Pe Valea Malaiesti spre Omu si pe Valea Gaura spre Bran

Continuarea turei începute aici.

Data: 10 iulie 2011

Traseu: Cabana Malaieşti (1720 m) – (poteca de vara) – Vf. Omu (2507 m) – ( – 3 h30min)
Vf. Omu – Valea Gaura – Şaua La Poliţe (1623 m) ( – 4 h 15 min)
Şaua La Poliţe – Parcare telescaun Poarta ( – 1 h 45 min)

Durata totală: ~ 10 h
Diferenţă nivel: + 750 m, -1700 m

Telefon Cabana Mălăiești: 0741 074884

Surse de apă:
– la Cabana Mălăieşti este izvor. Acum era abundent dar uneori e secat. În rest, traseul este practic lipsit de surse de apă.
– Apa din abundenta pe Valea Gaura, la 2 h 30 de coborâre de la Omu

Planul pentru azi era destul de simplu: urcăm la Omu de la Mălăieşti pe poteca de vară sau prin Hornul Mare, facem o pauză, după care coborâm înapoi în Poarta (Bran) pe Valea Gaura. Făcusem eu un calcul şi nu aveam cum să ne ia mai mult de 8 ore. Claaar! Aşa că ne-am trezit cam pe la 8 şi ceva, am mâncat o omletă la cabană şi la 9:30 am plecat pe traseu.

Cabana Malaieşti (1720 m) – (poteca de vara) – Vf. Omu (2507 m) – ( – 3 h30min)

Nu mai ţin minte exact cât scria la cabană că facem până la Omu dar ştiu că atunci când am ajuns la Omu clar făcusem mai mult.

Când am plecat pe Valea Mălăieşti deja începuse să o bată soarele cu totul, aşa că din nou a trebuit să suportăm o mare căldură, ceea ce chiar nu îţi doreşti la urcare. Astfel că la abia 30 de minute de la cabană am simţit nevoia să fac o pauză, măcar de 5 minute. Simţeam oricum că urcasem deja de 2 ore :P

La 45 de minute de la plecarea de la Cabană am ajuns în a doua terasă glaciară, unde se ramifică poteca care urcă prin Brâna Caprelor tot spre Omu, dar cu trecere pe Bucşoiu. De asemenea aici se află o pancartă care arată 2 ore jumate până la Omu, indiferent de varianta pe care o vei alege (prin Hornul Mare sau pe poteca de vară).

Noi mergem mai departe şi peste încă vreo jumătate de oră se ramifică potecile: una urcă abrupt prin Hornul Mare, şi alta urcă şerpuit pe poteca de vară. Aici ne-am întâlnit cu un grup de oameni de munte care ne-au sfătuit să nu urcăm prin Hornul Mare pentru că cică ar fi gheaţă în porţiunea superioară. Nu am înţeles exact dacă ei pe acolo coborâseră sau ştiau din altă sursă, însă am zis ok, şi am ales poteca de vară, marcată tot cu bandă albastră. Am înclinat să îi cred, mai ales că aici pe poteca de vară am traversat o limbă destul de mare de zăpadă şi acolo în Horn nu prea bate soarele.

Şi uite aşa am început urcuşul pe poteca de vară, pe care căldura ne “făcea la psihic” :P La un moment dat am văzut că pe o piatră scria “PV” şi mă bătuse atâta soarele în cap încât mă gândeam:

“Hmmm…. PV… oare de la ce o veni… Proces Verbal??” :)))) Mi-a luat vreo 2 secunde să-mi dau seama ca sunt pe Poteca de Vară. De aici şi până la a lua-o pe arătură nu a mai fost decât un pas. Ca să treacă mai repede urcarea şi să nu ni se mai pară aşa grea, am inventat un joculeţ: să spunem fiecare orice prostie care ne vine în cap care ar putea fi prescurtată cu PV.

Nu ne-a luat foarte mult să debităm tot felul de prostii, cum ar fi “papagal vopsit”, “puţă verde”, “pisică violet”, “prost votat”. Preferata mea a fost de departe “piţipoancă virgină”, deşi nici “pitic viril” nu a fost deloc de aruncat la coş.

Nu mai ştiu cât de bine a funcţionat joculeţul dar cert e că oricum greul trecea imediat ce ne opream şi priveam sub noi frumoasa Vale Mălăieşti.

Am mai făcut totuşi o pauză de 5 minute lângă pancarta cu STOP de mai jos, unde arăta că mai sunt doar 50 de minute până la Omu. Ei, hai că nu mai e aşa mult!

Din poteca de vară am ieşit în drumul spre Omu, marcat cu bandă galbenă, la ora 12:30, adică la 3 ore de la plecarea de la Mălăieşti, iar până la Omu, deşi părea suuuper aproape, am mai făcut jumătate de oră.

Aici ne-am prăbuşit ca după un traseu de o zi întreagă. Căldura efectiv ne tâmpise şi nu am fost în stare decât să intru în cabană, să observ că nu e nicio masă liberă şi să ies la loc în căldură. Din păcate soarele era sus pe cer. De unde să ai umbră ziua în amiaza mare????

Am înconjurat cu ultimele puteri cabana, şi singura umbră pe care am găsit-o a fost sub piatra mare. Era cam 1 metru lăţime de umbră şi pe jos erau pietricele. Nici nu se punea problema să stăm confortabil, dar mai puteam face mofturi?? Era bun şi aşa, numai să nu ne mai fie cald!!

Aşa că am profitat de umbră ca să mâncăm câte un sendviș. Nu am terminat bine de mâncat că ghici ce !! Ni s-a făcut frig!!! Evident, având în vedere că eram la umbră la 2500 de metri. Aşa că răcoriţi fiind, ne-am mutat în locul meu preferat din spatele cabanei, unde am pus cortul anul trecut, locul cu vedere directă spre Valea Gaura. Eh, aşa mai da! :)

Acum nu ne mai era cald, ci numai bine, aşa că ne-am tolănit cât mai confortabil şi mai relaxant şi am închis ochii. Am stat aşa mai bine de jumate de oră, şi nici că ne mai venea să plecăm. Ba unii dintre noi aproape că au şi aţipit, aşa de bine era! Din păcate, deja se făcuse o oră de când ajunsesem aici aşa că, cu chiu cu vai, am catadicsit să ne strângem lucrurile şi să plecăm. M-am despărţit cu greu de platoul de la Vf. Omu, care e un loc special pentru mine. Nu ştiu exact de ce, dar cert e că aici îmi place tare mult şi sper să pot veni la Omu măcar o dată pe an.

  Vf. Omu – Valea Gaura – Şaua La Poliţe (1623 m) – Parcare telescaun Poarta (900 m): 6 h

Prima parte de coborâre e comună cu cea de la urcare, după care se trece prin Şaua Hornurilor şi apoi se coboară direct spre firul Văii Gaura, pe cruce roşie:

În Şaua Hornurilor ne-am întâlnit cu doi veterani care urcaseră prin Hornuri. Am discutat una alta cu ei, şi din vorbă în vorbă ne-a spus că o să coboare pe Ciubotea înapoi în Bran, pe când noi pe Gaura. Eu ştiam că pe Ciubotea e mai scurt, însă în acelaşi timp mai abrupt şi neplăcut, aşa că am rămas la planul meu iniţial de a coborî pe Valea Gaura, chiar dacă era mai lung.

Când am ajuns jos pe firul văii era deja ora 15 şi când să citim indicatorul.. surpriză! Timpul nu era lizibil. Tocmai timpul!!! Aşadar.. suspans! Habar nu avem cât mai avem de mers, dar ce putem să facem altceva decât să-i dăm înainte.

Din fericire peste 10 minute am ajuns la un alt indicator pe care spunea că mai sunt 4 ore şi un sfert până în Bran. Asta însemna că cel târziu la ora 19 aveam să fim la maşină, având în vedere că o lăsasem în Poarta. Nu aveam întârziere decât maxim o oră faţă de ce calculasem eu iniţial, aşa că nu era mare problemă.

Oricum, ştiam că e numai de coborât aşa că nu aveam cum să avem probleme, iar priveliştea era ameţitor de frumoasă,

Aici în Valea Gaura a fost pentru prima dată când am văzut nisip ca la mare pe munte. Băgam bocancul în el ca pe plajă şi mă minunam ca un copil care merge pentru prima data la mare :P Dar totuşi eram la munte! Ce chestie! :)

O porţiune am mers destul de “plat” pe prima terasă glaciară, dar pe urmă am început şi să coborâm, spre următoarea terasă glaciară, şi tot aşa, observând cât de variată şi neaşteptat de schimbătoare este Valea Gaura. În scurt timp am ajuns şi la nişte porţiuni mai delicate, fie de “scrambling”

fie cu lanţuri, însă nimic foarte greu sau periculos. Ba chiar m-am bucurat de diversitate :)

Mi-aş fi dorit foarte mult să pot filma şi această vale extraordinară, dar din păcate nu mai aveam cu ce. Aparatul mic făcea figuri, aşa că m-am mulţumit să facem doar poze.

Traseul este foarte frumos, însă nu puteam fi abstracţie de soare, care era încă pe poziţii, pe cer nu era niciun nor care să-l acopere măcar din când în când, şi asta ne storcea pur şi simplu de vlagă.

Când am ajuns la apă am zis că nu-i adevărat! Nu că rămăsesem fără, că mai aveam, însă am ajuns cam cu aproape o oră mai târziu decât ştiam eu, adică la 2 ore jumătate de când am plecat de la Omu.

Deja eram frântă, după cum se poate vedea şi în poză :P Totuşi, nu aveam ce face, aşa că am pornit mai departe şi am încercat să mă bucur de privelişte, în loc să mă gândesc că deja sunt obosită şi cine ştie cât mai avem.

Nu la multa vreme după ce am plecat din locul din care am luat apă, Cristi a văzut o pancartă undeva pe partea dreaptă a potecii şi a rămas în urmă. Eu însă nu ştiam ce a văzut şi am crezut că s-a dus la “baie” :P aşa că nu m-am oprit. După ce ne-a ajuns din urmă însă, ia uite ce-mi arată pe aparatul foto:

Cascada Moara Dracului

Aşadar staţi cu ochii pe partea dreaptă şi nu o rataţi, ca mine! :) Mi-a părut rău că nu am văzut-o dar eram deja cu moralul ceva mai ridicat pentru că în sfârşit ajunsesem în pădure, unde era mult mai răcoare şi mai suportabil. Într-un sfert de oră însă am uitat şi de asta. Am uitat de tot. Asta pentru că am ajuns în apropiere de Stâna Gaura, acolo unde se ramifică traseul triunghi albastru spre Padina, prin Poiana Guţanu şi Şaua Strunga.

Când am citit cealaltă pancarta însă, am rămas cu toţii mască. Nimeni nu mai zicea nimic. Nu ne venea să credem. Mersesem un pic mai mult de o oră de la indicatorul cu 4 ore şi un sfert şi acum arăta 4 ore până în Bran. Aşa că filmul s-a rupt. Nu ştiam însă care dintre indicatoare era greşit, dar oricât de mult ne-am fi dorit ca primul să fie corect, cel de-al doilea era cel nou, aşa că …. we were doomed! Am pornit însă mai departe, tăcuţi, nervoşi, obosiţi, murdari şi fără nicio speranţă.

Nu aveam altceva de făcut decât să încercăm să mărim pasul, mai ales că acum mergeam prin pădure şi nu mai era aşa cald, asta ca să nu ne prindă noaptea pe drumuri.

Şi cum coboram noi aşa într-un ritm alert, brusc se întâmplă ceva la care chiar nu mă aşteptăm. Urcăm. Şi nu oricum, ci abrupt. Mai întâi prin pădure, pe urmă prin bălării. Am zis că nu-i adevărat. Am scos harta să încerc să-mi dau seama de ce Doamne iartă-mă urcăm în loc să coborâm şi singura concluzie pe care am putut să o trag era că probabil urma să ajungem în Şaua care la mine pe hartă se cheamă Şaua La Poliţie. Mai mult decât atât, muream de foame şi abia mai puteam să mă ţin pe picioare, darmite să urc, dar nici nu puteam să fac pauză aşa, în mijlocul potecii în urcare, aşa că a trebuit să rezist până în şa. Urcarea a părut interminabilă, deşi sunt sigură că nu e deloc mare scofală în condiţii normale. În Şa am făcut o mică pauză ca să mâncăm, dar nu am putut zăbăvi prea mult şi am luat-o în pas alert mai departe.

Din fericire în 5-10 minute am ajuns la câteva indicatoare, dintre care unul arăta 2 ore jumătate până în Bran, şi din punctul în care arătase 4 ore trecuse doar o oră. A fost o veste bună, aşa că i-am dat bice mai departe.

A se nota că aici pe indicator, Şaua respectivă se numeşte Şaua Poliţe.

Chiar dacă faptul că “economisesem” cumva jumătate de oră, coborârea prin pădure a ajuns să ne mânânce nervii. Am coborât foarte multă vreme destul de abrupt, timp în care tălpile noastre mai că nu urlau de durere. Degetele, “pernuţele”, genunchii, totul durea şi am ajuns pur şi simplu exasperaţi.

Pădurea părea de asemenea foarte stranie, era foarte linişte şi părea că suntem numai noi pe o rază de kilometri buni. Probabil aşa şi era. Brusc m-a cuprins o senzaţie extrem de urâtă. Nu ştiam unde suntem, nu ştiam cât mai era, nu ştiam nici măcar unde trebuia să ajungem. Era o necunoscută completă şi faptul că nu mai ştiam nici cât mai trebuia să o suport m-a doborât. Vroiam să mă aşez undeva pentru că nu mai puteam să merg, dar nu puteam totuşi să fac asta pentru că ar fi însemnat că pierdem timp în plus.

După cam o oră jumătate de coborâre continuă şi exasperantă de la ultimele indicatoare, am cedat. Am văzut un butuc, m-am aşezat pe el şi m-a pufnit plânsul (mă rog, acum nu vă imaginaţi că am vărsat lacrimi de crocodil, ci doar de ţânţar). Nu puteam să spun decât: nu mai pot, nu mai pot, nu mai pot, în continuu, şi nu mai vroiam să mă ridic. A fost prima dată când mi s-a întâmplat aşa ceva şi sper din tot sufletul să fie ultima. Asta pentru că a fost pur şi simplu o stare groaznică, şi nu pentru că nu mi-a plăcut traseul, pentru că mi-a plăcut foarte mult şi nu regret niciun moment că l-am făcut, ci pentru că, din cauza faptului că nu am ştiut la ce să mă aştept, nu mi-am putut doza efortul şi am ajuns cum am ajuns. Am mai vorbit despre chestia asta şi în alte articole.

Mersul pe munte nu e ceva uşor pentru nimeni. Mi-e greu de multe ori când urc abrupt, când e cald, când am rucsac greu sau mai ştiu eu când, însă astea sunt detalii peste care trec punând un picior în faţa celuilalt şi admirând peisajul. Cel mai greu îmi este însă când nu cunosc traseul şi nu am toate datele despre el. Poate dacă aş fi ştiut exact cât durează coborârea de la Omu până în Poarta nu s-ar fi întâmplat aşa… Mai ales că nici nu ştiam unde anume ne-ar fi scos acest traseu faţă de locul unde lăsasem maşina… În plus, la asta se adăuga şi exasperarea de ieri, când am bălăurit două ore aiurea, ne-am consumat apa, a trebuit să sunăm la salvamont şi abia la 12 jumate am intrat pe traseul bun. Nervii cred că erau întinşi la maxim.

Din fericire la nici 10 minute de când am reuşit să mă urnesc de pe butuc, am văzut oameni. Era un grup de copii la antrenament de arte marţiale sau aşa ceva, ceea ce însemna că nu aveam cum să fim departe de civilizaţie. Aici am ieşit de fapt şi în drumul forestier, semn că eram foarte aproape.

După câţiva paşi, pe partea dreaptă am dat de un fel de coşmelii, unde era un om şi nişte câini. Ne-au lătrat câinii ăia de am zis că ne mănâncă pe toţi trei de vii, mai ales unul dintre ei care a trebuit să-i facă faţă Cristi, care rămăsese un pic în urmă tocmai din cauza câinelui, care se tot apropia din ce în ce mai mult de el. În acelaşi timp a trebuit să ne chinuim să-l şi întrebăm pe om cât mai e până în Poarta. Nu mai ţin minte ce a zis dar ştiu că erau cel puţin vreo 2 km.

Când am ajuns la Parcarea pentru telescaun, unde am găsit indicatoarele de mai jos, am zis că nu-i adevărat. Aleluia! Am ajuns în Poarta. Dar acum aveam altă dilemă: oare cât o mai fi de aici şi până unde am lăsat maşina? Nu de alta dar deja era ora 20 şi în plus, mersul cu bocancii pe drum asfaltat e o adevărată “plăcere”, nu alta!

Ca paranteză, aici am văzut că atât pe Clincea, cât şi pe Ciubotea, timpul până la Omu este de 6 ore jumătate, care este un timp mult prea optimist. Tot ca paranteză, până aici trebuia să fi venit sâmbătă să ne lăsăm maşina, iar de aici se urca un pic până la telescaun.

Dar să revenim. Am pornit pe asfalt. Au început în scurt timp să apară numerele pe gardurile caselor şi mi-am adus aminte că doamna care ne lăsase să ne “abandonăm” maşina în curtea ei îmi dăduse o carte de vizită. Am scos-o repede din buzunar şi am comparat numărul casei cu ce vedeam pe garduri. Nu era mare diferenţa, însă vorba lui Adi, “ăştia au ditamai moşiile, un număr face cât juma de kilometru” :))) Ei, nici chiar aşa, nu asta era problema, ci faptul că acum apărea numărul 140 pe gard, acum apărea 72. Caz în care m-am lăsat păgubaşă. Am mers ce-am mers şi la un moment dat am oprit nişte băieţi.

– Măi băieţi, cât mai e până la Podul Oprişului?

– Ah, nu ştim că nu suntem de aici, suntem din Galaţi.

Nici măcar nu am mai putut să mă bucur că erau “consăteni” de-i mei. Dacă nu ştiau unde e Podul Oprişului, nu erau buni de nimic!

Adi deja o luase mai înainte, terminat praf, iar nouă ne era deja şi teamă să mai întrebăm pe cineva cât mai e, că ne era că ne spune că mai sunt kilometri buni. După vreun sfert de oră sau aşa am îndrăznit totuşi să întrebăm nişte oameni dintr-o curte:

– Nu vă supăraţi, mai e mult până la Podul Oprişului?
– Podul Oprişului? (pauză de vreo 2 secunde care a părut atât de lungă încât am crezut că efectiv nu ştiu despre ce vorbesc) Aaaaaa, e chiar aici după colţ… maxim 200 de metri!

Haleluia! Niciodată nu cred că m-am bucurat sau mă voi mai bucura vreodată mai mult că am văzut maşina decât în momentul ăla. În scurt timp a ieşit şi doamna din casă şi am schimbat o vorbă două cu ea, în timp ce fiecare dintre noi o ruga pe rând să meargă la baia dânsei, nu de alta dar trebuia mai ales să ne spălăm un pic pe faţă, pe gât şi pe braţe. Problema nu era asta, ci că doamna a început să povestească vrute şi nevrute, chestii interesante, desigur, dar eu nu puteam să nu trag cu ochiul la ceasul pe care timpul se scurgea ca nisipul în clepsidră şi nu ştiam decât că avem de condus vreo 4 ore până acasă, având în vedere că pe la Comarnic se lucrează. Dar nu puteam nici să-i zic femeii “Băi tanti ia mai lasă-ne cu poveştile tale că noi suntem rupţi de obosiţi şi tre să mai şi ajungem acasă, de preferinţă azi” :)) Ea povestea săraca, iar eu pur şi simplu nu găseam o ferestruică în care să pot să îmi cer scuze că tre să plecăm.

Şi uite aşa am mai pierdut şi aici vreo jumate de oră. E inutil să mai zic că am ajuns cu chiu cu vai înapoi acasă, după ora 12, nervoşi la maxim de somn ce ne era. Dar.. ce mai contează. A două zi ne-am trezit destul de fresh, am luat cardul cu mine la birou, şi am uitat de tot când am “răsfoit pozele”. Tot greul a trecut, au rămas amintirile şi pozele frumoase :)

Ce am învăţat în tura asta:

– Nu trebuie să mai intru pe un traseu dacă nu văd indicatoare sau măcar marcajul şi ÎN NICIUN CAZ nu trebuie să continui în condiţiile astea, în care nu e nici urmă de marcaj.

– Trebuie să mă informeaz un pic mai bine despre timpi, mai ales când e vorba de trasee lungi.

Apropo, are cineva o hartă cu Bucegi cu traseul Clincea indicat corect?

Desfăşurător:

9:30 Plecare de la cabana Mălăieşti
10:12 Ramificaţie spre Brâna Caprelor
11:00 Ramificaţie spre Hornul Mare
12:30 Ieşire de pe poteca de vară
13:00 Vf. Omu
14:00 Plecare de la vârful Omu
15:00 Am ajuns jos în Valea Gaura
15:10 Indicator care arată 4 ore şi un sfert până în Bran
16:30 Apă
17:20 Indicator care arată 4 ore până în Bran (ramificaţia spre şaua Strunga, triunghi albastru)
18:15 Şaua Poliţe
20:00 Parcare Telescaun
20:20 Podul Oprişului

28 comentarii:

  1. Din Şimon indicatorul arată 7-8 ore până la Omu. Mă interesează traseul cu plecare din Şimon spre Omu. Poţi să-mi dai un sfat, o recomandare? Mulţumesc.

  2. Trebuie sa pleci neaparat din Simon?
    Daca da, macar incearca sa pleci pe crucea albastra, care se intersecteaza in saua polite cu cu crucea rosie, dar suna mai intai la salvamont sa intrebi daca mai exista traseul ala, ca sa nu patesti ca mine…

    Daca nu, mai bine pleaca pe traseul asta pe care l-am facut eu, pe Valea Gaura din Poarta (de la telescaun) pe cruce rosie, care e super frumos, lasand la o parte ca e cam lung, sau, mai scurt, pe Ciubotea, tot de acolo.

    Alte sfaturi, din pacate, nu sunt in masura sa iti dau. Imi pare rau.. Multa bafta iti doresc!

  3. Prin Şimon ar fi ideal, dar nici prin Poarta nu e de lepădat. Probabil cele două trasee se unesc mai sus. Din ce ai povestit trag concluzia că trebuie totuşi să ne luăm o rezervă suplimentară de timp. Pare destul de anevoios la urcare şi nici nu mai am suflul de acum 10 ani.
    De fapt, vreau să văd Şimonul de sus. Cam aşa se văd Bucegii din Şimon… :)

    Mulţumesc.

  4. Bravo voua !
    Nu inteleg de ce ati mai trecut si pe la cabana Omu. Pauza mare puteati sa o faceti pe V.Gaura, eventual in preajma cascadei.
    Si inca ceva de invatat: de plecat cat mai devreme in traseu. :)
    Pentru harta incearca aici:
    http://www.romania-natura.ro/node/654

    Multe-multe zile frumoase in continuare !

  5. Te inteleg perfect, la fel am patit-o si noi acum cateva zile pe Fagaras. Citind ce ai scris, am retrait patania noastra care inca imi este foarte clara in minte. Povestea noastra este pe blog. Nici eu nu inteleg dece timpii indicati nu sunt cei care sunt reali!! Numai bine si carari cu soare!

  6. ehhh…se mai intampla, important este ca s-a terminat cu bine. privelistea merita tot efortul.muntele il merita de fapt. imi pare rau ca n-am fost cu voi. :(( dar nu pleaca muntele din loc! te pup si sa ne auzim cu bine…si sa ne vedem pe munte. pana atunci iti voi citi blogul … ;)

  7. @Catalin: Ti-am vazut comentariul de cand l-ai postat dar nu am vrut sa-ti raspund pana nu am citit si jurnalul tau :)

    Concluzia: voi ati patit-o mult mai rau decat noi! Chiar imi pare super rau, dar cred ca cel mai important a fost ca pana la urma v-ati relaxat, v-ati bucurat si v-ati simtit bine la Muntele Rosu.

    Cat despre trasee, pot sa zic asa:

    traseul prin caldari de la balea la podragu am auzit si eu ca e foarte obositor, dar in principiu n-ar trebui sa dureze mai mult de 7 ore, hai vreo 8-9 cu rucsac f greu ca voi. Problema la voi cred ca a fost, in afara de rucsaci grei, si lipsa antrenamenului, probabil la fete. Nu stiu daca e asa, dar cam asta am dedus eu din povestea ta. Te rog sa ma scuzi daca gresesc.

    Noi ne-am dus la podragu de la balea pe creasta, si cred ca era mult mai bine si pentru voi asa, desi poate fetele s-ar fi speriat de lanturi.

    Cand ne-am intors, ca sa schimbam peisajul, am intrebat si noi cabaniera la Podragu cum e traseul prin caldari si ne-a zis ca nu ne recomanda, pentru ca e obositor. Asa ca nu ne-am dus. Am pornit in acelasi timp cu un alt cuplu. Noi pe creasta, ei prin caldari. Cand am ajuns noi in punctul unde se unesc cele 2 trasee, la fereastra zmeilor, ei nu ajunsesera, si teoretic se face cam acelasi timp…

    Cat despre traseul de la podragu spre victoria… Doamne apara si pazaste-ne. Eu nu cred ca o sa merg vreodata pe acel traseu, mai ales la coborare. Am auzit doar cat de lung si obositor atat psihic cat si fizic e, si doar din auzite m-am lamurit ca nu vreau pe acolo.

    In fine, concluzia la toata treaba asta este ca trebuie sa ne informam extrem de bine asupra traseelor si a timpilor, mai ales din jurnalele altora, si sa nu ne inhamam la ceva mai greu decat putem duce, atat la propriu cat si la figurat. Eu de exemplu am renuntat de mult sa car rucsac greu cu cort si toate cele, daca am optiunea unei cabane, si incerc mereu sa am rucsacul cat mai usor, pentru ca cu cat il am mai greu, cu atat fac x ore in plus fata de cat ar trebui sa fac de fapt.

    La faza cu autostopul si cu epilatul tin sa-ti multumesc, am tras o portie buna de ras :)

    In rest numai bine iti doresc si carari cu soare! Si nu te descuraja, omul cat traieste invata! Daca ai invatat ceva in urma experientei astea, asta e important! :)

  8. Stiu, ai dreptate. Fetele s-au descurajat si nici noi nu ne asteptam la un asa traseu de anduranta, nu eram pregatiti desi am tot studiat, citit si vazut diverse… insa niciunul nu mentiona asa o durata mare…deh…si partea cu rucsacul e f adevarata.

  9. Buna Alexandra. Iti urmaresc blogul de multa vreme si imi plac mult jurnalele si pozele tale.
    La Omu am urcat si noi in iunie, de la Bran pe Valea Gaura si am coborat pe Ciubotea. Noi am lasat masina in parcarea de la partie. Am scos cam 11 ore si jumatate total. Drumul a fost spectaculos. Urcarea prin padure spre Valea Gaura mi s-a parut si mie interminabila, dar la iesirea in golul alpin mi-a revenit moralul. La coborare, desi a fost ceva mai scurt, a fost tare abrupt. Dar a meritat.

  10. Multumesc mult Catalina!

    Ati scos timp bun! Intr-adevar, cand iesi in golul alpin parca stau altfel lucrurile :) Asa patesc si eu!

    Pe Ciubotea stiam ca e abrupt si de aceea nu am ales varianta aceea..

    Mersi frumos de informatii! Sunt sigura ca o sa le foloseasca si altora! Carari cu soare!

  11. Am citit despre acest traseu, care mie imi este foarte drag si urmeaza sa il fac chiar week-endul viitor. Eu de obicei cobor Valea Gaura pana jos adica in satul Simon. Dar ca sa iti faci o idee despre limitele umane uite arunca o privire aici http://www.outdoorromania.ro/htt/rezultate.html .
    Un coleg de-al meu de munca organizeaza anual competititia asta. Iti dai seama cam cum este sa faci Poarta – Omu si inapoi Poarta in 2 ore ? Eu i-am spus ca nici pe coborare nu cred ca scot timpul primului sosit.

    • Maratoanele montane sunt deja cu totul altceva :)
      Eu de fiecare data spun, mai in gluma, mai in serios, ca oamenii aia sunt supraoameni :)
      Nu cred ca voi putea participa vreodata la un maraton sau semimaraton decat ca voluntar :P

  12. Azi am intrat pt. prima data pe blogul tau si mi-a placut ca retraim aici, cu ochii mintii la peisajele superbe pe care le-ai expus, la cararile cateodata pline de…neprevazut!, dar tocmai de aceea ne atrag, nu-i asa?!…
    Acum mai multi ani am facut si eu exact acelas drum, peisajul mi-a placut dar …nu se mai termina!…iar sagetile incepuse-ra sa ma sperie, deoarece indicau (mi-i se parea mie ), fff mult ca timp…eu am facut portiunea Omu-Poarta, singur si nu aveam pe umerii cui “plange”, dar amintirile ma vor mai aduce inca odata pe acolo, asta si datorita postarii tale…

    • Buna! Daca e prima data, atunci bine ai venit pe blogul meu! Multumesc frumos pentru vizita si ma bucur ca ti-a placut ce ai gasit si ai retrait astfel clipe petrecute pe munte :)
      Te mai astept cu drag! :)

  13. Frumoasa tura si frumos povestita!

    Problemele cu marcajele sau cu lipsa marcajelor mi-a amintit de o mica intamplare:

    Eram la Milano, intr-un magazin, incercand sa cumpar niste camasi. Vanzatorul, un tip la vreo 40 de ani, sportiv, bronzat si usor derutat de italiana mea cu puternice influente dambovitene. Ma intreaba daca sunt din sud. Ii raspund glumet ca sunt mai mult din est decat din sud si ca sunt din, “Romanica”.
    Foarte incantat imi turuie pe o singura respiratie ca el cunoaste foooarte bine Romania si ca vine des pentru ca ii place sa mearga la noi pe munte.
    Nu il cred! Omul sta la 1 ora distanta de Dolomiti, are Garda la 1 ora jumatate si Madonna di Campiglio la 2 ore distanta – ce sa caute in Carpati?
    Probabil nu reusesc sa imi ascund neincrederea caci, imediat, vine in sprijinul afirmatiei cu o scuta enumerare a locurilor pe unde a fost, care contine o sumedenie de nume de localitati, munti, varfuri, etc.
    Ma gandesc ca am dat peste cel mai talentat vanzator de camasi.
    Intreb totusi: “De ce preferati traseele din Romania?”

    Raspunsul face toti bani: “PENTRU CA TE POTI RATACI!”

  14. Buna! iti urmaresc blogul de ceva vreme si te felicit pentru tot ceea ce faci . Weekendul urmator vreau sa urc din rasnov spre malaiesti si apoi omu, nu am mai urcat niciodata din zona asta; ma gândeam prin hornuri, dar cred ca este zapada foarte mare momentan,si chiar daca imi doresc, nu cred k e recomandabil momentan, o sa ma interesez; întrebarea mea este daca la iesirea din hornuri, este cumva si o portiune de brana, cumva? am citit la un moment dat ca ar fi, eu cam stau cu morcovul când e vorba de rau de inaltime si brane (doar daca e hau in lateral, daca am pereti laterali si e doar abrupt ce las in spate nu am nici o problema :)) pe poteca de vara sunt ceva probleme de genul asta? Multumesc si trasee cat mai frumoase!

    • Buna Anca! Multumesc frumos! :)
      Poteca de vara de la Malaiesti spre Omu este inaccesibila si periculoasa acum. Singura varianta este prin hornul mare. Vei avea nevoie de coltari si piolet.
      Problema e ca daca nu ai mai fost niciodata pe acolo, nu iti recomand sa mergi decat eventual cu cineva cu experienta care a mai fost.
      E posibil sa fie ok, dar in perioada asta pot fi avalanse de topire. Iti recomand sa apelezi la salvamont ca sa iti raspunda ei punctual. Numai ei pot sa iti spuna daca ar fi ok sa incerci sa nu. Zapada inca mai este destul de multa.
      Daca te mai pot ajuta cu ceva, te rog sa imi spui!
      Carari cu soare!

  15. Iti multumesc pt raspuns, Alexandra! Dar nu am inteles prea bine, poteca de vara de ce ar fi periculoasa acum? exista risc de avalansa si aici sau este pe abrupt (e vreo zona cu brana aici, vreun risc de alunecare, de picaj)? cred ca vom amana tura pentru cand se vor topi zapezile insa as vrea sa stiu ce risc prezinta zona asta pe viitor, am inteles ca nu sunt pasaje tehnice pe drumul de vara . Stiu ca tu ai fost aici, pe mine ma intereseaza informatiile din punct de vedere al “raului de inaltime” ca sa zic asa :P. iti multumesc mult pt informatiile date, ne ajuta mult.

    • In general cand un traseu de numeste “poteca de vara” inseamna ca poti trece pe acolo in sigurata doar atata timp cat nu exista zapada. In prezent pe poteca de vara mai exista zapada si da, sunt brane pe alocuri, s nu ai practic pe unde sa treci in siguranta. Alunecarea este pericolul cel mai mare si de asemenea pot fi si avalanse de topire pe acolo.

      Eu personal recomand sa faceti traseul vara, incepand cu luna iulie. Este superb in orice directie te-ai uita :)

      In continuare daca mai ai intrebari, neclaritati sau te mai pot ajuta cu ceva, te rog sa imi spui! Nu ma deranjezi cu nimic.
      Carari cu soare!

      Mult succes!

  16. Iti multumesc frumos pentru informatii! amanam tura pentru o perioada mai favorabila! carari pline de soare !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *