Turul Romaniei ’11: Ziua 3: Lumea Pierduta si Cetatile Ponorului

Ziua 3, luni, 18 iule 2011: Traseu în Munţii Bihor

Cabana Cetăţile Ponorului (1079 m) – Platoul Carstic Lumea Pierdută (~1250 m) ( – 1 h)
Retur pe acelaşi drum de la Avenul Pionierilor până la intrarea în traseul spre Cetăţile Ponorului (1 h)
Parcurgerea circuitului Cetăţile Ponorului prin doline, pe cu întoarcere pe (2h 45)

Durată totală cu tot cu pauze: 5h 15

Atenţie! Nu cunosc exact diferenţele de nivel pe circuitul pe care l-am făcut în Cetăţile Ponorului însă este un traseu pentru turişti experimentaţi, cu urcuşuri abrupte, cu coborâri abrupte, destul de delicate pe grohotiş, cu porţiuni difcile de coborâre pe stâncă, pe lanţuri şi cabluri, care necesită experienţă. Nu-l subestimaţi!

Surse de apă: la Izbucul Rece; în Dolina 1 din Cetăţile Ponorului

Ziua aceasta era rezervată doar pentru Lumea Pierdută, dar dinainte de plecare mi-am dat seama că vom avea timp berechet şi că mai bine facem astăzi şi Cetăţile Ponorului, fără Balcoane, în loc să facem mâine Cetăţile Ponorului şi Circuitul Galbenei, traseu care ar fi fost foarte lung. Deci am echilibrat cumva zilele.

Cu vremea am avut super noroc, şi se anunţa bună şi a doua zi, aşa că nu aveam grija asta.

Am plecat de la cabană pe la ora 10, de unde am mers un pic în direcţia Glăvoi pe drumul forestier, şi în 3 minute am ajuns la bifurcaţie. Aici găsim următoarele indicatoare:

Noi facem dreapta, tot pe drum forestier, în direcţia Padiş pe triunghi roşu, însă acest traseu va părăsi curând drumul forestier, spre stânga. Mergem mai departe pe drumul forestier timp de 20 de minute, până când pe partea dreaptă apare crucea galbenă care ne va duce spre Lumea Pierdută.

 Cabana Cetăţile Ponorului (1079 m) – Platoul Carstic Lumea Pierdută (~1250 m) și retur:  2 h

Această denumire este de fapt cea care m-a intrigat din prima şi m-a atras să fac acest traseu. Lumea Pierdută este de fapt un platou carstic împădurit, care ascunde în subteran o imensă reţea de galerii active, trădată la suprafaţă doar de prezenţa unor doline mascate de vegetaţie. Noi vom vedea astăzi Avenul Gemănata, Avenul Acoperit şi Avenul Pionierilor. Avenul Negru, deşi în trecut era cel mai frumos aven din România, a fost mutilat de nesăbuinţa forestierilor, care au aruncat în el mari cantităţi de lemne. Am întrebat de domnul cabanier de la Cabana Cetăţile Ponorului dacă se mai merită să mergem până la Avenul Negru şi ne-a spus că nu, aşa că ne-am limitat doar la cele 3 avene de mai sus şi ne-am întors pe acelaşi drum.

Definiţia populară a unui aven este o peşteră verticală.

Revenind, acolo unde apare crucea galbenă spre Lumea Pierdută este Izbucul Rece.

De aici, dacă staţi prost cu apa, alimentaţi. În continuare începe un urcuş destul de abrupt, mai întâi pe o potecă îngustă şi apoi pe un drum de maşină de lemne, care durează cam 20 de minute, şi ne duce la o ramificaţie. La dreapta este Avenul Gemănata, şi la stânga Avenul Pionierilor şi Avenul Acoperit.

Distanţele între avene sunt foarte mici şi se parcurg foarte repede. De la bifurcaţie, în 3 minute a ajuns la Avenul Gemănata. Aici am înţeles pentru prima dată că “o aşa mare grozăvie” ca avenele nu se poate prinde în poze normale. Poate cu un fish eye aş fi prins mai mult, dar la fel, nu se compară cu ce vezi la faţa locului.

Avenul Gemănata se numeşte aşa pentru că este împărţit printr-o punte naturală, în două cavităţi. Mare atenţie când încercaţi să faceţi poze, să nu vă aplecaţi prea tare pe marginea avenului! Este cu adevărat extraordinar şi impresionant Avenul Gemănata.

A, şi am uitat să spun: pe traseul acesta prin Lumea Pierdută nu am întâlnit niciun om, deci ne-am bucurat singuri de acest colţ incredibil.

Ca să înţelegeţi reţeaua subterană din Lumea Pierdută, la capătul puţului din Avenul Gemănata se ajunge la râul subteran care vine de la Avenul Negru şi iese la Izbucul Rece.

De la Avenul Gemănata ne-am întors la bifurcaţie şi am pornit spre Avenul Acoperit, la care am ajuns în 15 minute.

Acesta nu comunică cu reţeaua subterană dar poate fi explorat cu echipament speo. Din locul în care mă aflu eu cu frontala, cică se poate coborî o verticală de 4 m la liber (eu nu am reuşit să dibuiesc pe unde aş fi putut coborî), după care urmează o galerie orizontală de 20 m (mi-ar fi plăcut să o parcurg…) şi apoi urmează un puţ larg, adânc de 29 m unde echipamentul de verticală este obligatoriu. Desigur, şi nişte surse de lumină mai puternice decât o simplă frontală ar fi necesare….

După încă vreo 5 minute am ajuns şi la Avenul Pionierilor, care însă nu este extrem de interesant.

De aici am făcut cale întoarsă pe acelaşi traseu, ajungând într-o oră la punctul de pornire în traseul Cetăţile Ponorului.

 +  Circuitul Cetăţile Ponorului prin doline: 2h 45

Aici mi-am dat seama pentru prima dată că timpii din această zonă (care btw, este foarte bine marcată şi amenajată) sunt destul de mari şi noi, care niciodată nu alergăm pe trasee şi avem un ritm care nu depăşeşte media, am scos mereu timpi mai buni. Dar faptul că pleci cu impresia că faci mai mult decât o să faci nu este neapărat un lucru rău. Chiar unul bun.

Având în vedere că Cetăţile Ponorului sunt un fenomen carstic unic, şi extrem de ieşit din comun, şi traseele pe aici sunt ieşite din comun. De aceea, dacă vreţi să vă asiguraţi că vedeţi exact ce vreţi şi că nu bălăuriţi aiurea pe acolo pe unde v-or purta traseele, este absolut obligatoriu să aveţi o hartă.

Mai jos am pus traseul nostru prin Cetăţile Ponorului, pe o hartă mărită, care trebuie neapărat consultată împreună cu harta de la început.

Încă un lucru pe care trebuie să îl ştiţi neapărat despre Apuseni, care este specific lor (nu am mai întâlnit nicăieri aşa ceva) este marcajul dublu concentric, care reprezintă derivaţii, adică trasee care duc doar până la un dead end, de unde trebuie să te întorci.

Traseul nostru prin Cetăţile Ponorului, privind harta cu nordul în sus, cum e normal, a fost în circuit, prin parcurgerea lui prin doline şi la întoarcere, ocolirea Dolinelor pe punct galben, prin partea dreaptă, aşa cum am indicat şi în harta de mai sus. Noi am ales să facem asta pentru că aveam să trecem a doua zi pe la balcoane, în drum spre Circuitul Galbenei.

Traseul pleacă de pe marginea drumului forestier cu punct albastru şi punct galben, după care se ajunge la o ramificaţie. Noi continuăm pe punctul albastru care duce în doline. În scurt timp lucrurile încep să se împotmolească pentru că tot neamul cu căţel, purcel, copii mici, domnişoare cu săndăluţe am ajuns în punctul din care începe coborârea abruptă, mai întâi pe un fel de grohotiş, şi apoi pe stâncă, cu ajutorul cablurilor, şi le e frică să mai înainteze. Mai bine aşa decât să pornească şi să rămână blocaţi mai jos.

Din nou, Apusenii m-am surprins, pentru că deşi sunt nişte munţi mici ca altitudine, ascund nişte trasee cu lanţuri chiar dificile, care nu trebuie subestimate. Cu puţină atenţie am ajuns la baza Marelui Portal, care este foarte impresionant.

Aici ne aflăm în Dolina I, unde se găseşte izbucul din imaginea de mai jos. Un pic nedumerită, pentru că aici se află şi un portal micuţ, nu ştiam exact pe unde se ajunge de aici în Dolina II. Văzând urcarea abruptă şi semnul de derivaţie de pe un perete din dreapta, am bănuit că acela e accesul spre Dolina II, dar nefiind sigură şi anticipând că va fi dificil de coborât pe acolo la întoarcere, l-am trimis doar pe Cristi să investigheze :) şi eu nu am mai urcat.

Într-adevăr, acolo era Dolina II, care, din pozele pe care le-a făcut Cristi, este înconjurată de nişte pereţi foaaarte înalţi. Mai degrabă mi-am dat seama de asta şi a doua zi, privind de sus în jos, din balcoane.

Din Dolina I, pentru a ajunge în Dolina III trebuie urcată această scară. Atenţie să nu o rataţi. La coborâre se vede săgeata spre stânga, dar când urcaţi înapoi din Dolina I, o puteţi rata.

După această scară urmează o urcare foarte abruptă (n-aş vrea să trebuiască să cobor pe acolo vreodată!) însă din fericire este destul de scurtă şi în maxim 15 minute ajungem în Dolina III:

Şi aici există un portal în care puteţi coborî un pic (mai mult ca să vă răcoriţi :) dar nu duce nicăieri. Am înţeles că totuşi ar fi o legătură subterană între Dolinele I şi III dar poate fi parcursă doar de speologi cu echipament adecvat, când apa nu este foarte mare.

Din Dolina III am pornit mai departe, ajungând într-un punct în care punctul albastru se reîntâlneşte cu cel galben. Traseul însă ne-a mai rezervat nişte surprize, cum ar fi acest chip de om închipuit :)

sau o altă coborâre abruptă pe grohotiş printre stânci, la care nu ne aşteptam.

Din Dolina III şi până la finalul traseului am făcut cam 1h 15. Desfăşurătorul complet îl găsiţi la finalul articolului.

Noi de aici am mers iar la cabana Cetăţile Ponorului să ne recuperăm maşina şi, cel mai important, să mâncăm! :)

După un papa bun am plecat spre Glăvoi, care e la doar 1 km depărtare. Am ales zona aceasta pentru aceste 2 nopţi pentru că de aici se ajungea mai repede la Cetăţile Ponorului şi în Circuitul Galbenei, spre deosebire de zona Padiş, care e la o oră depărtare. Nu ştiu de ce unii aleg să campeze sau să se cazeze acolo, dar mie aici mi s-a părut cel mai convenabil.

Din drumul principal forestier trebuie găsit un “drum” lateral bun pentru a coborî cu maşina undeva unde poţi pune cortul. Şi pentru că mie nu prea îmi place acest tip de offroad cu maşinii, am campat destul de aproape de drumul forestier, dar destul de departe de locurile aglomerate, undeva unde nu mai erau alte corturi.

Aceasta este zona Glăvoi:

Spre deosebire de ce chestii naşpa auzisem de locul ăsta, noi se pare că am avut noroc, pentru că nu a fost deloc gălăgie şi nici agitaţie, fumăraie, etc…

După ce ne-am instalat frumos cortul nostru, fiind încă devreme, ne-am dus undeva la umbră să citim, tolăniţi pe sacii de dormit. După asta am mers să explorăm un pic zona şi am rămas mască. Aici sunt nu 1, ci 2 terase!!!! Terase unde poţi mânca de la ciorbă până la desert, la preţuri super mici! Nu mi-a venit să cred!! Şi noi care credeam că a doua zi tre să mergem iar la Cabana Cetăţile Ponorului să mâncăm. Da de unde! Aici aveam şi de unde alege!

Am văzut în plus şi chioşcul cu dulciuri, şi panoul cu informaţii, unde am reuşit să fac nişte poze cu descrierile unor trasee, care mi s-au părut foarte utile, având în vedere că au un fel de profile track, şi vezi cât urci şi cât cobori, pe ce distanţă, etc. Dacă vă interesează, le postez aici (scuzaţi încadrările):

În plus, aici la Glăvoi există un izvor abundent de unde puteţi lua apă şi, pentru cei rezistenţi, puteţi merge în slip şi vă puteţi şi spăla. Chiar lângă izvor este şi un refugiu, însă care nu este pentru turişti ci pentru salvamont. Nu sunt mereu acolo dar i-am văzut de vreo 2 ori, cu tot cu maşina lor de intervenţie. Erau 2 băieţi şi o fată, şi sunt nu numai salvamont ci şi salvaspeo, având în vedere abundenţa peşterilor, galeriilor, avenelor, etc. din zonă.

Noi, după ce am făcut turul zonei, am mers înapoi să mai citim. La un moment dat Cristi zice: mai parcă aş bea o bere. Hmmm… eu parcă aş vrea o clătită.

Aşa că s-a dus la una din terase, dar s-a întors doar cu berea fiindcă din păcate domnul de acolo i-a zis că nu mai are lapte. Eh, nu-i bai.

Vreo 15 minute mai târziu, ce credeţi că se întâmplă. Nenea venise în direcţia noastră şi ne căuta să ne întrebe dacă mai vrem clătite. Nu mă întrebaţi cum de ne-a găsit printre toate corturile alea şi cu atâţia oameni pe acolo dar mi s-a părut super tare! Şi până la urmă am şi mâncat clătită :)

Oamenii ăia mi s-au părut extraordinari. Cred că sunt oameni care locuiesc iarna în satele de mai jos şi vara vin aici şi servesc turiştii, trăind în nişte condiţii nu chiar extraordinare (acolo nefiind curent, apă caldă iar locul în care dorm ei sunt mai degrabă nişte coşmelii decât nişte cabane) însă ei păreau super fericiţi, calmi şi relaxaţi şi se purtau extraordinar cu turiştii. Aşa ceva chiar m-a impresionat!

După o zi aşa frumoasă, am mers la nani odată cu lăsarea soarelui şi am adormit buştean. Peste vreo 2 ore însă, aproape de miezul nopţii, mă trezesc nişte zgomote. Nu e muzică, nu e gălăgie, e un animal. Un animal care mănâncă ceva lângă cort.

Dacă vrei să citești continuarea sau celelalte jurnale despre Turnul României 2011, le găsești aici.

Desfăşurător (a se consulta cu harta):

10:08 Plecare de la Cabana Cetăţile Ponorului
10:11 Am ajuns la intersecţia de drumuri forestiere
10:30 Intrare pe cruce galbenă spre Lumea Pierdută
10:50 Am ajuns la bifurcaţia spre Avene
10:53 Avenul Gemănata
11:20 Avenul Acoperit
11:29 Avenul Pionierilor
12:27 Inceputul traseului spre Cetăţile Ponorului
12:32 Despărţirea punctului galben de punctul albastru
12:45 La lanţuri spre Dolina I
13:45 Urcare spre Dolina III
13:55 Suntem în Dolina III
14:30 Ne intersectăm în pădure cu punctul galben
15:10 Ieşire de pe traseu în acelaşi punct în care am intrat

21 comentarii:

  1. foarte frumos este prin pestera de sub la Cetalile Ponorului, nu e un traseu usor dar nici foarte dificil, noi l-am facut in 2011 fara nici un echipament special. E chiar mai spectaculos decat in cetalile radesei. se intra dintr-o dolina si se iese in cealalta, traseu de 30 minute maxim

  2. Te salut!
    Am citit unele din materialele tale si mi-au placut. Anul acesta vreau sa fac Traseul Galbenei cu plecare din cantonul Luncsoara, prin Cheile Galbenei- Avenul Bortig-Cetatile Ponorului-Piatra Galbenei-Ghetarul Focul Viu-Poiana Florilor si canton Luncsoara. Problema mea este ca nu am gasit un material cu privire exact la acest traseu si ma gandesc ca poate nu e posibil. Pare un traseu ceva mai scurt decat tot Circuitul Galbenei dar stiu foarte bine ca va fi foarte solicitant. As fi bucuros daca mi-ai da cateva sfaturi, avand in vedere ca ai trecut pe acolo. Mi-am comandat 2 harti ale zonei si, dupa sosirea lor, poate voi avea raspunsuri la unele din intrbarile mele.
    Carari cu soare!

    • Buna Constantin!
      Nici eu nu cunosc detalii despre starea marcajelor pornind de la Cantonul Luncsoara, dar uitandu-ma pe harta, nu vad de ce nu s-ar putea face. De la Canton Luncsoara pana la Cheile Galbenei e un fel de drum forestier din cate vad, deci chiar daca nu e bun marcajul, nu ai cum sa te pierzi.
      In schimb, nu este mai scurt decat Circuitul Galbenei, din contra, e mult mai lung. Estimez ca ti-ar lua peste 8 ore. Singurul mod prin care ai putea scurta ar fi daca ai putea merge cu masina de la Canton Luncsoara pana la intrarea in Cheile Galbenei, dar nu cred ca e un drum ce poate fi parcurs cu orice masina…
      As putea sa intreb niste colegi de club eventual, poate ai noroc si stiu ei ceva detalii..

      • Multumesc pentru raspuns!
        Am primit hartile dar…tot nu sunt foarte lamurit. Ne vom caza in Garda de Sus asa ca va trebui sa fac traseul pornind de la cantonul Luncsoara. Am inteles ca de la canton nu se mai poate inainta cu masina si oricum nu-mi place sa-mi asum riscuri foarte mari, sa stric masina tocmai in concediu. Cred ca in prima zi voi face traseul pana la Cetatile Ponorului, prin Cheile Galbenei, pe care vreau sa le parcurg neaparat, apoi voi lua o decizie daca merita sa continui traseul, in alta zi, fara sa trec prin Chei. Am inteles ca este si un traseu care le ocoleste. Prin ocolire, poate vom avea mai multa energie pentru un traseu mai lung.
        Carari cu soare!

        • N-ai pentru ce, Constantin!
          Da, am banuit eu ca ai nevoie sa pleci de la Canton Luncsoara pentru ca va cazati in Garda.
          Da, si eu zic ca e o idee buna. Mergi in prima zi pana la Cetatile Ponorului si decide-te atunci la fata loculi ce vei face mai departe, in functie si de cat ti-a luat sa ajungi pana acolo. Sunt sigura ca o sa iasa totul bine :)
          Iti doresc sa ai vreme excelenta si o vacanta pe masura!

  3. Buna,

    Am revenit cu impresii din Apuseni….am facut traseul Glavoi-Balcoane-Cetatile Ponorului si a fost superb…intr-adevar e plin de turisti insotiti de copilasi, catei, si multi dintre ei sunt echipati neadecvat (si o mica paranteza, in puhoiul ala mare de turisti, la un moment dat a trecut si un nene de vreo 40-50 ani care mirosea un pic alcool…nu stiu ce avea in cap mai mult decat inconstienta la maxim).

    Plouase cu o zi inainte, pietrele erau alunecoase, desi aveam bocanci buni uneori simteam cum imi fuge usor piciorul….dar ma intrebam cum rezista unii cu tenesi sau balerini :))….din cate am vazut eu traseul asta are un nivel ridicat de dificultate cu coborari si urcusuri abrupte, noroc ca exista lanturi de care te poti tine…cred ca unii nu stiau la ce se inhama…aveau impresia ca merg pe bulevard :P

    Noi nu am mai ajuns la acea scara…noi am trecut din dolina I in dolina III prin subteran…nu era in plan sa facem asta dar aveam cu noi un impatimit al pesterilor si am vrut sa ii facem o bucurie asa ca ne-am hotarat toti 7 sa facem asta (3 fete si 4 baieti)….ne-a incurajat si faptul ca drumul e scurt si ca deja vedeam lumina din partea cealalta, ne-am inselat amarnic, era de fapt lumina de la dolina II care avea o iesire super mega abrupta asa ca am mai avut inca pe atat de mers pana la dolina III, drumul intre dolina II si dolina III e un pic mai cu dichis, bolovanii peste care tre’ sa treci sunt mai mari iar apa uneori depasea jumatate de metru….asa ca trebuia sa iti calculezi bine traseul daca nu vroiai sa faci o baie scurta :)) ….nu aveam echipament speo doar bocanci si vreo 2 lanterne, un singur norocos avea sandale montane asa ca nu avea grija apei…intr-un final am reusit sa ma ud la un bocanc…asa patesti cand vrei sa sari pe o piatra cu alti doi pe langa tine :))))) Urcarea din dolina III se face pe lanturi care sunt destul de abrupte…eu nu am decat 1,57 m inaltime asa ca mi-a fost un pic greu sa urc pe primul lant….era un perete neted foarte alunecos, fara pic de priza pt picior…asa ca am avut nevoie de un branci de la sotul meu :P ….pt cei cu picioare lungi nu va fi o problema :)) … la dolina III era un grup de doritori care vroiau sa parcurga traseul nostru dar in sens invers (aveau multi copilasi cu ei), noi le-am recomandat sa aibe grija deoarece partea de la dolina III la dolina II ar implica niste sarituri mai abrupte…

    Si eu m-am speriat la inceput de marea de corturi din Glavoi…noi am nimerit intr-o perioada mai aglomerata in care se tineau si cateva tabare gen Mash, Salt…imaginea nu prea coincidea cu ceea ce mi-as fi dorit dar intr-un final mi-a placut cu atata populatie…in prima zi de sedere (joi) a fost incredibil de multa liniste, parca ti-era si rusine sa vb mai tare, toata lumea era respectuoasa, insa incepand de vineri a venit un mare puhoi de unguri veniti cu cortul doar pentru gratar….galagiosi de numa’ :(, dar na fiecare cu educatia lui…eu una m-am simtit noaptea ca intr-un sat de indieni, erau multe focuri de tabara si era tare frumos.

    Atentie, in zona se pare ca sunt si vipere…am stat de vb putin cu un nene de la salvamont si zicea ca in acea saptamana a avut deja 5 cazuri de muscaturi (una singura calcase pe un pui de vipera, dar in rest au fost inconstienti care au vrut sa apuce vipera de coada si logic au fost muscati) …eu una in 4 zile de stat nu am vazut nici urma de sarpe dar e mai bine sa fi precaut :)

    P.S. scuze ca iar am scris un comentariu imens dar se pare ca mi-am descoperit o noua vocatie ….sa impartasesc impresii din calatorii :)))

    • Miha, iti multumesc din suflet pentru comentariul tau! Nu e nicio problema ca e lung, din contra! Contine multe informatii utile pentru cei ce vor sa mearga in zona si nu pot decat sa iti fiu recunoscatoare!
      Ma bucur ca ati avut experiente frumoase si interesante! La cat mai multe! Si te mai astept cu drag pe aici oricand vrei sa le impartasesti! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *