Valea Cernei II: continuarea incursiunii in satele izolate Scarisoara si Inelet

Continuarea articolului început aici.
Tot 12 iunie :)

Tocmai întâlnisem nişte localnici care ne-au zis că ne conduc ei spre satul Ineleţ. Aşa că ne-am încolonat după ei şi în cam 12 minute am şi ajuns la şcoală. Înaintea ei, doamna se opreşte şi spune:

Uite, aia e şcoala, şi ăsta e căminul, arătând spre o clădire cam amărâtă.
Eu: Cămin? Ce fel de cămin?

Ea: Cămin.. din ăsta.. cultural… Aş, ştii ce era aici de Paşte? Sau la dansuri? Era plin! Plin ochi! Se aduna lumea şi la uşă! Se făceau din astea… baluri, dansuri, şi venea toată lumea din toate satele astea de pe aici. Acu e închis, şi şcoala s-a închis…

Eu: Da? Păi eu am citit că mai sunt vreo 3 elevi..

Ea: Ei, nuuu, anul trecut s-a închis, băiatul meu a fost ultimul care a terminat. Pe urmă au închis-o şi gata! Păi au plecat mai toţi pe la oraşele mari.. Ce să facă pe aici?

Eu: Păi şi mai sunt oameni prin satele astea pe aici?

Ea: Mai sunt, mai sunt. Se întoarce cu faţa spre o casă mai din deal şi continuă. Uite la casa aia mai e o familie mare, şi acolo.. (îmi arată mai sus) acolo mai sunt vreo trei case tot aşa, fiecare cu câte o familie maare (îmi dă de înţeles că o familie înseamnă acolo muulte persoane, nu ca la noi 3, 4 oameni). Şi uite puţin mai încolo (şi porneşte la drum mai departe şi mă ţin după ea) ne oprim un pic să vorbim cu cineva, şi acolo mai e o familie.

Pe urmă ne-a mai întrebat cum ne întoarcem, şi-am zis că nu ştiu, tot pe unde am venit probabil, că nu ştiu altfel.. Deşi…. (şi scot harta şi îi spun) am văzut la podul celălalt, de dinainte de cel de la scara de lemn, un marcaj galben pe un copac. Dacă mergem pe aici mai departe, ajungem acolo?

Ea stă un pic, se socoate, se uită pe harta mea amărâtă, se gândeşte, îmi zice că nu, mai bine ne întoarcem tot pe la scări, pe urmă încerc eu să-i mai explic un pic cum vine harta şi se răzgândeşte:

Ah, daaa, da, uite pe aici, da, ştiu! Noi mergem la Prisăcina şi vă arătăm noi pe unde trebuie să o luaţi! E aşa mai spre stânga la un moment dat.

*Paranteză: când ne-a zis prima dată să coborâm tot pe scări, zice: da să aveţi grijă mamă că sunt vipere pe acolo (eu ochi bulbucaţi). Daaa, se pitulesc pe lângă pietre şi seamănă cu ele şi nu le vezi. Să vă uitaţi bine unde puneţi mâna. (eu: ochi super bulbucaţi, gândindu-mă că atunci când am urcat pe acolo n-am căscat ochii la nimic, nu m-am uitat unde am pus mâna, nimic. Eh, n-am păţit nimic.. Pfiu! :P

Când ajungem la casa unde au zis că se opresc, noi am luat-o mai departe şi au zis că ne ajung ei din urmă că nu stau mult. Cristi se oftică pentru că la casa respectivă erau alţi drumeţi ca noi care fuseseră poftiţi la poveşti şi, mai ales ce îl durea pe el, la degustat bunătăţi :) şi dacă ajungeam mai înainte, eram noi în locul lor :P Eh, da cât noroc să ai într-o singură zi? :)

Aşa că am luat-o uşor mai departe pe potecă şi am întâlnit chiar şi nişte marcaje la un moment dat. Punct roşu, şi punct galben, care ne trebuia nouă, care păreau chiar foarte noi, deci eram pe drumul cel bun.

Nu după mult timp Cristi vede o poiană mare şi zice: hai să facem popas aici şi să mâncăm. Eu mă codesc un pic dar zic, hai, bine..

Mâncăm bine, între timp mai studiez harta (care mai târziu aveam să-mi dau seama că era vai de ea, dar tot mai bine că o aveam măcar pe aia) şi concluzionez că tre să mai continuăm înainte pe potecă.

Dar când eram noi în plin “festin”, apar localnicii din urmă. Ah, ce bine că v-am găsit, am crezut că v-am pierdut! Uite aici pe drumul ăsta în jos tre să o luaţi (arătând spre o potecă care se ramifica din cea principală exact în locul în care mâncam noi). Coborâţi pe ea şi ajungeţi la podul ăla! Şi aveţi grijă că jos e o casă şi cred că are câini. Să aveţi în mână ceva.. nişte bâte ceva..

Eu cu ochii cât cepele la ce mi-au auzit urechile îi mulţumesc totuşi din suflet că ne-au îndrumat şi ne-au ajutat, ei pleacă, şi eu mă uit cu aceeaşi ochi bulbucaţi la Cristi şi îi spun: Băi, ce a zis??? Bâte????

Asta nu e sănătoasă? Cum să avem bâte în mână??? În primul rând de unde am face noi rost de nişte bâte şi în al doilea rând ce aş putea să fac cu ea?? Să joc baseball cu câinele? Cum să dau într-un câine?? Doaaaamne!!!

În fine, am trecut peste şoc şi m-am concentrat la ce a spus mai devreme. Hmmm… deci să coborâm pe aici zice? Băi, nu cred.

Cristi: Cum nu crezi? Crezi că ştii mai bine decât ei care sunt localnici?

Eu: Nu ştiu măi dar nu prea se potriveşte cu harta mea! (eu în sinea mea crezând că harta mea e chiar bună de ceva :))) obişnuită fiind că dacă eu fac stânga ar trebui şi pe harta să arate aşa.. Mă rog, bine măi dacă zici tu că tre să o luăm pe aici, o luăm.

Cristi: Ah, băăăăi, dacă nu eram eu să zic să ne oprim fix aici să mâncăm, ce ne făceam? Nu ne mai întâlneam cu localnicii şi ne pierdeam pe aici (umflându-se în pene) :P

Eu: Bine măi, noroc cu tine, că nu ştiu ce ne făceam altfel :P

Şi uite aşa, încă o dată am avut super noroc. :) Ce zi minunată! :)

Aşa că am coborât pe poteca indicată şi mai departe am dat şi peste marcaj (deci era bine) dar şi peste o grămadă de bunătăţi şi frumuseţi. Am mâncat ca ahtiaţii corcoduşe direct din copac, iar asta a fost cum a fost, dar când am dat de tufişuri cu fragi… vai de capul meu! Am dat iama în ele şi nu ne-am mişcat din loc vreo 10 minute. Pe urmă mai făceam 2 paşi, iar ne mai opream până goleam tufişurile :P

Nu mai mâncasem fragi din tufişuri de nu ştiu câţi ani, de când eram copil crecă.. A fost genial! Delicios! Ah, ce bucurie! Şi acuma zâmbesc când îmi aduc aminte :)

Pe urmă am trecut pe lângă un perete aşa maaare şi înalt care nu ştiu de unde o fi apărut…

… şi apoi am ajuns la o poiană aşa maare şi frumoasă, mai mare dragul să te tolăneşti prin ea.

În scurt timp am ajuns şi la un punct foarte frumos de belvedere, de unde mi se părea că vedeam casa la care vorbisem cu omul ăla de ne dăduse indicaţiile prima oară. Acolo trebuia să ajungem, şi apoi să mergem cel aprox. 3 km pe jos înapoi la maşină.

Acest loc se numeşte “La pereţi” dacă îl găsiţi pe hărţi, şi localnicii cunosc denumirea asta.

În jumătate de oră am ajuns înapoi şi la maşină, care era la umbra, din fericire pentru noi pentru că pe drum am îndurat o căldură şi un soare toropitor, ceea ce chiar ne-a mirat pentru că nu de alta dar cât ne-am plimbat noi pe acolo prin sate, deasupra Munţilor Cernei se rupeau norii şi tuna, şi nu am putut decât să mă bucur că nu ne ieşise planul cu traseul de dimineaţă.

Revenind, deci toată plimbarea de la maşină şi înapoi la maşină a durat fix 4 ore, cu toate pauzele de masă şi mâncat fragi din boscheţi de rigoare. :)

Fiind cam 5 şi ceva ceasul, ne-am pus întrebarea: băi ne ducem ca pensionarii la motel sau profităm la maxim de ziua asta şi mai facem şi traseul până la Cascada Vânturătoarea şi înapoi (cam 1,5 ore doar dus)?

Evident că am ales cascada şi am pornit de la motel un pic cu maşina în cealaltă direcţie, adică spre Herculane cum ar veni. Dar nu am mers deloc mult (puteam şi pe jos) pentru că podul de beton chiar dinainte de lacul Prisaca este foarte aproape de motel. Aici apare şi o plăcuţă pe care scrie de traseul marcat cu cruce roşie spre Cascada Vânturătoarea, dar când înaintăm un pic, nu vedem nicio cruce roşie.

Se face însă un drum spre stânga şi întrebăm nişte oameni care vin din partea aia dacă încolo e cascada şi spun că da. Aşa că pornim.

Acesta este un drum pe care scrie că e interzisă circulaţia cu maşinile, dar e destul de bun, chiar dacă nu e

asfaltat şi am văzut maşini care să circule pe el.

Nu mergem mult şi mai întâlnim nişte oameni pe care la fel îi întrebăm dacă pe aici e spre cascadă nu de alta dar mergeam fără să urcăm mai deloc şi paralel cu malul lacului, şi nu prea îmi mirosea deloc a bine. Traseul spre Cascada Vânturătoarea parcă nu era aşa.. Dar ei zic că da, pe aici e, şi că e uşor de ajuns.

După vreo 20 de minute îmi dau seama că sigur nu e ăsta traseul spre Cascada Vânturătoarea. Nu apare niciun marcaj şi nici nu urcăm deloc. Şi atunci? De ce zic oameni ăştia toţi că pe aici se ajunge la cascadă şi au şi fost la ea? Îmi dădea cu virgulă.

Hmmm… păi simplu. Toţi ajunseseră la o cascadă. Până şi noi am ajuns la această cascadă. O cascadă foarte frumoasă chiar. Numai că nu era Vânturătoarea. Asta ştiam sigur, că văzusem poze şi nu semăna. Care era misterul? Simplu. Eu când am întrebat nu am zis niciodată “Vânturătoarea” ci am zis mereu doar “cascadă”. Am întrebat de cascadă, la cascadă am ajuns! :) Ce cascadă? Habar nu avem cum se cheamă, dar tare frumoasă era.

Era într-un locuşior aşa retras, apa se aduna întrun lăcuşor mic şi albăstrui şi mai departe se scurgea într-un pârâiaş.

Dintr-un unghi chiar semnăna un pic cu Cascada Duruitoarea din Ceahlău , dar e mult mai mică.

Ei şi iată că nu ştiu cum a făcut, dar cum necum, am văzut şi o cascadă în ziua asta super frumoasă şi plină, în care am avut parte de atâtea locuri deosebite. Când am revenit la maşină am încercat să văd pe unde era totuşi traseul spre cascada Vânturătoarea şi nu am găsit nimic. Am şi înaintat un pic pe lângă o casă dar a început să mă latre un câine şi am luat-o la fugă ca dracu de tămâie :))) Aşa că habar nu am să vă spun pe unde era de fapt traseul. Poate dacă întrebaţi pe cineva pe acolo, aflaţi. De fapt cu siguranţă aflaţi, eu însă degeaba mai întrebam.. nu mai era timp să o luăm de la capăt la ora aia pe traseu… aşa că am plecat.

Când am revenit la un calculator (btw, în zona aia nu există semnal, nimic! 0 barat! 3 zile nu am avut contact cu nimeni, de am băgat-o pe mama în sperieţi şi am sunat-o abia când am ajuns luni după amiază în Băile Herculane) am găsit evident o hartă cu Valea Cernei şi traseele din zonă mai acătării pe www.romania-natura.ro, pe care v-o arăt mai jos. E un pic cam fracţionată la mijloc, nu ştiu din ce motiv, dar se poate citi. V-am indicat pe ea şi traseul pe la Scărişoara şi Ineleţ pe care l-am făcut şi podurile de care v-am spus.

Va urma ultima zi petrecută pe Valea Cernei de care am profitat iar la maxim! ;)

11 comentarii:

  1. E o zona minunata,…am fost 3 ani la rand, in zona respectiva, mi-am vindecat miraculos copilul de raceli repetate care ne disperau in perioada toamna primvara, pot spune ca e un loc miraculos

  2. totusi eu nu inteleg cum sa nu gasiti cascada vanturatoarea :) … Era simplu … Mergeati pe marginea lacului pana la capat, acolo unde peste Cerna trece un pod … Exact dupa pod e inceputul traseului ! :)

  3. pentru Vanturatoarea trebuie mers la dreapta dupa pod, printre case, din cite tin minte ciinii erau legati, e cam greu de gasit traseul, s-a surpat acum citiva ani zona unde incepea, dar trebuie mers prin dreapta riului in sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *