timp aiurea şi am plecat val vârtej spre Apuseni, acolo poate scăpăm de căldura asta.

Am sunat la Cabana Cetăţile Ponorului şi am avut noroc să nu fie full şi să aibă o cameră pentru noi, nu de alta dar vroiam şi noi să ne spălăm înainte să petrecem două nopţi la cort.

Acum vine partea „interesantă”: drumul.

Odată ce ajungem în Sudrigiu, se strică situaţia imediat. Drumul până la Boga era asfaltat. Era. Acum asfaltul este decopertat din 50 în 50 de m, fie pe o bandă, fie pe alta, aşa că de aici începem să mergem cu 20 la oră. Porţiunea asta, deşi practicabilă cu orice fel de maşină, este mai enervantă decât un drum neasfaltat cap coadă.

Încă de la început suntem avertizaţi că drumul este închis circulaţiei pentru lucrări. Proiectul de reabilitare şi asfaltare a acestui drum care duce spre Padiş este început din 2008 şi trebuia să se termine în august (deci peste o lună din ziua pe care o povestesc) dar nu era asfaltat nici măcar un metru. Se lucra într-adevăr, pentru că, deşi acum era duminică şi nu era pe acolo ţipenie de om, pe margine erau utilaje şi se vedeau începute  ziduri de susţinere laterale, etc.

Cum ziceam, teoretic nu avem voie să circulăm pe acest drum, însă toată lumea merge nestingherită, aşa că îi dau înainte. Trecem destul de repede pe lângă bifurcaţia cu drumul ce duce în stânga spre Boga, însă noi mergem înainte spre dreapta, urmând indicatorul spre Padiş.

Aici drumul începe, spre disperarea mea, să urce şi nu oricum, în serpentine, exact ce îţi trebuie atunci când mergi pe un drum neasfaltat. Această porţiune de drum nu poate fi parcursă după părerea mea cu maşini cu gardă mică pentru că sunt încă tot felul de denivelări. Nu ştiu cum va fi la anu însă, având în vedere că se lucrează.

După muuulte serpentine ajuungem în final în Şaua Scăriţa. Până aici am mers 20 de km timp de 1 oră. Aici lucrurile par să fie mai ok în ceea ce priveşte starea drumului.

Spre stânga se merge spre Padiş, dar noi nu mergem încă în direcţia aia, ci facem dreapta spre Cetăţile Ponorului, până unde mai avem 5 km. La început drumul pare mult mai ok, însă în curând se îngroaşă gluma. Drumul este şi destul de îngust, dar nu asta e marea problemă, ci bolovanii înfipţi bine în drum, care sunt destul de înalţi pe alocuri şi tre să fac slalom printre ei sau, dacă nu pot face asta, să mă urc pe ei ca să nu-i încalec. E de-a dreptul palpitant. Pe o porţiune de drum care coboară, o singură clipă de neatenţie şi am lovit un pic maşina pe dedesubt. Asta în condiţiile în care garda maşinii noastre e mai mare ca la logan. Eh, hai că nu s-a auzit aşa rău…

Mai rău e că drumul acesta de la Şaua Scăriţa spre Cetăţile Ponorului nu este inclus în proiectul de reabilitare şi nu ştiu când se va schimba situaţia pe aici.

Peste cam 20 de minute (4 km) de la Şaua Scăriţa trecem pe lângă Glăvoi. Aici este un loc legal de campare, unde de regulă este multă lume (nu prea e indicat să vii aici în w-e dacă îţi place liniştea), foarte dotat după cum aveam să aflu mai târziu, cu punct salvamont, izvor, cu un chioşc de unde poţi să cumperi diverse dulciuri, hartă, etc.

Noi mergem încă 1 km până la Cabana Cetăţile Ponorului, pe un drum care e chiar un pic mai nasol decât ce am văzut până acum. Din fericire ajungem însă fără niciun alt incident. Ne cazăm, mâncăm bun şi ieftin, ne spălăm, şi ne culcăm :) De mâine, în sfârşit pot explora cele mai frumoase locuri din Apuseni! Yuppyyy! :)

Dacă vrei să citești continuarea sau celelalte jurnale despre Turnul României 2011, le găsești aici.

UTILE

Preţ telecabina Cetatea Deva, dus întors: 10 lei, doar dus: 6 lei, reducere 50% pentru copii, elevi, studenti, pensionari

Se poate însă ajunge şi pe jos la cetate.

Program telecabină: zilnic 9 -21

Accesul spre zona Padiş din Munţii Apuseni se face din Sudrigiu, de unde drumul nu mai este asfaltat şi deşi unele porţiuni pot fi parcurse cu orice maşina, unele nu se pot parcurge cu maşini cu gardă mică. Mai multe detalii la finalul articolului.

Cazare Cabana Cetăţile Ponorului: 100 lei / cameră 2 pers / noapte (apă caldă, curent)
O cină de 2 persoane, 3 feluri de mâncare: 50 lei

Vizualizare hartă mărită

Accesul spre Padiş şi Cetăţile Ponorului: